Simion Barnutiu (1808 - 1864)

Simion Barnutiu (1808 - 1864)

Simion Barnutiu s-a nascut la 21 iulie 1808, in satul Bocsa Romana, dintr-o familie saraca. La varsta de 23 de ani este numit profesor de Istorie Universala la scoala din Blaj.

Dupa un rasunator proces, nemaiputindu-si continua activitatea de profesor, va studia trei ani la facultatea de drept din Sibiu. De aici va raspandi in 1848 celebrul sau manifest din 24 martie, cunoscut si de Marx, in care milita pentru egalitatea nationala. Anul 1848 l-a impus pe S. Barnutiu ca pe unul din cei mai de seama conducatori. Prin activitatea si munca sa el a reusit sa ridice mult prestigiul Universitatii din Iasi.

Om politic, filozof si jurist fruntas al revolutiei de la 1848 din Transilvania, profesor universitar, Simion Barnutiu, socotit de unii cercetatori cel mai de seama ganditor al romanilor transilvaneni de la jumatatea secolului trecut[1], a facut parte din generatia intelectualilor pasoptisti care s-au ilustrat in cele trei tari romane prin aportul lor la renasterea politica si afirmarea natiunii noastre in epoca moderna.

Ideolog al luptei nationale a romanilor de peste munti, Barnutiu a ramas cunoscut in istoria gandirii politice romanesti indeosebi prin vestitul discurs rostit in catedrala de la Blaj in timpul Adunarii Nationale a romanilor din 3-5 mai 1848, al carei vicepresedinte a fost. Dupa infrangerea revolutiei, a trecut in Moldova, unde a fost, pana la incetarea din viata, profesor de filozofie si drept la Universitatea din Iasi. In cursurile sale, indeosebi in cel din drept public al romanilor, a continuat sa propage idei politice democratice si progresiste, idealul unirii nationale a tuturor romanilor.

Ca si alti luptatori pasoptisti, Barnutiu considera ca nu poate exsista libertate politica si dreptate sociala fara libertate nationala. Polemizand cu infocare impotriva tezei eronate si mincinoase a conducatorilor revolutiei ungare de la 1848 care promiteau romanilor si altor nationalitati din Transilvania un regim de libertate politica si desfiintarea serbiei, dar fara recunoasterea libertatii lor nationale, ci dimpotriva, in schimbul dizolvarii lor in natiunea unica ungara, el a sustinut permanent ca "libertatea cea adevarata a oricarei natiuni nu poate fi decat nationala"[2]; nu exsista libertate atunci cand nu-ti poti pastra si afirma liber nationalitatea; "libertatea fara nationalitate nu se poate intelege la nici un popor de pe pamant" [3] - spunea el in mentionata cuvantare de la Blaj.

Dreptul natiunilor la existenta si libertate este pentru el un drept fundamental, primordial. "Fara de nationalitate nu e libertate, nici lumina nicaieri, ci pretutindeni numai lanturi, intuneric si amortire - declara el sub boltile catedralei din Blaj. Ce este apa pentru pesti, aerul pentru zburatoare si pentru toate vietuitoarele; ce este lumina pentru vedere, soarele pentru cresterea plantelor, vorba pentru cugetare; aceasta e nationalitatea pentru orice popor; intr-insa ne-am nascut, ea este mama noastra Nationalitatea e indemnul cel mai puternic spre lucrare pentru fericirea neamului omenesc. Pe cel ce nu-l trage inima sa lucreze nici macar pentru gloria si fericirea natiunii sale, acela nu e decat un egoist pierdut pentru umanitate Nationalitatea e libertatea noastra cea din urma si limanul scaparii noastre viitoare. Dupa ce ne-au luat toate, numai aceasta libertate nu au rapit-o pana acum vreun barbar de la romani. De 17 sute de ani ancora aceasta a tinut natiunea romana contra tuturor valurilor de nu s-a scufundat in abisul pieirii."[4]

Fara a ingnora sau minimaliza importanta celorlalte libertati democratice, antifeudale, Barnutiu a inteles ca, in conditiile Transilvaniei aflate sub stapanire straina, libertatea nationala e premisa si garantia tuturor acestora. De aceea el a respins categoric insistentele si amenintarile ungare ca romanii sa recunoasca unirea Transilvaniei cu Ungaria, hotarata fara consultarea si contra vointei lor, de catre dieta maghiara din Cluj. Aceasta uniune spunea el, urmareste deznationalizarea romanilor si a altor neamuri. Ea "vrea sa franga si sa smulga" ancora de mantuire a romanilor care a fost nationalitatea lor, "sa rapeasca de la romani si libertatea cea mai de pe urma".

