|
|
|
Ambasada - functii; infiintare si desfiintare
Introducere: Ambasada este forma cel mai frecvent uzitata de misiune diplomatica pe termen nedeterminat, prin care se concretizeaza relatiile diplomatice.
Obiectiv:
prezentarea reglementarilor cu privire la functiile ambasadei, constituirea si desfiintarea ei
Concepte cheie: ambasada, stat acreditant, stat acreditar, acreditare, agrement, scrisori de acreditare
Rezumat
Ambasada este misiunea diplomatica pe langa un stat strain sau pe langa un for international, condusa de ambasador, ca si personalul care exercita functiile misiunii.
In termeni juridici, ambasada este institutia administrativa constituita de stat (subiect de drept international) pe langa alt stat (subiect de drept international), cu consimtamantul acestuia, in vederea realizarii relatiilor diplomatice bilaterale.
Statul care constituie ambasada este acreditant. Statul care consimte ca ambasada sa fie constituita pe teritoriul lui este acreditar.
In cursul elaborarii textului Conventiei privind relatiile diplomatice, Comisia ONU pentru dreptul international a sintetizat indatoririle ambasadei, stabilind cinci functii preponderente: reprezentarea statului acreditant, apararea intereselor statului acreditant, negocierea, informarea si promovarea relatiilor bilaterale.
Prin functiile enuntate se concretizeaza menirea definitorie a ambasadei de mesager al statului acreditant. Statele care stabilesc relatii diplomatice doresc sa comunice intre ele si, pentru a facilita comunicarea oficiala, constituie ambasade. Facilitarea comunicarii oficiale nu poate fi o functie a ambasadei, pentru ca ambasada nu se poate situa in afara structurii statului acreditant.
Functiile enumerate contureaza ansamblul activitatilor diplomatice ale statului acreditant, pe care statul acreditar le admite, indeplinindu-si astfel obligatiile decurgand din stabilirea relatiilor diplomatice.
Ambasadorul si ambasada reprezinta guvernul statului acreditant in relatiile cu guvernul statului acreditar. Ambasadorul este investit cu autoritatea necesara de a vorbi in numele guvernului din statul propriu. Dar functia de reprezentare este mai cuprinzatoare, nu se limiteaza la reprezentarea guvernului, ci acopera reprezentarea ansamblului de autoritati ale statului.
Agentul diplomatic, indeosebi ambasadorul si seful misiunii diplomatice, isi reprezinta statul in trei directii principale: fata de institutiile autoritatilor din statul acreditar, fata de cetatenii statului acreditant aflati pe teritoriul statului acreditar si fata de ambasadele statelor straine din statul acreditar.
Raspunderea pentru actele ambasadei ii revine statului acreditant, pe care ambasada il reprezinta. Trebuie ca statul acreditant sa-si asume raspunderea intreaga pentru actele ambasadei, intrucat functia de reprezentare generala nu-i permite eschive eventuale, intemeiate pe argumente referitoare la depasirea competentelor.
Dreptul international a stabilit ca sefii de misiune diplomatica reprezinta statul acreditant fara sa fie obligati sa prezinte depline puteri, pentru adoptarea textului unui tratat intre statul acreditant si statul acreditar.
Prin ambasada sa, statul este prezent in viata publica a statului acreditar. Agentii diplomatici de la ambasada participa, reprezentandu-si statul, la solemnitati.
Ambasada, care infatiseaza demnitatea si independenta statului acreditant isi exercita, cu consimtamantul statului acreditar, dreptul de a expune public simbolurile statului acreditant: drapelul si stema. Privilegiul ramane valabil cat timp ambasada respecta reglementarile statului acreditar.
Reprezentarea diplomatica se realizeaza, in primul rand, de catre ambasador, dar si de ceilalti diplomati ai ambasadei, sub conducerea ambasadorului, printr-o varietate mare de activitati: expuneri, demersuri, consultari, negocieri.
Potrivit unei uzante extinse, ambasada organizeaza actiuni solemne de marcare a zilei nationale a statului acreditant in statul acreditar.
Ambasada este un instrument al statului acreditant. Are rolul de voce autentica a autoritatilor din acest stat. Nici serviciul public pentru diplomatie in ansamblu si nici componentele lui, asadar nici ambasada nu elaboreaza politica externa, ci au rolul de instrument de aplicare a acestei politici. Aplica, in relatiile cu autoritatile statului acreditar, prevederile din programul de guvernare in vigoare in statul acreditant. Ambasada certifica interesele statului acreditant si le apara consecvent, actionand pe cale politica si pe cale juridica.
