|
|
|
Economia intr-o lectie
Recenzie
Henry Hazlitt (1895 1993) a fost una dintre cele mai stralucite minti ale secolului XX. Scriitor, economist, filosof si critic literar profilic, el a fost un aparator neobosit al principiilor liberalismului clasic si un adversar redutabil al etatismului, aceasta lupta purtand-o prin intermediul celor 18 carti pe care le-a scris si al celor peste 10.000 de articole publicate in reviste si ziare prestigioase precum New York Times, Wall Street Journal, Newsweek sau Freeman.
Economia intr-o lectie, cea mai cunoscuta lucrare a sa, a aparut in 1946, fiind tradusa in zece limbi si tiparita in peste un milion de exemplare. In aceasta carte, Hazlitt prezinta si analizeaza o serie de erori economice caracteristice atat neinitiantilor in economie cat si multor economisti profesionisti. Prima editie a acestei carti a aparut in 1946, iar cea de-a doua editie a aparut in 1961 care a fost reactualizata si s-au adaugat doua capitole, unul referitor la reglementarea chiriilor, celalalt fiind intitulat "Lectia dupa treizeci de ani" a aparut in 1961.
Cartea este structurata in trei parti, partea I cuprinde un capitol, partea a-II-a cuprinde 24 de capitole iar ultima parte mai cuprinde un capitol, in total un numar de 26 de capitole.
In prima parte, in capitolul intitulat Lectia ne este precizat ca in stiintele economice se intalnesc mai multe erori de gandire decat in orice alt domeniu de studiu cunoscut omului. Tendinta omului este de a vedea doar efectele imediate ale unei anumite politici si de a desconsidera efectele pe termen lung pe care politica respectiva le-ar putea avea nu numai asupra acelui grup in particular, ci asupra tuturor grupurilor. Henry Hazlitt considera ca "un economist mediocru vede numai ceea ce sare imediat in ochi; economistul bun priveste si mai departe". De asemenea in acest capitol ne este dezvaluit secretul stiintei economice ce consta in a avea in vedere nu doar efectele imediate ci si pe cele de durata ale oricarei actiuni sau politici, consta in descifrarea consecintelor acelei politici nu numai asupra unui singur grup, ci asupra tuturor grupurilor.
In partea a-II-a autorul vine cu exemple de toate felurile din viata reala pentru a demonstra ideeile din prima parte. Primul capitol al partii a-II-a, capitolul II al cartii, se numeste Geamul spart si este si capitolul meu preferat, care m-a fascinat cel mai mult, prezentandu-se cum un derbedeu arunca o caramida in fereastra unei brutarii dupa care acesta dispare iar brutarul este nevoit sa schimbe geamul spart cu unul nou. Astfel brutarul este nevoit sa cheltuie bani pe un geam nou, dandu-i de lucru unui geamgiu, acesta la randul lui geamgiul folosind banii in alte scopuri si tot asa. Insa brutarul va pierde suma de bani pe care i-o da geamgiului cu care isi putea lua spre exemplu un costum. Pe scurt geamgiul castiga atat cat pierde croitorul care i-ar fi facut burtarului costumul, necreandu-se astfel nici un loc de munca. Capitolul III intitulat Binefacerile distrugerii prezinta greseala pe care o fac cei care considera ca exista avantaje clare de pe urma actiunilor de distrugere, ca pe vreme de razboi o ducem mult mai bine din punct de vedere economic decat pe vreme de pace, dar acestia confunda defapt nevoia cu cererea. Distrugerea fara sens a oricarui lucru valoros reprezinta intotdeauna o pierdere neta, o nenorocire deoarece ea nu poate constitui niciodata o cale spre prosperitate sau o binefacere. Lucrarile publice inseamna impozite este si numele capitolului IV de unde intelegem ca toate cheltuielile publice ajung sa fie acoperite din veniturile obtinute prin impozite, fiecare ban utilizat pentru cheltuieli publice trebuie obtinut prin perceperea unui impozit. Din Capitolul V cu numele Impozitele descurajeaza productia reiese ideea ca daca procentajul din venitul national prelevat prin impozite este mare atunci si gradul de descurajare a productiei si a ocuparii fortei de munca privat va fi mare. In Capitolul IV, ideea principala este si numelele capitolui si