Optiunile democratice dupa Revolutia din Decembrie 1989

Optiunile democratice dupa Revolutia din Decembrie 1989

Primul document al Revolutiei romane, 'Comunicatul catre tara al Consiliului Frontului Salvarii Nationale', din 22 decembrie 1989, a consacrat abolirea dictaturii dar nu a specificat in mod expres regimul constitutional al tarii si nici forma de guvernamant a statului. In document se arata ca 'Din acest moment se dizolva toate structurile de putere ale clanului Ceausescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si institutiile sale isi inceteaza activitatea. Intreaga putere in stat este preluata de Consiliul Frontului Salvarii Nationale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordoneaza intreaga activitate a armatei si a unitatilor Ministerului de Interne. Toate ministerele si organele centrale, in actuala lor structura isi vor continua activitatea normala, subordonandu-se Frontului Salvarii Nationale, pentru a asigura desfasurarea normala a intregii vieti economice si sociale.

In teritoriu se vor constitui consilii judetene, municipale, orasenesti si comunale ale Frontului Salvarii Nationale ca organe ale puterii locale'^[1]

Inexistenta unor prevederi clare cu privire la forma de guvernamant a statului si regimul constitutional aplicabil a generat in randul specialistilor o diversitate de interpretari cu privire la semnificatia acestui Comunicat. S-a sustinut, de pilda, ca Revolutia din decembrie 1989 nu a abrogat decat partial prevederile Constitutiei din 1965, ramanand in vigoare toate acele dispozitii ale sale care nu priveau structurile de putere ale fostei dictaturi. Acest punct de vedere s-a reflectat si in 'Tezele cu privire la elaborarea noii Constitutii a Romaniei' care au prevazut, in forma initiala, ca de la data intrarii in vigoare a noii Constitutii, 'Constitutia din 21 august 1965 este abrogata'. O asemenea interpretare a generat pe drept cuvant obiectii, pe de o parte datorita faptului ca nu numai prevederile vadit incompatibile ale Constitutiei din 1965 cu ideile Revolutiei din Decembrie 1989 nu mai erau aplicabile, dar si alte numeroase dispozitii ale vechii Constitutii, care puteau fi considerate depasite in raport cu noile structuri^[2]. Pe de alta parte, acceptarea tezei potrivit careia Constitutia din 21 august 1965 nu a fost 'expres abrogata' putea duce, practic, la interpretari dezavantajoase pentru ordinea ce fusese instaurata in stat. S-ar fi putut sustine, astfel, ca toata activitatea ulterioara, inclusiv activitatea Parlamentului ales la 20 mai 1990, ar fi fost neconstitutionala, deoarece contravenea evident principiilor Constitutiei din 21 august 1965. In cadrul amplelor dezbateri ce s-au purtat pe aceasta tema s-a mai sustinut ca ar putea fi invocate si normele generale de drept cu privire la desuetudine, pentru a demonstra incetarea fortei juridice a Constitutiei din 1965. S-a argumentat ca scurgerea timpului nu este necesarmente un element de esenta desuetudinii, atunci cand un act normativ, fara a fi abrogat formal, este totusi desconsiderat intentionat si pe fata de toate cele trei puteri existente in stat: legislativa, executiva si judecatoreasca. In doctrina a mai fost invocat si argumentul potrivit caruia revolutiile au un efect abrogator asupra constitutiilor existente in momentul incheierii lor victorioase. In orice caz, teza 'subzistentei' Constitutiei din 1965 a fost larg contestata, deoarece era de natura sa puna sub semnul intrebarii intreaga ordine juridica post-revolutionara, inclusiv o serie de legi importante care au fost adoptate dupa constituirea noului Parlament, ale caror principii erau vadit contrare Constitutiei din 21 august 1965. Ar fi fost, deci, preferabil - consideram noi - ca primul document al Revolutiei romane - 'Comunicatul catre tara al Consiliului Frontului Salvarii Nationale' - sa precizeze expres situatia Constitutiei din 1965, cerinta indispensabila pentru definirea cadrului in care urma sa fie edificat ulterior noul stat de drept.

