ALBANIA - Istorie si organizare politica, Organizarea constitutionala a Republicii Albania, Noua Constitutie a Republicii Albania din 4 august 1998

ALBANIA

1.1.1. Istorie si organizare politica

Inca din antichitate, teritoriul Albaniei a fost locuit de triburi ilirice si trace. Ulterior, teritoriul Albaniei de astazi a facut parte, intre anii 167 i.Chr. si 395 d.Chr., din Imperiul Roman, iar apoi, timp de noua secole, din Imperiul Bizantin.

In secolele XII-XIV iau nastere primele state feudale albaneze, care opun o darza rezistenta expansiunii Imperiului Otoman. Aceasta rezistenta armata cunoaste punctul sau cel mai puternic in perioada anilor 1443-1468, cand lupta poporului albanez este condusa de Gjergi Kastrioti (Skanderbeg). In pofida rezistentei darze opuse de albanezi, tara lor devine - timp de patru secole - provincie a Imperiului Otoman. In secolul XIX, miscarea de eliberare nationala albaneza cunoaste un riviriment, intrand intr-o noua etapa, primul program politic in vederea emanciparii de sub dominatia turca fiind elaborat de Liga de la Prizren, care a luat fiinta in 1878^[1]

Ca urmare a puternicelor framantari care au avut loc in Balcani la inceputul secolului XX, Congresul National Albanez de la Vlore proclama independenta tarii. Albania devine membra a Ligii Natiunilor la 17 decembrie 1920 si se proclama republica la 21 ianuarie 1925. In acelasi an puterea este preluata de Ahmed Zogu, care dupa trei ani se proclama rege al Albaniei, sub numele de Zogu I. Regimul monarhic dureaza pana la 7 aprilie 1939, cand Albania este atacata de Italia si ocupata in scurt timp, in pofida miscarilor populare de rezistenta. La 29 noiembrie 1944, Albania se elibereaza de sub regimul de dominatie al Puterilor Axei. Pe plan politic, regimul monarhic este inlocuit, iar la 11 ianuarie 1946 Albania se proclama Republica Populara.

In timpul dictaturii lui Enver Hodja, Albania se izoleaza total de restul lumii, iar dupa o perioada de stranse relatii cu China se izoleaza si de aceasta tara, punand bazele unui regim autarhic, intemeiat pe o interpretare dogmatica a marxismului si pe un sistem de control politienesc. Desi Constitutia din 27 decembrie 1976 consacra in mod formal anumite drepturi democratice, ele nu aveau practic nici un fel de baza reala, Albania fiind cea mai dogmatica dintre fostele tari socialiste. O expresie a acestei situatii o constituie interzicerea totala a religiei si a proprietatii private.

Ca urmare a miscarilor democratice care s-au manifestat in cursul anului 1989 in intreaga Europa de rasarit, in Albania incepe un proces de schimbare politica, proces care se desfasoara in mai multe etape^[2]

In decembrie 1989 au loc primele rascoale studentesti, care obliga Partidul Muncii din Albania - aflat la putere de 45 de ani - sa accepte principiul multipartidismului si organizarea de alegeri libere, care sunt initial programate sa se desfasoare in februarie 1992. La 12 decembrie 1990 se anunta infiintarea Partidului democratic, al carui lider devine Sali Berisha, medic cardiolog, care se facuse cunoscut ca un sprijinitor al miscarilor contestatare. In martie-aprilie 1991 au loc totusi primele alegeri legislative libere, in doua tururi de scrutin, data desfasurarii alegerilor fiind devansata fata de februarie 1992, care fusese programata initial. Ca urmare a sprijinului masiv al populatiei taranesti, Partidul Muncii din Albania obtine 168 de locuri, din cele 250, in Adunarea Legislativa. Acest succes al fostilor comunisti se explica prin aceea ca inainte de alegeri fusesera luate o serie de masuri de natura sa permita taranilor sa-si sporeasca productia pe loturile individuale. In mai 1991, Ramiz Alia, datorita realegerii sale la conducerea statului, demisioneaza din functia de presedinte al Partidului Muncii din Albania.

Framantarile politice au continuat in Albania, iar intre 22 si 29 martie 1992 au loc noi alegeri legislative libere, care marcheaza victoria opozitiei. Partidul Democrat, condus de Sali Berisha, a obtinut 92 de locuri in noua Adunare, alcatuita din 140 de deputati, in timp ce socialistii (fostii comunisti) au obtinut 38 de mandate, iar minoritatea de limba greaca doua locuri in cadrul Adunarii.

Sistemul electoral pe baza caruia a fost aleasa Adunarea legislativa din 1992 era un sistem de reprezentare proportionala, in cadrul unei Camere unice, in care majoritatea deputatilor (100) erau alesi in circumscriptii, iar dupa desfasurarea scrutinului uninominal in doua reprize, celelalte locuri (40) erau repartizate pe baza listelor prezentate de partide, astfel incat sa se asigure o reprezentare proportionala a tuturor fortelor politice in cadrul Adunarii in intregul ei. In scopul desfasurarii operatiunilor electorale, tara fusese impartita in 100 de circumscriptii electorale, fiecare dintre acestea numarand circa 20.000 de alegatori. Alegerile nu au fost insa lipsite de dificultati. Inainte de desfasurarea alegerilor, autoritatile refuzasera Partidului Omonia (care reprezenta minoritatea greaca ce traia in special in Sudul Albaniei) dreptul sa participe la alegeri. Acest partid beneficiase totusi de cinci deputati in cadrul scrutinului din 1991. Ca urmare a protestului Greciei si a actiunilor diplomatice ale Comunitatii Economice Europene, a fost acceptata participarea unui nou partid al grecilor din Albania, Uniunea pentru drepturile omului, care a prezentat candidati pentru alegerile din 22 martie si a obtinut in final 2 locuri in Parlament.

Ca urmare a alegerilor din martie 1992, raportul politic de forte in Albania s-a schimbat. Partidul socialist (fost comunist), care obtinuse 67% din voturi in alegerile din 1991, nu a mai obtinut decat 25%, in timp ce Partidul Democratic a obtinut 62% din sufragii. La 6 aprilie 1992 a fost convocata noua Adunare a Poporului, in care presedintele Ramiz Alia si-a prezentat demisia, iar noul Parlament l-a ales ca presedinte pe Sali Berisha, la 9 aprilie 1992. Alexander Mexi, inginer, a format la 13 aprilie un nou guvern, cuprinzand reprezentantii Partidului Democratic, ai Partidului Social Democrat si ai Partidului Republican; ultimele doua partide erau reprezentate numai printr-un singur ministru in cadrul Cabinetului.

Framantarile politice in Albania au continuat, Gramoz Pashko, unul dintre fondatorii Partidului Democratic, parasind acest partid pentru a constitui Partidul Aliantei Democratice. Liderul Partidului Socialist, Fatos Nano, a fost arestat si condamnat in 1994, dar Curtea Suprema a votat revizuirea acestui caz. Parlamentul a hotarat atunci inlocuirea presedintelui Curtii Supreme, Zef Brozi, dar acesta a respins hotararea Parlamentului. Intre timp, grupurile politice din opozitie l-au acuzat pe presedintele Berisha de tendinte de concentrare a puterii.