Linia politica propusa de Barnutiu in cuvantarea de la Blaj si adoptata de Adunarea nationala a romanilor revendica, de pe pozitii de demnitate, egalitatea suverana a natiunii romane ca premisa a oricarei colaborari cu ungurii. "Romanii - propunea el - sa lege uniune si amicitie cu ungurii cand acestia vor recunoaste libertatea natiunii noastre Numai dupa ce natiunea romana va fi constituita si organizata pe temeiul libertatii egale, atunci numai sa faca federatiunea cu ungurii pentru apararea comuna, cum face o natiune libera cu alta natiune libera. Fara conditiunea libertatii egale, romanii sa nu paseasca cu ungurii nici un fel de uniune, ci sa se uneasca cu natiunile care recunosc libertatea natiunilor si o respecta de fapt. Orice chemare la uniune fara de conditiunea libertatii nationale, e o chemare la serbie, la care orice natiune libera va raspunde cu dispret, va protesta solemn contra ei."

Respingand subordonarea nationala, cerea Barnutiu, Adunarea "sa proclame libertatea si independenta natiunii romane" si "sa depuna juramantul in numele la toata natiunea, cum ca niciodata nu se va lepada de nationalitatea ei, ci o va apara etern cu puteri unite contra tutror dusmanilor si pericolelor, si cu puteri unite va lucra pentru viata onoarea si fericirea ei in toti timpii viitori".

Pozitia nationala, patriotica a lui Barnutiu, la 1848 si ulterior, a fost uneori etichetata, fara temei, drept o pozitie nationalist-xenofoba, in randul celor au acreditat o asemenea apreciere numarandu-se, din pacate, si Titu Maiorescu. In realitate inca din cuvantarea de la Blaj, Barnutiu declara textulal: "Natiunea romana da de stire natiunilor conlocuitoare ca, voind a se constitui si organiza pe temelie nationala, n-are cugetul dusman in contra altor natiuni, si le recunoaste tuturor acelasi drept si voieste a-l respecta cu sinceritate, cerand respect dupa dreptate; prin urmare, natiunea romana nici nu voieste a domni peste alte natiuni, nici nu va suferi a fi supusa altora, ci vorbeste drept egal pentru toate."

Nici afirmatiile facute de Barnutiu in cursul lui de drept public al romanilor, tinut mai tarziu la Iasi, referitoare la dreptul natiunii de a limita colonizarile, a interzice dobandirea de pamant pentru cetatenii altor state ori a renationaliza asemenea proprietati nu depaseau cadrul obisnuit al dreptului national si international din vremea lui si de mai tarziu. Pornind de la teza ca "teritoriul roman e inalienabil" si constituie proprietatea poporului roman, Barnutiu considera ca "nici un strain nu poate intra in posesia vreunui agru sau loc romanesc fara aprobarea Republicii Romane; orice violare ori incalcare a teritoriului roman, fiecare uzurpare a unui agru privat se considera incalcari Satele si targurile pot expulza din mijlocul lor p acei straini care le-ar periclita existenta prin numarul si alte apucaturi ale lor"[5]. De asemenea, el preconiza "sa se reduca numarul strainilor incat sa nu periclitezeexistenta, demnitatea si progresul natiunii romane Sa se ia comertul si industria din mainile strainilor si sa se restituie romanilor, indeosebi comertul cu articole de prima necesitate si cu locuinte."

Prin straini, Barnutiu nu intelegea pe Bastinasii de alta etnie, ci elemente nou venite ori colonizate din afara. In ceea ce priveste interdictia pentru straini de a dobandi si de a detine pamant, ea a actionat din vechime in tarile romane contra turcilor, de pilda, iar constitutia din 1866 interzicea colonizarea tarii cu straini.