Legatura ambasadei cu interesele statului acreditant este considerata indisolubila nu doar de autoritatile acreditante, ci, in aceeasi masura, si de cele ale statului acreditar, de celelalte state participante la relatiile diplomatice internationale. Ca urmare a devierilor de la acest rol, a indeplinirii cu distorsiuni a acestei functii, apare riscul ca ambasada sa se descalifice si sa se ajunga pana la anularea de facto si, pana la urma de jure a misiunii diplomatice.
Este posibil ca, temporar, cu acordul statului acreditar, ambasada sa ocroteasca si interesele altui stat decat statul acreditant.
Prin negociere, ambasada solutioneaza problemele care impiedica relatiile bilaterale, extinde aceste relatii, clarificandu-le indeosebi juridic si diversificandu-le.
Agentul diplomatic rezolva problemele aparute in oricare dintre domeniile relatiilor dintre statul acreditant si statul acreditar, negociind. Dialogul diplomatic si negocierea sunt sinonime. Specifice pentru functia de negociere a ambasadei sunt investigarea intereselor celor doua state, acreditant si acreditar, si identificarea elementelor care pot fi obiect al acordului bilateral.
Functia de informare prin toate mijloacele licite despre conditiile si evolutia evenimentelor din statul acreditar, in vederea elaborarii de rapoarte pentru guvernul statului acreditant are, in primul rand, rostul de a da relatiilor bilaterale temeiul cunoasterii si intelegerii reciproce. Statele moderne utilizeaza ambasadele pentru a se supraveghea reciproc.
Principala sursa de informare licita a statului acreditant este chiar ambasada straina, care culege, dar si furnizeaza sistematic informatii despre politica, economia, cultura, legislatia ambelor state. Ambasadorul si ceilalti agenti diplomatici sunt considerati surse oficiale de informatii cu privire la tara proprie. In postura de furnizor de informatii despre statul pe care il reprezinta, agentul diplomatic serveste simultan interesele statului propriu, pe care le promoveaza si le apara.
Agentul diplomatic isi culege informatiile din convorbiri cu oficialitatile si cu politicienii de cele mai diverse orientari, din vizite la institutii, din observarea dezbaterilor parlamentare, a reuniunilor publice in sferele politica, economica, sociala, culturala etc., din intalinirile colegiale in cadrul corpului diplomatic si din fluxurile de stiri furnizate de mass-media. Acestea ar fi tocmai caile licite de informare diplomatica.
Calitatea distinctiva a informatiei raportate sau furnizate de agentul diplomatic este obiectivitatea. Informatia diplomatica nu este menita sa produca satisfactie sau insatisfactie, ci sa ofere temei de evaluare a situatiei dintr-un domeniu sau altul.
Despre valoarea cuvantului de ambasador s-ar putea spune ca este cea mai onorabila caracteristica a profesiei de diplomat. Prin punerea ei in practica, ambasadorul poate dobandi si pastra increderea guvernului strain din tara de resedinta. Este posibil ca, in cursul misiunii, valoarea mentionata sa se dovedeasca a fi superioara oricarui alt fel de argumentatii, oricat de laborioase, incluse chiar in documente solemne. In toate imprejurarile, datoria agentului diplomatic este sa fie de buna credinta. Este ascultat, urmat si obtine rezultate sonore, daca partenerii lui de negocieri sau cei cu care discuta au convingerea ca vorbeste intr-adevar in numele guvernului sau.
In vederea informarii, este tot atat de important pentru ambasador ca si pentru colaboratorii lui sa mentina contactul cu nivelurile cele mai mici, precum si cu cele mai inalte ale guvernului si ale societatii. Contactele personale realizate cu fiecare ocazie sunt intotdeauna valorificabile in extinderea relatiilor dintre doua guverne. Ambasadorul este raspunzator pentru initierea si intretinerea acestor contacte.
Din functia de servire a interesului national, face parte si rolul, mentionat separat, pentru reliefare, al ambasadei, de instrument de observare a evolutiei relatiilor bilaterale dintre statul acreditant si statul acreditar, de investigare a posibilitatilor de dezvoltare a acestor relatii, de sesizare a pericolelor de deteriorare a acestora, de aplicare a solutiilor pentru ameliorarea si dezvoltarea lor.
