Sociobiologia

SOCIOBIOLOGIA

Sociobiologia este o abordare evolutionista a explicatiei comportarii, ce subliniaza rolul selectiei naturale. A fost aplicata, indeosebi, la studiul animalelor, iar in ultimul timp a fost extinsa si asupra comportamentului uman. Studiile de pionerat in acest sens se leaga de numele lui K. A. Fisher (1930), J.B.S. Holdane (1932), W.D. Hamilton (1964), G.C. Williams (1966) siRobertTrivers (1971, 1972)¹². Sociobiologia si-a castigat o mare popularitate, incepand din 1975, datorita unui zoolog de la Universitatea Harvard, Edward O. Wilson, ce a publicat o carte de succes, intitulata Socfofaio/ogy: A New Syntesis¹³.

Sociobiologii se situeaza, in mod fundamental pe pozitiile darwinismului clasic. Ei sustin ca evolutia comportarii se produce prin functionarea selectiei naturale. Ei considera ca daca fiecare comportare are o baza genetica, impactul ei pe linia evolutiei se masoara in mod direct prin efectul acesteia asupra succesului reproductiv. Indivizii care poseda o codificare genetica pentru o comportare ce duce spre un succes reproductiv mai inalt decat al altora, vor fi, prin definitie, mai adaptati. Pentru E.O. Wilson sensul vietii pentru fiecare individ e acela ca el reprezinta o rezerva de gene. Succesul lui evolutiv se masoara prin diseminarea genelor sale. Fiecare data cand el reuseste sa se reproduca el castiga mai mult decat propria sa viata. Exista in natura o lege a selectiei, conform careia indivizii mai slabi sunt eliminati inainte de a se putea reproduce sau, cand este vorba de masculi, ei sunt invinsi in competitia pentru parteneri sexuali. Asa se face ca genele ce trec generatiei urmatoare au toate sansele de a fi cele mai puternice. Astfel, zestrea ereditara ce se transmite de-a lungul generatiilor se elibereaza de 'genele slabiciunii' si specia evolueaza spre o mai mare adaptare. Prin mici schimbari evolutive datorate hazardului, specia ajunge in situatia de a realiza o mutatie.

Un exemplu adus in sprijinul acestor teze apartine iui Sarah Blafper Hardy (1977)¹⁴ si se refera la explicarea infanticidului printre /unguri, niste maimute din India. Langurii traiesc in grupuri sociale constituite dintr-un mascul adult, mai multe temele si urmasii lor. Ceilalti masculi fara partenere se asociaza in grupurile de celibatari. Acesti masculi aflati la periferia grupului uneori ataca violent si rastoarna masculul reproducator anterior si pun stapanire pe grup. in mod frecvent acestei lupte sangeroase ii urmeaza un comportament chiar mai agresiv decat precedentul: minorii, avandu-1 ca tata pe masculul anterior, sunt atacati si omorati. De ce se comporta langurii astfel? Raspunsul dat de antropologi nu este in termenii folosului pentru specie ci in termenii egoismului indivizilor. Acestia nu stiu ca sunt membri ai cutarei specii si chiar daca ar sti nu i-ar interesa viitorul speciei. Pe ei ii intereseaza sa se comporte astfel incat sa maximizeze succesul lor reproductiv, indiferent de efectele ultime ale acestui fapt asupra speciei.

Singura functiune a unui individ, dupa sustinerile sociobiologiei, e aceea de a reproduce cat mai bine genele al caror vehicol este¹⁵. Rezulta de aici ca, in fapt, comportamentul lui nu este altceva decat afirmarea egoismului. Este necesar insa de mentionat faptul ca sociobiologia nu afirma doar o singura forma de adaptare, cea individuala (o masura a succesului reproductiv al unui ins in raport cu ceilalti din grup, inteleasa ca o contributie in timpul vietii a genelor proprii la constituirea generatiilor urmatoare). Sociobiologii sustin existenta unei adaptari inclusive (cuprinzatoare) ce inseamna contributia totala a genelor prin fii si alte rudenii. Rudele cu cea mai mare valoare pe linia succesului reproductiv sunt cele mai apropiate sub raportul legaturii genetice. Aici se ridica problema altruismului si se refera la acea comportare ce presupune autosacrificiul (respectiv, costul in adaptarea darwiniana). La prima vedere s-ar parea ca asa ceva este pagubos pentru individ, ca in exemplul castelor de lucratori sterili din lumea insectelor, cum sunt albinele, insa prin comportari ce contribuie la adaptarea inclusiva, genotipurile se pot in realitate raspandi (prin rude), chiar daca unii indivizi nu au urmasi proprii. O ultima forma de adaptare semnalata de sociobiologie este cea de neam. Ea se refera la procesul prin care genele au contribuit la formarea generatiilor succesive prin alte rude, respectiv altele decat urmasii imediati.

