|
|
|
Determinantii ratelor de dobanda pe pietele internationale
Dobanda poate fi definita ca fiind pretul perceput de detinatorul capitalului (investitorul sau creditorul international) pentru capitalul pe care il imprumuta pe o perioada determinata beneficiarului finantarii. Indiferent de forma de finantare, intotdeauna se percepe o dobanda, indiferent de forma pe care o imbraca (dividend, suma forfetara, cupon).
Piata este locul de formare a dobanzii pe piata, prin intalnirea cererii si a ofertei de capital. Pentru a intelege mecanismul de formare a ratelor de dobanda precum si factorii care ii determina sau ii influenteaza evolutia trebuie sa identificam mai intai purtarii principali ai ofertei si ai cererii de resurse de capital (formatorii de piata). Pietele monetare si pietele de capital sunt spatiile unde se intalnesc cele doua forte ale pietei si unde, in baza unor reglementari stricte, se formeaza pretul capitalului international.
Printre ofertantii de resurse de capital pe pietele financiare se numara:
Persoanele fizice;
Companiile private;
Institutiile financiare (banci comerciale, banci de investitii);
Statul.
Dintre
acestia cea mai mare importanta pe pietele financiare o au
investitorii individuali (persoanele fizice), de rata de economisire a acestora
depinzand cresterea economica a unei tari. In unele
tari domina inclinatia spre consum in timp ce in altele
domina inclinatia spre economisire. Evident ca decizia de a nu
consuma toate veniturile si de a economisi o parte din acestea pentru un
consum viitor depinde nu numai de nivelul veniturilor ci si de factori
psihologici. Rolul sistemului financiar international este de a permite
circulatia capitalurilor dinspre tarile cu rata mare de
economisire catre tari cu rata mare de consum (deficitare
in resurse financiare). Purtatorii cererii de resurse de capital sunt
aceeasi cu ofertantii, doar ca in cazul celor care solicita
resurse financiare rolul companiilor private, a institutiilor financiare
si a statului este dominant.
Figura 7.1.: Mecanismul de formare a dobanzilor pe piata financiara
Figura de mai sus sintetizeaza modificarea ratelor de dobanda pe pietele financiare sub impactul modificarii inclinatiei marginale spre consum sau spre economisire. Nu numai raportul economisire (sau investitie) / consum este singurul factor de influenta a pretului capitalului pe piata, mai exista si alti factori cum ar fi: nivelul veniturilor in economie, rata profitului estimata, nivelul de risc, lichiditatea (factori de influenta a cererii de resurse financiare) sau rata profitului la investitii, rata inflatiei estimata, activitatea generala (factori de influenta a ofertei de resurse financiare). In plus, pe foarte multe piete statul joaca un rol fundamental prin politicile monetare si fiscale pe care le aplica in influentarea nivelului general al dobanzilor.
In atragerea de resurse de capital de pe pietele financiare se opereaza cu mai multe tipuri de rate de dobanda. In primul rand distingem intre:
Dobanda reala: compensatia pe care o asteapta furnizorii de fonduri de la cei care imprumuta capitalul, facand abstractie de risc si inflatie. Acest castig este comparabil cu profitul net inregistrat in celelalte sectoare economice.
Dobanda nominala: dobanda reala la care creditorul sau investitorul adauga o prima de lichiditate, o prima de risc si rata estimata a inflatiei.[i]
In functie de modul de calcul creditorii mai opereaza cu:
Dobanda simpla: dobanda nominala aplicata pe o perioada determinata de timp dedusa procentual din masa credala.
Dobanda compusa (efectiva sau continua): dobanda calculata continuu pentru intreaga perioada, adaugata la masa credala, indiferent de momentul la care aceasta se plateste (de exemplu dobanda se calculeaza zilnic si se adauga la creditul initial pana in momentul in care acesta se plateste.[ii] Aceasta dobanda compusa are importanta atunci cand este vorba de finantari cu perioada de gratie (cand nu se plateste dobanda si nici nu se ramburseaza din creditul contractat dar dobanda calculata se adauga la masa creditului) si cand este vorba de anualizarea unor castiguri (de exemplu anualizarea unei rate a profitului pe 3 luni). Anualizarea asigura o mai buna comparabilitate a ratelor de castig.
