Sursele comunitare ale libertatii de exprimare

Sursele comunitare ale libertatii de exprimare

Dreptul fundamental al omului la libera expresie este formulat pentru prima data in art. 19 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, proclamata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite (O.N.U), la 10 decembrie 1948. Aceasta, precum si Pactul International cu privire la Drepturile Civice si Politice (art.19) ii asigura libertatii de exprimare protectie juridica internationala.

In spatiul comunitar, ea  apare ca si formulare in art. 10[1] al ECHR, articol care protejeaza nu "numai substanta ideilor exprimate, dar si modul in care acestea sunt prezentate." Considerat "un drept democratic prin excelenta", libertatea de exprimare a fost sustinuta de CEJ, care i-a consacrat importanta politica si sociala deosebita. S-a avut in vedere necesitatea absoluta de a permite cetateanului sa-si exprime ideile personale, chiar daca acestea contravin majoritatii, tocmai pentru a se putea mentine un pluralism de opinii individuale, element esential oricarei societati democratice. Aceasta din urma are nevoie ca cetatenii sai sa poata gandi liber, fara a fii constransi de restrictii oficiale, intrucat numai in acest fel se vor putea perpetua valorile pe care este cladita si pe care le respecta.

Constitutiile Statelor Membre UE sunt si ele promotoare ale libertatii de expresie si prevad garantiile respectarii sale. Extinderea acestui drept nu trebuie sa tina seama de frontiere, motiv pentru care statele europene nu trebuie sa ingradeasca in vreun fel libertatea de a primi sau de a comunica informatii si nici sa limiteze libera circulatie a acestora. In plus, domeniile de aplicabilitate a libertatii de exprimare sunt multiple, ea putand fi un mecanism de protejare a indivizilor chiar si impotriva altor persoane fizice. Mai mult, ea trebuie sa includa libertatea de a avea si de a-ti putea manifesta o religie, o credinta, pe care ai imbratisat-o dupa propria judecata, iar orice restrictie trebuie sa fie justificata in lumina scopului urmarit.

Art. 10 al CdfUE stipuleaza libertatea de expresie ca rezultat logic al exercitarii libertatii gandirii si a constiintei. La fel ca si alte libertati fundamentale, ea poate fi subiectul doar acelor limitari descrise de lege si necesare intr-o societate democratica.[2] In ceea ce priveste practica jurisprudentiala a CEDO, se remarca o oarecare "geometrie variabila", depinzand de "felul cum este exercitata libertatea de expresie: prin intermediul presei sau nu." La fel, gradul de libertate al presei depinde de modul in care aceasta este exercitata, intrucat impactul informatiilor transmise poate fi de multe ori negativ.[3]

Dezvoltarea dreptului la libera expresie a generat nasterea dreptului de a exprima o opinie individuala, dar si a celui de a-i informa pe altii. Importanta lui creste imediat ce realizam ca el le permite indivizilor sa participe la viata politica, sociala si culturala, devenind astfel cetateni activi si implicati in luarea deciziilor. Aceasta atitudine reprezinta intocmai cheia unei bune si prospere desfasurari a tuturor activitatilor in cadrul statelor democratice. Tocmai de aceea, tipurile de restrictii care pot fi impuse exercitarii libertatii de exprimare necesita o interpretare extrem de atenta, care sa pastreze un echilibru intre interesele partilor. Libertatea de expresie si de informare cer implicit o garantare a libertatii mijloacelor prin care acestea se exercita, precum presa sau mass-media, la fel ca si liberul acces la aceste mijloace.[4] Mai mult, de pastrarea si protejarea libertatii de exprimare depinde natura schimbarilor viitoare pe care spatiul european le va suferi, pentru ca acest drept este singurul instrument "decisiv al transformarilor sociale si ca atare va fii intotdeauna in centrul discursurilor si confruntarilor politice." Libertatea de asociere este si ea considerata ca facand parte dintre cele mai importante aspecte ale societatii moderne, fiind restrictionata numai in masura in care, prin exercitarea ei se produce un adevarat risc de actiune violenta sau de negare a valorilor democratice.

Importanta libertatii de exprimare stipulata in art. 10 al Conventiei, ca valoare fundamentala ce sta la baza termenului de "societate democratica" a fost subliniata pentru prima data de jurisprudenta CEDO in cazul "Handyside vs Regatul Unit (1976)". De atunci inainte, in toate cazurile care au urmat, i s-a acordat o atentie deosebita.

A.    Tratatele Constitutive

Discutia despre sursele comunitare ale libertatii de exprimare trebuie sa inceapa cu mentionarea faptului ca Tratatele Constitutive initiale nu contineau nicio prevedere cu privire la libertatile fundamentale, intrucat in acea perioada predominau problemele economice si nu cele ale cetatenilor. Singurul instrument ce avea ca principal obiectiv protectia drepturilor fundamentale era Conventia Europeana, elaborata de Consiliul Europei.

Asadar, drepturile si libertatile fundamentale nu au constituit o preocupare pentru cei care au redactat tratatele comunitare, motiv pentru care Tratatul din 1951 care stabilea Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO) se concentra numai asupra celor doua industrii, iar Tratatul de la Roma din 25 martie 1957, prin care se instituia Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) si Comunitatea Economica Europeana (CEE) nu continea nicio "dispozitie formala in materie de drepturi ale omului", referindu-se doar la domenii economice bine definite.

