EGIPT - Elemente de ordin istoric, Organizarea constitutionala

EGIPT

1.1.1. Elemente de ordin istoric

Din timpuri foarte vechi, pe teritoriul Egiptului de astazi a inflorit o remarcabila civilizatie. Istoricul Herodot considera Egiptul ca fiind 'un dar al Nilului'. Inca din epoca neolitica, cu 10.000 de ani inainte de Christos, pe teritoriul Egiptului de azi locuiau doua populatii distincte: una, de rasa africana, venind din centrul Africii, iar cealalta, de rasa mediteraniana, provenita din Asia^[1]

Potrivit unor legende, pe teritoriul Egiptului ar mai fi fiintat si o alta populatie, provenind din Atlantida. In pofida unificarii tarii, teritoriul Egiptului era divizat in unitati teritoriale, in raport cu originea tribala, 22 de provincii sau Hessep in Egiptul de sus si 20 in Egiptul de jos.

Statul unificat egiptean a cunoscut mai multe perioade: Regatul timpuriu, cu capitala la Thimis, Regatul vechi, cu capitala la Memphis, Regatul mijlociu cu capitala la Theba, Regatul nou cu capitala la Theba si Regatul tarziu, cu capitala la Sais.

Dupa dezmembrarea Egiptului, ca urmare a unor lupte interne, el este cucerit succesiv de asirieni, persi si apoi de Alexandru Macedon. Mai tarziu, Egiptul devine o provincie a Imperiului bizantin, fiind condus de un reprezentant al Imparatului, prefectul de Egipt si de episcopul de Alexandria. In aceasta perioada, se afirma in Egipt religia copta, varianta a crestinismului, care s-a separat de biserca oficiala ortodoxa dupa conciliul de la Calcedon (anul 451). In anul 639, Egiptul este cucerit de arabi, care pentru moment pastreaza biserica si administratia bizantina. Incepe apoi insa o perioada de islamizare a Egiptului, dar aceasta se desfasoara lent, in conditiile slabirii puterii politice a califatelor arabe. Pentru o scurta perioada (868), Egiptul beneficiaza de anumita independenta, iar la mijlocul secolului XIII puterea in Regat este preluata de mameluci. Dupa 1517 Egiptul este cucerit de turci, condusi de sultanul Selim I si inclus in imperiul otoman.

In timpul razboaielor napoleoniene Egiptul este cucerit de francezi, dar acestia se retrag ca urmare a prabusirii imperiului napoleonian, fiind infranti de coalitiile care actionasera impotriva lui.

In perioada guvernarii lui Mehmet Ali (1805-1848), in Egipt sunt infaptuite o serie de reforme social-economice, accentuandu-se totodata actiunile politice si diplomatice pentru obtinerea independentei. De altfel, in aceasta perioada se desfasoara mai multe razboaie impotriva turcilor (1832-1833, 1839-1841), in final Egiptul intra sub dominatia britanica (1914). Desi in 1922 i se acorda in mod formal independenta in cadrul unei monarhii constitutionale, Egiptul ramane totusi legat politic si economic de Marea Britanie.

Prin tratatul anglo-egiptean din 1936, Marea Britanie isi legalizeaza dreptul de a construi baze militare pe teritoriul egiptean si de a mentine unitati militare.

Dupa cel de al doilea razboi mondial, Egiptul este angajat in conflictele din zona, participand la mai multe actiuni militare. Pe plan intern, la 23 iulie 1952 se produce o lovitura de stat organizata de 'ofiterii liberi' in urma careia regele Faruk este detronat iar puterea este preluata de generalul Mohammed Neguib. Din 1953 Egiptul se proclama republica, iar din 1954 Gamal Abdel Nasser devine presedintele tarii (1954-1970), inaugurand o importanta etapa in care Egiptul se afirma ca un lider indiscutabil al intregii lumi arabe. In 1956 are loc razboiul anglo-franco-israelian, determinat de nationalizarea Canalului de Suez (26 iulie 1956). Ulterior, Egiptul este implicat si in conflictele din 1967 si 1973.

Un eveniment memorabil il constituie Acordul de la Camp David (1978) care pune capat unei lungi perioade de confruntari, iar in 1979 se semneaza, la Washington, tratatul de pace intre Egipt si Israel, in urma caruia trupele israeliene se retrag din Peninsula Sinai. Nemultumiti de importantii pasi realizati pe drumul stingerii conflictului militar sangeros, care durase cateva decenii, extremistii musulmani organizeaza asasinarea presedintelui Anwar Sadat, care semnase tratatul de pace. Urmasul sau la conducerea statului este Mohammed Hosni Mubarak, ales de doua ori la conducerea statului.

