Exercitarea dreptului la aparare al invinuitului si inculpatului

Exercitarea dreptului la aparare al invinuitului si inculpatului

Asa cum aratat la inceputul acestei lucrari , dreptul de aparare reprezinta unul din drepturile fundamentale ale cetatenilor . El se afla inscris in Directia Universala a Drepturilor Omului adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite in anul 1948.

Constitutia Romaniei inscrie acest drept in Capitolul II intitulat "Drepturile si libertatile fundamentale" , la art.24, care are urmatorul cuprins: Dreptul la aparare este garantat .In tot cursul procesului , partile au dreptul sa fie asistate de un avocat , ales sau din oficiu.

In Codul de procedura penala , principiul fundamental al garantarii dreptului de aparare se afla enuntat la art.6 care a fost modificat succesiv prin Legea nr.32/2003. Potrivit acestui articol " dreptul de aparare este garantat invinuitului, inculpatului si celorlalte parti in tot cursul procesului penal". De asemenea , textul arata ca ,"in cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor depline exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa administreze probele necesare in aparare . Organele judiciare au obligatia sa-l incunostiinteze , de indata si mai inainte de a-l audia[1] , pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, incadrarea juridica a acestuia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii. Orice parte are dreptul sa fie asistata de aparator in tot cursul procesului penal[2] . Organele judiciare au obligatia sa incunostiinteze pe invinuit sau inculpat inainte de a i se lua prima declaratie despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnandu-se aceasta in procesul verbal de ascultare . In conditiile si in cazurile prevazute de lege, "organele judiciare sunt obligate sa ia masuri pentru asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului, daca acesta nu are aparator ales " [3].

Prin modificarile intruduse prin Legea nr.32/1990 , acest drept a capatat o semnificatie deosibita sporindu-i-se substantial garantiile.

Dreptul de aparare nu este reglementat in legislatia noastra numai prin Constitutie si Codul de procedura penala, ci si prin Legea nr.92/1992, de organizare judecatoreasca care la art.7 prevede ca " in tot cursul procesului penal, partile au dreptul sa fie" reprezentate sau dupa caz asistate de aparator" .

Activitatea procesual penala trebuie sa se desfasoare in asa fel incat sa fie trase la raspundere penala numai persoanele care se fac vinovate de comiterea infractiunilor si numai in masura gravitatii faptelor savarsite . Aceasta se realizeaza prin dreptul la aparare ce i se confera invinuitului sau inculpatului si celorlalte parti care participa in procesul penal . Dreptul la aparare cuprinde atat eforturile persoanelor ce lupta pentru respectarea drepturilor si intereselor lor procesuale cat si obligatia organelor judiciare de a asigura exercitarea acestor drepturi .

Principiul garantarii dreptului de aparare se manifesta sub umatoarele aspecte principale :

a) Posibilitatea partilor de a-si asigura singure apararea . Aceasta capacitate ofera largi drepturi procesuale partilor , dar in special invinuitului sau inculpatului , in acest sens , el are dreptul sa participe in mod direct la efectuarea unor acte de urmarire penala (cercetarea la fata locului , reconstituirea ) si la toate actele de judecata , poate sa se planga impotriva actelor de urmarire penala , etc ; in faza de judecata are dreptul sa fie ascultat , sa ceara administrarea unor probe , sa ia cuvantul la dezbateri , sa foloseasca toate caile de atac , etc.

Invinuitul sau inculpatul nu va savarsi o noua infractiune cand , prin autoaparare , va incerca sa deformeze adevarul , daca nu incalca alte norme penale . In acest caz , organul judiciar poate sa tina cont de comportamentul acestuia iar efectele alterarii adevarului pot sa contribuie la individualizarea pedepsei .

Incalcarea acestor drepturi sau tratarea lor necorespunzator constituie nesocotiri ale dreptului de aparare .

b) Organul judiciar este obligat sa aiba in vedere din oficiu , aspectele care sunt in favoarea partii . Asadar , in virtutea rolului activ , organele judiciare au obligatia sa administreze din oficiu probele care sunt in favoarea invinuitului sau inculpatului , chiar daca acesta nu manifesta nici o initiativa in aceasta privinta .

Conform dispozitiilor legale , invinuitul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie ( care presupune ca orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare definitiva ) si nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia .

Potrivit art. 202 C. pr. pen. organele de urmarire penala au obligatia sa stranga probele necesare pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele , in vederea justei solutionarii a acesteia , adunarea probelor fiind facuta atat in favoarea cat si in defavoarea invinuitului si inculpatului chiar daca acesta recunoaste fapta , nu solicita administrarea de probe in aparare sau se opune la administrarea probelor care l-ar disculpa . Organul de urmarire nu se limiteaza la administrarea probelor ce duc la solutionarea cauzei , ci trebuie sa adune informatii si cu privire la imprejurarile care au determinat , inlesnit sau favorizat comiterea infractiunii .

c) Asistenta juridica , in general , este facultativa ; uneori , insa , in cazurile prevazute de lege , este obligatorie . Dupa cum am mai mentionat , ea este obligatorie, potrivit art.171 alin. 2 si 3 C. pr . pen. , cand invinuitul sau inculpatul este minor , militar in termen , militar cu termen redus , reservist concentrat sau mobilizat, elev al unei institutii militare de invatamant , internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical-educativ , cand este arestat chiar in alta cauza ori cand organul de urmarire penala sau instanta apreciaza ca invinuitul sau inculpatul nu si-ar putea face singur apararea , precum si in alte cazuri prevazute de lege ; de asemenea , in cursul judecatii inculpatul trebuie asistat de un aparator in cauzele in care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare . Cand asistenta juridica este obligatorie , iar invinuitul sau inculpatul nu are aparator ales , organul judiciar trebuie sa ia masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu ( alin 4 ) .

