Grupul Bancii Mondiale

Grupul Bancii Mondiale

anca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.)[1] este cel de-al doilea organism creat de Conferinta Monetara si Financiara Internationala, care a avut loc in iulie 1944 la Bretton Woods, in S.U.A.

B.I.R.D. functioneaza ca o societate anonima si a fost completata ulterior de alte trei organisme, impreuna cu care formeaza "Grupul Bancii Mondiale". Aceste organisme sunt: Corporatia Financiara Internationala (C.F.I.), creata in anul 1956, Asociatia Internationala pentru Dezvoltare (A.I.D.), creata in 1960 si Agentia de Garantare Multilaterala a Investitiilor (M.I.G.A.), infiintata in anul 1988.

B.I.R.D. are in prezent 183 tari membre, tarile care au aderat la F.M.I. devenind membre si la B.I.R.D., conform acordurilor semnate la Bretton Woods.

Conducerea Bancii este asigurata de:

Consiliul Guvernatorilor, unde fiecare tara este reprezentata de guvernatorii bancilor centrale;

Administratorii Executivi, in numar de 24, si toti atatia supleanti;

Presedintele, care conform traditiei, este american;

Consiliul consultativ;

comitetele de imprumuturi, care au ca obiect de activitate analiza si elaborarea unor rapoarte in ceea ce priveste recomandarea si, eventual, nerecomandarea realizarii unor proiecte propuse, si pentru care au fost solicitate imprumuturi.

Administratorul executiv care reprezinta si interesele Romaniei este un olandez (el mai reprezinta, de asemenea, Armenia, Bulgaria, Croatia, Georgia, Israel, Macedonia, Republica Moldova si Ucraina).

Resursele financiare ale Bancii constau din:

cotele subscrise de fiecare tara membra; 

venituri nete, rezultate din operatiuni bancare proprii;

fonduri obtinute din plasarea pe pietele internationale financiare a obligatiunilor emise, sau prin contracte directe cu bancile centrale ale tarilor membre;

venituri realizate din dobanzi si comisioane percepute la creditele acordate;

imprumuturi de capital contractate pe pietele financiare (in special, de pe pietele tarilor membre si in Elvetia).

Principalele obiective ale B.I.R.D., in conformitate cu cele prevazute in cadrul Conferintei de la Bretton Woods, sunt urmatoarele:

sprijinirea reconstructiei si dezvoltarii tarilor membre, prin inlesnirea investitiilor de capitaluri in scopuri productive, inclusiv refacerea economiilor distruse de razboi, precum si dezvoltarea aparatului de productie si a resurselor din tarile mai putin dezvoltate;

incurajarea investitiilor straine private, prin intermediul garantiilor oferite sau participarii la imprumuturi si la alte imprumuturi de capital. In situatia in care capitalul privat nu este disponibil in conditii rezonabile, Banca urmeaza sa procure mijloace financiare pentru scopuri productive in conditii mai avantajoase, fie din capitalul sau propriu, fie din mijloacele financiare atrase sau alte surse;

stimularea dezvoltarii echilibrate de lunga durata a comertului international si mentinerea unor balante de conturi echilibrate, prin inlesnirea investitiilor internationale facute pentru dezvoltarea resurselor productive ale membrilor, contribuind astfel la sporirea productivitatii, ridicarea standardului de viata si imbunatatirea conditiilor de munca din tarile membre;

coordonarea imprumuturilor acordate sau garantate de ea, cu imprumuturi internationale obtinute pe alte cai, astfel incat cele mai urgente si mai eficiente proiecte sau programe sa fie luate in considerare cu prioritate, indiferent de marimea lor;

ajutarea tarilor membre in efortul de trecere de la economia de razboi la economia de piata. Dupa 1989, preocuparilor sale s-a adaugat si sprijinirea tarilor din Europa de Est in edificarea economiei de piata.

In vederea realizarii acestor scopuri, Banca isi organizeaza si isi conduce operatiunile sale bancare tinand cont de consecintele pe care le vor avea investitiile internationale asupra conditiilor economice din tarile membre in perioada urmatoare acordarii acestor imprumuturi. In acest context, se poate afirma ca Banca Mondiala este asimilata unei banci de investitii internationale.

Pe langa operatiunile de baza, Banca Mondiala desfasoara o serie de activitati secundare, in randul carora se inscriu:

Medierea in vederea rezolvarii unor litigii internationale, cum au fost lichidarea urmarilor "afacerii Canalului de Suez" din anii 1957-1958, negocierea tratatului dintre India si Pakistan pentru amenajarea bazinului fluviului Indus, in anul 1960 etc.