Pentru o perioada indelungata, dispozitiile tratatelor existente pareau a fi suficiente pentru a promova si proteja drepturile si libertatile cetatenilor, insa CEJ a inceput treptat sa supravegheze institutiile europene si Statele Membre, afirmand ca drepturile si libertatile cetatenesti sunt principii de baza ale dreptului comunitar. In acest sens, in 1977, Parlamentul European, Comisia Europeana si Consiliul de Ministri au semnat o declaratie comuna, angajandu-se sa le respecte, asa cum erau definite de CEJ, iar in 1986 s-a elaborat Actul Unic European (AUE)[5], care facea referire in preambulul sau la promovarea democratiei, si implicit a drepturilor si libertatilor fundamentale, printre care si libertatea de exprimare. Acesta va da startul unei implicari crescute in ceea ce priveste respectarea acestora, motiv pentru care vor beneficia de o atentie aparte in elaborarea tratatelor ulterioare. Mai mult, nevoia de a produce o politica eficienta in ceea ce priveste drepturile fundamentale ale cetatenilor a rezultat atat dintr-o evaluare a situatiei interne curente, cat si din contextul extern particular, in care se afla UE.[6] Importanta acesteia in lume, procesul ei de extindere, dar si repetatele violari ale drepturilor omului sau fenomenul globalizarii sunt doar cativa factori in acest sens.

Tratatul de la Maastricht din 1992 (TUE) este documentul constitutiv care va insera drepturile fundamentale in tratate, afirmand ca "Uniunea respecta drepturile fundamentale, asa cum sunt garantate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a libertatilor fundamentale () si asa cum rezulta din traditiile constitutionale comune statelor membre in calitate de principii generale ale dreptului comunitar (TUE, art. 6, § 2)." Asadar, libertatea de expresie va fii recunoscuta si protejata ca unul dintre drepturile fundamentale ale individului.[7] Acest lucru s-a realizat in contextul recunoasterii si garantarii tuturor celorlalte drepturi, pentru ca ulterior amendamentele aduse TUE sa intaresca tot mai vizibil acest fapt.

CEJ va fii cea care va stabili faptul ca libertatea de expresie, cea de asociere si cea de intrunire, stipulate intre altele in articolele 10 si 11 ale Conventiei "fac parte din drepturile fundamentale care, potrivit jurisprudentei constante a Curtii, sunt protejate in ordinea juridica comunitara." Sfera de actiune a art. 10 al ECHR cuprinde nu numai exprimarea scrisa sau vorbita, ci si cea realizata prin gesturi sau imagini, iar dezvoltarea tot mai puternica a mijloacelor de transmitere a informatiilor presupunere o continua abilitate de interpretare a acestui articol de catre CEJ. In acest sens, TUE include posibilitatea unei viitoare extinderi a prevederilor pentru protectia drepturilor cetatenilor, inclusiv a libertatii de exprimare. Art. 22 al acestuia permite Consiliului de Ministri sa introduca noi drepturi pentru cetateni, pe baza unei propuneri a Comisiei Europene.

Cel de-al doilea tratat constitutiv, cel de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 va relua integral art. 6 al TUE, nemodificand "formal statutul Conventiei in dreptul comunitar", dar oferind dispozitiilor legale existente o mai mare importanta, pentru ca le va incadra "in perspectiva formarii unui sistem comunitar propriu de protectie a drepturilor fundamentale", si implicit a libertatii de exprimare.[8] El va realiza un pas crucial in aceasta sfera, prin intarirea normativa a drepturilor indivizilor, revizuind TUE si afirmand ca "Uniunea se bazeaza pe principiile libertatii, democratiei, respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale, precum si pe cel al statului de drept, principii ce sunt comune statelor membre (art. 6, § 1)."[9] De asemenea, va stabili ca si conditie esentiala pentru aderarea la UE respectarea drepturilor omului, a democratiei si a preeminentei dreptului, intrucat le va ridica la "rangul unor veritabile principii constitutionale."

Tratatul de la Amsterdam va introduce in art. 7 al TUE un mecanism politic pentru a preveni incalcarea principiilor din art. 6 de catre un Stat Membru. Acest mecanism are doua componente: una preventiva si alta sanctionatorie. Consiliul reunit la nivel de sefi de stat si de guvern, in unanimitate pe baza unei propuneri inaintate de 1/3 din membri sau de catre Comisie si cu acordul Parlamentului European, poate sa constate existenta unei incalcari serioase si repetate a principiilor enuntate in art. 6(1) de catre un Stat Membru. In aceasta situatie, Consiliul, cu o majoritate calificata poate decide suspendarea temporara a calitatii de Stat Membru.[10]

Consolidarea institutionala realizata de Tratatul de la Amsterdam va duce la o garantare jurisdictionala, dar si politica a libertatii de exprimare. De acum inainte CEJ va avea competente definite in mod expres in ceea ce priveste judecarea cererilor care au ca subiect incalcarea sau invocarea acestui drept. Intrucat se asigura crearea unui "spatiu de libertate, securitate si justitie", dreptul la libera expresie va beneficia implicit de protectie, in conditiile in care insasi notiunea de "libertate" nu poate exista fara crearea conditiilor necesare pentru ca cetatenii sa-si exprime liber opiniile, gandurile si credintele. Acestea fiind spuse, CEJ remarca faptul ca este necesara realizarea unei diferente de principiu intre libertatea de expresie sau de intrunire, ca drepturi asupra carora se pot pune limitari si alte "drepturi intangibile garantate de CEDO", care nu suporta nicio restrictie. De aceea, de fiecare data cand libertatea de expresie va fii subiectul unei dispute va trebui sa se aiba in vedere interesele urmarite, astfel incat sa se creeze "un just echilibru" intre acestea.

