APLICATII ALE CERERII SI OFERTEI: ECONOMIA BUNASTARII

Acest capitol foloseste conceptele de cerere, oferta, elasticitate, pentru a analiza modul cum alocarea resurselor influenteaza bunastarea agentilor economici. Acesta reprezinta un domeniu important de studiu al stiintei economice numit economia bunastarii.

Pietele libere aloca resursele prin intermediul mecanismului preturilor ("mana invizibila"). Statul intervine pe piete pentru a re-aloca aceste resurse. O parte a populatiei va suporta costul politicilor economice (principiul "nimic nu este pe gratis" se aplica oriunde) in timp ce o alta parte va avea de castigat de pe urma interventiei guvernului pe piata. Intrebarea care se pune este cum stabilim care din aceste alocari, cea realizata de piata sau cea realizata de stat este mai dezirabila sau cum stabilim daca o masura de politica economica este buna sau rea? Pe de o parte, putem decide pe criterii normative, care indica cum este echitabil, corect, dezirabil sa fie alocate resursele. Astfel de criterii spun, de exemplu, ca este echitabil ca invatamantul sa fie gratuit, ca persoanele in varsta sa primeasca medicamente compensate sau ca agricultorii sa fie subventionati pentru a subzista. Economistii nu pot indica insa criteriile normative care sa stea la baza alocarii resurselor. Pentru a diferentia intre posibilele alocari, ei utilizeaza un alt criteriu, pe care il vom introce in acest capitol, criteriul eficientei. Utilizarea acestui criteriu presupune masurarea bunastarii generate de fiecare dintre alocarile comparate.

In acest capitol vom incepe prin a introduce modul cum pot fi masurata bunastarea rezultata in urma schimbului voluntar pe pietele libere. Apoi vom analiza modul cum aceasta bunastare se modifica in urma a catorva tipuri frecvente de interventie a statului pe aceste piete.

1 Bunastarea economica si eficienta pietelor libere

1.1 Surplusul consumatorului, surplusul producatorului, surplusul total

Schimbul voluntar realizat pe o piata libera genereaza un castig de bunastare atat pentru ofertanti cat si pentru cumparatori. De exemplu, cumparam majoritatea alimentelor ce ne sunt necesare de pe piata pentru ca:

1.    pretul pe care il platim este mai mic decat valoarea pe care noi o atribuim bunurilor cumparate;

2.    pretul de cumparare este mai mic decat costul (de oportunitate) producerii acestor bunuri de catre noi insine.

La randul lor, vanzatorii ne vand alimente pentru ca:

1.    pretul de vanzare este mai mare decat costul producerii lor pentru vanzare;

2.    pretul este mai mare decat valoarea de consum pe care ei o atribuie acestor bunuri.

Sa presupunem ca, la un moment dat, pretul carnii de porc pe piata este de 170000 lei pe kilogram (17 lei noi). Un consumator, profesor de economie, ar fi dispus sa plateasca pana la 200000 lei (20 de lei noi) pentru procurarea unui kilogram de carne de porc. Suma maxima pe care profesorul este dispus sa o plateasca este valoarea pe care el o atribuie unui kilogram de carne de porc. De asemenea, sa presupunem ca pentru un anumit producator/vanzator costul producerii/procurarii unui kilogram de carne este de 150000 lei (15 lei noi). Din operatiunea de vanzare/cumparare a unui kilogram de carne vor avea de castigat si vanzatorul si cumparatorul. Cu alte cuvinte, consumatorul - pentru a obtine bunul respectiv - ar fi fost dispus sa plateasca mai mult, iar vanzatorul - pentru a-l vinde - ar fi fost dispus sa reduca pretul.

Castigul pe care consumatorul nostru il realizeaza din cumpararea unui kilogram de carne de porc la pretul pietei este:

-

In exemplul nostru, acest castig este de 200000 lei - 170000 lei = 30000 lei.

Castigul pe care producatorul/vanzatorul il realizeaza este:

-

In exemplul nostru, acest castig este de 170000 lei -150000 lei= 20000 lei

Cererea si oferta pe piata insumeaza preferintele, si respectiv, costurile tuturor potentialilor cumparatori si producatori ai acelui bun. Suma tuturor castigurilor pe care consumatorii de pe o piata le realizeaza in urma cumpararii se numeste surplusul consumatorului. Suma tutoror castigurilor pe care producatorii de pe o piata le realizeaza in urma vanzarii se numeste surplusul producatorului.

Prin urmare:

Prin insumarea surplusului consumatorului si al producatorului obtinem surplusul total sau bunastarea totala obtinute in urma tranzactiilor de pe acea piata.

= ==

1.2 Eficienta pietei libere

Cand pe o piata nu exista exces de cerere sau oferta acea piata se afla in echilibru. Figura 7.1 reprezinta grafic surplusul consumatorului si surplusul producatorului atunci cand piata se afla in echilibru.

