Componentele culturii

COMPONENTELE CULTURII

Studierea culturii presupune nu numai definirea ei si semnalarea partilor definitiei ei. Un domeniu deosebit de important al antropo­logiei culturale il reprezinta analiza componentelor culturii. Cele mai de seama sunt urmatoarele componente: cognitiva, normativa, simbolica.

a. Componenta cognitiva

Aceasta componenta a culturii este constituita din trei elemente si anume din cunoasterea populara, din cunoasterea stiintifica si din credinte. Cunoasterea populara (sau simtul comun) este formata dintr-un ansamblu de explicatii si interpretari a unei mari varietati de fenomene (de la fenomenele naturii la cele referitoare la actiunea sociala si comportarea individului) neelaborate si impartasite de membrii unui grup de oameni. Includerea in componenta cognitiva a cunoasterii populare isi afla deseori justificarea in credinta ca ea reprezinta fructul experientei de zi a oamenilor si a acumularii cunostintelor obtinute in cultura acestora, in realitate, cunoasterea populara, in mare masura, isi afla radacinile in puncte de vedere si interpretari cu larga extensiune in randul oamenilor si bazate pe teorii si credinte traditionale. Nu de putine ori, cunoasterea populara reprezinta nu doar intelepciunea trecutului, dar, de asemenea, teoriile infirmate ale cercetatorilor de ieri. Ea include, totodata, credinte bazate pe superstitii si ignoranta.

Cunoasterea stiintifica, este un ansamblu de observatii, teze, idei si teorii despre natura, societate si om, ce sunt relativ obiective, demne de incredere, sau care pot fi verificate. Cunoasterea stiintifica poate fi transformata in tehnologie si, sub aceasta forma, poate fi folosita pentru controlul mediului inconjurator si rezolvarea problemelor sociale. Cel mai inalt criteriu de evaluare a societatilor moderne il reprezinta starea cunoasterii stiintifice si a tehnologiei bazate pe ea. Cunoasterea respectiva se organizeaza si compartimenteaza intr-o mare varietate de stiinte.

Credintele sunt idei deseori impregnate cu subiectivism, nedemne de incredere si care nu pot fi verificate. Un exemplul reprezinta credinta raspandita in zona Belis-Poiana Horea, din Muntii Apuseni, conforma careia bolile sunt de doua feluri, unele date de Dumnezeu si celelalte de vrajitoare. Credintele joaca un mare rol ui comunitatile traditionale, in analiza br se poate face distinctie intre credinta intr-un fenomen si credinta despre el. Prima dintre ele se refera la convingeri referitoare la existenta fenomenului, iar ultima se refera ia convingerea privitoare la relatia fenomenului cu alte fenomene. Credinta se deosebeste de atitudine pe motivul ca ultima, spre deosebire de credinta, presupune in mod necesar un element evaluativ si o tendinta de a actiona, O credinta devine o atitudine cand implica o evaluare de tip pozitiv-negativ si o predispozitie de a actiona intr-un anumit mod. Credinta se deosebeste de valoare, pe motivul ca valorile sunt preferinte, pe cand credintele nu sunt asa ceva. Uneori credinta este folosita ih vorbirea curenta ca fiind sinonima cu opinia. Termenii de credinta si opinie trebuie insa diferentiati pe temeiul ca opinia, in comparatie cu credinta, implica sentimente cu o mcarcatura emotionala mai redusa si are o durata mult mai scurta.

b. Componenta normativa

Fiecare cultura cuprinde un ansamblu de reguli (si ideile ce stau la baza lor) referitoare la modul in care oamenii ar trebui sa actioneze. He reprezinta cai de gandire, simtire, actiune si comportare cerute (sau solicitate, sau privite ca dezirabile) in anumite conditii specifice membrilor unui grup, comunitati sau societati. Regulile sunt invatate de catre oameni in procesul de socializare sau inculturatie. in plus, fiecare cultura utilizeaza sanctiuni pentru a uitari regulile ei: cele pozitive sunt recompense pentru indivizii ce respecta normele iar cele negative sunt pedepse pentru indivizii care le violeaza. Regulile ce formeaza componenta normativa a culturii se impart in mai multe forme: normele sociale traditionale, obiceiurile propriu-zise, legile si valorile.