Ambasadorul contribuie la evolutia relatiilor bilaterale dintre statul acreditant si statul acreditar atat prin actele sale concrete, cat si prin conduita sa. Agentul diplomatic protejeaza relatia pe care o serveste, abordandu-i problematica in mod pozitiv, prevenind, cand este posibil, dificultatile sau crizele. Agentul diplomatic si, in primul rand ambasadorul acreditat in capitala unui stat strain este obligat, inclusiv prin inscrierea acestei functii printre prevederile de drept diplomatic si potrivit unor interpretari doctrinare, sa contribuie la evolutia pozitiva a relatiilor bilaterale in domeniul carora isi exercita misiunea, adica la amplificarea lor.
Ambasadele si posturile consulare depind, succesiv, de recunoasterea reciproca a subiectelor de drept international, pe care le constituie, respectiv le primesc, de relatiile diplomatice si consulare dintre acestea, precum si de consimtamantul acestora. Se poate ca ambasada sa fie constituita / primita simultan cu stabilirea relatiilor diplomatice. Intotdeauna si chiar intr-o asemenea situatie, ambasada este consecinta relatiilor diplomatice.
Decizia privind infiintarea ambasadei ii revine statului acreditar. In general, ambasadele se constituie reciproc. Statelor si forurilor internationale le revine rolul de acreditant si cel de acreditar, chiar daca nu il joaca simultan.
Statele convin asupra felului de ambasada pe care o constituie / primesc. Felul misiunii decurge din clasa careia ii apartine seful ei. Ambasadorii conduc ambasade. Nuntii conduc nuntiaturi si desfasoara, pe langa actitivtatea diplomatica normala, si actitivati de indeplinirea a functiei ecleziastice, de intretinere a relatiilor cu structurile Bisericii Catolice din statul acreditar, pe baza dreptului canonic. Ministrii conduc legatii. Internuntii conduc internuntiaturi. In a doua parte a secolului al XX-lea, legatiile au disparut treptat, pe masura generalizarii ambasadelor.
Dupa ce a fost constituita de statul acreditant si acceptata de statul acreditar, ambasada poate exercita si functii consulare.
In vederea debutului real al ambasadei, pe langa consimtamintele necesare privind stabilirea relatiilor diplomatice si constituirea misiunilor, este necesar ca statul acreditar sa desemneze persoana care sa fie sef de misiune si ca statul acreditant sa o accepte. Statul acreditar ii primeste pe diplomatii straini ca urmare a acordului la care a ajuns cu statul acreditant cu privire la stabilirea si intretinerea relatiilor diplomatice, dar acest acord nu implica si obligatia de a primi pe teritoriul pe care este indreptatit sa-si exercite suveranitatea oricare persoana ar fi desemnata, conform suveranitatii proprii de statul acreditant. Necesitatea obtinerii consimtamantului statului acreditar adauga la criteriile strict interne, conform carora statul acreditant ii desemneaza pe membrii personalului ambasadei criteriul menajarii eventualelor sensibilitati ale statului acreditar pe plan politic, istoric, cultural, religios. Acest criteriu este solutia la problemele care se pot ivi la intersectarea mentionata de suveranitati.
Unui diplomat i se pot da simultan mai multe misiuni, pe teritoriul mai multor state. Conditia constituirii si indeplinirii acestor misiuni este ca optiunea statului acreditar sa fie acceptata si de statele pe teritoriul carora urmeaza sa-si exercite activitatea. Cum in realitate cel caruia ii revin mai multe misiuni nu poate fi prezent simultan pe mai multe teritorii si la mai multe sedii deodata, problema se poate solutiona prin desemnarea de loctiitori.
Un alt tip de misiune multipla apare cand seful de misiune intr-un stat isi reprezinta statul propriu si pe langa o organizatie internationala.
Mai rara, dar nu imposibila, este situatia in care mai multe state desemneaza ca ambasador aceeasi persoana pentru a indeplini misiuni diplomatice simultane in acelasi stat. Totusi, dreptul diplomatic stabileste ca, 'in principiu', membrii misiunii diplomatice sa aiba nationalitatea statului acreditant.
Statul acreditant notifica statului acreditar desemnarea ambasadorului sub forma solicitarii agrementului. Este dreptul statului acreditar de a consimti sau de a nu consimti in privinta desemnarii ambasadorului din statul acreditant. Incalcarea acestui drept anuleaza desemnarea ambasadorului, care nu poate sa-si preia misiunea.