Surplusul consumatorului poate fi aproximat de aria de sub curba cererii si de deasupra pretului de echilibru, triunghiul P*AE. Suplusul producatorului poate fi aproximat de aria de deasupra curbei ofertei si de sub pretul de echilibru, triunghiul P*EO. Observati ca aria ce reprezinta surplusul consumatorului este diferenta dintre aria AEQ*O, care reprezinta utilitatea totala a cantitatii Q*, din care s-a scazut aria P*EQ*O, ce reprezinta cheltuiala totala cu Q* unitati achizitionate la pretul P*. De asemenea, aria ce reprezinta surplusul producatorului este diferenta dintre aria P*EQ*O, incasarile totale din vanzarea a Q* unitati la

pretul P* si aria OQ*P, ce reprezinta costul total al producerii a Q* unitati.Surplusul total este

suma ariei celor doua triunghiuri, aria AEO.

Atunci cand o alocare a resurselor pe o piata maximizeaza bunastarea totala spunem ca acea alocare este eficienta. Economistii judeca alocarile alternative ale resurselor prin prisma criteriului eficientei si anume daca aceste alocari maximizeaza sau nu bunastarea totala.

O alocare maximizeaza bunastarea totala daca:

1)     Utilitatea marginala a ultimei unitati consumate este egala cu costul marginal al ultimei unitati produse.

In cazul in care costul marginal al ultimei unitati ar fi mai mare decat utilitatea marginala a acesteia (asa cum este in Figura 7.1, de exemplu, pentru fiecare unitate produsa dincolo de Q*), presupunand situatia cand consumatorii si producatorii ar fi obligati sa tranzactioneze la pretul P*, atunci surplusul consumatorului si al producatorului ar fi negative si ar reduce surplusul total.

2)     Utilitatea totala a unitatilor consumate este mai mare sau cel putin egala cu costul total al unitatilor produse.

Aceasta conditie spune ca, intr-o alocare eficienta, unitatile de bun consumate sunt alocate consumatorilor care le pretuiesc cel mai mult si sunt produse de producatorii cu cele mai mici costuri sau, cu alte cuvinte, ca surplusul total este pozitiv.

Orice unitate de bun produsa sau consumata dincolo de punctul in care utilitatea marginala este egala cu costul marginal va reduce bunastarea consumatorilor sau/si producatorilor si va reduce surplusul total.Cu alte cuvinte, o alocare este eficienta daca nu putem imbunatati bunastarea totala consumand sau producand mai mult din bunul respectiv.

Alocarea de echilibru a resurselor pe pietele libere, prin tranzactii voluntare intre

cumparatori si vanzatori este o alocare eficienta. In figura 7.1 putem observa ca, in punctul de echilibru E, utlitatea marginala a ultimei unitati cumparate este egala cu costul marginal al producerii celei de a Q* unitati (ambele egale cu EQ*).[1] Ca urmare, echilibrul pietei libere este o alocare eficienta. In aceasta alocare:

1)     Piata aloca bunurile oferite acelor consumatori care le apreciaza cel mai mult, apreciere masurata prin sumele pe care acestia sunt dispusi sa le plateasca pentru a le obtine.

2)     Piata aloca cererea de bunuri acelor vanzatori care le produc la cel mai mic cost.

3)     Surplusul total este maximizat.

Nici o alta alocare a bunurilor intre consumatori si ofertanti si nici o modificare in cantitatea totala consumata sau vanduta nu poate genera mai multa bunastare.

Concluzia eficientei pietelor libere s-a bazat insa pe o serie de ipoteze cu privire la functionarea acestor piete si anume ca:

1)     Pietele sunt caracterizate de concurenta perfecta: consumatorii sau producatorii nu pot influenta individual pretul sau cantitatea tranzactionata. Atunci cand consumatorii sau producatorii pot influenta individual pretul de echilibru, ei au putere de piata si cantitatea tranzactionata nu va fi cea eficienta.

2)     Deciziile consumatorilor sau producatorilor nu au efecte externe. De exemplu, decizia mea de a ma vaccina impotriva gripei nu influenteaza decizia altor consumatori de a se vaccina. Astfel de efecte se numesc externalitati si pot genera echilibre care nu reprezinta alocari eficiente.

Neindeplinirea acestor doua conditii genereaza ceea ce economistii numesc esecuri ale pietei, situatii in care pietele libere si nereglementate nu reusesc sa realizeze cea mai buna alocare a resurselor societatii. Functionarea pietelor libere in conditii de putere de piata si externalitati, precum si politicile economice care pot sa elimine sau sa remedieze aceste esecuri reprezinta un domeniu de mare interes pentru economisti. Aceste probleme vor fi discutate in cateva din capitolele urmatoare. In continuare insa ne vom concentra pe analiza efectelor interventiei guvernului pe piete unde nu exista esecuri ale pietei.

4.2.                                                    Bunastarea economica si eficienta pietelor controlate

Reglementarea pietelor libere de catre guvern este o sursa importanta de ineficienta a acestora. O buna parte a acestei reglementari are obiective politice bazate pe criterii normative de echitate. De multe ori insa, beneficiarii reali ai acestor reglementari sunt grupuri de consumatori si producatori influente politic. In acest subcapitol, vom utiliza concepte precum cererea, oferta, echilibrul, elasticitatea, surplusul consumatorului, bunastare totala etc. pentru a analiza efectele unor masuri de politica economica familiare: controlul preturilor, impozitele, subventiile, taxele vamale. In principal, vom fi interesati de efectul reglementarilor discutate asupra pretului si cantitatii tranzactionate pe respectiva piata, asupra bunastarii producatorilor si consumatorilor implicati si a bunastarii totale.

