|
|
|
Mecanismul formarii pretului de monopol pe termen lung si al realizarii echilibrului ramurii monopolizate
Pe termen lung, cand monopolistul poate mari numarul uzinelor in care produce bunul respectiv, cresterea productiei si deci a ofertei totale pe piata va trebui sa tina seama de reactia cumparatorilor, manifestata prin variatia pretului de vanzare. De aceea, in realizarea echilibrului pe termen lung este necesara luarea in considerare a costurilor medii, monopolistul urmarind ca prin oferta sa unica sa nu determine diminuarea pretului de vanzare sub minimul costului mediu al productiei sale, ci, dimpotriva, sa‑l mentina la un nivel superior, convenabil obtinerii unui profit total ridicat. Pentru aceasta, el poate actiona fie reducand oferta pe piata prin diminuarea productiei sau cresterea stocurilor, fie sporind oferta prin majorarea productiei sau diminuarea stocurilor3.
Pana aici s‑a presupus ca monopolistul urmareste incasarea unui profit total maxim. Daca insa luam in considerare si alte posibile mobiluri, in functie de natura monopolistului, analiza se complica. Maximizarea profitului total este un obiectiv specific monopolurilor private. Nici acestea insa nu‑l pot realiza pe deplin, din cel putin doua serii de motive:
pe de o parte, avand o imagine nu totdeauna suficient de exacta asupra cererii de pe piata, monopolistii pot constata postfactum ca sporirea ofertei lor a determinat scaderea pretului de vanzare sub nivelul convenabil lor, provocand astfel diminuarea profitului total asteptat;
pe de alta parte, monopolurile nu au nici pe departe libertatea deplina de actiune. Ele trebuie sa tina seama de interesele consumatorilor, de opinia publica, fiindca, altfel, risca interventia autoritatilor abilitate ale statului.
In ceea ce priveste situatia monopolurilor publice, doar unele monopoluri fiscale pot urmari maximizarea incasarii totale (cum este, de exemplu, monopolul tutunului), desi autoritatea publica trebuie sa tina seama, si ea, de anumite restrictii, in special de reactia consumatorilor care au si calitatea de alegatori.
Daca mobilul sau scopul monopolului public va fi limitarea drastica a consumului unor bunuri nocive sanatatii (cum ar fi, de exemplu, bauturile alcoolice asupra carora este impus, in multe tari monopolul statului), preturile de vanzare se pot fixa la niveluri ridicate, mult mai mari decat costurile, pentru a descuraja cumpararea lor.
Daca monopolul public ar avea ca scop doar asigurarea pentru societate sau pentru un anumit domeniu a unor servicii de buna calitate, fara a urmari profitabilitatea, volumul productiei poate creste pana la cantitatea la care pretul de vanzare egaleaza costul mediu, cand nu se mai obtine nici profit, dar nici pierdere (Segmentul OQ2 din fig. 7.2.).
Daca pentru desfasurarea activitatii sale monopolul beneficiaza de o subventie, volumul productiei poate creste dincolo de nivelul care egaleaza pretul de vanzare cu costul mediu, deci in zona pierderilor totale, in limita marimii subventiei primite.
Din punctul de vedere al analizei dinamice, adoptarea deciziilor tine seama, desigur, de anticiparile pe care le fac monopolistii in legatura cu evolutia factorilor care‑si exercita influenta asupra celor doua serii de date: costuri si incasari. De aceasta data, anticiparile apartin unui singur subiect economic, chiar daca acesta poate fi asistat de consultanti de specialitate. Ca urmare, o decizie adoptata eronat, pe baza unor anticipari neconfirmate, poate genera consecinte mult mai grave asupra echilibrului ramurii monopolizate sau chiar al economiei nationale decat in cazul concurentei perfecte, cand efectele erorii unei firme puteau fi usor compensate de succesul celorlalte, fara consecinte vizibile asupra ramurii.
