Domeniile fuziunii: actiunea si imaginarul

Domeniile fuziunii: actiunea si imaginarul

Daca, urmind sugestiile semanticii istorice, am deosebit pina acum in primul rind valorile contrastive ale utopiei si revolutiei, in subcapitolul de fata vor fi cautate echivalentele, convergentele, identitatile. Deja Coleridge remarcase cum, in tim­purile de mare agitatie politica, termenii in care sint exprimate teoriile politice devin tot mai abstracti si mai nepractici, in loc sa devina din ce in ce mai practici ; toate teoriile capata o infatisare universala, fiind rescrise in termenii universalului si ai absolu-tului¹⁵. Este o trasatura generala a intelighentiei, patura sociala in care isi gasesc izvorul utopia si revolutia¹⁶. Ręveur concret (revolutionarul) sau ręveur constant (utopistul)¹⁷, intelectualul fascinat de politica supune realitatea unei operatiuni de abstrac­tizare, de traducere in discursul idealitatii si al imaginarului. Un asemenea om nu poate opera in sfera concretului, chiar atunci cind trece la actiune : schemele sale sint mai importante pentru el decit oamenii, decit viata. Cu izbucnirea Revolutiei fran­ceze, utopia patrunde pe de-a-ntregul in structura actiunii politice, iar formele de guvernamint se identifica teoretic cu imaginile ordinii perfecte din traditia utopica.

in consecinta, critica utopiei va deveni o strategie esentiala a criticii revolutiei si a tuturor miscarilor politice. Edmund Burke vorbea de ^philosophical fanatics' si de "abstract perfection' cu referire la revolutionarii de la 1789, iar literatura polemica din jurul revolutiilor de la 1848 si din secolul nostru pro­duce un Ideal-typus al utopistului revolutionar. Acesta provine aproape in toate cazurile din paturile mijlocii ale societatii, sau chiar din cele privilegiate, fiind o "creature of fantasy' (Lasky). Spre deosebire de saraci, declasati, lumpen, de tarani ori muncitori (care, prea aproape de mizerie, au doar posibilitatea rebeliunii, a violentei vindicative si nesistematice), revolutionarul "has the leisure to cultivate his utopian imagination, and he has the educated nimbleness to work out all manner of theory and practice, strategy and tactics, ideology and dogma'. El ramine intotdeauna izolat de masele in numele -dar fara acordul - carora isi asuma rolul demiurgului social; de fapt, lupta de clasa cea mai dura se da tocmai intre acest personaj, dogmatic, crud si egoist, care monteaza o stapinire birocratica, antipopulara, demagogica, si massa ajunsa la disperare, tradata si manipulata tocmai impotriva intereselor generale. Sintetizind, sa facem apel tot la cuvintele lui Melvin J. Lasky, citat si ceva mai sus : "Revolution is the conspiracy of an élite and is, thus, the enemy of genuine popular reform. The revolutionary élite is the only new class that emerges from the blood­-letting free and fulfilled. For what is Revolution but the apocalyptic longing to create Paradise at a stroke When has it ever been the proposal of men of reason and realism? Who can claim that it offers a serious considered reconstruction of a defective social order? Does it not, rather, appear to be an affliction of the modern mind a faith in ideal means for ideal ends, a fantasy of the perfect act to inaugurate the perfect society, a fevered dream of a storm and an earthquake that were never seen on land or sea?'¹⁸. Din lunga diatriba a lui Lasky, dincolo de figurile de stil cam exaltate si de revenirea la definitia revo­lutiei ca fenomen patologic, sa retinem citeva aspecte: opozitia dintre revolutie si reforma; inspi­ratia apocaliptica; legata de aceasta, schimbarea brusca si radicala a societatii.