In vederea asigurarii dreptului la aparare al invinuitului sau inculpatului , Codul de Procedura Penala stabileste in sarcina organelor judiciare o serie de obligatii pe parcursul procesului penal :

1) In vederea sustinerii si apararii , personal sau prin avocat , intereselor si drepturilor legale , invinuitul sau inculpatul trebuie sa fie instiitat ca impotriva sa se desfasoara un proces penal . In acest scop , este prevazuta obligativitatea citarii invinuitului sau inculpatului . Chemarea unei persoane in fata organului de urmarire penala sau a instantei de judecata se face prin citatie scrisa . Citarea se poate face si prin nota telegrafica sau telefonica . Atunci cand pentru rezolvarea cauzei , se apreciaza ca este obligatorie prezenta invinuitului sau inculpatului chiar inainte de a fi citat , se poate dispune aducerea acestuia pe baza unui mandat . Judecata poate avea loc numai daca partile sunt legal citate si procedura este indeplinita . Presedintele instantei dispune citarea inculpatului , iar citatia trbuie sa-i fie inmanata cu cel putin 5 zile inaintea termenului fixat .

2) Potrivit art. 202 , alin. 3 organul de urmarire penala are obligatia sa explice invinuitului sau inculpatului drepturile sale procesuale . Acesta dispozitie intregeste prevederea alin. 2 din art. 6 care dispune ca organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale . Invinuitului sau inculpatului i se aduc la cunostiinta fapta care formeaza obiectul cauzei , dreptul de a avea un aparator precum si dreptul de a nu face nici o declaratie , atragandu-ise totodata atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa ( art. 70 , alin 2 ) . Corespunzator fazei de judecata aceasta obligatie reiese din art. 322 conform caruia inculpatului , dupa citirea actului de sesizare a instantei , i se explica de catre presedintele completului in ce consta invinuirea care i se aduce , este lamurit asupra drepturilor pe care le are , si anume , de a fi asistat de un aparator , de a propune probe , de a fi ascultat in legatura cu fapta adusa , de a fi confruntat cu coinculpatii , de a pune intrebari coinculpatilor , celorlalte parti , martorilor , expertilor precum si de a explicatii in tot cursul cercetarii judecatoresti cand considera ca este necesar . Aceste prevederi consfintesc obligativitatea incunostintarii invinuitului sau inculpatului , de catre organele judiciare , asupra drepturilor sale procesuale pe tot parcursul procesului penal .

3) Art. 6, alin. 3 stabileste ca organele judiciare au obligatia sa-l incunostinteze , de indata si mai inainte de a-l audia , pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat , incadrarea juridica a acesteia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii . Textul procedural din art. 7 arata ca in procesul penal procedura judiciara se desfasoara in limba romana . Desfasurarea procesului penal in limba romana constituie unul dintre principiile procesului penal . Acest principiu este o reflectare a prevederilor Constitutiei Romaniei ( art. 127 ) care precizeaza ca procedura judiciara se desfasoara in limba romana . Aceasta dispozitie constitutionala a fost preluata si de legea 92/1992 prin art. 6 . Astfel , aducerea la cunostiinta a invinuirii se face in limba romana , iar cand nu este vorbitor de lima romana , organul de urmarire penala sau instanta de judecata are obligatia de a-i asigura interpret . Interpretul poate fi desemnat sau ales . Prin aceasta se asigura invinuitului sau inculpatului posibilitatea cunoasterii in mod complet a acuzatiilor in vederea organizarii unei aparari eficiente . Incalcarea acestor prevederi ar lipsi pe invinuit sau pe inculpat de posibilitatea unei aparari complete si eficace , avand in acelasi timp repercursiuni in solutionarea justa a cauzei . In acelasi timp , acestuia trebuie sa i se dea posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii prin asigurarea timpului necesar analizarii cauzei si prin facilitarea contactului efectiv si nestanjenit cu avocatul sau .

4) Art. 6 arata ca , in cursul procesului penal , organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa administreze probele necesare in aparare ( alin 2 ) . Din acest articol , completat cu prevederile art. 202 , alin.1, reiese obligativitatea strangerii si administrarii probelor in apararea invinuitului sau inculpatului de catre organul judiciar , care trebuie sa lamureasca cauza sub toate aspectele , pe baza de probe , in vederea aflarii adevarului . Aceasta indatorire subzista chiar daca invinuitul sau inculpatul recunoaste fapta . In exercitarea rolului sau activ , organul de urmarire penala este , de asemenea , obligat sa stranga date cu privire la imprejurarile care au determinat , inlesnit sau favorizat savarsirea infractiunii , precum si orice alte date de natura sa serveasca la solutionarea cauzei . Organele judiciare au obligatia sa se pronunte asupra admiterii sau respingerii cererilor de probatoriu facute de invinuit sau inculpat in temeiul dreptului la aparare .

