|
|
|
CORELATIA SALARII-INFLATIE
In stransa corelatie cu inflatia se afla salariile populatiei. Atunci cand inflatia creste, salariile reale ale populatiei au tendinta inversa, de scadere. Acest fenomen se resimte la nivelul intregii societati prin scaderea nivelului de trai. Pentru ca populatia sa nu resimta aceste efecte negative, veniturile acestuia trebuiesc corelate cu nivelul preturilor si tarifelor. Acest lucru nu s-a realizat in mod optim in Romania, in special dupa 1990-1991 si rezultatul a constat in ample manifestatii ale populatiei (greve, mineriade etc).
In practica, la nivelul de macroeconomie sunt aplicate doua tipuri de metode pentru atenuare socului produs de cresterea preturilor si tarifelor la bunurile si serviciile de consum asupra nivelului de trai al populatiei:
a)acordarea unor compensatii fixe si egale, atat pentru salariati cat si pentru pensionari;
b)indexarea curenta a salariilor, prin aceasta urmarindu-se diminuarea pe cat posibil a efectelor negative provocate de deprecierea monedei nationale (reducerea puterii de comparare a monedei), coreland cresterea salariilor cu cea a preturilor si tarifelor.
Dupa prima liberalizare a preturilor din noiembrie 1990 in Romania s-a recurs la folosirea ambelor metode. Practicarea celor doua metode concomitent a avut rezultate specifice asupra modelului de fundamentare a actiunilor de corelare a cresterii veniturilor nominale cu evolutia puterii de cumparare a monedei.
Contextul in care au fost aplicate masurile mentionate anterior poate fi caracterizat astfel:
a)in tara noastra preturile bunurilor si tarifele serviciilor nu au avut ca rol semnalarea evolutiei dintre cererea si oferta de pe piata factorilor de productie, bunurilor de consum si de servicii existente in economie, ci au indeplinit numai rolul de "semnal" al optiunilor de politica economica, adaptate in deosebi in legatura directa cu orientarea redistribuirii resurselor sociale in favoarea obiectivelor economice ce prezentau importanta prioritara intr-o anumita perioada, pentru anumite structuri. Rezulta de aici, ca toate modificarile de preturi si tarife au fost decise la nivel guvernamental si nu aveau nici o legatura cu teoria economica in care echilibrul pe piata se realizeaza cu ajutorul fluctuatiei libere a cererii si ofertei.
b)este pentru prima data in Romania, cand nivelurile preturilor si tarifelor au cunoscut o tendinta de crestere generalizata, specifica unei economii de piata.
c)modificarea, in sensul de crestere a preturilor si tarifelor in Romania, pana in 1989 a fost destul de mica (in perioada 1980-1989 ritmul mediu anual de crestere al preturilor si tarifelor a fost de aproximativ de 4,1%), iar dupa revolutie cresterile de preturi si tarife s-au facut in salturi si discontinuu. Acest lucru a permis ca in perioada anterioara revolutiei din 1989 sa se poata realiza o protectie mai eficace a populatiei impotriva efectelor generate de fenomenul inflationist.
d)tarifele si preturile ce se practicau pe "piata neagra" au fost scapate complet de sub control, evoluand liber in functie de raportul dintre cerere si oferta. In cazul in care se realiza o anumita protectie sociala se luau in calcul, deci, nivelurile preturilor si tarifelor oficiale.
Specialistii in economie au ajuns la concluzia ca pentru acea perioada (1990-1995) acordarea de compensatii fixe nu se justifica economic si trebuie renuntat la acordarea lor din mai multe motive. Principalul motiv ar fi, ca aceste compensatii exercita presiuni foarte mari asupra bugetului, generand astfel un dezechilibru bugetar si mai accentuat. Contramasura pentru evitarea agravarii dezechilibrului ar fi, ca in mod echitabil, sa se reduca nivelul de trai pentru toate persoanele (ce a rezultat din masurile guvernantilor a contat insa in agravarea situatiei pentru cei care o duceau prost si foarte prost, ei resimtind cel mai puternic efectele inflatiei).
In concluzie se poate spune ca cel mai bine pentru perioada respectiv, in cazul inflatiei din Romania, era sa se renunte la acordarea de compensatii fixe si sa se recurga la indexarea curenta a veniturilor, daca este posibil in cel mai scurt timp dupa o crestere semnificativa a ratei inflatiei. Gradul de compensare a efectelor negative ale inflatiei se negociaza cu sindicatele.
Indexarea salariilor pentru a compensa cresterea ratei inflatiei poate face total (o compensare de 100%) sau partial (procentul de compensare a salariilor sa fie inferior ratei de crestere a inflatiei). In multe din tarile dezvoltate se practica o indexare care cunoaste doua forme:
-indexarea "cu prag"
-indexarea cu "plafon"
In ambele cazuri insa salariile nu se indexeaza in mod automat. In cazul indexarilor "cu prag" se fixeaza anticipat un anumit nivel (prag) al cresterii preturilor. Daca acest prag este depasit atunci se introduce indexarea salariilor, in caz contrar (atunci cand "pragul" nu este depasit) salariile nu sunt indexate deloc.
In celalalt caz se stabileste un nivel superior al cresterii preturilor iar pana la acest nivel sunt compensate salariile.
Indexarea, indiferent de tipul sau, nu are decat doua posibilitati, din punct de vedere al posibilitatilor de evaluare:
a)o schema de indexare a salariilor, dupa evolutia indicelui preturilor bunurilor de consum IPC, cu o revizuire trimestriala in cel mai bun caz, automata in functia de oscilatia acestuia.
b)o schema bazata pe un salariu fixat, modificat la randul sau periodic, conform cu cresterea asteptata a inflatiei.
Aceste scheme de indexare reprezinta obiectul negocierii sindicatelor cu patronatul si intra de obicei in contractele colective de munca incheiate pentru anul viitor. In nici unul din aceste cazuri nu se pune problema negocierii acestor contracte in timpul anului, deoarece ele trebuie sa cuprinda de la inceput toate elementele de prognoza si ajustarile automate necesare.
