Fondul Monetar International

Fondul Monetar International

1. Crearea F.M.I.          

nca din timpul celui de-al doilea razboi mondial, au aparut preocupari pe plan international privind reorganizarea relatiilor valutar-financiare internationale. In acest context, in iulie 1944, a avut loc in S.U.A., in localitatea Bretton Woods, Conferinta Monetara si Financiara la care au participat 44 de tari.

Prin acordurile incheiate, Conferinta monetara a prevazut infiintarea a doua organisme: Fondul monetar International si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare. Rolul principal in cadrul sistemului monetar international este detinut de F.M.I., prevazandu-se ca o tara nu poate deveni membru B.I.R.D. atata timp cat nu este membru F.M.I..

Activitatea oficiala a F.M.I. a inceput la 1 martie 1947. La 15 noiembrie 1947, F.M.I. a obtinut statutul de institutie specializata a Organizatiei Natiunilor Unite, dupa ce Adunarea Generala a aprobat Acordul incheiat de ECOSOC cu F.M.I. prin consultari si recomandari, insa Organizatia Natiunilor Unite nu poate interveni in mod direct in activitatea acestuia.

2. Statutul si obiectivele F.M.I.

Acordul a fost concretizat in 20 de articole, urmate de amendamente ulterioare (printre care, cel din 1968 a instituit dst-urile). F.M.I. i s-a stabilit un statut juridic, conform caruia acesta are o deplina personalitate juridica, un sistem de organe de conducere, un buget propriu si un mecanism procedural de decizie si de interpretare a propriului statut.

Obiectivele principale ale F.M.I. sunt :

sa promoveze cooperarea monetara internationala prin intermediul unei institutii permanente, care sa constituie un mecanism de consultare si colaborare cu tarile membre in probleme monetare internationale;

sa faciliteze expansiunea si cresterea echilibrata a comertului international, aducandu-si astfel contributia la promovarea si mentinerea unui nivel ridicat de folosire a capacitatilor de productie in toate tarile membre, la sporirea resurselor productive si la cresterea venitului lor national;

sa promoveze stabilitatea cursurilor valutare si evitarea devalorizarilor monetare ca mijloc de concurenta internationala;

sa contribuie la stabilirea unui sistem multilateral de plati in ceea ce priveste tranzactiile curente dintre tarile membre si la eliminarea restrictiilor valutare, care stanjenesc dezvoltarea comertului international;

sa puna la dispozitia tarilor membre fonduri valutare sub forma de credite pe termen scurt si mijlociu, in vederea reducerii dezechilibrelor temporare din balantele de plati externe ale tarilor membre.

3. Functiile F.M.I.

Conform statutului F.M.I., tarile membre pot utiliza resursele sale numai pentru acoperirea unui deficit al balantei conturilor curente, specificandu-se expres, in articolul VI, ca nici un membru nu va putea utiliza resursele Fondului pentru iesirile importante sau prelungite de capitaluri.

Corespunzator acestor principii si precizari, principalele functii ale F.M.I. sunt:

supravegherea politicilor financiar valutare - functia initiala a F.M.I., care presupune consultari periodice intre tarile membre si specialistii Fondului cu privire la situatia balantei de plati, a sistemului monetar, preturi, somaj, strategii de dezvoltare, reforma, curs de schimb etc. Fondul este obligat sa supravegheze atat sistemul monetar international in vederea asigurarii functionarii efective  si operativitatii acestuia, cat si respectarea de catre fiecare membru a obligatiilor ce ii revin din trei din principiile adoptate de catre F.M.I., respectiv: obligatia membrilor de a se abtine de la manipularea ratelor de schimb, interventia pe propriile piete de schimb pentru a contracara dezordinea monetara si respectarea interesului celorlalte tari, ale caror monede pot fi afectate.

