Rolul culturii

ROLUL CULTURII

Problematica rolului culturii a devenit de actualitate stringenta, odata cu publicarea, in 1993, in revista 'Foreign Affaires'²¹, a articolului The Clash of Civilisations? de Samuel Huntington, profesor de politica internationala la Harvard si decanul Institutului pentru Planificari Strategice, de la Harvard. Articolului i-a urmat publicarea lucrarii The Clash of Civilisations and the Remaking of World Order²². Henry Kissinger, fost secretar de stat ai S.U. A,, a apreciat lucrarea lui Samuel Huntington drept una dintre cele mai importante carti aparute dupa sfarsitul razboiului rece²³, in articolul sau Samuel Huntington a spus textual: 'Este ipoteza mea ca sursa fundamentala de conflict in aceasta noua lume (n.n. de dupa 1989) nu va fi, in primul rand, ideologica sau, in primul rand, economica. Marea diviziune intre popoare si sursa dominanta de conflict va fi cea culturala'. Dupa razboiul rece, ideologia pare a fi mai putin importanta ca principiu organizator al politicii externe. Cultura pare a fi cadidatul plauzibil pentru a umple golul ramas. Astfel, viitoarele razboaie, sustine Samuel Huntington, se vor petrece 'intre natiuni si grupuri de civilizatie diferite - occidentala, confucianista, japoneza, islamica, hindustana, ortodoxa si latino-americana. Disputa dintre ele 'va domina politicile globale' si liniile de bataie ale viitorului vor urma liniile despartitoare dintre aceste culturi. Sunt cat se poate de clare urmatoarele idei: cultura si identitatile culturale formeaza modelele de coeziune, dezintegrare si conflict in razboiul ce va urma perioadei de razboi rece. Politicile globale se reconfigureaza de-a lungul faliilor dintre culturi.

Trebuie spus insa, ca exista si alte directii de gandire in explicarea si intelegerea fenomenelor si problemelor lumii actuale ce iau in discute cultura, dar care o privesc ca avand un rol diferit de cel atribuit de Samuel Huntington:

1. Reprezentanti unei prime directii scot in evidenta importanta valorilor si normelor culturale ce impart tarile in cele ce au un succes economic si in cele ce nu reusesc o asemenea performanta. Tezele traditionale, in lumea moderna sunt cele ale lui Max Weber, rezultate in urma studierii 'spiritului protestant', considerat a fi sursa capitalismului. Acest spirit, a sustinut ganditorul german explica de ce parfile protestante ale Germaniei si Elvetiei au inregistrat mai multe succese economice decat ariile catolice ale acestor tari. in ultimele decenii, aceasta gandire a fost reluata sub mai multe forme. Lawrence Harrison²⁴ a explicat inegalitatea acuta si saracia din America Latina si 'miracolele' si realizarile economice ale Coreei si Japoniei prin valorile si atitudinile culturale. Thomas Sowell²⁵ se situeaza pe o pozitie asemanatoare. El spune ca dispretul pentru comert si industrie a fost ceva obisnuit secole de-a randul in cadrul elitei spaniole, atat in Spania, cat si in America Latina. Lee Kuan Yew, fost prim minis­tru in Singapore, a sustinut ca valorile asiatice, un gen de etica confucianista a muncii, a contribuit la dezvoltarea economica a tarii.

