|
|
|
Actul juridic civil
1. Caracterizare generala si clasificare
Prin act juridic civil se intelege manifestarea de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a naste, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.
Elementele caracteristice actului juridic civil sunt:
a) prezenta unei manifestari de vointa, care poate sa provina de la una sau de la mai multe persoane fizice ori juridice;
b) manifestarea de vointa este exprimata cu intentia de a produce efecte juridice civile (prin aceasta trasatura actul juridic civil se deosebeste de faptul juridic civil, care este savarsit fara intentia de a produce efecte juridice, efecte care se produc, totusi, in temeiul legii);
c) efectele juridice urmarite pot consta in a da nastere, a modifica sau a stinge un raport juridic civil concret (prin aceasta caracteristica, actul juridic civil se delimiteaza de actele juridice din alte ramuri de drept).
Mentionam faptul ca termenul „act” poate avea doua intelesuri:
intelesul de operatiune juridica (manifestarea de vointa care produce efecte juridice);
intelesul de inscris constatator al manifestarii de vointa.
In literatura juridica, conceptul de act juridic civil cunoaste mai multe criterii de clasificare, pe care le vom dezvolta in cele ce urmeaza.
1) Acte juridice unilaterale, acte juridice bilaterale si acte juridice multilaterale
Criteriul acestei clasificari il constituie numarul partilor.
Actul juridic unilateral este rezultatul vointei unei singure parti (Ex.: testamentul, acceptarea mostenirii, oferta de a contracta, promisiunea publica de recompensa, marturisirea, etc.).
Actul juridic bilateral reprezinta vointa concordanta (acordul de vointa) a doua parti (Ex.: contractul de vanzare-cumparare, contractul de schimb, contractul de locatiune, contractul de mandat, etc.).
Actul juridic multilateral este rezultatul acordului de vointa a trei sau mai multe parti (Ex.: contractul de societate civila, contractul de tranzactie incheiat de cel putin trei parti, etc.)
Mentionam ca nu trebuie sa punem semnul egalitatii intre notiunile de „parte” a actului juridic si de „persoana”, intrucat o parte poate sa fie formata si din doua sau mai multe persoane (Ex.: daca doi coproprietari fac o oferta de vanzare, suntem in prezenta unui act juridic unilateral, deoarece, este vorba de acordul de vointa a unei singure parti):
2) Acte juridice cu titlu oneros si acte juridice cu titlu gratuit.
Aceasta clasificare are la baza criteriul scopului urmarit la incheierea actului juridic.
Actul juridic cu titlu oneros este acela in care, in schimbul folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte parti, se urmareste obtinerea altui folos patrimonial (Ex.: contractul de vanzare-cumparare, in care vanzatorul urmareste sa obtina pretul in schimbul bunului, iar cumparatorul urmareste sa obtina bunul in schimbul pretului).
Actul juridic cu titlu gratuit este acela in care se procura un folos patrimonial fara a se urmari, in schimb, obtinerea altui folos patrimonial (Ex.: donatia, mandatul gratuit, contractul de voluntariat, etc.).
La randul lor, actele juridice cu titlu oneros se subclasifica astfel:
a) acte comutative, care sunt acele acte juridice in care partile cunosc sau pot sa cunoasca, din chiar momentul incheierii lor, existenta si intinderea obligatiilor ce le revin (Ex.: contractul de vanzare-cumparare, contractul de locatiune, contractul de antrepriza, etc.).
b) actele aleatorii, care sunt acele acte juridice in care partile au in vedere posibilitatea unui castig si riscul unei pierderi, datorita unei imprejurari viitoare si incerte, de care depinde intinderea sau chiar existenta obligatiilor lor. Trebuie retinut ca in actele juridice aleatorii exista sanse de castig si de pierdere pentru toate partile actului juridic respectiv, fiecare dintre acestea urmarind sa realizeze un castig si sa evite suportarea unei pierderi, iar aceste sanse nu pot fi evaluate in momentul incheierii actului juridic, ci numai in momentul indeplinirii sau al neindeplinirii evenimentului (Ex.: contractul de intretinere, contractul de asigurare, vanzarea unui lucru viitor atunci cand cumparatorul isi asuma riscul nerealizarii, etc.).
Actele juridice cu titlu gratuit se subdivid, la randul lor, in acte dezinteresate si liberalitati.
Actele dezinteresate sunt acele acte juridice prin care dispunatorul procura un avantaj patrimonial cuiva fara sa-si micsoreze patrimoniul sau (Ex.: mandatul gratuit, comodatul, etc.).
Liberalitatile sunt acele acte juridice prin care dispunatorul isi micsoreaza patrimoniul cu folosul patrimonial procurat gratificatului (Ex.: legatul, contractul de donatie, mecenatul).
Contractul de intretinere este acel contract in temeiul caruia o persoana, numita intretinut, transmite unul sau mai multe bunuri – mobile sau imobile – ori o suma de bani unei anumite persoane, numita intretinator, care se obliga in schimb sa-i asigure acestuia, sau altei persoane desemnata de el, intretinere zilnica pe tot timpul vietii, sau pe o durata determinata, si dupa moarte, sa o inmormanteze dupa obicei.
Contractul de mandat reprezinta acordul de vointa care se realizeaza intre doua parti – numite mandant si mandatar – prin care mandatarul se obliga sa incheie acte juridice in numele si pe seama mandantului, pe baza unei imputerniciri de reprezentare pe care acesta i-a dat-o. De regula, in dreptul civil mandatul este un contract cu titlu gratuit, mandatarul nefiind remunerat pentru serviciile pe care le face mandantului. Dar mandatul civil poate fi si cu titlu oneros, caz in care se aseamana cu contractul de antrepriza sau cu contractul de munca.
Comodatul este acel contract prin care o persoana, numita comodant, transmite in folosinta temporara si gratuita altei persoane, numita comodatar, un bun determinat, cu obligatia acestuia din urma de a-l inapoia in individualitatea sa.
Legatul este o dispozitie testamentara prin care testatorul dispune in legatura cu bunurile sale in favoarea unei sau unor persoane determinate (legatari).
Contractul de donatie este un contract solemn, unilateral si cu titlu gratuit prin care una din parti, numita donator, isi micsoreaza actual si irevocabil, cu intentie liberala, patrimoniul sau cu un drept (real sau de creanta), marind corespunzator patrimoniul celeilalte parti, numita donatar, cu acelasi drept, fara a urmari sa primeasca ceva in schimb.
Mecenatul este acea liberalitate prin care o persoana fizica sau juridica, numita mecena, transfera dreptul de proprietate asupra unor bunuri sau mijloace financiare catre o persoana fizica, ca activitate filantropica avand caracter umanitar, pentru desfasurarea unor activitati in domeniile cultural, artistic, medico-sanitar sau cercetare stiintifica.
3) Acte juridice constitutive, acte juridice translative si acte juridice declarative
Aceasta clasificare are in vedere efectul pe care il produc actele juridice civile.
Actul juridic constitutiv este acela care da nastere unui drept subiectiv civil ce nu a existat anterior (Ex.: instituirea unui uzufruct, conventia de gaj, de ipoteca, etc.)
Actul juridic translativ este acela care are ca efect stramutarea unui drept subiectiv din patrimoniul unei persoane in patrimoniul altei persoane (Ex.: contractul de vanzare-cumparare, donatia, cesiunea de creanta, etc.)
Actul juridic declarativ este acela care are ca efect consolidarea sau definitivarea unui drept subiectiv civil preexistent (Ex.: conventia de partaj / de imparteala, tranzactia, etc.)
Tranzactia este acel contract prin care partile termina un proces inceput sau preintampina declansarea unui proces, prin consimtirea unor concesiuni reiproce. Concesiunile pot consta din renuntari reciproce la pretentii sau in prestatii reciproce executate sau promise.
4) Acte juridice de conservare, acte juridice de administrare si acte juridice de dispozitie
Actul juridic de conservare este acela prin care se urmareste preintampinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Actul de conservare este intotdeauna un act avantajos pentru autorul sau, deoarece presupune cheltuieli de o valoare mult mai mica decat valoarea dreptului ce se tinde a fi salvat (Ex.: intreruperea unei prescriptii, somatia, etc.)
Actul juridic de administrare este acel act juridic prin care se urmareste sa se realizeze o normala punere in valoare a unui bun sau patrimoniu (Ex.: culegerea fructelor, asigurare a unui bun, locatiunea unui bun, etc.)
Actul juridic de dispozitie este acela care are ca rezultat iesirea din patrimoniu a unui drept sau grevarea cu sarcini reale a unui bun (Ex.: vanzarea, donatia, constituirea dreptului de uzufruct, de superficie, etc.)
5) Acte juridice consensuale, acte juridice solemne (formale) si acte juridice reale
Actul juridic consensual este acel act juridic care ia nastere in mod valabil prin simpla manifestare de vointa a partii sau a partilor, neinsotita de nici un fel de forma. Chiar daca partile inteleg sa insoteasca manifestarea de vointa de redactarea unui inscris care sa o consemneze, ele o fac nu pentru validitatea actului, ci pentru a-si asigura un mijloc de proba privind incheierea si continutul acestuia.
Actul juridic solemn (sau formal) este acel act juridic pentru formarea caruia simpla manifestare de vointa nu este suficienta, ci aceasta trebuie sa imbrace o anumita forma prescrisa de lege. Aceasta forma (de regula, forma autentica) reprezinta o conditie pentru insasi valabilitatea actului juridic respectiv (Ex.: testamentul, donatia, contractul de ipoteca, etc.).
Actul juridic real este acela care nu se poate forma valabil decat daca manifestarea de vointa este insotita de remiterea (predarea) bunului. Intelegerea prealabila predarii poate fi considerata ca avand valoarea unei simple promisiuni de a incheia actul juridic real, dar nu se confunda cu acesta din urma (Ex.: imprumutul, depozitul, gajul cu deposedare, etc.).
6) Acte juridice patrimoniale si acte juridice nepatrimoniale
Actul juridic patrimonial are un continut evaluabil pecuniar. In principiu, asemenea acte privesc drepturile reale si drepturile de creanta.
Actul juridic nepatrimonial are un continut neevaluabil in bani (Ex.: actele referitoare la nume, domiciliul, stare civila, etc.).
7) Acte juridice civile intre vii si acte juridice civile pentru cauza de moarte
Actul juridic intre vii este acela care isi produce efectele neconditionat de moartea autorului sau autorilor lui. Aceste acte reprezinta majoritatea in randul actelor juridice civile.
Actul juridic pentru cauza de moarte este acela care nu-si produce efectele decat la moartea autorului sau (testamentul).
3.2 Conditiile actului juridic civil
2.1. Definitie si clasificare
Prin conditiile actului juridic civil intelegem acele componente care trebuie sau pot sa intre in structura actului juridic civil, deci elementele din care este alcatuit actul juridic civil.
Cuvantul „conditie” are si o alta semnificatie, si anume, poate desemna o modalitate a actului juridic civil, adica un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care depinde nasterea sau desfiintarea actului juridic civil. De asemenea, in vorbirea curenta, cuvantul „conditie” mai este folosit si cu sensul de clauza a actului juridic civil.