In timpul presedintiei lui Hosni Mubarak (de la 13 octombrie 1981), reales in 1989, Egiptul se manifesta in continuare ca un factor de pace in Orientul Mijlociu, intretinand relatii cu toate statele arabe, dar pronuntandu-se pentru o politica realista si pragmatica in legatura cu solutionarea problemei Orientului Mijlociu.

1.1.2. Organizarea constitutionala

Actuala Constitutie a Republicii Arabe Egipt dateaza din 1980, ea fiind adoptata prin referendum la 22 mai 1980^[2]. Constitutia cuprinde 211 articole, grupate in sapte parti. Ordinea tratarii materiilor este urmatoarea: proclamatia constitutionala (care tine loc de preambul), statul, elementele de baza ale societatii, elementele economice, libertatile publice, drepturile si indatoririle, suprematia dreptului, sistemul de guvernare, seful statului, legislativul, Adunarea Poporului, executivul, Presedintele Republicii, guvernul, administratia locala, consiliile nationale specializate, autoritatea judecatoreasca, Curtea Suprema Constitutionala, Procurorul Public Socialist (Prosecutor), fortele armate si Consiliul Apararii Nationale, prevederi generale si de tranzitie, Adunarea Shoura (Consiliul consultativ), presa.

Proclamatia constitutionala subliniaza valorile pe care se intemeiaza societatea egipteana, precum si atasamentul poporului egiptean pentru pace, pentru unitatea natiunii arabe, drepturile omului si pastrarea cuceririlor revolutiei din 23 iulie 1952.

In ceea ce priveste statul, Constitutia precizeaza ca Egiptul este un stat democratic, socialist, intemeiat pe alianta fortelor muncitoare ale poporului. Se mai mentioneaza totodata ca poporul egiptean reprezinta o parte a natiunii arabe si ca el actioneaza pentru infaptuirea unei unitati corespunzatoare a acesteia. Religia islamica este religia de stat a Egiptului, iar jurisprudenta islamica este principala sursa a legislatiei. Suveranitatea apartine poporului, iar fundamentul economic al Republicii Egipt este un sistem socialist democratic, menit sa lichideze diferentele de venituri, sa previna exploatarea, sa protejeze castigurile legitime, garantand totodata o repartitie echitabila a indatoririlor si responsabilitatilor.

In legatura cu aspectele economice, sunt de remarcat prevederile art.26 din Constitutie, care precizeaza ca muncitorii vor participa la conducerea si beneficiile proiectelor, fiind implicati in dezvoltarea productiei si aplicarea planurilor in unitatile producatoare. Muncitorii vor fi reprezentati in consiliile de conducere din sectorul public, cu cel putin 50% din numarul membrilor acestor consilii de conducere. In ceea ce priveste cooperativele agricole si industriale, micilor agricultori si mestesugari li se va rezerva 80% din numarul locurilor in consiliile de conducere.

Potrivit art.29 din Constitutie, proprietatea se gaseste sub supravegherea poporului si protectia statului. In Egipt exista trei feluri de proprietate: proprietatea publica, proprietatea cooperatista si proprietatea privata. Proprietatea privata urmeaza sa fie aparata, ea neputand fi expropriata decat in interes general si cu acordarea unei juste compensatii. Nu vor fi permise nationalizari decat cu luarea in considerare a intereselor publice, potrivit dreptului si pe baza unor compensari. Legea va stabili limita maxima a suprafetei de pamant pe care poate sa o detina fiecare fermier pentru a-i proteja pe muncitorii agricoli de exploatare si a afirma solidaritatea celor ce muncesc la nivelul satelor.

Constitutia Republicii Arabe Egipt cuprinde un capitol amplu de drepturi si libertati, in spiritul documentelor internationale si al prevederilor pe care le inscriu toate constitutiile democratice. Retin atentia, de pilda, prevederile art.43 care dispun ca nici un experiment medical sau stiintific nu poate fi efectuat asupra vreunei persoane, fara consimtamantul acesteia exprimat in mod liber.

Art.53 din Constitutie consacra institutia dreptului de azil, ce poate fi acordat strainilor persecutati pentru 'apararea intereselor popoarelor, drepturile omului, pacii sau justitiei'. Extradarea refugiatilor politici este interzisa.

