Microeconomie

1. Comportamentul consumatorului

Din punct de vedere al analizei economice, calitatea de consumator o au gospodariile individuale care cu veniturile limitate avute la dispozitie, cumpara bunuri si servicii necesare satisfacerii nevoilor.

Capacitatea de a satisface o nevoie, este exprimata prin conceptul de utilitate.

Utilitatea dobandeste sens economic atunci cand sunt indeplinite concomitent urmatoarele conditii:

a)     se stabileste o relatie intre bunul respectiv si una din nevoile umane;

b)     relatia dintre bunuri si nevoi trebuie constientizata;

c)     oamenii trebuie sa fie capabili sa foloseasca bunurile economice.

Utilitatea se prezinta sub urmatoarele forme :

a)     utilitatea unitara (individuala);

b)     utilitatea totala;

c)     utilitatea marginala.

Utilitatea totala si cea marginala se afla intr-o dependenta specifica, determinata de volumul consumului individual dintr-un bun economic.

Aceasta dependenta este pusa in evidenta de legea utilitatii marginale desrescande potrivit careia pe masura sporirii consumului, utilitatea marginala descreste iar peste punctul de saturare devine nula.

Extinderea analizei problematicii utilitatii, permite aprofundarea studiului domeniului si pe aceasta cale elaborarea unui model de comportament al consumatorului care are la baza doua grupe de factori :

a)     endogeni (satisfactia si preferintele);

b)     exogeni (veniturile si preturile).

Decizia consumatorului care ii maximizeaza acestuia satisfactia apare atunci cand raportul dintre utilitatile marginale ale celor doua bunuri este egal cu raportul dintre preturile bunurilor respective conform relatiei de mai jos

Conform acestei relatii un consumator va continua sa cumpere un produs pana in punctul in care utilitatea marginala a unitatii monetare cheltuite dintr-un bun este aceiasi cu utilitatea marginala a oricarui alt bun din cadrul unui program de consum.

Decizia de formare a unei combinatii optime de bunuri are la baza urmatoarele ipoteze:

a)     alegerea se face dintre marfurile normale;

b)     preturile si veniturile sunt date.

Consecintele modificarii unor elemente de fundamentare a deciziilor sunt

a)     efectul de substituire;

b)     efectul de venit.

Modelul de comportament prezentat realizeaza doar o descriere simplificata a procesului real pornind de la urmatoarele ipoteze:

a)     intregul venit se cheltuieste pentru consumul curent;

b)     toate cheltuielile sunt destinate exclusiv cumpararii de bunuri de consum final;

c)     libertatea de decizie a agentilor economici este asigurata de mecanismul pietei

In realitate libera alegere a consumatorului este limitata de numeroase circumstante:

a)     puterea publica limiteaza alegerea consumatorului rational;

b)     producatorii decid natura si calitatea produselor ce vor fi consumate;

c)     cumparaturile sunt conditionate de categoria sociala careia ii apartin cumparatorii.

2.    Comportamentul producatorului:

Factorii de productie

Firmele iau decizii privind oferta de bunuri si servicii in functie de costurile de productie si de veniturile obtinute din vanzarea productiei, urmarind obtinerea unui profit cat mai mare.

Pentru aceasta ele au in vedere procurarea factorilor de productie care sunt resurse umane si materiale atrase si utilizate efectiv in activitatea economica.

Literatura de specialitate a consacrat doua mari grupe de factori:

a)     factorii de productie traditionali :munca, natura si capitalul);

b)     neofactorii de productie :tehnologiile, progresul stiintific si tehnic, informatia, abilitatea intreprinzatorului, managementul, marketingul, statul etc.

Pentru a obtine un anumit nivel al productiei trebuie sa combinam factorii de productie in vederea realizarii obiectivului fundamental: maximizarea productiei in conditiile minimizarii cheltuielilor.

Acest proces de unire specifica sub aspect cantitativ, structural si calitativ al factorilor de productie se desfasoara pe baza a doua procese legate organic intre ele:

a)     complementaritatea, proces prin care se stabilesc raporturile cantitative, structurale si calitative ale factorilor de productie care participa la producerea unui bun economic;

b)    substituibilitatea, proces prin care se poate inlocui partial sau total unul sau mai multi factori cu unul sau mai multi deja folositi in conditiile mentinerii aceluiasi nivel al productiei

Pentru aprecierea alegerii factorilor de productie utilizati, intreprinzatorul poate utiliza ca indicator rata marginala de substituire.