Mai trebuie mentionat si faptul ca in primele zile ale Revolutiei din Decembrie au fost abrogate o serie de acte normative emise de fostul regim. Aceasta imprejurare ar putea fi folosita, desigur, ca argument de cei care sustin ca din moment ce nu s-a produs o abrogare expresa a Constitutiei din 1965, aceasta ar fi ramas totusi, partial, in vigoare. Se poate concepe insa si explicatia ca noile autoritati revolutionare nu au mai abordat problema Constitutiei tarii, fiind convinse ca ea fusese deja solutionata prin primul act al Revolutiei romane, 'Comunicatul catre tara al Consiliului Frontului Salvarii Nationale'.

La cateva zile dupa victoria Revolutiei, la 27 decembrie 1989, a fost emis Decretul-lege nr.2 privind constituirea, organizarea si functionarea Consiliului Frontului Salvarii Nationale. Nici acest act normativ nu cuprinde referiri la mentinerea sau abrogarea Constitutiei din 21 august 1965. Este de observat ca in acest act normativ se mentioneaza, pentru prima data, ca 'forma de guvernamant a tarii este republica', idee ce nu fusese enuntata initial in Comunicatul din 22 decembrie 1989.

Adunarea Constituanta, compusa din membrii celor doua forumuri legislative, care a dezbatut si adoptat noua Constitutie, a functionat pe baza Decretului-lege nr.92/1990 pentru alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei. Potrivit acestui decret, Adunarea Deputatilor si Senatul, reunite in sedinta comuna, urmau sa se constituie de drept in Adunare Constituanta, pentru adoptarea Constitutiei.

Prin Hotararea Constituantei nr.1 din 11 iulie 1990 s-a stabilit ca sedintele sa fie prezidate, prin rotatie, de presedintele Senatului si de presedintele Adunarii Deputatilor, Adunarea functionand pe baza unui Regulament^[3]. A fost constituit, totodata, Comitetul Adunarii Constituante, compus din presedintii, vicepresedintii si secretarii celor doua Camere.

S-a stabilit, prin aceeasi hotarare, alegerea unei Comisii pentru redactarea proiectului Constitutiei Romaniei, formata din deputati, senatori si specialisti in domeniul dreptului constitutional si al altor stiinte socio-umane, acestia din urma dispunand, in cadrul comisiei, numai de un vot consultativ. S-a mai convenit, totodata, ca propunerile de deputati si senatori - membri ai Comisiei - sa fie astfel facute pentru a se respecta, pe cat posibil, configuratia politica a celor doua Camere.

Metodologia^[4] urmata pentru adoptarea noii Constitutii a fost urmatoarea: Comisia pentru redactarea proiectului de Constitutie, creata in baza Hotararii nr.1 din 11 iulie 1990, a trecut mai intai la elaborarea unor 'Teze', care cuprindeau de fapt, intr-o forma concisa, ideile esentiale ale textelor constitutionale, unele teze fiind astfel redactate incat au putut fi transformate cu usurinta in articole ale noii Constitutii. Dezbaterea Tezelor a inceput in luna martie 1991, pentru ca sa se incheie in iulie 1991. Au fost situatii in care, neconvenindu-se anumite teze, ele au fost retrimise Comisiei pentru elaborarea proiectului de Constitutie. In unele situatii s-a recurs la intalniri ale sefilor grupurilor parlamentare, in special pentru a se pune de acord unele probleme politice, care erau destul de spinoase si care implicau realizarea unui consens.

Partea a doua a lucrarilor Adunarii Constituante s-a desfasurat sub presiunea timpului, existand riscul dizolvarii Adunarii Constituante, potrivit Decretului-lege nr.92/1990, in ipoteza in care ea nu putea sa elaboreze textul Constitutiei la termenul fixat. Data fiind lentoarea cu care se realizau progresele in prima faza a lucrarilor Adunarii Constituante, unele organe de presa erau de parere ca o asemenea perspectiva a dizolvarii Adunarii Constituante, in cazul neindeplinirii mandatului sau, nu ar fi fost deloc exclusa. A urmat, in consecinta, accelerarea ritmului lucrarilor, Regulamentul de desfasurare a lucrarilor fiind modificat la 10 septembrie 1991^[5], in sensul limitarii duratei interventiilor la maximum 5 minute si al renuntarii de a se mai pune in discutie acele probleme asupra carora Constituanta se pronuntase cu prilejul discutarii Tezelor.