In Constitutie exista o sectiune speciala consacrata suprematiei legii. In afara de faptul ca se mentioneaza ca suprematia legii este 'regula de baza in stat' (art.64), se mai fac o serie de precizari importante, printre care recunoasterea prezumtiei de nevinovatie, caracterul individual al pedepselor, interzicerea aplicarii unor pedepse fara hotarare judecatoreasca, dreptul la aparare, dreptul de a actiona in fata justitiei, interzicerea urmaririi penale in lipsa unei hotarari a organelor competente, drepturile persoanelor arestate sau detinute s.a.

In conformitate cu prevederile art.73 din Constitutie, seful statului este Presedintele Republicii, ales de Adunarea Poporului, al carui mandat este de sase ani. In timpul mandatului sau, Presedintele Republicii nu poate exercita nici o profesiune libera si nici sa desfasoare activitati comerciale, fianciare sau industriale.

In cazul unor acuzatii de inalta tradare sau alte acte criminale, se prevede o procedura similara impeachment-ului, la propunerea unei treimi din membrii Adunarii Poporului, decizia urmand sa fie luata cu o majoritate de doua treimi.

Presedintele va fi suspendat din exercitiul functiilor sale, chiar in momentul declansarii procedurii de impeachment, atributiile sale urmand sa fie preluate in mod temporar de vicepresedinte. In ce priveste judecata propriu-zisa a Presedintelui pentru inalta tradare, aceasta se va face de catre un tribunal special.

Puterea legislativa in Republica Araba Egipt - care a adoptat sistemul monocameral - apartine Adunarii Poporului. Aceasta exercita puterea legislativa, aproba politica generala a statului, planul general de dezvoltare economica si sociala si bugetul statului. Ea isi exercita controlul asupra modului in care isi indeplinesc indatoririle organele executive, in modul prevazut de Constitutie.

Adunarea Poporului se compune din 454 de membri, din care 444 alesi pe termen de 5 ani prin scrutin direct, dintre care cel putin jumatate trebuie sa fie muncitori si fermieri. Alegerile se desfasoara in cadrul a 222 circumscriptii, alegand fiecare cate doi deputati. Prezentarea la vot este obligatorie pentru barbati. In afara deputatilor alesi, Presedintele Republicii are dreptul sa numeasca in Adunarea Poporului 10 membri. Durata mandatului Adunarii Poporului este de cinci ani. Ea este unica autoritate competenta sa decida asupra validarii membrilor sai. In situatii exceptionale, potrivit art.96, membrii adunarilor populare pot fi revocati daca au pierdut increderea sau statutul pe care il aveau de muncitor sau fermier. In asemenea cazuri este necesara o hotarare a Adunarii Poporului, cu o majoritate de doua treimi. In timpul mandatului, membrii Adunarii Poporului nu pot fi urmariti din punct de vedere penal, fara permisiunea adunarii, cu exceptia cazurilor de flagrant delict.

Ca urmare a alegerilor desfasurate la 29 noiembrie/6 decembrie 1995, repartitia celor 444 mandate ale deputatilor alesi a fost urmatoarea: Partidul National Democratic (N.D.P.) - 318; Neo Wafd - 6; Partidul progresist unionist - 5; Partidul nasserian - 1; Partidul liberal - 1; Partidul muncii - 1; independenti - 112 (dintre care, dupa scrutin, 99 s-au raliat N.D.P.)

In Parlamentul  ales in 1999 repartizarea a fost urmatoarea: 353 mandate Partidului National Democratic (N.D.P.), 35 unor independenti apropiati N.P.D., 7 liberali (H.J.W.), 6 nationalisti unionisti, 3 naserieni, 1 centrist (AHRAR), 37 deputati fara partid iar 2 locuri erau vacante^[3]

In Egipt cele mai recente alegeri pentru Adunarea Poporului s-au desfasurat la 9 noiembrie 2005. In cadrul acestor alegeri 444 de deputati au fost alesi prin scrutin direct, 10 urmand sa fie numiti de seful statului. Alegerile s-au desfasurat in cadrul a trei tururi de scrutin, tururi suplimentare fiind organizate la sase zile in circumscriptiile in care nici un candidat nu a obtinut majoritatea simpla.

Potrivit observatorilor politici, alegerile din 2005 au reprezentat un nou test pentru democratia egipteana, dupa ce la 7 septembrie 2005 au fost organizate primele alegeri prezidentiale cu mai multi candidati, in cadrul carora Mohammed Hosmi Mubarak a fost reales pentru un al cincilea mandat prezidential cu 89% din voturi. Ca urmare a alegerilor, Partidul National Democratic, sustinator al presedintelui Mubarak, a obtinut 320 de locuri in Adunarea Poporului, in timp ce Frontul National pentru Schimbare a obtinut 96, fiind totodata alesi si nu numar de 26 candidati independenti. Dintre acestia din urma, 17 au fost sustinuti de gruparea fundamentalista Fratii Musulmani, oficial interzisa din 1954, dupa tentativa de asasinat a presedintelui Gamal Abdel Nasser.

