Invinuitul si inculpatul in Procesul Penal

Invinuitul si inculpatul in Procesul Penal

1. Invinuitul

Notiunea de invinuit in procesul penal

Timp de mai multe secole preocuparile de ordin juridic au fost orientate cu predilectie spre dreptul material . Treptat s-a evidentiat necesitatea reglementarii activitatii de tragere la raspundere penala a celor ce au incalcat normele de drept penal .

In tara noastra , in primele legiuiri scrise semnalate in perioada evului mediu , se folosea o terminologie echivoca si neunitara pentru a desemna pe cei vinovati pentru comiterea unor infractiuni , denumiri mai mult sau mai putin sugestive (impricinati , faptuitori , talhari s.a.) . Dupa cum putem constata , unele din aceste denumiri sugerau chiar fapta savarsita .

Aparitia primelor coduri si in special a Codului de procedura penala din 1936 , marcheaza trecerea la consolidarea terminologiilor specifice (inculpat sau invinuit) , denumiri folosite si in codul aflat in vigoare . Astfel se numea invinuit pesoana impotriva careia s-a introdus un denunt , o plangere sau o actiune directa , precum si persoana fata de care se desfasoara , din oficiu , primele cercetari .

In acest context , continutul notiunii de invinuit si inculpat era determinat de modul specific de organizare a procesului penal care parcurgea urmatoarele faze : primele cercetari , instructia preparatorie , judecata si executarea pedepsei .

De altfel , Codul de procedura penala din 1936 nu a folosit o terminologie unitara pentru invinuit , denumindu-l , persoana vinovata , infractor , banuit , acuzat , fara a se acorda atentie definirii ori diferentelor de continut .

In legislatia altor tari , cum este cea ruseasca , care a influentat mult legislatia romaneasca , banuitul , in faza primelor cercetari , avea un rol pasiv , neputand fi ascultat si in consecinta , nu-si putea formula apararile .

Si in prezent , in legatura cu acest aspect , Curtea Constitutionala , prin decizia nr. 210 din 26 octombrie 2008 , respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) , ale art. 172 alin. (1) si ale art. 224 Codul de procedura penala , motivand ca " garantarea dreptului de aparare nu poate fi asigurata in afara procesului penal , inainte de inceperea urmaririi penale , cand faptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau inculpat" .

Efectuarea de catre organul judiciar a unor acte de urmarire penala , anterior inceperii acesteia , in vederea strangerii datelor necesare declansarii procesului penal , nu reprezinta momentul inceperii procesului penal si se efectueaza tocmai pentru a se constata daca sunt sau nu temeiuri pentru inceperea procesului penal .

Intelegerea notiunii de invinuit necesita analizarea etimologiei cuvantului . Originea acestuia este slava si desemneaza persoana aflata in "vina" , in "greseala" . Asocierea vinovatiei , greselii cu infractiune era denumita "vina" .

Calitatea de invinuit

In codul de procedura penala actual , invinuitul este definit ca fiind pesoana fata de care se efectueaza urmarirea penala , cat timp nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa . Pornind de la aceasta dispozitie legala , in literatura de specialitate , notiunea de invinuit a fost definita ca desemnand "persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala , atata timp cat nu s-a nascut raportul juridic fundamental , ca si raporturile accesorii , ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale" [1] ; "persoana fata de care a inceput urmarirea penala , subiect de drepturi si obligatii procesuale" [2] .

Activitatea de tragere la raspundere penala pentru savarsirea unei infractiuni se poate desfasura numai fata de o persoana fizica , persoana juridica neputand avea calitatea de invinuit .

Dobandirea calitatii de invinuit presupune si existenta unei premise constand intr-o incalcare a legii penale .

Noiiunea de invinuit desemneaza , dupa cum am vazut , o pozitie procesuala diferita de cea a condamnatului , faptuitorului sau inculpatului .

Invinuitul nu este parte in proces , statutul sau se aproprie mai mult de cel al inculpatului decat de cel al faptuitorului . Cu toate acestea , Codul de procedura penala din 1936 definea notiunea de invinuit in capitolul consacrat partilor .

Faza actelor premergatoare inceperii urmariri penale precede nasterea raportului juridic procesual penal . Persoana fata de care se desfasoara actele premergatoare se numeste faptuitor . Notiunea de faptuitor nu este definita de Codul de procedura penala . Sub aspect terminologic , notiunea de faptuitor pare a desemna insasi persoana care se face vinovata de savarsirea faptei cercetate , desi in realitate este vorba de persoana fata de care a fost formulata o plangere sau care este suspectata de incalcarea legii penale .

Actele premergatoare inceperii urmaririi penale nu au caracter obligatoriu , dar sunt legate de necesitatea verificarii conditiilor care stau la baza inceperii urmaririi penale.

Intrucat actele premergatoare se pot intinde pe o perioada lunga de timp si se poate astfel afecta dreptul la aparare al persoanei , se impune determinarea statutului faptuitorului .

Faptuitorul dobandeste calitatea de "invinuit" o data cu inceperea urmaririi penale. Acesta este momentul in care ia fiinta , in cauza , raportul de drept procesual ca raport juridic ce se stabileste intre organul judiciar si persoanele care iau parte la activitatea de tragere la raspundere penala . Invinuitul este subiect al procesului penal , dar nu are calitatea de parte in procesul penal . Calitatea de invinuit dobandeste o alta calitate procesuala , aceea de inculpat .

Potrivit legislatiei acutale , calitatea de invinuit se dobandeste in momentul incheierii procesului-verbal sau al scrierii rezolutiei de incepere a urmaririi penale .