El evidentiaza cantitatea dintr-un factor de productie necesara (Dx) necesara pentru a compensa reducerea cu o unitate a unui factor de productie (Dy) astfel incat productia sa ramana aceiasi. El se exprima cu ajutorul urmatoarei relatii:

Masura in care nivelul productiei poate fi mentinut in conditiile in care un factor de productie este inlocuit cu altul este evidentiata de elasticitatea substituirii.

Acest indicator exprima cresterea sau descresterea utilizarii unui factor de productie in raport cu altul.

Elasticitatea poate fi exprimata cu ajutorul urmatoarei relatii:

unde:

Dx si Dy - modificarile factorului x si y;

x₀ si y₀ - cantitatile de factori de productie la momentul initial.

Elasticitatea este intotdeauna pozitiva pentru toate combinatiile normale de bunuri de productie.

Literatura de specialitate distinge doua forme de substituire:

a)     substituirea imperfecta, care consta in cresterea progresiva a volumului dintr-o resursa abundenta pentru a compensa reducerea unei unitati rare dintr-o resursa rara;

b)     Substituirea perfecta, care consta in faptul ca volumul resurselor suplimentare necesare pentru a compensa reducerea cu o unitate dintr-o alta resursa ramane constant.

Factorul timp are un rol determinant in comportamentul producatorului vis-à-vis de problema pusa in discutie:

- pe termen scurt deciziile privind combinarea factorilor de productie sunt determinate de costurile lor si cererea din bunul respectiv in conditiile existentei unui proces dat;
- pe termen lung deciziile privind combinarea factorilor de productie sunt determinate de progresul factorilor de productie ceea ce va determina folosirea unor procese tehnologice mai performante care vor determina cresterea eficientei utilizarii factorilor de productie.

In tara noastra in conformitate cu legislatia in vigoare functioneaza mai multe categorii de intreprinderi:

Astfel potrivit legilor nr. 15/1990 si legii nr. 31/1991 exista:

- regii autonome (RA);

- societati comerciale care la randul lor se clasifica in:

- societatile in nume colectiv (SNC);

- societatile in comandita simpla (SNC);

- societatile in comandita pe actiuni (SCA);

- societatile pe actiuni (SA);

- societatile cu raspundere limitata (SRL);

Potrivit legii nr. 133/1999 intreprinderile mici si mijlocii (IMM) se clasifica in:

- microintreprinderi (pana la 9 salariati);

- intreprinderi mici (intre 10 si 49 salariati);

- intreprinderi mijlocii (intre 50 si 249 de salariati).

Costurile de productie

Costul de productie reprezinta expresia baneasca a consumului de factori de productie necesari agentilor economici pentru fabricarea si desfacerea produselor, executarea lucrarilor si prestarea serviciilor. Notiunea de cost de productie este diferita de cea de cheltuiala de productie care reprezinta plata factorilor de productie achizitionati de agentul economic respectiv.

Costurile se pot clarifica dupa mai multe criterii. Retin atentia:

a)     dupa natura costurilor : costurile materiale si salariale;

b)     dupa folosirea nivelului de urmarire: costurile globale, medii si marginale.

In activitatea economica se urmareste minimizarea costurilor pe unitatea de efect util.

Pentru aceasta se urmareste realizarea corelatiei:

sau

unde: Cmg- cost marginal, CTM, CVM- costul total mediu respectiv costul total variabil

Realizarea acestei conditii va conduce la minimizarea costurilor medii (unitare) si maximizarea profitului.

Modalitatile de diminuare a costurilor vizeaza cu prioritate acele elemente de cheltuieli care detin o pondere ridicata in totalul acestuia, dar care sa nu afecteze calitatea, fiabilitatea bunurilor ci dimpotriva sa o imbunatateasca.

Rationalitatea si eficienta economica

In conditiile economiei de piata moderne, activitatea agentilor economici, se desfasoara pe principiul rationalitatii economice.

Rationalitatea economica, exprima raporturile de subordonare a activitatilor economice satisfacerii nevoilor umane in conditiile obtinerii unor rezultate economice cu cheltuieli minime.

Acest principiu se manifesta la nivelul agentului economic si pe economia nationala sub forma eficientei economice.

Eficienta economica se prezinta in principal sub doua forme:

a)     rentabilitatea economica

b)     productivitatea factorilor de productie. Aceste doua forme ale eficientei economice trebuie luate in atentie in orice activitate economica.