4.2.1      Pietele cu preturi controlate

2.1.1 Preturi minime

Pe unele piete, guvernul stabileste un pret minim, sub care bunurile nu pot fi vandute. Salariul minim pe economie este cel mai frecvent exemplu de pret minim. Teoretic aceasta masura are rolul de a garanta un venit minim anumitor categorii de muncitori slab calificati sau fara experienta in munca. Conform acestei reglementari, angajatorii (consumatorii de munca) nu pot plati nici unui angajat o suma mai mica de salariul miminim garantat pe tara. In Romania, incepand cu ianuarie 2005, acest salariu era de 3.100.000 lei lunar.[2]

Piata muncii poate fi analizata ca orice alta piata. Bunul tranzactionat este munca, pretul bunului este constituit de salariul lunar, consumatorii acestui bun sunt angajatorii, iar ofertantii persoanele care doresc sa se angajeze. Pentru a avea sens, salariul mimim se stabileste peste salariul de echilibru care ar rezulta pe o piata nereglementata. Daca ar fi stabilit sub nivelul de echilibru, nu ar avea nici un efect, deoarece salariile oricum ar atinge un nivel mai mare, corespunzator celui de echilibru. In figura 2, salariul lunar de echilibru generat in lipsa reglementarii salariului mimim este S*, iar salariul minim este notat cu Sm. Numarul de muncitori anjati la S* si Sm este de M*, respectiv Mm. A, B, P, N si E sunt puncte de interes in grafic.

Efectele impunerii unui salariu mimim obligatoriu sunt urmatoarele:

1.       Firmele vor angaja mai putini muncitori, deci ocuparea scade de la M* la Mm. Cantitatea de munca Mm pe care firmele o cer la salariul Sm este mai mica decat cantitatea oferita de catre cei care doresc sa se angajeze la acest salariu (Mo). Prin urmare, pe aceasta piata, reglementarea a introdus un dezechilibru manifestat prin exces de oferta.

2.       Surplusul consumatorului (in acest caz, angajatorii) este redus de la AES* la AMSm.

3.       Noul surplus al producatorului (in acest caz, forta de munca) este aria SmPNB. Desi in figura 2 acesta este mai mare decat surplusul initial S*EB totusi, in general, efectul salariului minim asupra surplusului producatorului poate fi atat de crestere cat si de reducere, depinzand de forma particulara a curbei cererii si a curbei ofertei de munca. Efectul net depinde de raportul dintre marimea surplusului pierdut ca urmare a reducerii numarului de muncitori angajati si marimea castigului in surplus datorat salariului mai mare.

4.       Bunastarea totala scade. Surplusul total este redus prin introducerea salariului mimin de la AEB la APNP. La nivelul Mm, beneficiul marginal al unei unitati de munca pentru angajatori este mai mare decat costul marginal al acestei unitati. Prin urmare, aceasta alocare este ineficienta: exista castiguri din schimb care nu sunt valorificate datorita introducerii salariului mimin la Mm. Pierderea de bunastare datorata limitarii schimbului mutual avantajos este aria PEN.

5.       Pe langa efectul asupra bunastarii generale si a bunastarii partilor implicate in tranzactie, o chestiune esentiala este aceea a modului cum se aloca excesul de oferta. O ipoteza plauzibila este acea ca angajatorii, confruntati cu cresterea pretului muncii, vor limita numarul de muncitori mai putin calificati sau fara experienta. Prin urmare, unul din efectele legislatiei referitoare la salariul minim obligatoriu este o crestere a somajului chiar in radurile categoriei pe care aceasta legislatie urma sa o protejeze. O alta posibilitate este aceea ca angajatorii sa evite legislatia prin munca la negru, caz in care reglementarea este in cel mai bun caz ineficace. Exista insa doua grupuri de angajati care sunt beneficiari neti ai introducerii sau cresterii salariului mimim obligatoriu: membrii de sindicat ale caror locuri de munca sunt relativ protejate si muncitorii relativ calificati, care initial lucrau la salariul de echilibru.

In concluzie: beneficiarii legislatiei cu privire la salariul mimim sunt membrii de sindicat si forta de munca mai calificata. Afectati in mod negativ sunt angajatorii si forta de munca necalificata sau neexperimentata, precum si consumatorii finali care vor trebui sa plateasca un pret mai ridicat pe produsele cumparate, datorita cresterii costurilor cu munca. Societatea in ansamblul sau este afectata negativ: bunastarea generala scade.

Din punct de vedere macroeconomic, aceasta masura poate determina o crestere a inflatiei, datorita unei cresteri cvasi-generale a salariilor. Aceasta deoarece o crestere a salariilor minime va determina probabil o deplasare in sus a intregii grile de salarizare, pentru a pastra salariile relative la nivelurile anterioare.

