Controlul constitutionalitatii legilor

Controlul constitutionalitatii legilor

In conditiile in care constitutia este legea suprema a statului, avand un rol esential in determinarea intregii organizari politico-sociale si de stat a tuturor tarilor lumii, fundamentarea ideii suprematiei constitutiei prezinta o insemnatate teoretica - dar si practica - dintre cele mai mari^[1]

In literatura de specialitate au fost emise, de aceea, diverse puncte de vedere legate de suprematia constitutiei, unele coreland aceasta suprematie a constitutiei de principiul legalitatii (Georges Burdeau), altele de insusi fundamentul puterii si de rolul sau in infaptuirea democratiei, in modelarea institutiilor statului, a relatiei dintre drept si politica (André Hauriou). Exprimand o opinie competenta cu privire la elementele ce determina fundamentarea suprematiei Constitutiei, profesorul Ioan Muraru a relevat, pe buna dreptate, ca este necesar, in primul rand, sa fie detectat lantul de determinari la nivele diferite, ansamblul relatiilor dintre drept si economie, dintre stat si putere, de natura a conferi constitutiei un loc fundamental, esential, in intregul ansamblu al determinarilor, nu numai politico-juridice, dar si de organizare statala. Dupa cum arata profesorul Ioan Muraru, 'Suprematia constitutiei se explica prin functiile sale, iar exprimarea vointei guvernantilor este chiar functia puterii de stat. Apare clara legatura dintre constitutie si putere care este tocmai puterea organizata a guvernantilor de a exprima si realiza vointa lor ca vointa general obligatorie pentru intreaga societate. Functiile constitutiei sunt deci determinate de functiile puterii (ratiunea de a fi a puterii). Iar puterea este determinata in continutul sau de anumiti factori exteriori statului si anume factori economici si sociali. De aceea, in sirul cauzelor care determina si explica suprematia constitutiei nu pot lipsi tocmai acesti factori'.

Urmeaza, asadar, a opina ca fundamentarea stiintifica a suprematiei constitutiei trebuie sa fie cautata in totalitatea unor factori economici, sociali, politici si juridici, care se afla intr-o stransa legatura unii cu altii si care trebuie priviti, deci, numai in unitatea si indivizibilitatea lor.

In ceea ce priveste consecintele juridice ale suprematiei constitutiei, acestea privesc diferentele de proceduri privind adoptarea constitutiei - care in toate tarile lumii necesita proceduri specifice -, implicatiile pe planul intregului sistem de drept al unei tari care decurg din modificarea, suspendarea si abrogarea constitutiei, deosebirile ce exista intre constitutie si legi (atat sub aspect material, cat si sub aspect formal), consecintele suprematiei constitutiei, si nu in ultimul rand conformitatea intregului drept cu constitutia, ca o consecinta a faptului ca prin continutul si pozitia sa, constitutia comanda intregul drept.

Printre garantiile juridice ale suprematiei constitutiei, prima este controlul general al aplicarii constitutiei, dupa care urmeaza controlul constitutionalitatii legilor si indatorirea fundamentala a tuturor de a respecta constitutia, elemente ce se inscriu in mod armonios si necesar, in unitatea si complexitatea lor, in cadrul garantiilor suprematiei constitutiei.

Controlul constitutionalitatii legilor devine, prin urmare, in orice stat de drept, o garantie necesara a traducerii in viata a principiilor si normelor constitutionale, a aplicarii lor practice, a realizarii neabatute a drepturilor si libertatilor cetatenesti. Acest control urmareste totodata garantarea infaptuirii separatiei/echilibrului puterilor in stat, respectarea competentelor ce sunt conferite diferitelor organe ale statului. Este firesc deci ca, in acest context, concordanta legilor cu constitutia, asigurarea conformitatii tuturor prevederilor legale cu dispozitiile legii fundamentale, sa reprezinte o conditie esentiala a realizarii insasi obiectivelor statului de drept, a garantarii conformitatii intregii ordini normative - privite in totalitatea sa - cu ideile si normele de baza pe care le consacra Constitutia in calitatea sa de cea mai importanta lege a statului.

O examinare comparativa a sistemelor constitutionale^[2], dar si a sistemelor de drept ce deriva din constitutie, arata faptul ca, in general, exista doua modele principale de infaptuire a controlului constitutionalitatii. Modelul american are in vedere, de pilda, un control efectuat de judecatori,  modelul acesta fiind, totodata, un model 'difuz', recunoscut tuturor instantelor judecatoresti si nu numai unei anumite instante, avand competente in aceasta materie.

O varianta, evident specifica, a unui asemenea sistem a existat si in Romania in perioada interbelica, cand fiinta controlul constitutional 'concentrat' la nivelul unei singure instante: Curtea de Casatie si Justitie in Sectiuni Unite.

Spre deosebire de modelul american, modelul european presupune separarea contenciosului constitutional de toate celelalte forme de contencios. Tribunalele sau Curtile Constitutionale avand competente in aceasta materie se afla in afara aparatului judecatoresc obisnuit, iar de regula efectele controlului de constitutionalitate se produc erga omnes, iar nu numai in speta respectiva. Explicatia acestei diferente intre cele doua modele - cel 'american' si cel 'european' - se regaseste in traditiile de Common Law care sunt proprii in dreptul anglo-saxon, dar si in caile proprii pe care le-a urmat controlul de constitutionalitate in tarile europene.

