CUBA - Elemente de ordin istoric, Dezvoltarea constitutionala, Organizarea constitutionala

CUBA

1. Elemente de ordin istoric

Cuba a fost descoperita de catre Columb, la 28 octombrie 1492, cu prilejul primei sale calatorii spre lumea noua. La inceputul secolului XVI, ea este ocupata de spanioli, care infiinteaza orasele Santiago de Cuba si Havana. Initial cuprinsa in vice-regatul Noua Spanie, Cuba devine, in 1777, capitanie generala de sine statatoare. In timpul dominatiei spaniole sunt adusi sclavi negri ca forta de munca pe diversele plantatii, proces ce se desfasoara concomitent cu diminuarea numarului populatiei indigene, ca urmare a expeditiilor militare^[1]

La 10 decembrie 1898, dupa incheierea, in conditii defavorabile pentru ea, a razboiului hispano-american, Spania este obligata sa renunte la suveranitatea asupra Cubei. In 1901 Cuba isi dobandeste independenta, primul sau presedinte fiind Tomas Estrada Palma.

Prin amendamentul Platt, adoptat in acelasi an, S.U.A. isi pastreaza dreptul de a interveni in politica insulei. In 1934, S.U.A. renunta la amendamentul Platt, dar continua sa pastreze o importanta baza militara pe teritoriul Cubei, la Guantanamo.

Generalul Fulgencio Batista, fost sergent in armata cubaneza, devine presedinte al tarii, in urma unei lovituri de stat. El exercita puterea prin mijloace dictatoriale, fiind inlaturat de la putere la 1 ianuarie 1959, ca urmare a unor ample actiuni revolutionare desfasurate de un puternic front democratic revolutionar, in frunte cu Fidel Castro.

Apropierea din ce in ce mai puternica a politicii lui Fidel Castro fata de ideile socialiste si de blocul sovietic duce la degradarea relatiilor cu S.U.A., care sunt intrerupte la 3 ianuarie 1961.

Dintre evenimentele ce s-au succedat se pot mentiona: instituirea unei blocade, la care S.U.A. raliaza si statele membre ale Organizatiei Statelor Americane, esuarea unei debarcari a exilatilor cubanezi anticastristi la Playa Giron, dramatica criza a rachetelor sovietice din Cuba, care adusese  practic omenirea in ajunul unei noi conflagratii.

In 1976, Cuba adopta o noua Constitutie care institutionalizeaza rolul conducator al partidului comunist. In perioada care urmeaza se inregistreaza pe de o parte angajarea puternica a Cubei in sprijinirea miscarilor revolutionare din Africa si America Latina, dar si emigrarea unor numerosi cubanezi, nemultumiti din punct de vedere politic sau ca urmare a degradarii situatiei economice.

Dupa prabusirea Uniunii Sovietice si criza pe care o inregistreaza regimurile socialiste in Europa, Cuba isi mentine orientarea marxista, inclusiv lozinca 'socialismul sau moartea', acceptand insa anumite masuri de liberalizare economica, de incurajare a turismului si de toleranta fata de biserica catolica.

Un eveniment important il constituie vizita Papei Ioan Paul al II-lea in Cuba, intre 21-25 ianuarie 1998. Suveranul pontif face apel la ridicarea embargoului impus acestei tari, dar solicita si din partea autoritatilor cubaneze ca acestea sa respecte drepturile omului.

Pentru prima oara, in decembrie 1998 autoritatile cubaneze permit sarbatorirea Craciunului, iar in ianuarie 1999 administratia americana anunta restabilirea legaturilor postale intre cele doua tari.

La 28 iunie 2000, justitia americana permite reintoarcerea in Cuba a minorului Elian Gonzales pentru a locui impreuna cu tatal sau, punand capat astfel unei dispute juridice care durase sapte luni. Elian Gonzales fusese salvat dupa o ambarcatiune esuata si era revendicat de rudele sale refugiate la Miami. Decizia este salutata de autoritatile cubaneze, dar criticata de emigrantii anticastristi din Florida^[2]

2. Dezvoltarea constitutionala

Prima Constitutie a Cubei dateaza din 12 februarie 1901, fiind promulgata la scurt timp dupa independenta tarii.

A doua Constitutie democratica este adoptata la 10 octombrie 1940, dar este suspendata ca urmare a loviturii de stat condusa de generalul Fulgencio Batista y Zaldivar. Constitutia din 1940 adopta modelul prezidential de guvernare, iar puterea legislativa apartinea Congresului, constituit dupa modelul american, din Senat si Camera Reprezentantilor.

Dupa instaurarea regimului socialist in Cuba, o noua Constitutie este aprobata prin referendumul din 15 februarie 1976 si intra in vigoare la 24 februarie acelasi an.