Crearea Corporatiei Financiare Internationale, a carei activitate, incepand din iulie 1960, se axeaza pe urmatoarele aspecte:

T    finantarea investitiilor de capital in intreprinderi private din tarile membre;

T    acordarea de credite sau achizitionarea de participatii in intreprinderile industriale private, fara a solicita garantii guvernului din respectiva tara membra;

T    studierea raportului care exista intre rata de schimb, politicile tarifare, cele fiscale si practicile de contigentare, acordarea licentelor, pe de o parte, si expansiunea industriala, pe de alta parte;

T    furnizarea de consultanta si alte servicii conexe, privind crearea si consolidarea pietelor financiare si a celorlalte institutii existente in domeniul pietelor financiare;

Asistenta tehnica. Banca pune la dispozitia tarilor in curs de dezvoltare asistenta tehnica sub diverse forme, printre care: stabilirea si elaborarea de proiecte tehnice si de caiete de sarcini, cu sprijinul propriilor ingineri-consultanti; acordarea de sprijin bancilor de dezvoltare regionale etc.;

Infiintarea unor consortii bancare, in vederea mobilizarii de fonduri si acordarii de asistenta financiara, in special pentru tarile in curs de dezvoltare, in vederea realizarii unor proiecte de anvergura;

Infiintarea Asociatiei Internationale pentru Dezvoltare, in septembrie 1960, care are drept scop:

T    acordarea de asistenta tarilor subdezvoltate;

T    finantarea tarilor foarte sarace in conditii avantajoase, pentru realizarea unor investitii, in conditiile in care aceste tari nu isi pot permite procurarea de imprumuturi din alte surse, din cauza capacitatii lor insuficiente de rambursare si a dobanzilor ridicate practicate  pe pietele financiare internationale;

T    stimularea dezvoltarii economiilor din regiunile mai putin dezvoltate ale globului, prin acordarea guvernelor tarilor respective de mijloace financiare corespunzatoare nevoilor acestora, in conditii mai avantajoase decat creditele obtinute pe piata financiara internationala;

T    finantarea in conditii mai avantajoase a tarilor foarte sarace, care din cauza dobanzilor foarte ridicate nu-si pot permite realizarea unor investitii prin imprumuturi de pe piata internationala a creditului;

T    acordarea de asistenta tarilor subdezvoltate.

Infiintarea Agentiei de Garantare Multilaterala a Investitiilor, in anul 1988, ca o continuare a Centrului International de aplanare a diferendelor legate de investitii, cu scopul de a pune la dispozitia investitorilor si a guvernelor interesate  normele de procedura, de natura a rezolva diferendele;

Rolul de consilier tehnic pe langa diverse institutii internationale, care solicita sprijin in legatura cu diverse probleme.

Unul dintre principalele roluri pe care Grupul Bancii Mondiale il are in sustinerea procesului dezvoltarii este si acela de acordare de credite in conditii mai avantajoase. Caracteristicile functiei de creditare a Bancii Mondiale pot fi sintetizate astfel:

creditele acordate de catre Banca Mondiala sunt destinate tarilor membre, cu predilectie pentru restructurarea si retehnologizarea industriei, pentru agricultura, producerea si distributia de energie electrica, infrastructura, echipamente portuare, industria siderurgica, chimica, invatamant, sanatate, planificare familiala, protectia mediului etc;

creditele nu sunt puse direct la dispozitia solicitantului, ci ele sunt destinate direct furnizorului, in conformitate cu documentele justificative. Uneori, solicitantului i se remite doar suma ce acopera o plata deja efectuata;

solvabilitatea este un criteriu determinant in acordarea de credite. In acest sens, B.I.R.D. foloseste drept criteriu P.N.B. pe locuitor, pentru aprecierea nivelului de dezvoltare. Avand in vedere deteriorarea raportului de schimb si cresterea in timp a inflatiei, nivelul P.N.B. pe locuitor ce mentine tarile in sfera de creditare a Bancii Mondiale, a fost majorat de la 1000 de dolari (cat era in 1973), la 2650 de dolari. De altfel, o particularitate a activitatii Bancii Mondiale, spre deosebire de F.M.I., este aceea ca acesta din urma acorda credite tuturor membrilor, indiferent de nivelul de dezvoltare, in functie de cota de participare la capitalul F.M.I., pe cand Banca Mondiala nu accepta decat creditarea tarilor in dezvoltare. Problema reclasarii tarilor (respectiv parasirea grupului indreptatit la credite), este examinata anual de Comitetul Imprumuturilor. Prima reclasare s-a produs in anul 1967, cand o serie de tari industrializate au fost scoase de la creditare. In anii '70 a fost reclasat un alt grup de tari cu nivel economic mai ridicat, respectiv Finlanda, Grecia, Irlanda, Islanda, Noua Zeelanda, Singapore, Spania si Venezuela;