in legatura cu toate acestea a aparut si s-a discutat problema nepotismului. Acest fenomen este inteles in mod obisnuit ca abuz de putere, comis de cineva prin acordarea de favoruri rudelor sau prietenilor. Sociobiologii au atras atentia, dupa cum deja am aratat, asupra faptului ca selectia la nivel uman este bazata pe relatia de rudenie. Ei sustin ca genele egoiste ii manipuleaza, in propriul lor interes, pe indivizii in care salasuiesc. Ele urmaresc sa se mentina si sa se transmita intr-o masura ca^ mai mare. Dar aceasta teorie, in realitate, nu justifica egoismul individual, cum s-ar putea crede la o prima vedere, ci ne arata calea prin care a aparut altruismul. Un individ actioneaza altruist atunci cand primitorul actului sau nu este un urmas propriu, ci un individ legat de elprintr-un stramos comun. Altfel spus, o gena se bucura de un beneficiu net atunci cand beneficiul primitorului (B) inmultit cu gradul de legatura de rudenie cu primitorul (r) este mai mare decat costul suportat de altruist (C). Formula este urmatoarea: B.r.>C. Teoria respectiva, in forma ei simpla, stabileste ca, celelalte lucruri fiind egale, comportarea altruista se petrece in mod obisnuit intre indivizii legati natural^⁶. Studiile efectuate de sociologi si antropologii culturali au scos in evidenta ca teoria prezentata, ca o legatura dintre adaptare si rudenie este consistenta cu faptele. Fratii biologi (de sange) sunt favorizati in societatile cercetate (de pilda, in cea a indienilor Yanomanii, din Venezuela) fata de cei care sunt clasati in categoriile de 'frate' sau 'copil'. In orasele americane si canadiene abuzul si neglijenta fata de copii se petrec mult mai frecvent in familiile cu copii adoptati. Cercetarile respective au tinut sub control posibila influenta a diferentelor socioeconomice ale familiilor. Povestirile cu mame vitrege, ca fiind vrajitoare si rele, din folclorul nostru si din al altor culturi europene, ne fac sa credem ca oamenii isi trateaza rudele lor de sange mult mai bine decat pe membrii adoptati¹⁷.

Un alt exemplu al adoptarii inclusive il reprezinta explicatia constituirii perechii mascul-femela si a monogamiei. Deseori s-a sustinut ideea ca acestea isi au ratiuni economice in diviziunea muncii dintre femei si barbati (femeile de regula au fost culegatoare, iar barbatii vanatori). Unii antropologi au sustinut, plecand de aici, ca oamenii s-au impartit astfel pentru a fi siguri ca femeile primesc carne si barbatii au acces la produsele culese de femei. Explicatia antropologiei este alta. Grija materna este de inteles in termenii adaptarii inclusive deoarece femelele stiu ca progeniturile lor sunt ale lor. insa este mai greu pentru masculi sa fie siguri in legatura cu paternitatea. Teoria sociobiologiei prezice ca masculii vor investi cel mai mult in progenituri atunci cand ei sunt siguri ca acestea sunt ale lor. Gibbonii, de pilda, au o relatie femela-rnascul foarte stricta, ce face posibil faptul ca progeniturile sunt ale ambilor membri ai perechii. Este de asteptat ca masculii sa ofere ajutor si protectie copiilor lor si ei chiar o fac. Daca masculul nu e sigur de paternitate este mai rational, in termenii maximalizarii adaptarii, sa investeasca ajutor in copiii surorii lui decat in ai partenerei lui, deoarece nepotii in mod sigur impartasesc cu el anumite gene .

Pronuntandu-ne asupra valorii sociobiologiei trebuie sa spunem mai multe lucruri. Mai intai, se cuvine sa remarcam faptul ca insusi E.O. Wilson a fost prudent in legatura cu ideile lui. El a spus intr-un interviu: eu cred ca doar 10 % din comportamentul uman este posibil sa fie de natura genetica, restul de 90 % reprezinta rodul mediului inconjurator, in al doilea rand, sociobiologia a fost atrasa in mod patimas in disputele ideologice si, datorita acestui fapt a fost uneori, acceptata fara nici o rezerva, iar alteori refuzata fara discernamant. Pare a fi de bun simt urmatoarea idee: chiar daca inegalitatile sociale au ratiunile lor de a f i in comportamente legate de elemente de natura genetica, nu vom suprima inegalitatea negand componenta genetica a comportamentelor si interzicand cercetarea ei. in al treilea rand, cand sociobiologia este aplicata la organisme relativ simple (insecte, de pilda) ea si-a dovedit valoarea ei deosebita, insa cand este vorba de explicarea comportarii primatelor, ea ramane, in mare masura, o problema deschisa speculatiei.