Mai mult, Tratatul de la Amsterdam a facut un pas decisiv spre o recunoastere si mai clara a existentei si a protejarii drepturilor indivizilor in cadrul uniunii. Prevederile acestuia sunt considerate un instrument specific de protectie a drepturilor omului in cadrul UE, alaturi de "instrumentele institutionale ale Comunitatii cu mandat specific" si de procedura adresarii plangerilor in fata CEJ. Desi Tratatul de la Roma nu se concentra asupra cetatenilor, referindu-se la acestia cu termenul neutru si sec de "persoane"[11], TUE este documentul care va cauta sa creeze in special o cetatenie europeana. Este adevarat ca aceasta nu avea si un continut real[12], insa actele comunitare ulterioare vor cauta sa aplice efectiv mijloacele necesare prin care teoria sa se poata aplica in practica, introducand in acest sens o serie de mecanisme de protectie a drepturilor si libertatilor. Asadar, fara o garantare jurisdictionala a libertatii de exprimare, dreptul in sine "nu ar exista decat in stare latenta", intrucat nu s-ar putea obtine aplicarea sa in practica.

Tratatul de la Nisa, intrat in vigoare in 2003 intareste si mai mult sistemul de protectie a drepturilor fundamentale, stabilind un mecanism de constatare a oricarui risc de violare serioasa de catre un Stat Membru, a drepturilor si libertatilor pe care s-a fondat uniunea. In acest sens, Statele Membre trebuie monitorizate, pentru a se putea actiona preventiv de fiecare data cand este nevoie. Dialogul cu societatea civila, informarea si educarea cetatenilor, precum si cooperarea cu organismele competente ale Consiliului Europei sunt alte metode de prevenire a incalcarii drepturilor fundamentale, stabilite de art. 7 al Tratatului de la Nisa.

Referiri la drepturile si libertatile fundamentale exista deopotriva in preambuluri, declaratii, opinii, dar si in proiectele Parlamentului European de elaborare a unui catalog de drepturi. Astfel, in proiectul "Spinelli", adoptat in 14 februarie 1984, se afirma ca uniunea "recunoaste drepturile si libertatile fundamentale pentru fiecare persoana aflata sub jurisdictia sa", iar in "Declaratia asupra drepturilor si libertatilor fundamentale", adoptata in 12 aprilie 1989,  se propunea o lista de drepturi, inspirate din ECHR. Efortul constant al CEJ de a enunta "principii generale de drept comunitar", avand ca principala baza traditiile constitutionale ale Statelor Membre si documentele internationale in materie, releva importanta garantarii acestora, si mai ales a libertatii de expresie, intrucat ea este o premisa a "democratiei", notiune ce sintetizeaza intregul sistem de valori pe care s-a cladit Comunitatea Europeana.

Mai mult, incepand cu anul 1976 (decizia "Handyside", 7 Decembrie) si CEDO, cu sediul la Strasbourg, a recunoscut dreptul la libera expresie, ca primordial pentru existenta unei societati, ba chiar a unei lumi pluraliste si tolerante. Interactiunea si cooperarea dintre aceasta si CEJ au devenit trasaturi importante ale guvernarii europene, cu atat mai mult cu cat ambele au competente in materie de drepturi ale omului, iar cea din urma citeaza din jurisprudenta primeia destul de des.[13]

Izvoare ale dreptului comunitar, cu "un caracter compozit", Tratatele Constitutive, dar mai ales documentele care le modifica si completeaza recunosc si garanteaza respectarea libertatii de exprimare, ca drept fundamental al cetateanului european. Datorita prevederilor lor, tratatele au schimbat intr-un mod fundamental teoriile politice si economice care stateau la baza sistemului european.[14] Un rol important in acest sens l-a avut mai ales CEJ, care a sustinut foarte clar faptul ca libertatea de exprimare face parte din drepturile fundamentale respectate in spatiul european. De aceea, masurile incompatibile cu acest drept sunt considerate inacceptabile si deci respinse in cazurile solutionate de aceasta institutie comunitara.