In noiembrie 1994, proiectul de Constitutie a fost respins in cadrul unui referendum popular. Presedintele Berisha hotarase sa se adreseze pe aceasta cale direct natiunii pentru a obtine aprobarea proiectului, dar Constitutia a fost respinsa cu 54% din voturi contra 42%. In decembrie 1994 Cabinetul a fost remaniat, fiind inlocuiti 12 ministri.

In septembrie 1995 Parlamentul a adoptat o lege controversata 'Cu privire la genocid si crimele impotriva umanitatii', in scopul judecarii unor persoane care au comis abuzuri in perioada comunista. Prin lege se prevedea totodata interzicerea activitatii politice a fostilor comunisti pana in anul 2002. In aceste conditii, 30 de fosti conducatori comunisti au fost arestati, iar fostul lider comunist Ramiz Alia, eliberat din inchisoare ca urmare a unei sentinte din iulie 1995, a fost arestat din nou la 2 februarie 1996, fiind acuzat de genocid, crime si deportari in masa. Partidul Socialist a contestat insa constitutionalitatea acestei legi, iar in februarie 1996 Curtea Constitutionala a suspendat legea. Noile alegeri parlamentare s-au desfasurat in doua tururi de scrutin, respectiv la 26 mai si 2 iunie 1996, iar, ca urmare a desfasurarii alegerilor, Partidul Democratic a castigat majoritatea mandatelor.

Potrivit reglementarilor legale in vigoare in momentul acestor alegeri, Parlamentul albanez numara 140 de locuri, din care 115 erau acordate prin scrutin majoritar, iar 25 prin scrutin proportional. La sfarsitul alegerilor legislative de la 26 mai, 2 si 16 iunie 1996, cele 115 locuri in Parlament au fost repartizate dupa cum urmeaza: Partidul Democratic - 105 locuri; Partidul Socialist - 5 locuri; Partidul Republican - 2 locuri; Partidul Drepturilor Omului (minoritatea greaca) - 2 locuri si Frontul National - un loc. Principalele partide de opozitie - Partidul Socialist (ex comunist) si aliatii sai electorali - Alianta Democratica, Partidul Social Democrat, Partidul Unitatii Nationale, Partidul Agrar, precum si Partidul Democratic al Dreptei, au boicotat alegerile dupa primul tur de scrutin. Participarea la vot a cetatenilor albanezi a fost initial de 76,4% la 26 mai, apoi la scrutinul ulterior de numai 69,4%. Potrivit observatorilor politici, aceasta scadere de procente s-a datorat boicotarii scrutinului de catre partidele de opozitie.

Alegerile s-au desfasurat sub semnul unor puternice tensiuni si al unor confruntari intre partidul de guvernamant si fortele de opozitie. Desi adeptii Partidului Democratic au salutat victoria obtinuta, declarand ca aceasta reprezinta 'ultimul cui batut in cosciugul stangii'^[3], fortele de opozitie au organizat numeroase proteste datorita detinerii lui Fatos Nano, unul din conducatorii Partidului Socialist, fost prim ministru in 1991. De asemeni, opozitia socialista a reprosat presedintelui Berisha legea 'antigenocid', lege ce viza eliminarea din cursa electorala a fostilor conducatori comunisti, precum si a 'albanezilor inregistrati dintr-un motiv sau altul in Sigurimi' (fosta politie politica). Ca urmare a aplicarii acestei legi, fusesera de fapt eliminati 143 de candidati din cursa pentru obtinerea mandatelor parlamentare.

Este de remarcat ca alegerile s-au desfasurat cu participarea unor observatori straini, dar in timp ce observatorii O.S.C.E. au considerat ca alegerile au fost corecte, Uniunea Europeana a propus repetarea alegerilor generale intr-o serie de circumscriptii^[4]

Evolutiile politice ulterioare au marcat accentuarea starii de incordare si conflict. Prabusirea, in ianuarie 1997, a jocurilor de intrajutorare piramidale de tip 'Caritas', urmate de inflatie, devalorizarea monedei nationale si scaderea drastica a productiei au avut efecte destabilizatoare asupra intregii tari. Demonstratiile de strada au degenerat in revolte. Depozitele militare au fost devalizate, iar peste 650.000 arme au intrat in mainile populatiei. Ca urmare a destramarii autoritatii statale, in partea de Sud a tarii puterea a fost preluata de grupuri inarmate, care nu au mai recunoscut puterea autoritatilor centrale. In conditiile accentuarii starii de anarhie si dezordine, ca o solutie extrema, a fost constituit un guvern de reconciliere nationala, condus de socialistul Bashkim Fino, care l-a inlocuit pe acela condus de Alexander Meksi (11 martie 1997).

Data alegerilor anticipate a fost anuntata pentru 21 aprilie 1997. Bilantul insurectiei, care a necesitat interventia unei forte multinationale de protectie, a fost estimat la 1600 morti. La 23 iunie 1997, cvasi-totalitatea partidelor politice a incheiat la Roma un 'Pact pentru viitorul Albaniei', prezentand concesii reciproce.

Cele 155 locuri (10 in plus fata de Adunarea anterioara) au fost disputate de 23 formatiuni politice si 1.050 candidati. Din totalul de 1.947.235 alegatori inscrisi pe liste s-au prezentat la vot 1.412.929 (72,5%).

Alegerile s-au desfasurat in acelasi timp cu referendum-ul asupra problemei de a se sti daca va fi pastrata forma republicana de guvernamant sau va fi restabilita monarhia - consultare care, asa cum se cunoaste, s-a soldat cu victoria republicanilor, contestata insa de monarhisti.

Alegerile s-au desfasurat in conformitate cu prevederile Legii electorale din 4 februarie 1992, dupa un sistem mixt: 115 mandate urmand sa fie atribuite in cadrul unor circumscriptii electorale, incluse in 26 diviziuni electorale, iar restul de 40 in cadrul unei singure circumscriptii nationale, prin reprezentare proportionala, pe baza listelor propuse de partide.

Repartitia celor 155 locuri in Adunarea populara (Kuvendi Popullor) a fost urmatoarea: Partidul socialist albanez (P.S.S.) - 101 locuri; Partidul democratic al Albaniei (P.D.S.) - 25; Partidul social-democrat (P.S.D.S.) - 10; Uniunea pentru drepturile omului (U.H.R.P.) - 4; Frontul National (N.F.) - 3; Alianta Democratica (D.A.) - 2 si alte partide - 10.

Presedintele Berisha si-a prezentat demisia iar Rexhep Mejdani a devenit, la 24 iulie 1997, seful statului, noul guvern fiind constituit de Fatos Nano. Ca urmare a demisiei acestuia, la 28 septembrie 1998 a fost desemnat ca prim ministru Pandeli Majko, in varsta de 30 de ani, care a devenit astfel cel mai tanar sef de guvern din Europa. In luna septembrie 1998, Parlamentul de la Tirana a ridicat imunitatea parlamentara fostului presedinte Sali Berisha (cu 108 voturi din 113), acesta putand fi cercetat pentru 'tentativa de insurectie armata' in legatura cu manifestarile neautorizate si tulburarile din luna septembrie 1997, cu care prilej s-a adresat cetatenilor Tiranei solicitand rasturnarea guvernului Fatos Nano.