Cat priveste Consiliul Consultativ, acesta cuprinde 264 membri, dintre care 176 sunt alesi prin scrutin direct iar 88 sunt numiti de seful statului.

Pentru desfasurarea lucrarilor Adunarii Poporului este necesar a fie prezenta majoritatea membrilor sai. Hotararile se adopta cu majoritatea absoluta a membrilor prezenti, cu exceptia cazurilor in care s-ar cere o alta majoritate.

Dreptul de initiativa legislativa apartine atat deputatilor cat si Presedintelui Republicii. Acesta are si dreptul, cu aprobarea a doua treimi din numarul deputatilor, sa propuna si sa faca sa fie adoptate decrete, avand forta de lege numai pe o perioada limitata, decretele adoptate de Presedinte urmand sa fie supuse Adunarii Poporului la prima sedinta dupa terminarea perioadei de autorizare. Presedintele are si dreptul sa ridice obiectii in legatura cu o lege votata de Adunarea Poporului, trimitand-o acesteia spre o noua discutare. In cazul in care Adunarea ar aproba-o insa, din nou, cu aceeasi majoritate, legea urmeaza sa fie promulgata.

Membrii Adunarii Poporului au dreptul sa adreseze interpelari primului ministru si chiar sa propuna retragerea increderii fata de primul ministru sau de alti membri ai Cabinetului. In situatiile in care o zecime din membrii Adunarii pun in discutie raspunderea primului ministru iar Adunarea accepta cu majoritate, acest punct de vedere urmeaza sa fie supus Presedintelui Republicii. Presedintele are dreptul sa restituie raportul Adunarii, in termen de 10 zile, iar daca Adunarea isi mentine punctul de vedere, se organizeaza un referendum in termen de 30 de zile. In cazul in care participantii la referendum se pronunta in sprijinul Guvernului, Adunarea trebuie considerata dizolvata.

In ceea ce priveste dreptul Presedintelui de a dizolva Adunarea Poporului, acesta nu se poate realiza, potrivit art.136 din Constitutie, decat ca urmare a unui referendum popular in care majoritatea votantilor ar sprijini propunerea de dizolvare.

Executivul este alcatuit din Presedintele Republicii, care poate numi unul sau mai multi vicepresedinti, stabilind totodata atributiile lor. Asa cum s-a aratat, Presedintele poate sa adopte decrete avand forta de lege in intervalul dintre sesiunile Adunarii Poporului sau in caz de dizolvare a acesteia, ele urmand sa fie puse in discutie la prima reuniune a noii Adunari a Poporului.

In ce priveste acordurile internationale, Constitutia prevede doua categorii de instrumente juridice: cele care implica modificari teritoriale sau afecteaza drepturile de suveranitate ale statului ori impun sarcini financiare, pentru care este necesara aprobarea Adunarii Poporului, si celelalte, in legatura cu care Presedintele are numai obligatia de a comunica incheierea lor Adunarii Poporului, prezentand, eventual, orice explicatii necesare.

Guvernul reprezinta, potrivit art.153 din Constitutie, organul suprem executiv si administrativ al tarii. El este alcatuit din primul ministru, loctiitorii sai, ministri si loctiitorii acestora. Competenta Cabinetului consta, intre altele, in a aplica politica generala a statului si a controla aplicarea ei 'in colaborare cu Presedintele Republicii, in concordanta cu legile si decretele presedintiale'. Ministrii sunt conducatorii departamentelor, ei avand obligatia sa se consacre exclusiv acestei raspunderi, fara a putea desfasura profesii libere, activitati comerciale si financiare si nici sa inchirieze sau sa dea in locatie proprietati ale statului.

Actualul prim-ministru al Egiptului este Atif Muhommed Ubaid, desemnat in aceasta functie la 5 octombrie 1999.

Unitatile administratiei locale sunt judetele (guvernorates), orasele si satele. Pe baza unor alegeri directe sunt constitiuite consilii locale ale poporului, in cadrul carora jumatate vor fi muncitori si tarani.

Constitutia Egiptului mai prevede posibilitatea infiintarii unor consilii nationale specializate in diverse materii ale politicii statului, functionand pe langa Presedintele Republicii.

