|
|
|
Imperiul roman la apogeul puterii se caracterizase prin urbanizarea spatiilor pe care le integrase intre granitele sale. Cu criza secolului al III-lea si apoi datorita migratiilor popoarelor germanice, orasele europene decad, mai ales in occident,in vreme ce Bizantul reuseste sa-si pastreze mai bine vechea retea urbana.
In pofida unei decaderi accentuate, in Occident nu e vorba de o disparitie totala a oraselor in Antichitatea tarzie si evul mediu timpuriu. Acestea se pastreaza mai bine in spatiul italian, unde erau profund inradacinate si de multa vreme. Se pastreaza, de asemenea, acele orase care in regatele barbare au functii religioase si politice (sunt resedinte pentru episcopi sau pentru regi). Dintre sediile episcopale se disting Roma, vechea capitala, dar si alte orase precum Milano, Tours, Sevilla, s. a. Functii de capitale ale regatelor barbare au jucat Ravenna si Pavia in Italia, Paris, Orleans, Soissons ori Toulouse in Galia, Toledo in Spania. Observam deci ca zonele de continuitate urbana sint cele mediteraneene, care fusesera si cele mai puternic urbanizate din Imperiul Roman. Ceea ce se atenueaza pana aproape de disparitie este functia productiva si comerciala a orasului, rolul sau de centru mestesugaresc si de schimb de marfuri.
Orasele intra intr-o noua etapa a dezvoltarii lor odata cu progresul constatat in lumea rurala incepand din secolele IX-XI. Cresterea productiei agricole permite intretinerea unor categorii care nu se ocupa ele insele cu agricultura (sau se ocupa doar intr-o mica masura), precum mestesugarii si negustorii. Cresterea populatiei, bazata pe aceasta sporire a posibilitatilor de a obtine mai multa hrana, conduce la intemeierea de noi asezari si creeaza o cerere de produse mestesugaresti. O data cu cresterea cantitativa si calitativa a schimburilor comerciale constatam o revigorare a oraselor in zonele unde acestea existau deja si crearea unora noi acolo unde lipseau sau erau in numar insuficient. Nucleele viitoarelor orase pot fi reprezentate de o manastire sau un castel feudal care ofera protectie datorita zidurilor lor, sau in cazul cel mai fericit, de un centru politic si administrativ, care, prin numarul mai mare al celor care locuiesc acolo, ofera piata de desfacere pentru diferite produse si ii atrage sa se aseze in apropiere pe feluritii mestesugari si negustori. Un iarmaroc cu renume sau un pod vestit prin posibilitatile de schimb ce au loc in preajma, o intretaiere de drumuri de negot, un port activ pot constitui de asemenea atractii pentru cei ce vor sa-si vanda marfa si care sfarsesc prin a se aseza acolo. Astfel se creeaza orase noi in nordul, centrul si rasaritul Europei, in spatiul german, scandinav, slav, maghiar sau romanesc, alaturi de care continua sa existe, inviorate, vechile orase mediteraneene.
Formarea orasului
Drept urmare, pentru nevoile oamenilor din fortareata[1] au inceput sa soseasca in fata portii, la iesirea din fortareata, negustori, adica vinzatori de marfuri scumpe, apoi circiumari, apoi hangii pentru hrana si gazduirea celor care aveau treburi cu seniorul, aflat adesea acolo si al acelora care ridicau case si pregateau locuinte pentru oamenii care nu primisera inca ingaduinta de a se aseza in interiorul fortaretii. Expresia lor era: 'Sa mergem la pod!' Locuitorii sporira intr-atit, incit a luat nastere un oras de seama, care pina astazi pastreaza numele sau in grai popular de pod, caci brugghe inseamna pod in grai popular.
Radu Manolescu (coordonator), Orasul medieval. Culegere de texte, Bucuresti, 1976