Deteriorarea situatiei din Kosovo ca si declansarea operatiunilor militare NATO in Iugoslavia (24 martie 1999) au provocat, printre altele, refugierea a circa 450.000 albanezi kosovari pe teritoriul Albaniei, implicand serioase consecinte de ordin economic. In 1999, primul ministru socialist Ilir Meta (Partidul Socialist) prezenta un program de guvernare avand printre alte prioritati combaterea coruptiei si criminalitatii, intensificarea actiunilor pentru integrarea in N.A.T.O. si Uniunea Europeana.

Dupa alegerile din 2002, repartitia celor 140 de locuri in Parlament (Kuvendi ï Republikës se shqipërisë) a fost urmatoarea: Partidul Socialist din Albania (42%) - 73 mandate; Uniunea pentru Victorie (37%) - 46; Partidul Democrat (5,1%) - 6; Partidul Social Democrat (3,6%) - 4; P.B.D.N. - partidul pentru drepturile omului (2,6%) - 3; Partidul Agrarian (2,6%) - 3; Alianta Democratica (2,4%) - 3 . In Parlament, 100 mandate au fost atribuite pe circumscriptii iar 40 prin reprezentare proportionala. Presedintele Republicii, desemnat de Parlament, a fost Alfred Moisiu, iar prim-ministru Pandeli Majko's, care a condus un guvern de coalitie, format din patru partide^[5]

In Albania au avut loc noi alegeri la 3 iulie 2005, pentru alegerea Parlamentului monocameral (Adunarea populara), cuprinzand 100 de deputati alesi prin scrutin direct si 40 prin scrutin proportional pe liste nationale. Ca urmare a alegerilor, actualul Parlament cuprinde 56 deputati din partea Partidului Democratic din Albania al fostului presedinte Sali Berisha, 42 din partea Partidului Socialist Albanez al fostului premier Fatos Nano, restul de mandate revenind altor partide. In total, Partidul Democratic al Albaniei si formatiunile aliate au obtinut 74 de locuri fata de 64 cate a obtinut partidul Socialist si formatiunile apropiate de acesta.

In consecinta, de la 10 septembrie 2005 prim ministru a devenit fostul Presedinte Sali Berisha.

1.1.2. Organizarea constitutionala a Republicii Albania

Referindu-ne la organizarea constitutionala a Republicii Albania, ne vom concentra atentia mai intai asupra  reglementarilor in vigoare pana la adoptarea actualei Constitutii, si anume:

a) Legea cu privire la principalele prevederi constitutionale, care reglementa organizarea constitutionala a Albaniei dupa 1990 si

b) proiectul de Constitutie a Republicii Albania, supus dezbaterii publice, dar respins in cadrul referendumului din 1994.

a) Legea cu privire la principalele prevederi constitutionale.

Reglementarile constitutionale in vigoare ale Republicii Albania pana in 1998 sunt cuprinse in Legea nr.7491 din 29 aprilie 1991, modificata prin Legile nr.7555 din 4 februarie 1992, 7558 din 9 aprilie 1992, 7561 din 29 aprilie 1992, 7570 din 3 iunie 1992, 7596 din 31 august 1992, 7637 din 13 noiembrie 1992, 7692 din 31 martie 1993^[6]

Dispozitiile constitutionale pe care le-am mentionat insumeaza o tratare detaliata a principalelor institutii ale statului, precum si a unor dispozitii constitutionale de principiu.

In ceea ce priveste organizarea politica, se stabilea caracterul de republica parlamentara al Albaniei si calitatea sa de stat democratic, intemeiat pe suprematia dreptului, care respecta drepturile omului. De asemenea, in cadrul prevederilor generale era mentionat pluralismul politic ca una din conditiile fundamentale ale democratiei in statul albanez. Pentru prima data era mentionata libertatea religiei, care fusese prohibita in timpul regimului precedent. Mai erau  prevazute egala aplicare a legilor fata de toti cetatenii si respectul tuturor drepturilor de proprietate.

Cel mai inalt organism al puterii de stat si singurul organ legislativ era Adunarea Poporului, care exercita suveranitatea in numele poporului, in formele si limitele prevazute de lege. Ea era aleasa pe termen de patru ani. In competenta ei erau prevazute o serie de largi atributii, asigurandu-se totodata imunitatea deputatilor care fac parte din Adunarea Poporului. Procesul legislativ putea fi initiat de catre Presedintele Republicii, de Consiliul de Ministri, de orice deputat sau de un grup de 20.000 de cetateni care au drept de vot.

Presedintele Republicii era seful statului si reprezenta intregul popor. El era ales pe termen de patru ani de Adunarea Poporului, cu o majoritate de doua treimi. Daca o asemenea majoritate nu era intrunita la primul tur de scrutin, votarea se repeta, urmand sa fie ales candidatul care intrunea majoritatea absoluta. Candidatul pentru functia de presedinte era propus de un grup de cel putin 20 de deputati. Atributiile Presedintelui erau, in general, cele specifice republicilor parlamentare. El nu era responsabil decat in caz de inalta tradare sau violare a Constitutiei, situatie in care responsabilitatea sa ar fi fost discutata in Adunarea Poporului, la cererea a cel putin o patrime din deputati, iar hotararea se adopta cu majoritatea de doua treimi.

Guvernul era cel mai inalt organ executiv. Presedintele Republicii numea pe presedintele Consiliului de Ministri, iar pe ministri - la propunerea primului ministru. Compunerea Guvernului si programul sau urmau sa fie aprobate de Adunarea Poporului. Deputatii puteau propune o motiune de neincredere in Guvern sau fata de unul din membrii sai, la propunerea unei zecimi din numarul parlamentarilor.

Printre atributiile Guvernului era si aceea prevazuta de art.137 'de a abroga actele ilegale ale ministerelor si altor institutii centrale ale administratiei de stat'. O prevedere corespunzatoare exista si in art.40, care dispunea ca ministrii pot abroga ordinele sau instructiunile ilegale ale organismelor, intreprinderilor si institutiilor subordonate. Raspunderea penala a ministrilor nu putea avea loc decat cu consimtamantul Adunarii Poporului.

Administratia locala era incredintata comunelor, municipalitatilor si districtelor, ale caror organe de conducere erau alese direct de catre cetateni. Institutiile locale dispuneau de propriul lor buget si puteau fi demise numai in caz de incalcare a legii.

Un capitol special este consacrat organizarii justitiei si Curtii Constitutionale. In acest sens se prevede ca puterea judecatoreasca este separata si independenta de alte puteri. Justitia se supunea principiilor legalitatii si egalitatii in fata legii. Organele care infaptuiau activitatea judiciara erau Curtea de Casatie, curtile de apel, tribunalele de prima instanta si tribunalele militare. In Constitutie erau inscrise prevederi referitoare la rolul procurorilor si la functiile pe care le indeplineste Biroul procurorilor generali. Se consacra existenta unui Consiliu Suprem al Justitiei, prezidat de presedintele republicii, care era singurul organism competent sa numeasca, sa inlocuiasca si sa stabileasca responsabilitati disciplinare ale judecatorilor.