aceea ca, Creditele guvernamentale deviaza productia. In primul rand in cazul imprumuturilor guvernamentale, banii apartin altor oameni carora le-au fost luati, fara a se tine seama de dorintele lor, sub forma de impozite. Guvernul nu imprumuta si nu ofera niciodata nimic pentru afaceri fara sa ia ceva la schimb asadar acesta nu poate acorda un ajutor financiar afacerilor daca nu a dobandit sau urmeaza sa dobandeasca tot atat de mult de pe urma afacerilor. De asemenea fondurile guvernului provin in intregime din impozite. Un alt capitol extrem de interesant este Capitolul VII - Blestemul mecanizarii. Printre cele mai persistente iluzii economice se numara si credinta ca masinile creeaza somaj; de fiecare data cand se inregistreaza somaj in masa pe perioade indelungate se considera ca masinile ar fi cauza. Dar este o mare absurditate, ar insemna ca orice imbunatatire tehnologica da nastere la somaj. In trecut, linderii sindicali si functionarii de stat vorbeau cu gravitate ca " automatizarea" reprezinta o cauza de prima importanta a aparitiei somajului. Am sa dau un citat comic care m-a amuzat foarte mult: "De ce sa se transporte marfurile de la Chicago la New York pe calea ferata cand am putea folosi mult mai multi oameni, de exemplu, ca sa le care in spate?". Adevaratul rezultat al aparitiei masinilor este cresterea productiei, a nivelului de trai si a prosperitatii economice. Capitolul VIII - Schemele de impartire a muncii se bazeaza tot pe o iluzie. Cei ce sprijina astefel de scheme se gandesc doar la locurile de munca ce ar putea fi asigurate pentru anumite persoane sau grupuri, dar nu analizeaza efectul global la nivelul intregii societati. Nu exista nici o limita pentru volumul de munca prestat atata timp cat exista o nevoie sau o dorinta umana nesatisfacuta pe care munca ar putea-o indeplini. In Capitolul IX numit Demobilizarea soldatilor si birocratilor Henry Hazlitt considera ca acest eveniment nu ar trebui sa fi o temere serioasa ca nu vor mai fi destule locuri de munca pentru soldatii reintorsi dintr-un razboi sau pentru pentru birocratii care nu mai sunt mentinuti in functii deoarece toti sunt platiti de contribuabili iar contribuabilii nu vor mai fi nevoiti astfel sa-i plateasca, pastrandu-si astfel banii pe care inainte trebuiau sa ii verse in vederea sustinerii lor. Avand astfel mai multi bani, contribuabilii pot cumpara un volum mai mare de bunuri si astfel va spori cererea civila si va oferi locuri de munca care pot fi acoperite de soldati si de birocrati. Autorul mai precizeaza ca "atunci cand nu putem gasi un argument mai bun pentru pastrarea in serviciu a unui grup oarecare de functionari decat cel al mentinerii puterii lor de cumparare, este un semn ca a venit momentul sa ne descotorosim de ei". Capitolul X - Fetisul ocuparii depline a fortei de munca prezinta ce idee principala ca obiectivul economic al oricarei natiuni este obtinerea celor mai bune rezultate cu cel mai mic efort posibil, obtinerea unor productii mai mari cu acelasi volum de munca. Acest principiu inseamna defapt ca obiectivul nostru real este de a maximiza productia. Nu exista ceva mai usor de realizat decat ocuparea la maxim a fortei de munca, daca se renunta la ideea maximizarii productiei. Cat mai multa forta de munca in raport cu valoarea muncii prestate presupune o munca pe cat posibil mai ineficienta. Progresul civilizatiei a insemnat reducerea gradului de ocupare a fortei de munca, nu cresterea lui. Numele Capitolului XI il reprezinta o intrebare: Cine este "protejat" prin taxe vamale? Hazlitt prezinta mai multe exemple in acest capitol care duc la aceeasi concluzie, aceea ca este o eroare sa sustii ca o taxa vamala ofera locuri de munca, sporeste salariile sau protejeaza nivelul de trai. Nimic adevarat, taxele determina exact opusul. Suma suplimentara platita de consumatori pentru un articol protejat vamal va diminua disponibilitatea acestora, reducandu-le posibilitatile de a cumpara orice alt articol. In consecinta puterea de cumparare a acestuia a scazut. Taxa vamala