|
|
|
Intreprinderile virtuale si speculatia bursiera
O caracteristica izbitoare a noii economii, indeosebi la inceputurile ei, a fost capacitatea firmelor de a obtine castiguri considerabile, in conditiile in care balanta dintre venituri si cheltuieli era negativa. S-a afirmat chiar ca metodele traditionale ale contabilitatii duble, principiile general acceptate de evaluare financiara (GAAP, Generally Accepted Accounting Procedures) ar fi depasite intr-o economie a cunoasterii, care mizeaza cu curaj pe viitor. Explicatia fenomenului tine de speculatia bursiera. Noutatea economiei electronice a atras interesul investitorilor, care s-au grabit sa cumpere actiuni, pentru a nu pierde ocazia de a se imbogati. La aceasta a contribuit disponibilitatea de lichiditati si cultura riscului, specifica societatii americane.
O intreprindere bazata pe cunoastere porneste de la o anumita expertiza, pe care o prezinta sub forma unui sit web. O data inregistrata in calitate de companie, ea este denumita un start-up. La acest stadiu, ea este doar o societate cu raspundere limitata, un SRL. Pentru a deveni societate pe actiuni, este nevoie sa starneasca interesul unei banci de investitii. La mijlocul anilor 1990, asemenea banci erau dornice sa scoata pe piata de capital cat mai numeroase noi intreprinderi. Daca banca este interesata de proiectul firmei, considerand ca acesta constituie un potential pentru castiguri viitoare, ea va sustine transformarea firmei in societate pe actiuni, chiar in conditiile in care aceasta nu face (inca) profit. Banca lanseaza, pentru firma care trece din conditia de societate cu raspundere limitata in societate pe actiuni, un IPO (Initial Public Offer). Banca este aceea care decide cate actiuni vor ramane in posesia membrilor firmei si cate vor fi scoase la vanzare. Acestea din urma sunt cumparate de banca la un pret convenit cu reprezentantii firmei. Acum, banca este cea care le pune in vanzare, folosind metoda "licitatiei olandeze" (Dutch Auction). Se porneste nu de la un pret minim, ci de la unul maxim, numit pretul de rezervare. Astfel, presupunand un caz concret, in care 100 de actiuni au fost cumparate de banca la pretul de 10 USD bucata, banca le va pune in vanzare la pretul ipotetic de 90 USD pe actiune. Cei care vor neaparat sa-si rezerve actiuni, vor accepta acest pret, fara a-l plati insa pe loc. Presupunem, de exemplu, ca 20 de actiuni au fost rezervate la pretul de 90 USD fiecare. Urmeaza licitarea celor 80 ramase la un pret mai mic, fie acesta 60 USD pe actiune. La acest pret, se vor rezerva, sa zicem, 30 de actiuni. Sa preupunem, in fine, ca restul de 50 de actiuni vor fi achizitionate cu 40 USD. Acesta este pretul final, valabil pentru toti. Cei care au rezervat actiuni la 90 USD, respectiv la 70 USD, platesc tot 40 USD. Ei si-au asumat riscul de plati mai mult, in cazul in care pretul n-ar fi scazut in cursul licitatiei. Ca urmare, raportul dintre pretul la care banca a vandut actiunile si cel la care le-a achizitionat este de 4:1. Acest raport este important pentru intreprindere, deoarece arata cat este ea de dinamica si de competitiva. Castigul de 300 % nu este doar al bancii, deorece si actiunile ramase in posesia membrilor firmei au crescut, la randul lor. Adoptarea metodei licitatiei inverse (olandeze) are drept scop evitarea coruptiei. In conditiile in care s-ar porni de la un pret mic, bancile, care au intotdeauna clienti preferati, i-ar anunta pe acestia de scoaterea actiunilor pe piata, ascunzand acest lucru altora. Asemenea tentative sunt descurajate prin faptul ca licitatia porneste de la un pret initial ridicat.
Fenomenul de crestere spectaculoasa a valorii actiunilor intreprinderilor virtuale, inregistrat intre 1995 si 2000 a fost numit "bula de sapun a intreprinderilor virtuale" (dotcom bubble). S-au cautat numeroase explicatii ale acestui fenomen, dar ele au fost gasite indeosebi dupa ce, in primavara anului 2000, "bula" s-a spart si valoarea actiunilor a scazut dramatic. Prima cauza a fost identificata in exuberanta investitorilor, care au cautat sa profite cat mai repede de perioada de crestere. Se stie, ca in cazul unor dezechilibre majore ale pietii, profiturile realizate prin speculatie pot fi impresionante. O a doua cauza consta in faptul ca managementul superior, in loc sa fie platit cu salarii consistente, a fost recompensat prin optiuni de cumparare a actiunilor din firma la care lucrau, la un pret avantajos (stock options). Stratefia avea in vedere, pe de o parte, evitarea impozitelor mari pe venit si, pe de alta parte, cointeresarea managerilor la prosperitatea organizatiei. Acestia urmau sa fie mai implicati si mai dedicati in eficientizarea firmei, avand in vedere ca, in felul acesta, valoarea actiunilor proprii ar fi crescut. Comportamentul lor a fost, insa, cu totul altul. Ei au aplicat metode mai putin ortodoxe de control financiar, astfel incat firma sa para atractiva pentru investitori, cu toate ca, in realitate, era subreda. S-a pretins chiar ca, vechile metode de evidenta contabila, datand din secolul al XVI-lea, cand au fost inventate de Luca Pacioli, erau depasite si nu se potriveau cu societatea informationala. In locul lor, au fost propuse evaluari de tipa EBITDA (earnings before interest, taxes, depreciation and amortization), prin care se raportau castiguri, fara a se scadea dobanzile, impozitele cota de depreciere si de amortizare. Falimentele spectaculoase ale unor firme ca Enron si Worldcom au aratat pericolul unor asemenea manevre. O a treia cauza a fost evaluarea excesiv de optimista a activelor intangibile ale intreprinderilor din noua economie, efectuata de firme de consultanta ca Anderson care, intre timp, s-au compromis prin lipsa de deontologie profesionala. Masuri de precautie severe au fost luate de SEC (Security Equity Commission), la nivelul guvernului federal. Astazi, s-a revenit la procedurile GAAP de control financiar riguros, bazate pe metodele consacrate si verificate in timp.
Au rezistat acele firme virtuale a caror oferta de informatie si cunoastere a fost de calitate, ele ajungand, incepand din 2003 sa realizeze profituri pozitive. Criza a fost una de crestere, astazi dezvoltarea economiei virtuale este una sustenabila (durabila).