De altfel, din teza ca teritoriul national apartine romanilor, Barnutiu deducea si necesitatea reformei agrare, ca un drept al tuturor romanilor la pamantul tarii. "Tot pamantul romanesc, toti agrii lui - scria el - fac impreuna casa natiunii romane. In virtutea acestui drept, nici autoritatile publice, nici orice alta clasa nu pot exclude pe romani, satele si orasele lor, de la proprietatea asupra pamantului romanesc sau de la exercitarea alotr drepturi civile sau politice. Politica romaneasca "poate sa ajute agricultura eliberand-o de serbia care o apasa, poate sa emancipeze industria si comertul romanesc din servitutea straina" - spunea el, numind antiromaneasca o politica contrara, care perpetueaza serbia taranilor, aduce colonisti straini si lasa industria si comertul in mainile strainilor. Prin improprietarirea taranilor, judeca pe buna dreptate Barnutiu, "proprietatea cea mare de astazi, institutie feudala si ostila natiunii romane, s-ar face proprietate si institutie romaneasca"

Condamnarea randuielilor feudale, lupta pentru introducerea libertatilor burghezo-democratice, adeziunea plebeiana la grijile poporului de jos constituie o caracteristica a gandirii politice a lui Barnutiu. Lichidarea serbiei spunea el la 1848, e o cerinta universala a veacului. " O putere cumplita si nevazuta, care lucreaza pretutindeni in contra despotismului, lucreaza de mult si la surparea acestei cetati barbare Vedem ca ea s-a sters in Ungaria, si va cadea si in Ardeal."

Insasi salvarea nationalitatii si a limbii el o vedea posibila numai prin poporul simplu: "uniti-va cu poporul toti, preoti, nobili, cetateni, ostasi, invatati si va sfatuiti intr-un cuget asupra mijloacelor reinvierii nationale -indemna Barnutiu; tineti cu poporul toti, ca sa nu rataciti, pentru ca poporul nu se abate de la natura, nici nu-l trag asa de usor de partea lor strainii, cum ii trag pe unii din celelalte clase, care urla impreuna cu lupii si sfasie pe popor dimpreuna cu acestia"

Ca si Balcescu, Barnutiu lega lupta consecventa contra feudalismului si aristocratiei feudale de instaurarea republicii. Pentru el, statul roman trebuia sa fie republican, cum a fost la stramosi si cum este din vechime in tarile romane. "ceea ce numesc alte natiuni stat - spune el - noi se cuvine sa numim repubilca, cetate, popor, pentru ca statul roman pana azi e republica". "Forma de stat a romanilor e republica" - revine el in alt context; "romanii n-au stiut si nu au avut niciodata o aristocratie ereditara cum au statele monarhice si chiar unele republici Suveranitatea poporului romanesc nu a fost niciodata atributul si proprietatea domnilor romani, cum este in monarhie."

Republica vizata de Barnutiu trebuia sa fie democratica, chiar cu o nuanta sociala. Scopul acesteia este ca "in toata intinderea ei sa domine si sa guverneze numai dreptul si dreptatea, pentru ca natiunea romana sa poata vietui vesnic libera si independenta." In cadrul ei nu trebuie sa se admita "clase privilegiate una aspura alteia". Prin insusi pactul unirii lor, recomanda el, "romanii sa se oblige ca vor reconstitui si vor organiza republica", "ca nu vor suferi niciodata oligarhia in Republica Romana", caci "nu poate fi unire intre romani si oligarhia romana".

Barnutiu s-a pronuntat deasemnea impotriva aducerii unui print strain la conducerea Principatelor Unite. "Romanii - spunea el in aceasta ordine de idei - nu pot sa aiba decat domni romani, alesi in sanul lor, daca vor sa traiasca ca natiune libera", deoarece "e o contradictie ca natiunea romana sa fie libera si suverana si totodata sa fie supusa unui domn strain." El se pronunta pentru mentinerea sistemului electiv, considerand ca "ereditatea introduce favoritismul si privilegiile", iar un domn ereditar ar introduce aristocratia ereditara "pentru ca sa aiba cu cine sa-si apere interesele particulare contra natiunii".

Fireste, unirea tuturor romanilor a fost si a ramas idealul suprem, perspectiva strategica in care aborda profesorul Barnutiu problemele viitoarei dezvoltari a Romaniei. La 1848 el vorbise de unirea romanilor - e drept, pe plan cultural - "de la Nistru pana la Balcani si de la Balcani pana la Tisa". Mai tarziu la Iasi, el scria ca unirea este ideea sfanta pentru fiecare roman si eterna cum are sa fie natiunea si cetatea Roamana" , ea e "pactul fundamental, pactul regenerarii natiunii romane"

Din principiul, mentionat deja mai sus, ca "teritoriul romanesc e inalienabil" si nici o parte din el "nu se poate desparti de teritoriul natiunii romane" , Barnutiu ajungea la concluzia ca "in puterea acestui drpet Basarabia si Bucovina, Dacia superioara si Dacia lui Aurelian sunt ale natiunii romane"

