Principalele metode si tehnici de cercetare ale antropologiei culturale

PRINCIPALELE METODE SI TEHNICI DE  CERCETARE ALE ANTROPOLOGIEI CULTURALE

Alegerea tehnicilor pe care antropologul le va folosi in desfasurarea cercetarii lui depinde de mai multi factori:

1. Caracteristicile temei studiate (nu poti studia relatiile de rudenie cu aceleasi metode cu care studiezi magia);

2. Caracteristicile zonei studiate (daca e o localitate rurala restransa sau un oras);

3.  inclinatiile si preferintele teoretice ale antropologului (daca il intereseaza, indeosebi, relatiile interpersonale, informale sau relatiile organizationale, formale).

Dincolo de toti acesti factori specifici, se poate spune ca anumite metode si tehnici se impun de la sine. Este vorba, indeosebi, despre observatia participanta, punerea intrebarilor, studiile transversale, utilizarea informatorilor bine informati, metodele studierii genealogiei, analiza retelei, monografia.

a. Observatia participanta

Observatia participanta presupune semnalizarea, cu precizie si fara intermediar, a tot ceea ce se petrece in grupul sau zona studiata. Aceasta inseamna, luand in considerare experienta de cercetare pe teren a scolii monografice a lui Dimitrie Gusti¹⁰, urmatoarele:

1. Observatie directa. Este cea facuta de antropolog la locul si la timpul cand se petrece fenomenul supus observatiei;

2. Observatia directa, pentru a fi stiintifica, trebuie sa fie obiectiva, adica simpla inregistrare nepartinitoare a faptelor, fara amestecul prejudecatilor sau a resentimentelor personale (subiective ale antropologului);

3. Observatia trebuie sa fie exacta, adica sa corespunda cu reali­tatea si. in acelasi timp, sa fie precisa. Pentru a fi precisa, antropologul va cauta intotdeauna, unde este posibil, sa numere si sa masoare fenomenele. De cate ori va putea, va face inregistrari tehnice si electronice (fotografii, inregistrari sonore, inregistrari video, etc.);

4.  Observatia stiintifica trebuie sa fie si completa, adica sa tina seama de toate infatisarile fenomenului, fara a se omite vreuna dintre ele. Prin aceasta, observatia trebuie facuta sistematic, iar nu la intamplare;

5.  Pentru a introduce ordine in observatie, este necesar ca observatia sa fie analitica. Prin analiza se intelege desfacerea unui fenomen in elementele lui alcatuitoare.

Pentru inregistrarea observatiilor, care are un rol important in cercetare, RichardM. Hessler¹¹ considera ca antropologul este necesar sa intocmeasca permanent note de teren si sa tina un jurnal de teren. Notele de teren contin date obtinute din cercetarea observationala calitativa si presupun un text narativ scris de antropolog, reflectand observatiile sale. Este de dorit ca aceste note sa precizeze locul, imprejurarile si timpul cand s-a efectuat observatia respectiva. Jurnalul de teren este distinct de notele de teren. El este o agenda pe care antropologul o tine si in care descrie toate deciziile pe care le-a luat in cursul studiului sau observational, toate problemele ce s-au ivit in cercetarea sa si modul in care el le-a solutionat. Jurnalul de teren e un fel de 'roman realist' al cercetarii intreprinse de antropolog.

b. Punerea intrebarilor

Antropologul nu poate fi martorul tuturor fenomenelor pe care vrea sa le studieze. Unele s-au petrecut inaintea venirii lui pe teren, iar altele s-au petrecut in lipsa lui, in timpul cand el se afla pe teren, urmarind anumite probleme specifice. Deseori, despre toate acestea, antropologul ia act prin opiniile unui martor pe care il pune sa povesteasca. El ii va spune opinia lui, pe care o observa direct, si din ea, indirect, trage concluzii despre fenomenul la care nu a asistat. Pentru aceasta antropologul foloseste metoda de a pune intrebari oamenilor in legatura cu aceasta metoda, se impun mai multe conditii:

1. Cunoasterea de catre antropolog a limbii oamenilor pe care ii studiaza. Astfel, antropologii americani care au facut cercetari la noi, indeosebi in anii '80, au venit in tara cunoscand elemente importante de limba romana. Acesta a fost, de pilda, cazul lui Erika McClure ce si-a intocmit, la inceputul anilor '80, lucrarea de doctorat, pe problemele relatiilor interetnice in Romania, dintre romani si sasi, in comuna Vingard, jud. Alba; a lui Katherine Verdery¹², ce a scris cateva carti despre realitatile sociale si culturale din Romania, aflate in perioade istorice diferite de evolutie, sau a lui Gail Kligman, autoarea lucrarii Nunta mortului. Ritual, poetica si cultura populara in Transilvania^³;

2.  Cunoasterea modului in care se pun intrebarile. E nevoie in acest sens de o calificare corespunzatoare, de tact si de o buna cunoastere a situatiei in care antropologul isi desfasoara cercetarea sa. Apoi trebuie sa se faca distinctie intre formalizarea intrebarilor si conversatia informala. in primul caz, antropologul poate folosi chestionare cu intrebari tipizate sau structurate cu privire la asemenea probleme, cum sunt distributia bogatiei si a veniturilor in populatie, atitudinile sau credintele oamenilor referitoare la probleme foarte variate, de la teme de religie la cele referitoare la rudenie. Dar o mare parte din informatiile antropologului provin din intrebarile puse intr-o maniera mai putin formala. Asemenea informatii, de obicei, nu pot fi obtinute decat dupa o perioada mai indelungata de stat pe teren si dupa castigarea de catre antropolog a increderii din partea nativilor.

c. Studiile transversale

in cercetarile mai recente, care au drept obiect societati, grupuri sau comunitati deschise, antropologii au ajuns sa foloseasca si metoda studiilor transversale (survey studies). Aceste studii sunt niste sectiuni transversale ale fenomenelor sociale si culturale caracterizate prin:

1. Sunt facute cu scopul de a dezvalui structura sau sistemele de relatii dintre oameni;

2. Se refera la un singur moment al timpului;

3. Deseori, ele se refera doar la un segment al populatiei, adica la un esantion ce aproximeaza caracteristicile populatiei, in intentia realizarii obiectivului de reprezentativitate.

Conrad Phillip Kottak¹⁴ semnaleaza mai multe diferente intre observatia participanta (metoda etnografica prin excelenta) si cercetarea transversala:

1. in cercetarile transversale obiectul de studiu este in mod obisnuit un esantion ales (dupa o tehnica oarecare) de catre cercetator. Etnografii, in mod normal, studiaza comunitati in intregul lor si aflate in functiune;

2.  Etnografii desfasoara o munca pe teren fara intermediari, stabilind o relatie directa cu oamenii pe care ii studiaza. Ei cauta sa stabileasca un raport benefic, relatii bune, prietenesti, de lucru, bazate pe contacte personale. Deseori, cei ce desfasoara studii transversale nu stabilesc contacte personale cu cei care raspund la anchetele de opinie. Ei pot angaja operatori, asistenti, chemati sa obtina raspunsuri de la cei selectinati in esantion. De asemenea, ei pot folosi chestio­nare, prin posta sau interviuri, prin telefon.

3. Etnografii se straduiesc sa-si cunoasca informatorii lor si, in mod deosebit, iau in considerare viata lor in totalitatea ei. Deseori, cel ce efectueaza o cercetare transversala, pune accent pe un numar mic de variabile, cum ar fi cele ce influenteaza votul, mai degraba decat sa tina seama de viata totala a oamenilor;

4. Cercetari transversale se fac in natiunile moderne, unde cei mai multi oameni stiu carte, fapt care le permite sa completeze propriile lor chestionare. Etnografii, cu o mai mare probabilitate, studiaza oameni care, in parte, nu stiu sa scrie sau sa citeasca bine sau chiar deloc;

5. Cum studiile transversale se ocupa de grupuri mari si diverse, de esantioane si de probabilitati, rezultatele lor pot fi analizate statistic. Deoarece societatile pe care etnografii le studiaza in mod traditional sunt mici si mai putin diverse, multi etnografi nu au insusit cunostinte statistice de mare rafinament.