2.1.2 Preturi maxime

Exista si piete pe care guvernul stabileste preturile maxime la care anumite bunuri si servicii pot fi comercializate. Exista tari in care statul stabileste, cel putin in anumite regiuni, chiria maxima ce poate fi perceputa pentru diverse spatii locative. In Canada, de exemplu, exista preturi maxime de vanzare a medicamentelor. Romania este una dintre tarile cu cea mai mare "experienta" si "cultura" a unei astfel de masuri. Efectul introducerii unui nivel maxim al chiriilor (de exemplu) este prezentat in figura 3. Pretul si cantitatea de echilibru in lipsa reglementarii sunt P* si, respectiv, Q*. Pretul maxim la care spatiile pot fi inchiriate este Pm (situat sub nivelul de echilibru la care piata ar ajunge daca ar fi lasata sa functioneze in mod liber).

Efectele impunerii unui pret maxim sunt urmatoarele:

1. Numarul spatiilor locative tranzactionate scade de la Q* la Qm. Ca urmare, o parte din chiriasi vor fi evacuati de proprietari din spatiile ocupate. Chiriasii ar dori insa sa inchirieze mai multe apartamente, Qo, la pretul Pm dar proprietarii nu sunt dispusi sa le ofere la acest pret. Prin urmare, pe aceasta piata, reglementarea a introdus un dezechilibru manifestat prin exces de cerere.
2. Surplusul producatorului scade de la P*EB la PmNB. Pe termen lung, datorita faptului ca furnizarea de spatii de inchiriat nu mai este la fel de profitabila, mai putini agenti economici vor investi in furnizarea de spatii locative si in intretinerea acestora. Ca urmare, dezechilibrul de pe piata imobiliara se va accentua.
3. Noul surplus al consumatorului este APNPm. In general, efectul pretului maxim asupra surplusului consumatorului este incert, depinzand de forma particulara a curbelor cererii si ofertei pe piata. Surplusul creste datorita chiriilor mai scazute insa, dat fiind ca o o parte dintre chiriasi isi pierd apartamentele, o data cu acestea se pierde si o parte din surplusul consumatorului existent initial.
4. Bunastarea totala scade. La nivelul de Qm unitati tranzactionate, beneficiul marginal al unui spatiu inchiriat este mai mare decat costul sau marginal. Prin urmare, aceasta alocare este ineficienta: exista castiguri din schimb care nu sunt valorificate, datorita introducerii pretului maxim la nivelul Pm. Pierderea de bunastare datorata limitarii schimbului mutual avantajos este aria PEN.
5. Pe langa efectul asupra bunastarii generale o chestiune esentiala este acea a cum se aloca excesul de cerere. Controlul chiriilor rezulta intr-un transfer de bunastare de la proprietari la chiriasii care reusesc sa-si pastreze apartamentele. Chiriasii preferati de proprietari nu vor apartine in general grupurilor sociale defavorizate, adica tocmai grupurile pe care masura ar intentiona sa le protejeze. De obicei, proprietarii vor pastra fie chiriasi care vor face plati "neoficiale" (adica mai mari) sau pe cei cu un nivel de venit si educatie mai ridicat.

In concluzie: beneficiarii legislatiei cu privire la controlul chiriilor sunt in general chiriasii din clasa mijlocie. Afectati negativ sunt proprietarii si chiriasii care isi pierd apartamentele, care de obicei fac parte chiar din grupurile defavorizate pe care legislatia urmarea teoretic sa le protejeze. Societatea in ansamblul sau este afectata negativ: bunastarea generala scade.

2.2 Impozitarea

Toate guvernele lumii percep taxe si impozite pentru a-si asigura veniturile necesare functionarii. In acest subcaptol, vom examina efectele acestor impozite asupra bunastarii. Sa presupunem ca guvernul are nevoie o noua sursa de venit si doreste sa perceapa un nou impozit. Care categorie ar trebui sa plateasca acest impozit? Producatorii? Consumatorii? Pentru a raspunde la aceste intrebari, trebuie sa aratam cine plateste impozitul atunci cand acesta: a) este platit de producatori; b) este platit de consumatori. Economistii folosesc termenul de incidenta a impozitarii pentru a defini modul in care se distribuie in realitate efectul impozitelor intre participantii de pe o anumita piata..

In functie de modul in care sunt percepute, impozitele pot fi grupate in doua categorii mari: in suma fixa si impozite ad valorem. Prima categorie presupune un impozit in suma constanta pe unitatea de bun produs sau consumat. Un exemplu de acest tip este impozitul pe benzina care este perceput ca o suma fixa pe fiecare litru sau impozitul pe tigari, bautura etc. Un impozit ad valorem se percepe pe valoarea bunului produs sau consumat. Taxa pe valoarea adaugata este un exemplu de astfel de impozit.

Prima dintre ideile fundamentale ale acestui subcapitol este aceea ca incidenta impozitelor (taxelor) nu depinde de categoria de agenti economici (consumatori, producatori, angajatori, angajati) asupra careia acestea sunt impuse (de la care sunt colectate) in mod oficial. In cele ce urmeaza vom demonstra ca, in practica, atat consumatorii cat si producatorii platesc cate o parte a impozitului perceput si ca partea de taxa suportata de fiecare este aceeasi indiferent cui ii este perceput impozitul (singurele exceptii sunt cazurile extreme de elasticitate ale cererii si ofertei)

Vom sustine aceste afirmatii cu doua exemple: exemplul unei accize pe bezina perceputa producatorilor si exemplul aceleiasi accize perceputa consumatorilor. Concluziile pe care le vom trage din aceste exemple sunt identice pentru toate tipurile de impozite, nu numai pentru accize.

