|
|
|
Impozitarea comertului virtual cu bunuri tangibile
In cazul comertului virtual cu bunuri tangibile, verificarea achitarii impozitelor este posibila si aplicabila in mod eficient. Modalitatile de verificare sunt importante, deoarece ele influenteaza comportamentul firmelor si ai beneficiarilor individuali in privinta participarii la economia virtuala. Daca se aplica principiul originii, verificarea se face prin auditarea sediului intreprinderii furnizoare, in statul in care aceasta este inregistrata. In acest caz, nu exista diferente fata de comertul traditional. Atunci cand se adopta principul destinatiei in colectarea TVA, exista trei optiuni privind verificarea achitarii impozitului. In primul caz, furnizorul calculeaza, retine si plateste impozitul pe tranzactie, in conformitate cu legislatia din statul in care se afla beneficiarul. Acest lucru presupune inregistrarea firmei in statul de destinatie, ceea ce nu este intotdeauna pe placul furnizorilor. Este posibil, insa, ca furnizorul sa calculeze doar TVA, urmand ca firma de curierat, care functioneaza in tara de destinatie, sa preleveze taxa de la consumatorii finali si sa o predea autoritatilor din tara unde acestia locuiesc. Dezavantajul pentru furnizor este ca el trebuie sa cunoasca detaliile legislative din toate statele in care are beneficiari, iar, pentru firma de curierat, implica sarcini suplimentare. Varianta a treia consta in delegarea intregii responsabilitatii privind TVA firmei de curierat. Rezulta, in acest caz, o diferenta intre pretul afisat pe situl furnizorului si cel prelevat la livrarea produsului, diferenta care ramane necunoscuta consumatorului final.
Efectul diferentelor de TVA dintre state apartinand unei piete unice, cum sunt statele din Uniunea Europeana, poate fi inteles pe baza unor calcule simple. Fie doua state, 1 si 2, cu preturi pi si TVA ti diferite (i=1,2) si fie Δ pretul de transport de la o tara la alta. Presupunand ca se aplica, in ambele state, principiul destinatiei in prelevarea TVA, cumparatorul din tara 1 va plati p1 +t1 , daca achizitioneaza produsul din economia interna, si p2 + t1 + Δ, daca-l achizitioneaza prin import din tara 2. Similar, cumparatorul din tara 2 va plati p2 + t2 , daca achizitioneaza un produs autohton, si p1 + t2 +Δ , daca achizitioneaza un produs importat din tara 1. Ca urmare, conditia ca un consumator sa prefere produsul autohton, considerand ca el are aceeasi calitate ca si cel strain, este:
p1 < p2 + Δ, respectiv p2 < p1 Δ. Alegerea consumatorului nu depinde de valoarea diferita a TVA din cele doua tari, cata vreme ele respecta, amandoua, principiul destinatiei in prelevarea TVA.
Presupunand, acum, ca ambele state aplica principiul originii in prelevarea TVA, lucrurile se schimba. Pretul platit de consumatorul de produse autohtone este p1 +t1 , in tara 1 si, respectiv, p2 + t2 , in tara 2. Daca doreste un produs din import, consumatorul din tara 1 plateste p2 + t2 + Δ, respectiv consumatorul din tara 2 plateste p1 +t1 + Δ. Alegerea va fi facuta in conformitate cu inegalitatile:
p1 +t1 < p2 + t2 + Δ, respectiv p2 + t2 < p1 +t1 + Δ.
In acest caz, optiunile depind de diferentele intre valorile TVA din cele doua tari, ceea ce arata ca impozitarea la destinatie este preferabila.
Presupunem acum ca cele doua tari aplica principii diferite: in tara 1 se aplica principiul destinatiei, iar, in tara 2, principiul originii. Cumparatorul din tara 1 va prefera produsul din import daca:
p2 + t1 + Δ < p1 +t1 , adica p1 > p2 Δ.
La randul sau, cumparatorul din tara 2, va prefera produsul din import, de calitate echivalenta, daca:
p1 Δ < p2 + t2 , adica p1 < p2 + t2 - Δ.
Ne aflam in situatia interesanta, in care este convenabil transferul reciproc de produse intre doua state doar datorita diferentelor de TVA dintre ele. Intr-adevar, conditia necesara ca fiecare comsumator dintr-o tara sa cumpere din cealalta si reciproc este:
p2 Δ < p2 + t2 - Δ, adica Δ < t2 / 2, respectiv costul transportului sa nu depaseasca jumatate din valoarea TVA din tara care aplica principiul originii in colectarea TVA.
Este explicatia matematica a situatiei din anecdota cu doi soferi de TIR, care se intalnesc pe o sosea europeana. Unul transporta rosii din Spania in Olanda, celalalt, tot rosii, din Olanda in Spania.
Situatia examinata in acest ultim caz este interesanta daca o corelam cu legislatia Uniunii Europene privind impozitarea comertului de tip B2C. Reglementarea Consiliului Europei (EC) 792/2002 prevede ca e-furnizorii din Uniunea Europeana sa fie impozitati la origine, in timp ce aceia care nu fac parte din Uniunea Europeana sa fie impozitati la destinatie, daca exporta in EU. De fapt, impozitul platit la origine de firmele EU care exportau in afara EU era zero, in felul acesta fiind avantajati exportatorii din Uniunea Europeana fata de cei din afara ei. In urma criticilor aduse indeosebi de partenerii americani si de WTO (World Trade Organization), privind discriminarea firmelor din afara EU, s-a modificat legislatia, astfel incat principiul impozitarii la destinatie sa fie aplicat in mod consecvent.