Normele sociale traditionale. Fiecare societate are un numar de norme ce nu se aplica m mod special nici unui grup particular, ele sunt asteptari institutionalizate, despre comportarea sociala in general. Analiza clasica a acestor norme apartine lui Wiliam Graham Sumner. in 1906, el a publicat lucrarea intitulata Fo/fcuwiys¹³, in care a mentionat diferite categorii de norme sociale traditionale pe care le-a ilustrat cu exemple, luate dintr-un mare numar de societati, aflate in diferite perioade istorice. Obiceiurile sociale traditionale specifica modul de a te ttnbraca, eticheta, folosinta limbajului si alte aspecte rutinale. ce sunt privite ca avand o semnificatie morala neidoielnica, nisa de o intensitate nu prea mare. in functie de aceste obiceiuri, de exemplu, oamenii isi dau mana, isi preseaza palmele impreuna, isi inclina capul atunci cand se intalnesc unii cu altii. Nimeni nu stie precis cum anume o norma sociala traditionala a devenit institutionalizata. Aceste norme, stabilite cu foarte mult timp in urma, au avut, probabil, candva la origine o functie sau un rol adaptiv, desi este, in general, imposibil sa ne ducem pe firul lor in trecut, pana la originile for precise. Obiceiul de a da mana, de exemplu, poate avea la origine gestul de a arata ca individul care intinde mana nu poarta o arma. Inovatiile tehnice, cum este telefonul, automobilul, televizorul au devenit o parte integranta a vietii modeme, generand noi obiceiuri sociale, devenite veritabile traditii. Americanii raspund la telefon cu 'Helo', britanicii isi spun numele in formula 'Smith here' (aici e Smiih), mexicanii spun 'Bueno' (bine), spaniolii folosesc formula 'Habla' (vorbesc).

O caracteristica de baza a obiceiurilor sociale traditionale este aceea ca intensitatea sentimentelor ce li se asociaza este relativ scazuta. Daca indivizii accepta sau resping normele sociale, imbracandu-se intr-o maniera nonconventionala, raspunzand la telefon intr-un mod propriu, mancand ciudate combinatii de alimente sau manifestand maniere stranii la masa, ei pot fi priviti ca excentrici sau ca persoane ce trebuie evitate, dar li se va permite, in mod obisnuit, sa mearga pe calea ce si-au ales-o. Violarea normelor de tip 'folkways' nu provoaca, in general, reactii puternice. Dar, chiar numai existenta unor obiceiuri traditionale diferite sau competitive poate constitui, in anumite cazuri, un punct de inceput al unui conflict social. Imigrantii cu 'obiceiuri straina' sau tinerii ce adopta modele nonconformiste, pot fi priviti cu neincredere si chiar cu ostilitate de catre majoritatea oamenilor, doar pentru faptul ca ei au un 'folkways' diferit, indiferent daca ei deviaza sau nu de la normele fundamentale ale societatii.

Obiceiurile propriu-zise (mores), spre deosebire de 'folkways', se asociaza cu intense judecati de valoare si sentimente referitoare la bine si rau, la dreptate si nedreptate. Ele definesc regulile de comportare ce, pur si simplu, nu trebuiesc violate. Daca sunt violate, atunci cel ce o face este respins de societate si pedepsit sever, in unele societati pedeapsa pentru violarea unor obiceiuri propriu-zise este moartea. Toate obiceiurile de acest gen ale unei societati privesc acte ce pun in pericol valorile ei fundamentale. Canibalismul, incestul, infanticidul, de exemplu, dau nastere unor reactii axiologice si sentimente de dezgust si condamnare, aproape universale, in randul membrilor tarilor europene, S.U.A., Canadei si din alte parti ale lumii. Hotia, abuzul de droguri, omorul, violul, pangarirea steagului national, toate au drept consecinta o puternica condamnare sociala, in aproape toate tarile lumii. Unele violari ale obiceiurilor propriu-zise sunt aproape de negandit si tratate ca niste ta6u-uri. in mai toate tarile lumii, de exemplu, s-a incetatenit un tabu ce interzice consumul de carne omeneasca. El este atat de eficient incat o parte din statele lumii nici nu au legi care sa opreasca aceasta practica.

Obiceiurile sociale traditionale (folkways) si obiceiurile propriu-zise (mores) pot fi privite ca doua extreme ale unui continuum al normelor sociale. Obiceiurile sociale traditionale guverneaza comportarea rutinala si violarea lor nu este urmata de sanctiuni puternice. Obiceiurile propriu-zise regleaza forme de comportare mult mai critice pentru societate si deviantii sunt subiectul unei severe dezaprobari si pedepse, in cazul incalcarii lor. Multe dintre normele sociak cad undeva mire aceste extreme. Betia in public, de exemplu, nu este o asemenea incalcare a normelor incat indivizii aflati in aceasta situatie sa fie expulzati definitiv din compania vecinilor br, insa in unele segmente ale societatii o asemenea comportare cauzeaza o considerabila cantitate de barfa si un grad oarecare de respingere, in mod similar, jocurile de noroc si magia sunt acceptate ca fiind normale in anumite grupuri, dar sunt privite ca afronturi serioase de catre altele.