B.     Carta Drepturilor Fundamentale a UE

Vom vorbi pentru inceput despre semnificatia CdfUE, ca instrument de codificare a tuturor drepturilor si libertatilor cetatenilor europeni, pentru ca apoi sa o identificam ca una dintre sursele comunitare ale libertatii de exprimare. Acest document reprezinta rezultatul unui proces original si "fara precedent" in istoria uniunii, deoarece cuprinde intr-un singur text toate tipurile de drepturi de care beneficiaza cetatenii Statelor Membre, dar si cei care traiesc pe teritoriul UE. Carta trateaza drepturile si libertatile ce rezulta din traditiile constitutionale ale statelor europene, "obligatiile internationale comune" acestora, dar si Tratatele Constitutive, Conventia Europeana a Drepturilor Omului sau alte pacte semnate de membrii UE. De asemenea, ea afirma inca o data respectul pentru "competentele Comunitatilor Europene, precum si pentru principiul subsidiaritatii" si confera drepturilor o mai mare transparenta si claritate.

Momentul de cerere a redactarii Cartei s-a realizat in cadrul Consiliului European de la Cologne, din 3-4 iunie 1999, pentru ca proiectul in sine sa fie adoptat la 2 octombrie 2000. Peste foarte putin timp, Consiliul European de la Biarritz l-a acceptat, urmand ca acelasi lucru sa fie facut si de Parlamentul European si Comisia Europeana. Semnarea si redactarea oficiala a Cartei s-a realizat la 7 decembrie 2000, la Nisa, de catre presedintii Parlamentului European, Consiliului si Comisiei.

Toate drepturile recunoscute de Carta isi au originea in "acquis-ul comunitar"[15] si in tratatele internationale, privitoare la drepturile omului si sunt respectate de organismele si institutiile uniunii, precum si de Statele Membre, in implementarea legii comunitare. Semnificatia CdfUE este cruciala pentru identificarea, integrarea si adaptarea nevoilor cetatenilor europeni, dar si pentru satisfacerea acestora, atat de necesara desfasurarii unui vieti comunitare prospere. Proclamandu-le drepturile si libertatile fundamentale de care beneficiaza, Carta va facilita o mai buna identificare a cetatenilor cu ceea ce inseamna UE.[16]

Obiectivul principal al Cartei este sa ofere drepturilor precizate de art. 6 al TUE un continut "precis" si sa le confere "o mai mare claritate", pentru a putea fi cunoscute si intelese de cei care le detin. De asemenea, Carta are meritul de a reusi sa creeze un text compact, succint, aducand impreuna toate drepturile si libertatile fundamentale, pana atunci "dispersate in instrumente diferite." Ea nu mai face distinctie intre acestea, reunindu-le deopotriva in jurul a sase principii fundamentale: "demnitate, libertate, egalitate, solidaritate, cetatenie, justitie", deci punand in practica principiul indivizibilitatii drepturilor omului.

Carta nu a adus noutati considerabile in domeniu, mai ales pentru ca drepturile stipulate de aceasta, erau deja garantate[17], insa le-a denumit pe toate "valori comune", confirmand faptul ca UE a inceput sa acorde un interes crescut si vadit fata de protectia acestora. In legatura cu modul de exercitare a drepturilor, CdfUE subliniaza faptul ca trebuie sa se tina seama de prevederile dreptului comunitar si ale celui national.[18] Desi initial CdfUE nu continea nicio prevedere care sa ii confere dreptul de a impune constrangeri de ordin juridic[19], intrucat Statele Membre nu o integrasera in tratate, la 18 iunie 2004, ea va fii inserata in Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa, adoptat de Consiliul European. Astfel reglementat statului Cartei, aceasta va putea capata o natura coercitiva, care o va consacra printre sursele de drept ale uniunii. Principiul subsidiaritatii, precum si respectarea competentelor UE vor deveni conditiile necesare pentru ca aplicarea acesteia sa se poata realiza in ordinea juridica, insa numai atunci cand institutiile UE si Statele Membre "pun in practica dreptul Uniunii."[20]

Scopul Cartei este, printre altele, sa urmareasca daca in exercitarea sarcinilor sale, legislatia europeana provoaca incalcari ale drepturilor si libertatilor fundamentale si, implicit sa purceada spre evitarea acestora, cu atat mai mult cu cat a fost creata in sensul promovarii drepturilor cetatenilor.

Un alt aspect ce trebuie discutat in acest context tine de relatia dintre CdfUE si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat prima se inspira deseori din cea de-a doua. Pentru ca exista riscul nasterii unor discutii in contradictoiu in ceea ce priveste modul de interpretare a drepturilor garantate de catre cele doua documente, dar si al unor cazuri in care Carta sa acorde o protectie mai scazuta decat Conventia, CdfUE prevede "coexistenta celor doua texte pe baza respectarii acquis-ului Conventiei europene, asa cum este interpretata de Curtea europeana." Mai mult, Carta contine prevederi in legatura cu posibilele limitari aduse drepturilor[21], pe cand Conventia specifica pentru fiecare drept in parte restrictiile care sunt autorizate. In acest context, pentru a nu se produce o interpretare limitativa a protectiei drepturilor fundamentale, CdfUE va sublinia faptul ca, numai in cazul in care drepturile specificate de ea se pot identifica cu drepturile garantate de Conventie, atunci ele vor putea fi analizate ca avand acelasi sens si vor fi evaluate ca atare.