Exista mai multe clasificari ale conditiilor actului juridic civil, si anume:
a) In functie de aspectul la care se refera acestea mentionam:
1. conditii de fond (numite si conditii intrinseci) sunt acelea care privesc continutul actului juridic civil;
2. conditii de forma (sau extrinseci) sunt acelea care se refera la exteriorizarea vointei.
b) Dupa criteriul obligativitatii sau neobligativitatii lor, mentionam:
1. conditii esentiale, care sunt cerute pentru insasi valabilitatea actului juridic, deci ele trebuie indeplinite in mod obligatoriu, lipsa uneia dintre ele atragand nevalabilitatea actului juridic;
2. conditii neesentiale (sau intamplatoare), sunt acelea care pot fi prezente sau pot lipsi din actul juridic, fara a fi afectata valabilitatea acestuia;
c) Dupa sanctiunea ce intervine in cazul nerespectarii lor, mentionam:
1. conditii de validitate a caror nerespectare duce la nulitatea actului juridic civil;
2. conditii de eficacitate, a caror nerespectare nu atrage nulitatea actului juridic civil, ci alte sanctiuni (Ex.: inopozabilitatea fata de terti).
d) In functie de vocatia lor mentionam:
1. conditii generale, care privesc toate actele juridice civile;
2. conditii speciale, care privesc numai anumite acte juridice civile.
Dintre conditiile actului juridic civil amintim:
capacitatea de a incheia actul juridic civil;
consimtamantul valabil al partii ce se obliga;
obiectul actului juridic civil;
cauza (scopul) actului juridic civil;
forma actului juridic civil;
modalitatile actului juridic civil.
2.2. Capacitatea de a incheia actul juridic civil
Prin capacitatea de a incheia actul juridic se intelege aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea actelor juridice civile.
Capacitatea de a incheia acte juridice civile este o conditie de fond, esentiala, de validitate si generala a actului juridic civil.
Capacitatea de a incheia actul juridic este numai o parte a capacitatii civile, reunind, in strucura sa, o parte din capacitatea de folosinta a persoanei fizice sau juridice, precum si capacitatea de exercitiu a acesteia.
Capacitatea de a incheia acte juridice civile constituie, in dreptul civil, regula sau principiul, iar incapacitatea constituie exceptia.
In legatura cu regula capacitatii de a incheia acte juridice civile, se impun doua precizari:
1) capacitatea civila nu trebuie confundata cu discernamantul, deoarece capacitatea constituie o stare de drept (de iure), iar discernamantul o stare de fapt (de facto). Cu alte cuvinte, capacitatea izvoraste numai din lege, pe cand discernamantul este de natura psihologica. In consecinta, discernamantul poate exista, izolat, chiar la o persoana incapabila, dupa cum o persoana capabila se poate gasi intr-o situatie in care, vremelnic, sa nu aiba discernamant;
2) pentru persoanele juridice, regula capacitatii de a incheia acte juridice civile este subordonata principiului specialitatii;
3) capacitatea de a incheia actul trebuie sa existe exact in momentul incheierii acestuia, adica in momentul exprimarii consimtamantului partii respective Ex.: o casatorie este nula daca in momentul incheierii ei in fata ofiterului starii civile, unul dintre soti nu avea inca implinita varsta minima ceruta de lege (18 ani pentru barbati, 16 ani pentru femei). Tot asa, o conventie este nula daca in momentul incheierii ei una din parti era minora sau pusa sub interdictie (ei neavand capacitate de exercitiu) sau au capacitate restransa cum este cazul minorilor intre 14 si 18 ani neimpliniti)
3.2.3. Consimtamantul
a) Vointa juridica si principiile vointei juridice
Vointa juridica reprezinta un element fundamental al actului juridic civil.
Vointa este un element complex atat din punct de vedere psihologic, cat si din punct de vedere juridic. Sub aspect juridic, vointa este complexa deoarece reuneste in structura sa doua elemente: consimtamantul si cauza (scopul). Asadar, intre vointa juridica si consimtamant exista o corelatie de tipul intreg-parte.
In masura in care starile volitionale la fel ca si cele cognitive si afective se refera la aspecte juridice, vom fi in przenta vointei juridice ca fenomen complex care, in procesul de formare, va cuprinde si consimtamantul. In procesul de formare a vointei juridice se disting mai multe etape:
1) reflectarea in constiinta omului a unor nevoi materiale sau spirituale ce trebuie satisfacute;
2) conturarea, sub impulsul acestor nevoi, a motivelor care indeamna la actiune;
3) deliberarea mentala a motivelor si a mijloacelor de satisfacere a nevoilor respective;
4) interventia motivului determinant care nu este altceva decat reprezentarea intelectuala a scopului urmarit;
5) hotararea de a incheia actul juridic necesar pentru realizarea scopului urmarit, cu alte cuvinte, formarea consimtamantului.
Aceste etape de formare a vointei juridice se petrec pe plan intern, psihologic.
Pentru ca faptul psihologic sa se transforme in fapt juridic, este necesar ca hotararea de a incheia actul juridic sa fie exteriorizata, sa devina cognoscibila.
In cadrul procesului de formare a vointei juridice intereseaza numai ultimele doua etape, si anume:
interventia motivului determinant;
hotararea de a incheia actul juridic.
Aceste doua etape constituie, de fapt, cele doua elemente ale vointei juridice: consimtamintul si cauza.
Consimtamantul reprezinta manifestarea hotararii de a incheia actul juridic (exteriorizarea acestei hotarari). El este de fapt un act de fixare a vointei launtrice. Pana la acest moment subiectul de drept poate opta, respectiv poate sa-si schimbe vointa interna.
Cauza reprezinta scopul concret urmarit prin incheierea actului respectiv, adica motivul determinant al incheierii actului.
Codul civil consacra doua principii care carmuiesc vointa juridica:
1) principiul libertatii actelor juridice civile (numit si principiul autonomiei de vointa);
2) principiul vointei reale (numit si principiul vointei interne).
Principiul libertatii actelor juridice civile este consacrat de Codul civil, potrivit caruia „conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante”. Altfel spus, daca se respecta legea si regulile de convietuire sociala (morala), subiectele de drept civil sunt libere sa incheie conventii ori sa faca acte juridice unilaterale.
Principiul vointei reale cuprinde un element intern (psihologic) si un element extern (social). Daca exista concordanta intre aceste doua elemente, deci cand exista identitate intre vointa interna si vointa exteriorizata, exista practic o singura vointa. Se pot ivi situatii in care intre cele doua elemente nu exista concordanta, punandu-se astfel problema stabilirii elementului caruia urmeaza sa i se dea prioritate.
Solutionaarea acestei probleme depinde de conceptia cu privire la raportul dintre vointa interna (reala) si vointa declarata (exteriorizata).
Conceptia subiectiva acorda prioritate vointei interne, prevazand ca: „interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor.”
Codul civil stabileste si exceptii de la principiul vointei interne, si anume:
1) in caz de simulatie, tertilor de buna credinta nu le poate fi opus actul juridic secret, ce corespunde vointei reale a partilor contractante, ci numai actul juridic aparent, intrucat numai acesta putea fi cunoscut de terti;
2) desi vointa consemnata in scris nu este cea reala, ea isi va produce efectele, cu toate ca vointa reala s-ar putea stabili prin declaratiile unor martori, dar legea nu prevede acest lucru.
b) Definitia si cerintele de valabilitate a consimtamantului
Prin consimtamant se intelege exteriorizarea hotararii de a incheia un act juridic. Consimtamantul este o conditie de fond, esentiala, de validitate si generala a actului juridic civil.
Termenul de „consimtamant” are doua intelesuri:
Intr-un prim sens, prin consimtamant se intelege manifestarea unilaterala de vointa, adica vointa exteriorizata a autorului actului juridic unilateral sau a uneia dintre partile actului juridic bilateral sau multilateral.
Intr-un al doilea sens, prin consimtamant se desemneaza acordul de vointa al partilor.
Pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte (conditii) cumulativ:
1) sa provina de la o persoana cu discernamant;
2) sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice;
3) sa fie exteriorizat;
4) sa nu fie alterat de vreun viciu de discernamant.
1. Consimtamantul sa provina de la o persoana cu discernamant
Aceasta cerinta decurge din caracterul constient al actului juridic civil, in sensul ca subiectul de drept civil trebuie sa aiba puterea de a aprecia efectele juridice care se produc in baza manifestarii sale de vointa.
Nu trebuie confundata aceasta cerinta cu conditia capacitatii, chiar daca intre ele exista o stransa legatura, deoarece prezenta sau lipsa discernamantului reprezinta o stare de fapt, pe cand capacitatea este o stare de drept.
Persoanele fizice cu capacitate deplina de exercitiu sunt prezumate ca au discernamantul necesar pentru a incheia acte juridice civile.
Cei care sunt lipsiti de capacitatea de exercitiu sunt prezumati a nu avea discernamant, fie datorita varstei fragede (minorii sub 14 ani), fie datorita starii de sanatate mintala (interzisii judecatoresti). Minorii intre 14 si 18 ani au discernamant in curs de formare.
Pentru persoanele juridice nu se pune problema discernamantului, deoarece reprezentantii lor sunt intotdeauna persoane fizice cu capacitate deplina de exercitiu.
Exista si cazuri cand, persoane cu discernamant in drept (dupa lege), sunt totusi, in fapt, lipsite temporar de discernamant (numite cazuri de incapacitate naturala: betia, hipnoza, somnambulismul, mania puternica).
Lipsa discernamantului la incheierea unui act juridic atrage ca sanctiune nulitatea relativa a acelui act.
2. Consimtamantul sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice
Aceasta cerinta se desprinde chiar din esenta actului juridic civil, care este o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice.
Consimtamantul nu este considerat a fi exprimat cu intentia de a produce efecte juridice in urmatoarele cazuri:
1) cand manifestarea de vointa a fost facuta in gluma, din prietenie, din curtoazie sau pura complezenta;
2) cand s-a facut sub conditie suspensiva;
3) daca manifestarea de vointa este prea vaga;
3. Consimtamantul sa fie exteriorizat
Manifestarea de vointa poate fi exteriorizata expres sau tacit. Manifestarea de vointa este expresa atunci cand ea se exteriorizeaza prin modalitati de natura sa o faca in mod nemijlocit cunoscuta celorlalti (in scris, verbal, etc.). Manifestarea de vointa este tacita (implicita) atunci cand ea se deduce (din gesturi, din comportament, etc.).
In principiu, tacerea (raspunsul negativ) nu valoreaza ca fiind consimtamant exteriorizat. Exista, totusi, exceptii prevazute de lege sau prin vointa partilor, cand tacerea valoreaza ca fiind consimtamant exteriorizat.
4. Consimtamantul sa nu fie alterat de vreun viciu
Aceasta cerinta este impusa de caracterul constient, liber al actului juridic civil. Viciile de consimtamant sunt acele imprejurari care afecteaza caracterul constient si liber al vointei de a face un act juridic.