Cunoscut si apreciat indeosebi pentru ideile, ac­tivitatea si intransigenta sa politica, Simion Barnutiu a fost totodata si unul din cei mai reprezen­tativi carturari ai vremii sale. Simion Barnutiu face parte din ilustra generatie de carturari inaintati ca­re, la jumatatea veacului trecut, au oglindit in opera si activitatea lor interesele vitale nationale si sociale, in sens antifeudal, ale poporului nos­tru. Simion Barnutiu s-a nascut la 21 iulie 1808, in satul Bocsa Romana, dintr-o familie saraca. A inceput a invata in scoala comunala de la virsta de 6 ani. De aici a trecut la gimnaziul din Careii Mari si apoi la Facultatea teologica din Blaj. Inca de tinar, la virsta de 23 de ani, in 1831, este numit profesor de istorie universala la scoala din Blaj. Dupa un rasunator proces, nemaiputindu-si continua activitatea de profesor, va studia trei ani la facultatea de drept din Sibiu. De aici va raspindi in 1848 celebrul sau manifest din 24 martie, cunoscut si de Marx, in care milita pentru egalitatea nationala. Anul 1848 1-a impus pe S. Barnutiu ca pe unul din cei mai de seama conducatori. Dupa infringerea revolutiei, Simion Ba rnutiu se inscrie la Universitatea din Viena, pe care o parasi in 1852, la insistentele politiei imperiale. Plecat in Italia, se stabileste la Pavia, urmind cursurile facultatii juridice. Dupa trecerea doctoratului, Simion Ba rnutiu se intoarce la Viena, dar respinge propunerea de a primi o slujba in Austria, acceptind in schimb invitatia lui A. T. Laurian, inspector ge­neral al scoalelor din Moldova, de a veni la Iasi. Stabilindu-se la Iasi in decembrie 1854, S. Barnutiu va activa in acest oras timp de aproape un deceniu. La inceput - januarie 1855 - el preda la Academia Mihaileana logica, apoi filozofia la facultatea de filozofie si dreptul natural public si privat la cea juridica. A predat si un curs de pedagogie. De o mare eruditie, a fost unul dintre fondatorii gindirii juridice, politice, filozofice si pe­dagogice in cultura romaneasca. Simion Barnutiu saluta in cursurile sale evenimentul de mare insemnatate istorica a Unirii celor doua principate romane: Moldova si Tara Romaneasca. Preocupat de problemele sociale, politice si culturale ale vremii, S. Barnutiu ia atitudine in favoarea refor­melor burghezo-democratice realizate sau in curs de infaptuire in timpul domniei lui Al. I. Cuza. El isi aduce contributia la intemeierea universitatii iesene, fiind primul profesor de filozofie la acest for de invatamint. Ca profesor la Academia Mihaileana (1855-1860) si la Universitatea din Iasi (1860-1864), S. Barnutiu a reusit sa creeze o scoala, sa dea un numar de elemente bine pregatite, care au cerut reforme democratice, ca votul universal si exproprierea mosiilor boieresti si manastiresti. Si la Iasi, de la catedrele pe care le-a detinut, el a cerut pentru masele impilate, drepturi politice si conditii de viata omenesti. Cu tot programul scolar extrem de incarcat, Simion Barnutiu a fost atent, la manifestarile vietii sociale si politice, exprimindu-si, in diferite modalitati (lectii sau scrisori), atitudinea avansata care continua linia fundamentala ex­primata in 1848. Timpul petrecut de S. Barnutiu la Iasi, ca profesor si indrumator al tinerilor elevi si studenti, reprezinta a doua parte importanta a activitatii sale, pe aceeasi linie si poate de aceeasi insemnatate cu aceea de fruntas al miscarii revolutionare din 1848-1849 din Transilvania. El a acordat o foarte mare importanta invatamintului, fiindca a crezut ca si prin scoala vor putea fi scoase masele populare din mizeria in care erau tinute de clasa exploatatoare. Barnutiu a stiut sa trezeasca un mare interes pentru toate disciplinele pe care le-a predat, prin claritatea expunerii, puterea convingerii, caldura si entuziasmul de mare orator, cu care stia sa inalte spiritele si sa transforme inimile auditorilor sai. Ca profesor la Iasi, Simion Barnutiu a fost un adevarat exemplu. Prin activitatea si munca sa el a reusit sa ridice mult prestigiul Universitatii din Iasi. Ultimele luni din viata lui Simion Barnutiu sint intunecate de boala, in ianuarie 1864, el este gazduit in casa lui Stefan Miele, dar isi exprima dorinta de a fi dus in Transilvania, spre locurile natale. N-a avut fericirea sa-si vada casa parinteasca, murind pe drum, in Valea Almasului la 16/28 mai 1864. Este inmormintat la Bocsa Romana, pe monumentul ridicat mai tirziu fiind inscrise cuvintele: libertate, fratietate, egalitate, nationalitate. Spirit de formatie enciclopedica, preocupat adinc si continuu de dezvoltarea generala a poporului roman. Barnutiu a lasat in urma sa nu numai o fericita directie politica, ci si o bogata mostenire culturala, gindirea si puterea sa de prelucrare si creatie, impunindu-se in numeroase domenii de activitate intelectuala. Pe linga omul politic, se poate vorbi cu justificata indreptatire si de filozoful si pedagogul Barnutiu, de juristul, istoricul si economistul cu largi orizonturi si chiar de esteticianul preocupat de orien­tarea literaturii si artelor romanesti. Barnutiu a introdus predarea filozofiei in limba romana in Transilvania (1839) si s-a pronuntat pentru o gindire eliberata de tutela teologiei. A predat totodata cursuri de psihologie! pedagogie si drept, fiind un adept al dreptului natural. Gindirea sociala a lui Simion Barnutiu, avind ca tema centrala libertatea, se remarca prin critica adusa feudalismului, prin ideea libertatii si independentei nationale, a dreptului tuturor popoarelor la viata si propasire in cadrul unor state republicane si suverane. Opera lui Simion Barnutiu, integrata cu toate drepturile si pentru totdeauna in tezaurul culturii romanesti, cuprinde lucrari care dovedesc pregatirea sa enciclopedica: Dreptul public al romanilor (1867), Dreptul natural privat (Iasi, 1868), Dreptul natural public (1870), Dreptul gintilor natural si pozitia politica (doctrina constitutiunii), Constitutiunile statelor principale cu introductiuni, Antropologia, Psihologia empirica, Enciclopedia filozofiei teoretice, Logica, Metafizica, Estetica, Stiinta virtutii, Pedagogia, Istoria filozofiei. Opera lui Simion Barnutiu, ca si activitatea sa politica si sociala, constituie izvoare de invataturi profunde, patrunse de sentimentele cele mai umanitare, progresiste.

