Persoana juridica

PERSOANA JURIDICA

1. Notiune. Elemente constitutive. Identificare

Persoana juridica este entitatea (ansamblul de elemente umane si materiale) care, indeplinind conditiile prevazute de lege, este titulara de drepturi si obligatii.

Pentru a avea calitatea de persoana juridica, entitatea trebuie sa intruneasca urmatoarele cerinte, cumulativ:

- sa aiba o organizare de sine statatoare, deci o organizare proprie;

- sa aiba un patrimoniu propriu;

- sa aiba un scop propriu.

Elementele constitutive ale persoanei juridice prezinta urmatoarele caractere:

- sunt legale, in sensul ca ele sunt instituite prin lege si numai un act normativ poate institui sau poate circumstantia un asemenea element constitutiv;

- sunt generale, adica sunt aplicabile tuturor categoriilor de persoane juridice, deci, orice entitate, pentru a dobandi personalitate juridica, trebuie sa intruneasca cele trei elemente constitutive;

- sunt cumulative, deci entitatea trebuie sa intruneasca toate cele trei elemente pentru existenta calitatii de persoana juridica, lipsa oricaruia dintre acestea avand drept consecinta inexistenta personalitatii juridice;

- sunt exclusive, adica cele trei elemente mentionate sunt nu numai necesare, ci si suficiente pentru ca entitatea sa dobandeasca, in conditiile prevazute de lege, personalitate juridica.

In actele normative aplicabile anumitor categorii de persoane juridice, exista dispozitii care circumstantiaza un element constitutiv ori altul.

Prin identificarea persoanei juridice se intelege individualizarea acesteia in raporturile juridice la care participa ca subiect de drept distinct.

Atributele de identificare a persoanei juridice sunt urmatoarele:

- denumirea, prin care se intelege acel atribut de identificare a persoanei juridice ce consta in cuvantul sau grupul de cuvinte stabilit, cu aceasta semnificatie, in conditiile legii (atributul de identificare a persoanei juridice care corespunde numelui pentru persoana fizica);

- sediul, prin care se desemneaza atributul de identificare a persoanei juridice prin indicarea unui anumit loc, stabilit cu aceasta semnificatie, in conditiile legii (atributul de identificare a persoanei juridice care corespunde domiciliului pentru persoana fizica);

- nationalitatea, adica apartenenta la un anumit stat (atributul de identificare a persoanei juridice echivalent cetateniei pentru persoana fizica);

- contul bancar;

- codul fiscal;

- numarul de inmatriculare in registrul comertului sau, dupa caz, numarul de inmatriculare in registrul bancar ori numarul de inscriere in registrul persoanelor juridice;

- capitalul social;

- firma (denumirea sub care persoanele juridice care au calitatea de comerciant isi exercita comertul si semneaza, cu precizarea ca firma este un atribut de identificare a oricarui comerciant, deci si a comerciantului persoana fizica);

- emblema (semnul sau denumirea care deosebeste o anumita persoana juridica de altele ce desfasoara acelasi fel de activitate);

- marca (semnul susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane de produsele sau serviciile ce apartin altor persoane);

- telefon, fax, telex.

2. Infiintarea persoanelor juridice

Prin infiintarea persoanei juridice se intelege crearea, in conditiile legii, a acestui subiect de drept.

In unele situatii, infiintarea unei persoane juridice presupune un singur act juridic, caruia legea ii recunoaste acest efect creator. In alte situatii, infiintarea unei persoa­ne juridice presupune o serie de operatiuni juridice, care, numai luate impreuna, conduc la crearea persoanei juridice respective.

Legea reglementeaza patru moduri de infiintare a persoanelor juridice, anume:

- prin actul de dispozitie al organului de stat competent;

- prin actul de infiintare al celor care o constituie, recunoscut de organul competent a verifica legalitatea infiintarii (prin actul de infiintare recunoscut);

- prin actul de infiintare al celor care o constituie, cu prealabila autorizare a organului competent a aprecia oportunitatea infiintarii (prin actul de infiintare autorizat);

- printr-un alt mod reglementat de lege.

3. Capacitatea civila a persoanei juridice

In lipsa unei definitii legale, prin capacitatea civila a persoanei juridice vom desemna aptitudinea de a avea drepturi subiective civile si obligatii civile (capacitatea civila de folosinta), precum si aptitudinea de a dobandi si exercita drepturi subiective civile si de a-si asuma si indeplini obligatii civile, prin incheierea de acte juridice, de catre organele sale de conducere (capacitatea civila de exercitiu).