Prin aceasta "trimitere" a Cartei la Conventie se realizeaza aplicabilitatea concreta a celei din urma[22], singurul neajuns fiind acela ca unele drepturi nu sunt specificate ca atare aici, dar sunt garantate de jurisprudenta CEDO sau CEJ.[23] O solutie ar fi ca, in evaluarea drepturilor ce reprezinta un motiv de disputa sau care ajung sa fie contradictorii, sa se identifice semnificatia lor de drept si sa se verifice minutios cine si cum le garanteaza protectia. Cert este ca, nivelul de protectie al Cartei nu va putea fi mai mic decat cel stabilit de prevederile Conventiei, iar drepturile enuntate de aceasta din urma, nu vor avea sens decat din punct de vedere al jurisprudentei CEJ. Astfel, o sincronizare de procedura intre cele doua documente este esentiala in vederea evitarii unei suprapuneri sau intersectari a prevederilor legate de garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale, iar acest gen de actiune nu poate fii decat incurajat.

Carta se doreste a deveni documentul de referinta in ordinea juridica a UE odata ce Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa va intra in vigoare[24], cu atat mai mult cu cat ea face parte din procesul deja initiat, al formarii unui sistem comunitar propriu si concret de protectie a drepturilor fundamentale. In plus, s-a considerat ca prin elaborarea unui document care sa contina descrierea tuturor drepturilor cetatenilor se va realiza cea mai buna cale spre securizarea viitoarei protectii a acestora. Mai mult, promovand sistemul de drepturi, Carta este puntea de legatura catre evidentierea valorilor comune ale tuturor membrilor UE, fapt care le intareste acestora increderea ca fac parte dintr-un sistem coerent si democratic, care ii tine impreuna tocmai datorita angajamentului pe care il au de atatia ani fata de aceste valori.

Luptand impotriva lipsei de vizibilitate a drepturilor si libertatilor fundamentale, a caror existenta era amintita inca din Tratatele Constitutive, CdfUE va incerca sa clarifice aceasta situatie, facandu-i pe cetateni sa fie in primul rand constienti de existenta acestora.[25] Aceasta reprezinta premisa absolut necesara pentru ca drepturile stipulate sa poata fi garantate cetatenilor, iar acestia sa faca apel la dispozitiile Cartei de fiecare data cand sunt nedreptatiti in acest sens. Desi aparitia Cartei nu a fost privita ca un eveniment revolutionar, ea a dus la concretizarea reflectiei asupra a ceea ce trebuie sa fie protejat in cadrul UE. De asemenea, ea poate fi interpretata ca fiind rezultatul dezvoltarii structurale si juridice a spatiului comunitar si a adancirii principiilor democratice.

Daca soarta Cartei va avea ca finalitate introducerea ei in tratate, vom asista la ridicarea mult mai frecventa a problematicii drepturilor fundamentale in fata CEJ si a curtilor nationale, cu atat mai mult cu cat elaborarea unui catalog de drepturi, lipsit insa de statut juridic si abordat doar ca un "angajament politic al statelor membre", nu va putea fii o solutie viabila pe termen lung.[26] In aceeasi ordine de idei, acceptarea faptului ca doctrina drepturilor si libertatilor fundamentale reprezinta o premisa obligatorie pentru ca legitimitarea proiectului european sa fie o certitudine este conditionata de cresterea vizibilitatii acestor drepturi, adica de tocmai ceea ce CdfUE si-a propus sa realizeze inca de la nasterea sa.[27] CdfUE nu a fost elaborata pentru ca domeniul drepturilor fundamentale ar fi fost lacunar sau pentru a umple un anume gol, intrucat CEJ a primit "recunoastere constitutionala" in vederea protejarii acestor drepturi inca din momentul in care jurisprudenta sa a fost inclusa in art. 6 (2) al TUE. Insa unii autori gasesc util ca, pentru a studia CdfUE din punct de vedere al semnificatiei sale, precum un catalog de drepturi care reflecta insasi valorile fundamentale ale UE, este nevoie de o analiza care sa puna Carta in contextul istoric si politic al aparitiei sale, cu toate ca discutiile despre acest subiect sunt numeroase si bine construite. Asadar, pentru a intelege mai bine motivele care au dus la adoptarea unui text particular al drepturilor in UE, precum CdfUE, este necesara o evaluare in lumina evolutiei doctrinei drepturilor fundamentale dezvoltata de CEJ.[28] Acest lucru este intarit de faptul ca doctrina este rezultatul lucrarilor CEJ in aceasta directie, dar si al dialogului dintre aceasta din urma si curtile constitutionale ale Statelor Membre pe de o parte si CEDO, pe de alta parte.

Cert este faptul ca acest catalog de drepturi poate reprezenta un rol important catre acoperirea deficitului de legitimitate de care sufera UE, cu atat mai mult cu cat are un carater indivizibil, dar mai ales menirea de a apropia cetatenii de politicile uniunii. Aceasta afirmatie capata o mai mare atentie de vreme ce realizam ca integrarea europeana nu mai este legata exclusiv de integrarea economica, ci are in vedere din ce in ce mai mult integrarea drepturilor fundamentale ca drepturi vizibile si protejate efectiv de catre organismele europene.