Legile sunt coduri de comportare indelung elaborate si purtand girul unor institutii specializate. Pentru actele nelegale legea prevede sanctiuni negative, sub forma unor pedepse fixe. Spre deosebire de 'folkways' si de obiceiurile propriu-zise, legile au o origine precisa: se stie de ce au fost elaborate, de cine si cand anume. Unele legi se refera la probleme de un interes public limitat. Aproape fiecare oras are statute sau regulamente ce interzic patrunderea pietonilor si parcarea in anumite arii, dar violatorii acestor norme rareori sunt bagati in inchisoare. Unele legi sunt pur si simplu obiceiuri sociale traditionale formalizate. Alte legi se refera la probleme serioase si grave, cum sunt omorul, furtul si talharia. Cele mai multe dintre aceste probleme sunt reglate de catre obiceiurile propriu-zise, dar experienta a aratat ca singure, sanctiunile autoaplicate, nu sunt suficiente pentru a controla comportarea tuturor indivizilor. Cele mai constante legi sunt cele ce au un puternic suport in obiceiuri. Altele, a caror baza in domeniul obiceiurilor a disparut sau care nu au avut niciodata o asemenea baza, sunt dificil de mentinut si, probabil, vor fi ineficace. Esecul notoriu al Prohibitiei^ este o ilustrare dramatica a faptului ca legile, fara nici un suport in normele informale, impartasite de membrii grupurilor majore, dintr-o societate data, sunt aproape imposibil de respectat.

Valorile, in ultima instanta, normele unei societati si, prin urmare, in mare masura si legile ei,, sunt o expresie a valorilor ei - adica a unor idei impartasite social, cu privire la ceea ce e bine, drept, frumos si de dorit. Diferenta dintre valori si norme consta in aceea ca valorile sunt abstracte, respectiv niste concepte generale, in timp ce normele sunt reguli de comportare sau linii de conduita, destinate oamenilor aflati in situatii particulare. Valorile unei societati sunt importante deoarece ele influenteaza continutul normelor ei. Daca o societate pretuieste educatia, acordandu-i o inalta valoare, atunci normele ei vor asigura scolarizarea generala a oamenilor. Daca ea va pretui monogamia, atunci normele ei nu vor permite casatoria cu mai niult de un partener in acelasi timp. In principiu, in cele din urma, toate normele pot fi legate de o valoare sociala de baza. Normele ce prescriu, in detaliu, operatiunile activitatii intr-un birou sau la o linie de ansamblare a productiei, reflecta, de exemplu, valoarea inalta ce o punem pe eficienta. Normele ce solicita unui student sa fie mai politicos si mai formal in raporturile cu un profesor, decat in raporturile lui cu un coleg, oglindesc valoarea inalta de care se bucura in societate autoritatea si invatarea. Norma ce solicita barbatilor sa poarte parul scurt, reflecta valoarea ce se acorda in unele societati, masculinitatii. Spre deosebire de norme, a caror existenta poate fi usor observata in comportarea de zi cu zi a oamenilor, valorile sunt, deseori, mult mai greu de identificat. Valorile unei societati trebuie sa fie deduse din normele ei, astfel incat analiza valorilor sociale se bazeaza inir-o mare masura pe interpretarile oferite de cei ce observa realitatea sociala.

Una dintre cele mai cunoscute incercari de a identifica valorile majore ale societatii americane este aceea a lui Robin Willianis¹⁵, ce a detectat un numar de 'orientari valorice' de baza, exprimate in normele de comportare. Acestea sunt; performanta si succesul, activitatea si munca, umanismul, eficienta si pragmatismul, progresul, confortul material, egalitatea, libertatea, conformitatea, stiinta si rationalitatea, nationalismul si patriotismul, democratia, individualismul si superioritatea unui grad rasial sau etnic in raport cu altul Este evident faptul ca unele dintre aceste valori nu sunt in intregime concordante unele cu altele. Multe dintre ele au suferit, deja, anumite schimbari sau se afla intr-un permanent proces de schimbare. O parte dintre ele sunt acceptate de unii americani si respinse de altii. Este de asemenea foarte clar faptul ca lista lui Robin Williams nu epuizeaza intreg domeniul de afirmare a valorii, intr-o ancheta, efectuata in 1982, americanii au fost intrebati: Cat de importante sunt urmatoarele vaiori pentru Dv.?¹⁶ Rezultatele dovedesc faptul ca majoritatea americanilor sprijina valori ce subliniaza autorealizarea si satisfactia personala. Valorile legate de bunastarea generala a societatii sau de alte aspecte nu sunt pe larg impartasite. Iata procentele obtinute de principalele valori:

1. A avea o viata mai buna in familie

2. A fi intr-o stare fizica buna

3. A avea o buna imagine despre sine

4. Fericire si satisfactie personala

5. Libertatea de a alege sa faci ceea ce vrei

6. A trai corespunzator propriilor posibilitati

7. A avea un loc de munca interesant

8. A avea un sentiment al realizarii

9. A urma vointa lui Dumnezeu

10. A avea multi prieteni

11. A ajuta oamenii nevoiasi

12. A munci pentru a imbunatati America

13. A avea o viata emotionala si stimulatorie

14. A urma strict un cod moral

15. A fi activ la biserica

16. A avea casa frumoasa, masina frumoasa si alte bunuri

17. A avea un venit mare

18. A avea destul de mult timp liber

19. A fi recunoscut social

81% 79% 77% 73% 71% 69% 63% 61% 54% 54% 51% 51% 47%

39% 37% 36% 22%

Desi aceste studii nu sunt total convergente si se pot dovedi a fi imprecise, ele ofera, totusi, informatii si clarificari utile despre o cultura data si despre valorile ce calauzesc comportarea oamenilor.

c. Componenta simbolica

Una dintre componentele fundamentale ale culturii, poate cea mai importanta dintre toate, este cea simbolica. Ea este atat de importanta pentru cultura incat, uneori, aceasta este definita ca ' o lume de simboluri'. Richard A. Barett, de pilda, asa dupa cum am mai aratat, defineste cultura ca un sistem de semnificatii despre care exista un acord. Pentru a cunoaste si intelege ce inseamna componenta simbolica a culturii, este necesar sa precizam cativa termeni, sa stabilim relatiile de baza dintre acestia si sa determinam ce discipline se ocupa cu problematica acestora.

Primul termen la care trebuie sa ne referim, de care sunt legate intr-un fel sau altul toate celelalte, este cel de semn. Oricare obiect care se substituie altui obiect este, sau poate fi un semn. Astfel, £ este un semn pentru suma. Semnul poate fi un indicator ce serveste ca un semnal pentru actiune. Semn este si un eveniment care poarta o informatie de adancime, cum ar fi gazele ce ies din craterul unui vulcan si care indica o posibila sau iminenta eruptie. Cei care s-au ocupat de problematica semnului spun ca el are b structura constituita din semnificarii si semnificat. Culoarea rosie este un semnificant, iar pericolul pe care il indica este semnificatul. Semnele sunt, deseori, divizate in semna naturale si semne conventionale Semnele naturale sunt semne ce se petrec in asociatie imediata cu ceea ce este semnificat, de exemplu, mirosul de gaz, indicand o spartura in teava. Aceste semne sunt numite, in mod obisnuit, semnale Semnele conventionale constau din semne ce sunt utilizate doar p^iru a transmite o semnificatie bazata pe un consens, in acest caz relatia dintre semnificant si semnificat este arbitrara. Exemple de astfel de semne sunt: un cuvant, o harta, un steag, o insigna etc. Ch.R. Peirce, plecand de la analiza raportului elementelor care semnifica ceva cu elementul semnificat a distins cateva clase de semne: iconice - ce se caracterizeaza printr-o asemanare exterioara cu obiectele semnificate (fotografii, desene, scheme etc,); indiciale - evoca elementele semnificate prin intermediul unor raporturi de contingenta spatiala, temporala sau cauzala cu elementele desemnate (fumul ca indicator al focului); semiotice - nu au nimic comun cu substanta sau forma elementelor denotate. Ele sunt semne pur formale si conventionale (cifrele ca semne ale matematicii, literele ca semne ale substantelor chimice etc.).