De remarcat ca expresia „vicii de vointa” este mai exacta decat expresia „vicii de consimtamant”, deoarece viciile respective altereaza nu numai consimtamantul ci si cauza (scopul) actului juridic, insa consimtamantul si cauza alcatuiesc vointa juridica.
Viciile de consimtamant sunt urmatoarele: eroarea, dolul (viclenia), violenta si leziunea.
Specific viciilor de consimtamant este faptul ca exista manifestare de vointa (exista deci consimtamant), insa aceasta este alterata fie in continutul sau intelectual, constient (in cazul erorii si al dolului), fie in caracterul sau liber (ca in cazul violentei si al leziunii).
I. Eroarea
Prin eroare se intelege falsa reprezentare a unor imprejurari la incheierea unui act juridic.
Clasificarea erorii poate fi facuta in raport de doua criterii:
a) In functie de consecintele ce intervin (sau dupa gravitatea ei) eroarea cunoaste trei forme:
1) eroarea obstacol;
2) eroare grava
3) eroare indiferenta
Eroarea obstacol sau eroare distrugatoare de vointa este cea mai grava forma, impiedicand insasi formarea actului juridic.
In cazul erorii obstacol, falsa reprezentare se poate forma astfel:
pe de o parte, in legatura cu natura actului juridic ce se incheie, in sensul ca o parte crede ca incheie un anumit act juridic, iar cealalta parte crede ca incheie alt act juridic (Ex.: o parte crede ca incheie un contract de locatiune, iar cealalta parte crede ca incheie un contract de vanzare-cumparare);
pe de alta parte, in legatura cu identitatea fizica a obiectului, in sensul ca una din parti crede ca trateaza cu privire la un anumit bun (ex. in Bacau), iar cealalta parte are in vedere un alt bun (ex. in Bucuresti).
Eroarea obstacol este mai mult decat un viciu de consimtamant, deoarece, practic, partea nu si-a dat consimtamantul pentru incheierea actului juridic in cauza.
Deci, eroarea obstacol echivaleaza cu lipsa consimtamantului, iar actul incheiat astfel este sanctionat cu nulitatea absoluta.
Eroarea grava, numita si eroare-viciu de consimtamant, presupune ca falsa reprezentare cade fie asupra calitatilor substantiale ale obiectului actului juridic (atat lucrul in materialitatea lui, dar si continutul prestatiei: actiunea sau inactiunea ce constituie obiectul actului juridic), fie asupra persoanei co-contractante sau beneficiare a actului juridic (vizeaza, de regula, actele juridice intuitu personae). Eroarea grava atrage nulitatea relativa a actului juridic respectiv.
Eroarea indiferenta este falsa reprezentare a unor imprejurari mai putin importante la incheierea actului juridic, neafectand insasi valabilitatea acestuia (eroare asupra solvabilitatii co-contractantului).
b) In functie de natura realitatii fals reprezentate, eroarea cunoastee doua forme:
eroare de fapt;
eroare de drept
Eroarea de fapt consta in falsa reprezentare a unei stari sau situatii faptice la incheierea actului juridic.
Eroarea de drept este falsa reprezentare, la incheierea actului juridic, a existentei sau continutului unei norme juridice.
Eroarea poate fi probata prin orice mijloc de proba.
Pentru ca falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic sa fie viciu de consimtamant, trebuie intrunite cumulativ doua conditii:
1) elementul asupra caruia cade falsa reprezentare sa fi fost hotarator pentru incheierea actului juridic, in sensul ca, daca ar fi fost cunoscuta realitatea, actul juridic respectiv nu s-ar fi incheiat;
2) in cazul actelor juridice sinalagmatice (bilaterale cu titlu oneros), este necesar ca beneficiarul (cealalta parte) sa fi stiut ori sa fi trebuit sa stie ca elementul asupra caruia cade falsa reprezentare este hotarator pentru incheierea actului juridic in cauza.
II. Dolul (viclenia)
Dolul este acel viciu de consimtamant care consta in inducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina sa incheie un anumit act juridic.
Deci, dolul este o eroare provocata si nu spontana, ca in cazul erorii propriu-zise.
Dolul cunoaste doua forme:
1) dolul principal care cade asupra unor imprejurari importante (determinate) la incheierea actului juridic, atragand nulitatea relativa a acestuia;
2) dolul incident, numit si incidental sau secundar, care cade asupra unor imprejurari nedeterminate pentru incheierea actului juridic, neatragand nulitatea lui, ci, putandu-se cere, cel mult, o reducere a contravalorii prestatiei, daca este cazul.
Ca viciu de consimtamant, dolul este alcatuit din doua elemente:
un element obiectiv (material), ce consta in utilizarea de mijloace viclene (masinatiuni, manopere frauduloase, siretenii, etc.) pentru a induce in eroare;
un element subiectiv (intentional), ce consta in intentia de a induce in eroare o persoana, pentru a o determina sa incheie un anumit act juridic.
Cat priveste elementul obiectiv al dolului, acesta poate consta atat intr-o actiune (fapt comisiv), cat si intr-o inactiune (fapt omisiv).
Exemplu:
1) in materia liberalitatilor, faptul comisiv se concretizeaza in sugestie sau captatie, adica in specularea afectiunii sau pasiunii unei persoane pentru a o determina sa faca o donatie sau un legat;
2) cand elementul obiectiv consta intr-un fapt omisiv, se foloseste expresia dol prin reticenta, acesta concretizandu-se in ascunderea sau necomunicarea celeilalte parti a unei impejurari esentiale, pe care aceasta ar fi trebuit sa o cunoasca.
In legatura cu elementul subiectiv al dolului, in doctrina si in jurisprudenta se considera ca provocarea unei erori din simpla neglijenta, fara rea-credinta, nu constituie dol. Aceasta deoarece lipsa consimtamantului si dolul sub forma captatiei se exclud, datorita incompatibilitatii lor, pe de o parte, si nu exista dol daca imprejurarea pretins ascunsa era cunoscuta de cealalta parte, pe de alta.
Pentru a fi viciu de consimtamant, dolul trebuie sa indeplineasca doua cerinte:
sa fie determinant pentru incheierea actului juridic;
sa provina de la cealalta parte.
Caracterul determinant al unei impejurari pentru incheierea actului juridic civil se apreciaza dupa un criteriu subiectiv, deci de la caz la caz, in raport de experienta de viata, de nivelul de pregatire si de alte date care il privesc pe cel ce pretinde ca a fost victima dolului. Daca manoperele dolosive intrebuintate de una din parti nu au determinat insasi incheierea actului juridic, ci numai acceptarea de catre cealalta parte a unor clauze mai putin favorabile, nu se va putea invoca nulitatea relativa a actului juridic (fiind vorba de un dol incident), insa se vor putea cere despagubiri.
In legatura cu cea de-a doua cerinta, aceasta este indeplinita si atunci cand dolul provine de la un tert, dar co-contractantul are cunostinta de aceasta imprejurare (practic este vorba de o complicitate la dol), precum si atunci cand dolul provine de la reprezentantul co-contractantului. De asemenea, dolul poate fi intalnit si in cazul testamentului, care este un act juridic unilateral. Pot exista cazuri de reciprocitate la dol, si atunci, fiecare parte are dreptul sa ceara anularea actului pentru dolul a carui victima este.
Sanctiunea care intervine in cazul dolului (principal) este nulitatea relativa a actului juridic.
Victima dolului are la indemana doua actiuni:
pe de o parte, o actiune in declararea nulitatii relative a actului juridic;
pe de alta parte, o actiune in repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin intrebuintarea de mijloace viclene in scopul inducerii sale in eroare. Aceste doua actiuni pot fi cumulate.
Persoana care solicita anularea actului juridic pe motiv ca a avut consimtamantul viciat prin dol trebuie sa faca dovada dolului. Dolul poate fi probat prin orice mijloc de proba. Spre deosebire de proba erorii, dovada dolului e mai usor de facut datorita elementului sau material.
III. Violenta
Violenta este acel viciu de consimtamant care consta in amenintarea unei persoane cu un rau de natura sa ii produca o temere ce o determina sa incheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi incheiat.
Violenta poate fi clasificata in functie de doua criterii:
1) Dupa natura raului cu care se ameninta, violenta poate fi fizica sau morala.
Violenta fizica exista atunci cand amenintarea cu un rau priveste integritatea fizica a persoanei (sau a familiei sale) ori bunurile sale.
Violenta morala exista atunci cand amenintarea cu un rau se refera la onoarea, cinstea ori sentimentele unei persoane.
2) In raport de caracterul amenintarii, se deosebeste intre amenintarea legitima si amenintarea nelegitima.
Amenintarea legitima (justa) cu un rau nu constituie viciu de consimtimant. De exemplu, creditorul il ameninta pe debitorul sau cu darea in judecata daca nu isi executa de buna voie obligatia.
Numai amenintarea nelegitima (injusta) cu un rau constituie viciu de consimtamant, atragand nulitatea relativa a actului juridic incheiat sub imperiul ei.
Ca structura, violenta-viciu de consimtamant cuprinde doua elemente:
un element obiectiv (exterior) care consta in amenintarea cu un rau;
un element subiectiv (intern), ce consta in insuflarea unei temeri persoanei amenintate;
In legatura cu elementul obiectiv, precizam ca amenintarea poate sa priveasca un rau de natura patrimoniala (ex.: distrugerea unui bun), un rau de natura fizica (ex.: vatamarea integritatii corporale) saau un rau de natura morala (ex.: compromiterea reputatiei).
Cat priveste elementul subiectiv, mentionam ca starea de teama provocata de amenintarea cu un rau este aceea care da nastere motivului (evitarea raului) ce determina victima violentei sa incheie contractul. Temerea trebuie sa fie considerabila si prezenta la incheierea actului juridic, iar raul poate fi si viitor.
Pentru a constitui viciu de consimtamant, violenta trebuie sa intruneasca doua conditii:
temerea insuflata sa fie determinanta pentru incheierea actului juridic civil;
amenintarea sa fie injusta (nelegitima).
In aprecierea caracterului deterrminant al temerii, se ia in considerare: persoana victima a violentei sub aspectul varstei, fortei, gradului de cultura, starii psihice, persoana de la care provine violenta, locul unde se exercita violenta, etc. Deci, criteriul de apreciere este unul subiectiv, nu obiectiv.
A doua cerinta trebuie inteleasa in sensul ca nu orice amenintare, prin ea insasi constituie violenta ca viciu de consimtamant, ci numai atunci cand amenintarea este nejustificata, cand reprezinta o incalcare a legii.
Va fi insa violenta-viciu de consimtamant si in cazul in care, desi se urmareste realizarea unui drept, s-ar folosi mijloace ilicite (ex.: pentru a obtine recunoasterea datoriei de catre debitor, creditorul il ameninta cu vatamarea integritatii corporale).