5) Ascultarea ivinuitului sau inculpatului este o institutie care constituie o obligatie a organelor judiciare in anumite momente procesuale . Declaratiile invinuitului constituie mijloc de proba cu o semnificatie aparte deoarece , de regula , invinuitul sau inculpatul poseda cea mai completa informatie asupra faptei comise si asupra imprejurarilor in care s-a savarsit ; de aceea , prin intermediul declaratiilor acestuia se pot obtine probe valoroase , care sa serveasca stabilirii adevarului si justei solutionarii a cauzei . Pe langa aceasta "calitate" , declaratiile invinuitului sau inculpatului constituie o modalitate de exercitare a dreptului la aparare , reprezentand primul mijloc prin care se apara , acesta fiind personal , direct si vadit interesat in a da declaratii , fiindca asupra sa apasa posibilitatea luarii unei masuri procesuale preventive , sau a aplicarii pedepsei , ca o consecinta a raspunderii penale . Deopotriva , in situatia in care invinuitul sau inculpatul recunoaste in declaratiile sale savarsirea faptei , cat si in cazul in care o tagaduieste , functia de mijloc de proba a declaratiilor invinuitului sau a inculpatului obliga autoritatiile judiciare sa verifice atat informatiile cat si negatiile pe care declaratiile le contin . Raspunzand totodata functiei de aparare , prin continutul lor intrinsec , declaratiile invinuitului si ale inculpatului se infatiseaza ca un mijloc de contracarare a exercitiului abuziv , discretionar al drepturilor de catre organele judiciare si de prevenire a erorilor judiciare . Socotim ca functia de aparare pe care o pun in lumina dispozitiile legale privind declaratiile invinuitului sau ale inculpatului implica dreptul sau la tacere pe tot parcursul procesului penal . Dreptul la tacere al invinuitului sau inculpatului se intemeiaza , pe de o parte , pe dreptul la aparare , iar pe de alta parte , pe imperativul contradictorialitatii[4] pe care este conceput intregul proces penal ; un astfel de drept la tacere constituie si o manifestare , o expresie a prezumtiei de nevinovatie . Daca , invinuitul sau inculpatul intelege sa se apere prin tacere , o atare comportare nu paralizeaza urmarirea ori judecata penala , dar poate constitui o agravanta judiciara , in ipoteza in care se retine vinovatia acestuia . Situatiile in care ascultarea -invinuitului sau inculpatului este obligatorie sunt : la inceputul si la sfarsitul urmaririi penale , cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala , in cazul luarii masurii arestarii , in cazul prelungirii duratei arestarii , in cazul continuarii cercetarii penale dupa punerea in miscare a actiunii penale . In faza de judecata , dupa explicarea invinuirilor ce i se aduc , instanta trebuie sa treaca la ascultarea inculpatului

( art. 323 ) , in cadrul caruia este lasat sa arate tot ce stie cu privire la imprejurarile si faptele ce formeaza obiectul judecatii. Apoi , daca sunt necesare informatii suplimentare sau lamuriri , membrii completului de judecata , procurorul , partile , ceilalti coinculpati si aparatorul lor sau chiar avocatul inculpatului pot adresa intrebari acestuia ( instanta are posibilitatea cenzurarii intrebarilor care nu sunt necesare in cauza ) . Reascultarea inculpatului este permisa ori de cate ori instanta o considera necesara pentru aflarea adevarului . Un alt moment procesual obligatoriu in cadrul dezbaterilor judiciare il constituie ultimul cuvant al inculpatului . Inaintea incheierii dezbateriilor , presedintele completului da ultimul cuvant inculpatului ( art. 341 ) , situatie in care nu i se pot pune intrebari , ci este lasat sa spuna ceea ce crede in legatura cu fapta sa si procesul penal la care a luat parte . Prin ultimul cuvant , inculpatul are posibilitatea sa-si exprime pozitia de ansamblu asupra intregului proces penal , referindu-se la aspectele legate de solutionarea cauzei , aplicarea pedepsei si poate releva fapte si imprejurari noi , care pot conduce la reluarea cercetarii judecatoresti[5] . Obligatia acordarii ultimului cuvant inculpatului subzista atat in apel cat si in recurs .

6) In cazul luarii unei masuri preventive ( retinere sau arestare ) , organul de urmarire penala are obligatia sa aduca de indata la cunostiinta persoanei arestate sau retinute motivele masurii , iar invinuirea , in cel mai scurt timp , in prezenta unui avocat ( art. 137 ) . Organul de cercetare penala mai trebuie sa-i aduca la cunostinta ca are dreptul sa-si angajeze aparator si ca are dreptul sa nu faca nici o declaratie , precizandu-i ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa . In cursul judecatii instanta este datoare sa verifice ( nu mai mult de 60 de zile ) legalitatea si temeinicia arestarii preventive ( art. 300 ) .

7) Obligativitatea prezentarii materialului de urmarire penala invinuitului sau inculpatului . In art . 250 se arata ca dupa punerea in miscare a actiunii penale daca cerceterea penala este terminata , fiind efectuate toate actele de urmarire penala necesare si se considera ca inculpatul trebuie trimis in judecata , organul de cercetare penala il cheama in fata sa pe inculpat si ii pune in vedere ca are dreptul de a lua la cunostiinta de materialul de urmarire penala , totodata , aratandu-i acestuia incadrarea juridica a faptei savarsite . Daca inculpatul nu poate sa citeasca i se citeste meterialul sau se foloseste de un interpret daca nu cunoaste limba in care sunt redactate actele . Dupa studierea materialului invinuitul sau inculpatul este intrebat daca doreste sa formuleze cereri noi sau vrea as faca declaratii suplimentare . Despre aducerea la indeplinire a dispozitiilor legale cu privire la aceasta activitate se intocmeste proces-verbal ( art. 251 ) . Se precedeaza din nou la prezentarea materialului de urmarire penala daca organul de cercetare penala a efectuat noi acte sau daca a schimbat incadrarea juridica a faptei ( art. 253 ) . Neprezentarea materialului de urmarire penala are loc in situatia in care inculpatul este disparut sau s-a sustras de la chemarea inaintea organului de cercetare penala , imprejurari despre care se mentioneaza in referatul de terminare a urmaririi penale ( art. 254 alin. 1 ) . Daca pana la inaintarea dosarului la procuror inculpatul se prezinta , este prins ori adus , se procedeaza la prezentarea materialului de urmarire penala ( art. 254 alin. 2 ) . In cazul urmaririi penale fara punerea in miscare a actiunii penale , procurorul , primind dosarul , il cheama pe invinuit si ii prezinta materialul de urmarire penala potrivit dispozitiilor art. 250 si urm. , care se aplica in mod corespunzator (art. 257 ) . Nerespectarea dispozitiilor legale cu privire la prezentarea materialului de urmarire penala are ca efect nulitatea . Invinuitului sau inculpatului trebuie sa i se asigure posibilitatea studierii materialului in timpul necesar . Prin intermediul acestor dispozitii invinuitul sau inculpatul are dreptul sa cunoasca materialul in vederea organizarii apararii in perfecta cunostiinta de cauza .