Al doilea termen legat de componenta simbolica a culturii este semritilul. El are mai multe definitii: 'un semn comunicat de b un individ la altul'; 'un element (un model sau un act) de tip stimulator ce serveste ca o baza pentru un raspuns'; 'orice semn, eveniment ce incita la actiune (fumul pentru interventia pompierilor)'; 'un semn dat prin gesturi, lumina, pentru a transmite o comanda, o atentionare (culoarea verde la semafor)'; 'ceva pentru care exista un consens sau inteles ca o ocazie pentru o actiune concertata' etc.

Al treilea termen, si cel mai de seama, este cel de simbol. Orice simbol este, in fond, si inainte de toate, un semn sau un semnal, ce reprezinta altceva decat propria lui substanta fizica. Calitatea de simbol este conferita semnului nu prin substanta semnificantului (a semnului), ci printr-un proces de simbolizare care atribuie semnificantului o informatie, o stare sufleteasca, o judecata de valoare pe care o poarta in sine. Putem exemplifica referindu-ne la sarpe, ca simbol al ispitei malefice, cercul ca simbol al timpului fara inceput si fara sfarsit, flacara ca simbol al nemuririi etc. Oricare cuvant dintr-o cultura particulara tine locul pentru ceva si nu exista o legatura necesara sau naturala intre simbol si ceea ce el simbolizeaza. Un animal care latra nu este intr-o masura mai mare natural ca dog (in engleza), chien (in franceza), hund (in germana), caine (in romana). Toate aceste cuvinte sunt conventii stabilite de anumite etnii sau populatii particulare.

In determinarea componentei simbolice a culturii sunt deosebit de importante cateva dintre ideile lui Leslie A. Whtte despre rolul sim­bolurilor pentru om si omenire, despre legatura dintre semnificant si simbol, despre complexitatea raportului dintre simbol si contextul cultural. Dupa Leslie A. White, simbolul este cel care i-a transformat pe stramosii nostri antropoizi in oameni si le-a permis sa devina umani. Toate culturile au fost generate si s-au perpetuat nurnai prin folosinta simbolurilor, intreaga comportare umana consista din, sau este dependenta de folosirea simbolurilor. Comportarea umana este o comportare simbolica. Simbolul este universul umanitatii. Un simbol poate fi definit, dupa parerea antropologului american mentionat, ca un lucru a carui valoare sau semnificatie a fost atribuita lui de cei ce l-au folosit sau il folosesc. Un simbol poate avea orice fel (sau calitate) de forma fizica. El poate avea forma unui obiect material, poate fi o culoare, un sunet, un miros, miscarea unui obiect, un gest etc. Semnificatia sau valoarea unui simbol nu consta, insa, in instanta derivata din sau determinata de proprietati intrinseci unei forme fizice date. Culoarea corespunzatoare inmormantarii poate fi galbena, verde, neagra, alba sau oricare alta; purpuriul nu este necesar sa fi culoarea regalitatii. Semnificatia simbolurilor este derivata sau determinata de grupurile care le folosesc. Semnificatia este atribuita de lucrurile umane lucrurilor fizice sau evenimentelor, care de-abia dupa aceea devin simboluri. Simbolurile, dupa spusele lui John Locke, au semnificatiile lor din impunerea lor arbitrara facuta de oameni. Toate simbolurile trebuie sa aiba o forma fizica, altfel ele nu pot ajunge in zona experientei noastre. Dar semnificatia nu poate fi descoperita doar prin examinarea senzoriala a formelor fizice, Nu putem spune vazand un x intr-o ecuatie algebrica locul cui fl tine (sau ce reprezinta). Semnificatia unui simbol poate fi inteleasa numai prin mijloace non-senzoriale. Un lucru poate fiintr-un context cultural un simbol; iar in altul poate fi un semn. Un cuvant, sa spunem usa sau pragul, poate fi un simbol intr-un context etnografic, sau un semn intr-o discutie curenta. Faptul ca un lucru poate fi atat un simbol cat si un semn cu functie informationala, poate conduce la confuzii sau intelegeri eronate.