proiectele sunt evaluate de o echipa de specialisti ai Bancii, uneori in colaborare cu personal apartinand si altor agentii O.N.U. sau experti consultanti, angajati special in acest scop. Principalele elemente urmarite sunt:

aspectul economic al proiectului, utilizarea resurselor interne etc;

aspectul tehnic al acestuia (planuri de constructie, exploatarea proiectului, amplasamentul, dimensiunile, procedeele de executie, echipamentele ce urmeaza a fi folosite etc);

aspectul institutional, organizatoric si managerial, respectiv posibilitatea de a recruta personal local in vederea executarii proiectului;

aspectul comercial, referitor la aranjamentele pentru cumpararea  si vanzarea de materiale necesare in timpul executarii proiectului, cat si pentru acoperirea consumurilor necesare si desfacerea produselor ce urmeaza a fi realizate dupa terminarea proiectului;

aspectul financiar, care se refera la evaluarea fondurilor necesare in timpul executarii proiectului si a sursei de procurare a acestora, precum si evaluarea cheltuielilor si a veniturilor in perioada urmatoare terminarii lucrarilor.

Asa cum am mai aratat, Banca Mondiala coopereaza foarte strans cu Fondul Monetar International, promovand programe de ajustare structurala, pe termen lung, (F.M.I. vizeaza mai ales politici de stabilizare, pe termen scurt) ce urmaresc cu predilectie urmatoarele aspecte:

stabilirea unor politici monetare si de credit, menite sa limiteze expansiunea creditului si reducerea dezechilibrelor externe. Se stie ca pentru cele mai multe dintre tarile subdezvoltate, apelarea la credite poate duce la formarea unui cerc vicios, in sensul alimentarii neperformantelor economice si a presiunii asupra balantei de plati, si asa deficitara;

realizarea unei politici valutare, care sa permita folosirea rationala a valutei si sa contribuie la impulsionarea exporturilor;

reducerea si eliminarea deficitelor bugetare - sursa de inflatie si rate inalte ale dobanzilor - prin marirea veniturilor obtinute dintr-o activitate economica profitabila, prin reducerea evaziunii fiscale si reducerea cheltuielilor guvernamentale, concomitent cu restructurarea acestora;

mobilizarea economiilor interne, prin politici fiscale si financiare;

rentabilizarea intreprinderilor de stat si, daca este necesar, privatizarea acestora;

imbunatatirea productivitatii investitiilor din sectorului public si politici economice interne;

reforma aranjamentelor institutionale, in vederea sustinerii procesului de ajustarea,

liberalizarea si diversificarea comertului exterior, astfel incat acesta sa contribuie la cresterea economica a tarilor mai putin avansate.

Rolul institutiilor financiare, din care se detaseaza ca importanta Fondul Monetar International si institutiile Banci Mondiale, in reglementarea problemelor cu care se confrunta economia mondiala, mai ales in termeni de stabilitate monetara si financiara, dar si de reducere a decalajelor fata de tarile bogate, porneste tocmai de la faptul ca asistenta financiara are atat efecte benefice, cat si efecte negative. Neajunsurile asistentei externe deriva din faptul ca tarile subdezvoltate, in special, nu reusesc sa atinga acel minim de profitabilitate, care sa le permita rambursarea ratelor scadente si obtinerea de venituri suplimentare pentru relansarea economica. Nu de putine ori, aceste tari se imprumuta pentru a rambursa un imprumut ajuns la scadenta sau pentru a plati dobanzile.

Printre problemele legate de sustinerea procesului de dezvoltare in tarile cele mai sarace, Banca Mondiala si Fondul Monetar International subliniau necesitatea adoptarii unei politici specifice legata de acordarea de asistenta financiara. Aceasta politica ar trebui sa aiba in vedere anumite aspecte, si anume:

identificarea cailor de reglare a problemei datoriei externe, prin concentrarea atentiei asupra acesteia;

gasirea unor politici potrivite fiecarei tari , prin intermediul careia sa fie sustinuta reforma;

imbunatatirea si dezvoltarea mecanismului actual de acordare a asistentei pe cale multilaterala si de catre alti donatori;

conjugarea eforturilor tuturor creditorilor pentru gasirea celor mai potrivite solutii in vederea rezolvarii problemei datoriei externe;

necesitatea mentinerii elementelor de favoare in cazul creditelor acordate de cele doua institutii.

Cu alte cuvinte, rolul acestor institutii trebuie amplificat si modelat, in conformitate cu problemele pe care le au tarile in dezvoltare, adaptat restrictiilor legate de resursele de care acestea dispun si focalizat asupra necesitatii obtinerii unei eficiente cat mai mari.