Capacitatea civila a persoanei juridice este numai o parte din capacitatea juridica (numita si capacitate de drept sau personalitate juridica) a acesteia, deci, este o capacitate de ramura, adica o capacitate de drept civil.

Cat priveste inceputul capacitatii de folosinta a persoanei juridice, legea distinge intre persoanele juridice supuse inregistrarii si celelalte persoane juridice (adica persoanele juridice nesu­­puse inregistrarii). Astfel, persoanele juridice care sunt supuse inregistrarii do­ban­desc capaci­tatea de folosinta de la data inregistrarii lor. Persoanele juridice nesupuse inregistrarii dobandesc capacitatea de folosinta, in functie de modul de infiin­tare aplicabil, dupa caz, de la data actului de dispo­zitie care le infiinteaza, de la data recunoasterii actului de infiintare, de la data autorizarii infiintarii, de la data inde­plinirii altei cerinte pe care legea o prevede.

Prin exceptie, unele persoane juridice au o capacitate de folosinta anticipata (nu­mi­ta si limitata sau restransa), in cazurile si in conditiile prevazute de art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954, conform caruia, "chiar inainte de data inregis­trarii sau de data actului de recunoastere ori de data indeplinirii celorlalte cerinte ce ar fi prevazu­te, persoana juridica are capacitate chiar de la data actului de in­fiin­tare cat priveste drepturile constituite in favoarea ei, indeplinirea obligatiilor si a oricaror masuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai intrucat acestea sunt cerute pentru ca per­soana juridica sa ia fiinta in mod valabil".

Continutul capacitatii de folosinta a persoanei juridice este determinat de sco­pul (obiectul de activitate) pentru care a fost infiintata. Cum scopul nu este ace­lasi la fiecare persoana juridica, rezulta ca nici capacitatea de folosinta nu este aceeasi pentru toate persoanele juridice, ci difera dupa specialitatea fiecareia.

Asadar, capacitatea de folosinta a persoanei juridice cuprinde aptitudinea gene­rala si abstracta de a avea toate acele drepturi si obligatii care servesc reali­zarii scopului pentru care persoana juridica a fost infiintata. Tocmai de aceea, in doctrina se vorbeste despre principiul specialitatii capaci­tatii de folosinta a persoanei juridice, principiu consacrat, cu caracter general, de art. 34 din Decretul nr. 31/1954, care dispune ca "persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut".

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice se sfarseste o data cu incetarea fiintei (desfiintarea) acesteia. Incetarea persoanei juridice poate avea loc printr-unul din urmatoarele moduri: reorganizarea sub forma comasarii (absorbtia si fuziunea) sau sub forma divizarii totale; dizolvarea; transformarea.

Persoana juridica trebuie sa participe la circuitul civil si prin incheierea de acte juridice civile, acte a caror esenta o reprezinta manifestarea de vointa. Tocmai de aceea, legiuitorul a adoptat solutia considerarii vointei unei persoane sau unor per­soane din colectivul persoanei juridice ca fiind insasi vointa persoanei juridice respective.

Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice se pune in valoare prin organele sale de conducere. In acest sens, art. 35 din Decretul nr. 31/1954 stabileste urmatoa­rele: persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organe­le sale de conducere; actele juridice facute de organele persoanei juridice, in limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice insasi; faptele licite sau ilicite savarsite de organele sale obliga insasi persoana juridica, daca au fost inde­plinite cu prilejul exercitarii functiilor lor; faptele ilicite atrag si raspunderea persona­la a celui ce le-a savarsit, atat fata de terti, cat si fata de persoana juridica.

Inceputul capacitatii de exercitiu a persoanei juridice este dat de momentul infiin­ta­rii acesteia, insa, realizarea efectiva a capacitatii de exercitiu astfel dobandita este conditionata, in practica, de desemnarea organelor sale de condu­cere. Organele de conducere si modurile de constituire a acestora sunt regle­men­tate de o serie de acte normative ce privesc organizarea si functionarea diferitelor categorii de persoa­ne juridice.

Continutul capacitatii de exercitiu a persoanei juridice este determinat de doua limite: capacitatea de folosinta si pluralitatea organelor de conducere ale per­soanei juridice respective.

Sfarsitul capacitatii de exercitiu a persoanei juridice corespunde cu incetarea capacitatii sale de folosinta.

4. Reorganizarea persoanelor juridice

In doctrina, reorganizarea este definita ca fiind operatiunea juridica ce cuprinde cel putin doua persoane juridice si care produce efecte creatoare, modificatoare sau de incetare a lor.