8) Supravegherea respectarii legii reprezinta una dintre indatoririle fundamentale ale procurorului in activitatea de urmarire penala . El vegheaza ca orice infractiune sa fie descoperita , orice infractor sa fie tras la raspundere penala si ca nici o persoana sa nu fie urmarita penal fara sa existe indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala . Cand procurorul constata ca un act sau o masura procesuala a organului de urmarire penala a fost data cu incalcarea reglementarilor legale , o infirma motivat.

9) O alta indatorire este reglementata de art. 135 , care prevede ca judecata nu poate avea loc decat in prezenta inculpatului , cand acesta se afla in stare de detinere . Aducerea acestuia la judecata fiind obligatorie . Cu alte cuvinte , presedintele completului de judecata este dator sa nu purceada la judecarea cauzei in absenta inculpatului aflat in stare de detinere . Atat in apel si recurs cat si in contestatia in anulare , judecarea nu poate avea loc decat in prezenta inculpatului , cand acesta se afla in stare de detinere . Atunci cand inculpatul este minor , situatie in care judecarea cauzei se face in prezenta acestuia ( art. 484. alin 1 ) , presedintele completului trebuie sa verifice si sa ia masuri ca el sa fie de fata la judecata .

10) Dispozitiile art. 294 impun instantei , cand asistenta juridica este obligatorie , sa ia masurile necesare pentru desemnarea unui aparator din oficiu pentru inculpat , daca acesta nu are avocat ales . Instanta este obligata sa amane cauza la un alt termen de judecata pentru angajarea unui aparator ales , daca inculpatul a solicitat acest lucru.

11) Obligativitatea verificarii din oficiu , la prima zi de infatisare , a regularitatii actului de sesizare , de catre instanta de judecata rezida din dispozitiile art. 300 . In acest sens , instanta verifica rechizitoriul procurorului , plangerea prealabila a persoanei vatamate , etc. . In art. 313 , alin 3 se arata ca odata cu citatia , inculpatul trimis in judecata in stare de arest , i se va comunica o copie a actului de sesizare a instantei . In cazul cand inculpatul se afla in stare de detinere , presedintele se asigura daca a primit copia actului de sesizare a instantei in terenul legal . In situatia in care actul nu a fost comunicat , la solicitarea inculpatului , presedintele amana judecata si ii inmaneaza o copie de pe actul de sesizare a instantei . Daca inculpatul cere , judecata se amana si atunci cand comunicarea s-a facut cu mai putin de 3 zile inaintea termenului de judecata ( art. 318 ) .

12) Prin dispozitiile art. 320 presedintele completului este obligat sa-l intrebe pe inculpat daca are de formulat exceptii , cereri sau propuneri pentru administrarea de noi probe . In baza art. 302 , instanta este obligata sa puna in discutie toate cererile si exceptiile invocate de inculpat sau cele ridicate din oficiu , asupra carora se va pronunta motivat pentru respingerea sau admiterea lor , precum si , pentru toate masurile luate .

13) In cazul schimbarii incadrarii juridice a faptei , instanta este obligata sa puna in discutie noua incadrare si sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau eventual amanarea judecatii , pentru a-si pregati apararea ( art. 334 ) . Din aceasta reglementare reies doua obligatii a caror omisiune incalca dreptul la aparare .

14) In prevederile art. 292 , alin. 2 se arata ca completul de judecata trebuie sa ramana acelasi in tot cursul judecarii cauzei . Cand aceasta nu este posibil , completul se poate schimba pana la inceperea dezbaterilor . Potrivit alin. 3 , dupa inceperea dezbaterilor , orice schimbare intervenita in compunerea completului atrage reluarea de la inceput a dezbaterilor . Acest lucru presupune ca completul trebuie sa ramana acelasi in tot cursul judecatii , ca deliberarea si reluarea hotararii trebuie sa fie facute de catre completul care a administrat probele , a ascultat pozitia partilor , a perceput nemijlocit comportamentul inculpatului , find singurul in masura sa pronunte o solutie legala si temeinica . Numai asigurand o continuitate a completului de judecata se poate da eficienta deplina dreptului la aparare .

15) O alta obligatie a instantei este data de motivarea hotararii si pronuntarii ei in sedinta publica . In acest sens , art. 356 stabileste ca expunerea trebuie sa cuprinda analiza motivata a cauzei , justificand solutia instantei , aratand motivele care legitimeaza in fapt si in drept solutia adoptata . In art. 357 , alin. 4 se precizeaza ca dispozitivul trebuie sa cuprinda totdeauna mentiunea ca hotararea este supusa apelului sau dupa caz , recursului , cu aratarea termenului in care poate fi exercitat si mentionarea datei cand hotararea a fost pronuntata si ca pronuntarea s-a facut in sedinta publica . Cuprinsul hotararii judecatoresti permite verificarea faptului ca judecata s-a desfasurat fara incalcarea prevederilor legale .