d. Informatorii bine informati

Una dintre metodele cunoscute ale antropologiei culturale este folosirea informatorilor bine informati. In fiecare comunitate exista persoane, care, datorita unor imprejurari favorabile, cum ar fi: varsta, luciditate, inteligenta, autoritate civica, prestigiu, orizont cultural etc., pot oferi cele mai complete, mai precise si mai folositoare informatii despre aspectele particulare ale vietii sociale si culturale. Acestia sunt informatorii bine informati. Descoperirea lor este extrem de folositoare antropologilor. Informatorii respectivi pot fi depozitarii celor mai extinse si concrete informatii despre relatiile de rudenie stabilite pe linia mai multor generatii, ei pot cunoaste cel mai bine riturile de trecere, alte manifestari ale culturii populare (mituri, magie, legende, basme, balade etc.}, modalitatile traditionale de vindecare a bolilor, s.a.m.d. Erika Mc Clure a recurs la aceasta metoda. Ea a confectionat plansa reprezentand corpul omenesc. Apoi, a intrebat informatorii, romani si sasi cum se spune diferitelor parti ale corpului nostru, inregistrand toate denumirile. Asa a aflat cuvintele imprumutate de sasi de Ia romani si de romani de la sasi. In fond, pe aceasta cale ea a ajuns la un aspect concret al relatiilor interetnice.

e. Metoda genealogica

Metoda genealogica consta intr-o notatie specifica a liniilor si structurilor de rudenie, descendenta si casatorie, ce constituie caramizile din care sunt constituite indeosebi culturile non-industriale si care isi mentin, in parte, importanta si in societatile moderne. In aceste culturi contactele dintre oameni au loc, in principal, daca nu exclusiv, pe baza de rudenie. Antropologii, plecand de la acest adevar, au. clasificat societatile dupa structurile for de rudenie. Casatoria este importanta in societatile non-industriale, in mod particular, pentru considerentul ca efectuarea unor casatorii intre comune, triburi si clanuri dau nastere si intretin aliante economice si politice. Modul in care sunt inregistrate datele genealogice reprezinta un capitol aparte al problematicii rudeniei si descendentei.

f. Analiza retelelor

Analiza retelelor este o tehnica folosita initial pentru studiul comunitatilor mici. Astazi ea prezinta interes si in cercetarea oraselor. Analiza retelelor topografiaza tipurile de legaturi pe care fiecare persoana le are cu ceilalti. Acestea pot fi de vecinatate, sociomeirice (de alegere si respingere), rudenie prin sange si/sau alianta, organizationale (pe linia bisericii, partidelor politice, etc.). Setul de relatii ale unei persoane cu celelalte (de orice tip ar fi ele: economice, sociale, politice, religioase, etc.), se cheama reteaua personala. Studiul retelelor personale conduce la descoperirea liderilor, ce tind sa aiba legaturi numeroase si diverse. Antropologii culturali au semnalat doua tipuri de retele de relatii:

1.  Retele impletite strans (close-knit networks), caracteristice comunitatilor rurale si societatilor non-industriale, in care multi dintre prietenii, vecinii si rudele cuiva sunt cunoscuti de toti ceilalti, la fel ca si rudele lor, sau, altfel spus, aproape toti se cunosc unii cu altii;

2.  Retele impletite dezlanat (loose-knit networks) caracteristice societatilor urbane si complexe, in care oamenii ce se cunosc unii pe altii in cele mai multe cazuri nu-si cunosc reciproc prietenii, vecinii si rudele.

g. Monografia

Monografia este o metoda laborioasa si complexa de cercetare a realitatilor sociale si culturale al unui grup, unei comunitati sau unitati sociale. Se considera ca Bronislaw Malinowski, petrecand mai multi ani studiind insularii de pe Trobriand, a elaborat o veritabila monografie, considerata ca o monografie etnografica clasica, pe care a publicat-o in cartea sa Argonaut!! Pacificului de Vest (Argonauts of Western Pacific), in monografia lui, el a descris societatea Trobriand ca pe un intreg.