Destinul pasoptist al celui mai vestit orator roman din secolul al XX‑lea isi are radacinile in actiunea ideologica din anii 1842 1846, cand a pus in scena idei si solutii istorice menite sa dea o viata noua, moderna, marilor revelatii ale Scolii Ardelene. Razboiul limbilor ce s‑a starnit in principat dupa 1840 a gasit in Simion Barnutiu insurgentul infocat pentru regenta si demnitatea limbii romane, ca marca si expresie a poporului autohton, covarsitor ca majoritate si nobil prin obarsie. Actiunea, indeobste numita procesul lemenian, s‑a soldat cu crearea partidei nationale din Transilvania, aceeasi care, la fel cum s‑au petrecut lucrurile in Tara Romaneasca si Moldova, avea sa poarte sarcina si raspunderea revolutiei de la 1848. Dar, tot la fel, si aici aceasta miscare prepasoptista a fost inabusita, iar liderul ei si‑a pierdut rosturile didactice de la Blaj, asemenea precursorului Gheorghe Sincai, fiind nevoi sa paraseasca centrul spiritual a carui generatie tanara purta adanc amprenta gandirii sale.

Dupa inlaturarea din Blaj, Simion Barnutiu se hotaraste sa studieze dreptul. Ideile sale urmarite pana acum sugereaza o mai veche dorinta a scriitorului in acest sens. S‑a inscris la Academia saseasca de drepturi din Sibiu, infiintata in 1844 si care in 1846 ii indemna pe tinerii romani sa paraseasca scolile unguresti si sa vina numai in Sibiu. Pasul acesta dovedeste inca odata atasamentul fata de filosofia germana, dupa ce in anii liceului si ai seminarului studiase limba germana, pentru a‑l intelege si aprofunda pe W. T. Krug. La Sibiu, intre 1846 1848, el vine in contact cu o noua conceptie, proprie inclinatiilor sale despre aprofundarea filosofica a dreptului. Este filosofia juridica a lui Friedrich Karl Savigny, marele teoretician german al dreptului istoric, autorul scrierii Vom Beruf unseren Zeit für Gesetzgebung und Rechtswissenschaft (Heidelberg, 1814) care pune bazele moderne ale disciplinei. Savigny este antipodul dreptului natural, el vede conceptul juridic in istorie ca "rezultand din contingentele vremii, care il determina ca atare. Istorismul savignyan, ca adversar al dreptului etern si imprescriptibil, ii oferea totusi lui Barnutiu tentatia cautarii unei organicitati istorice a nazuintelor romanesti. Nationalismul crescand al scriitorului nostru speculeaza ideea consimtamantului general, teoretizata de Savigny, spre a dovedi ca statul dobandeste putere prin drepturile particulare, cand acestea sunt puse in voia cea universala a popoarelor diferite. Se gandea de pe acum la un drept romanesc in ansamblul Imperiului Austriac, pe care il vede dominat de sentimentul egal al necesitatii interne. Cu aceasta cucerire, strict subordonata imperativelor de moment, care vizau rezolvarea problemei constitutionale a natiunii romane, ideologul roman isi ajusteaza gandirea teoretica la viitoarele necesitati ale argumentatiei revolutionare de la 1848. Intr‑adevar, in Discursul de la Blaj gasim dovada palpabila a indemnului lui Krug: Acum sa trecem de la persoana omului la persoana natiunei, intarit de parerea lui Savigny ca natiunile sunt existente reale‑psihice. Si natiunea romana trebuia sa fie o astfel de realitate, dorea Barnutiu.