O alta dobanda importanta este dobanda fara risc, calculata prin anualizarea castigurilor oferite de titlurile de stat. Titlurile de stat sunt emise de trezorerie si nu sunt purtatoare de dobanda, avand scadente de 3, 6, 9 si 12 luni (cele mai frecvente sunt cele de 3 si de 6 luni). Castigul acestor instrumente este dat de diferenta dintre pretul de emisiune (mai mic) si pretul de rascumparare - valoarea nominala (mai mare). Castigul asimilat acestor instrumente este considerat a fi fara risc pentru ca emitentul lor este statul, care, cel putin teoretic, nu poate intra niciodata in faliment (daca la scadenta nu are resurse financiare pentru a-si plati datoria, statul emite moneda si "rezolva" problema).
Rata fara risc difera de la o piata la alta pentru ca "dobanda" la titlurile de stat este o dobanda nominala care contine rata estimata a inflatiei pentru perioada urmatoare. Aceasta dobanda este foarte importanta pentru operatorii de pe pietele financiare internationale deoarece:
Pe baza ratei de dobanda fara risc se calculeaza prin comparatie dotate celelalte dobanzi sau castiguri din economie (de aceea politica fiscala si modul de finantare a deficitelor bugetare au un rol fundamental in evolutia ratelor de dobanda).
Din rata fara risc se deduce rata de actualizare utilizata in calculele financiare pentru ajustarea fluxurilor financiare viitoare generate de un credit sau de o investitie.
Nivelul ratelor de dobanda este direct influentat (ca orice castig) de nivelul impozitarii. Dobanzile se impoziteaza la nivelul creditorului, indiferent daca este vorba de un credit sau de o plasament financiar (plasament in actiuni sau obligatiuni). In unele tari, pentru a incuraja plasamentele financiare nivelul de impozitare al tranzactiilor financiare este redus sau inexistent, alte piete exceland in aplicarea de impozite (in unele tari dobanzile bancare la depozite sunt incluse in venitul global).[iii]
In orientarea fluxurilor internationale nivelul general de impozitare joaca un rol fundamental, succesul centrelor financiare "off-shore" fiind evident. Dezvoltarea euro - pietelor este de asemenea consecinta fiscalizarii excesive a operatiunilor financiare.
Sintetizand, factorii care determina costul capitalului international sunt urmatorii:
o Durata (cu cat durata este mai mare, cu atat si costul este mai mare);
o Riscul emitentului (cu cat acesta este mai mare cu atat nivelul dobanzii va fi mai mare);
o Tipul rambursarii (cu cat rambursarea este mai mult amanata cu atat costul ar putea sa creasca);
o Garantarea unor riscuri (scrisori de garantie pentru riscul de neplata de exemplu);
o Transferarea unor riscuri (polite de asigurare pentru riscul de tara de exemplu)
o Complexitatea operatiunii (cu cat intermediarii implicati sunt mai multi cu atat costul este mai mare);
o Nivelul impozitarii (cu cat acesta este mai mare cu atat si costul va fi mai mare);
Acesti factori sunt inglobati in rata de dobanda perceputa de fiecare creditor prin aplicarea unor "prime" ca remuneratie la riscul pe care si-l asuma[iv]:
Prima de inflatie: este procentul de dobanda perceput de creditor sau de investitor peste rata reala de dobanda;
Prima de lichiditate: este un procent perceput pentru gradul de lichiditate al instrumentului financiar prin care se face mobilizarea resurselor de capital. Lichiditatea instrumentelor financiare exprima capacitatea de a transforma usor in bani un instrument financiar. Lichiditatea depinde implicit de durata mobilizarii resurselor de capital, cu cat durata este mai mare cu atat lichiditatea este mai mica. Prima de lichiditate va creste implicit odata cu durata finantarii;
Prima de risc: este o remuneratie pe care fiecare creditor o percepe pentru riscul pe care il implica o finantare sau alta, indiferent daca acest risc este asumat de creditor sau este transferat catre o institutie specializata.