asistenta financiara - consta in acordarea dreptului unei tari de a cumpara moneda proprie a altei tari, cu obligatia de a-si rascumpara moneda nationala intr-un anumit interval de timp. Daca initial au beneficiat de asistenta financiara tarile vest europene distruse de cel de-al doilea razboi mondial, in prezent, cererile de asistenta financiara vin in cvasi-majoritatea lor de la tarile in dezvoltare. Creditele acordate de catre F.M.I. sunt pe termen mediu (2-5 ani) sau lung (4-10 ani) si se solicita garantii specifice pentru rambursare. Garantiile constau in obligatia guvernului tarii receptoare de a respecta anumiti indicatori de stabilitate macroeconomica, definiti in cadrul strategiei proprii de relansare economica sau in cooperare cu specialistii Fondului. Indicatorii respectivi vizeaza politica monetara, fiscala, bugetara, politicile structurale prin prisma dezechilibrelor care afecteaza balanta de plati. Accesul la resursele financiare ale F.M.I. depinde atat de conditiile impuse de functionarea Fondului, cat si de adoptarea unor masuri de ajustare care sa asigure solutionarea dezechilibrelor existente.

asistenta tehnica se realizeaza prin:

trimiterea gratuita de specialisti in domeniile specifice de expertiza ale F.M.I.

pregatire si formarea functionarilor publici, in acest scop functioneaza in cadrul Fondului doua institutii specializate, cu sediul la Washington si la Viena, care ofera gratuit cursuri de specializare in domenii cum ar fi finantele publice, ajustarea balantei de plati, programe financiare etc.

consultanta pe probleme monetare si financiare.

4. Organizarea F.M.I. si resursele acestuia

F.M.I. este condus de urmatoarele 3 organisme[1]⁾:

1)     Consiliul Guvernatorilor, este format din reprezentantii tarilor membre si se reuneste o data pe an, avand rolul unei adunari generale a actionarilor. Fiecare stat are cate un reprezentant, insa acesta are un drept de vot a carui importanta difera in functie de cota-parte subscrisa. Regula este ca fiecare tara dispune de cate 250 de voturi la care se adauga cate un vot pentru fiecare 100.000 dolari subscrisi.

In acest fel, numarul cel mai mare de voturi revine tarilor cu cea mai mare cota-parte de capital subscris (S.U.A., Marea Britanie, Germania, Franta, Japonia). Cum toate deciziile importante trebuie luate cu o majoritate de 85% din voturi, S.U.A., care singure dispun de aproape 20% din voturi, au de fapt un drept de veto.

2) Consiliul de administratie este format din 21 de membri: 6 reprezentand tarile ale caror cote-parti sunt cele mai mari, sau care, fara sa aiba o cota-parte foarte mare, sunt creditori foarte importanti ai F.M.I. (Arabia saudita) si 15 desemnati de celelalte tari membre, grupate. in principiu. pe zone geografice. In acest din urma caz, unele grupuri lasa tarii celei mai importante dreptul sa numeasca un administrator care sa le reprezinte, iar altele practica rotatia.

3) Directorul general este, prin consens, un european si conduce Fondul sub controlul administratorilor.

Sediul F.M.I. este la Washington, D.C.

5.2.5. Mecanismele de finantare ale F.M.I.

F.M.I. are ca scop sa permita tarilor membre sa-si remedieze dezechilibrele temporare (si nu fundamentale) ale balantelor lor de plati, fara sa recurga la masuri susceptibile sa compromita situatia lor interna sau dezvoltarea schimburilor internationale.

Resursele F.M.I. sunt constituite, in principal, din contributii pe care trebuie sa le verse statele pentru a deveni membre ale organizatiei. Aceste contributii se numesc 'cote-parti'.

Cotele-parti au fost exprimate initial in dolari, iar in prezent sunt exprimate in D.S.T.. cota - parte a fiecarei tari este determinata de pozitia sa economica comparativ cu cea a celorlalti membri. Pentru schimbarea cotelor se ia in considerare o varietate de factori economici, incluzand PIB -ul, tranzactiile de cont curent, rezerve oficiale. Cand o tara devine membra a FMI ii este repartizata o cota initiala ce are acelasi nivel cu cele ale tarilor membre considerate de Fond a fi comparabile ca marime economica si caracteristici cu aceasta. Aceste cote au fost in mai multe randuri revizuite. Ultima crestere de cote a avut loc in ianuarie 1999, cresterea generala cu 45% reflectand schimbarile in marimea economiei mondiale, riscul ridicat de crize financiare si rapida liberalizare a comertului si fluxurilor de capital. Cu prilejul majorarilor de cote parti se urmareste si mentinerea unui echilibru intre diferitele grupe de tari. Asa se explica majorarea cotei Chinei in 2001, ca urmare a dobandirii suveranitatii asupra Hong - Kongului, care a ajuns la acelasi nivel ca si Canada. Cotele parti sunt prezentate in anexa nr. 3.