Pentru a sublinia complexitatea problemei raporturilor dintre simbol si semnificatie, a ambiguitatii posibile ce se poate ivi in descifrarea semnificatiei simbolurilor, ne vom referi la un exemplu anecdotic oferit de Eugeniu Sperantia, in lucrarea foi 'Papilhns' de Schumann¹⁷: 'Un sultan auzise despre marea intelepciune a unui mare rabin din cuprinsul imparatiei sale. 11 chema atunci ca sa se convinga daca zvonul era intemeiat. Cand soseste evreul, este indata adus in fata sultanului, care probabil era dintru 'nceput dispus sa vada in fiece gest al rabinului o profunzime de oracol. Rabinul, saracul, nu stia si nici prin minte nu-i trecea de ce 1-au adus la curte harapii alarmati cu iatagaane. Se cam temea el de Luminatia Sa, dar ca sa nu dea de banuit ca si-ar cunoaste vreo vina isi tinea si el firea cum putea, mangaindu-se si facandu-si curaj cu gandul ca, la urma urmei, si el e un fel de imparat peste credinciosii lui Israel. De cum fl vazu Sultanul, fara a spune o vorba, intinse catre batranul evreu mana cu un deget ridicat in sus. Rabinul ramase un moment inspaimantat apoi privindu-1 in ochi intinse si el catre sultan mana, dar cu doua degete ridicate. Sultanul ramase surprins dar fata i se lumina de admiratie. Atunci, dupa alte clipe de gandire facu alt semn: invarti pumnul prin aer dela dreapta spre stanga; de data aceasta evreul, fara sovaiala, de parca venise de-acasa cu lectia invatata, facu si el acelasi gest, dar dela stanga spre dreapta. Din ce in ce mai incantat, sultanul porni ta o noua incercare ca sa vada pana unde merge marea intelepciune a rabinului: lua o mana de orez dintr'un vas si-1 asvarli pe jos, langa treptele tronului, cu un gest maret de semanator. Rabinul se repezi si stranse orezul, graunte cu graunte, punandu-1 in sin. incantat de replicile mute dar elocvente ale evreului, sultanul ii facu daruri mari si-i dete drumul sa plece.

Ce sens aveau oare toate aceste gesturi misteriose? Curtenilor sai, sultanul le explica astfel convorbirea cu marele rabin: «Mai intai i-am aratat ca: unul este Dumnezeu. El mi-a raspuns atunci: si cu profetul sau, fac doi. Pe urma i-am aratat prin semne ca soarele se invarteste pe bolta cerului, dela rasarit spre apus; el atunci ghicindu-mi gandul mai repede decat cum as fi crezut, mi-a aratat repede ca, dimpotriva, pamantul se'nvarteste dela apus spre rasarit. Svarlind boabele de orez pe jos, i-am dat a intelege ca astfel a risipit Dumnezeu pe fiii lui Israel El atunci s'a dus si culegand boabele in san mi-a raspuns de fapt ca: astfel se vor aduna toti in sanul lui Abraham».

Cum explica insa rabinul convorbirea cu imparatul? -«Cum ma vazu, repezi de-odata mana cu degetul intins spre mine, dandu-mi a intelege ca o sa-mi scoata un ochi, Eu, ca sa-i arat ca nu-mi pasa, ii raspund prin semne ca eu o sa-i scot pe amandoi. El atunci mi-arata ca asa o sa ma ia de cap si o sa ma invarteasca. Eu, ca sa ma tin tot darz, ii arat ca si eu o sa-1 invartesc de cap in partea cealalta. La urma, daca vede ca nu ma sperii, vrea sa ma uimeasca cu bogatia lui; ia un pumn de orez si-l arunca pe jos: astfel voia sa arate ca el e atat de grozav ca poate sa-si bata joc de lucrul scump. Eu mi-am zis atunci: pentru mine orezul e lucru de pret, eu sunt om sarac; daca nu-ti trebue tie, imi trebue mie»'.

Termenii si relatiile ce constituie componenta simbolica a culturii fac obiectul unor discipline particulare ce au cunoscut o afirmare marcanta in secolul al XX-lea. Acestea sunt urmatoarele: semiotica -teoria generala a semnelor si a simbolizarii; ea cerceteaza conventiile, codurile, miturile, situatiile, ideologiile etc.; semantica - o ramura a lingvisticii preocupata de studiul naturii, structurii si, in special, de dezvoltarea si schimbarea semnificatiei cuvintelor; hermeneutica -stiinta interpretarii textelor in care sunt ihcifrate simboluri (initial exegeza a Bibliei), in acest context trebuie subliniata ideea ca una din sarcinile importante ale antropologiei culturale este aceea de a demistifica: adica de a arata cum obiceiurile capata sens, ca ele sunt rezonabile sau logice, odata ce intelegem setul de semnificatii culturale in care ele sunt inradacinate, intelegerea culturii unui grup, comunitati, societati, inseamna a-i enunta starea de normalitate. Adica a o pune in cadrul de referinta al propriilor ei consideratii si sustineri. Numai astfel, ea isi dizolva opacitatea si devine transparenta.