Spre deosebire de dol, in cazul violentei nu se mai cere ca aceasta sa provina de la cealalta parte contractanta, ci amenintarea cu un rau poate sa provina si de la un tert.
In cazul violentei-viciu de consimtamant, sanctiunea care intervine consta in nulitatea relativa a actului juridic
Totodata, se justifica si exercitarea unei actiuni in raspundere civila delictuala, amenintarea constituind un delict civil.
IV. Leziunea
Prin leziune se intelege prejudiciul material suferit de una din parti din cauza disproprortiei vadite de valoare intre contraprestatii, ce exista chiar in momentul incheierii conventiei.
Structura leziunii comporta urmatoarele aspecte:
in conceptia subiectiva ce consta in disproportia de valoare intre contraprestatii;
un element subiectiv, constand in profitarea de starea de nevoie in care se gaseste co-contractantul;
in conceptia obiectiva, leziunea are un singur element si anume prejudiciul material egal cu disproportia de valoare intre contraprestatii.
Legislatia noastra consacra conceptia obiectiva despre leziune. In consecinta, cel care invoca leziunea trebuie sa dovedeasca numai vadita disproportie de valoare intre contraprestatii.
Daca insa o parte a profitat de starea de nevoie in care se afla cealalta parte, in momentul incheierii actului juridic, acesta nu mai este lovit de nulitate relativa, ci chiar de nulitate absoluta pentru cauza imorala.
Pentru anularea actului juridic civil pe motiv de leziune, trebuie sa fie intrunite cumulativ urmatoarele cerinte:
1) prejudiciul material sa fie o consecinta directa a incheierii actului juridic respectiv;
2) prejudiciul material sa existe in raport cu momentul incheierii actului juridic;
3) disproportia de valoare intre contraprestatii sa fie vadita.
Leziunea are un domeniu de aplicare restrans, atat sub aspectul persoanelor ce o pot invoca drept cauza de anulare, cat si sub aspectul actelor juridice susceptibile de anulare pentru leziune.
Sub primul aspect, leziunea priveste numai pe minorii intre 14 si 18 ani, deci pe cei cu capacitate de exercitiu restransa.
Exista doua conceptii, cand majorul poate invoca leziunea:
1) in cazul asa-numitor conventii de salvare maritima;
2) in cazul in care, dupa ce a acceptat succesiunea expres sau tacit, succesiunea ar fi absorbita sau micsorata cu mai mult de jumatate, prin descoperirea unui testament, necunoscut in momentul acceptarii.
Leziunea poate conduce la doua sanctiuni alternative:
nulitate relativa;
reducerea sau, dupa caz, marirea uneia dintre prestatii.
Actiunea in justitie prin care se solicita anularea actului juridic pentru leziune poarta denumirea de actiune in resciziune.
3.2.4. Obiectul actului juridic civil
Prin obiect al actului juridic civil se intelege conduita partilor stabilita prin acel act juridic, adica actiunile sau inactiunile la care sunt indreptatite ori de care sunt tinute partile.
Obiectul constituie o conditie de fond, esentiala, de validitate si generala a actului juridic civil.
Obiectul actului juridic nu trebuie confundat cu continutul sau efecteele actului juridic civil, deci cu drepturile subiective civile si obligatiile civile nascute din actul juridic.
De exemplu, nu se poate pune semnul egalitatii intre obligatia vanzatorului de a preda lucrul cumparatorului, pe de o parte, iar, pe de alta parte, predarea efectiva a lucrului.
Pentru a fi valabil, obiectul oricarui act juridic trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte generale:
a) sa existe;
b) sa fie in circuitul civil;
c) sa fie determinat sau determinabil;
d) sa fie posibil;
e) sa fie licit si moral.
Pentru valabilitatea obiectului anumitor acte juridice civile exista si conditii speciale, cum ar fi:
1) obiectul sa fie un fapt personal al celui ce se obliga;
2) cel care se obliga sa fie titularul dreptului subiectiv civil.
1. Obiectul sa existe
Aceasta este prima si cea mai importanta cerinta pentru valabilitatea obiectului actului juridic civil, intrucat, daca obiectul nu exista, nu se mai pune problema indeplinirii celorlalte cerinte. In masura in care conduita partilor priveste un bun, acesta trebuie sa fie prezent in momentul incheierii actului juridic sau poate fi un bun viitor (ex.: o recolta viitoare, un lucru care se va confectiona, etc.).
2. Obiectul sa fie in circuitul civil
Este vorba de obiectul derivat al actului juridic civil.
Prin bunuri aflate in circuitul civil, vom intelege acele bunuri care vor fi dobandite sau instrainate prin acte juridice civile, indiferent ca ar fi vorba despre bunuri care pot circula neingradit sau in conditii restrictive.
Nesocotirea acestei cerinte atrage sanctiunea nulitatii absolute a actului juridic civil.
Mentionam ca si bunurile scoase din circuitul civil pot forma obiectul anumitor acte juridice (ex.: bunurile proprietate publica pot constitui obiectul derivat al unui contract de concesiune sau de inchiriere).
3. Obiectul sa fie determinat sau determinabil
Cerinta trebuie respectata in toate cazurile, sub sanctiunea nulitatii absolute a actului juridic, indiferent in ce ar consta obiectul conduitei partilor (o actiune, abstentiune sau un bun).
4. Obiectul sa fie posibil
Imposibilitatea obiectului echivaleaza practic cu lipsa obiectului, ceea ce duce la nulitatea absoluta a actului juridic.
Cerinta ar fi neindeplinita numai in cazul in care este vorba de o imposibilitate absoluta (obiectiva), in sensul ca obiecul este imposibil pentru oricine. Daca insa, imposibilitatea este relativa, adica obiectul este imposibil numai pentru debitor, atunci obiectul actului juridic este posibil, deci actul juridic este valabil, iar in caz de neexecutare culpabila din partea debitorului se va angaja raspunderea sa civila.
Imposibilitatea poate sa fie de ordin material (daca obiectul actului juridic nu poate fi infaptuit datorita unei stari de fapt), dar si de ordin juridic (daca se datoreaza unei imprejurari de drept). Ea se apreciaza in raport de momentul incheierii actului juridic.
5. Obiectul sa fie licit si moral
Potrivit acestei cerinte, conduita (actiunea si inactiunea) partilor actului juridic civil trebuie sa fie in concordanta atat cu legea, cat si cu regulile de convietuire sociala (morala).
In cazul in care obiectul actului juridic este ilicit, sanctiunea care intervine este nulitatea absoluta sau relativa a actului respectiv, dupa cum norma imperativa incalcata este de ordine publica sau de ordine privata. Daca obiectul actului juridic este imoral, va interveni sanctiunea nulitatii absolute.
6. Obiectul sa fie un fapt personal al celui ce se obliga
Aceasta inseamna ca, o parte nu poate promite intr-un act juridic fapta alteia, ci numai propria sa fapta, cu exceptia ipotezei in care promisiunea s-ar face in calitate de reprezentant al acelei persoane. Deci, sub aspectul opozabilitatii, promisiunea faptei altuia este lipsita de eficienta juridica in privinta persoanei a carei fapta a fost promisa.
In schimb, este valabil actul juridic prin care o parte se obliga sa depuna toata diligenta pentru a convinge un tert sa incheie ori sa ratifice un act juridic deoarece, este vorba de propria fapta a celui ce si-a asumat o asemenea obligatie, iar daca tertul consimte ulterior, el insusi incheie un contract, adera la un contract sau il ratifica, prin vointa sa.
In actele juridice cu caracter strict personal (intuitu personae) precum: contractul de mandat, contractul de antrepriza, contractul de angajare a unui avocat, etc., obiectul trebuie sa fie un fapt personal al celui care se obliga, deoarece co-contractantul a incheiat actul juridic in considerarea insusirilor acestuia.
3.2.5. Cauza (scopul) actului juridic civil
Prin cauza (scopul) actului juridic civil se intelege obiectivul urmarit la incheierea acestuia.
Cauza este o conditie de fond, esentiala, de validitate si generala a actului juridic civil. Ea raspunde la intrebarea „pentru ce s-a incheiat actul juridic civil?”
Cauza actului juridic nu se confunda cu consimtamantul, ci, dimpotriva, impreuna cu acesta formeaza vointa juridica, aceasta din urma cuprinzind si scopul urmarit de parte atunci cand si-a dat consimtamantul la incheierea actului juridic.
Cauza actului juridic cuprinde in structura sa doua elemente componente, care se completeaza reciproc: scopul imediat si scopul mediat.
Scopul imediat sau scopul obligatiei, este stabilit pe principalele categorii de acte juridice civile, astfel:
in contractele sinalagmatice – reprezentarea mentala, de catre fiecare parte, a contraprestatiei (o parte se obliga stiind ca si cealalta parte, la randul ei, se obliga);
in actele juridice cu titlu gratuit care sunt liberalitati – intentia de a gratifica;
in actele juridice reale – prefigurarea remiterii bunului;
in contractele aleatorii – prefigurarea unei imprejurari viitoare si incerte de care depinde sansa castigului sau riscul pierderii.
Scopul mediat, numit si scopul actului juridic civil, consta in motivul determinant al incheierii actului juridic si se refera fie la insusirile unei prestatii, fie la calitatile unei persoane.
Scopul mediat se caracterizeaza prin aceea ca este concret si variabil de la o categorie la alta de acte juridice civile si chiar in cadrul aceleiasi categorii de acte juridice civile.
Spre exemplu, in cazul contractului de vanzare-cumparare, scopul mediat consta in destinatia concreta ce urmeaza a se da lucrului cumparat, respectiv sumei ce reprezinta pretul, astfel incat difera de la cumparator la cumparator.
Pentru a fi valabila, cauza actului juridic civil trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa existe ;
b) sa fie reala ;
c) sa fie licita si morala.
1. Cauza sa existe
Lipsa cauzei se confunda cu cauza falsa, care, la randul ei, nu este decat o eroare asupra cauzei.
Se cunosc urmatoarele situatii:
cand lipsa cauzei se datoreaza lipsei de discernamant, atunci atat scopul mediat, cat si scopul imediat lipsesc, deoarece in structura vointei juridice intra consimtamantul si cauza, ambele presupunand existenta discernamantului; in aceasta situatie, lipsa cauzei atrage nulitatea relativa a actului juridic;
cand lipsa cauzei se datoreaza lipsei scopului imediat (lipsei contraprestatiei in contractele sinalagmatice, lipsa predarii bunului in actele juridice reale, etc.), atunci lipseste un element esential al actului juridic civil, iar lipsa scopului imediat se rasfrange si asupra scopului mediat, lasandu-l fara suport juridic, astfel incat sanctiunea va fi nulitatea absoluta.
2. Cauza sa fie reala
Cauza nu este reala, ci falsa, daca exista eroare asupra motivului determinant, adica asupra scopului mediat, sanctiunea care intervine fiind nulitatea relativa a actului juridic, insa numai daca sunt indeplinite cerintele erorii grave (erorii-viciu de consimtamant).