Pe baza acestor precedente teoretice, nu mai mira pe nimeni faptul ca Simion Barnutiu a gasit in revolutie, dintru bun inceput, fara ezitari sau abateri, calea cea dreapta, logica si fireasca, unica demna de urmat de catre natiune. Mult inainte ca membrii partidei nationale sa‑si fi exprimat o conceptie personala in fata iminentei revolutionare, el scrie si lanseaza, cu o perfecta stapanire a ideilor, Proclamatia din 24/25 martie 1848, in care intreaga exegeza recunoaste izvorul ideologiei revolutionare ardelene de la 1848. Aceasta scriere incendiara, adaptata cerintelor momentului, este originala doar pentru necunoscatorii operei lui Barnutiu. In realitate, aici se comprima meditatii din 1842 despre soarta natiunii romane. Arma dusmanului cere arma pe aceeasi masura. Cele 12 puncte revolutionare de la Pesta din 15 martie 1848 s‑au redus, in aplicarea data de partida liberal‑iredentista maghiara din Transilvania, la unul singur: uniunea cu Ungaria. Nimic nu se schimbase din 1842, acum ca si atunci negociindu‑se existenta unui popor pe promisiuni de drepturi. Vorba lui Barnutiu: Unguriti‑va mai intai cu noi, apoi v‑om da asta si asta! Elementul nou era implicarea atentatului impotriva Transilvaniei intr‑un program revolutionar. Scriitorul se gandeste din nou la acelasi pactum turpe ciceronian, cand se intreaba despre unguri: Cine i‑au imputerit pe ei sa lege drepturile omenesti de limba si de unia lor? Singura cale demna de urmat i se vede aceeasi perseverenta veche in afirmarea nationala: „Inca odata, fratilor! Fara de nationalitate pentru noi si republica e numai un despotism afurisit. E miraculos faptul ca Barnutiu nu s‑a lasat amagit de sirenele deconcertante ale panrevolutionarismului European, asa cum i se va intampla lui Nicolae Balcescu. Pentru ardeleanul de fier revolutia era o ocazie in plus de a adanci lupta ce nu contenea de la Inochentie Micu‑Klein incoace. Este conduita sanatoasa, care va constitui platforma de gandire a Adunarii de la Blaj din 3/15 mai 1848 si pe care o va adopta Avram Iancu in lupta armata. In primul rand, respingerea categorica a uniunii cu Ungaria: Afurisit sa fie in veci oricare roman ce va indrazni a face vreo unire, pana nu va fi proclamata natia romaneasca. Textul, scris in galopul evenimentelor, are un ritm innebunitor al ideilor, o fantastica concentratie: Stergerea iobagiii si natiune romaneasca si congres national. Apoi, dupa un respiro, Barnutiu dicteaza, in aceeasi noapte de 24/25 martie 2848, la Sibiu, a doua proclamatie, Manifestul romanilor transilvaneni, in care raspunde pe indelete la cele 12 puncte de la Pesta. Sa fie lumina!, zice, si sa privim aceste puncte asa cum cere dreptul filosofic. Dar acum prin drept filosofic scriitorul intelege imperativul corectarii unor legi barbare si privilegiuri asupritoare si tiranoase. E un inceput de rechizitoriu care va prinde dimensiuni colosale in Discursul de la Blaj, rostit in 2/14 mai 1848. Proclamatia din 25 martie, ca si prestigiul de luptator din anii 1842 1846 i‑au asigurat un ascendent rapid in actiunea de edificare a programului revolutionar romanesc. La Duminica Tomei ca si la 3/15 mai el se detaseaza ca un lider necontestat, iar cu ultima ocazie cei 45.00 de romani, strigara toti de toate partile si cu unanimitate poftira pe Simion Barnutiu sa vorbeasca. Ceea ce a vorbit atunci marele orator roman este incomparabilul Discurs de la Blaj, cuceritorul discurs din catedrala Blajului, cum il caracterizeaza D. D. Rosca. Despre aceasta cea mai mare opera oratorica din istoria romanilor s‑a scris mult si cu