Cotele parti reprezinta criteriul de stabilire a dreptului de vot in organele de conducere.

Solicitarea unui imprumut de catre un stat poate imbraca forma unei cumparari directe sau a unei asigurari de trageri. Prin aceasta din urma se intelege o decizie prin care Fondul da unui membru asigurarea ca acesta va putea sa efectueze cumparari din contul de resurse generale, in cursul unei perioade de timp specificate si pana la un nivel determinat. Desi aceste asigurari se acorda, in general, pentru o perioada de 12 luni, Fondul a aprobat si asigurari de tragere valabile pe doi ani.

Conform celei de-a doua modificari[2]⁾ a statutului F.M.I., tarile membre pot utiliza, prin trageri, transa rezervei (noua denumire a transei aur), transe curente de credit ( pana la 25% din cota varsata in moneda convertibila) si pot dispune de o serie de facilitati de finantare: trageri in cadrul facilitatii de finantare compensatorie si pentru situatii neprevazute, pentru acoperirea influentelor nefavorabile ale preturilor importurilor de titei si gaze naturale, prin trageri in cadrul facilitatii de finantare a situatiilor neprevazute ale incasarilor din export, prin finantarea stocurilor tampon sau prin contractarea de credite, daca tragerea initiala nu este suficienta.

In cadrul acestor facilitati puse la dispozitie de Fond un membru poate imprumuta cumulativ pana la de patru ori cota subscrisa numai pe baza unor programe de reforma ale tarii in cauza, care sa demonstreze capacitatea acesteia de a depasi dezechilibrele temporare in care se afla.

Politica transelor de credit cuprinde, in principal, urmatoarele facilitati[3]⁾:

aranjamente de tip stand-by (credit confirmat), care constau in deschiderea unor linii de credit pe termen mediu in favoarea tarilor aflate in dificultate pe baza unor programe de reforma economica. Conditiile de creditare, favorabile de regula, prevad perioade de rambursare de 3-5 ani cu posibilitati de extindere pana la 10 ani, dobanzi standard ale F.M.I. (in jur de 5%), comisioane de serviciu (0,5% din suma disponibilizata), si comisioane stand-by, care, de obicei, se compenseaza cu cele de serviciu,

facilitati de transformare sistemica, introduse in 1993, in scopul de a asigura o sporire a posibilitatilor de asistenta financiara in favoarea tarilor membre care se confrunta cu dificultati severe datorita tranzitiei la sistemul economiei de piata; pentru a obtine accesul la aceste facilitati, tarile solicitante trebuie sa insoteasca cererea de un document care sa descrie obiectivele de politica economica, sa cuprinda estimari macroeconomice, masuri structurale, fiscale, monetare si valutare ce urmeaza a fi aplicate in perioada acoperita de aceasta facilitate,

facilitatea de ajustare structurala extinsa (1987) oferita, de regula, celor mai sarace tari, in conditii de extindere pe 3 ani, cu returnare dupa 5 -10 ani si dobanda de 0,5%.

finantarea stocurilor tampon (1964) care permite tarilor in curs de  dezvoltare care stocheaza produse primare in scopul reducerii ofertei de pe pietele internationale sa angajeze o transa suplimentara de credite de pana la 25% din cotele lor parti, cu conditia ca aceste stocuri 'tampon' sa fie constituite conform principiilor stabilite de o.n.u., care trebuie sa guverneze relatiile intergurvernamentale

finantarea extinsa (1974), creata in scopul ajutorarii tarilor care seconfrunta cu grave dezechilibre ale balantei de plati ca urmare a uneistructuri defectuoase a productiei, comertului sau preturilor, precum si a tarilor a caror economie se dezvolta lent sau a caror situatie a balantei de plati impiedica promovarea unor politici active de stimulare a dezvoltarii.

Rolul pe care-l joaca F.M.I. in sustinerea procesului dezvoltarii deriva din functiile pe care acesta le are. Aceasta institutie este principalul for pentru coordonarea si supravegherea politicilor monetare si fiscale nationale. Totodata, F.M.I. s-a implicat activ si in procesele de reforma din tarile aflate in tranzitie. Asa cum subliniau si oficialii F.M.I., aceasta institutie detine un rol determinat in asigurarea unui dialog fructuos in vederea analizarii problemelor cu care se confrunta aceste tari si a stabilirii celei mai adecvate strategii pentru solutionarea acestor probleme.