Sub conducerea lui Dimitrie Gusti, la noi in tara, au fost intreprinse, incepand din anul 1924, monografii sociale si culturale in mai multe sate romanesti (Goicea - Mare, jud. Dolj, Rusetu, Fundul - Moldovei, Sant ^gtc.). Pentru a ne da seama de felul in care au inteles metoda monografica, Dimitrie Gusti si scolarii lui, este necesar sa cunoastem, fie chiar in mare, planul chestionarului care a fost pus taranilor. Planul cuprindea patru cadre si patru activitati sau manifestari. In randul cadrelor se aflau: cadrul cosmogonic (asezarea geografica, solul, subsolul, departarea de alte localitati, asezarea fata de caile de acces, fauna, flora); cadrul biologic (numarul populatiei, variatia populatiei, structura biologica, starea sanitara, mijloace sanitare); cadrul istoric (originea satului, evolutia satului, caracteristici istorice actuale); cadrul psihic (sentimentul, intelectul, vointa). Erau avute in vedere urmatoarele activitati sau manifestari: activitatea economica (averile, uneltele, vatra satului si islazul, caile de comu­nicatie, targurile, bugetul, bancile, cooperativele); activitatea juridica (judecatoria si jandarmeria, delictele, ideile taranilor privitoare la legi si la jandarmi, cum sunt raporturile sociale in sat); activitatea politica (alegeri, starea de spirit in timpul alegerilor, clasele politice si cluburile, existenta simt civic, disfunctiile); activitatea spirituala (intelectuala, morala si religioasa, biserica, estetica, factorii culturali si activitatea lor).

-CAPITOLUL IV DESFASURAREA EFECTIVA A CERCETARII

Aceasta etapa a cercetarii ridica problema detasarii (sau a neutralitatii) antropologului de domeniul temei sale. in majoritatea disciplinelor academice, sub influenta pozitivismului si neopozitivis-mului, s-a incetatenit ideea tratarii fenomenelor aflate sub studiu ca pe niste lucruri (ca de exemplu cum sunt tratate substantele chimice prin microscop). Aceasta idee a fost sustinuta, de pilda, in sociologie, de catre Emile Durkheim. Antropologul are un statut diferit. El cerceteaza oamenii, grupurile de oameni, comunitatile cu care si in care trebuie sa traiasca si cu care trebuie sa interactioneze. Daca antropologul se manifesta ca un om rece, detasat, indiferent, el nu va ajunge nicicand sa descopere universul simbolic si semnificational al culturii grupului sau comunitatii pe care o studiaza. Relatiile lui sociale genereaza, in mod fatal, angajamente emotionale si ridica dileme cu caracter etic, judecati de valoare. Tinand seama de toate acestea, antropologul trebuie sa invete sa se integreze intr-o noua lume, poate foarte mult diferita de a lui, si sa invete noi reguli de comportare si supravietuire. Cateva probleme merita sa fie semnalate in legatura cu aceasta etapa a cercetarii.

intai de toate, se pune problema stabilirii legitimitatii antro­pologului ca un cercetator in ochii subiectilor studiilor lui. Aceasta problema este numita castigarea vizei de intrare (Gaining Entrey). Ea are mai multe elemente:

1.  Efectuarea si depasirea unor formalitati. Anumite institutii si unele tari pretind obtinerea permisiunii de cercetare (intr-o tara diferita, intr-o zona diferita, intr-o institutie oarecare etc.).

2.  Angajamentul ca antropologul va depune copiile notelor si lucrarilor sale editate la arhivele sau bibliotecile unde domeniul cercetat este arondat;

3.  Castigarea suportului din partea subiectilor cercetati. Antro­pologul trebuie sa convinga oamenii ca el nu reprezinta un pericol pentru bunastarea lor, ci sa fie cat mai cinstit posibil cu privire la obiectivele cercetarii lui;

4. Antropologul trebuie sa depaseasca statutul de out-sfder si sa fie apropiat de grupul sau comunitatea studiata (fara insa a ajunge un nativ in puterea cuvantului);

5. Antropologul este obligat sa traiasca in conditii umane foarte diferite de cele cu care este obisnuit (de alimentatie, locuinta, igiena, transport, etc.);

6. Antropologul trebuie sa faca fata unor tensiuni nervoase: teama sau esecul acceptarii de catre oameni ca cercetator legitim sunt comune. De asemenea, el trebuie sa se acomodeze unei culturi diferite, sa suporte un veritabil soc cultural.

in al doilea rand, trebuie luata in considerare problema controlului asupra calitatii informatiilor stranse. Cateva aspecte atrag atentia in aceasta privinta:

1. Reactivitatea, adica efectele pe care le are antropologul asupra subiectilor, ca o consecinta a observarii intervievarii si a folosirii altor metode si tehnici de cercetare. Antropologul trebuie sa judece corect daca prezenta lui a schimbat 'terenul' si in ce fel anume;