competenta. Filosoful D. D. Rosca vede in discurs expresia calitatii de cugetator european a lui Simion Barnutiu, care opereaza aici cu conceptele ctitorilor gandirii moderne, de la John Locke si Samuel Pufendorf la Jean Jacques Rousseau si Immanuel Kant, de la Wolf si Baumaister la Krug, Karl Rotteck, Savigny si Gottfried Müller dintre germani, desigur cei mai indragiti. Intrezarita de sofistii si stoicii elini, ideea dreptului natural a luat in istoria cugetarii umane forme diverse, inainte de a‑si primi definitia moderna prin Hugo Grotius. Nivelul interpretarii barnutiene este insa postkantian, mai aproape decat toti de Rotteck, parintele liberalismului european din secolul al XIX‑lea. Lucrarea acestuia, Allgemeine Staatslehre, aparuta la Stuttgart in 1840, este o sursa dovedita pe text. Prin constructia lui ideatica, marele discurs arata conceptia generala despre lume pe care se sprijina ideea de drept la scriitorul nostru. Scrutand temeiurile civilizatiei omenesti, oratorul ardelean ajunge la convingerea ca dreptul trebuie sa primeze asupra fortei. Convingere care, apoi, il determina sa puna la stalpul infamiei o stare de fapt instalata samavolnic asupra romanilor din Transilvania in veacurile evului mediu, dar care tinde sa devina o intristatoare stare de drept. Amanuntul ca ideologia revolutiei unguresti era cu totul orientata spre perpetuarea starii de fapt si specularea moderna, sofisticata, a starii de drept il incranceneaza pe oratorul de la Blaj. Ceea ce a spus el acolo si cum a spus, nu s‑a mai spus niciodata, nu se va mai spune niciodata. Sculptat totul in granit: din dreptul razboiului cuceritor nu se naste proprietatea, ci numai o posesiune temporara. Tot ce tine de astfel de posesiune n‑are putere in fata judecatii umanitatii. Caci libertatea este o lege de neocolit, libertatea cea adevarata a unei natiuni nu poate fi decat nationala. Libertatea si nationalitatea sunt notiuni de nedespartit, caci cu persoana natiunii deodata se naste si libertatea ei. Puterea silogistica a scriitorului e nesecata la capitolul libertate. Libertatea e conditia primordiala a culturii, e bunul suprem al oricarui popor. Iar libertatea numai nationala poate fi. Statul insusi nu are alt rol decat garantarea si perpetuarea libertatilor omenesti, a armoniei in aceasta libertate. Armonia inseamna totalitatea raporturilor concentrice dintre natiuni. Toate natiunile sunt egale (cu aceasta egalitate a natiunilor e legata strans libertatea lor), asa cum toate limbile sunt egale. Ideea raportului dintre limba si nationalitate o ia de la Savigny, dar numai in masura in are organicismul nu dezechilibra argumentatia de drept natural. Ce a urmarit Barnutiu cu aceasta impresionanta desfasurare conceptuala? Scopul este binecunoscut, Adunarea Nationala de la Blaj din 3715 mai 1848 si l‑a insusit intocmai, facand din el temelia revolutiei romanilor din Transilvania. Scopul era stergerea trecutului cu toate mizeriile sale si intemeierea unei natiuni romane libere, pentru un viitor liber. Acest scop era la indemana oricarui om politic al momentului. Meritul sau neclintit ramane tot in sfera filosofiei, in pofida noianului de ratiuni practice de care este strabatut discursul. Dupa Petru Maior, numai Barnutiu a avut revelatia faptului ca drepturile romanilor pot fi asezate pe temeiurile dreptului natural. Mai mult decat precursorul sau insa, el singur dupa o constatare competenta a stiut sa formuleze, doctrinar si in deplina cunostinta si constiinta, ratiunile ultime, general umane, ale acestui implacabil Ttrebuie sa fie astfel!.