Cu toate eforturile depuse in plan international pentru cresterea rolului asistentei financiare oficiale, acordata pe cale multilaterala, ponderea acesteia in totalul sumelor transferate catre tarile in dezvoltare nu reprezinta decat 20%, dintre care doar 14% sunt acordate in conditii de favoare. Cum resursele Fondului Monetar International sunt limitate, practic, la cotele parti ale membrilor, imprumuturile fiind proportionale cu aceste cote parti, creditele F.M.I. detin doar 3,5% din totalul asistentei financiare externe catre tarile in dezvoltare.

In ceea ce priveste rolul F.M.I. de-a lungul existentei sale in procesul dezvoltarii, asa cum aprecia si fostul Directorul General al Fondului, domnul Michel Camdessus, acesta a crescut si s-a schimbat foarte mult, ca urmare a faptului ca a trebuit sa se adapteze unei economii mondiale aflata intr-o dinamica continua. Fondul trebuie sa-si revitalizeze si sa-si adapteze functiile de supraveghere. Volatilitatea, speculatiile care au zguduit sistemul monetar international in ultima perioada trebuie stopate. Guvernele trebuie sa recunoasca faptul ca este in interesul lor sa-si concentreze actiunile, atat pe plan national, cat si international, pentru a recastiga stabilitatea monetara.

Fondul Monetar International a jucat un rol fundamental in solutionarea problemelor ajustarii balantelor de plati ale tarilor membre, in special ale celor in dezvoltare. Aceasta institutie este principalul for pentru coordonarea si supravegherea politicilor monetare si fiscale nationale. Totodata, rolul Fondului sporeste in noile conditii ale tranzitiei economiilor din Europa Rasariteana. Finantarile acordate de F.M.I. sunt importante prin ele insele, dar, in acelasi timp, si prin rolul lor de catalizator pentru alte forme de finantare. Rolul Fondului este de a pune in aplicare programe credibile, de a asigura cresterea economica, o crestere economica reala, durabila, respectiv o combatere a somajului, inflatiei, a indatorarii excesive.

Contextul actual in care Fondul actioneaza este dominat de o continua schimbare, in special sub impulsul procesului de globalizare. In anii '90 s-au "succedat" crize fara precedent care au pus F.M.I. in fata celor mai mari provocari intalnite de la trecerea la cursurile flotante.

6. Necesitatea perfectionarii F.M.I.

Dupa o jumatate de secol de existenta, F.M.I. se afla in fata unor noi provocari. Criticile exprimate la adresa Fondului nu s-au imputinat, din contra, tot mai multe voci considera aceasta institutie una perimata sau subordonata intereselor tarilor dezvoltate, mai ales intereselor S.U.A. printre criticile cele mai des intalnite adresate F.M.I. se pot aminti:

Fondul a dobandit o putere mult prea mare, ce risca sa scape de sub control. Acest lucru este argumentat mai ales prin prisma faptului ca F.M.I. a pompat peste 110 miliarde dolari in criza asiatica, indatorand aceste tari cu scopul de a salva bancile internationale care au garantat creditele plasate in economiile acestor tari. Este stiut faptul ca Asia de sud - est a reprezentat un adevarat magnet pentru investitiile internationale, fiind cunoscuta drept cea mai dinamica regiune a globului. Cum majoritatea investitiilor din aceasta zona isi au originea in tarile dezvoltate, imprumuturile acordate de F.M.I. si garantate de guvernele acestor tari au avut drept consecinta si protejarea acestor investitii. In plus, sunt foarte multe voci care considera ca nu este firesc ca un grup de cateva mii de specialisti sa dicteze conditiile de viata pentru o populatie de peste 1,4 miliarde de oameni din tarile in dezvoltare[4].

