|
|
|
Reglementarea ajutoarelor de stat in Uniunea Europeana
Ajutoarele de stat care denatureaza concurenta de pe piata interna a comunitatii, sunt interzise prin Tratat. Articolul 87 (fost 92), in cadrul primului paragraf, precizeaza: "cu exceptia derogarilor prevazute prin prezentul tratat, sunt incompatibile cu Piata Comuna, toate ajutoarele acordate de stat, sau prin intermediul resurselor statului, indiferent de forma imbracata, in masura in care afecteaza schimburile intre tarile membre, denatureaza sau ameninta sa denatureze concurenta, favorizand anumite intreprinderi sau activitati." Dispozitia vizeaza in egala masura intreprinderile publice si private.
Desi prin acordarea unor tratamente preferentiale anumitor firme sau produse in detrimentul altora, fortele concurentiale normale sunt dereglate puternic, in anumite situatii, Comisia Europeana aplica exceptiile permise de Tratat si considera impactul benefic al unei scheme de acordare a ajutoarelor in conditiile generale stabilite de UE. De asemenea, ea va autoriza acordarea de ajutor atunci cand acesta este justificat, de exemplu pe baza criteriilor necesare promovarii dezvoltarii regionale sau ale politicilor de interes comun de protejare a mediului ambiant, cercetare si dezvoltare, educatie, etc.
Cel mai des autoritatile publice acorda ajutor pentru a sustine o anumita intreprindere, o activitate economica sau o regiune, pentru a-i promova dezvoltarea sau a o ajuta sa-si rezolve problemele cu care se confrunta. La prima vedere, mai ales din punctul de vedere al celui care primeste, ajutorul de stat pare a fi foarte avantajos. Din pacate, cel mai adesea el nu reuseste decat sa amane un proces inevitabil de restructurare si nu-l ajuta pe cel care primeste ajutorul sa redevina competitiv.
Astfel, paragraful al doilea al Art.87 mentioneaza trei situatii in care ajutoarele acordate sunt compatibile cu reglementarile pietei comune, respectiv:
ajutoare cu caracter social acordate consumatorilor individuali, sub garantia nediscriminarii legate de originea produselor in cauza;
ajutoare destinate remedierii pagubelor provocate de calamitati naturale sau evenimente exceptionale;
ajutoare acordate anumitor regiuni din Germania afectate de divizarea tarii (dupa reunificarea acesteia).
De asemenea, al treilea paragraf mentioneaza situatiile in care ajutoarele pot fi considerate compatibile cu Piata Comuna:
ajutoare destinate sa favorizeze dezvoltarea economica a regiunilor sau unde nivelul de viata este anormal de scazut sau care se confrunta cu un somaj ridicat.
ajutoare destinate sa promoveze realizarea unui proiect important, de interes european comun sau sa remedieze grave perturbari ale economiei intr-un stat membru;
ajutoare destinate sa faciliteze dezvoltarea anumitor activitati sau anumitor regiuni economice, atunci cand nu altereaza conditiile comerciale si de concurenta in Comunitate;
ajutoare destinate sa promoveze cultura si conservarea patrimoniului, atunci cand nu altereaza conditiile comerciale si de concurenta in Comunitate;
"alte categorii de ajutoare determinate de deciziile Consiliului" (decise cu o
majoritate calificata, pe baza propunerii Comisiei).
Intrucat Comisia Europeana trebuie sa se asigure ca statele membre acorda doar ajutor compatibil cu principiile bunei functionari a pietei interne, articolul 88 al Tratatului CE obliga statele membre sa notifice si sa ceara aprobarea Comisiei inainte de acordarea unui ajutor de stat.
In interpretarea Comisiei si a instantelor comunitare, exista patru conditii cumulative in care o masura sau tranzactie economica in care este implicat statul poate fi considerata ca implicand ajutor de stat. Aceste conditii sunt:
masura sa implice utilizarea resurselor statului;
masura sa confere un avantaj firmei/firmelor beneficiare;
masura sa fie selectiva;
masura sa distorsioneze sau sa ameninte cu distorsionarea concurentei la nivel transfrontalier.
Institutia responsabila la nivel comunitar de modul in care este implementata politica in domeniul concurentei este Comisia Europeana. Aceasta ia deciziile formale prin majoritate simpla, asemenea unui organism colectiv. Aceste decizii sunt pregatite de Directia Generala pentru Concurenta, DG COMP care raporteaza comisarului responsabil cu politica in domeniul concurentei.
Comisia poate fi sesizata intr-o problema privind concurenta fie prin notificare, fie urmare a unei plangeri inaintate de o firma sau un stat, fie poate actiona din proprie initiativa ("ex officio") pentru a investiga anumite situatii specifice sau chiar un intreg sector economic. Comisia poate penaliza orice incalcari ale regulilor privind concurenta, penalizarile putand reprezenta pana la 10% din veniturile companiei incriminate.
Ultimul arbitru in domeniul acestor reguli atat de diferite si cel care poate decide daca actiunea Comisiei a fost in limitele puterilor stabilite in mod legal este Curtea Europeana de Justitie (CEJ). CEJ este indreptatita sa actioneze atat in cazul unor solicitari facute de instantele nationale, cat si in cazul unor actiuni initiate impotriva Comisiei in fata Tribunalului de Prima Instanta (TPI). Cu totul remarcabil pentru o instanta juridica, CEJ solicita Comisiei, in anumite imprejurari, mai degraba argumente de ordin economic, decat de ordin formal (juridic).
Rolul Parlamentului European se reduce la a evalua actiunile Comisiei printr-un raport anual si, de asemenea, de a face observatii privind evolutiile importante din acest domeniu. Interventiile Consiliului de Ministri se rezuma la a autoriza exceptarile in bloc, precum si la a face modificari in baza legala a politicii in domeniul concurentei.
In afara Comisiei, in cadrul politicii in domeniul concurentei actioneaza si autoritatile nationale investite cu competente in acest domeniu. Ca urmare a recentelor propuneri venite din partea Comisiei, de descentralizare a politicii comunitare in acest domeniu, rolul autoritatilor nationale din domeniul concurentei va creste in mod semnificativ.