Aspectul inserarii Cartei in Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa[29], tratat care in prezent se afla intr-o perioada de pauza, dupa ce a fost respins de catre doua State Membre, ridica problematica viitoarei soarte a acesteia. Daca va fii aprobat, Carta va beneficia de un statut de legalitate, care va pune CEJ in situatia de a se intreba in ce masura va mai folosi in exercitarea competentelor sale referinta la instrumentele internationale de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale, precum si la traditiile constitutionale ale Statelor Membre.[30]

Insa de indata ce problematica ratificarii tratatului se va solutiona, se vor gasi cu siguranta solutii pentru impartirea atributiilor fiecarei parti, in scopul desfasurarii unui bun demers al protejarii drepturilor cetatenilor europeni. Pana la urma, acesta este rezultatul pe care toate organismele comunitare implicate si-l doresc. CdfUE trebui inteleasa ca un produs al dezbaterii contemporane asupra statutului drepturilor fundamentale in sistemul european, dar si ca o contributie adusa dezvoltarii "ordinii publice europene", odata cu realizarea faptului ca doctrina drepturilor fundamentale nu poate sa ocupe decat un rol central in viitoarele reglementari ale institutiilor UE.[31] Ea se refera la un numar de 53 de drepturi fundamentale, insa cetatenii Statelor Membre pot invoca in fata CEJ si alte drepturi stipulate in conventiile si tratatele internationale din care respectivele state fac parte. Carta are un "impact legal" de vreme ce CEJ face trimitere la prevederile sale inovatoare[32], menite sa consolideze si sa completeze documentele existente in materie de drepturi si libertati fundamentale, precum Conventia Europeana.

Art. 50 al Cartei propune un triplu standard pentru politica drepturilor cetatenilor, in opozitie cu politica "dintr-o singura bucata" si cuprinde, de asemenea si referiri la probleme actuale si de interes larg, precum bioetica si protectia datelor personale. Un alt aspect ce trebuie punctat se refera la faptul ca ea se remarca printr-un limbaj care nu face distinctie intre sexe, garantand drepturi egale pentru femei si barbati. In aceeasi ordine de idei, Carta nu face diferenta intre drepturi si principii, deosebirea dintre acestea devenind evidenta odata cu acordarea de forta juridica acesteia.

CdfUE este formata din 6 capitole, fiecare continand o categorie de drepturi sau libertati. Ceea ce ne intereseaza este capitolul II, numit "Libertatile", alcatuit din paisprezece articole, care reunesc tipuri foarte variate de astfel de drepturi si libertati. Unele sunt considerate ca primordiale, intrucat garantarea lor este o conditie pentru respectarea altor drepturi fundamentale, precum libertatea de gandire, de constiinta si religie sau de expresie si informatie.

Aceste libertati sunt legate de persoana si sunt protejate prin prevederi legale in cadrul Comunitatii. Pentru inceput, art. 6 prevede dreptul la libertate si protejeaza individul impotriva atacurilor asupra libertatii sale, precum arestarea si detentia ilegala. Articolele urmatoare stabilesc libertati individuale, cum ar fi respectarea vietii private si de familie, protectia datelor personale, dreptul la casatorie si de a intemeia o familie, dreptul la educatie, proprietate si de a se angaja in munca sau dreptul la azil si protectie in eventualitatea expluzarii sau extradarii. Libertatea de adunare si asociere si libertatea artelor si stiintelor sunt definite ca libertati colective. Libertatea de exprimare apare stipulata in art. 11 ca drept fundamental al cetatenilor. Ea cuprinde dreptul de a impartasi opiniile, de a primi si oferi informatii fara nicio interventie din partea autoritatilor si fara sa se tina cont de frontiere, precum si dreptul presei de a i se asigura si respecta pluralismul si libertatea.[33] Articolele care il preced, precum si cele care il urmeaza, prevad alte doua libertati, aflate in stransa legatura cu dreptul la libera expresie: libertatea gandirii, a consiintei si a religie (art. 10) si libertatea de intrunire si de asociere (art. 12). Daca fara prima, libertatea de expresie nu ar putea sa aiba niciun continut, cea de-a doua este dependenta de existenta ei.

De indata ce am observat faptul ca dreptul la libera exprimare este continut de CdfUE, realizam utilitatea discutiei anterioare legata de statutul acesteia. Astfel, ideea "impactului legal" al Cartei, precum si procedeul CEJ sau al CEDO de a face trimiteri la drepturile prevazute de aceasta, ne indreptatesc sa afirmam fara nicio ezitare ca libertatea de exprimare este garantata si protejata in cadrul sistemului european, cel putin din punct de vedere al existentei Cartei.

Libertatile fundamentale sunt protejate si de textele constitutionale sau internationale. Nu li se pot impune limitari decat pentru a se asigura respectarea drepturilor fundamentale si a libertatilor altor persoane sau pentru a se mentine legea si ordinea, in interesul general al intregii societatii comunitare. Art. 52 (1) al CdfUE include aceasta idee, iar in conformitate cu art. 52 (3), majoritatea drepturilor si libertatilor din acest capitol au acelasi cuprins ca si drepturile prevazute de Conventie. In ceea ce priveste protectia datelor personale, aceasta a fost pentru prima data inclusa ca drept intr-un catalog precum Carta. La nivel european, Conventia deduce acest drept din dreptul la respectarea vietii private, iar libertatea artelor si stiintelor (art. 13) e prezenta ca fiind dedusa din libertatea de gandire si de expresie si e inclusa in mod expres in acest capitol. Anumite drepturi au o noua formulare in comparatie cu aceleasi drepturi prevazute de dreptul international si in particular de Conventia Europeana, cu scopul de a largi sfera lor si de a le adapta la schimbarile contemporane sau la trasaturile specifice Comunitatii europene.