Asigurarea caracterului confidential al procedurii de solicitare si de acordare a agrementului ofera posibilitatea evitarii unui eventual refuz frontal. Daca numele sefului de misiune pentru care s-a solicitat agrementul este publicat inaintea acordarii agrementului, se incalca o regula de curtoazie. Aducerea la cunostinta opiniei publice, de catre statul trimitator, a numelui ambasadorului pentru care s-a solicitat agrementul poate fi inteleasa, in tara de resedinta, ca presiune asupra institutiilor care examineaza solicitarea. Statul acreditar nu este obligat sa primeasca persoane nedorite in randul personalului ambasadelor straine. Reactia eventuala constand din publicarea refuzului de a acorda agrementul ar contraveni de asemenea curtoaziei. Atat statul acreditar, cat si statul acreditant ar fi nevoite sa se confrunte cu inconvenientul publicarii unui mesaj negativ care ar putea fi, macar in aparenta, un simptom al unei crize in relatiile diplomatice bilaterale . Formularea publica a refuzului de a satisface solicitarea altui stat comporta primejdia deteriorarii relatiilor bilaterale.
Oricare ar fi raspunsul care trebuie sa fie dat, conform deciziei sale suverane, statul acreditar are obligatia cutumiara sa-l transmita cat mai repede. Intarzierea sau amanarea raspunsului contine sugestia ca statul acreditant sa desemneze pe altcineva. Formularea, inclusiv in scris, a raspunsului pozitiv incheie schimbul de mesaje prin care se asigura continuarea normala a relatiilor diplomatice. Raspunsul negativ se transmite in modalitati cat mai discrete. Statul acreditar nu este obligat sa-si explice raspunsul. Nimic nu indreptateste autoritatile statului acreditant sa insiste pentru revizuirea raspunsului negativ.
Misiunea diplomatica incepe de jure prin procedura acreditarii, care urmeaza agrementului. Dupa exprimarea consimtamantului statului acreditar prin acordarea agrementului cu privire la desemnarea sa ca ambasador si pana sa fie acreditat, ambasadorul are calitatea de ambasador agreat. In intervalul de timp de la agrement la acreditare, statul acreditant are posibilitatea sa renunte la acreditarea celui pentru care statul acreditar a acordat agrementul si sa ceara agrement pentru altcineva, intrucat agrementul obtinut nu implica obligatia acreditarii persoanei agreate.
Misiunea diplomatica incepe de facto, la sosirea sefului ei pe teritoriul statului acreditar. Autoritatile statului acreditant notifica datele calatoriei (zi, ora, traseu) autoritatilor statului acreditar si, daca este cazul, autoritatilor statului / statelor de tranzit. Dupa notificarea sosirii sale in statul acreditar, ministerul de externe al acestui stat il inscrie in lista corpului diplomatic. Inceputul misiunii este marcat de ceremonii, de gesturi solemne, semnificand dorinta de inaugurare favorabila. Cand soseste in statul acreditar, ambasadorul este intampinat, in numele ministrului de externe, de catre seful serviciului de protocol diplomatic.
Prima actiune diplomatica la care ambasadorul participa dupa sosirea in statul acreditar la inceputul misiunii sale este acreditarea - procedura prin care statul acreditant ii confirma calitatea de ambasador si prin care statul acreditar ia act de aceasta confirmare si isi confirma consimtamantul in aceasta privinta. In esenta, acreditarea consta din prezentarea scrisorilor de acreditare in general sefului statului acreditar sau altei autoritati indreptatite sa le primeasca. In orice caz, se impune respectarea practicii in materia acreditarii din statul acreditar. Primirea fara discriminare a trimisilor diplomatici straini constituie obligatie juridica si totodata o cerinta a curtoaziei internationale.
Pana la prezentarea scrisorilor de acreditare, ambasadorul agreat poate sa se intalneasca neoficial cu ambasadori din corpul diplomatic, indeosebi cu decanul corpului diplomatic, de la care va primi informatii necesare cu privire la practica din statul acreditar in domeniul relatiilor diplomatice.
Ii revine fiecarui stat obligatia de a asigura uniformitatea fata de fiecare clasa de diplomati a procedurii pentru primirea sefilor de misiune diplomatica, inclusiv a ceremonialului privind prezentarea scrisorilor de acreditare. Ordinea prezentarii scrisorilor de acreditare sau a unei copii a acestor scrisori de catre sefii de misiuni diplomatice este determinata de data si de ora sosirii fiecaruia. Respectarea acestei exigente se impune intrucat, in conformitate cu normele dreptului diplomatic, seful de misiune diplomatica isi asuma functiile in statul acreditar de indata ce si-a prezentat scrisorile de acreditare. Regulile de curtoazie internationala completeaza aceasta prevedere cu exigenta ca, pana la inceperea misiunii sale, seful de misiune diplomatica se abtine de la orice activitate publica.
