Continutul raportului juridic

Continutul raportului juridic

Drepturile subiective si obligatiile care alcatuiesc continutul raportului juridic realizeaza legatura dintre subiectele acestuia.

A. Dreptul subiectiv reprezinta masura conduitei titularului dreptului[1], facultatea sau prerogativa recunoscuta de lege subiectului activ de a pretinde o anumita conduita de la subiectul pasiv.

B. Obligatia - element al continutului raportului juridic reprezinta indatorirea subiectului pasiv la prestarea pozitiva sau negativa fata de subiectul activ.

C. Obiectul raportului juridic consta in prestatia pe care subiectul activ o poate pretinde din partea subiectului pasiv si care poate fi pozitiva, adica o actiune (a da sau a face), ori negativa, adica o abstentiune (a nu face)[2]

Prestatia pozitiva consta in:

"a da" in sensul de transfer al dreptului de proprietate sau al altui drept real de la un titular la altul;

"a face" cu semnificatia de realizare a unei alte actiuni pozitive, alta decat transmiterea proprietatii ori a altui drept real.

Prestatia negativa inseamna sintetic obligatia de"a nu face" in sensulde abtinere de la o anumita conduita stabilita de parti. In literatura juridica, intr-o opinie, s-a prevazut ca "obiect al raportului juridic poate fi un fapt al debitorului sau, in cele din urma, in mod derivat, un lucru."

A. Drepturile care formeaza continutul raportului juridic se numesc drepturi subiective, folosindu-se acest termen pentru a le deosebi de totalitatea normelor juridice, care constituie ceea ce numim dreptul obiectiv.

Cand vorbim despre dreptul unei anumite persoane de a pretinde altei persoane cu care a contractat ca aceasta sa-si indeplineasca obligatia sa, cuvantul "drept" are intelesul de drept subiectiv. In situatia in care victima unui accident are dreptul sa fie despagubita de cel care i-a produs prejudiciul, ne referim la dreptul subiectiv al acesteia.

A. Dreptul subiectiv este facultatea sau posibilitatea pe care o are subiectul unui raport juridic de a actiona in limitele permise de lege si de a pretinde unui alt subiect al aceluiasi raport juridic sa aiba o comportare corespunzatoare, indeplinindu-si obligatia de a face, de a da sau de a nu face ceva.[3]

Spre exemplu, dreptul de proprietate este un drept subiectiv, deoarece in temeiul acestui drept proprietarul poate folosi bunul ce-i apartine pentru satisfacerea trebuintelor sale, sau poate dispune de acest bun in limitele stabilite de lege, putand totodata pretinde ca toti ceilalti sa se abtina de la orice fapta care ar putea aduce vreo atingere dreptului sau (art. 480 Cod civil).

Din cele de mai sus reiese ca dreptul subiectiv are urmatoarele trasaturi caracteristici :

presupune neaparat o obligatie corespunzatoare, implicand in mod necesar un raport social intre doua sau mai multe persoane ;

conferatitularului sau posibilitateajuridica de a desfasura o anumita activitate, careia ii corespunde o anumita comportare din partea persoanei obligate ;

confera de asemenea titularului sau putere de a pretinde persoanei obligate sa-si indeplineasca obligatia ei, recurgand, in caz de necesitate, la constrangera statala.

Dreptul subiectiv ia fiinta la nasterea raportului juridic civil.Persoana care dobandeste drepturile ce formeaza continutul raportului juridic se numeste subiect activ, iar persoana careia ii incumba obligatiile corespunzatoare se numeste subiect pasiv.

Obligatia la randul ei, este indatorirea subiectului pasiv de a avea o anumita comportare, corespunzatoare fata de conduita titularului dreptului subiectiv (subiectul activ).