Curtea Constitutionala era compusa din 9 judecatori: 5 alesi de Adunarea Poporului si 4 desemnati de Presedintele Republicii. Se prevedea o reinnoire a numarului de judecatori la fiecare trei ani. Membrii Curtii Constitutionale erau alesi dintre juristii recunoscuti pentru calitatile lor, care au desfasurat o activitate de cel putin 10 ani sau ca profesori la facultatile de drept si care se bucurau de o inalta reputatie morala. Membrii Curtii Constitutionale nu puteau fi membri ai Parlamentului, ai Guvernului, ai partidelor politice, ai sindicatelor, sau angajati in alte activitati publice sau particulare care ar fi afectat impartialitatea sau independenta lor. Judecatorii Curtii Constitutionale nu puteau fi trasi la raspundere pentru hotararile sau opiniile pe care si le-ar fi  exprimat in timpul mandatului lor. Ei nu puteau sa fie trimisi in judecata, arestati, detinuti sau condamnati fara autorizarea Curtii Constitutionale.

Curtea Constitutionala avea dreptul de a interpreta Constitutia si de a aprecia daca legile sau alte acte care au o forta juridica sunt compatibile cu Constitutia. De asemenea, Curtea Constitutionala avea dreptul sa hotarasca cu privire la compatibilitatea cu Constitutia a tratatelor internationale incheiate in numele Albaniei, atat inainte de ratificarea lor cat si cu prilejul aplicarii lor ca norme general acceptate ale dreptului intrernational.

Curtea Constitutionala adopta decizii cu votul majoritatii membrilor sai, dar judecatorii in minoritate aveau dreptul sa ataseze propriile lor opinii separate.

Un capitol special a fost adaugat prevederilor constitutionale consacrate drepturilor omului, care cuprindea printre altele: dreptul la viata, libertatea de exprimare, abolirea torturii, interzicerea muncii fortate, dreptul oamenilor la libertate si securitate personala, prezumtia de nevinovatie, garantii procesuale, inviolabilitatea corespondentei, libertatea religiei, dreptul de asociere, dreptul la greva etc.

Prevederile constitutionale mentionate dispuneau abrogarea expresa a Constitutiei Republicii Socialiste Albania adoptata la 28 decembrie 1976, precum si a Amendamentelor sale ulterioare.

b) Proiectul de Constitutie al Republicii Albania^[7]

Acest proiect de Constitutie a fost, dupa cum se stie, supus referendumului popular din 1994 si respins de majoritatea cetatenilor albanezi. El prevedea expres, in art.128, abrogarea Legii nr.7491 din 29 aprilie 1991 'Cu privire la principalele prevederi constitutionale', precum si a altor trei legi constitutionale aditionale. Intrucat proiectul de Constitutie nu a fost adoptat, Legea nr.7491/1991 a ramas ulterior in vigoare, ca singurul act normativ de principiu, in masura sa stabileasca prevederile constitutionale ale Republicii Albania. Vom incerca, totusi, in cele ce urmeaza, sa prezentam pe scurt, pentru informarea cititorului, principalele prevederi ale proiectului care a fost supus discutiei in 1994.

Proiectul de Constitutie cuprindea un numar de 130 articole si era impartit in sase parti: prima parte - prevederi generale (art.l-18); partea a II-a - drepturile si libertatile fundamentale ale omului (art.19-59); partea a III-a - inaltele organe ale statului, respectiv Parlamentul (art.60-77), Presedintele republicii (art.78-86), Guvernul (art.87-99); partea a IV-a - organizarea justitiei si Curtea Constitutionala, sistemul judiciar (art.100-109), Curtea Constitutionala (art.110-118); partea a V-a - puterea locala (art.119-124); partea a VI-a - prevederi finale si tranzitorii (art.125-130).

Intrucat majoritatea prevederilor acestui proiect sunt similare cu cele ale Legii nr.7491/1991, ne vom opri in cele ce urmeaza numai asupra catorva elemente de specificitate.

- Art.4 al Constitutiei reafirma in mod expres principiul separatiei puterilor in stat, dispunand ca 'organizarea de stat este intemeiata pe principiul separatiei puterilor, in legislativa, executiva si judecatoreasca'.

- Intr-un articol special (art.8) era precizata obligatia statului albanez de a se ingriji de protectia drepturilor cetatenilor albanezi care au domiciliul, permanent sau temporar, in afara frontierelor tarii. Constitutia mai prevedea, in alin.2 al art.8, ca aceasta presupune recunoasterea si protectia drepturilor umane si nationale ale populatiei albaneze care traieste dincolo de frontierele republicii, in conformitate cu tratatele si intelegerile internationale.

- In cadrul partii a doua, 'Drepturile si libertatile fundamentale ale omului', existau unele dispozitii care aduceau elemente de mai mare precizie in raport cu textele pe care le-am mentionat. Astfel, in art.28 se prevedea ca nimeni nu poate fi declarat vinovat pe baza unei probe  administrate impotriva sa in mod ilegal. De asemenea, exista un articol (art.30) care prevedea ca nimeni nu poate fi judecat sau pedepsit mai mult de o singura data pentru aceeasi fapta penala, cu exceptia rejudecarii ordonata de un tribunal de grad superior.

Printre drepturile omului enumerate in art.32 se mentionau si dreptul la reabilitare si la indemnizare pentru pagubele suferite. Art.30 introducea o notiune noua, si anume dreptul cetateanului de a se deplasa si de a-si alege resedinta in orice parte a tarii. Art.41 interzicea expulzarea cetatenilor albanezi (exilarea), prevazand totodata ca extradarea este permisa numai daca este prevazuta expres prin acordurile internationale.

- In ce priveste Parlamentul, prevederile erau mult mai detaliate. In art.68 se prevedea ca sedintele Parlamentului trebuiau sa fie deschise (publice), existand insa posibilitatea ca in anumite situatii sedintele sa fie declarate inchise (secrete). Printre atributiile Parlamentului prevazute de art.72 se inscria si consultarea poporului prin referendum. In ce priveste initiativa legislativa, se facea precizarea ca proiectele de legi in materie financiara puteau fi prezentate numai de catre Guvern, proiectele de alta natura putand fi prezentate si de presedinte, de orice deputat sau de 20.000 de alegatori.

- In ce priveste Presedintele Republicii, se prevedea ca acesta este ales pe termen de 5 ani, dar mandatul sau putea fi prelungit cand Parlamentul nu se putea intruni, datorita starii de razboi sau unei stari de urgenta.

In legatura cu inlocuirea Presedintelui Republicii in caz de indisponibilitate, art.83 prevedea ca aceasta revine presedintelui  Parlamentului. Printre atributiile Presedintelui Republicii mai figurau dreptul de a propune Parlamentului organizarea unui referendum popular (art.84 pct.4). Presedintele Republicii putea participa la sedintele Guvernului, dar numai 'in cazuri speciale', cu care prilej conducea sedintele de Guvern, dar in asemenea situatii era obligat sa semneze respectivele decizii (art.84 pct.8). El avea dreptul sa dizolve Parlamentul inainte de terminarea mandatului acestuia, insa numai in situatii exceptionale, dupa ce va fi obtinut avizul presedintelui Parlamentului, iar decizia urma sa fie contrasemnata, intr-o asemenea situatie, de primul ministru..