a fost descrisa ca un mijloc de avantajare a producatorului in detrimentul consumatorului. Denumirea Capitolului XII este Orientarea catre exporturi. In acest capitol se prezinta legatura stransa dintre importuri si exporturi, pentru a realiza exporturi avem nevoie sa facem importuri, in general adevaratul motiv pentru care o tara are nevoie de exporturi este plata importurilor. O natiune nu se poate imbogati dand produse pe degeaba; pentru orice tara beneficiul real al comertului exterior consta nu in exporturi, ci in importuri. In Capitolul XIII - Preturile "paritare" este prezentat exemplu fermierului care isi reduce productia de greau pentru a obtine preturile paritare, astefel el poate intr-adevar sa obtina un pret mai mare pentru fiecare banita, insa produce si vinde mai putine banite. In consecinta, venitul sau nu sporeste in aceeasi masura cu preturile sale. Sustinatorii preturilor paritare recunosc acest lucru si folosesc drept argument pentru a insista asupra venitului paritar ce ar trebui asigurat fermierilor, insa acesta se poate obtine doar print-o subventie in detrimentul contribuabililor. Astfel spus, pentru a-i ajuta pe fermieri, se reduce puterea si mai mult puterea de cumparare a lucratorilor de la orase si a altor grupuri. Problema s-ar putea rezolva punand capat atat sitemului preturilor paritare, cat si sistemul taxelor protectioniste. Capitolul XIV - Salvarea sectorului economic X concluzioneaza ca salvarea unui sector economic care este slabit poate fi o greseala si care ar trebui chiar lasat sa moara pentru ca salvarea lui s-ar putea face prin subventii ce provin de la contribuabili. Astfel celelalte sectoare se vor restrange pe ansamblu tot atat cat s-ar extinde sectorul pe care l-am salvat, deoarece sumele respective de bani au fost directionate catre salvarea sectorului in loc sa fie folosite de contribuabili in celelalte sectoare mai eficiente. Automat se creeaza mai putina avutie iar standardul de viata se reduce comparativ cu nivelul pe care l-ar fi putut atinge. De aceea este necesar ca sectoarele slabite sa fie lasate sa dispara, iar cele aflate in expansiune sa fie lasate sa se dezvolte. Capitolul XV - Cum functioneaza sistemul preturilor. "Intr-o economie aflata in echilibru, un anumit sector se poate dezvolta numai pe seama altor sectoare, deoarece, la un moement dat factorii de productie sunt limitati." afirma Henry Hazlitt. Cum stim prea bine ca resursele sunt limitate si ca orice sector economic are nevoie de resurse, automat in momentul in care deviem de la un sector resursele (ce pot cuprinde forta de munca, pamant, capital, utilaje, etc.) catre un alt sector, sectorul respectiv se va restrange iar celalalt va inregistra o expansiune; adica ceva se va produce pe seama renuntarii la altceva. Capitolul XVI numit si "Stabilizarea" marfurilor, ne prezinta implicarea guvernului in preturile de pe piata cu scopul de a mari sau a scadea preturile dar acest lucru a fost mereu o greseala deoarece piata trebuie sa fie libera. In fiecare incercare de "stabilizare" a pretului unei marfi au prevalat interesele producatorilor, telul fiind o crestere imediata a preturilor. O alta greseala facuta de oficialitati se regaseste si in Capitolul XVII si anume Fixarea preturilor de catre guvern. Fixarea preturilor este intotdeauna daunatoare din punct de vedere economic, chiar distructiva uneori. Cand preturile sunt mentinute de catre guvern, arbitrar si obligatoriu, la un nivel scazut, cererea este mult mai mare decat oferta. Dupa al Doilea Razboi Mondial, unele dintre cele mai mari greseli ale birocratilor au fost corectate pe piata neagra, astfel in unele tari piata neagra a devenit "piata propriu-zisa". In concluzie fixarea preturilor descurajeaza si dezorganizeaza procesul de productie si de ocupare a fortei de munca. Autorul vorbeste si despre Implicatiile controlului nivelului chiriilor ce reprezinta Capitolul XVIII. Controlul chiriilor este adesea impus printr-o lege si este uneori o parte integranta a controlului preturilor. De asemenea cu