In ce priveste modalitatea de adoptare a Constitutiei au fost acceptate, in final, propunerile care vizau votul nominal al parlamentarilor, cu prilejul adoptarii Constitutiei. Totodata, au fost validate si doua prevederi noi, care nu figurau in regulamentele anterioare. Astfel, a fost acceptata ideea ca acei deputati sau senatori care nu-si puteau exercita votul, fiind retinuti in alte probleme importante, o puteau face prin corespondenta. O a doua inovatie a constituit-o masura decaderii din calitatea de deputat sau senator a parlamentarului care, cu prilejul sedintei pentru adoptarea Constitutiei, nu ar fi votat nici direct, nici prin corespondenta. Singurul caz inregistrat a fost acela al senatorului Karoly Kiraly (U.D.M.R.), care nu a participat la sedinta de adoptare a Constitutiei si nici nu si-a exercitat votul prin corespondenta, fiind decazut, ca urmare, din calitatea de senator, prin Hotararea adoptata de Adunarea Constituanta.

Momentul urmator legat de adoptarea Constitutiei - supunerea ei spre aprobare in cadrul unui referendum - a constituit, de asemenea, obiectul unor vii dezbateri si confruntari de pareri. Mai multi deputati si senatori din partidele aflate pe atunci in opozitie au apreciat ca fiind inutil referendumul, din momentul in care Adunarea Constituanta adopta legea fundamentala.

Intrarea in vigoare a noii Constitutii ca urmare a referendumului din 8 decembrie 1991 nu a constituit insa punctul 'terminus' al schimbarilor constitutionale din tara noastra. Dupa cum arata insusi textul Constitutiei, urmau sa fie infiintate, in perioada care a urmat, o serie de institutii noi, printre care Curtea Constitutionala, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, si sa fie numiti din nou membrii Curtii Supreme de Justitie.

In ceea ce priveste situarea Constitutiei romane din 1991 in contextul reglementarilor constitutionale moderne, trebuie precizat ca noua Constitutie a fost elaborata pe baza unui studiu atent al constitutiilor tarilor democratice, ca si a valorificarii celor mai bune traditii din trecutul gandirii constitutionale romanesti.

Consideram necesar sa precizam totodata ca, atat cu prilejul pregatirii 'Tezelor' pentru Constitutia Romaniei, cat si mai tarziu, au fost intreprinse studii si vizite in numeroase tari, au fost adunate documente privind experienta si viata politica a altor state, s-a facut apel la specialisti din alte tari, care au prezentat expuneri, conferinte etc. In cadrul lucrarilor Adunarii Constituante in care s-au discutat diferite texte constitutionale, nu odata membrii Comisiei pentru redactarea proiectului de Constitutie sau parlamentari au facut referinte la institutii din dreptul constitutional comparat. Rezulta, deci, ca elaborarea noii Constitutii a Romaniei a avut in vedere ca un obiectiv primordial racordarea Constitutiei ce urma sa fie elaborata la standardele internationale, cautandu-se a se adopta in toate cazurile numai acele solutii sau redactari de texte care s-au dovedit eficiente si sigure in practica altor state.

Apreciem ca fiind un fapt semnificativ - ce se cuvine a fi semnalat in mod deosebit - acela ca noua Constitutie a Romaniei s-a bucurat de frumoase aprecieri din partea unor cunoscute personalitati, precum: profesorul La Pergola, reprezentantul Comisiei Europene pentru Democratie prin Drept, organ al Consiliului Europei, avand misiunea de a sprijini elaborarea noilor constitutii; doamna Cathérine Lalumière, Secretar general al Consiliului Europei; a unor oameni politici de prestigiu precum presedintele Germaniei, Roman Herzog, a domnului König, expertul pentru Romania la Consiliul Europei s.a.^[6]

Constitutia romana, consacrand un sistem semi-prezidential, a avut in vedere, desigur, in cel mai inalt grad, Constitutia franceza din 1958^[7]. Aceasta nu a constituit insa singura sursa de inspiratie. Curtea Constitutionala, de pilda, institutie nou creata in Romania prin Constitutia din 1991, a avut in vedere institutia Consiliului Constitutional francez, fara a prelua insa absolut toate aspectele de competenta ale acelei institutii. De altfel, intr-o prima varianta, Comisia pentru elaborarea proiectului de Constitutie preconizase si pentru Romania aceeasi denumire, de Consiliu Constitutional, insa pana la urma a fost preferat termenul de Curte Constitutionala, folosit si in alte tari, tocmai spre a da si mai bine expresie ideii infaptuirii unei justitii constitutionale.