2. Alti analisti ai fenomenelor si problemelor lumii contemporane privesc cu atentie sporita la legaturile dintre factorii culturali si sistemele politice. Robert Putnam²⁶, profesor la Harvard a legat institutiile politice si sociale de 'cultura civica' a Italiei, sau de lipsa ei. El a sustinut ca si astazi, in anumite parti ale Italiei, institutiile democratice sunt deplin dezvoltate (zonele cu traditii, incepand din sec. al XlV-lea) pe cand in alte parti ale ei, aceste institutii sunt precare. Robert Putnam a concluzionat ca democratia nu este ceva ce se poate pune ca o haina, ea este o parte a vietii sociale a tarii si tarii ii trebuiesc decenii si chiar secole pentru a o avea si dezvolta. Francisc Fukuyama, de la Universitatea George Mason, cel ce a sustinut, intr-o carte aparuta in 1992 ca istoria s-a sfarsit dupa anul 1989, cand a cazut comunismul intr-o serie de tari ale lumii²⁷, s-a ocupat si de rolul pe care il joaca increderea in cadrul unei comunitati²⁸. El a spus ca linistea unei natiuni, ca de altfel si capacitatea ei de a fi competitiva sunt conditionate de o singura caracteristica culturala: nivelul de incredere existent in societate. Dupa Francisc Fukuyama, societatile de tipul 'incredere scazuta', ca de pilda China, Franta si Italia - unde relatiile stranse dintre oameni nu depasesc cadrul familiei - sunt sarace in ceea ce priveste nasterea unor institutii sociale complexe, cum sunt corporatiile multinationale. Datorita acestui f apt, societatile respective sunt din punct de vedere competitiv dezavantajate in raport cu societatile de tip 'incredere inalta' cum sunt Germania, Japonia si S.U.A.

3. Conform unei alte interpretari, rolul culturii consta in aceea ca isi pune pecetea asupra procesului de luare a deciziilor, in fata unor acte de decizie, indivizii, electoratul, liderii politici, natiunile, privesc termenii problemelor asupra carora trebuie sa se pronunte si solutiile acestora in lumina fundalului lor cultural. Datorita acestui fapt, cultura poate fi o bariera nu numai in intelegerea reciproca dintre oameni, dar si o bariera in asigurarea unor relatii non-conflictuale. Exemple pot fi date din istoria relatiilor economice sau politice dintre Japonia si America, dintre Irak si America, dintre Israel si palestinieni, dintre sarbi si albanezi in privinta regiunii Kosovo. Astfel, valorile islamice sunt considerate, in mod rutinal, in Occident, ca fiind in antiteza cu cele ale lumii europene. In Islam, dupa cum se stie, traditia este considerata ca fiind un factor pozitiv, indepartarea de traditie este considerata ca un act negativ pana cand se dovedeste contrariul, insa, Islamul este o religie monoteista ce nu se opune rationalismului si stiintei. Istoricii sustin ca universitatile islamice din Spania medievala au fost acelea care au tinut in viata stiinta si rationalismul in Evul Mediu si ca Islamul a fost legatura intre lumea Greciei si Romei Antice si Renastere. Prejudecatile despre Islam, deci un element de cultura, pot greva negativ deciziile unor oameni politici din Occident. Oarecum acelasi lucru poate fi spus despre felul in care sunt privite de unii ganditori occidentali valorile culturale chineze. Astfel, traditia confucianista a fost privita de catre Max Weber intr-un mod negativ. El a sustinut ca insistenta confucianismului in directia supunerii fata de autoritatea parinteasca descurajeaza competitia si inovatia si, in acest fel, inhiba succesul economic. Se stie insa ca succesele economice, din anii '80, ale tarilor din Asia de Sud-Est sau cel din ultimul deceniu al secolului XX, din China, au fost interpretate de altii ganditori ca rod al traditiei confucianiste, privita ca o valoare pozitiva. Aceasta traditie, s-a considerat ca incurajeaza munca staruitoare, efectuarea de economii si investitii pentru un viitor orientat spre un tel unic.