cat controlul chiriilor este mai indelungat, cu atat efectele sale sunt mai reale, o consecinta importanta fiind neconstruirea de case noi deoarece nu mai exista stimulente. Si in acest caz ca in majoritatea erorilor economice problema o reprezinta cei care iau in considerare doar beneficiile pe termen scurt pentru populatie, neanalizand efectele pe termen lung care ne-ar ajuta sa constatam ca inghetarea chiriilor este distructiva pe o perioada mare de timp. Capitolul XIX - Legile privind stabilirea unui salariu minim cuprinde o alta eroare a eroare a birocratilor care atunci cand adopta o lege care stabileste ca nimeni nu va mai fi platit sub o anumita suma de bani pentru o luna de lucru, primul lucru care se va intampla este acela nu va mai fi angajat nici un lucrator a carui munca valoreaza mai putin decat suma minima respectiva. Din aceste motive rezulta ca stabilirea unui salariu minim duce la cresterea somajului. Cel mai bun mod de a mari salariile reale este de a creste productivitatea muncii. Contribuie intr-adevar sindicatele la cresterea salariilor? Aceasta este intrebarea la care ne sunt date toate raspunsurile in Capitolul XX. Credinta ca sindicatele pot creste substantial salariile reale, pe termen lung si pentru toata populatia activa, este una dintre cele mai mari iluzii ale zilelor noastre. Salariile sunt in primul rand determinate de productivitatea muncii. Raspunsul intrebarii acestui capitol este acela ca salariile, desi ar putea sa asigure temporar o crestere a salariilor nominale ale membrilor lor, nu pot sa asigure pe termen lung si pentru absolut toti muncitorii, o crestere a salariului real. Capitolul XXI poarta numele "Suficient pentru a rascumpara productia" In acest capitol este prezentat conceptul preturilor si salariilor functionale si este precizat ca preturile functionale sunt cele care incurajeaza realizarea celui mai mare volum al productiei si al vanzarilor. Salariile functionale sunt cele care tind sa duca la inregistrarea celui mai inalt grad de ocupare a fortei de munca si la cele mai mari salarii reale. Fiecare crestere a salariilor, daca nu este compensata de o crestere a productivitatii, reprezinta o crestere a costului de productie. Prin efectul de echilibru general se intelege ca salariile si preturile de echilibru sunt salariile si preturile care egalizeaza oferta cu cererea. Ideea ca forta de munca trebuie sa primeasca suficient pentru a-si putea rascumpara productia nu este altceva decat o forma particulara a teoriei generale a "puterii de cumparare". In Capitolul XXII tema abordata este Functia profiturilor, mai exact aceasta fiind de a stimula constant orice activitate economica competitiva, in sensul cautarii unor noi cai de reducere a costurilor si de crestere a eficientei, indiferent de stadiul in care s-ar afla acestea in prezent. Profiturile nu se obtin prin cresterea preturilor, ci prin efectuarea de economii si prin cresterea eficientei, care duc la scaderea costurilor de producite. Profiturile cele mai mari le obtin firmele care au costul de productie cel mai scazut. Unul din cele mai importante capitole al acestei carti consider ca este Capitolul XXIII - Mirajul inflatiei. Sustinatorii inflatiei recunosc ca orice crestere substantiala a cantitatii de bani reduce puterea de cumparare a fiecarei unitati monetare. Odata ce s-a declansat, inflatia este greu de oprit pentru ca atat fortele economice cat si cele politice sunt scapate de sub control. Inflatia modifica relatia dintre preturi si costuri, inflatia este autosugestia, hipnoza, "opiu pentru popor", ea ii afecteaza pe toti. De asemenea aceasta descurajeaza economisirea si chibzuinta, face ca adesea activitatile speculative sa fie mai profitabile decat productia, creaza multe nedreptati care ii face pe oameni sa caute remedii disperate si sfarseste in deziluzii si colapsuri amare. Capitolul XXIV se numeste Ponegrirea economisirii iar in acest capitol este explicat termenul de economisire, care in lumea mondena, este doar o alta forma de a cheltui. Uneori acest