Cauza sa fie licita si morala
Cerinta cauzei de a fi morala nu este distincta, ci, dimpotriva, este o componenta a cerintei cauzei de a fi licita, aceasta din urma cuprinzand si o a doua componenta, care vizeaza concordanta cauzei cu legea.
Sanctiunea care intervine in cazul cauzei ilicite (imorale) este nulitatea absoluta a actului juridic respectiv.
3.2.6. Forma actului juridic civil
Prin forma actului juridic civil se intelege modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa facuta cu intentia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.
Forma actului juridic civil este guvernata de principiul consensualismului, care, la randul lui, reprezinta o aplicare in aceasta materie a principiului libertatii actelor juridice civile (sau principiului autonomiei de vointa).
Principiul consensualismului se bazeaza pe acea regula de drept potrivit careia simpla manifestare de vointa este nu numai necesara, ci si suficienta pentru ca actul juridic civil sa ia nastere in mod valabil sub aspectul formei, care imbraca manifestarea de vointa facuta in scopul de a produce efecte juridice. Altfel spus, manifestarea de vointa nu trebuie sa imbrace o forma speciala.
Pentru clasificarea conditiilor de forma a actului juridic se folosesc doua criterii:
a) Dupa consecintele nerespectarii lor, conditiile de forma se impart astfel:
1) forma ceruta pentru valabilitatea actului juridic civil (numita si forma ad validitatem sau forma ad solemnitatem), a carei nerespectare atrage nulitatea absoluta a actului juridic;
2) forma ceruta pentru probarea actului juridic (numita si forma ad probationem), a carei nerespectare nu atrage nevalabilitatea actului juridic civil, ci, in principiu, imposibilitatea dovedirii lui cu un alt mijloc de proba;
3) forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti, a carei nerespectare, de asemenea, nu atrage nevalabilitatea actului juridic civil, ci numai sanctiunea inopozabilitatii fata de terti, acestia din urma fiind in drept sa faca abstractie (sa ignore) de actul juridic civil ce trebuia sa le fie adus la cunostinta.
b) Dupa sursa (izvorul) lor, se poate distinge intre:
1) forma legala, adica forma care este impusa printr-o dispozitie legala;
2) forma voluntara (conventionala), care este impusa de parti, iar nu de lege.
a) Forma ceruta ad validitatem reprezinta o conditie de validitate a actului juridic, esentiala si speciala, care consta in necesitatea indeplinirii formalitatilor prestabilite de lege, in lipsa carora actul juridic civil nu s-ar putea naste in mod valabil.
Instituirea formei necesare pentru insasi valabilitatea actului juridic civil se bazeaza pe urmatoarele ratiuni:
1) atentionarea partilor asupra importantei deosebite pe care o au anumite acte juridice pentru patrimoniul celui care le face (ex.: donatia, constituirea unei ipoteci, renuntarea expresa la succesiune, etc.);
2) asigurarea libertatii si certitudinii consimtamantului (cum este cazul testamentului);
3) exercitarea unui control al societatii, prin organele statului, cu privire la actele juridice civile care prezinta o importanta mai mare, ce depaseste cadrul strict al intereselor partilor (ex.: in cazul contractului de societate comerciala, al instrainarii terenurilor, etc.).
Forma ceruta ad validitatem prezinta urmatoarele caractere:
reprezinta un element constitutiv (esential) al actului juridic civil, in lipsa caruia actul juridic va fi lovit de nulitate absoluta;
este incompatibila cu manifestarea tacita de vointa, deci presupune manifestarea expresa de vointa;
este exclusiva, in sensul ca, pentru un anumit act juridic civil solemn, trebuie indeplinita o anumita forma, de regula, forma autentica.
Principalele acte juridice pentru care legea pretinde forma ad validitatem (de regula, forma autentica) mentionam:
contractul de donatie;
testamentul;
revocarea expresa a unui legat (o clauza testamentara);
acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar;
renuntarea expresa la succesiune;
subrogatia;
constituirea unei ipoteci;
instrainarea unui teren;
contractul de arenda;
actul de mecenat;
constituirea unei garantii mobiliare;
constituirea unei societati comerciale, etc.
b) Forma ceruta ad probationem reprezinta o cerinta, impusa de lege sau de parti, care consta in intocmirea unui inscris cu scopul de a dovedi actul juridic civil.
Aceasta forma este justificata pe de parte de importanta anumitor acte juridice civile, iar, pe de alta parte, de avantajul practic pe care ea il reprezinta, in sensul ca asigura redarea certa si fidela a continutului actului jridic civil si, prin aceasta, fie prevenirea unor eventuale litigii, fie usurarea sarcinii organului de jurisdictie in ceea ce priveste stabilirea situatiei de fapt intr-o speta determinata.
Forma ad probationem este obligatorie, iar nu facultativa, in sensul ca nerespectarea ei atrage, in principiu, inadmisibilitatea dovedirii actului juridic civil cu un alt mijloc de proba si nu nevalabilitatea actului juridic.
Exemplu de acte juridice pentru care forma ad probationem este obligatorie:
contractul de locatiune;
depozitul voluntar;
tranzactia;
contractul de sponsorizare;
contractul de asigurare, etc.
c) Forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti se refera la acele formalitati necesare, potrivit legii, pentru a face actul juridic opozabil si persoanelor care nu au participat la incheierea lui, in scopul ocrotirii drepturilor sau intereselor acestora.
Aceasta cerinta este obligatorie, iar sanctiunea nerespectarii ei consta in inopozabilitatea actului juridic, adica in posibilitatea tertului interesat de a ignora actul juridic invocat de partile acestuia. In consecinta, actul juridic civil produce efecte intre parti, dar este ineficace fata de terti.
Exemplu:
publicitatea imobiliara prin cartile funciare;
publicitatea constituirii gajului;
inscrierea in cartea funciara a contractelor de inchiriere, etc.
3.2.7. Modalitatile actului juridic civil
Prin modalitati ale actului juridic civil intelegem anumite elemente sau imprejurari viitoare care influenteaza existenta sau executarea drepturilor si obligatiilor ce rezulta din actul juridic. Aceste elemente sau imprejurari (ulterioare momentului incheierii actului) pot consta fie in scurgerea timpului (in cazul modalitatii numita termen), fie intr-un eveniment natural sau intr-o actiune omeneasca (in cazul modalitatii numita conditie si a celei numita sarcina).
Din acest punct de vedere actele juridice se impart in trei categorii:
a) Acte juridice pure si simple, neafectate de nici o modalitate (ex.: casatoria, infierea, etc.);
b) Acte juridice care nu pot exista decat afectate de modalitati si deci nu pot fi niciodata acte pure si smple (ex.: inchirierea, imprumutul, renta viagera, etc.);
c) Acte juridice obisnuite care pot exista atat ca acte pure si simple, cat si ca acte afectate de modalitati Ex.: contractul de vanzare-cumparare, donatia, etc.).
I. Termenul
Ca modalitate a actului juridic, termenul este un eveniment viitor si sigur ca realizare, de care depinde fie inceperea, fie stingerea efectelor actului juridic. Termenul a mai fost definit ca fiind „spatiul de timp in care nici debitorul nu poate fi constrans la plata, nici creditorul la primirea platii”.
Termenele pot fi clasificate in functie de mai multe criterii:
a) In functie de momentul cunoasterii sau necunoasterii momentului exact al implinirii termenului, distingem:
1. Termenul cert a carui data sau moment de implinire este cunoscut din momentul incheierii actului, fie prin fixarea datei calendaristice (de exemplu, imprumut 100.000 lei pana la data de 1 aprilie 2003), fie in mod indirect, prin fixarea duratei termenului si stabilirea momentului inceperii curgerii lui (ex.: imprumut o suma de bani pentru o luna de zile de la data acordarii imprumutului);
2. Termenul incert a carui data de implinire nu este cunoscuta in momentul incheierii actului juridic, desi se stie precis ca evenimentul respectiv se va implini (ex.: moartea uneia din parti, casatoria, nasterea unui copil, caderea primilor fulgi de zapada, etc.).
b) In functie de izvorul din care provine, termenul poate fi:
1. Termen voluntar sau conventional stabilit prin acordul de vointa al partilor;
2. Termen legal, stabilit de legiuitor;
Termenul legal, stabilit de judecator.
c) Dupa modul cum rezulta din actul juridic, distingem:
1. Termenul expres, care rezulta in mod explicit din actul juridic;
2. Termenul implicit (sau tacit) care se deduce din natura actului sau din imprejurarile in care se executa acel act.
d) Dupa efectele pe care la produc, cunoastem:
1. Termenul suspensiv care amana inceperea exercitarii dreptului si a executarii obligatiei pana in momentul implinirii lui. Deci, la implinirea lui, actul juridic incepe sa-si produca efectele.
Termenul suspensiv nu influenteaza asupra nasterii dreptului, deoarece dreptul este nascut si el exista, dar el este paralizat pana la implinirea termenului. In concluzie, termenul suspensiv intarzie exigibilitatea unui drept.
2. Termenul extinctiv amana stingerea exercitarii drepturilor si a executarii obligatiilor corelative pana la implinirea lui. Deci, obligatia se executa si dreptul corelativ se exercita pana la implinirea termenului, cand ele inceteaza, insa numai pentru viitor, nu si retroactiv.
Termenul poate curge in favoarea debitorului, in favoarea creditorului sau a ambelor parti.
Caracteristic pentru termenul suspensiv este faptul ca acesta nu afecteaza existenta ci numai executarea actului juridic, adica a drepturilor si obligatiilor izvorate din act.
Exemple:
a) daca debitorul, in favoarea caruia este stabilit termenul suspensiv, executa de buna voie obligatia inainte de implinirea termenului, el face o plata valabila si nu una nedatorata. Ca atare, el nu poate cere restituirea platii facute anticipat pe motiv de plata nedatorata;
b) pana la implinirea termenului, creditorul este indreptatit sa ia masuri de conservare a dreptului sau (intreruperea unei prescriptii, inscrierea unei ipoteci, etc.).
Termenul extinctiv este format dintr-un numar de termene suspensive. Aceasta inseamna ca executarea obligatiei la fiecare asemenea termen marcheaza stingerea partiala a lor.
Ramane, asadar, ca momentul final al termenului suspensiv sa puna capat raportului juridic.
In actele juridice afectate de modalitatea termenului suspensiv o larga raspandire o au notiunile de scadenta si exigibilitate.
Prin scadenta intelegem implinirea termenului suspensiv. O obligatie scadenta este afectata de un termen suspensiv atunci cand acest termen s-a implinit. Obligatia ajunsa la termen, adica o obligatie scadenta devine exigibila, deci i se poate cere executarea iar, la nevoie, se poate recurge la executarea silita. Insa pentru producerea altor efecte, nu este de ajuns ca obligatia sa fie exigibila, ci este necesara si procedura de punere in intarziere. (Ex.: suportarea de catre debitor a riscurilor pieirii fortuite a bunului sau obligarea debitorului la daune – interese moratorii, adica la repararea pagubelor cauzate creditorului prin intarzierea executarii).