Pentru a se ajunge la debutul misiunii, se parcurg cateva etape formale inevitabile. In audienta la ministrul de externe, ambasadorul transmite copiile scrisorilor de acreditare, ale caror originale le prezinta sefului statului acreditar in cadul unei ceremonii complexe.
Scrisorile de acreditare (litterae fidei, lettres de créance, Letters of Credence, Letters of Introduction - pentru inaltul comisar in relatiile diplomatice dintre statele din Commonwealth, bula - pentru reprezentantul Sfantului Scaun), intocmite intr-o limba de circulatie internationala sau in limba statului acreditant, insotite de traducerea neoficiala in franceza sau in limba statului acreditar, contin declaratiile de vointa ale statului acreditant cu privire la numirea ambasadorului, pe care o certifica, mentionand numele ambasadorului, calitatea sa de ambasador si abilitarea lui de a vorbi si de a actiona in numele autoritatilor statului acreditar.
Procedura prezentarii scrisorilor de acreditare are caracter solemn. Un agent de protocol se deplaseaza la biroul sau la domiciliul ambasadorului, pentru a-l insoti in deplasarea la sediul sefului de stat. La sosirea la sediul sefului de stat, se prezinta onoruri militare. Ambasadorul este primit de seful serviciului de protocol si este prezentat sefului de stat. La prezentarea scrisorilor de acreditare sunt de fata ministrul afacerilor externe si membrii principali ai serviciilor civile si militare ale sefului de stat. Se rostesc alocutiuni. Se prezinta cele doua suite. Presedintele il invita pe ambasador la un dialog de cateva minute. Dupa convorbire, un agent de protocol il insoteste pe ambasador la domiciliu.
Ambasada se desfiinteaza sub impactul unor evenimente majore in relatiile bilaterale sau in evolutia statului care a constituit-o: ruperea relatiilor diplomatice; evenimente care produc modificari structurale majore ale statului, precum schimbarea de regim politic sau chiar disparitia temporara sau definitiva a unui stat, urmata eventual de aparitia unui stat nou sau a unor state noi. Asemenea evenimente impun, in multe cazuri, reparcurgerea etapelor necesare pana la constituirea ambasadei: recunoasterea internationala, stabilirea de relatii diplomatice, reactivarea ambasadelor suspendate sau trimiterea de ambasade noi. Ambasada se desfiinteaza provizoriu sau definitiv si in conditiile in care statul acreditant nu poate asigura conditiile materiale minime pentru prezenta in misiune a reprezentantilor sai.
Ambasadele se suspenda prin decizia statelor si atunci cand statele decid astfel ca urmare a deteriorarii relatiilor politice internationale. Daca desfiintarea ambasadei nu inseamna neaparat incetarea relatiilor diplomatice, ruperea relatiilor diplomatice implica desfiintarea ambasadei. Cauza cea mai frecventa de desfiintare a ambasadei este ruperea relatiilor diplomatice. Decizia de desfiintare a ambasadei implica sfarsitul activitatii ambasadorului si a intregului personal. Sfarsitul misiunii unui ambasador nu inseamna insa neaparat si disparitia ambasadei. Nici rechemarea ambasadorului, nici expulzarea lui nu inseamna desfiintarea ambasadei. Statele au, in general, in vedere sa asigure continuitatea misiunilor diplomatice constituite mutual in cadrul relatiilor diplomatice bilaterale. Formal, data scrisorii de rechemare a unui ambasador coincide cu data scrisorii de acreditare a ambasadorului urmator.
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale
1. Definitia ambasadei
2. Functia ambasadei de reprezentare
3. Functia ambasadei de informare
4. Functia ambasadei de negociere
5. Infiintarea ambasadei
6. Acreditarea
7. Desfiintarea ambasadei
Teste pentru autoevaluare
1. Statul acreditant:
a. constituie ambasada in strainatate;
b. primeste ambasada straina.
2. Ambasadorul care, pe langa conducerea unei ambasade intr-un stat strain, isi reprezinta statul si la o organizatie internationala, se afla in:
a. misiune multipla;
b. misiune speciala.
Rezolvari si raspunsuri la testele de autoevaluare 1a; 2a.