Analizand problema rolului culturii, trebuie sa facem cateva precizari de o importanta deosebita, in primul rand, atunci cand vorbim despre rolul culturii, trebuie sa specificam ce intelegem prin cultura, sau altfel sopus, sa spunem clar pentru ce definitie a culturii optam. Samuei Huntington (si nu numai el) este in favoarea urmatoarei definitii: culturile constituie acel tot din care oamenii considera ca sunt o parte. Cu alte cuvinte, el opteaza pentru o definitie bazata pe o identificare subiectiva. Cultura in acceptiunea antropologiei culturale este insa altceva, asa dupa cum am incercat sa aratam ceva mai devreme intr-un capitol aparte. Cultura, conform acestei pozitii calificate, este modul total de viata impartasit de membrii unui grup, comunitati, societati. Ea include lumea simbolurilor, limba, valorile, normele dar si tehnologia si obiectele materiale create de om. Privind lucrurile din aceasta perspectiva, nu putem spune pur si simplu, precum o sugereaza definitia data de Samuei Huntington culturii, ca intr-o explicatie cauzala multivariata a omului si a realitatii sociale, cultura este doar una dintre cauze. Cultura este un sistem extraordinar de complex de fenomene si procese fara de care nici nu se poate vorbi despre om si realitatea sociala. Ea este prin continutul s functiile ei, partea centrala si decisiva a naturii omului si a lumii lui.

In al doilea rand, ocupandu-ne de problema rolului culturii, nu putem ocoli doua pozitii sau teorii in aceasta directie: teoria functionalista si teoria ecologica.

a. Teoria functionalista. Ea analizeaza componentele unei culturi cautand functiile pe care acestea le joaca in mentinerea ordinii sociale a intregului (societate, comunitate, grup social). Printre cei care au adoptat aceasta explicatie mentionam: A.R. Radcliffe-Brown, Bronislav Malinowki s.a. Indienii Cheyenne se intalnesc periodic pentru ceremonia dansului soarelui. Acest dans ofera intregului trib posibilitatea de a se strange impreuna in vederea unui scop comun, pentru a restabili legaturile sociale si a dovedi ca membrii tribului nu sunt indivizi izolati, ci parti ale unui trib unit, avand practici culturale identice. Teoria functionalista ne ajuta sa intelegem de ce o trasatura culturala particulara este prezenta intr-o societate si este absenta in alta. Ea are si dezavantaje. Subliniind cum anume elementele de cultura se potrivesc intre ele in cadrul unui tot, la un moment particular de timp, ea neglijeaza procesul de schimbare sociala. Mai mult, ea poate privi elementele schimbarii sociale drept disfunctii, refuzand a le intelege ca adaptari folositoare in sensul modificarii benefice a conditiilor de existenta.

b. Teoria ecologica. Mai multi cerecetatori (Marvin Harris, John W. Bennet, Donald L. Hardesty) au incercat sa explice diversitatea culturala analizand elementele culturale in contextul mediului inconjurator total in care exista societatea, si sa le priveasca drept mijloace de adaptare a grupurilor la mediul inconjurator. Marvin Harris aplica aceasta perspectiva in explicarea veneratiei aparent irationala, a indienilor fata de vaci Desi numai un indian din cinci isi asigura o dieta corespunzatoare (proteine, calorii) religia hindustana interzice taierea vacilor. Ca un rezultat al acestui fapt 100 de milioane de vaci ratacesc pe teritoriul Indiei la sate si la orase, impiedicand traficul si murdarind zonele publice. Desi unii observatori occidentali pot privi aceste vaci ca fiind nefolositoare, Marvin Harris a aratat ca ele sunt vitale economiei indiene. O mare parte a populatiei indiene traieste pe mici ferme, ce solicita pentru arat si alte munci ale campului cel putin o pereche de boi. Cele mai multe familii traiesc la marginea saraciei si nu isi pot permite sa cumpere tractoare. Ele trebuie sa foloseasca boii si acestia, in mod evident, sunt produsi de catre vaci. Extinderea taierii vacilor ar inaspri penuria de animale de tractiune, devenita critica, ar face neproductive fermele existente si ar impinge spre orasele deja suprapopulate, aproximativ 150 de milioane de oameni. Mai mult, vacile asigura Indiei anual 700 de milioane de tone de ingrasamant natural. Jumatate din aceasta cantitate este folosita ca fertilizator, de catre fermieri ce nu isi pot permite sa cumpere substante chimice avand acest rol. Cealalta jumatate serveste drept combustibil pentru gatit mancarea, intr-o tara cu modeste resurse de titei si carbune. Cand, in final, vacile mor, ele sunt mancate, nu de catre hindustani ci de catre cei din afara castelor, ce nu sunt ingraditi sa o faca de catre religia Hindu si care sunt, in general, chiar mai saraci si mai flamanzi decat restul populatiei. Pielea vacilor este folosita in imensa industrie de pielarie pe care o poseda India. Mai trebuie spus ca vacile indiene nu necesita ingrijiri si hrana, ele se hranesc singure, de-a lungul drumurilor si sirabatand pamanturi neproductive.