- Primul ministru era numit de presedinte si aprobat de Parlament. Nu se mai prevedea necesitatea aprobarii intregii liste a Guvernului. Proiectul de Constitutie cuprindea prevederi mai ample cu privire la legile bugetare si aprobarea conturilor de buget.

- In legatura cu motiunile de neincredere, art.95 aducea  precizarea ca ele trebuiau semnate de cel putin o sesime din numarul deputatilor, o noua motiune de neincredere dupa respingerea celei precedente neputand sa fie prezentata decat dupa un interval de sase luni.

- Cu privire la organizarea justitiei, art.101 aducea precizarea ca Parlamentul putea crea tribunale pentru domenii speciale, dar in nici un caz pentru anumite actiuni specifice. De retinut este si prevederea din art.100, care dispunea ca salariile judecatorilor nu puteau fi diminuate. De remarcat sunt si dispozitiile art.105, care prevedeau inamovibilitatea judecatorilor. In legatura cu Curtea Constitutionala se facea precizarea ca presedintele si membrii acesteia sunt alesi de Parlament, la propunerea Presedintelui Republicii (art.111). Disparea astfel diferenta intre judecatorii numiti de presedintele republicii si judecatorii desemnati de Parlament. Mandatul membrilor Curtii Constitutionale era redus la opt ani si nu mai erau inscrise prevederi cu privire la innoirea partiala a membrilor Curtii. In privinta subiectilor abilitati sa sesizeze Curtea Constitutionala, art.116 din proiectul de Constitutie prevedea ca acestia sunt: Presedintele Republicii, grupurile parlamentare, o cincime din deputati, Consiliul de Ministri si organele puterii locale. (Fata de reglementarea ulterioara, au disparut judecatorii si cetatenii 'care acuza o violare a drepturilor lor constitutionale').

- In privinta fortei juridice a deciziilor Curtii Constitutionale, in proiectul de Constitutie se prevedea ca legile, decretele sau reglementarile declarate incompatibile cu prevederile Constitutiei ori cu normele general acceptate ale dreptului international, isi incetau aplicatiunea incepand din ziua imediat urmatoare publicarii deciziei Curtii in Jurnalul Oficial. In alte cazuri, deciziile Curtii Constitutionale puteau intra in vigoare la data care era prevazuta.

- In legatura cu organele locale, prevederile erau similare celor existente, cu mentiunea ca organele alese puteau fi dizolvate prin decrete ale Presedintelui Republicii, in baza unor propuneri formulate de primul ministru, in cazurile prevazute de lege (textul anterior continea o prevedere asemanatoare, dar folosea expresia 'decret motivat').

- Printre prevederile finale si tranzitorii mai remarcam dispozitia inscrisa in art.126, care mentiona principiul ca forma republicana a statului nu putea constitui obiectul unor modificari constitutionale. Amendamentele la Constitutie  puteau fi insa aprobate prin referendum, dupa ce vor fi fost aprobate in prealabil de doua treimi din numarul deputatilor (membri ai Parlamentului, art.130).

1.1.3. Noua Constitutie a Republicii Albania din 4 august 1998

Noua Constitutie a Republicii Albania, adoptata la 4 august 1998, cuprinde 183 de articole, grupate in 18 parti^[8], si anume: preambul, principii de baza, drepturile si libertatile fundamentale ale omului, drepturile economice, sociale si culturale, obiective sociale, Avocatul Poporului, Adunarea, procesul legislativ, Consiliul Adunarii, Presedintele Republicii, guvernarea locala, actele normative si acordurile internationale, tribunalele, Oficiul Procurorului, referendumul, Comisia Electorala Centrala, finantele publice, Inaltul Control de Stat, masuri extraordinare, Curtea Constitutionala, revizuirea Constitutiei, dispozitii finale si tranzitorii.

Noua Constitutie a Albaniei reafirma in preambulul sau traditiile istorice ale poporului albanez, respectul fata de valorile umane universale si fata de primatul dreptului. Printre principiile de baza pe care Constitutia le cuprinde (inscrise in Partea I-a) mentionam definirea statului albanez ca fiind o 'republica parlamentara', evidentierea caracterului unitar al statului, al intemeierii puterii pe un sistem de alegeri libere, egale, generale si periodice. Constitutia precizeaza ca Republica Albania este o tara in care suveranitatea apartine poporului, ca sunt garantate drepturile si libertatile fundamentale, iar Albania respecta si traduce in viata acordurile internationale. Sunt, de asemenea, mentionate preocuparea pentru protectia albanezilor care traiesc in afara frontierelor tarii, dreptul de a infiinta partide politice, inexistenta unei religii oficiale in Republica Albania si neutralitatea statului in probleme de religie si constiinta.

Sistemul economic este intemeiat pe economia de piata, atat proprietatea privata cat si cea publica fiind in mod egal aparate de lege.

In legatura cu principiile de baza ale Constitutiei albaneze, sunt de remarcat in mod deosebit prevederile art.7, care dispun ca 'sistemul de guvernamant in Republica Albania se intemeiaza pe separatia si echilibrul puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca'. O mentiune speciala se cuvine a fi facuta si cu privire la dispozitiile inscrise in art.2 pct.2, care precizeaza ca pentru apararea pacii si intereselor nationale, Republica Albania 'poate sa ia parte intr-un sistem de securitate colectiva, pe baza unei legi aprobata cu majoritatea membrilor Adunarii'.

Partea consacrata drepturilor si libertatilor cetatenesti cuprinde prevederi generale, ca si capitole distincte consacrate drepturilor personale, drepturilor politice si libertatilor, obiectivelor sociale si Avocatului Poporului.

Retine atentia, de la bun inceput, alinierea hotarata a Republicii Albania la principiile aplicabile in aceasta materie. Asa, de pilda, in art.15 pct.1 se precizeaza ca drepturile si libertatile fundamentale ale omului 'sunt indivizibile si inalienabile si stau la baza intregii ordini juridice'. O precizare importanta este adusa de pct.2 al art.15, care stabileste ca organele puterii publice, in indeplinirea atributiilor lor, vor respecta drepturile si libertatile fundamentale si vor contribui a le face sa devina o realitate. Constitutia reafirma ideea ca drepturile si libertatile fundamentale sunt in egala masura aplicabile strainilor, cu exceptia cazurilor in care Constitutia conditioneaza exercitarea anumitor drepturi de cetatenia albaneza.

Limitarea drepturilor este posibila numai in scopul apararii intereselor publice si ea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o. Cu toate acestea, limitarile mentionate nu pot, in nici un caz, sa afecteze insasi esenta drepturilor si libertatilor si sa nu depaseasca, in nici un caz, limitele prevazute de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Se prevede, de asemenea, egalitatea persoanelor care apartin minoritatilor nationale, in special in ceea ce priveste dreptul de a-si pastra identitatea, religia si limba proprie, precum si de a se constitui in organizatii sau asociatii cu scopul de a-si proteja interesele.

Cu privire la drepturile si libertatile personale, remarcam interzicerea cenzurii pentru mijloacele de comunicare in masa, dreptul de a avea acces deplin la informatie, interzicerea torturii, a muncii fortate, garantiile procesuale in timpul procesului penal, secretul corespondentei, inviolabilitatea domiciliului s.a.