Sa incepem cu situatia in care guvernul decide sa perceapa acciza de la producator. Ca urmare, pentru fiecare litru de benzina vandut, producatorul va plati la administratia financiara o suma T. Efectul accizei este reprezentat grafic in figura

Atunci cand guvernul impune acciza asupra producatorilor de bezina, oferta acestora scade: grafic, aceasta se deplaseaza in sus cu o marime egala cu nivelul accizei (T). Aceasta deplasare reflecta faptul ca pretul minim la care producatorii sunt dispusi sa vanda fiecare litru nu mai este costul marginal (reflectat in oferta initiala Of), ci include si acciza (Of+T). Ca urmare a acestei reduceri a ofertei, noul pret de echilibru va deveni Pc, iar noua cantitate tranzactionata va fi Qt. Pc este noul pret pe care cumparatorii de benzina vor trebui sa il achite pe litru. Din acest pret producatorii trebuie sa plateasca o suma T guvernului; de aceea producatorilor le ramane efectiv, pe litru, numai Pc-T=Pp. Cu alte cuvinte, acciza platita guvernului este acoperita de: a) o crestere a pretului platit de consumator de la P* (cat era in absenta taxei) la Pc; b) de o scadere a pretului retinut de producator de la P* la Pp.

In concluzie, efectele accizei si, in general, ale oricarui tip de impozit sunt:

1.     O scadere a cantitatii tranzactionate (de la Q* la Qt). In plus, are loc o crestere a pretului platit de consumator si o scadere a pretului retinut de producator. Producatorii transfera asupra consumatorilor o parte din acciza sub forma unei cresteri in pret, dar aceasta crestere nu este egala cu marimea accizei. Atat producatorii cat si consumatorii platesc efectiv o parte din acciza, chiar daca impozitul este perceput numai de la producatori.

2.     O reducere a surplusului consumatorului (in exemplu nostru de la AEP* la AMPc). Bunastarea consumatorului scade pentru ca plateste un pret mai mare si consuma mai putine unitati de produs.

3.     O reducere a surplusului producatorului (de la P*EQ* la PpNQt). Surplusul producatorului scade deoarece acesta retine un pret mai mic pe unitatea de produs si vinde mai putin.

4.     Transfera statului (guvernului) o parte din surplusul consumatorului si producatorului. (TxQt, adica aria PcMNPp). Partea din aceast transfer suportata de consumatori sub forma unei cresteri de pret este data de aria PcMRP*. Partea din venitul total suportata de producator sub forma unei scaderi in pret este aria P*RMPp.)

5.     O reducere a bunastarii totale. In exemplul nostru surplusul total scade de la AEO (cat era in absenta taxei) la AMNO. Beneficiul marginal pentru consumator al ultimei unitati tranzactionate (Qt) este mai mare decat costul marginal al producerii ei. Prin urmare alocarea rezultata este ineficienta: exista castiguri care nu sunt valorificate datorita introducerii acestui impozit. Pierderea de bunastare datorata limitarii schimbului mutual avantajos este, in figura 4, aria PEN.

Pentru a ne convinge de faptul ca perceperea accizei de la consumator nu schimba nimic in analiza de mai sus, vom cerceta si efectele aceleiasi accize pe benzina, dar perceputa acum consumatorilor (Figura 5)

Dupa cum se poate remarca, figura 5 este identica cu 4 cu o singura exceptie: cererea (si nu oferta) este cea care descreste cu nivelul accizei. Aceasta scadere reflecta faptul ca pretul maxim pe care consumatorii sunt dispusi sa il plateasca pe fiecare unitate este pretul initial minus nivelul accizei. Scaderea cererii determina o scadere a pretului de echilibru, care devine Pp. Pretul pe care consumatorii il achita efectiv este insa Pp+T=Pc, adica acelasi cu cel din exemplul anterior. In concluzie, nu conteaza cui ii este destinat impozitul, efectele acestuia sunt aceleasi.

Partea din impozit suportata de producator nu este insa in mod necesar egala cu cea suportata de consumator. In anumite cazuri, producatorii pot transfera o parte mai mare din taxa auspra consumatorilor. In altele consumatorii sunt cei care platesc mai putin, iar producatorii mai mult.

A doua idee fundamentala a acestui subcapitol este acea ca incidenta impozitelor depinde de elasticitatea cererii si, respectiv, a ofertei. Partea cea mai inelastica a pietei suporta cea mai mare parte a taxei.

Pentru exemplificare, figura 6 prezinta un caz in care cererea este mai inelastica decat oferta. Un exemplu in acest sens sunt accizele pe tigari. Deoarece consumatorii (cererea) sunt inelastici in raport cu pretul acestora (reducerea consumului este mai mica decat cresterea pretului), producatorii pot transfera o mare parte a impozitului asupra consumatorilor, sub forma unei cresteri de pret. In figura 6, cresterea pretului platit de cumparator (de la P* la Pc) este mult mai mare decat scaderea pretului care ii ramane producator (de la P* la Pp).

Figura 7 prezinta cazul invers, in care oferta este relativ mai inelastica decat cererea. In aceasta situatie, partea de impozit suportata de consumatori este mai mica decat cea suportata de producatori.