Intr-o remarcabila monografie consacrata acestui subiect, profesorul Ion Deleanu releva, cu argumente pertinente, ratiunile care au stat la baza infiintarii Curtii Constitutionale in Romania, orientata in spiritul principiilor europene ale controlului constitutional. Se mai arata ca in prezent, un numar considerabil de state au adoptat modelul european. Se citeaza, in acest sens,  Italia (in 1948), Germania (in 1949), Franta (in 1958), Cipru (in 1960), Turcia (in 1961), Portugalia (in 1976), Polonia (in 1985) si, mai recent, Rusia, Romania, Slovenia, Bulgaria^[3]

Desigur, in practica diferitelor state care au adoptat modelul european se constata diferentieri in ceea ce priveste organele abilitate a sesiza Curtea Constitutionala, modul in care se desfasoara procedura in fata acesteia, tipurile de activitati sau de acte ce vor forma obiectul controlului de constitutionalitate. In unele situatii instantele constitutionale se pot sesiza din oficiu - si au chiar aceasta indatorire - in timp ce pentru alte sisteme 'autosesizarea' este strict limitata, preferandu-se a se proceda la efectuarea unui control de constitutionalitate numai la cererea unor organe si institutii abilitate ale statului.

Daca ar fi sa ne referim la cele mai recente constitutii, putem constata ca, de pilda, in Bulgaria - potrivit Constitutiei din 12 iunie 1991 - controlul 'abstract' de constitutionalitate se poate face numai la sesizarea a cel putin o cincime din deputati, a Presedintelui Republicii, a Consiliului de Ministri, a Curtii Supreme de Casatie, a Curtii Supreme Administrative sau a Procurorului general, iar in legatura cu conflictele de competenta, si la sesizarea consiliilor municipale. In aceeasi tara, controlul 'concret' se face la sesizarea Curtii Supreme de Casatie sau a Curtii Supreme Administrative.

In Albania, Legea constitutionala nr.7561 din 29 aprilie 1992 consacra drept forme de control: controlul constitutionalitatii legilor din oficiu; controlul constitutionalitatii legilor si altor acte cu forta de lege la sesizarea unei jurisdictii; controlul in urma recursului constitutional pentru violarea drepturilor fundamentale, precum si controlul constitutionalitatii legilor la sesizarea Presedintelui Republicii, a Consiliului de Ministri, a unui grup parlamentar, a unei cincimi din deputati, a tribunalelor sau autoritatilor locale.

In Rusia, potrivit Constitutiei din 1993, controlul 'abstract' se efectueaza la sesizarea Presedintelui Federatiei, a Consiliului Federatiei, a Dumei de Stat, a unei cincimi din membrii Consiliului Federatiei, a deputatilor Dumei de Stat, a Guvernului Federatiei, a Tribunalului Suprem si a Tribunalului Suprem de Arbitraj, a organelor legislative si executive ale subiectilor Federatiei. De asemenea, in Rusia controlul 'concret' se exercita la sesizarea cetatenilor sau a instantelor, cu privire la constitutionalitatea legii care urmeaza sa fie aplicata intr-o cauza determinata, iar interpretarea Constitutiei - la sesizarea unor subiecte determinate.

*

Am dat mai sus numai cateva exemple, ilustrative - dupa parerea noastra -, pentru a releva elementele de diferentiere pe care le cunoaste practica statelor ce au adoptat modelul european al jurisdictiei constitutionale, pentru a evidentia deosebirile ce exista in ce priveste formele de control, la care se pot adauga, desigur, si alte elemente de diferentiere pe care le ofera, de pilda, numarul membrilor ce compun jurisdictia constitutionala, autoritatile care ii desemneaza si durata mandatului.

Dincolo de aceste elemente de diferentiere, justitia constitutionala - in special sub varianta ei europeana - s-a impus tot mai mult in epoca noastra, afirmandu-se nu numai prin valoarea principiilor pe care se intemeiaza, dar si prin elementele de functionalitate care le ofera in vederea asigurarii unei reale functionalitati a institutiilor statului, in consens cu cerintele respectarii neabatute a legilor si a garantarii drepturilor cetatenilor.

Recunoscand valoarea si forta extraordinara a principiilor pe care se intemeiaza modelul american, care a creat decizii si constructii juridice impresionante, ce-si pastreaza valoarea si actualitatea pana in zilele noastre, nu putem sa nu recunoastem ca, la nivel continental, atractia celor mai multe sisteme constitutionale s-a indreptat spre un sistem de jurisdictie caracterizat prin ceea ce s-a denumit 'modelul european'. Ne permitem sa reproducem interesantele consideratii pe care unul dintre judecatorii Curtii Constitutionale, conf.univ.dr.Florin Bucur Vasilescu - specialist in dreptul constitutional comparat - le mentiona intr-una din lucrarile sale. Referindu-se la constitutionalismul european, el releva ca 'acest criteriu a scos la iveala, poate nu intamplator, mersul ascendent al constitutionalismului european, de la un principiu de arta politica, utilizat totodata pentru lupta impotriva opresiunii indivizilor, pana la deplina aparare a drepturilor si libertatilor acestora, sub scutul Constitutiilor. La finele mileniului nostru putem constata impreuna de ce constitutionalismul european a fost si a ramas un factor de civilizatie si democratie. Istoria si experienta politica a popoarelor i-au confirmat virtutile. El a cuprins astazi intreg continentul nostru, depasindu-i chiar hotarele'^[4]