Acest capitol II pe care l-am amintit mai devreme, se concentreaza pe libertatile civile si politice de baza, insa cea mai importanta dintre ele se dovedeste a fii libertatea de exprimare, intrucat odata garantata, ea permite existenta multor manifestari, atitudini, credinte fara de care incercarile de a crea un sistem complex al drepturilor omului nu si-ar avea motorul fundamental. Dreptul la libera exprimare este considerat a fii o "extensie logica" a dreptului la libertatea gandirii, a constiintei si a religiei, stipulat in art. 10 al CdfUE. Acest art. 10 corespunde articolului 9 al Conventiei Europene, unde gasim garantat un drept cu aceeasi semnificatie si scop. Traditiile constitutionale si legislatiile nationale sunt si ele garanti de seama ale acestuia. Limitarile aduse libertatii de a gandi trebuie sa fie in condordanta cu art. 9 (2) al Conventiei care stabileste ca motiv pentru impunerea lor, protectia ordinii si sigurantei publice, a sanatatii sau moralitatii, precum si a libertatilor celorlalti.[34] Acest drept presupune respect din partea autoritatilor publice pentru multitudinea credintelor individuale, pentru a asigura individului "o perfecta independenta spirituala."

Art. 12 al CdfUE corespunde articolului 11 al Conventiei, care prevede libertatea oricarui cetatean de a forma adunari pasnice si de a se asocia cu altii in scopul realizarii propriilor interese. Limitarile aduse acestui drept au aceeasi motivatie ca in cazul art. 10, insa ele nu le pot depasi pe cele considerate legitime de catre art. 11 (2) al Conventiei.[35] Dreptul la asocieri si intruniri pasnice, la libertatea de a te alatura celor pe care ii consideri aproape de valorile si credintele in care tu crezi este strans legat de dreptul la libera exprimare. Acesta este si motivul pentru care in capitolul II al lucrarii vom folosi acest drept, analizandu-l din perspectiva posibilelor limitari pe care le aduce unei alte libertati fundamentale: libera circulatie a bunurilor.

Art. 8 al CdfUE contine un drept care va fii invocat impotriva celui la libera exprimare, in unul din cazurile analizate in prezentul studiu si existente in jurisprudenta CEJ. Asadar, dreptul la protejarea datelor cu caracter personal prevede dreptul fiecarui cetatean de a i se proteja intimitatea si de a i se cere acceptul inainte de orice publicare a unor astfel de informatii. Articolul este bazat pe art. 286 al Tratatului instituind Comunitatea Europeana si pe Directiva 95/46 a Parlamentului European si al Consiliului in legatura cu protejarea indivizilor in ceea ce priveste procesarea datelor personale si libertatea de miscare a acestora. De asemenea, se bazeaza pe art. 8 al Conventiei Europene si pe Conventia Consiliului European din 28 ianuarie 1981 pentru protejarea indivizilor cu privire la procesarea automata a datelor personale, care a fost ratificata de toate Statele Membre.[36] Art. 52 al Cartei contine conditiile sub care poate fi limitat acest drept fundamental.

Revenind la art. 11 in care se stipuleaza garantarea libertatii de exprimare, acesta corespunde art. 10 al Conventiei Europene si are aceeasi semnificatie si acelasi scop garantat de acesta.[37] Ca si consecinta a art. 11, libertatea presei este bazata in particular pe jurisprudenta CEJ[38] si este absolut necesara pastrarii pluralismului si a structurilor statului democratic. Pentru ca reprezinta un mijloc de exprimare si de transmitere a informatiei, libertatea si independenta presei sunt vitale pentru asigurarea libertatii de exprimare, fiind subiectul unor intelegeri intre Statele Membre Consiliului Europei. De asemenea, libertatea de informare este o garantie fundamentala pentru exercitarea libertatii de expresie, cuprinzand-o si pe cea a presei si pe cea de comunicare, in general. Dreptul la libertatea de informare presupune libertatea de a formula idei, informatii, protejandu-le substanta, dar si mijlocul prin care acestea sunt raspandite, garantand "dreptul publicului de a primi o informatia pluralista."

Libertatea de expresie, ca si conditie esentiala a progresului societatii democratice, dar si a "implinirii fiecarei persoane" face parte din catalogul drepturilor fundamentale pe a caror garantare se sprijina insasi constructia europeana. In aces sens, institutiile europene, in exercitarea obiectivelor legale ale Comunitatii, se obliga sa-i recunoasca existenta si sa o respecte, in conformitate cu prevederile CEJ si ale art. 6 al TUE. 