Cu aceasta desfasurare oratorica, soarta condeiului lui Barnutiu a fost pecetluita pe toata durata revolutiei si a razboiului civil. Il recunosteau in toate proclamatiile Comitetului National Roman, al carui membru a devenit indata dupa 3/15 mai, iar presedinte din 1noiembrie 1848. In zbuciumatele luni de durere si sange, cand romanii au rasturnat cu forta armelor vechea alcatuire statala din Ardeal, inlocuindu‑o cu una nationala, Barnutiu ramane acelasi doctrinar care vede dincolo de lucruri. Destinul sau de cabinet a asigurat un reper neclintit natiunii aflate in fierbere. Faptul ca Barnutiu gandea si scria la Sibiu (Striga Barnut din Sibiu / Ca Ardealul nu‑i pustiu) a permis numerosilor lideri ai actiunii imediate sa‑si desfasoare intr‑o atmosfera de incredere multiplele lor indatoriri. Institutia in plina experimentare a prefecturilor revolutionare este tinuta in stare de omogenitate prin actele sistematice ale comitetului, semnate invariabil, in frunte, de Simion Barnutiu. Dupa cum se simte indubitabil mana lui in toate manifestele mari din vara si toamna anului 1848, tot astfel se simte si in cele mai multe dintre actele operative ale comitetului. Monotona in exterior, viata lui Barnutiu din lunile revolutiei este vulcanica, devoratoare in interior. In aceasta perioada il cunoaste poetul Gheorghe Sion, care la inceput este contrariat de discrepanta dintre faima revolutionarului si natura lui timida, fisiognomia lui linistita. Dar spune memorialistul la cuvintele de patrie, natiune, romanism el se entuziasma ca un poet, figura lui lua un aer de om inspirat, de profet, vorba lui un accent simpatic si dureros, cautatura lui zvarlea scantei de curaj si terorism. Acest atlet al romanismului impotriva maghiarismului, cum il numeste Sion, a urmarit ideea de dreptate si umanitate chiar si in textele care instituie insurectia revolutionara din Ardeal. Omul ramane om, ramane frate al vostru chiar si cand este vrajmas al vostru, scrie el in manifestul Fratilor romani! din 7/19 octombrie, cand ii cheama pe romani la arme. Iar in manifestul Catra natiunea ungara si secuiasca din Ardeal, lansat in aceeasi zi: Sa facem osebire intre raul trebuincios al rasboiului si intre barbariile ce nu folosesc nimanui si strica mai mult celuia ce le savarseste. Psihosociologia conducatorului national o intregeste si o pune in evidenta pe aceea a scriitorului militant, a doctrinarului national sincer si devotat. Modestia sa cu accente de cenzor roman, taciturnitatea sa verbala si epitolara (care contrasteaza izbitor cu adevarata graforee a lui Balcescu din aceeasi perioada) a pus activitatea lui Simion Barnutiu din timpul revolutiei sub semnul unei ciudate uitari. El insusi, cand a fost cazul, l‑a scos mereu in evidenta, ca erou si etalon, pe Avram Iancu. Din acest punct de vedere, activitatea si locul sau exact in revolutia ardeleana de la 1848 constituie inca o indatorire de viitor a istoriografiei noastre.[6]

BIBLIOGRAFIE

G. Bogdan-Duica, Viata si ideile lui Simion Barnutiu Bucuresti, 1924.

Petre Pandrea, Filosofia politico-juridica a lui Simion Barnutiu Bucuresti, 1935.

Radu Pantazi, Simion Barnutiu. Opera si gindirea Bucuresti, 1967.

George Em. Marica, Studii de istorie si sociologia culturii romane ardelene din secolul al XIX-lea I Cluj-Napoca, 1977.