Parafrazind pe Michael Walzer, care scrisese ca revolutia engleza a fost "a continuation of religious activity by military means' (The Revolution of the Saints, 1965), Melvin J. Lasky definea revolutia ca "a continuation of utopian longing by violent means'¹⁹. intr-adevar, revolutia incepe cu intrebarea pe care orice utopist si-o pune: "Ce-i de facut?'. De la Morus la Owen, de la Herzen la Cernisevski (pentru a nu aminti alte nume ilustre), aceasta intre­bare face trecerea de la utopie la revolutie, de la potenta la act, de la visare la actiune ; intrebind astfel, utopistul renunta in fine la ipocrizia discursu­lui sau (care se insinuase pina atunci in perfecta impunitate, ca discurs despre o lume care nu exista, despre un tarim imaginar)²⁰ si se manifesta ca fiinta istorica. Revolutia este tocmai intilnirea utopiei cu istoria, atunci cind opozitia dintre (cu vorbele lui Landauer) Utopie si Topie nu mai poate fi controlata, cind fantasmele ordinii perfecte se metamorfozeaza in program. Revolutia massifica acea betie a posi­bilului pe care elita utopistilor o traia in solitudine complexata ori in micile cercuri de visatori, iar societatea e prinsa in virtejul unei senzatii ire­zistibile ca "tout est devenu possible' (Michelet)²¹. Radacinile filozofice si teologice comune ale utopiei si revolutiei, mai cu seama legaturile ambelor cu mesianismul, genereaza o electrica atmosfera ideo­logica: "The imaginative extension of political ideas and their embellishment by myth and metaphor induce an ideological atmosphere in which men, beginning with more ordinary and even humdrum social concerns, come to think of their activities in terms of the life-and-death purposes of mission and destiny'²².

Puternic valorizate simbolic, faptele pastreaza amprenta imaginarului exaltat si se leaga potrivit unei logici care supune realul, ajutata de ideologi-zarea discursului public si a autoimaginilor revolu­tionare. insasi utopia se transforma pe deplin in ideologie (ca in cazul iacobinilor), derealizindu-se. in planul discursului, pozitivitatea crescinda a utopiei ideologizate ascunde urma oricarui dubiu, iar pasiu­nea e "étouffée par les formules répétitives, le pathos conventionnel et la condensation des formules qui tend ŕ produire un effet hypnotique' mai mult, idealul virtuos "devient l'unique signifié, le seul référent étant une société intemporelle d'oů serait exclu tout négatif (conflits, injustices, vices privés ou publics)'. Miscarea de idealizare prevazuta de Rousseau se inverseaza, iar coerenta patriotica e inlocuita de ura mobilizatoare, pe cind virtutea politica e inlocuita de teroare ; binarismul primar al ideologiei desfiinteaza nuantele si opune - in teorie ca si in practica - valori absolute²³. Nu mai ramine loc pentru utopie : ideo­logia triumfa²⁴. E vorba de o ideologie care aspira la coerenta totala si aduce cu sine oroarea de ezitari, intrebari si ocolisuri; de aceea, serenitatea utopiei se transforma la revolutionar in angoasa si intransi­genta, in entuziasm si agitatie.

Utopismul asigura o analiza critica a omului si societatii, avind in cel mai bun caz valoare euristica si tinzind sa influenteze interpretarile colective, structurile cognitive, imaginarele sociale (prin receptarea sa distorsionata, distantarea utopica devine un veritabil "dispositif de conscientisation'); promisiunile irezistibile ale cetatii radioase fuzionau cu asteptarile sociale, atit in apeluri cit si in fapte, divulgind irationalitatea lumii reale, si ilogismul topos-ului, globalizind critica societatii²⁵. Pe aceasta cale, dorintele multimii erau sistematizate si manipulate (in societatile marginale, utopismul si, mai tirziu, revolutia introduc aspiratii noi, adesea neintelese si rastalmacite initial), iar anumite minoritati active capatau coerenta prin apelul la un limbaj comun. Daca utopia nu putea trece de pe hirtie in viata intocmai cum fusese ea inchipuita de vreun vizionar, nu e mai putin adevarat ca ea influenta, prin difractii si feedback, lectura si inter­pretarea lumii reale. Cum au recunoscut toti analistii acestui proces, de la Lorenz von Stein (opinia sa despre insemnatatea lui Fourier si Saint-Simon avea sa se regaseasca, dupa un deceniu, la Marx) pina la contemporanii nostri, sistemele si ideile-forta utopice cu circulatie aleatorie intervin deopotriva ca surse teoretice si conditii practice ale provocarilor, conflictelor, schimbarilor.