In al treilea rand, strans legata de problema rolului culturii este aceea a raportarii axiologice fata de cultura. Cel putin trei aspecte trebuie luate in considerare in acest context: etnocentrismul, relativismul cultural, evaluarea efectiva a culturii si conflictul cultural.

a. Etnocentrismul. Culturile sunt foarte variate si sunt supuse permanent unor schimbari mai mici sau mai mari, dar cei mai multi oameni traiesc intreaga lor viata in cadrele culturii in care au fost nascuti. Cunoscand foarte putine lucruri despre alte moduri de viata, ei privesc normele si valorile lor proprii ca fiind inevitabile si obligatorii, refuzand sau neputand sa creada in caracterul lor optional. Pentru acest motiv oamenii tuturor societatilor sunt vinovati intr-o anumita masura, de etnocentrism - adica de tendinta de a judeca celelalte culturi prin prisma standardelor culturii proprii. Oamenii de pretutindeni sunt predispusi sa considere ca fiind de la sine intelese judecatile de valoarea conform carora moralitatea lor, formele casatoriei lor, stilul lor de-a se imbraca, conceptiile lor despre frumusete sunt juste, adecvate si cele mai bune dintre toate alternativele posibile. Trupele noastre brave obtin glorioase victorii asupra inamicului; hoardele lor desfasoara si intretin masacre sangeroase asupra noastra. Practicile noastre sexuale sunt morale si decente; ale lor sunt primitive si perverse. Religia noastra este singura credinta adevarata; a lor este o superstitie pagana. Noi ne acoperim anumite parti ale trupului deoarece avem simt artistic si suntem civilizati; ei umbla goi sau aproape goi deoarece sunt ignoranti si nu au nici o rusine. Etnocentrismul este mai pronuntat in societatile izolate, ce au avut contacte foarte reduse cu alte culturi. Dar chiar in societatile moderne, unde cetatenii au trecut printr-o educatie formala, au avantajul unei bune mass-media si au avut posibilitatea sa calatoreasca in lume, se pot manifesta asemenea atitudini sau pot ajunge a fi dominante. Antropologii culturali considera ca o ratiune a persistentei etnocentrismului este aceea ca e aproape imposibil sa-ti privesti propria cultura in mod obiectiv. Alta explicatie este aceea ca el poate fi functional pentru societate. El mentine increderea in propriile traditii, descurajeaza patrunderea strainilor si mentine solidaritatea si unitatea grupului. Dar, in alte conditii, etnocentrismul poate avea multe efecte indezirabile. El poate incuraja rasismul, el poate cauza ostilitatea si conflictul dintre grupuri si ii poate influenta pe oameni sa nu recunoasca nevoia unor schimbari in propria lor cultura.

b. Relativismul cultural Pentru a intelege deplin o alta cultura, este necesar sa adoptam o pozitie proprie relativismului cultural ce sustine ca o cultura nu poate fi judecata in mod arbitrar, conform standardelor unei alte culturi. Oamenii de pretutindeni pot avea simtamantul ca standardele proprii sunt superioare, dar nu exista nici o logica carasa confirme intemeierea acestei judecati. Trebuie sa recunoastem ca judecatile axiologice referitoare la ceea ce e bun sau rau, moral sau imoral, depind aproape exclusiv de cel ce le face. Nu exista un criteriu universal la care putem sa apelam in explicarea si interpretarea culturilor. Relativismul cultural solicita ca modul de viata total al unei alte societati sa fie inteles numai in termenii propriilor lui norme si valori.