Din aceasta definitie, rezulta cu claritate cele doua elemente care sunt de esenta reorganizarii:

- reorganizarea antreneaza cel putin doua persoane juridice;

- reorganizarea presupune efecte creatoare, modificatoare sau extinctive, care se produc toate ori in parte, in functie de formele reorganizarii.

Subliniem insa ca, uneori, chiar si in anumite acte normative, cuvantul reorga­ni­zare este folosit si cu un alt inteles, desemnand fie o restructurare aplicabila unei sin­gure persoane juridice, fie o reforma economico-sociala.

Reorganizarea cunoaste doua forme:

- comasarea, care se poate realiza fie prin absorbtie, fie prin fuziune;

- divizarea, care poate sa fie o divizare totala sau o divizare partiala.

Atragem atentia ca aceasta este terminologia utilizata in Decretul nr. 31/1954. Insa, legislatia comerciala, in ceea ce priveste prima forma de reorganizare, foloseste o alta terminologie, vorbindu-se despre fuziune (echivalenta comasarii din dreptul comun), care se poate realiza fie prin absorbtie, fie prin contopire (echivalenta fu­ziu­nii din dreptul comun).

Absorbtia este acea forma de comasare care consta in incorporarea unei per­soane juridice, care isi inceteaza existenta, intr-o alta persoana juridica, ce isi spo­reste astfel activitatea.

Asadar, in cazul absorbtiei nu dispar toate persoanele juridice implicate in aceasta forma de reorganizare, ci numai persoana juridica absorbita, in schimb, persoana juridica absorbanta isi continua existenta ca subiect de drept.

Fuziunea este acea forma de comasare care consta in unirea (contopirea) a doua sau mai multe persoane juridice, care isi inceteaza existenta, infiintandu-se astfel o noua persoana juridica. Se observa ca in cazul acestei forme de reorganizare dispar, ca subiecte de drept, toate persoanele juridice implicate, iar in locul lor apare o noua persoana juridica, deci un subiect de drept distinct de cele existente anterior.

Divizarea totala este acea forma de divizare care consta in impartirea intregului patrimoniu al unei persoane juridice, care isi inceteaza existenta, intre doua sau mai multe persoane juridice existente sau care iau astfel nastere. Prin urmare, persoana juridica supusa divizarii totale dispare ca subiect de drept, insa, aparitia unui nou subiect de drept nu este de esenta divizarii totale, deoarece patrimoniul poate fi transmis catre doua (sau mai multe) subiecte de drept deja existente si care nu vor suferi decat modificari cantitative.

Divizarea partiala este acea forma a divizarii care consta in desprinderea unei parti din patrimoniul unei persoane juridice, care isi mentine fiinta, si transmiterea acestei parti catre una sau mai multe persoane juridice existente sau care se infiinteaza in acest fel. Asadar, persoana juridica supusa divizarii partiale nu dispare ca subiect de drept, ci isi continua existenta, insa cu un patrimoniu diminuat.

5. Incetarea persoanelor juridice

Incetarea persoanei juridice poate avea loc printr-unul din urmatoarele moduri:

- reorganizarea sub forma comasarii (absorbtia si fuziunea) ori sub forma divizarii totale;

- dizolvarea;

- transformarea.

Dizolvarea este acel mod de incetare a persoanei juridice ce se aplica in cazurile prevazute de lege si care presupune lichidarea.

Intre dizolvarea persoanelor juridice si reorganizarea persoanelor juridice, aceasta din urma privita ca mod de incetare a persoanei juridice, exista urmatoarele deosebiri mai importante:

- legea stabileste in mod expres cazurile in care intervine dizolvarea, ceea ce nu se intampla in cazul reorganizarii;

- dizolvarea presupune, obligatoriu, lichidarea persoanei juridice, insa aceasta faza nu intervine in procesul de incetare a persoanei juridice prin reorganizare;

- domeniul reorganizarii este mai larg decat cel al dizolvarii, in sensul ca reor­ga­nizarea este aplicabila, in principiu, tuturor categoriilor de persoane juridice, pe cand dizolvarea se aplica in special persoanelor juridice de tip asociativ;

- dizolvarea presupune o transmisiune cu titlu particular, in vreme ce, in cazul reorganizarii, opereaza o transmisiune universala sau cu titlu universal.

Transformarea persoanei juridice este operatiunea juridica, ce intervine in cazurile si in conditiile special reglementate de lege, prin care o persoana juridica isi inceteaza existenta, concomitent cu infiintarea, in locul ei, a altei persoane juridice.

Bibliografie generala:

- Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generala. Persoanele, editia a II-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, p. 386-409;

- Gheorghe Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, editia a VIII-a revazuta si adaugita de Marian Nicolae si Petrica Trusca, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2003, p. 432 si urm.