In conditiile economiei de piata orice agent economic este interesat sa cunoasca pragul minim de rentabilitate care exprima nivelul minim al productiei care in conditiile existentei unui pret mediu (unitar) de vanzare permite producatorului numai acoperirea cheltuielilor si deci realizarea unui profit 0.

b) Productivitatea factorilor de productie semnifica eficienta utilizarii factorilor de productie

In functie de obiectivul urmarit agentii economici:

- maximizeaza productia daca constata ca pe o piata creste cererea din bunul respectiv; in

aceasta situatie va cauta sa obtina cu acelasi volum de factori de productie efecte utile mai

mari;

- minimizeaza consumul din resursele respective daca constata ca cererea scade; in aceasta

situatie, va cauta sa obtina cu consumuri de resurse cat mai putine acelasi efect util.

In functie de modul de raportare la unul sau mai multi factori de productie distingem:

- productivitatea globala;

- productivitatea partiala.

Ambele forme se exprima ca:

- productivitate medie;

- productivitate marginala.

Optimul economic al producatorului se obtine cand este indeplinita conditia:

unde: Wmg - productivitatea marginala;

Wmed - productivitatea medie.

In functie de cele trei mari categorii ale factorilor de productie clasici distingem:productivitatea muncii; capitalului; naturii.

Productivitatea factorilor de productie este determinata de actiunea legilor randamentului descrescand.

Deci rational un agent economic va continua sa sporeasca consumul de factori de productie pana in punctul in care . Peste aceste limite el va renunta la achizitionarea de factori de productie suplimentari.

Productivitatea factorilor de productie este deosebit de importanta prin efectele benefice pe care le genereaza si este determinata de urmatorii factori:

- introducerea progresului tehnic;

- organizarea conducerii;

- organizarea productiei;

- organizarea muncii;

- calitatea factorilor naturali.

Productivitatea factorilor de productie alaturi de rentabilitate sunt considerate forme principale sub care se prezinta eficienta economica. Nu este posibila cresterea nivelului productiei in conditiile existentei unei cereri mai mari dintr-un produs fara utilizarea rationala a resurselor limitate. In acelasi timp desfacerea si vanzarea marfurilor aflate in ultimul stadiu constituie finalitatea proceselor economice., conditia pentru reluarea ciclului de productie

Asadar intre productivitate si rentabilitate exista o stransa corelatie.

Cererea si oferta

Cererea si oferta reprezinta consecinte ale actiunii legii utilitatii marginale descrescande, respectiv legii profitului maxim datorita faptului ca in conformitate cu principiul hedonist, consumatorii urmaresc maximizarea utilitatii,iar producatorii maximizarea profitului.

Gradul de sensibilitate a cererii respectiv ofertei la schimbarea factorilor care o influenteaza poarta denumirea de elasticitate a cererii respectiv a ofertei. Aceasta se masoara cu ajutorul coeficientului elasticitatii

Tipurile normale de manifestare a elasticitatii cererii respectiv a ofertei unitara sunt: unitara;-inelastica; net elastica (elastica); nula (zero); perfect elastica.

Concurenta si mecanismul formarii pretului

Relatiile dintre agentii economici pe piata in functie de interesele lor constituie un sistem de concurenta in care acestia au libertatea sa faca tranzactii asa cum doresc in functie oportunitatile pietei.

Concurenta se poate clasifica dupa mai multe criterii.

Din punctul de vedere al reglementarilor legale distingem: concurenta loiala;neloiala.

Din punctul de vedere al gradului de dezvoltare al pietei si al libertatii agentilor economici distingem: concurenta perfecta; concurenta imperfecta cu urmatoarele forme: monopolistica; de oligopol; de monopson; de monopol.

Pietele cu concurenta perfecta reprezinta numai modele teoretice care permit studiul interactiunii dintre pret si legea cererii respectiv ofertei.

Practic pe piata se manifesta tipurile de concurenta imperfecta.

Mecanismul de formare a pretului este dependent de tipurile de concurenta care se manifesta pe piata. Analiza fiecarei situatii porneste de la compararea:

- venitului marginal cu costul marginal respectiv

- pretului unitar al produsului oferit cu costul mediu (variabil sau total).

Imperfectiunile pietei, conduc la interventia statului democratic prin diferite politici si reglementari juridice.

Se disting astfel urmatoarele tipuri de interventie in stabilirea preturilor:

a) controlul preturilor prin sistemul cotelor;

b) controlul preturilor prin achizitii guvernamentale;

c) acordarea de subventii;

d) controlul administrativ al preturilor prin hotarari ale guvernului.

Concurenta trebuie sa se realizeze in conditii loiale. Din aceasta perspectiva autoritatile publice elaboreaza o serie de acte normative menite sa reglementeze concurenta. In Romania aspectele privind protectia, mentinerea si stimularea concurentei si a unui mediu concurential normal sunt reglementate de legea nr.21/1996 publicata in Monitorul Oficial nr. 83/30 aprilie 1997 cunoscuta sub denumirea de legea concurentei.