In vederea materializarii apararii , invinuitului sau inculpatului ii sunt consacrate in cursul procesului penal anumite drepturi , beneficiind in acelasi timp si de mijloace concrete de aparare , reglementate de legea fundamentala a tarii sau de Codul de Procedura Penala .

a) Dreptul inculpatului de a fi judecat de un tribunal impartial . Art 124 din Constitutie are urmatorul continut - " Justitia se infaptuieste in numele legii . Justitia este unica , impartiala si egala pentru toti . Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii " . Si Legea 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca prevede ca judecatorii sunt independentti si se supun numai legii . Aceste reglementari constituie garantii ale judecatorilor in desfasurarea activitatii lor . In rezolvarea litigilor judecatorul nu poate primi nici un fel de ordine , instructiuni , indicatii sau sugestii privind solutia pe care trebuie sa o dea , iar asupra sa nu pot fi exercitate presiunii influente sau interventii legate de anumite rezolvari in dosarele instrumentate . Toate acestea conduc la concluzia impartialitatii judecatorilor in solutionarea cauzelor penale , potrivit probelor , prevederilor legii penale , constiintei si convingerilor lor intime .

b) Dreptul inculpatului de a fi judecat in sedinta publica . Potrivit Constitutiei ( art 127 ) sedintele de judecata sunt publice , afara de cazurile prevazute de lege . In art. 290 din Codul de Procedura Penala este aratat ca sedinta de judecata este publica . Minorii sub 16 ani nu pot asista la sedinta de judecata . Daca judecarea in sedinta publica ar putea aduce atingere unor interese de stat , moralei , demnitatii sau vietii intime a unei personae , instanta , la cererea procurorlui , a partilor ori din oficiu poate declara sedinta secreta pentru tot cursul sau pentru o anumita parte a judecarii , cauzei . Publicitatea sedintei constituie regula si presupune ca judecata , cu exceptia deliberarii , sa se desfasoare in prezenta partilor dar si a oricarei persoane straine de litigiu care doreste sa asiste la dezbateri , accesul nefiind ingradit . Publicitatea da eficienta exercitarii dreptului la aparare , asigura un control asupra activitatii organului judiciar , elimina posibile excese din partea acestuia , garanteaza faptul ca sunt respectate drepturile procesuale ale inculpatului si reprezinta o dovada ca sunt respectate alte principii ale activitatii de judecata precum , nemijlocirea , rolul activ al instantei , contradictorialitatea . Mentiunea in hotararea judecatoreasca ca sedinta a fost publica sau nepublica este necesara pentru verificarea respectarii dispozitiilor legale . Indiferent daca sedinta a fsot publica sau nu , pronuntarea hotararii se face intodeauna in sedinta publica . Faptul ca rezultatul deliberarii completului de judecata se pronunta in sedinta pulica constituie garantia ca acesta nu mai poate fi modificat .

c) Dreptul de a face plangere . In art. 275 , alin. 1 se arata ca orice persoana poate face plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala , daca prin acestea s-a adus o vatamare intereselor sale legitime . Plangerea se adreseaza procurorului care supravegheaza activitatea organului de cercetare penala , care este obligat sa o rezolve in termen de 20 de zile de la primire . In aceleasi conditii se solutioneaza de catre procurorul ierarhic superior , plangerea impotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror . Potrivit art. 278 , invinuitul sau inculpatul poate face plangere, adresata procurorului ierarhic superior , atat impotriva actelor si masurilor efectuate de procuror cat si celor efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta de catre organul de cercetare penala ( ambele categorii de acte fiind considerate ca apartinand procurorului ) . Conform art. 140 C. Pen. , impotriva ordonantei organului de cercetare penala prin care s-a luat masura preventiva a retinerii se poate face plangere, inainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea masurii , la procurorul care supravegheaza cercetarea penala , iar impotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat aceasta masura se poate face plangere , inainte de expirarea a 24 de ore , la prim-procurorul parchetului , sau dupa caz , la procurorul ierarhic superior , in conditiile art. 278 , alin. 1 si 2 C. Pr. Pen .

d) Dreptul de a formula cereri , ridica exceptii si pune concluzii ( art. 301 ) . In cursul judecatii inculpatul are dreptul sa formuleze cereri , sa ridice exceptii si sa puna concluzii , iar instanta are obligatia sa puna in discutie cererile si exceptiile sale si , sa se pronunte asupra lor prin incheiere motivata .

e) Dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor si dreptul de a propune probe si cere administrarea lor . Invinuit sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia . In cazul cand exista probe de nevinovatie , invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie ( art. 66 ) . In procesul penal obligatia preobatiunii , a dovedirii vinovatiei revine acuzarii , adica procurorului sau partii vatamate in cazurile prevazute de lege . Pentru obtinerea unei probe , este interzisa intrebuintarea de violente , amenintari ori alte mijloace de constrangere , precum si promisiuni sau indemnuri . In lipsa dovezilor de vinovatie invinuitul sau inculpatul nu este tinut sa probeze nevinovatia sa , dar cand exista probe de vinovatie poate sa dovedeasca netemeinicia lor . In cursul procesului penal invinuitul sau inculpatul poate propune probe si cere administrarea lor . Daca proba este concludenta si utila , cererea pentru administrarea ei nu poate fi respinsa . Organul judiciar trebuie sa motiveze admiterea sau respingerea cererii .