C.     Traditiile Constitutionale ale Statelor Membre

Preocuparea pentru o protectie eficace a drepturilor fundamentale ale cetateanului este o constanta in sistemele constitutionale nationale, intrucat Consitutiile Statelor Membre le recunosc si garanteaza, preluand drepturile proclamate prin tratatele internationale din care fac parte. Traditiile constitutionale ale statelor europene sunt surse continue de inspiratie pentru CEJ, desi la inceputul jurisprudentei comunitare, existau temeri cum ca vor submina suprematia dreptului comunitar. Trecerea timpului a aratat ca aceste temeri erau nejustificate, intrucat toti actorii europeni recunosteau preeminenta dreptului comunitar.

Normele interne ale fiecarui stat membru au fost si sunt si astazi folosite pentru a asigura o protectie mai buna drepturilor si libertatilor fundamentale. Insasi actele comunitare au ca si "conditie a legalitatii", respectarea drepturilor fundamentale asa cum sunt stipulate in Constitutiile nationale si in Conventia Europeana. Desi protectia drepturilor si libertatilor cetatenilor "se supune preeminentei logicii comunitare", importanta prevederilor constitutionale nationale in domeniu, nu poate fi ignorata de vreme ce acestea constituie surse esentiale de inspiratie pentru actele comunitare. Principiile derivate din traditiile constitutionale ale Statelor Membre includ egalitatea, proportionalitatea si claritatea legilor, astfel incat sa nu se aplice in detrimentul celor care s-au bazat pe ele.[39] In aceeasi ordine de idei, pricipiile derivate atat din traditiile nationale, cat si cele care rezulta din intelegerile internationale includ respectul pentru drepturile si libertatile fundamentale, ca valori indispensabile ale oricarui stat democratic, membru al UE.

Notiunea de "drepturi ale omului si libertati fundamentale" este folosita adesea alaturi de principiile de "democratie" si "preeminenta legii", motiv pentru care referinta la aceste drepturi este legata de traditiile constitutionale comune Statelor Membre in concordanta cu art. 6 (2) al TUE si cu tratatele internationale la care acestea sunt parti.[40] Mai mult, termenul de "drepturi fundamentale" este folosit de regula, mai mult in contextul legii constitutionale decat cel de "drepturi ale omului". Acesta este motivul pentru care, in mod traditional, se considera ca numai acele drepturi recunoscute in Constitutiile nationale sunt numite "fundamentale".[41] Iata de ce, traditiile nationale ale statelor europene au reprezentat un model de referinta pentru institutiile UE, intrucat acestea din urma au cautat sa creeze un sistem adecvat de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale, de genul celor deja garantate de Statele Membre ale UE.

In Franta, drepturile omului sunt garantate in preambulul Constitutiei, unde se face referire la Declaratia din 1789, dar si in cuprinsul acesteia. Constitutia italiana contine sintagma "drepturi inalienabile", iar cea germana este mai precisa, consacrand primele articole drepturilor si libertatilor fundamentale. Libertatea de exprimare, ca unul dintre drepturile fundamentale care a stat la baza crearii drepturilor omului, nu avea cum sa nu fie inclusa in prevederile constitutionale.

Traind cu aceasta libertate de 2 secole si fiindu-ne indispensabila, ea a fost stipulata ca drept inviolabil. In acest sens, ea este un drept garantat in toate Constitutiile Statelor Membre, alaturi de libertatea gandirii, a constiintei si a religiei[42] sau decurgand din aceasta. Dreptul la libera expresie se inscrie fara nicio indoiala in categoria drepturilor si libertatilor fundamentale, consacrata si de Constitutia Romaniei. Revizuita in 2003, aceasta prevede in art. 30 ca: "(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin voi grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile."[43] Astfel, Constitutia reglementeaza ce anume se poate exprima liber, dar si prin ce mijloace sau forme de exprimare.

Respectarea acestui drept fundamental a generat nasterea a doua reguli esentiale pentru insasi existenta lui: "responsabilitatea si interzicerea cenzurii." In acest sens, este necesara eliminarea tuturor restrictiilor abuzive, iar prevederile legislative sa fie in concordanta cu standardele actuale ale societatii democratice. Este foarte important ca ideile si opiniile exprimate sa genereze efecte, prin producerea unor dezbateri publice, care sa evidentieze probleme reale si de interes general.

Era absolut normal ca actorii europeni sa fie si ei garanti ai drepturilor fundamentale, cu atat mai mult cu cat UE cere acest lucru ca si conditie esentiala pentru integrarea in structurile ei. Astfel, doar respectand drepturile si libertatile fundamentale, Statele Membre vor putea sa-si pastreze integritatea si sa actioneze conform legilor democratice. Avand un caracter universal, problematica drepturilor cetatenilor este si va fii si o problema interna a statelor europene. Acesta este motivul primordial pentru care au fost instituite normele juridice, tehnicile si metodele adecvate pentru aplicarea si garantarea efectiva a acestora.

Desi Constitutiile Statelor Membre il garanteaza si interzic ingradirile de orice fel, dreptul la libera expresie trebuie sa aiba un "continut pozitiv" si sa fie sustinut de "valori concretizate in actiune", pentru ca numai in acest fel se va putea manifesta cu adevarat, iar cetatenii europeni vor simti acest lucru. Traditiile constitutionale ale Statelor Membre, ca surse si garanti ai respectarii libertatii de exprimare, intregesc peisajul comunitar al consacrarii drepturilor si libertatilor fundamentale, constituind o importanta referinta in domeniu.