Capitolul consacrat drepturilor politice cuprinde referiri la dreptul de vot, dreptul de a constitui organizatii si societati, de a adresa memorii si plangeri autoritatilor, dreptul la apararea proprietatii, dreptul muncitorilor de a se asocia in sindicate, dreptul la securitate sociala, la  asistenta medicala, la educatie si libertatea creatiei artistice.

O prevedere interesanta este cuprinsa in art.59, care defineste 'obiectivele sociale ale politicii statului', printre care: asigurarea locurilor de munca, a locuintelor, asistenta medicala, calificarea somerilor, protectia mediului, activitati sportive si recreative. In art.59 pct.3 se precizeaza ca 'obiectivele sociale nu sunt drepturi, aplicarea lor nu poate fi solicitata in mod direct prin tribunale. Legea defineste conditiile si masura in care realizarea acestor obiective poate fi infaptuita'.

Se contureaza, in felul acesta, o viziune diferentiata cu privire la anumite tipuri de drepturi pe care statul le asigura in mod direct si altele, care se inscriu in cadrul mai larg al unei politici sociale, pentru care statul depune diligente spre a fi infaptuite in cadrul unor programe, ne mai actionand prin mijloace concrete sau asumandu-si obligatii care i-ar reveni in mod direct.

Constitutia albaneza, urmand exemplul unor constitutii democratice, consacra institutia 'Avocatul Poporului' ca aparator al drepturilor si libertatilor cetatenilor impotriva unor actiuni nelegale sau unor greseli ale organelor administratiei publice. Avocatul Poporului, care este independent in exercitarea atributiilor sale, are propriul sau buget si se bucura de imunitate. El trebuie sa fie ales cu majoritate de trei cincimi a membrilor Adunarii, trebuie sa fie o personalitate, avand o activitate recunoscuta in domeniul drepturilor omului si sa nu faca parte din nici un partid politic. Mandatul sau este pe o perioada de cinci ani, avand dreptul de a fi reales.

Potrivit prevederilor Constitutiei, Avocatul Poporului prezinta rapoarte anuale Adunarii, sau cand i se solicita; face recomandari si propuneri in cazurile in care constata incalcari ale drepturilor si libertatilor; organele publice si oficialii sunt obligati sa-i prezinte documentele si informatiile pe care acesta le solicita.

In Partea a III-a a Constitutiei, consacrata Adunarii, sunt inscrise prevederi legate de alegerea forumului reprezentativ, statutul deputatilor si Consiliul, ca organ permanent al Adunarii.

Mentinand sistemul unicameral, Constitutia Albaniei prevede existenta unei Adunari, compusa din 140 de deputati, dintre care 100 sunt alesi direct in circumscriptiile electorale, restul de 40 de locuri fiind atribuit partidelor si coalitiilor de partide, in proportia voturilor obtinute de acestea la nivel national.

Mandatul Adunarii este de patru ani, el putand fi insa extins in caz de razboi, dar numai atata timp cat acesta continua.

Dreptul de a depune candidaturi apartine atat partidelor politice cat si alegatorilor. Nu pot fi candidati pentru a fi alesi deputati: judecatorii, procurorii, militarii activi, membrii politiei si securitatii nationale, primarii si prefectii, presedintii si membrii comisiilor electorale, Presedintele Republicii, inaltii oficiali ai administratiei de stat (cu exceptia membrilor Guvernului), Avocatul Poporului, presedintele si vicepresedintele Inaltului Control de Stat si directorul general al Radio-Televiziunii.

Aliniindu-se constitutiilor moderne, democratice, Constitutia Albaniei respinge mandatul imperativ si prevede expres ca deputatii 'reprezinta poporul si nu sunt legati prin nici un mandat obligatoriu' (art.70 pct.1). Deputatii se bucura de imunitate pentru opiniile si voturile exprimate. Ei nu pot fi detinuti sau arestati fara aprobarea Adunarii. Cu toate acestea, in conformitate cu prevederile art.73 pct.3, un deputat poate fi detinut sau arestat fara autorizatia Adunarii, daca este surprins in timpul sau imediat dupa comiterea unei fapte grave. In acest caz, Procurorul general notifica de indata aceasta situatie Adunarii, care va putea decide daca procedura va continua sau daca masura urmeaza sa fie revocata.

Lucrarile Adunarii se desfasoara in doua sesiuni anuale, dar ea poate fi convocata si in sesiune extraordinara.

In fruntea Adunarii se gaseste un presedinte, care este ales pe durata mandatului si care o reprezinta in relatiile cu celelalte organe ale statului. Pentru desfasurarea lucrarilor sale, Adunarea alege comitete permanente, dar poate stabili si comisii speciale de ancheta.

Hotararile Adunarii se iau cu majoritatea de voturi, in prezenta majoritatii membrilor sai, exceptandu-se cazurile in care Constitutia ar cere o majoritate speciala.

Sedintele Adunarii sunt publice, dar anumite sedinte, la solicitarea Presedintelui Republicii, a primului ministru sau a unei cincimi din deputati - acceptata prin votul majoritatii membrilor Adunarii - pot fi declarate nepublice.

Primul ministru si alti membri ai Consiliului de Ministri sunt obligati sa raspunda intrebarilor si interpelarilor; ei au dreptul sa participe la sedintele Adunarii si sa li se dea cuvantul atunci cand il solicita.

In ceea ce priveste procesul legislativ, trebuie precizat ca initiativa legislativa apartine Consiliului de Ministri, oricarui deputat sau unui numar de 20.000 de alegatori.

Anumite legi, prezentand o importanta deosebita - cum ar fi legea cetateniei, legea de organizare a institutiilor statului, legea electorala, codurile, legea pentru instituirea starii de urgenta, statutul functionarului public, legea amnistiei, legea cu privire la impartirea administrativa a Republicii - urmeaza a fi adoptate cu o majoritate calificata. In principiu, un proiect de lege este votat in urma a trei dezbateri (lecturi); una de principiu, alta - articol cu articol si a treia, in intregime.

La solicitarea Consiliului de Ministri, Adunarea poate accepta dezbaterea unui proiect de lege in procedura de urgenta.

Presedintele Republicii promulga legile aprobate de Adunare in termen de 20 de zile, dar are si dreptul de a restitui Adunarii, o singura data, o lege, spre a fi dezbatuta din nou, fiind obligat insa sa o promulge, daca Adunarea isi mentine punctul sau de vedere.

In Constitutia Albaniei se prevede existenta unui organ permanent, desemnat din randul deputatilor - Consiliul Adunarii, compus din 25 de membri, in care partidele sunt reprezentate in raport cu numarul de locuri pe care le detin in Adunare. Consiliul adopta decizii cu majoritate de trei cincimi din membrii sai. El isi exprima opinia, in prealabil, asupra legilor importante ce se adopta cu o majoritate speciala, propuse pentru a fi modificate, dar si in alte cazuri, la solicitarea Adunarii. Consiliul Adunarii are dreptul, dupa ce isi va fi exprimat punctul de vedere, sa retrimita legile Adunarii, iar Adunarea le poate accepta cu majoritatea de trei cincimi a membrilor sai, ori le poate respinge. Membrii Consiliului au dreptul sa ia parte si ei la votul in plen si sa-si exprime votul, dar nu au dreptul sa paarticipe la dezbaterea prealabila a legilor in cadrul comisiilor de specialitate.