f) Dreptul de a fi in contact cu avocatul sau si dreptul de a lua cunostinta de dosar. Atunci cand invinuitul sau inculpatul se afla in stare de libertate , contactul dintre acesta si avocat nu ridica probleme deosebite , fiind nelimitat .Pentru garantarea acesti drept , in ceea ce priveste contactul dintre invunuitul sau inculpatul retinut sau arestat si avocat , vin alin. 4 art. 172 care arata ca pesoana retinuta sau arestata are dreptul sa ia contact cu aparatorul , asiguranu-i-se confidentialitatea convorbirilor[6] si alin . 7 care prevede ca in cursul judecatii aparatorul are dreptul sa ia contact cu inculpatul cand acesta este arestat . Contactul dintre invinuit sau inculpat si avocatul sau nu poate fi stanjenit sau controlat , direct sau indirect , de nici un organ al statului ( art. 34 alin. 1 din Legea 51/1995 ) . In alin. 2 al aceluiasi text procedural se mentioneaza ca in cazul in care invinuitul sau inculpatul se afla in stare de arest sau detentie , administratia locului de arest sau detentie are obligatia de a lua masurile necesare pentru respectarea drepturilor prevazute la alin. 1 . Contactul trebuie sa se bazeze pe o comunicare nelimitata , fara supravegherea telefoanelor , cenzurarea corespondentei si numai in cazuri bine determinate , in conditiile legale cand este pusa in pericol siguranta statului , sa fie permisa inteventia organelor judiciare . In vederea ocrotirii acestui drept procedural art. 33 ain. 2 din Legea pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat , stabileste ca nu vor putea fi ascultate si inregistrate, cu nici un fel de mijloace tehnice , convorbirile telefonice ale avocatului si nici nu va putea fi interceptata si inregistrata corespondenta sa cu caracter profesional , decat in conditiile si cu procedura prevazute de lege . Inculpatul si aparatorul sau au dreptul sa ia cunostiinta de dosar in tot cursul judecatii. Cand inculpatul se afla in stare de detinere , presedintele instantei ia masuri ca acesta sa-si poata exercita acest drept . Pentru pregatirea unei aparari cat mai eficiente inculpatul si aparatorul sau trebuie sa aiba posibilitatea cunoasterii dosarului . Inculpatul poate sa ceara consultarea dosarului , indiferent daca este sau nu insotit de aparator , ori daca intentioneaza sa se apere singur sau doreste angajarea unui avocat , in situatiile in care asistenta juridica este facultativa . Instanta are obligatia sa-i puna la dispozitie dosarul pentru studiere sau pentru obtinerea unor copii de pe actele din acesta .

g) Posibilitatea inculpatului de a cere recuzarea membrilor completului de judecata sau posibilitatea inculpatului de a cere stramutarea cauzei. In cazul in care persoana incompatibila nu a facut declaratie de abtinere, poate fi recuzata atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii de oricare dintre parti, de indata ce partea a aflat despre existenta cazului de incompatibilitate(art.51, alin.1).Recuzarea este un remediu procesual folosit de partea interesata pentru a indeparta din activitatea procesuala persoanele incompatibile , eliminand suspiciunea si neincrederea asupra unui proces lipsit de obiectivitate si impartialitate . In situatia in care judecarea unei cauze penale nu se poate face in bune conditiuni la o anumita instanta , datorita unui climat nepotrivit , legiuitorul a prevazut posibilitatea transferarii cauzei la o alta instanta. Stramutarea are ca scop asigurarea desfasurarii normale a procesului. Pot constitui motive de stramutare respingere a unor cereri sau exceptii indreptatite, un comportament neadecvat fata de inculpat, intimidarea martorilor , etc.[7] Aceasta institutie procesuala garanteaza ca judecata cauzei sa se infaptuiasca in conditii de impartialitate.

h) Oralitatea si contradictoralitatea . Prevederile art.289 stabiliesc ca judecarea cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara potrivit legii si se desfasoara in sedinta , oral, nemijlocit si in contradictoriu. In temeiul oralitatii , inculpatul face declaratii, isi formuleaza sustinerile si apararile in fata instantei de judecata in forma orala . Oralitatea presupune un dialog viu si permanent in cadrul caruia inculpatul isi expune oral punctul de vedere , exceptiile sunt ridicate oral propunerile pentru mijloacele de proba sunt orale, iar concluziile sunt de asemenea expuse oral . Oralitatea nu trebuie inteleasa numai ca o modalitate in care se desfasoara activitatea procesuala, ci prin natura sa , constituie o garantie a valabilitatii judecatii . Conform contradictorialitatii toate probele administrate in cauza sunt supuse discutiei . Contradictorialitatea consta in dreptul inculpatului de a fi prezent la judecata , de a cunoaste pretentile sau invinuirile formulate imotriva sa , de a discuta in contradictoriu in fata instantei toate elementele de fapt si de drept ale cauzei, putand administra probele sale si combate pe cele ale adversarului in materializarea acestui drept , inculpatul poate adresa intrebari partii vatamate, partii civile celorlalti coinculpati , martorilor . Contradictorialitatea reflecta interesele contrare ale partilor , realizarea egalitatii acestora in fata legii , precum si separarea functiei acuzarii de cea a apararii .