Potrivit prevederilor art.165 din Constitutie, autoritatea judiciara este independenta si se exercita prin tribunale de mai multe clase si categorii. Judecatorii de inamovibilitate, sedintele tribunalelor sunt publice, iar politia trebuie sa contribuie la asigurarea justitiei in modul si in limitele prevazute de lege.

Un Consiliu Suprem, prezidat de Presedintele Republicii, va supraveghea problemele organizarii judecatoresti.

Osebit de autoritatile judecatoresti, Constitutia Republicii Arabe Egipt prevede existenta unei Curti Supreme Constitutionale, corp judiciar independent, avand personalitate juridica (art.174). Ea are ca principala atributie sa asigure controlul respectarii constitutionalitatii legilor si decretelor, asumandu-si totodata sarcina de a interpreta textele legislative, in conditiile prevazute de lege.

In Egipt functioneaza si o institutie similara Obudsman-ului - Procurorul Public Socialist (Socialist Public Prosecutor). Atributiile sale sunt de a asigura indeplinirea procedurilor care garanteaza drepturile poporului, siguranta societatii si sistemul sau politic, apararea realizarilor socialiste. Competentele si obligatiile sale sunt definite de lege, el fiind raspunzator fata de Adunarea Poporului.

In problemele de aparare, Constitutia prevede crearea unui Consiliu al Apararii Nationale, al carui presedinte este Presedintele Republicii. Constitutia mai prevede posibilitatea crearii unor tribunale militare, dar numai in conditiile prevazute de lege.

In ce priveste politia, se prevede ca aceasta este un corp civil disciplinar, al carui sef suprem este Presedintele Republicii.

In ceea ce priveste modificarea Constitutiei, se prevede ca aceasta poate fi facuta de insasi Adunarea Poporului sau la cererea Presedintelui Republicii.

Amendamentele sunt discutate in principiu si aprobate cu majoritatea membrilor Adunarii. In cazul respingerii, ele nu pot fi reluate in discutie decat dupa trecerea unui interval de timp de un an. Daca Adunarea Poporului a aprobat in principiu revizuirea, articolele in cauza vor fi rediscutate dupa trecerea unui timp de doua luni, iar daca vor fi aprobate cu o majoritate de doua treimi urmeaza a fi supuse poporului printr-un plebiscit. In cazul in care amendamentul este aprobat, va fi considerat in vigoare din momentul anuntarii rezultatelor plebiscitului.

De remarcat ca in sistemul constitutional egiptean mai exista o institutie specifica - Consiliul Consultativ (Shoura Assembly), a carui principala atributie este aceea de a veghea la respectarea principiilor revolutiilor din 23 iulie 1952 si 15 mai 1971, pentru a consolida unitatea nationala si pacea sociala, a proteja alianta fortelor muncitoare, valorile sale, drepturile si libertatile si a asigura ca sistemul democratic socialist sa se consolideze si sa-si atinga scopurile.

Adunarea Shoura urmeaza sa fie consultata in special in ce priveste propunerile de modificare a Constitutiei, planul de dezvoltare economica si sociala, tratatele de pace si de alianta, propuneri de legi transmise Adunarii de catre Presedintele Republicii. Adunarea Shoura se compune din 132 de membri, dintre care doua treimi sunt alesi prin vot secret, cel putin jumatate din acestia urmand sa fie muncitori si tarani, iar o treime este numita de Presedintele Republicii. Durata mandatului membrilor Adunarii Shoura este de sase ani, la fiecare trei ani reinnoindu-se atat jumatate dintre cei alesi, cat si dintre cei numiti de Presedintele Republicii.

In cadrul Adunarii Shoura, Presedintele Republicii sau primul ministru pot prezenta expuneri sau declaratii, iar aceasta, la randul sau, poate solicita participarea la sedinte a unor membri ai guvernului.

De remarcat, in ceea ce priveste Constitutia Republicii Arabe Egipt, prezenta unui capitol special consacrat problemelor presei, in care este subliniata importanta acesteia, libertatea presei, interzicerea cenzurii, libertatea de a constitui ziare, de a le detine in proprietate sau a le finanta, in conformitate cu Constitutia si prevederile legii, ca si dreptul ziaristilor de a avea acces la informatii.

Prin Constitutie se infiinteaza un organ special - Consiliul Suprem al Presei - a carui principala atributie  consta in a veghea la respectarea libertatii presei si la indeplinirea rolului sau in conformitate cu prevederile constitutionale.