In raporturile de obligatii subiectul activ este numit creditor, iar subiectul pasiv debitor. De cele mai multe ori, fiecare din participantii la raporturile juridice civile este in acelasi timp si subiect activ si subiect pasiv. Aceasta situatie este specifica tuturor contractelor sinalagmatice, din care rezulta drepturi si obligatii reciproce intre ambele parti. Asa de pilda, in raportul juridic civil care se naste intr-un contract de vanzare-cumparare intre un agent economic si o persoana fizica, intreprindrea vanzatoare este in acelasi timp subiect activ al dreptului de a i se plati pretul lucrului vandut si subiect pasiv al obligatiei de predare a lucrului respectiv, iar cumparatorul este subiectul activ al dreptului de a i se transmite si garanta linistita posesiune si folosinta a lucrului cumparat si subiectul pasiv al obligatiei de a plati pretul. Dar dreptul de a pretinde predarea unui lucru nu constituie unicul continut posibil al obligatiei. Obligatia poate consta si in a face ceva (debi-torul va presta diferite servicii) sau de a nu face (abtinere de la anumite actiuni).

Indiferent insa de natura si intindrea drepturilor si obligatiilor, ca ele se conditioneaza reciproc, obligatia unei parti pesupunand existenta unui drept al celeilalte parti.

Clasificarea drepturilor civile subiective

Drepturile civile subiective se clasifica in raport cu persoana careia ii incuiba obligatia, precum si dupa continutul obligatiilor corespunzatoare in : drepturi absolute si drepturi relative.

Drepturile absolute[4] sunt acele drepturi carora le corespunde obligatia generala negativa a tuturor persoanelor de a se abtine de la incalcarea lor. Deoarece aceste drepturi pot fi incalcate de orice persoana, ele trebuie aparate impotriva tuturor.

Din categoria drepturilor absolute fac parte :

■ drepturile personale nepatrimoniale (dreptul la nume, la integritatea persoanei, dreptul de autor, dreptul de inventator etc.)

■ drepturile de proprietate si, in general, drepturile reale.

Drepturile relative, in opozitie cu cele absolute, sunt acele drepturi carora le corespunde obligatia uneia sau a unor persoane determinate, de a da (constitui sau stramuta un drept real asupra unui lucru), de a savarsi anumite acte sau fapte juridice (obligatii pozitive) sau de a se abtine de la anumite acte (obligatii negative).

O alta clasificare importanta a drepturilor se face dupa criteriul continutului economic, in : drepturi parimoniale si drepturi nepatrimoniale.

Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi care au un continut economic, oferind posibilitatea unei evaluari banesti. Majoritatea drepturilor civile sunt patrimoniale.

Drepturile nepatrimoniale sunt acele drepturi care nu au un

continut economic. Din categoria acestor drepturi fac parte drepturile asupra bunurilor inerente persoanei (dreptul la nume, onoare, demnitate etc.) care apartin tuturor persoanelor, precum si o serie de drepturi dobandite in urma participarii la anumite raporturi juridice (dreptul personal al autorilor si inventatorilor, drepturile) rezultand din casatorie sau rudenie etc.

Drepturile personale, nepatrimoniale, sunt acele drepturi absolute si netransmisibile, in sensul ca sunt legate in mod indisolubil de o anumita persoana si impun tuturor membrilor societatii obligatia corelativa de a le respecta.

Drepturile patrimoniale se impart la randul lor in urmatoarele categorii : drepturi reale si drepturi de creanta.

Drepturile reale sunt acele drepturi patrimoniale care iau nastere asupra bunurilor si pe care titularii lor le exercita direct, fara concursul altor persoane. Drepturile reale sunt absolute, fiind opozabile tuturor.

Drepturile de creanta sunt acele drepturi patrimoniale in temeiul carora subiectul activ (numit creditor) poate pretinde subiectului pasiv (adica debitorului) sa dea sa faca ori sa nu faca ceva.

