Carta Sociala Europeana

Carta Sociala Europeana

arta sociala europeana, la fel ca si Conventia europeana a drepturilor omului, a fost elaborata sub auspiciile Consiliului Europei. Ea completeaza Conventia care garanteaza numai drepturi civile si polilice, stabilind un sistem european regional de protectie[1] pentru drepturile economice si sociale. Carta a fost deschisa spre semnare la 18 octombrie 1961 si a intrat in vigoare la 26 februarie 1965. Mai mult de jumatate din statele membre ale Consiliului Europei sunt parti la aceasta Carta. La 5 mai 1988 a fost incheiat un Protocol aditional la Carta[2] prin care se largste lista de drepturi. Desi intrat in vigoare la 4 septembrie 1992, fiind necesare trei ratificari pentru a-l face operational, foarte putine state l-au ratificat pana in prezent. La 21 octombrie 1991 a fost semnat Protocolul de amendare a Cartei sociale europene[3]. Acest instrument care aduce schimbari in mecanismul de supraveghere al Cartei, nu este inca in vigoare.

Carta proclama o lista de 19 categorii de 'drepturi si principii', incluzand dreptul la munca, la conditii prielnice de munca in conditii de siguranta, la remuneratie echitabila, la organizare, si la negociere colectiva. Carta proclama dreplul la protectie al copiilor, tinerilor si femeilor angajate. Sunt de asemenea recunoscute dreptul familiei la protectie sociala, juridica si economica, dreptul mamelor si al copiilor la protectie sociala si economica, si dreptul lucratorilor imigranti si al familiilor lor la protectie si asistenta. Alte drepturi enumerate in Carta sunt dreptul la pregatire si indrumare profesionala, la ocrotirea sanatatii, la asigurari sociale, la ingrijire sociala si medicala, si dreptul de a beneficia de servicii de asistenta sociala. Este de asemenea statuat dreptul la pregatire si recuperare al persoanelor handicapate fizic sau psihic si dreptul de a desfasura activitati lucrative pe teritoriul altor Parti Contractante.

Protocolul aditional suplimenteaza lista cu inca patru 'drepturi  si principii', incluzand dreptul celor ce muncesc la tratament egal si nediscriminare in functie de sex si dreptul de a lua parte la stabilirea si ameliorarea conditiilor de munca si de mediu la locul de munca. De asemenea se prevede ca 'fiecare persoana in varsta are dreptul la protectie sociala.'[4]

Se defineste si detaliaza intelesul '''drepturilor si principiilor'[5] enuntate doar in termeni generali in Partea I. Dreptul la conditii de munca igienice si in siguranta[6], se regaseste exprimat in angajamentul continut la articolul 3 din Partea a II a:

1. sa emita regulamente de protectie si igiena muncii;

2. sa urmareasca aplicarea unor astfel de regulamente;

3. sa consulte, dupa caz, organizatiile patronale si ale angajatilor privind masurile preconizate in vederea imbunatatirii protectiei si igienei muncii.

Partile Contractante si obligatiile lor juridice[7]. Devenind parte la Carta, statul se angajeaza 'sa considere Partea 1 a prezentei Carte ca fiind o declaratie privind scopurile pe care intentoneaza sa le promoveze prin toate mijloacele adecvate'[8]. Statul trebuie sa accepte ca avand obligativitate juridica anagajamentele continute in cel putin cinci din sapte articole din Partea a II a. Cele sapte prevederi sunt dreptul la munca, organizare, negociere colectiva, protectie sociala, dreptul la asistenta sociala si medicala, dreptul familiei la protectie sociala, juridica si economica, dreptul lucratorilor migranti si al familiilor lor la protectie si asistenta. Fiecare stat parte mai are obligatia de a alege inca un numar determinat de drepturi sau subcategorii de drepturi pe care se angajeaza sa le rcspecte.

Acest sistem de optiuni incurajeaza statele sa ratifice Carta fara a le obliga sa accepte toate drepturile pe care aceasta le proclama sau sa faca rezerve complexe. De asemenea, Carta este elaborata in asa fel incat sa asigure asumarea de catre toate statele parti a obligatiei respectarii a cel putin catorva dintre drepturile de baza. Putine sunt statele care au acceptat toate drepturile stipulate in Carta.

Masuri Internationale pentru aplicarea drepturilor Cartei. Carta instituie un sistem de rapoarte, aplicabil si Protocolulul aditional pentru monitorizarea respectarii de catre state a obligatiilor ce le revin. Ea indica doua tipuri de rapoartecare sunt examinate de diverse organisme ale Consiliului Europei

-rapoarte care trebuie intocmite la fiecare doi ani si care se refera la punerea in practica la nivel national a drepturilor enuntate in Partea a II a acceptate de statul respectiv[9].

-rapoarte care se refera la statutul drepturilor enumerate in Partca a II a pe care respectivul stat nu le-a acceptat. Ambele rapoarte trebuie prezentate la intervale precise, stabilite de Comitetul de Ministri al Consiliului Europei[10].