Punerea in intarziere se face printr-o somatie sau notificare trimisa debitorului prin intermediul executorilor judecatoresti sau prin introducerea unei actiuni in justitie, deoarece simpla ajungere la scadenta nu-l pune de debitor in intarziere, cu exceptia cazurilor prevazute de lege cand debitorul este de drept in intarziere.
Partea in favoarea careia s-a stabilit un termen suspensiv poate sa renunte la acest termen. In acest caz obligatia devine de indata exigibila ca o obligatie pura si simpla.
Insa debitorul nu poate renunta la beneficiul termenului in frauda celorlalti creditori ai sai. Daca, insa, termenul este stipulat in favoarea ambelor parti, ele nu pot renunta la beneficiul termenului decat impreuna.
Cu titlu de sanctiune civila, apare notiunea de decaderea din beneficiul termenului a debitorului care ajunge in stare de insolvabilitate sau care, prin fapta sa, micsoreaza garantiile date prin contract creditorului (ex.: ipoteca, gajul, fidejusiunea).
De exemplu, debitorul, dupa ce a ipotecat o casa, o darama sau o lasa sa se ruineze, sau debitorul care ipotecand o padure face taieri exagerate si anticipate.
II. Conditia este un eveniment viitor si nesigur in ce priveste realizarea sa, de care depinde insasi existenta actului juridic (adica nasterea ori desfiintarea sa).
Deosebirile dintre termen si conditie sunt:
a) termenul este un eveniment viitor si sigur in timp ce conditia este un eveniment viitor si nesigur;
b) termenul afecteaza doar executarea actului juridic, in timp ce conditia afecteaza insasi existenta actului.
Clasificarea conditiilor se face in functie de mai multe criterii.
Dupa efectele pe care le produce distingem:
1) Conditia suspensiva, de indeplinirea careia depinde nasterea drepturilor si obligatiilor. Pana la implinirea faptului pus in conditie, actul este suspendat, iar odata indeplinit, actul este perfectat (Ex.: iti vand locuinta mea daca ma voi muta la Bucuresti).
2) Conditia rezolutorie este aceea de indeplinirea careia depinde desfiintarea drepturilor si obligatiilor ce formeaza continutul actului juridic. Prin indeplinirea ei actul se desfiinteaza (Ex.: iti vand autoturismul BMW, dar daca nu-mi platesti pretul pana la 23 aug. 2002, vanzarea se va desfiinta).
Spre deosebire de termenul extinctiv care produce efecte pentru viitor (ex nunc) conditia rezolutorie are efect retroactiv (ex tunc).
Dupa natura evenimentului viitor in care consta conditia distingem:
1) Conditia cazuala care consta intr-un eveniment viitor a carui indeplinire depinde numai de hazard, nu si de vointa unei parti (Ex.: un cutremur, un incendiu, etc.).
2) Conditia mixta care consta intr-un eveniment viitor a carui indeplinire depinde si de vointa uneia din parti, dar si de vointa unei terte persoane determinate (ex.: iti vand autoturismul meu daca tatal meu imi va cumpara altul de ziua mea sau iti dau suma ceruta daca te vei casatori cu X);
3) Conditia potestativa care consta intr-un eveniment viitor a carui realizare depinde de vointa uneia sau a celeilalte dintre partile actului juridic (ex.: iti dau 1.000 € daca te vei duce in Australia).
Codul civil mai cuprinde dispozitii referitoare la conditia imposibila, cea ilicita si la cea imorala.
Este imposibila conditia care consta intr-un eveniment care nu se poate indeplini fie din punct de vedere material, fie din punct de vedere juridic (ex.: daca treci inot Marea Neagra, daca imi donezi Casa Poporului, etc.).
Este ilicita conditia care consta intr-un fapt contrar legii (ex.: conditia de a nu te casatori, de a renunta la religie, de a abuza de cineva sub orice fel, etc.).
Este imorala conditia care ar contraveni bunelor moravuri sau regulilor de convietuire sociala (cea care aduce atingere onoarei, decentei, etc.). Exemplu: este lovita de nulitate conventia prin care cineva vinde o casa sub conditia ca cel care vrea sa cumpere sa savarseasca obscenitati publice.
De mentionat ca, desi efectele conditiei se produc retroactiv, partile pot deroga prin vointa lor, stabilind in actul juridic ca indeplinirea conditiei stipulate va produce efecte numai pentru viitor, nu si retroactiv.
Efectele conditiei suspensive, in functie de momentul in care ne situam, sunt urmatoarele:
a) Pendente conditione adica atata timp cat conditia suspensiva nu s-a indeplinit, actul juridic nu produce efecte in sensul ca nu da nastere unor drepturi si obligatii. Prin urmare:
1. creditorul nu poate pretinde executarea obligatiei;
2. debitorul nu poate executa valabil obligatia, iar daca face acte de executare inainte de indeplinirea conditiei, el este indreptatit sa ceara restituirea lor ca fiind plati nedatorate;
3. obligatia nu poate fi stinsa prin compensatie;
4. dreptul la actiune nefiind inca nascut, prescriptia nu incepe sa curga;
5. efectivul translativ al actului juridic nu se produce si, deci lucrul ramane in proprietatea si pe riscul actualului proprietar.
b) Eveniente conditione, adica in ipoteza in care conditia suspensiva s-a indeplinit, actul juridic se consolideaza retroactiv, din chiar momentul incheierii actului ca si cum actul juridic ar fi fost un act pur si simplu, neafectat de modalitati.
1. actele facute de creditorul sub conditie (care de acum este creditor pur si simplu) raman valabile si se consolideata;
2. actele facute de debitor se desfiinteaza.
Efectele conditiei rezolutorii:
a) Pendente conditione actul juridic produce efecte ca si cand ar fi un act pur si simplu. Astfel:
1. obligatiile debitorului sunt valabile si exigibile, ele trebuie sa se execute;
2. dobanditorul bunului devine proprietar si, deci suporta riscurile pieirii bunului.
b) Eveniente conditione, adica atunci cand se indeplineste conditia rezolutorie, actul juridic se desfiinteaza retroactiv, drepturile si obligatiile izvorate din el fiind considerate a nu fi existat niciodata. Prin urmare:
1. prestatiile executate in temeiul actului se restituie;
2. drepturile constituite de dobanditor in favoarea unor terte persoane se desfiinteaza.
III. Sarcina este o obligatie (de a da, a face sau a nu face ceva) impusa de catre dispunator gratificatului in actele juridice cu titlu gratuit (liberalitati).
In functie de persoana beneficiarului, exista trei feluri de sarcina:
1) sarcina in favoarea dispunatorului (de exemplu, intr-un contract de donatie, donatorul ii impune donatarului obligatia de a plati o datorie a sa fata de un tert);
2) sarcina in favoarea gratificatului (de exemplu, intr-un contract de donatie, donatorul impune donatarului sa foloseasca suma de bani donata in scopul efectuarii unei lucrari);
3) sarcina in favoarea unei terte persoane (de exemplu, se lasa prin testament o casa unei persoane, cu indatorirea legatarului de a plati o renta viagera sotiei supravietuitoare a testatorului).
Sarcina trebuie sa fie posibila, licita si morala.
Sarcina nu afecteaza valabilitatea actului juridic in caz de neexecutare, ci numai eficacitatea acestuia.
Daca gratificatul indeplineste sarcina actului juridic gratuit se consolideaza ca si cand ar fi fost un act pur si simplu.
Daca, insa, gratificatul nu executa sarcina, dispunatorul sau mostenitorii sai au dreptul sa ceara revocarea donatiei sau a legatului.
Revocarea va produce efecte retroactive intocmai ca si rezolutiunea unui contract oneros.
3.3 Efectele actului juridic civil
Efectele actului juridic civil constau, dupa caz, in crearea, modificarea, transmiterea sau stingerea unor raporturi juridice civile si, implicit, a drepturilor si obligatiilor care alcatuiesc continutul acestor raporturi.
Exista trei principii care guverneaza efectele actului juridic civil si anume:
principiul fortei obligatorii a actului juridic civil;
principiul irevocabilitatii actului juridic;
principiul relativitatii efectelor actului juridic civil.
1. Principiul fortei obligatorii a actului juridic
Potrivit acestui principiu Codul civil in art. 969 alin. 1 prevede ca „Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante” (pacta sunt servanda).
Potrivit acestui text, actul juridic civil se impune respectului partilor intocmai cum se impune legea, bineinteles, in masura in care actul juridic este legal facut. Actul juridic se impune si instantei de judecata, care, in caz de litigiu intre parti, trebuie sa respecte actul juridic si sa impuna partilor respectarea lui.
Exceptii de la principiul fortei obligatorii:
a) incetarea actului juridic se produce indiferent de vointa partilor atunci cand dispare unul din elementele constitutive ale actului, cum ar fi:
moartea uneia din parti duce la incetarea contractului de mandat;
moartea sau punerea sub interdictie a debitorului duce la incetarea contractelor intuitu personae;
pieirea fortuita a lucrului la care se refera contractul conduce la incetarea contractului de locatiune sau inchiriere.
b) prorogarea (prelungirea) prin lege a unor contracte, face sa se extinda efectele actului dincolo de limita de timp stabilita de parti (ex.: contractele de inchiriere a locuintelor in baza Legii nr.112/1995);
c) suspendarea efectelor unui act juridic cu executare succesiva se produce datorita interventiei unui caz fortuit sau fortei majore.
3.3.2. Principiul irevocabilitatii actului juridic
Prin irevocabilitatea actului juridic intelegem faptul ca actului juridic bilateral sau multilateral nu i se poate pune capat prin vointa numai a uneia dintre parti, iar actului juridic unilateral nu i se poate pune capat prin manifestarea de vointa, in sens contrar din partea autorului acestuia.
Irevocabilitatea decurge din principiul fortei obligatorii a actului juridic, fiind o consecinta si, in acelasi timp, o garantie a acestui principiu.
Exceptii de a principiul irevocabilitatii:
a) In cazul actelor juridice bilaterale:
1. donatiile intre soti sunt irevocabile;
2. contractele de locatiune incheiate pe durata nedeterminata pot fi revocate prin vointa unilaterala a oricareia dintre parti;
3. contractele de inchiriere a locuintelor pot fi revocate unilateral numai de catre chirias;
4. contractul de mandat poate fi oricand revocat de oricare dintre parti (dar cu efecte numai pentru viitor);
5. contractul de depozit poate fi revocat de catre deponent (cu efecte tot numai pentru viitor).
b) In cazul actelor juridice unilaterale, acestea pot fi revocate de catre partea prin a carei vointa s-au incheiat, numai in cazurile expres prevazute de lege:
1. testamentul este un act unilateral de vointa esentialmente revocabil;
2. renuntarea la mostenire se poate revoca numai inlauntrul termenului de acceptare (6 luni) si numai daca intre timp mostenirea nu a fost acceptata de altcineva.
3.3.3. Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil
Prin principiul relativitatii actului juridic civil desemnam regula de drept potrivit careia actul juridic produce efecte numai fata de autorul sau, dupa caz, autorii lui, fara a putea sa profite ori sa dauneze tertelor persoane.