Dintre institutiile nou create, institutia Avocatul Poporului are o filiatie mult mai complexa, ea folosind atat practica daneza, suedeza, germana, cat si institutia spaniola corespunzatoare. Cu toate ca Romania a adoptat sistemul semi-prezidential francez, nu toate atributiile Presedintelui francez se regasesc in Constitutia Romaniei din 1991. Asa, de pilda, daca in Franta presedintele republicii prezideaza sedintele de guvern, in Romania, potrivit art.87 din Constitutie, presedintele 'poate lua parte la sedintele de Guvern' in care se dezbat 'probleme de interes national', situatie in care prezideaza sedintele la care participa.

O importanta inovatie a Constitutiei din 1991, care de fapt preia o dispozitie ce s-a afirmat cu putere in ultimele decenii in dreptul constitutional comparat, este aceea a superioritatii ordinii juridice internationale fata de ordinea juridica interna si a aplicarii tratatelor ce privesc drepturile omului in ordinea interna din Romania. Aceste importante prevederi marcheaza o schimbare fundamentala de conceptie fata de vechea optica existenta inainte de 1989, care refuza aplicarea instrumentelor internationale in masura in care nu fusesera acceptate expres de tara noastra in virtutea propriei suveranitati.

O inovatie deosebit de interesanta este reintroducerea sistemului bicameral, care a constituit o traditie a vietii parlamentare romanesti. Constitutia din 1991 nu numai ca a reintrodus institutia Senatului, urmand practica unor tari democratice, dar a stabilit totodata cu precizie si claritate mecanismul procedurii legislative, statutul deputatilor si senatorilor, renuntand la ideea mandatului imperativ si consacrand teoria mandatului de reprezentare, specifica tuturor constitutiilor moderne democratice.

Desigur, sirul exemplelor poate fi continuat, deoarece in Constitutia romana din 1991 se intalnesc foarte multe elemente de originalitate si noutate, unele preluate din dreptul constitutional comparat - evident, nu toate din aceeasi sursa -, altele prelucrate si adaptate insa, in functie tocmai de specificul national al tarii noastre¹⁸.

Este cert ca functionarea in bune conditii a tuturor mecanismelor prevazute de noua Constitutie implica un grad sporit de intelegere a separatiei puterilor in stat, evitarea amestecului unei puteri in treburile celeilalte, un respect sporit fata de norma de drept, fata de reglementarile internationale la care tara noastra a devenit parte. Integrarea Romaniei in noua ordine juridica europeana revendica un rol sporit pentru drepturile si libertatile omului care se cer a fi respectate cu strictete, cultivarea respectului fata de lege trebuind sa devina o ratiune a insasi existentei si a functionarii organelor statului. Este neindoielnic ca asemenea transformari de substanta vizeaza insusirea nu numai a 'literei' noilor reglementari constitutionale, dar si a spiritului lor, a cerintei respectarii principiilor si normelor juridice pe care trebuie sa se intemeieze statul de drept. Edificarea intregii vieti politice romanesti pe ideile de drept si legalitate a devenit si devine tot mai mult o conditie a acceptarii Romaniei ca membru cu drepturi depline al comunitatii statelor lumii, al unor organisme internationale. In acest amplu efort, juristilor le revine un rol esential, ei trebuind sa fie primii care sa contribuie la promovarea respectului pentru statul de drept, sa aplice cu consecventa si cu dreptate legile, dar sa contribuie, totodata, in mod direct la constientizarea intregii opinii publice romanesti in legatura cu valoarea normelor juridice, cu cerinta respectarii neabatute a dreptului in relatiile dintre indivizi, in intregul mecanism de functionare a organelor si organismelor statului nostru^[8]