Drepturile de creanta sunt drepturi relative si ca atare nu sunt opozabile decat fata de persoana sau persoanele care figureaza in raportul respectiv de obligatii. Drepturile reale sunt limitate la numar, spre deosebire de cele de creanta, care sunt nelimitate, posibilitatile de contractare a obligatiilor fiind numeroase si variate.

Recunoasterea, garantarea si ocrotirea drepturilor civile

Drepturile civile ale prsoanelor fizice sunt recunoscute in scopul satisfacerii intreselor lor personale, materiale si culturale, in acord cu interesul obstesc si potrivit legii. Este de subliniat ca drepturile civile sunt ocrotite de lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit scopului lor economic sau social. Un caracter specific al drepturilor civile ca si al tuturor drepturilor cetatenesti, este garantarea lor efectiva.

Drepturile subiective rezultate din raporturile juridice concrete sunt aparate, in cazul in care nu sunt respectate, prin actiunea de justitie. Ca urmare a unei actiuni in justitie, instanta judecatoreasca procedeaza la cercetarea cauzei si, in cazul in care actiunea este intemeiata, recunoaste dreptul reclamantului printr-o hotarare, obligand pe parat sa indeplineasca prestatia la care este indatorat. Daca acesta refuza, hotararea judecatoreasca va fi adusa la indeplinire prin executare silita cu ajutorul organelor de stat.

In ceea ce priveste drepturile personale nepatrimoniale, persoana care a suferit o atingere in asemenea drepturi, cum ar fi o atingere adusa numelui, onoarei sau reputatiei sale, ori cu privire la drepturile personale nepatrimoniale de autor al unei opere stiintifice, artistice ori literare, de inventator sau inovator etc., va putea cere instantei sa dispuna incetarea faptelor care aduc atingere acestor drepturi.

Instanta poate sa oblige pe autorul incalcarii unor asmenea drepturi personale, sa indeplineasca orice masuri pe care le va socoti necesare in restabilirea drepturilor incalcate. Este de relevat ca drepturile personale nepatrimoniale sunt ocrotite si dupa moarte, in masura stabilita de lege ori de reglementarile de convietuire sociala.

O manifestare a ocrotirii drepturilor cetatenesti o constituie si dispozitia legala dupa care procurorul in materiile reglementate de codul familiei si decretul privitor la persoanelor fizice si juridice are dreptul sa intervina in orice faza a procesului pentru apararea interesului statului sau ale oamenilor muncii, daca socoteste aceasta necesar.

B.Obligatia - element al continutului raportului juridic civil

Aceasta reprezinta indatorirea subiectului pasivla prestatia pozitiva sau negativa fata de subiectul activ.[5] Obligatia are o semnificatie multipla si anume:

un sens larg care configureaza raportul juridic de obligatie;

un sens restrans pentru a desemna obligatia subiectului pasiv;

un sens de inscris constatator

Ca element constitutive al continutului raportului juridic civil, obligatia este indatorirea subiectului pasiv, pretinsa de subiectul activ, de "a da", "a face" sau "a nu face ceva", conduita care poate fi impusa, in caz de necessitate, prin forta de constrangere a puterii de stat. Ea consta deci intr-o indatorire fata de subiectul activ, pretinsa de acesta. Conduita subiectului pasiv poate fi caracterizata printr-o prestatie pozitiva (a da sau a face) sau abstentiune sau prestatie negativa.

Daca subiectul pasiv nu-si indeplineste de buna voie obligatia asumata, subiectul activ poate solicita puterii de stat utilizarea fortei de constrangerii impotriva debitorului sau. Ansamblul drepturilor si obligatiilor pe care o persoana le are recunoscute prin lege, constituie statutul juridic al acesteia.

Izvoarele raportului juridic civil se refera sunt faptul juridic si actul juridic, pe care le vom trata succint in cele ce urmeaza.

a) Faptul juridic se poate produce ca rezultat al:

actiunilor omenesti;

evenimentelor obiective prevazute prin normele juridice sa duca la aparitia, modificarea sau stingerea raportului juridic si au loc independent de vointa omului.