inceput ca mythos, drumul ideilor imagini utopice sfirseste ca ethos revolutionar. Etapa de legatura este, cum am mai aratat, ideologizarea, rescrierea utopiei in termenii relatiei dintre scopuri si mijloace ; ideologia asuma dubla functiune de a exprima situatia si interesele unei clase, dar numai prin deformarea si ocultarea raporturilor reale intre clase (mai ales a raporturilor de productie, principala miza a luptei dintre clase - potrivit lui Marx) ; desi este un factor real al conflictelor sociale, ideologia va opera deci prin intermediul irealului si al iluzo­riului²⁶. Asa cum observa si Francois Furet, natura si dinamica Revolutiei franceze (si, as adauga, ale oricarei revolutii) pot fi intelese tocmai prin rolul ideologiei si al propagandei (care e  sistem de reprezentari si actiuni, dar si sistem al puterii), prin "la dialectique du pouvoir et de l'imaginaire'²⁷. Daca refularea utopiei ar putea reusi la infinit, revolutia ar fi aminata la infinit ; poate ca tocmai acesta este si secretul stabilitatii sistemelor totalitare, capabile sa cenzureze imaginarul individual si pe cel social, sa impiedice formarea visului care s-ar putea trans­forma in fantasma, idee-forta, actiune. Cu atit mai mult, sistemele politice instaurate de revolutii vor tinde sa controleze si sa dirijeze procesele de consti­tuire si difuziune ale viziunilor legate de societate. Chiar cazurile extreme ale trotkismului si ale revolu­tiei permanente in general, chiar revolutiile culturale nu sint altceva decit exercitii de conditionare a imaginarului si de eliberare a tensiunilor sociale pe directii strict observate²⁸.

Stabilind contururile domeniilor de fuziune a utopiei cu revolutia, admitem o functie catalitica a utopiei: coborind din sferele elitelor intelectuale in universul literaturii populare si cliseizindu-se, utopia contribuie la miscarea masselor din punctul critic al servitutii voluntare (aceasta ultima sintagma are sensul dat de Etienne de la Boetie). Cind revolutia se declanseaza, insist, discursul utopic reculeaza ; dupa ce utopia literara fusese o forma preferata a discursului ideologic in tot secolul XVIII, productia genului intra in criza, ajungind aproape la disparitia totala: in 1789, cu putin inainte ca evenimentele sa se precipite decisiv, extrem de populara colectie de voyages imaginaires isi inceteaza aparitia, lasind primul plan unui utopism doctrinar din ce in ce mai desprins de traditiile umanismului si pornit sa im­puna o teorie sociala noua, "rationala', "stiintifica'²⁹. Discursul metaistoric din epoca Revolutiei franceze poarta amprenta dimensiunii utopice a mentalitatii revolutionare (scrierile lui Condorcet, considera Bronislaw Baczko, sint documente ale acestei contaminari), dar utopiile propriu-zise ies din scena.

Marx considera ca revolutia aduce sfirsitul utopiilor, deoarece clasa muncitoare trece la actiune, nu se mai complace in fantasme (Razboiul civil in Franta, 1871); daca interpretam epoca mai nuantat, observam ca, pe de o parte, insasi revolutia se impune ca utopie (Marx nota ca mult-asteptatele mijloace deveneau, in atmosfera de speranta apoca­liptica, scop-final), iar pe de alta parte, "ratiunea' aclamata de revolutionari sacrifica reprezentarile populare de tip utopic, incepind de la Cocagne si Arcadii pina la viziunile milenariste. Cenzurind tot acest univers mental, revolutia va sti sa retina exact elementele convenabile, acum sarace si univoce ; de-utopizarea revolutionara, cu toate vicleniile sale, e radicala si stabileste paradoxala performanta de a inlocui o lume imaginara cu programul unei lumi imaginare ; lucru bizar, massele se lasa amagite de o doctrina care le cere eforturi si sacrificii (utopia era data, nu construita).