In cazul in care nu a obtinut majoritatea ceruta, proiectul de lege este amanat pentru urmatoarea sesiune (pentru a fi modificat).

Partea a IV-a a Constitutiei Republicii Albania este consacrata institutiei Presedintelui Republicii. Acesta este seful statului si reprezinta unitatea poporului, el trebuind sa fie cetatean albanez prin nastere, sa fi implinit varsta de 40 de ani si sa fi locuit ultimii 10 ani pe teritoriul Albaniei.

Candidatii pentru functia de Presedinte al Republicii sunt propusi de catre grupuri de cel putin 20 de deputati. Presedintele Republicii este ales de Adunare, prin vot secret si fara dezbateri, cu majoritatea de trei cincimi din membrii sai.

In cazul in care nu se obtine majoritatea la prima sedinta a Adunarii, vor fi convocate - succesiv - a doua, a treia, a patra si a cincea sedinta. In cazul in care nici un candidat nu va intruni majoritatea, Adunarea se dizolva, urmand sa fie convocate noi alegeri.

Presedintele Republicii este ales pe termen de cinci ani, cu dreptul de a fi reales o singura data. El nu poate sa desfasoare alte activitati publice, nici sa fie membru al vreunui partid, ori sa participe la activitati profesionale sau comerciale. Presedintele nu este raspunzator pentru actele indeplinite in exercitiul mandatului sau. El poate fi insa desarcinat, la propunerea unei patrimi din membrii Adunarii, acceptata de doua treimi din membrii acesteia. Decizia Adunarii este trimisa Curtii Constitutionale care, dupa ce verifica culpabilitatea Presedintelui Republicii, il declara demis din functiile sale.

Constitutia albaneza prevede ca Presedintele Republicii poate fi inlocuit temporar in functia sa de presedintele Adunarii.

Printre atributiile Presedintelui Republicii sunt: dreptul de a adresa mesaje Adunarii, de a acorda gratierea, de a acorda cetatenia, de a conferi decoratii si titluri onorifice, de a conferi grade militare, de a numi si de a rechema ambasadorii Albaniei, de a primi scrisorile de acreditare ale reprezentantilor diplomatici straini, de a semna acorduri internationale in conformitate cu legea, de a numi rectorii universitatilor la propunerea consiliilor lor reprezentative, de a fixa data alegerilor pentru Adunare sau pentru organele locale ori organizarea referendumului s.a.

In exercitarea prerogativelor sale, Presedintele Republicii emite decrete.

O prevedere importanta pe care consideram necesar sa o semnalam este aceea inscrisa in art.97, potrivit careia Presedintele Republicii nu poate exercita alte puteri in afara celor care ii sunt consacrate expres prin Constitutie si prin legile adoptate in concordanta cu ea.

In Partea a V-a a Constitutiei sunt infatisate principalele dispozitii referitoare la Consiliul de Ministri. Acesta se compune dintr-un prim ministru, vice prim-ministru si ministri. Consiliul de Ministri exercita orice functie de stat care nu este rezervata altui organ al puterii de stat sau guvernarii locale.

Primul ministru este numit de Presedintele Republicii, la inceputul legislaturii, la propunerea partidelor sau coalitiilor de partide care detin majoritatea in Adunare. In termen de 10 zile de la desemnarea sa, primul ministru trebuie sa prezinte Adunarii, spre aprobare, programul si componenta Guvernului. In cazul in care nu este aprobata numirea primului ministru, Adunarea alege un nou prim ministru in urmatoarele 15 zile care urmeaza votarii. Daca cel propus este acceptat de majoritatea membrilor Adunarii, Presedintele Republicii va trebui sa-l numeasca in aceasta functie. In cazul in care Adunarea nu reuseste sa convina asupra desemnarii noului prim ministru, Presedintele Republicii va dizolva Adunarea si va convoca noi alegeri.

Ministrii sunt numiti si demisi de Presedintele Republicii la propunerea primului ministru.

Consiliul de Ministri defineste liniile politicii generale, ia hotarari la propunerea primului ministru si a ministrilor, emite decizii si instructiuni. Actele emise de Consiliul de Ministri sunt valabile daca sunt semnate de primul ministru si de ministrul care l-a initiat.

In anumite cazuri de urgenta, pe propria sa raspundere, Consiliul de Ministri poate aproba actul normativ avand forta de lege, care trebuie ratificat in termen de 45 de zile de catre Adunare.

In cazul in care votul de incredere solicitat de primul ministru este respins de Adunare cu majoritatea membrilor sai, Adunarea alege un alt prim ministru in termen de 15 zile. Daca acest lucru nu este posibil, Adunarea va fi dizolvata si Presedintele Republicii va convoca noi alegeri.

Exista si posibilitatea ca o motiune de neincredere sa fie prezentata de o cincime din membrii Adunarii, caz in care - la fel ca si in situatia mentionata mai sus - Adunarea va trebui sa aleaga un nou prim ministru sau sa fi dizolvata.

Partea a VI-a a Constitutiei albaneze se ocupa de guvernarea locala, stabilind ca unitatile de guvernare locala sunt comunele, municipalitatile si regiunile. Acestea isi aleg,  in toate cazurile, propriile lor organe executive.

Regiunile constituie unitati create prin reunirea mai multor unitati ale guvernarii locale, pe baza traditiilor, legaturilor economice si intereselor sociale. Organul reprezentativ al regiunii este Consiliul regional, care se compune din primarii comunelor si municipalitatilor ce fac parte din regiune, precum si din membri alesi din randul membrilor consiliilor municipale. Consiliile regionale isi desemneaza propriile lor organe administrative si au dreptul de a emite regulamente si decizii de aplicabilitate pe teritoriul regiunii.

Consiliul de Ministri desemneaza un prefect, ca reprezentant al sau in fiecare regiune; el are dreptul de a suspenda un organ ales la nivel local, in cazul unor incalcari serioase si repetate ale Constitutiei, dar si acesta, la randul sau, are dreptul sa se adreseze cu o plangere Curtii Constitutionale.

Partea a VII-a a Constitutiei albaneze se refera la actele normative si acordurile internationale. In ce priveste actele normative, se precizeaza ca ele sunt obligatorii pe intreg  teritoriul Republicii Albania. In fruntea actelor normative aplicabile pe teritoriul albanez sunt: Constitutia, tratatele internationale ratificate, legile, actele normative ale Consiliului de Ministri. Actele emise de organele puterii locale isi produc efectele numai pe aria teritoriala de jurisdictie a acestor organe.

Cu referire la acordurile internationale, un text special al Constitutiei albaneze specifica acele categorii de acorduri care trebuie ratificate sau denuntate prin lege, adoptata cu majoritatea membrilor Adunarii: cele ce se refera la problemele teritoriale, tratatele de pace, aliante, probleme politice, libertati si drepturi ale omului, participarea la organizatiile internationale, asumarea unor obligatii financiare, ori care implica modificarea, adoptarea sau abrogarea unor legi.