i) Posibilitatea exercitarii cailor de atac . Caile de atac sunt mijloace legale prin intermediul carora se efectueaza controlul judecatoresc asupra hotararilor, in vederea inlaturarii erorilor sau preintimpinarii comiterii acestora in activitatea jurisdictionala . Caile de atac sunt remedii procesuale ce au ca scop garantarea drepturilor impotriva hotaririlor judecatoresti gresite . Ca remedii procesuale, ele sunt indispensabile pentru garantarea drepturilor individuale impotriva hotaririlor judecatoresti gresite si deci periculoase atit pentru cetateni cit si pentru autoritatea justitiei[8] . O garantie importanta adusa dreptului la aparare al inculpatului in cazul exercitarii unei cai de atac o reprezinta principiul "non reformato in pejus" potrivit aaruia instantta de judecata nu poate crea o situatie mai grea pentru inculpate cand acesta a declarat apel sau recurs( art.372, alin.1 si 385 ind.8 C.pr.Pen.) .Aceasta regula reprezinta un vechi principiu procesual aplicabil in material cailor de atac, care stabileste ca nimeni nu-si poate crea o situatie defavorabila prin intermediul exercitarii propriei cai de atac[9].

Aceste garantii ale dreptului la apaarare sunt completate de nulitatile pe care legea le prevede pentru actele procesuale efectuate prin incalcarea dispozitiilor ce garanteaza apararea.

Nulitatile, reglementate de art. 197 C. Pr. Pen. , sunt sanctiuni arocedurale care lovesc actul juridic intocmit fara respectarea dispozitiilor prevazute de lege pentru validitatea sa , incalcarea legii a adus o vatamare bunei desfasurari ale procesului penal, drepturilor sau intereselor participantilor si care nu pot fi inlaturate decit prin anularea actului nelegal . Legea procesuala penala prevede ca incalcarile dispozitiilor legale care reglementeaza desfasurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci cand s-a produs o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin anularea acelui act. Nulitatile sunt de doua feluri, absolute si relative. Nulitatile absolute intervin atunci cand s-au nesocotit norme imperative referitoare la conditiile si formele esentiale ale valabilitatii actelor procesuale, pot fi invocate in orice faza a procesului penal de catre orice persoana sau din oficiu si nu pot fi acoperite prin trecerea timpului sau in alt mod . Sunt lovite de nulitate absolutea incalcarea dispozitiilor referitoare la competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, la sesizarea instanttei, la compunerea acesteia, la pubilicitatea sedintei de judecataa , participarea procurorului la judecata in cazurile obligatorii, prezenta inculpatului si asistarea acestuia de catre aparator, cond. sunt obligatorii, precum si efectuarea anchetei sociale in cauzele cu infractori minori . Nulitatile relative se aplica in situatiile cand nu s-au respectat dispozitiile legale, privind actul procedural indeplinit, pot fi inlaurate prin vointa celui vatamat si pot fi invocate numai de acesta din urma daca a fost vatamat in drepturile si interesele sale legitime . Cel care invoca nulitatea relativa trebuie sa faca dovada vatamarii.

Practica instanttelor noastre judecatoresti ofera numeroase exemple in ceea ce priveste sanctionarea cu nulitatea absolutea a unor categorii de acte care intra la compunerea activitatii judiciare penale.

1) O prima problema pe care o ridic dispozitiile privitoare la ascultarea invinuitului sau inculpatului este aceea daca este lovita de nulitate absoluta hotararea primei instante sau hotarirea instantei de apel care judeca fondul fara ascultarea inculpatului prezent , sau aceasta constituie o nulitate relativa.

Solutia care s-a impus este aceea a nulitatii absolute.

Itr-adevar, o hotarire data fara ca inculpatul sa fie ascultat desi se afla prezent, nesocoteste regula egalitatii armelor, regula fundamentala nescrisa , pe care o implica desfasurarea procesului penal, incalca pricipiile contradictorialitatii pe care il impune in lumina corelatia dintre regula " de baza a stabilirii adevarului(art.3) si dispozitiile privitoare la garantarea dreptului la aparare (art.6) dat fiind ca , pe parcursul procesului" penal, dubla calitate a declaratiilor inculpatului de mijloc da dovada si garantie a exercitarii efective a dreptului la aparare sunt si trebuie sa ramana ingemanate, indisociabile . De aceea, omisiunea primei instante sau instantei de apel care judeca fondul, de a asculta pe inculpat e susceptibila sa limiteze posibilitatea de a obtine probe (sau unele dintre ele) si deci, de a se ajunge la adevar si produce inculpatului o vatamare care nu poate fi inlaturata altfel decat prin casarea hotararii de catre o instanta de recurs, in baza art.385 , alin.1 , pct.2 , lit.c, C.pr.pen[10].

O atare solutie se impune chiar daca instanttele de fond au dat ultimul cuvant inculpatului inainte de a se incheia dezbaterile . Este ceea ce a decis , pe drept cuvant jurisprudenta[11] inainte de modificarea Codului de procedura penala intervenita prin Legea nr. 45/1993 , optiune imbratisata unanim in doctrina dreptului procesual penal[12] .

2) O alta problema este aceea de a deslusi daca poate constitui motiv de nulitate absolutea prevazuta in art. 197 , alin 2 C . pr. pen. Ascultatea invinuitului sau inculpatului cu ocazia arrestarii preventive fara a fi asistat de un aparator . In raport cu modificarea art. 171 C. pr. pen. Intervenita prin legea nr. 32/1990 , raspunsul la o atare problema este , consideram de asemenea afirmativ .

In jurisprudenta Curtii Supreme de Justitie , Sectia penala s-a decis , intr-o speta[13], ca luarea masurii arrestarii preventive , fara a fi asistat de un aparator si de asemenea aparatorului din oficiu numai pentru a-l asista pe inculpatul arestat la prezentarea materialului de urmarire penala , constituie motiv de nulitate absolutea prevazuta in art. 197 alin. 2 C. pr. pen. , cauza neputand fi judecata de instantta sesizata care trebuie sa o restituie procurorului pentru refacerea urmaririi penale .