E interesant cit de mult seamana, cind trec la chestiuni practice, utopistul si revolutionarul. Ambii doresc sa ajunga dintr-o singura lovitura la tinta. Pe hirtie, utopistul o face usor: un naufragiu, o desco­perire intimplatoare sau contagiunea instantanee a unui exemplu functioneaza ca "raccourci escatologic' (am teoretizat saltul ontologic al utopiei in studiul citat la nota 1). in viata, lucrurile stau altfel, dar conceptia catastrofica a revolutiei (care nu e altceva decit pura utopie, in fond, cum scria inca din 1896 Eduard Bernstein) si imaginile recurente ale contagiunii revolutionare dovedesc peremptoriu ca ontologia si gramatica se pot confunda, sub semnul miracolului³⁰.

Cum poate fi schimbata lumea? Dar, mai ales, cum poate fi ea schimbata repede ? Schimbarile sint partiale, chiar cele mai impetuoase revolutii nu sint decit un lant de reforme, care nu regenereaza instan­taneu lumea. E drept, revolutia si reforma (ca interventii in evolutie) au puncte comune, incepind cu programul unei schimbari. Reforma - aceasta "Revolution von oben', cum o definea in 1808 juristul bavarez Anselm von Feuerbach - se dovedeste insa dusmanul revolutiei: "Die kleinen Anderungen sind die Feinde der grossen Anderungen' (Brecht). Totul depinde de raportul dintre individ si putere : cind individul detine puterea, viseaza in cel mai bun caz la reforme; atunci cind nu are putere, individul va dori revolutia. Ceea ce duce si la enorma diferenta de masura intre reforma si revolutie - aceasta din urma e prin excelenta nemasurata, fiind foarte vecina (oricit ar nega) cu nihilismul, cu anarhismul. Legea revolutionara, scria Proudhon (Idee genérale de la Revolution au XIX^e siécle, 1851), este antiteza, e conditia ca orice reconstructor sa fie mai intii un demolator ; sintetizind, Proudhon alesese ca motto al cartii sale despre contradictii (foarte instructiva cu privire la gindirea revolutionara in ansamblu) anti­teza din Deuteronom: Destruam et aedificabo. intr-adevar, atit cit dureaza faza "calda' (exaltata si creatoare) a unei revolutii, nihilismul este evident : Rabaut de Saint-Etienne, presedintele ales al adu­narii revolutionare, vorbea ca Bakunin (ori ca Bazarov, personajul lui Turgheniev din Parinti si copii): toate institutiile Frantei, care incununeaza mizeria poporului, trebuie distruse ; pentru a face fericit poporul e necesar sa fie schimbate ideile, legile, morala, lucrurile, cuvintele, oamenii ; totul, absolut totul trebuie distrus, fiindca totul trebuie luat de la capat. Maxima lui Bakunin ("Pasiunea pentru distrugere e o pasiune creatoare') poate fi pusa in gura oricarui tribun al revolutiilor incipiente. Mai tirziu, pe masura ce revolutia se "raceste', se "rutinizeaza' (fenomen ce atrage si el esecul istoric al sperantelor revolutionare), asemenea extremisme devin tot mai rare si mai nepopulare³¹.

in mod asemanator, imaginile violentei benefice si ale barbariei mintuitoare, plina de forta regene­ratoare (Michelet scria in Le Peuple ca accepta ca oamenii progresului sa fie numiti barbari: "nous avons bien plus de chaleur vitale'), se depreciaza si sint abandonate; teama de haos si anarhie este opusa revolutiei si deseneaza o utopie post-revolu-tionara a calmului si ordinii perfecte (e atitudinea lui Wieland, de exemplu, fata de Revolutia franceza). Lumea doreste din nou echilibru: navalnicii Levellers sint acuzati de "Utopian anarchy', Gorki vorbeste de "anarhism zoologic' atunci cind se refera la gloatele surescitate din decembrie 1917. Adesea, utopistul si revolutionarul, treziti din visare, ajung la cainta - ca Henry Redhead York, in acest pasaj din A Letter to the Reformers, scris dupa patru ani de inchisoare pentru activitate revolutionara: "In the universal uproar which succeeds the reign of laws, the abettors of such system, awaken from their delirium; and retire with affright from the monster which they have raised. But the repentance of the Utopian artists comes too late ; the tumults of the passions are not so easily asswaged; and they are doomed to be mortified spectators, perhaps victims, of a howling storm, which they perceive it is easier to set in motion, than to appease. I speak feelingly'³². Dar nu asemenea pocainte - atit de rare si aproape niciodata sincere - importa, ci raspunsul la o intrebare cruciala: cum se ajunge din azurul utopiei la carnagiul revolutiei ? Unde s-a gresit ?