F.M.I. este acuzat de lipsa de transparenta, de faptul ca operatiunile pe care le deruleaza nu sunt cunoscute, oferindu-se opiniei publice doar informatii sumare. Tot in cazul crizei asiatice, Fondul a criticat politica macroeconomica dusa de guvernele acestor tari, dupa ce tot Fondul laudase succesele acestei politici. Ca o recunoastere a acestei situatii, Fondul a acceptat constituirea unui grup de experti din afara institutiei, care sa-i monitorizeze activitatea si care a prezentat un prim raport la reuniunea anuala ce a avut loc la Praga, in 2000. Thomas Bernes, membru in board-ul institutiei, a declarat ca aceasta reprezinta o solutie pentru cresterea transparentei si pentru imbunatatirea imaginii sale publice. Biroul de evaluare va fi autorizat sa analizeze toate activitatile F.M.I., inclusiv acordurile de imprumut cu diferite tari care beneficiaza de asistenta financiara.

Criticile F.M.I. se refera si la politica acestuia in tarile sarace si in cele aflate in procesul de tranzitie de la economia planificata la cea de piata. Nu de putine ori, Fondul este acuzat ca nu tine cont de conditiile concrete din aceste tari si conditiile impuse nu fac altceva decat sa inrautateasca lucrurile. De altfel, un specialist american in problemele tarilor in dezvoltare, John Cavanagh aprecia ca in multe privinte, F.M.I. este ca un medic din evul Mediu, pentru care nu are importanta de ce sufera pacientul, tratamentul fiind acelasi. Pe termen scurt, tarile reusesc sa-si atenueze dezechilibrul balantei de plati, dar pe termen lung, efectele asupra sanatatii economiei tarilor in dezvoltare este dezastruos. De altfel, si in cazul Romaniei, conditia impusa de F.M.I. de a contracta credite externe de pe piata privata de capital pentru echilibrarea balantei de plati, intr-o perioada cand conditiile impuse de creditorii straini erau extrem de dure, n-ar fi condus decat la o indatorare si mai mare a tarii, cu efecte negative deosebit de grave pe termen lung. Se pare ca insisi specialistii Fondului au realizat ca acest lucru este mai degraba rau.

Tranzitia de la comunism la capitalism a constituit o noutate la fel de mare pentru institutiile internationale ca pentru tarile in cauza. Ineditul situatiei si dimensiunea nebanuita a procesului a adus de multe ori F.M.I. si alte institutii in situatia de a nu face fata problemelor respective. Liberalizarea comertului, a preturilor, a cursului de schimb au condus la scaderea productiei, cresterea dramatica a somajului, a deficitului balantei de plati, erodarea puterii de cumparare, toate acestea constituind fenomene preponderente in tarile aflate in tranzitie. Aplicarea unei retete unice in materie de tranzitie nu a condus la o crestere economica in tarile respective. Analistii economici considera ca in cazul tarile in tranzitie, ca si in cazul tarilor sarace, programele F.M.I. trebuiau sa realizeze un compromis viabil intre ajustare si dezvoltare; ajustand continuu saracia si subdezvoltarea este, practic, imposibil de atins performante economice competitive si un standard de viata decent in tarile respective.

F.M.I., in calitatea sa de institutie centrala a Sistemului Monetar International, este incapabila, in opinia foarte multor specialisti, sa faca fata unei crize declansate in interiorul sistemului. Tot mai multe voci sustin ca o criza in S.U.A. sau in Japonia ar echivala cu un colaps al intregului sistem financiar international. Este, intr-adevar, un scenariu catastrofic, dar, pe de alta parte, crizele din Mexic, Asia de Sud-Est si Argentina au aratat o vulnerabilitate deosebita a sistemului. In acest sens, tot mai multi experti considera necesara realizarea unor mecanism flexibile, care sa permita interventia Fondului in cazuri de urgenta de tipul crizei asiatice.

Globalizarea tot mai accentuata a economiei mondiale necesita racordarea activitatii F.M.I. la noile realitati mondiale, inclusiv la imbunatatirea statutului si a obiectivelor functionale. Intarirea supravegherii sistemului monetar international reprezinta una din provocarile fundamentale care stau in fata acestei institutii.

Asa cum arata si Joseph Stiglitz[5], managementul economic modern se conduce pe acelasi principiu ca si razboiul modern, si anume acela de a elimina contactul dintre decidenti (agresori, in cazul razboiului) si beneficiari deciziilor (victimele). "Din hoteluri luxoase, se traseaza politici asupra carora ar trebui gandit de doua ori daca s-ar cunoaste oamenii ale caror vieti au fost distruse".