O situatie similara se inregistreaza in cazul contributiei la asigurarile sociale. In majoritatea tarilor, aceasta constributie este impartita intre angajator si asigurat. In Romania, angajatorul plateste 2/3 din contributia la asigurarile sociale iar angajatul 1/3. In alte tari, contributia este impartita in mod egal. Cu toate acestea, asa cum am aratat, modul cum legea defineste plata acestui impozit nu are absolut nici un efect asupra incidentei sale. Factorii care determina cine suporta si cat suporta din aceasta contributie sunt elasticitatea cererii si a ofertei. Majoritatea economistilor este de parere ca oferta de munca este relativ mai inelastica decat cererea, ceea ce inseamna ca, in realitate, angajatii (in dubla lor calitate, de angajati si de consumatori) suporta cea mai mare parte a contributiei la asigurarile sociale.

A treia idee fundamentala a acestui subcapitol este aceea ca pierderea de bunastare cauzata de impozitare, depinde si ea de elasticitatea cererii si, respectiv, a ofertei. Pierderea de bunastare este cauzata, in esenta, de faptul ca anumite tranzactii reciproc avantajoase nu se mai realizeaza. Pe de o parte, impozitul creste pretul de cumparare determinand consumatorii sa consume mai putin si, pe de alta parte, scade pretul retinut de producatori, determinandu-i pe aceastia sa produca mai putin. Ca urmare, cantitatea tranzactionata este mai mica decat cea eficienta. Elasticitatile cererii si ofertei determina cat de mult isi restrang consumatorii si producatorii cantitatea ceruta si, respectiv, cea produsa la o modificare a pretului. Prin urmare, cu cat aceste elasticitati sunt mai mici, cu atat pierderea de bunastare generata de impozite este mai mica.

Si veniturile fiscale (incasate de stat) sunt determinate de elasticitatea cererii si ofertei. Argumentul este similar. Impozitele reduc cantitatea tranzactionata pe piata si, prin urmare, baza de impozitare. Pentru un impozit T pe unitatea de produs, cu cat elasticitatea cererii si cea a ofertei sunt mai mici, cu atat reducerile in baza de impozitare sunt mai mici. Prin urmare, pentru un impozit dat, elasticitatile cererii si ofertei sunt invers corelate cu veniturile fiscale.

2.3 Subventiile

O subventie este opusul unui impozit. In cazul in care consumul sau producerea unui bun sunt subventionate, guvernul plateste consumatorilor sau, respectiv, producatorilor fie o anumita suma de bani pe unitatea de produs (subventie pe cantitate) fie un procentaj din valoarea bunurilor consumate sau produse (subventiea ad valorem).

Subventiile agricole sunt cea mai frecventa forma de subventionare. Aceste subventii urmaresc teoretic sa reduca volatilitatea preturilor produselor agricole, sa creasca veniturile fermierilor si sa faca produsele agricole nationale mai competitive pe pietele internationale.

Majoritatea tarilor dezvoltate subventioneaza agricultura. In Japonia subventiile reprezinta 50% din valoarea productiei agricole. Cu alte cuvinte, in Japonia, din fiecare yen castigat de fermieri din vanzarea produselor, 0.5 este platit de catre guvern (in fapt, de contribuabili). In Uniunea Europeana, subventiile reprezinta 35% din valoarea productiei agricole, iar in Statele Unite 25%. In Romania in 2004 subventiile agricole au reprezentat 449 milioane euro.[3]

Vom ilustra efectul subventiilor asupra pietelor cu ajutorul exemplului din figura 8. Sa presupunem ca, in 2005, Ministerul Agriculturii acorda o subventie de S lei pe fiecare kilogram de carne de pasare in viu vandut catre abatoare de agricultori. Fara aceasta subventie pretul de echilibru al unui kilogram de carne de pasare ar fi P*, iar cantitatea de echilibru Q*. Cu subventie, deoarece guvernul plateste fiecarui agricultor S lei pe kilogram, curba ofertei de carne de pasare translateaza in jos (creste) cu valoarea subventiei. Cu alte cuvinte, agricultorii sunt dispusi sa vanda un kilogram de carne de pasare la costul marginal minus valoarea subventiei.

Ca urmare a subventiei:

1. Cantitatea vanduta creste la Qs, iar pretul platit de consumatori scade la Pc. Producatorii incaseaza si subventia de la guvern, prin urmare pretul pe care ei il primesc pentru fiecare kilogram de carne de pasare este de Pc+S=Pp, mai mare si el decat pretul fara subventie.
2. Atat producatorii cat si consumatorii beneficiaza de efectul subventiei: consumatorii consuma mai mult la un pret mai mic si producatorii vand mai mult la un pret mai mare. Prin urmare surplusul producatorului si surplusul consumatorului cresc. Surplusul producatorului creste cu aria P*ESPp devenind OSPpp. Surplusul consumatorului creste si el cu aria P*EVPc, devenind AVPc. Va intrebati probabil cum se poate ca ariile P*ESPp si P*EVPc sa apartina atat surplusului consumatorului cat si al producatorului? Asa cum am subliniat la punctul 1, aceste arii reprezinta doar un mod de a masura bunastarea.
3. Cu toate ca atat producatorii cat si consumatorii beneficiaza de pe urma subventiei, totusi bunastarea totala scade. De ce? Banii castigati de producatori si consumatori sunt platiti de guvern (de fapt, de catre contribuabili). Guvernul plateste S*Qs, adica aria PpSVPc, producatorilor. Observati ca nu tot acest dreptunghi este transferat producatorilor si consumatorilor de carne de pasare. O parte din el, si anume triunghiul SEV nu este transferat nimanui, si reprezinta pierderea de bunastare generata de subventie. Care este sursa acestei pierderi? In figura 8, se poate observa ca, pentru orice kilogram de carne de pasare produs peste cantitatea Q, costul marginal al fiecarei unitati este mai mare decat beneficiul marginal pe care consumatorii il atribuie fiecareia dintre aceste unitati. De aceea, aceste unitati nu ar fi trebuit niciodata produse, pentru ca valoarea atribuita lor de consumatori nu acopera costul de productie si nu ar fi fost niciodata consumate daca nu ar fi fost subventia. Producerea lor reprezinta o risipa de resurse. Suma transferata de guvern trebuie scazuta din calculul bunastarii totale, deoarece reprezinta doar un transfer si nu o crestere de bunastare. Ceea ce ramane este surplusul total initial (ariile AEP* si PEO) minus pierderea de bunastare (aria SEV). Cu alte cuvinte subventia a redus bunastarea totala a societatii. Valoarea subventiei pentru contribuabilii care o platesc reprezinta mai putin decat cresterea de bunastare a producatorilor si consumatorilor.

Subventiile genereaza si alte tipuri de probleme. O subventie acordata, sa zicem, de guvernul ungar producatorilor de carne de pui va afecta negativ producatorii romani pentru ca producatorii unguri vor putea vinde puiul pe piata romaneasca sub cost. Desi subventia este practic un cadou facut din banii contribuabililor unguri consumatorilor romani, totusi guvernul roman se va simti obligat sa protejeze producatorii autohtoni oferind la randul sau subventii producatorilor romani. Subventiile pot produce o escaladare a subventionarii agriculturii, ceea ce ar duce la ineficienta pe scara larga si ar genera o risipa de resurse. In ultimile decenii subventiile au devenit poate cel mai important obstacol in calea comertului liber, inlaturarea lor fiind extrem de dificila din punct de vedere politic, atat pe plan intern cat si international. Aceasta inseamna ca, pe langa resursele risipite pentru finantarea lor, tarile mai sufera un alt tip de pierdere: renunta la castigurile generate de comertul liber si specializarea conform avantajului comparativ.

2. Taxele vamale

2.1 Efectele taxelor vamale cand nu exista industrie autohtona

Sa prespunum ca Statele Unite, o piata mondiala importanta, impun o taxa vamala T, in valoare absoluta pe unitate de produs, pe camerele digitale introduse in tara. Sa presupunem ca toate camerele digitale cumparate de americani sunt produse in afara tarii. In acest caz, oferta se deplaseaza in sus, vertical, cu nivelul taxei T (scade). Noul pret si cantitate de echilibrul sunt Qt si Pt. Surplusul consumatorului scade cu P*EMPt, noul surplus fiind masurat de aria PtMA. Surplusul producatorului nu va fi de aceasta data inclus in calculul bunastarii totale deoarece acesta este obtinut de producatorii straini. Aria PtMNPt reprezinta veniturile guvernului american obtinute din aceasta taxa. Aceasta arie este formata din transferul unei parti a surplusului consumatorilor (PtERP*) si a unei parti a surplusului producatorilor straini (P*RNPt). Ca si in cazul impozitelor, taxa vamala este suportata atat de producatorii straini, cat si de consumatorii autohtoni. Care este efectul total asupra bunastarii nationale? Consumatorii americani pierd P*EMPt din surplusul lor, dar o parte din acest surplus, respectiv PtERP*, este transferat guvernului. Ceea ce nu este transferat, aria MER trebuie comparata cu castigurile pe care guvernul le obtine de la producatorii straini, P*RNPt . A priori, nu putem spune care din aceste arii este mai mare. Daca MER< P*RNPt, atunci taxa vamala creste bunastarea nationala (in detrimentul bunastarii tarii exportatoare). Daca insa MER> P*RNPt, atunci bunastarea nationala scade. In general, cu cat oferta este mai inelastica decat cererea, cu atat mai probabil este ca tariful sa creasca bunastarea totala si invers. Pentru a determina efectul taxei vamale asupra bunastarii, economistii folosesc de obicei metode econometrice de estimare a curbelor cererii si ofertei in fiecare caz particular.

Un caz cu totul diferit il reprezinta tarile ale caror piete nu constituie o parte importanta a pietei mondiale (tari mici). Cantitatea importata de aceastea fiind relativ mica, ele nu pot influenta pretul mondial. Aceste tari cumpara toata cantitatea importata la pretul mondial de echilibru, Pm. In fig. 11, curba ofertei pe astfel de piete mici, ca Romania, este orizontala la nivelul pretului mondial.