3) La ascultarea invinuitului retinut este obligatorie prezenta aparatorului , sub sanctiunea nulitatii prevazute in art. 197 alin. 2 C pr. pen . Raspunsul este , recunoastem , dificil de dat .

Mai intai trebuie sa mentionam ca m in aplicarea art. 171 C. pr. pen . in redactiunea dinaintea modificarii prin Legea nr. 32/1990, jurisprudenta a adoptat , in aplicarea procedurii pentru urmarirea si judecarea unei infractiuni flagrante , solutia potrivit careia asistenta juridica este obligatorie nu numai cand invinuitul sau inculpatul este arestat , chiar in alta cauza , ci si atunci cand invinuitul este retinut . O atare solutie , adoptata de fostul Tribunal Judetean Valcea a fost viu criticata in doctrina penala a vremii[14] . S-s argumentat ca prevederile art. 171 alin. 2 C. pr. pen. ( in redactiunea data acestui text cu prilejul adoptarii lui in 1968 ) , intrucat se refereau la obligativitatea apararii invinuitilor sau inculpatilor arestati , nu putea fi extinse la invinuiti aflati in stare de retinere , chiar in caz de infractiuni flagrante .

Pe de alta parte , masura tetinerii si aceea a aresarii preventive sunt distincte nu numai cu privire la momentul in care pot intervene in cadrul procesului penal si la organelle ce le pot lua , dar si in ceea ce priveste durata lor ; Ceea ce face ca neexercitarea functiilor preventive dureaza numai 24 de ore , ceea ce face ca neexercitarea functiilor apararii intr-un interval atat de scurt sa nu fie de naturea a prejudicia interesele invinuitului - ca si difficultatiile inerente desemnarii aparatorului din oficiu , convocarii acestuia de catre organul de urmarire penala si exercitiul sarcinii de aparator , intr-un timp extres de redus - ar explica neprevederea , in textul art. 171 alin. 2 C. pr. pen. , a , obligativitatii asistentei juridice in cazul retinerii invinuitului .

Daca regandim , astazi problema in discutie , trebuie sa recunoastem ca , formal , in raport cu modul de formulare a art. 171 alin. 2 C. pr. pen. , invinuitul retinut poate fi ascultat de organul de urmarire penala fara a fi asistat de aparator , ca , deci , ascultarea invinuitului retinut neasistat de aparator nu atrage sanctiunea nulitatii absolute prevazute in art. 197 1lin. 2 C. pr. pen. , cata vreme art. 171 alin. 2 im redactiunea data prin Legea nr. 32/1990 ( in vigoare ) prevede explicit ca asistenta juridica este obligatorie , intre altele , cand invinuitul este arestat chiar in alta cauza In realitate , din spiritul modificarilor aduse Codului de procedura penala in anii 1990 si nin litera dispozitiilor art.23(5) din Constitutia Romaniei, in care se prevede ca "celui retinut sau arestat I se aduce la cunostinta, in limba pe care o intelege, motivele retinerii sau ale arestarii; invinuirea se aduce la cunostinta numai in prezenta unui avocat , ales sau numit din oficiu"- rexulta ca ascultarea de catre organul de urmarire penala a invinuitului retinut neasistat de aparator atrage sanctiunea nulitatii absolute in temeiul art.197 alin.2 raportat la art.171 alin.2 C.pr.pen. interpretate in raport cu dispozitiile art.23 pct.5 din Constitutia Romaniei.

Astfel fiind, consideram ca trebuie parasita jurisprudenta potrivit careia daca cercetarea penala a infactiunii flagrante se face in timp ce faptuitorul este retinut fara sa fie pusa in miscare actiunea penala ,impotriva sa, dispozitiile art.171 alin.2 C .pr.pen. referitoare la asistenta juridica, obligatorie nu sunt aplicabile[15].

IV)In situatia in care se constata , In recurs , ca un inculpate a fost judecat pentru infrcatiune pentru care asistenta juridica este obligatorie ,in lipsa aparatorului, deoarece dupa incheierea dezbaterilor, prima instanta sau cea de apel, cu ocazia deliberarii a schimbat incadrarea juridical a faptei intr-o infractiune pentru care asistenta juridical nu este obligatorie, mai poate opera nulitatea absoluta? Intr-o atare situatie, credem ca instanta judecind recursul va trebui sa-l admita, sa caseze hotarirea atacata, dispunind rejudecarea de catre instanta a carei hotarire a fost casata pentru cazul de nulitate prevazut in art.197 alin2 teza a 2-a , C.pr.pen., intrucit judecata a avut loc in lipsa aparatorului iar prezenta acestuia era obligatorie in raport cu incadrarea juridical data faptei pentru actul de sesizare. Imprejurarea ca fond instanta, numai cu ocazia eliberarii a schimbat incadrarea juridical nu este obligatorie nu prezinta relevanta in raport cu dreptul inculpatului de a fi asistat de parator, cita vreme se mentine caracterizarea juridical a faptei data prin rechizitoriu ca infractiune care atrage obligativitatea asistentei juridice a inculpatului. Este adevarat ca schimbarea incadrarii juridice , in situatia examinata, opereaza ex tune adica in raport cu momentul savirsirii faptei, totusi aceasta nu poate acoperi activitati sau acte procesuale desfasurate in timpul judecatii in fond, fara observarea unor drepturi ale partilor a caror incalcare era tot ex tunc, lovita de nulitatea absoluta[16].