Pentru a raspunde interesului practic de a intelege comportarea umana si complexitatea naturii umane este o datorie vitala a observatorului sa incerce, atat de mult pe cat poate, sa inlature miopia provocata de propria cultura atunci cand el priveste la o alta cultura.

c. Evaluarea culturii. Etnocentrismul si relativismul cultural sunt doua pozitii de tip 'ideal'. Etnocentrismul sustine ca 'noi avem dreptate si toti ceilalti gresesc'. Relativismul cultural, in schimb, considera ca 'totul merge'. Bineinteles, incercand sa apreciem comparativ cele doua pozitii putem spune ca relativismul cultural este preferabil etnocentrismului. Dar unii antropologi culturali, au cautat o formula de evaluare a culturii ca sa depaseasca si deficientele relativismului cultural si anume exagerarile ce decurg din ideea 'ca totul merge'. Dupa parerea lor intrebarea importanta la care trebuie sa raspundem este urmatoarea: in ce masura si cat de bine o cultura oarecare satisface nevoile materiale si spirituale ale celor ce le orienteaza actiunile si comportamentele? Pentru a da raspuns la aceasta intrebare trebuie formulati si analizati anumiti indicatori din domeniul calitatii vietii, asigurarii sanatatii, crimei si delicventei, structurii demografice, stabilitatii vietii domestice, relatiilor de grup etc. Despre o cultura a unei societati in care putem gasi o rata inalta de saracie, malnutritie, crima, delicventa, sinucidere, degradare a mediului inconjurator etc. putem spune ca functioneaza mai putin bine decat cultura unei alte societati unde exista mai putine probleme de acest fel. in aceeasi ordine de idei, uneori se subliniaza faptul ca o cultura este in mod esential un sistem chemat sa asigure bunastarea si sanatatea unei comunitati de oameni, a unei populatii. Prin urmare, ea poate fi evaluata ca fiind de succes atata timp cat ofera posibilitatea supravietuirii societatii ihtr-o directie pe care membrii ei o considera rezonabila. Antropologii culturali atrag atentia si asupra faptului ca atunci cand evaluam o cultura trebuie sa ne mai intrebam: Nevoile cui si supravietuirea cui sunt cel mai bine asigurate de cultura respectiva? Cine are interes in evaluarea pozitiva sau negativa a unei culturi? Critica din afara a unei culturi nu poate urmari tendinte de hegemonie culturala? Cu ce drept reprezentantii unei culturi isi permit sa critice o alta cultura?

d. Conflictul cultural. Se poate manifesta sub diverse forme. Una dintre ele este intre cultura ideala, asa cum este exprimata in valorile si normele in care un grup sustine ca crede, si cultura reala, asa cum este ea exprimata in practicile efective ale acestui grup. O alta forma rezulta din existenta unor grupuri ce nu participa deplin la desfasurarea culturii dominante a societatii. Aceste grupuri sunt destul de largi si eterogene in societatile industriale moderne, in care exista multe diferente culturale intre membru diferitelor comunitati religioase, ocupationale, regionale si de alt gen. in acest context se vorbeste despre subcultura si contraculturi. O subcultura impartaseste cultura atotcuprinzatoare a societatii, dar ea are, de asemenea, propriile ei norme, valori si un stil de viata specific {de exemplu, subculturile bogatilor si saracilor, a diferitelor grupuri rasiale si etnice, a diferitelor regiuni, in armata, in inchisori, in campusurile universitare, intre cei ce folosesc drogurile, la coltul strazii). O contracultura este o subcultura in contradictie cu cultura dominanta. Ea in mod constient respinge unele dintre cele mai importante norme si valori ale societatii existente si este in mod obisnuit mandra de acest lucru (de exemplu, miscarea tineretului in S.U.A. sau Franta, in 1968).