Caracteristici ale sistemului economiei naturale

Caracteristici ale sistemului economiei naturale

La inceputurile existentei sale, activitatea economica a luat forma economiei naturale. S‑a mai numit si 'economie autarhica', 'economie casnica inchisa'², sau 'noneconomie'³

Economia naturala reprezinta acel sistem economic prin care fiecare comunitate isi satisface necesitatile din rezultatele propriei activitati, fara a apela la schimb

Principalii factori de productie disponibili in etapa respectiva si la nivelul acelei comunitati si anume, resursele naturale, bunurile de capital, precum si resursele umane, erau alocati la nivelul acestui sistem inchis, urmarindu‑se doar satisfacerea nevoilor in limita propriei productii obtinute. Ea a fost preponderenta pana la prima revolutie industriala. Fiecare  gospodarie individuala executa toate activitatile, de la obtinerea diferitelor materii prime, pana la pregatirea lor in forma definitiva pentru consum. Astfel, dupa Fernand Braudel⁴, in secolul al XIV‑lea, din populatia regiunii mediteraniene (care era centrul activitatii economice, sociale si politice ‑ n.n.), de aproximativ 60‑70 milioane locuitori, cca 90% traiau din munca campului, iar 60‑70% din productia regiunii nu ajungea pe piata. In celelalte regiuni ale planetei, dimensiunile economiei naturale erau si mai extinse.

In cadrul economiei naturale activitatea economica se realiza, in principal, la nivelul gospodariei individuale, care era independenta una de alta, initiativa acesteia apartinand membrilor grupului respectiv.

Motivatia principala a deciziilor acestora era crearea bunurilor destinate autoconsumului, care putea lua doua forme:

autoconsum final ‑ ce permitea satisfacerea directa a nevoilor de viata ale oamenilor;

autoconsum intermediar ‑ destinat producerii altor bunuri.

Institutia cheie o reprezenta gospodaria familiala, izolata din punct de vedere economic, in care 'productia si consumul erau imbinate intr‑o singura functie datatoare de viata'⁵. Fiecare avea o activitate economica diversificata, avand drept rezultat producerea bunurilor necesare satisfacerii trebuintelor, in special, cele elementare (biologice), limitate de nivelul scazut de dezvoltare existent.

Alvin Toffler considera economia naturala drept 'civilizatia primului val', ce se caracteriza prin:

‑ 'pamantul constituia principalul factor de productie;

‑ baza economiei consta in cules, vanatoare si cultivarea pamantului;

‑ diviziunea simpla a muncii;

‑ economie descentralizata, in care fiecare comunitate producea aproape tot ce‑i facea trebuinta'⁶

In timp, economia naturala a cunoscut o evidenta tendinta de restrangere relativa. In fapt, inca din comuna primitiva, treptat, unele bunuri materiale, mai ales uneltele, pe care fiecare producator izolat nu le putea produce singur sau erau produse, dar numai cu mari dificultati, au inceput sa fie procurate prin schimb. Prin urmare, marfa, ca obiect al economiei de schimb, a aparut cu mult inaintea productiei de marfuri. Insa, inainte de aparitia diviziunii muncii, schimbul de activitati avea loc numai cu totul intamplator. Abia dupa aceea el si‑a largit treptat sfera de cuprindere si a devenit relativ stabil. Cu toate acestea, pana la aparitia si a celei de‑a doua conditii a existentei economiei de schimb ‑ autonomia, independenta producatorilor ‑ schimbul de marfuri era legat doar de surplusul care putea aparea intamplator la o comunitate sau alta si continua sa detina o pondere mica in totalul activitatii economice.

Odata cu aparitia productiei de marfuri, prin existenta simultana a celor doua conditii ale acesteia, schimbul de marfuri capata un impuls deosebit si isi amelioreaza treptat pozitia in ansamblul productiei sociale. In principal, aceasta dezvoltare a economiei de schimb a fost urmarea amplificarii nevoilor si mijloacelor de satisfacere a lor, prin extinderea mestesugurilor si apoi prin realizarea primei revolutii industriale, care a adus cu sine o productie de marfuri generalizata si, prin aceasta, trecerea de la un sistem economic in care predomina economia naturala, la un sistem in care locul si rolul principal revine economiei de schimb.

Aceasta insa, nu trebuie sa ne faca sa credem ca in prezent, ar fi disparut forma anterioara de organizare a productiei sociale. In multe din tarile cu economie slab dezvoltata, economia taraneasca, cu o pondere inca importanta in totalul productiei nationale, poarta si astazi, in mare masura, caracterul de economie naturala. Sunt si specialisti ( de exemplu A. Toffler) care sustin ca unele elemente sau laturi ale economiei naturale pot cunoaste o anumita revigorare in viitor si in tarile dezvoltate economic. Aceasta perspectiva ar fi legata de tendinta de crestere a timpului liber si de dorinta fiecarui individ de a alterna diferitele tipuri de activitati⁷. Neexcluzand o asemenea tendinta, apreciem totusi ca rolul si ponderea economiei naturale in tarile avansate din punct de vedere economic nu vor fi decat secundare.