Dupa caracterul lor, faptele juridice se clasifica in:

fapte licite, produse in conformitate cu prevederile legale;

fapte ilicite, care au loc prin incalcarea normelor legale.

Faptul juridic reprezinta imprejurarea de a carei producere legea leaga (stabilirea) nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic.

Evenimentele sunt acele fapte juridice produse in afara vointei persoanei si care, in conditiile prevazute de lege produc efecte juridice (ex. nasterea, moartea omului).

Actiunile omenesti generatoare de efecte juridice sunt fapte voluntare (dependente de vointa omului), fiind produse cu intentie sau fara intentie (culpa) de a determina aparitia, modificarea sau stingerea unui raport juridic.

Faptul juridic cuprinde deci activitatea umana si evenimentele care, potrivit normelor juridice genereaza efecte legale si anume:

creeaza raporturi juridice;

modifica raporturi juridice;

inceteaza (stinge) raporturi juridice.

In scopul de a produce aceste consecinte legale, este necesar ca faptele juridice sa fie recunoscute de lege (normele juridice), care sa le recunoasca aceste efecte. In raport de vointa omului exprimata pentru a produce faptul juridic, acesta se clasifica in urmatoarele doua categorii:

evenimentele

actiunile omenesti.

Actiunile omenesti generatoare de efecte juridice sunt fapte voluntare produse cu intentia de a obtine efecte juridice, sau fara intentie de a genera consecinte legale (ex. uciderea din culpa prevazuta si sanctionata de art. 178 Cod penal, cvasidelictul civil, prevazut de art. 999 Cod civil).

In ambele situatii, efectele legale constau in:

aparitia;

modificarea;

stingerea raportului juridic.

Din categoria actiunilor omenesti produse cu intentie se remarca, in mod special actele juridice.

b) Actul juridic - cel mai important izvor al raportului juridic

Actul juridic reprezinta manifestarea de vointa a persoanei fizice sau a persoanei juridice in scopul de a produce consecinte juridice. In conformitate cu prevederile inscrise in art. 948 Cod civil, pentru ca actul juridic sa fie incheiat in mod valabil si sa genereze consecinte legale, el trebuie sa indeplineasca anumite conditii generale de validitate (denumite elemente esentiale) si anume:

1. Capacitatea legala a partilor;

2. Consimtamantul valabil al subiectelor actului juridic;

3. Obiectul determinat sau cel putin determinabil;

4. Cauza licita si morala.

In situatii speciale prevazute expres in lege, pentru validitatea actelor juridice este ceruta si o conditie speciala de forma, cum se intampla cu actele solemne sau formale (exemplu: testamentul, contractul de vanzare - cumparare a unui teren agricol, contractul de arenda, etc.).

Teste de autoevaluare

1. Raportul juridic prezinta caracter:

a) concret

b) social

c) volitional

2. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice incepe la:

a) majoratul persoanei

b) 14 ani

c) nastere

3. Continutul capacitatii de folosinta a omului este alcatuit din:

a) drepturi

b) obligatii

c) drepturi si obligatii recunoscute de lege subiectelor de drept

4. Incetarea capacitatii de folosinta a subiectului individual de drept are loc la:

a) o data prevazuta in lege

b) moartea omului

c) majorat

5. Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice reprezinta:

a) aptitudinea de a dobandi drepturi si obligatii

b) puterea recunoscuta prin lege persoanei

c) aptitudinea (facultatea) persoanei de a exercita drepturi si obligatii, incheind personal si singura acte juridice.

6. Persoana fizica incheie personal si singura acte juridice la:

a) 14 ani

b) majorat

c) nastere

7. Capacitatea de exercitiu restransa apartine:

a) alienatului sau debilului mintal

b) minorului de 16 ani

c) minorului de 14-18 ani