In referendumul desfasurat, la  care participasera 5.717.266 cetateni, procentul votantilor in favoarea Constitutiei fusese de 95,7%.

In anul 1976 se desfasoara alegeri municipale si pentru Adunarea Nationala a Puterii Poporului, in doua etape, membrii Adunarii Nationale a Puterii Poporului fiind alesi de delegatii adunarilor municipale.

In cadrul primei sedinte, Adunarea l-a ales ca presedinte al Consiliului de Stat pe Fidel Castro si vicepresedinte pe Raul Castro.

3. Organizarea constitutionala

Constitutia cubaneza din 1976, in prezent inca in vigoare, cuprinde 141 articole grupate in 12 capitole, precum si o anexa incluzand o serie de dispozitii tranzitorii^[3]

Ordinea tratarii materiilor este urmatoarea: preambul; principiile politice, sociale si economice ale statului; cetatenia; familia; educatia si cultura; egalitatea; drepturile fundamentale, indatoririle si garantiile; principiile organizarii si functionarii organelor de stat; organele supreme ale puterii poporului; organele locale ale puterii populare; tribunalele si procurorul general; sistemul electoral; reforma constitutionala.

Preambulul Constitutiei cubaneze reafirma cerinta continuarii revolutiei cubaneze, intemeiata pe doctrina marxista si pe principiile internationalismului proletar, estimand ca transformarile efectuate in Cuba sunt singurele in masura sa ocroteasca poporul cubanez impotriva sclaviei, servitutii si capitalismului, asigurand totodata demnitatea umana.

Sunt redate in mod expres, in preambulul Constitutiei cubaneze, cuvintele lui José Marti, care dorea ca legea fundamentala a tarii sa reprezinte o contributie a cubanezilor la recunoasterea deplinei demnitati a omului.

In Capitolul I, Republica Cuba este definita ca fiind un stat socialist al muncitorilor si taranilor, precum si al tuturor muncitorilor si intelectualilor. Sunt precizate scopurile statului socialist de a mentine integritatea tarii si de a proteja munca constructiva a poporului, precum si grija acestuia fata de satisfacerea unor nevoi sociale. Art.9 aduce  precizarea ca atat Constitutia, cat si legile, reprezinta 'expresia juridica a relatiilor de productie, precum si a intereselor si vointei poporului muncitor'.

Un articol distinct (art.12) este consacrat internationalismului proletar, specificandu-se, printre altele, in acest articol, prietenia cu Uniunea Sovietica si sprijinirea miscarilor de eliberare nationala impotriva colonialismului. Constitutia statorniceste proprietatea de stat asupra resurselor si asupra mijloacelor de productie, dar recunoaste in acelasi timp dreptul micilor fermieri, al cooperativelor, precum si dreptul de proprietate personala asupra veniturilor obtinute prin munca.

Capitolul II - Cetatenia - dispune printre altele ca aceasta poate fi dobandita de catre straini prin naturalizare,  in conformitate cu regulile stabilite prin lege. Cetatenia cubaneza poate fi dobandita insa si de cei care au contribuit la lupta armata inainte de 1 ianuarie 1959, ori au fost deposedati de cetatenia lor in tarile de origine si au obtinut cetatenia cubaneza in virtutea unei hotarari a Consiliului de Stat.

Potrivit art.32 pct.c) din Constitutie, cetatenia cubaneza urmeaza sa fie retrasa acelor cetateni care, aflati pe teritoriu strain, comploteaza sau actioneaza in orice fel impotriva poporului cubanez si a institutiilor sale socialiste si revolutionare.

In Capitolul III - privind familia - retinem o dispozitie interesanta, in sensul ca toti copiii au aceleasi drepturi, indiferent daca provin din casatorie sau din afara casatoriei, distinctiile cu privire la filiatia copiilor fiind abolite (art.36).

In Capitolul IV, consacrat educatiei si culturii, sunt reafirmate scopurile educatiei, considerata o functie a statului, care trebuie efectuata in conformitate cu principiile marxiste si interesele poporului.

Capitolul V reafirma egalitatea cetatenilor si interzicerea oricaror discriminari bazate pe rasa, culoare sau origine nationala.

In Capitolul VI sunt specificate alte drepturi, ca de pilda dreptul la munca - ce constituie, in acelasi timp, si o obligatie. In acest context retinem diferenta pe care Constitutia cubaneza o face intre munca remunerata si munca voluntara, infaptuita in interesul societatii. In acelasi capitol al Constitutiei sunt cuprinse referiri la protectia sociala, la ocrotirea persoanelor in varsta, dreptul la asigurarea sanatatii, dreptul la educatie, libertatea cuvantului si a presei 'in concordanta cu obiectivele societatii socialiste', dreptul la intrunire, libertatea constiintei si a religiei, desi statul socialist 'isi intemeiaza activitatea sa si educa poporul in conceptia stiintifica materialista asupra Universului'.