2. Sentimentele cercetatorului. Se refera la tratamentul diferit de catre antropolog al subiectilor, in functie de simpatiile si antipatiile lui. Sentimentele de simpatie favorizeaza cresterea interactiunii cu anumiti subiecti; ceea ce poate constitui un motiv de distorsiune a realitatii studiate;

3. Coroborarea mai multor observatii diferite pentru a vedea daca informatiile obtinute se valideaza si se sprijina unele pe altele.

in al treilea rand, munca de cercetare a antropologului cultural ridica anumite probleme legate de responsabilitatea lui sociala. Iata cateva dintre ele:

1.  Antropologul spera ca de datele cercetarii lui va beneficia umanitatea, vor beneficia oamenii. El se simte obligat sa ajute oamenii in mijlocul carora a trait si a studiat;

2.  Sunt posibile efecte diferite ale cercetarilor intreprinse de antropolog (benefice: cunoasterea unor zone in scopul emanciparii lor sociale si culturale, dar si malefice: dezvaluirea unor informatii ce pot avea consecinte negative asupra celor studiati - evaziune fiscala, contrabanda, etc.).

3. Nevoia ca antropologul sa dovedeasca in lucrarile pe care le publica o discretie corespunzatoare, astfel incat sa nu trezeasca reactii adverse;

4.  Antropologul trebuie sa fie atent si la cunoasterea de catre subiecti a surselor, fondurilor primite de el pentru cercetare. Altfel, el poate crea suspiciuni nedorite si compromite cercetarea;

5. Antropologul trebuie sa evite a lua partea unor forte sociale si politice aflate in divergenta si chiar conflict cu alte forte similare. El nu trebuie sa schimbe prin prezenta lui realitatea si, eventual, sa o tensioneze. Katherine Verdery in lucrarea ei National Ideology under Socialism: Identity and Cultural Politics in Ceausescu's Romania afirma ca a procedat altfel: Cat timp s-a aflat pe teren in Romania, declinandu-si calitatea de cercetator si asumandu-si un alt rol. ea a luat deschis partea unor opozanti ai regimului existent. Prin aceasta ea a putut influenta cursul evenimentelor din Romania. Dupa decembrie 1989, la putin timp, ea a acordat un interviu unei reviste din Iasi in care, glisand spre politic si ridicol spune lucruri greu de crezut ca pot fi afirmate de un antropolog.

Note si bibliografie

1.  Robert H. Heiser, Long - Range Datting in Archeo/ogy, in Anthro-po/ogy Today. An Enciclopedic Inventary, Alfred L. Kroeber ed., The University of Chicago Press, Chicago and London, 1965.

2.   Fie/d Methods and Techniques in Linguistics, in Anthropo/ogy Today. An Enciclopedic Inventary.

3.  Culture & Conduct, En Excursion in Anfhropo/ogy, Second Edi-tion,WadsworthPublishingCompany, Belmond, California, 1990.

4.  Max Gluckman, Introduction in The Craft of Social Anthropo/ogy, editedbyA. L. Epstein, Tavistock Publications, GreatBritain, 1967.

5.  Mathilda White Riley, Sociohgical Research l, A Case Approach, Harcourt Brace & World Inc., New York and Burlingame, 1963.

6.  Paul Bohannan, Socia/Anthropo/ogy, Hoit, Rinehart& Winston, New York, 1963.

7.  Richard A. Barrett, Culture & Conduct En Excursion in Anfhropo/ogy.

8.  Michael C. Howard, Fi/i: Race and Politics in a Pacific Jsland State, Penguine, Melbourne, 1988.

9.  Richard M. Hessler, Social Research Methods, Hoit, Rinehart & Winston, New York, 1991.

10.  Serban Voinea si H. H. Stahl, Introducere in sociologie, Ed. P.S.D., Bucuresti, 1947.

11.  Op. cit.

12.  Transyluanian ViHagers, 1988. National /deo/ogy under Socialism: Identity and Cultural Politics in Ceausescu's Romania, 1990. Personal am sprijinit activitatile de cercetare efectuate de Erika McClure si dr. Katherine Verdary, in Romania. La sugestia mea si-au ales localitatile pe care le-au studiat, iar in cazul ultimei si gazda, care i-a fost de mare folos.

13.  Polirom, Iasi, 1998.

14.  Anthropo/ogy. The Exploration of Human Diuersity, Mc.Graw -Hill Inc., New York et al., 1991.