|
|
|
1. NOTIUNEA DE IZVOR AL DREPTULUI
Notiunea de "izvor" semnifica, in general, sursa ori originea unui lucru sau al unui fenomen, dar in acelasi timp, semnifica si documentul, textul original, istoric, stiintific etc pe care se intemeiaza o anume judecata, o anume concluzie, o anume sustinere ori opinie despre ceva pus in discutie.
Izvoarele sau sursele dreptului sunt manifestari ale relatiilor sociale care genereaza norma juridica, indiferent de natura ei (de drept public sau privat).
2. Cutuma ca izvor de drept
Cutuma (traditia sau obiceiul) reprezinta unul dintre izvoarele formale cele mai importante ale dreptului.
In studiul cutumei, ca izvor de drept, unii cercetatori stabilesc doua etape: prima ar reprezenta studiul folclorului juridic si a doua studiul obiceiurilor juridice care exista in evolutia istorica a unei comunitati etnice. Ambele etape alcatuiesc studiul etnogeniei juridice.
3.Doctrina ca izvor de drept
Prin doctrinaintelegem opiniile exprimate in stiinta juridica al carei obiect este studiul dreptului pozitiv. Oamenii de stiinta din domeniul dreptului detin ponderea esentiala in doctrina, desi nu sunt singurii creatori de doctrina. Alaturi de ei exista opiniile exprimate in diferite moduri (note sau studii publicate, conferinte), de catre practicieni.
4.Jurisprudenta ca izvor de drept
Notiunea de jurisprudenta are doua sensuri: unul configureaza activitatea de aplicare a dreptului, infaptuita de organele judiciare, indiferent de rolul si locul pe care il ocupa intr-o ierarhie legata in conformitate cu componentele lor. Sunt in acest sens creatoare de jurisprudenta instantele judecatoresti, organele de procuratura (prin solutiile ramase definitive), hotararile organelor jurisdictionale.
In al doilea sens, prin jurisprudenta intelegem chiar stiinta dreptului. Este, fara indoiala, un sens foarte larg care- patruns in lexicul nostru din limba veche- nu mai este de mult utilizat, ca atare, nici in doctrina si nici in practica judiciara.
Jurisprudenta este un izvor de drept formal, pentru ca include experienta practica a organelor judiciare care aplica dreptul pozitiv si, prin aceasta, il probeaza si ii legitimeaza validitatea.
5.Legea ca izvor de drept
Analizand problematica legii ca izvor de drept, trebuie sa definim aceasta notiune. Exista un sens larg si unul restrans al conceptului de lege, dupa cum avem in vedere numai actul pe care il adopta pe baza unei proceduri specifice, Parlamentul (sens restrans), sau este vorba de orice act cu putere obligatorie, de orice act normativ (sensul larg al notiunii).
Legea ca izvor de drept apare la romani ca un adevarat acord stabilit intre magistrati si popor (magiastratul propune, iar poporul accepta propunerea facuta).
Dintre legi, ca izvoare ale dreptului pozitiv se distinge Constitutia, ca fiind cea mai importanta lege in stat, in consecinta si legea fundamentala.
6.Contractul normativ ca izvor de drept
Printre izvoarele formale ale dreptului, majoritatea autorilor indica si contractul normativ.