In conformitate cu prevederile art.54 alin.3, 'este ilegala si se sanctioneaza de lege fapta de a opune credinta sau religia cuiva Revolutiei, sau educatia - indeplinirii obligatiei de a munci, ori apararii inarmate a tarii, respectului fata de ansamblul tarii si indeplinirii altor obligatii stabilite de Constitutie'.

Capitolul VII, consacrat principiilor organizarii si functionarii statului, reafirma eligibilitatea acestor organe, raspunderea persoanelor alese fata de alegatori si cerinta respectarii centralismului democratic.

Organele supreme ale puterii populare, prevazute in Capitolul VIII, sunt Adunarea Nationala a Puterii Poporului, aleasa pe o perioada de cinci ani de adunarile municipale ale puterii poporului, in conformitate cu procedura stabilita de lege. Adunarea desemneaza din randul sau Consiliul de Stat, compus dintr-un presedinte, un prim vicepresedinte, cinci vicepresedinti, un secretar si 24 de membri.

Presedintele Consiliului de Stat indeplineste, in acelasi timp, functia de sef de stat si sef al Guvernului. Aceste prerogative sunt detinute de la 2 decembrie 1976 de Fidel Castro Ruz, care de la 6 februarie 1959 detine si functia de prim-ministru.

In competenta Adunarii Nationale a Puterii Poporului intra, printre altele, stabilirea unor modificari ale Constitutiei, adoptarea legilor, adoptarea unor hotarari cu privire la constitutionalitatea legilor sau decretelor-legi, revocarea unor decrete ale Consiliului de Stat, discutarea si aprobarea planurilor economice, declararea starii de razboi si aprobarea tratatelor de pace, alegerea unor inalti demnitari  s.a.

Legile si rezolutiile sunt adoptate in cadrul Adunarii Nationale a Puterii Poporului cu majoritate de voturi, ele intrand in vigoare la data prevazuta in cuprinsul lor. De retinut sunt prevederile art.80 din Constitutia cubaneza, potrivit carora 'statutul deputatului nu confera nici un fel de privilegii personale si nici beneficii economice de nici un fel'. Deputatii urmeaza sa isi exercite concomitent profesia si sa-si pastreze locul de munca pe care il au, in masura in care participand la sedinte sunt obligati sa lipseasca, fara plata salariului, de la locul unde lucreaza li se va asigura o retributie echivalenta.

Deputatii membri ai Adunarii Nationale a Puterii Poporului nu pot fi arestati sau trimisi in judecata fara autorizarea Adunarii sau a Consiliului de Stat, daca Adunarea nu se gaseste in sesiune, cu exceptia cazurilor de flagrant delict.

Potrivit art.83 din Constitutie, deputatii care fac parte din Adunarea Nationala a Puterii Poporului pot fi revocati oricand de catre alegatorii lor, pe caile si folosind mijloacele prevazute de lege.

Deputatii au dreptul sa adreseze intrebari in cadrul sedintelor Consiliului de Stat sau Consiliului de Ministri, urmand sa primeasca raspuns in cadrul aceleiasi sesiuni sau al sesiunii urmatoare.

Dreptul de initiativa legislativa apartine deputatilor, Consiliului de Stat, Consiliului de Ministri, comisiilor Adunarii Nationale, Comitetului National al Organizatiei Centrale a Sindicatelor Cubaneze, Curtii Supreme Populare, Procurorului General sau unui numar de 10.000 de cetateni.

Consiliul de Stat detine si el un numar de atributii importante, printre care stabilirea datei alegerilor, emiterea de decrete-legi in perioadele in care Adunarea Nationala a Puterii Poporului nu este in sesiune, decretarea mobilizarii generale, acordarea de decoratii, ratificarea tratatelor internationale, suspendarea unor prevederi ale actelor adoptate de Consiliul de Ministri sau de organele locale care ar fi neconstitutionale, aprobarea propriului sau regulament s.a.

Presedintele Consiliului de Stat, care este si sef al Guvernului, reprezinta tara, conduce sedintele Consiliului de Stat si ale Consiliului de Ministri, controleaza activitatea ministerelor, primeste scrisorile de acreditare ale ambasadorilor straini si este comandantul suprem al fortelor armate revolutionare. In lipsa sa, atributiile sale vor fi exercitate de primul vicepresedinte.

Consiliul de Ministri reprezinta cel mai inalt organ executiv si administrativ. Din Consiliul de Ministri fac parte seful statului si al Guvernului, primul vicepresedinte, vicepresedintii, presedintele organului central de planificare, ministrii, secretarii de stat si alti membri stabiliti prin lege.