Sa presupunem acum ca guvernul Romaniei introduce o taxa vamala pe camerele digitale. Pretul la care consumatorii romani achitioneaza camerele digitale dupa introducerea tarifului devine Pi. Asa cum se poate observa din figura 11, pierderea din surplusul consumatorului, PiMRPt este intotdeauna mai mare decat veniturile vamale colectate de la producatorii straini, adica aria PiMNPt. Pentru pietele mici ca Romania si in absenta industriei autohtone, tarifele vamale duc intotdeauna la o pierdere de bunastare. Motivul pentru care aceste masuri de politica comerciala sunt adoptate se datoreaza faptului ca, deseori, guvernul urmareste alte obiective decat maximizarea bunastarii totale.

2.2 Efectele taxelor vamale cand exista industrie autohtona

Ce se intampla insa atunci cand produsele asupra carora sunt percepute taxe vamale sunt fabricate si de catre producatori autohtoni? Sa analizam de exemplu cazul taxelor vamale percepute in Romania pe autoturismelor importate. Aceasta situatie este prezentata grafic in figura 12.

Oferta mondiala este orizontala la pretul mondial Pm. Oferta nationala are forma obisnuita. Sa presupunem ca masinile importate sunt identice cu cele fabricate autohton si, initial, nu exista taxe vamale. Prin urmare, nici un consumator nu va plati mai mult de Pm pe o masina autohtona, deoarece cu acesti bani poate cumpara o masina din import. In consecinta, toate masinile se vand la pretul de echilibru Pm si Q* masini sunt cumparate. Dintre acestea, Qn sunt produse de producatorii nationali, iar (Q*-Qn) sunt importate. Surplusul consumatorului este AEPm, iar surplusul producatorilor nationali este PmFB.

Sa presupunem acum ca guvernul introduce o taxa vamala T aplicata masinilor din import. In aceasta situatie:

1. Oferta mondiala devine Of+T, noul pret de echilibriu Pm+T, iar noua cantitate de echilibru Q'. Efectul taxei vamale este acela ca pretul masinilor pentru cumparatorii romani creste, iar cantitatea de masini cumparata scade.
2. Prin urmare, surplusul consumatorului scade cu aria Pm'E'EPm si devine AE'Pm'. Numarul masinilor importate scade iar numarul celor vandute de producatorii nationali creste la Qn'.
3. Surplusul producatorilor autohtoni creste cu aria Pm'GFPm, devenind aria Pm'GB. Guvernul incaseaza aria hasuratap din mijloc, (Q'-Qn')*T, sub forma veniturilor din taxa.
4. Desi guvernul castiga venituri, iar producarii nationali au si ei de castigat, totusi bunastarea totala scade. Cele doua triunghiuri negre de pe laterala veniturilor guvernului reprezinta pierderile de bunastare. Consumatorii pierd mai mult decat castiga guvernul si producatorii autohtoni.

Desi au ca efect reducerea bunastarii generale, taxele vamale de acest gen sunt folosite frecvent, pe motiv de protejare a industriilor autohtone. Anumite industrii au foarte mult de castigat din protectionismul tarifar si se constituie in grupuri de influenta extrem de puternice in favoarea acestuia. Sa ne reamintim cazurile relativ recente din Romania referitoare la carne in general, sau carne de pui din Ungaria in special.

STUDIU DE CAZ

Costuri si beneficii ale liberalizarii pietelor

Una dintre cele mai stabile caracteristici, mostenite de la economia centralizata, este aceea ca, in majoritatea industriilor de utilitati (electricitate, gaze, apa etc.), preturile de furnizare (mai ales catre gospodariile populatiei) au continuat multa vreme sa se situeze sub costuri. Aceasta fiind situatia, este lesne de inteles ca liberalizarea si deschiderea pietelor la concurenta vor tinde sa urce preturile spre nivelurile lor eficiente din punct de vedere economic. O astfel de crestere este necesara si pentru a crea comportamente eficiente de consum, dar si pentru a imbunatati viabilitatea financiara a companiilor din aceste sectoare.

Teoria microeconomica arata ca echilibrul cererii cu oferta (la pretul de echilibru) determina maximizarea sumei dintre surplusul consumatorului si surplusul producatorului. La preturi (si implicit, cantitati oferite) situate sub nivelul de echilibru, valoarea pentru consumatori (reflectata de curba cererii) este mai mare decat costurile suportate de producatori (reflectate de curba ofertei) si, de aceea, o crestere a cantitatii determina o majorare a surplusului total al societatii ca ansamblu.

Daca preturile sunt sub costuri, atunci cresterile de pret determina o crestere a bunastarii societatii in ansamblu (printr-un efect de anulare a unei versiuni inversate de pierdere implicita de bunastare) si nu o diminuare a acesteia.

Desigur insa, consumatorii au de pierdut. Producatorii castiga insa mai mult decat pierd consumatorii. Problema care se pune pentru guvernele confruntate cu o astfel de situatie este alegerea obiectivului pe care il urmaresc. Daca obiectivul este maximizarea surplusului consumatorilor (presupunand, de exemplu, ca alegerile electorale sunt iminente), atunci vor lua decizia sa nu purceada la liberalizare. Daca insa obiectivul este maximizarea bunastarii intregii societati (adica, suma dintre surplusul producatorului si cel al consumatorului), atunci decizia corecta este de a permite procesul de liberalizare.