In legatura cu tratatele internationale se cuvin a fi mentionate, in mod special, doua prevederi. In primul rand, este vorba de art.125 pct.1, care prevede posibilitatea ca Republica Albania, pe baza unor acorduri internationale, sa delege organizatiilor internationale puteri ale statului in anumite domenii, in conditiile votarii unor legi, adoptate cu majoritatea membrilor Adunarii. Exista insa, in acest caz, si posibilitatea ca Adunarea sa decida ca ratificarea unui acord international de genul amintit sa fie facuta prin referendum. A doua prevedere importanta este aceea inscrisa in art.126, potrivit careia orice tratat international ratificat devine o parte a sistemului judiciar intern si prevaleaza asupra oricaror legi care nu ar fi compatibile cu acesta.

Partea a VIII-a a Constitutiei albaneze se ocupa de sistemul judiciar, in fruntea caruia se gaseste o Inalta Curte.

Partea a IX-a consacra existenta Oficiului Procurorului, numit de Presedintele Republicii, care indeplineste functii similare procurorilor generali din celelalte state foste socialiste.

Partea a X-a se ocupa de referendum. De mentionat ca dreptul de a propune initierea si organizarea unui referendum poate apartine unui numar de 50.000 de cetateni cu drept de vot, pentru a cere abrogarea unei legi; dreptul de a cere referendum apartine si Presedintelui Republicii in probleme importante, precum si Adunarii, la propunerea unei cincimi din membrii sai, sau  Consiliului de Ministri, care poate de asemenea solicita consultarea poporului prin referendum in probleme importante.

O prevedere pe care o semnalam este aceea inscrisa in art.142 pct.2 din Constitutia Albaniei, potrivit careia problemele referitoare la integritatea teritoriala a Republicii Albania, limitarile drepturilor si libertatilor umane fundamentale, problemele ce privesc bugetul, taxele, obligatiile financiare, declararea sau incetarea starii de urgenta, declararea razboiului si a pacii, acordarea amnistiei, nu pot forma obiectul unei consultari populare prin referendum.

Partea a XI-a a Constitutiei Albaniei se refera la Comisia Electorala Centrala - organ permanent, care pregateste, supravegheaza si verifica toate problemele legate de alegeri sau de desfasurarea unor referendum-uri. Membrii acestei comisii sunt alesi pe termen de sapte ani astfel: doi de Adunare, doi de Presedintele Republicii si trei de Inaltul Consiliu al Justitiei.

In Partea a XII-a a Constitutiei Albaniei, referitoare la finantele publice, sunt reglementate probleme legate de stabilirea impozitelor, sistemul bugetar, prezentarea si adoptarea bugetului de catre Adunare, efectele sale etc.

Unui organ de stat similar Curtii de Conturi din tara noastra - Inaltul Control de Stat - ii este consacrata Partea a XIII-a a Constitutiei albaneze, in care se specifica atributiile acestuia, modul de desemnare a membrilor sai si modul de lucru in raport cu celelalte organe ale statului.

In Partea a XIV-a sunt examinate probleme legate de fortele armate, specificandu-se indatoririle cetatenilor de a participa la apararea tarii, precum si existenta serviciului militar alternativ.

In Partea a XV-a a Constitutiei albaneze sunt tratate masurile extraordinare ce pot fi adoptate in caz de razboi, stare de urgenta sau dezastre naturale. Asemenea masuri sunt adoptate prin legi, numai pentru o perioada determinata, neputand afecta insa principalele drepturi si libertati ale omului.

Partea a XVI-a a Constitutiei Albaniei se refera la Curtea Constitutionala, specificand ca aceasta garanteaza respectul Constitutiei si asigura interpretarea corecta a prevederilor sale. Curtea Constitutionala se compune din noua membri, numiti de Presedintele Republicii, cu consimtamantul Adunarii. Mandatul acestora este de noua ani, ei putand fi realesi. Judecatorii Curtii Constitutionale sunt recrutati dintre juristi cu cea mai inalta calificare si experienta, care au o vechime de cel putin 15 ani in profesia juridica. Presedintele Curtii Constitutionale este numit din randul membrilor acesteia, de catre Presedintele Republicii, cu consimtamantul Adunarii, pe o perioada de trei ani. O reinnoire a membrilor Curtii se efectueaza la fiecare trei ani, in conformitate cu modalitatile stabilite prin lege.

Judecatorii Curtii Constitutionale se bucura de imunitate. Functia lor inceteaza daca au implinit varsta de 65 de ani, daca sunt declarati incompetenti, in cazul cand au fost condamnati pentru crima printr-o hotarare definitiva sau daca nu si-au indeplinit indatoririle o perioada de peste sase luni.

Curtea Constitutionala hotaraste cu privire la compatibilitatea legilor cu Constitutia sau acordurile internationale, compatibilitatea tratatelor internationale cu Constitutia inainte de ratificarea lor, compatibilitatea actelor organelor centrale si locale cu Constitutia, conflictele de competenta intre Guvernul central si autoritatile locale, constitutionalitatea partidelor politice, demiterea din functie a Presedintelui Republicii si verificarea imposibilitatii de a-si exercita functiile s.a.

Deciziile Curtii Constitutionale au o forta obligatorie, iar Curtea Constitutionala are dreptul de a anula anumite acte cu prilejul dezbaterii si examinarii lor. Deciziile sale se adopta cu votul majoritatii membrilor sai.

Dreptul de a sesiza Curtea Constitutionala apartine Presedintelui Republicii, primului ministru, unei cincimi din deputati, presedintelui Inaltului Control de Stat, tribunalelor, Avocatului Poporului, organelor de guvernare locala, organelor comunitatii religioase, partidelor politice, precum si cetatenilor.

In Partea a XVII-a a Constitutiei albaneze este specificata procedura de revizuire a Constitutiei. Initiativa revizuirii poate apartine unei cincimi din membrii Adunarii, iar proiectul de lege urmeaza sa fie votat cu prilejul a doua lecturi.

Exista doua posibilitati de modificare a Constitutiei albaneze: prima, pe cale parlamentara, daca Adunarea accepta modificarea cu votul a doua treimi si nu considera necesar sa se efectueze si un referendum; a doua posibilitate, cand Adunarea, cu o majoritate de doua treimi, decide organizarea unui referendum, situatie in care revizuirea Constitutiei va urma doua etape, aprobarea prin referendum completand procedura de votare si de dezbatere in cadrul Adunarii.

In Partea a XVIII-a a Constitutiei Albaniei sunt inserate o serie de dispozitii finale si tranzitorii. Se specifica, printre altele, ca legile si alte acte normative adoptate anterior Constitutiei isi vor continua aplicatiunea atata timp cat nu vor fi abrogate, iar Consiliuil de Ministri va prezenta Adunarii proiectele de legi necesare punerii in practica a noilor prevederi constitutionale.

In ceea ce priveste acordurile internationale ratificate inainte de adoptarea Constitutiei se considera ca acestea au fost ratificate in concordanta cu prevederile Constitutiei. In cazul unor conflicte ale unor prevederi intre tratatele ratificate anterior Constitutiei si prevederile Constitutiei adoptate in 1998, Consiliul de Ministri va prezenta situatiile respective Curtii Constitutionale.

Un text final proclama abrogarea prevederilor Legii nr.74/1991 din 29 aprilie 1991, intitulata 'Principalele prevederi constitutionale'.