Consiliul de Ministri organizeaza si conduce viata economica, culturala, stiintifica, sociala si apararea tarii, propune proiecte de legi, aproba tratatele internationale si le supune ratificarii Consiliului de Stat sau Adunarii Nationale a Puterii Poporului, indruma si controleaza comertul exterior, elaboreaza bugetul, adopta masuri in domeniul monetar, asigura apararea nationala, conduce administratia statului, asigura aplicarea legilor si rezolutiilor Adunarii Nationale a Puterii Poporului, acorda azil teritorial s.a.

Consiliul de Ministri are, printre altele, dreptul de a anula acele acte ale ministrilor sau conducatorilor unor institutii centrale care ar fi contrare hotararilor adoptate la nivelul cel mai inalt. De asemenea, el are dreptul sa propuna Adunarii Nationale a Puterii Poporului anularea, sau Consiliului de Stat suspendarea, acelor rezolutii si prevederi adoptate de adunarile organelor locale ale puterii populare care contravin legilor.

Organele locale ale puterii populare sunt stabilite prin lege, in toate unitatile administrativ-teritoriale urmand sa fie constituite si convocate adunari locale ale delegatilor puterii populare. Acestea au misiunea sa asigure aplicarea legilor, sa aleaga comitete executive, sa adopte masuri aplicabile pe plan local si sa desemneze persoane din conducerea autoritatilor locale.

Comitetele executive constituie organe colegiale, alese de adunarile provinciale si municipale ale puterii poporului, avand importante atributii in ce priveste aplicarea hotararilor adoptate de adunari si adoptarea unor masuri pentru infaptuirea hotararilor acestora.

Sistemul judiciar este prevazut in Capitolul X al Constitutiei, el compunandu-se dintr-un numar de instante, in fruntea carora se gaseste Curtea Suprema a Poporului. Desi art.122 precizeaza ca instantele judiciare sunt independente de toate celelalte organe, prin acelasi articol se precizeaza ca ele sunt subordonate fata de Adunarea Nationala si Consiliul de Stat, ca exponente ale puterii poporului.

Obiectivele puterii judiciare sunt precis delimitate de art.123 din Constitutie, ele urmand in primul rand sa apere legalitatea socialista, regimul economic, social si politic stabilit prin Constitutie, proprietatea socialista si proprietatea personala, drepturile si interesele legitime ale agentiilor de stat si economice, ale institutiilor sociale si ale maselor, sa apere viata, libertatea, demnitatea, onoarea, proprietatea, relatiile de familie si alte drepturi legitime si interese ale cetatenilor.

De retinut, in cadrul acestui capitol, sunt prevederile art.127, care precizeaza ca toate tribunalele functioneaza intr-o forma colegiala. Judecatorii de profesie si judecatorii populari au drepturi egale, dar trebuie acordata prioritate judecatorilor populari (lay judges), datorita importantei lor sociale (art.127 alin.3).

Tribunalele sunt obligate sa raporteze cu privire la activitatea lor, cel putin o data pe an, adunarilor care le-au ales, care au si dreptul de a le revoca.

Procurorul General are ca misiune principala sa controleze modul in care este asigurata legalitatea socialista si cum sunt respectate legile de catre cetateni si institutii. Procurorul General al Republicii este ales de Consiliul de Stat si este membru al Consiliului de Conducere ale Curtii Supreme a Poporului.

Sistemul electoral, prevazut de Capitolul XI, consacra posibilitatea fiecarui cetatean cubanez, de la varsta de 16 ani, sa voteze, cu exceptia persoanelor incapabile si a celor care au pierdut dreptul de a alege in urma unei condamnari penale. Pentru a fi ales in Adunarea Nationala a Puterii Poporului sau in celelalte adunari ale poporului, trebuie sa fi implinit varsta de 18 ani. Numarul de membri ai fiecarei Adunari este determinat prin lege, in functie de numarul populatiei.

Alegerile se desfasoara mai intai la nivelul adunarilor municipale, alese prin vot direct, care, la randul lor, desemneaza delegati pentru adunarile provinciale ale puterii populare, iar acestia, la randul lor, desemneaza delegati pentru Adunarea Nationala a Puterii Poporului.

Modificarea Constitutiei poate fi facuta cu o majoritate de doua treimi a membrilor Adunarii Nationale a Puterii Poporului, folosindu-se ca modalitate de vot apelul nominal.

Anexa cu privire la tranzitia constitutionala specifica, printre altele, mentinerea in vigoare a tuturor legilor, decretelor-legi, rezolutiilor si altor acte adoptate inainte de 24 februarie 1976, cu conditia ca ele sa fie compatibile cu Constitutia si sa nu fi fost, din punct de vedere juridic, modificate sau anulate. Situatia acestor acte normative urmeaza a fi stabilita de catre Adunarea Nationala a Puterii Poporului, iar pana la convocarea acesteia, de catre Consiliul de Ministri.