Potrivit art. 200 Codul de procedura penala, urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor , identificarea faptuitorilor si stabilirea raspunderii acestora , pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata .

Intrucat , potrivit art. 201 Codul de procedura penala. , urmarirea penala se efectueaza de catre procurori si de catre organele de cercetare penala , rezulta ca numai acestia pot incepe urmarirea penala impotriva invinuitului .

2.Inculpatul

Notiunea de inculpat

Desfasurarea oricarui process penal este indisolubil legata de existenta unei personae careia i se imputa savarsirea unei fapte penale .

Codul de procedura penala anterior prevedea , in art. 64 , ca "pesoana in contra careia s-a pus in miscare actiunea penala [.] se numeste inculpat in tot cursul urmaririi si judecatii penale " . Inculpatul se mai numea :

prevenit din momentul supunerii la detinere preventiva ;

acuzat , cand era trimis in judecata pentru crima .

Prin exercitarea actiunii penale invinuitul devenea inculpat si dobandea

calitatea de parte in proces . Pentru aceasta , inculpatului i se recunosteau cele mai multe drepturi .

Conceptul de "inculpat" a fost preluat din limba franceza si este de origine latina , desemnand persoana aflata in greseala .

Dobandirea calitatii de " inculpat "

In sectiunea "Partile in procesul penal " in art. 23 Codul de procedura penala inculpatul a fost definit ca fiind "persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala " . Rezulta ca notiunea de inculpat este definita in raport de momentul punerii in miscare a actiunii penale . Dobandirea calitatii de inculpat presupune si existenta unei premise constand intr-o incalcare a legii penale , pr. in comiterea unei infractiuni .

Notiunile de invinuit si inculpat desemneaza pozitii procesuale diferite .

Calitatea de inculpat subsista de la punerea in miscare a actiunii penale si pana la solutionarea acesteia .

Actiunea penala poate fi pusa in miscare de catre procuror si de catre instanta de judecata . In cursul urmaririi penale actiunea penala poate fi pusa in miscare prin ordonanta , situatie in care invinuitul devine inculpat , inainte de sesizarea instantei de judecata .

Daca urmarirea penala s-a desfasurat fara punerea in miscare a a actiunii penale , dupa terminarea cercetarilor penale , daca acestea duc la concluzia ca a fost savarsita o fapta penala si ca invinuitul este autorul acesteia , se intocmeste un rechizitoriu prin care se dispune punerea in miscare a actiunii penale , invinuitul dobandind calitatea procesuala de inculpat .

Atributele procurorului legate de punerea in miscare a actiunii penale nu se rezuma numai la faza de urmarire penala . Legea procesual penala reglementeaza doua situatii in care procurorul poate pune in miscare actiunea penala in cauzele aflate in curs de judecata , pentru a solutiona aspectele noi ivite , necunoscute in momentul sesizarii instantei de judecata .

a). Prima situatie se refera la cazul in care se descopera date cu privire la savarsirea de catre inculpat a altor fapte pe care nu le-a cunoscut in faza de urmarire penala . In aceasta situatie , procurorul poate cere extinderea procesului penal si dupa admiterea cererii , poate pune in miscare actiunea penala [ art. 336 lit. a) Codul de procedura penala].

b). O a doua situatie se refera la posibilitatea pe care o are procurorul de a solicita extinderea procesului penal cu privire la alte persoane ( art. 337 Codul de procedura penala ). Persoana fata de care s-a dispus extinderea procesului penal si punerea in miscare a actiunii penale , va dobandi calitatea de inculpat .

Daca procurorul nu pune in miscare actiunea penala si solicita trimiterea cauzei pentru completarea urmaririi penale , persoana fata de care s-a extins procesul penal ramane cu calitatea de invinuit pana la momentul punerii in miscare a actiunii penale .

Extinderea din oficiu a procesului penal de catre instanta se poate realiza numai atunci cand procurorul nu participa la sedinta de judecata . Aceasta situatie este practic mult limitata , intrucat procurorul trebuie sa participle la sedintele de judecata aproape in toate cauzele penale .

Prin intermediul persoanei vatamate se pune in miscare actiunea penala numai in situatia in care plangerea prealabila se adreseaza direct instantei de judecata [ art. 279,alin. 2 , lit. a) Codul de procedura penala ] .

In literatura de specialitate[3] s-a apreciat ca plangerea prealabila este doar o conditie prevazuta de lege si nu are aptitudinea de a pune in miscare actiunea penala . In astfel de cazuri , se considera ca actiunea penala se pune in miscare la primul termen de judecata , prin incheiere . Acest punct de vedere este sustinut de modul de redactare folosit de legiuitor " punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila a partii vatamate ".

Opus punctului de vedere mentionat[4], se afirma ca persoana vatamata [ in cazurile prevazute de art. 279 , lin. 2 , lit.a) Codul de procedura penala ] pune in miscare actiunea penala prin introducerea plangerii prealabile la instanta de judecata .

Acest punct de vedere a fost exprimat si de instanta suprema prin decizia de indrumare nr. 6/1973 . Rezulta ca , prin introducerea plangerii prealabile direct la instanta de judecata , in cazurile expres nominalizate de lege , este pusa in miscare actiunea penala , persoana fizica reclamata ca autor al faptei dobandind calitatea de inculpat .

Dupa punerea in miscare a actiunii penale calitatea de inculpat subsista pe toata durata exercitarii actiunii penale pana la stingerea acesteia prin solutia data de procuror ori prin hotararea definitiva a instantei de judecata .