termen este folosit pentru a desemna strangerea banilor care este daunatoare daca se produce nerational, iar alteori se refera la investitie, aceasta fiind o alegere mult mai buna de a economisi deoarce creeaza la randul ei locuri de munca si ajuta chiar la inmultirea banilor. In orice caz o economisire rationala este mult mai benefica decat risipirea banilor pentru satisfacerea cat mai multor nevoi, chiar daca multe dintre aceste nevoi sunt doar un moft, nefiind cu adevarat necesare la momentul respectiv. Ultimul capitol al partii a-II-a, Capitolul XXV, poarta numele de Reformularea lectiei si prezinta o sinteza a tuturor capitolelor de pana acum si chiar de la inceput ne reaminteste ca stiinta economica este o stiinta care identifica efecte secundarte cat si efecte generale; este stiinta care identifica efectele unei politici propuse sau existente nu numai asupra anumitor interese particulare, pe termen scurt, ci asupra interesului general, pe termn lung. Cunoasterea aprofundata a stiintelor economice ii readuce omului bunul-simt. Caci profunzimea stiintei economice consta in cautarea tuturor consecintelor unei politici si nu in luarea in considerare numai a acelor consecinte care sunt evidente la prima vedere. Multe lucruri ce par adevarate atunci cand studiem un singur grup economic se dovedesc iluzii cand se iau in considerare interesele tuturor, fie ca sunt producatori, fie ca sunt consumatori. A vedea problema in ansamblu si nu pe fragmente, aceasta este scopul stiintei economice.
Ultima parte a cartii, Partea a-IIIa cuprinde un singur capitol numit Lectia dupa treizeci de ani. In acest capitol se face o analiza a economie dupa treizeci si doi de ani de la data primei editii (1946). Rezultatul e tulburator: politicile analizate in capitolele anterioare sunt mult mai puternic inradacinate si mai extinse. Inflatia reprezinta acum simbolul universal al interventiei guvernului in toate domeniile. Practica, toate interventiile guvernelor in economie ilustreaza si subliniaza involuntar concluzia acestei carti. Pe scurt, principala problema cu care ne confruntam astazi nu este de natura economica, ci politica. Toate incercarile guvernelor de a redistribui bogatia si veniturile tind sa reduca stimulentele pentru productie si sa duca la saracie generalizata. Exista totusi o speranta intemeiata ca politica publica se va modifica inainte ca raul facut de masurile si tendintele actuale sa devina ireparabil.
Ideea acestei carti ar putea fi ca atunci cand studiem efectul oricarui proiect economic trebuie sa identificam nu numai consecintele imediate, ci si pe cele de perspectiva, nu numai consecintele primare, ci si pe cele secundare, si nu numai efectele asupra unui grup anume, ci cele produse asupra tuturor. Daca incercam sa conducem economia in folosul unui singur grup sau al unei singure clase sociale, vom afecta sau distruge toate grupurile sociale, inclusiv pe membrii clasei sociale pe care am incercat sa o favorizam. Economia trebuie condusa in folosul tuturor.
Desi trebuie sa recunosc ca nu prea ma omor cu cititul, cartea aceasta am citit-o din placere cu mare interes, m-a captivat inca de la primele capitole. Capitolele mele preferate a fost Geamul spart si Mirajul inflatie, iar fraza care am retinut-o deoarece mi s-a parut foarte comica este: "O crestere a castitatii masculine va ruina cea mai veche profesie din lume."
Recomand cu incredere aceasta carte tuturor celor interesati de economie si nu numai, aceasta carte te ajuta sa iti dezvolti puterea de a gandi, sa privesti lucrurile dintr-o alta perspectiva decat cea la prima vedere; este o carte care merita citita atat de specialistii in economie cat si de cei mai putin experimentati in domeniul economic. Cel mai mult le-as recomanda cartea aceasta celor care ne conduc tara si care au impresia ca le stiu pe toate.
Sunt convins ca daca s-ar corecta macar jumatate din greselile analizate in aceasta carte, economia mondiala si-ar schimba fata cunoscand o ascensiune benefica pentru fiecare individ si grup in parte.