Si aceasta problema are o bibliografie supra­dimensionata. Din ea se retine raspunsul lui Karl R. Popper: utopia produce violenta. Vechiul adversar al utopismului care e Popper si-a expus ideile privind nasterea violentei din utopism intr-o conferinta din 1947, dar e suficient sa deschizi aproape oricare din cartile sale (mai ales The Open Society and Its Enemies si The Poverty of Historicism) pentru a descoperi tezele criticii utopiei: deoarece nu putem determina stiintific scopurile ultime ale actiunilor politice, sau numai prin metode rationale, diferentele de opinie privind ordinea ideala nu vor putea fi atenuate numai prin metoda argumentarii ; aceste divergente vor avea, cel putin partial, caracterul unor diferente religioase intre care nu incape tole­ranta; actiunea politica si discutia care se bazeaza pe utopism trebuie sa fie rationale, iar actiunea rationala nu e posibila decit atunci cind tinta este definit hotarita; prin urmare, utopistul trebuie sa-si invinga competitorii (inclusiv pe cei, ca si el, adepti ai utopiei in sens general), sa anihileze orice vederi eretice ; cum insa drumul spre idealul utopic e lung, e nevoie sa se stearga pina si amintirea celorlalte orientari : numai asa rationalitatea actiunii politice isi poate apara multa vreme indispensabila inva-rianta a telului (istoria ne invata ca acest tel - si in consecinta programele de a-l atinge - se schimba foarte mult) ; or, dominatia asupra concurentei nu se poate obtine si mentine decit prin violenta³³.

Desigur, e vorba de violenta in sensul cel mai larg, care merge de la amenintarea cu forta si folosirea fortei pina la mijloacele mai rafinate ale propa­gandei. Caci propaganda e un domeniu in care fuziunea utopiei cu revolutia a fost evidenta intot­deauna. Pentru a nu mai aminti si aici tacticile si tehnicile utopiei, sa inregistram doar citeva puncte de vedere revolutionare clasice ; vom descoperi din nou cit de putin inventa Orwell. Astfel, Mirabeau nu se multumea sa arate omului adevarul ; el voia sa-l pasioneze pentru adevar : "c'est peu de le servir dans les objets de nécessité premičre, si l'on ne s'empare encore de son imagination' de aici decurgea un sistem de educatie publica, pentru a "forma sufle­tele'. Rabaut de Saint-Etienne dorea in 1792 sa gaseasca "un moyen infaillible de communiquer incessament, tout ŕ l'heure, ŕ tous les Français ŕ la fois, des impressions uniformes et communes, dont l'effet doit les rendre, tous ensemble, dignes de la Révolution'. La rindul sau, Anacharsis Cloots cerea "d'assurer ŕ la République le commerce exclusif des matičres premičres dont se fabrique l'opinion publique'; era un obiectiv urmarit si de celebrul Bureau de l'Esprit, sectia Ministerului de Interne insarcinata cu propaganda, infiintata la 18 august 1792. Englezii nu s-au lasat depasiti de francezi : John Oswald, tinarul poet din Edinburgh ce aderase la Clubul Iacobin si se distinsese ca sef militar in Revolutia Franceza, voia ca legea impotriva suspec­tilor sa fie mult mai drastica, cerind lichidarea tuturor suspectilor ; Sir Brooke Boothby, cel care ne-a lasat una din cele mai plastice imagini ale propagandei ("I would find them [pe prieteni ca si pe dusmani] where they lay asleep and hollow in their ear REVOLUTION', A Letter to Edmund Burke, 1791), scria in 1790: "teach it [Revolutia] diligently to our children, let us talk of it when we sit in our houses, and we walk by the way; when we lie down and when we rise up; let us bind it for a sign upon our hands and as a frontier between our eyes ; let us write it upon the posts of our house and on our gates'³⁴. Inventia unui telescreen vine de la sine.