Exista trei categorii de subiecti in raport cu un anumit act juridic, si anume:
sunt parti persoanele care au incheiat actul juridic, fie personal, fie prin reprezentant;
sunt terti persoanele straine de actul juridic, care nu au participat nici personal, nici prin reprezentant la incheierea lui;
sunt avanzi-cauza toti cei care nu au participat la incheierea actului juridic dar totusi, datorita unor legaturi persoanle pe care le au cu partile, sufera potrivit legii unele efecte ale actului juridic.
Sunt avanzi-cauza urmatoarele categorii de persoane:
1) Succesorii universali si succesorii cu titlu universal sunt persoanele care dobandesc de la autorul lor intreg patrimoniu, ca universalitate, respectiv o fractiune dintr-un patrimoniu.
Autorul este persoana care transmite un drept altei persoane.
Succesorii universali pot fi:
mostenitorul legal unic;
legatarul universal;
persoana juridica in cazul comasarii.
Succesorii cu titlu universal pot fi:
mostenitorii legali;
legatarii cu titlu universal;
persoana juridica in cazul divizarii.
Intre cele doua categorii de succesori nu exista o deosebire calitativa ci numai cantitativa. Desi nu au participat la incheierea actului, ei iau locul partii pe care o mostenesc dobandind astfel calitatea de titulari ai drepturilor si obligatiilor acesteia ca parte in actul juridic.
2) Succesorii cu titlu particular sunt cei care succed numai la anumite drepturi sau bunuri determinate (ex.: cumparatorul unui bun, donatarul, etc.).
3) Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu au o garantie reala ci doar un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului lor. Ei nu au, de obicei, decat o chitanta scrisa de mana debitorului.
I. Opozabilitate si inopozabilitate
Prin opozabilitate intelegem calitatea unui act juridic de a produce efecte fata de partile raportului juridic respectiv precum si de a se impune tertelor persoane. Orice act juridic este opozabil intre partile fata de care produce efectele juridice in vederea carora a fost incheiat sau efectele prevazute de lege. Actul juridic nu produce efecte juridice, deci nu este opozabil, fata de tertele persoane, dar situatia juridica astfel creata este opozabila tertilor, in sensul ca ea se impune respectului tertelor persoane. Exemplu: actul juridic al casatoriei produce efecte intre parti, adica intre soti care dobandesc astfel o noua stare civila si o serie de drepturi si obligatii prevazute de lege, dar noua lor stare civila se impune respectului tuturor.
Opozabilitatea este conditionata uneori prin lege de indeplinirea anumitor formalitati de publicitate pentru ca tertii sa poata lua cunostinta de situatia juridica creata prin actul juridic.
II. Transmisiunea si stingerea drepturilor subiective civile
Cand o persoana transmite un drept, acest drept dispare din patrimoniul sau pentru a intra in patrimoniul unei alte persoane. Asadar, dreptul transmis nu este stins deoarece il vom gasi neschimbat in patrimoniului avandului-cauza.
Mentionam, in acest sens, principiul conservarii drepturilor, care se exprima astfel:
1) nimeni nu poate transfera altuia mai multe drepturi decat are el insusi;
2) nimeni nu da ceea ce nu are.
Stingerea unui drept presupune ca el nu mai exista, ca el a disparut pentru toti subiectii.
Stingerea drepturilor civile poate avea loc prin vointa titularului sau independent de vointa acestuia.
Stingerea unui drept de creanta prin vointa debitorului are loc intotdeauna prin executarea obligatiei (prin efectuarea platii), iar in alte cazuri prin vointa creditorului care este de acord cu remiterea de datorie (iertarea de datorie).
Stingerea dreptului poate avea loc si prin vointa comuna a partilor (creditorul si debitorul) daca ei au stipulat ca la implinirea unui eveniment oarecare dreptul se va stinge (chiar retroactiv in cazul conditiei rezolutorii).
Stingerea dreptului in afara vointei titularului poate avea loc, in cazul drepturilor reale, prin disparitia obiectului actului juridic civil.
III. Exceptiile de la principiul relativitatii actului juridic civil
a) Stipulatia pentru altul este actul prin care o persoana, numita promitent, se obliga fata de o alta persoana, numita stipulant, sa execute o anumita prestatie in folosul unei terte persoane, numita beneficiar, care nu participa la incheierea actului.
Asadar, din actul incheiat intre stipulant si promitent se naste un drept in favoarea beneficiarului, care devine astfel creditor al promitentului, indreptatit sa-i pretinda executarea prestatiei la care acesta s-a obligat prin actul incheiat cu stipulantul.
b) Actiunile directe adica posibilitatea acordata uneori de lege unei terte persoane de a exercita anumite drepturi direct impotriva uneia din partile contractante. Exemplu:
1. in materia contractului de antrepriza, lucratorii angajati de antreprenor pot cere plata drepturilor lor direct de la clientul pentru care se executa lucrarea, in masura in care acesta este dator antreprenorului;
2. in materia contractului de mandat, mandantul poate sa intenteze actiune direct impotriva tertei persoane pe care mandatarul si-a substituit-o in indeplinirea mandatului sau.
c) Contractul colectiv de munca incheiat potrivit Legii nr.13/1991 intre patroni si salariati, contract prin care se stabilesc, in limitele prevazute de lege, clauze privind conditiile de munca, salarizarea si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca.
Acest contract produce efecte pentru toti salariatii din unitate, indiferent de data angajarii lor, deci si fata de tertii care vor dobandi in viitor calitatea de angajati.
IV. „Exceptii aparente” la principiul relativitatii sunt situatiile in care un act juridic produce efecte fata de anumite persoane care nu au participat la incheierea actului fara ca aceasta eficacitate sa contravina principiului relativitatii efectelor actului juridic. Astfel:
a) Avanzii-cauza. Actul juridic civil produce efecte fata de acestia pentru ca ei iau locul partilor in raportul juridic respectiv.
b) Promisiunea pentru altul este conventia prin care promitentul se obliga sa convinga pe alta persoana sa incheie un act sau sa ratifice un act, incheiat in numele lui fara nici o putere de a-l reprezenta. In aceasta situatie nu se produc efecte fata de terte persoane, deoarece promitentul devine debitor al obligatiei de a face demersurile necesare spre a-l convinge pe tert sa incheie sau sa ratifice un act. Cata vreme tertul nu se lasa convins, el nu are nici o obligatie, singurul obligat si raspunzator fiind promitentul. Daca tertul se lasa convins si incheie sau ratifica actul, el va deveni debitor sau creditor in temeiul acestui act pe care el insusi l-a incheiat ca parte si nu in temeiul promisiunii fata de care el ramane tert.
c) Simulatia este operatiunea juridica ce consta in incheierea unui act juridic aparent (menit sa dea impresia crearii unei situatii juridice diferite de cea reala) si incheierea concomitenta a unui act juridic secret care precizeaza adevaratele raporturi juridice pe care partile inteleg sa le stabileasca in realitate. Actul secret nu poate avea nici un efect contra tertilor, insa acestia pot invoca in favoarea lor actul secret, daca pot face dovada simulatiei, situatie in care actul real va produce efecte juridice si fata de ei.
d) Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoana, numita reprezentant, incheie un act juridic in numele si in contul altei persoane, numita reprezentat, in asa fel incat efectele actului se produc direct in persoana celui reprezentat.
Reprezentarea poate fi de mai multe feluri:
1) reprezentarea legala isi are izvorul direct in lege si este specifica domeniului persoanelor fizice incapabile (minorii pana la 14 ani si interzisii judecatoresti). Reprezentantul legal este imputernicit sa faca orice acte juridice in numele incapabilului pe care il reprezinta, dar pentru incheierea anumitor acte de dispozitie, el are nevoie de incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare;
2) reprezentarea conventionala isi are izvorul in vointa partilor (contract de mandat) care determina si limitele puterii de reprezentare putand oferi mandatarului fie o imputernicire speciala, de a incheia numai un anumit sau anumite acte juridice, fie o imputernicire generala de a incheia orice acte juridice in numele mandantului. In domeniul persoanelor juridice, organele acestora deleaga de cele mai multe ori persoanele care sa incheie in numele lor diferite acte juridice, fie prin contractul de munca, fie prin contractul de mandat.
Fata de cel reprezentat actul juridic incheiat prin reprezentare produce efecte juridice depline ca si cum ar fi fost incheiat de el insusi. In schimb, fata de reprezentant actul juridic nu produce, in principiu, nici un efect deoarece el nu este si nu devine parte in raportul juridic. In sarcina lui se pot naste obligatii personale fata de cel reprezentat, cand isi depaseste limitele mandatului si actioneaza in mod fraudulos.
3.4. Nulitatea actului juridic civil
Nulitatea reprezinta sanctiunea de drept civil care desfiinteaza actul juridic atunci cand a fost incheiat cu nesocotirea conditiilor sale de validitate (de fond sau de forma) impuse de lege. Pentru ca un asemenea act este contrar legii, el este considerat ca si cand nu ar fi existat, iar partile sunt repuse in situatia anterioara.
3.4.1. Functiile nulitatii
Ca sanctiune juridica civila, nulitatea indeplineste urmatoarele functii:
a) o functie preventiva pentru ca partile stiind ca actul lor va fi lipsit de efecte daca nu respecta conditiile legii, vor fi diligente sa-l incheie cu respectarea tuturor conditiilor legale de validitate;
b) o functie represiva prin sanctionarea incalcarii savarsite;
c) o functie reparatorie prin care se asigura, pe de o parte, restabilirea ordinii de drept incalcate, iar pe de alta parte, repararea prejudiciului cauzat prin incalcarea sanctionata.
3.4.2. Delimitarea nulitatii de alte cauze de ineficacitate a actului juridic civil
a) Rezolutiunea este sanctiunea civila care consta in desfiintarea cu efect retroactiv a unui contract sinalagmatic cu executare imediata, la cererea uneia dintre parti ca urmare a neexecutarii obligatiei celeilalte parti din cauze imputabile acesteia.
Rezolutiunea se deosebeste de nulitate prin:
1) domeniul de aplicare: in timp ce rezolutiunea se aplica numai contractelor sinalagmatice cu executare dintr-o data, nulitatea se aplica oricaror acte juridice;
2) cauzele care o determina: cata vreme rezolutiunea intervine pentru cauze ulterioare incheierii valabile a actului (neexecutarea culpabila a obligatiei uneia din parti) nulitatea intervine pentru cauze anterioare sau concomtente incheierii, constand in nerespectarea conditiilor cerute de lege pentru valabilitatea actului;
3) modul de aplicare: instanta nu este obligata sa pronunte automat rezolutiunea, putand acorda mai intai un termen de gratie debitorului, pe cand in cazul nulitatii judecatorul nu are putere de apreciere, el fiind obligat sa pronunte sau sa constate nulitatea daca sunt dovedite cauzele ei;
4) raspunderea pentru daunele pricinuite prin desfiintarea actului este, in cazul rezolutiunii, o raspundere contractuala deoarece intre parti a existat un act valabil, iar in cazul nulitatii este o raspundere delictuala deoarece actul este desfiintat pentru ca el nu a fost valabil de la inceput.
b) Rezilierea este sanctiunea civila care consta in desfiintarea pentru viitor a unui contract sinalagmatic cu executare succesiva in timp, ca urmare a neexecutarii obligatiei uneia din parti din cauze imputabile acesteia.
Rezilierea este identica in esenta ei cu rezolutiunea de care se deosebeste prin domeniul de aplicare si prin lipsa caracterului retroactiv al sanctiunii (de altfel ca si nulitatea).
c) Inopozabilitatea este sanctiunea civila care face ca un act juridic sau situatia juridica creata prin acest act sa nu produca efecte si sa nu se impuna respectului tertelor persoane, ca urmare a nerespectarii de catre parti a formelor de publicitate cerute de lege pentru ca actul sa fie opozabil tertilor.
Deci, actul este valabil intre parti dar neopozabil tertilor.
Deosebiri fata de nulitate:
1) domeniul ei priveste numai actele pentru care legea prevede necesitatea respectarii unor forme de publicitate, pe cand nulitatea se aplica tuturor actelor juridice;
2) sanctioneaza neindeplinirea unor conditii de publicitate pe cind nulitatea sanctioneaza neindeplinirea unor conditii de validitate (de fond sau de forma);
3) inopozabilitatea presupune existenta unui act juridic valabil intre parti dar lipsit de eficacitate fata de terti.
d) Revocarea este acea sanctiune civila care consta in inlaturarea efectelor actului juridic civil datorita ingratitudinii gratificatului ori neexecutarii culpabile a sarcinii (ex.: revocarea donatiei, revocarea mandatului, revocarea ofertei, etc.).
3.4.3. Clasificarea nulitatilor
Dupa natura interesului ocrotit prin norma incalcata distingem nulitati absolute si nulitati relative.
Nulitatea absoluta intervine in cazul in care la incheierea actului s-au incalcat norme juridice imperative (de ordine publica) ce au ca scop ocrotirea unor interese generale, pe cand nulitatea relativa intervine in cazurile in care la incheierea actului s-au incalcat dispozitii legale care au ca scop ocrotirea unor interese personale (de interes privat).
Regimul juridic al nulitatii absolute difera de regimul juridic al nulitatii relative sub trei aspecte:
a) Nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana interesata si chiar din oficiu de catre instanta de judecata, pe cand nulitatea relativa poate fi invocata numai de catre persoana ocrotita prin dispozitia legala incalcata la incheierea actului;
b) Nulitatea absoluta poate fi invocata oricand, fie pe cale de exceptie, fie pe cale de actiune (actiunea in constatarea nulitatii absolute fiind imprescriptibila), pe cand nulitatea relativa nu poate fi invocata decat in limita termenului legal de prescriptie, actiunea in anulare fiind prescriptibila in termenul general de prescriptie de 3 ani daca legea nu prevede un termen mai scurt (in cazul anularii casatoriei pentru vicii de consimtamant, in termen de 6 luni de la incetarea violentei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei).
Actiunea in nulitate (pentru nulitate absoluta) si actiunea in anulare (pentru nulitatea relativa) este actiunea juridica civila prin care partea indreptatita solicita instantei desfiintarea actului incheiat cu incalcarea conditiilor sale de validitate; este o actiune nepatrimoniala prin care se urmareste numai constatarea nulitatii actului, nu insa si valorificarea unor drepturi derivate.
Exceptia nulitatii este mijlocul procedural prin care partea indreptatita sau interesata, in cursul unui proces deja deschis, se opune actiunii care se sprijina pe actul nul sau anulabil, invocand constatarea acestor iregularitati.
Asadar, nulitatea poate fi invocata fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie.
c) Nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmarea actului, pe cand nulitatea relativa poate fi acoperita prin confirmarea actului de catre cel indreptatit a cere anularea lui, fie in mod expres, fie tacit (prin executarea voluntara a obligatiilor izvorate din act).
Daca un act este lovit de nulitate absoluta partile, avand in vedere toate conditiile legale, pot sa faca un nou act de data aceasta valabil. Dar acest act nu are puterea de a-l reinvia pe primul; el nu va lua nastere decat in momentul in care a fost intocmit legal, iar actul vechi va ramane pe mai departe nul; aceasta nu este o confirmare ci o refacere. Dimpotriva, cand un act este atins de o nulitate relativa, se admite ca persoana care l-a intocmit sa confirme acest act. (Ex.: contractantul care a fost victima unei erori care antreneaza o nulitate relativa, poate, atunci cand a descoperit eroarea sa, sa confirme contractul).
Confirmarea are un efect retroactiv: ea stinge nulitatea din trecut si valideaza actul de la originea sa.
In mod exceptional, in cateva cazuri poate fi confirmata si nulitatea absoluta a unor acte, si anume:
1) casatoria incheiata impotriva dispozitiilor privitoare la varsta legala nu va fi declarata nula daca intre timp acela dintre soti care nu avea varsta ceruta pentru casatorie a implinit-o, ori daca sotia a dat nastere unui copil sau a ramas insarcinata;
2) un contract de donatie lovit de nulitate absoluta pentru ca nu s-a incheiat in forma autentica ceruta ad validitatem de lege, poate fi confirmat (expres sau tacit, prin executare voluntara) de catre mostenitorii donatorului.
Spre deosebire de confirmare, ratificarea inseamna actul prin care o persoana devine parte intr-un act valabil incheiat, dar care a fost facut in lipsa sau cu depasirea imputernicirii necesare.
De mentionat ca, atunci cand ne referim la nulitatea absoluta trebuie folosita expresia de „nul”, iar atunci cand ne referim la nulitatea relativa sa folosim expresia „anulabil”.
In mod similar, vorbim de actiunea in nulitate sau declararea nulitatii pentru nulitatea absoluta si, dimpotriva, de actiunea in anulare (anulabilitate) sau pronuntarea nulitatii pentru nulitatea relativa.
Dupa intinderea efectelor sanctiunii distingem:
a) nulitatea totala care desfiinteaza actul in intregime, nepermitand sa produca vreun efect;
b) nulitate partiala care desfiinteaza numai o parte din efectele actului juridic sanctionat, inlaturandu-se doar clauzele contrare legii.
3.4.4. Efectele nulitatii actului juridic
Efectele nulitatii unui act jridic sunt aceleasi indiferent ca este vorba despre o nulitate absoluta sau despre una relativa.
In esenta, efectul nulitatii consta in desfiintarea actului juridic si a raportului juridic creat prin act. In consecinta:
1) daca actul juridic lovit de nulitate nu a fost executat si deci, nu a produs efecte juridice, sanctiunea nulitatii va face ca actul sa nu mai poata produce efectele in vederea carora a fost incheiat. Astfel, in cazul in care una din parti ar cere celeilalte executarea unei prestatii la care s-a obligat prin actul juridic lovit de nulitate, debitorul se va putea opune la executare invocand exceptia de nulitate;
2) daca actul juridic lovit de nulitate a fost deja executat, in tot sau in parte, aplicarea sanctiunii nulitatii va avea ca efect obligatia partilor de a-si restitui reciproc prestatiile savarsite si primite;
3) daca, in urma incheierii actului lovit de nulitate, partile au incheiat unele acte juridice cu terte persoane, acte pe care nu le-ar fi putut incheia daca n-ar fi incheiat mai intai actul nevalabil, aplicarea sanctiunii nulitatii acestui act va atrage, in principiu, si desfiintarea actelor incheiate in temeiul lui cu alte persoane.
In legatura cu aceste trei categorii de consecinte ale sanctiunii juridice civile a nulitatii actului juridic se cunosc trei principii si anume:
principiul retroactivitatii;
principiul repunerii in situatia anterioara;
principiul defiintarii actelor subsecvente ca urmare a anularii actului principal
a) Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii:
Ca regula renerala, nulitatea desfiinteaza actul juridic incheiat cu incalcarea cerintelor de validitate prevazute de lege, ca efect retroactiv, chiar din momentul incheierii actului, ca si cand acesta nu ar fi fost incheiat. Caracterul retroactiv al sanctiunii se justifica prin necesitatea ordinii de drept incalcate si a impiedicarii producerii unor efecte contrare legii.
De la acest principiu sunt si exceptii si anume:
1) casatoria putativa, in care cel putin unul din cei doi soti a fost de buna credinta, ignorand cauza nulitatii, efectele desfiintarii casatoriei se produc pentru sotul de buna credinta numai pentru viitor, tocmai pentru a ocroti buna sa credinta. El va avea situatia unui sot dintr-o casatorie valabila;
2) copiii rezultati din casatoria nula sau anulata pastreaza situatia de copii dintr-o casatorie valabila;
3) in cazul contractelor cu executare succesiva in timp, nulitatea desfiinteaza actul numai pentru viitor, mentinand efectele produse pana in acel moment (adica al ramanerii definitive a hotararii judecatoresti care constata sau pronunta nulitatea sa).
b) Principiul repunerii partilor in situatia anterioara (restitutio in integrum), impune ca tot ceea ce s-a executat in temeiul unui act juridic lovit de nulitate, sa fie restituit. El decurge din principiul retroactivitatii, caci numai prin restituirea reciproca a prestatiilor savarsite, partile pot fi puse in situatia in care s-au aflat inainte de incheierea actului nevalabil. Temeiul restituirii prestatiilor efectuate il constituie si un alt principiu fundamental al dreptului, acela care interzice imbogatirea unei persoane in dauna alteia fara o cauza legitima.
Tocmai de aceea actiunea de restituire poate fi introdusa si judecata separat de actiunea in nulitate, ea fiind intotdeauna supusa prescriptiei extinctive (care stinge dreptul la actiune daca nu a fost exercitat in termen).
Si de la acest principiu exista exceptii si anume:
a) cel care poseda cu buna-credinta un bun frugifer, pastreaza pentru sine fructele culese, chiar daca trebuie sa restituie acel bun;
b) minorul al carui act este anulat pentru leziune nu trebuie sa restituie celeilalte parti ceea ce a primit, decat daca se probeaza ca a profitat de ceea ce i s-a dat.
c) Principiul desfiintarii actelor subsecvente ca urmare a anularii actului initial, decurge, de asemenea, din primul principiu, al retroactivitatii. Potrivit acestui principiu, din moment ce s-a desfiintat actul juridic prin care cineva a dobandit un bun, este firesc sa fie desfiintate si actele juridice ulterioare.
Si de la acest principiu se impun cateva exceptii:
1) cel care a intrat in posesia unui bun mobil cu buna-credinta, devine proprietar al bunului si nu mai poate fi silit sa-l restituie decat in cazul cand lucrul fusese pierdut sau furat si vandut de gasitor sau hot, situatie in care adevaratul proprietar il poate revendica in termen de 3 ani chiar si de la posesorul de buna-credinta;
2) nu se vor desfiinta nici actele subsecvente de conservare si administrare.
