|
|
|
NORME METODOLOGICE PENTRU ALCATUIREA UNEI LUCRARI DE ABSOLVIRE A
PROGRAMELOR DE FORMARE PROFESIONALA ORGANIZATE DE CENTRUL DE PREGATIRE PROFESIONALA IN CULTURA
Prima etapa a elaborarii unei lucrari de absolvire consta in alegerea temei si a subiectului
cercetarii. Dupa alegerea temei, urmeaza formularea exacta a subiectului in functie de
posibilitatile cursantului de a se informa si in functie de sursele existente, pana la acea data, pe
problematica abordata. Continutul lucrarii trebuie sa fie in concordanta cu titlul ei. Dupa
parcurgerea acestei etape, se trece la lecturarea lucrarilor referitoare la subiectul ales.
In principiu, structura unei lucrari stiintifice cuprinde: introducerea, dezvoltarea pe
capitole a tematicii propuse, concluzii si anexe. La acestea, se adauga cuprinsul lucrarii (la inceput) si lista bibliografica (la sfarsitul lucrarii).
Introducerea se realizeaza, in general, la sfarsitul muncii de redactare. In cadrul ei se vor
scoate in evidenta motivatia alegerii temei, elementele noi pe care le aduce lucrarea, elementele
care caracterizeaza lucrarea, metodologia folosita. Se mai pot mentiona dificultatile intampinate,
precum si multumirile adresate persoanelor care au sprijinit relizarea lucrarii.
Dezvoltarea pe capitole se realizeaza in functie de problemele distincte tratate in lucrare.
Numarul capitolelor si structura lor se stabilesc de comun acord cu coordonatorul stiintific al
lucrarii, dupa ce cursantul a intocmit un proiect de plan al lucrarii si dupa ce a parcurs
bibliografia minimala a temei propuse. Un capitol poate cuprinde mai multe subcapitole.
Toate afirmatiile trebuie argumentate pe baza lucrarilor consultate. Acestea trebuie
indicate in aparatul critic al lucrarii. Orice reproducere integrala din lucrari se face folosind
ghilimelele.
Textul redactat nu trebuie sa fie fragmentat in mod exagerat, capatand aspect de conspect.
Pentru aceasta, este indicat sa nu se exagereze in privinta numarului de paragrafe. Numarul
acestora trebuie sa fie dictat de ideile distincte pe care le contine expunerea.
Stilul trebuie sa fie stiintific, sobru, clar si concis, eliminandu-se, pe cat posibil, expresiile
bombastice si frazele exagerat de lungi care dauneaza claritatii si calitatii lucrarii.
Intre capitolele lucrarii trebuie sa existe un echilibru, atat in ceea ce priveste numarul de
pagini, cat si continutul stiintific. In principiu, lucrarea trebuie sa contina o parte teoretica si o
parte practic-aplicativa (ipoteza, metodologia cercetarii, continutul investigatiei, concluzii).
Partea teoretica trebuie sa constituie un sistem de referinta pentru partea practic-aplicativa a
acesteia. In consecinta, se va evita dezvoltarea exagerata a aspectelor teoretice, care nu au
acoperire si aplicabilitate in partea practic-aplicativa.
Concluziile constituie partea finala a lucrarii. Aici trebuie sa se rezume rezultatele la care
a ajuns autorul, importanta lor, precum si perspectivele pe care le deschide lucrarea sa.
Contributia autorului, originalitatea lucrarii constau in: delimitarea conceptelor si
utilizarea lor, nota personala a analizelor si a folosirii surselor bibliografice, interpretarea
originala a datelor si informatiilor vehiculate in lucrare, pertinenta concluziilor formulate.
Bibliografia poate fi asezata la sfarsitul fiecarui capitol sau la sfarsitul lucrarii. Oriunde sar
afla, ea trebuie sa respecte o anumita ordine: izvoare, lucrari generale, lucrari speciale,
periodice. Fiecare la randul lor pot fi prezentate in ordine cronologica sau alfabetica. Criteriul
alfabetic - dupa autori - este cel mai folosit. Pentru elaborarea listei bibliografice sunt utilizate
doua sisteme:
a) Potrivit celui reglementat de normele romanesti, indicarea lucrarii trebuie sa cuprinda:
numele si prenumele autorului, titlul complet al lucrarii (cules in italice, sau subliniat), volumul,
editia, numele si prenumele persoanei care a ingrijit (coordonat) aparitia volumului, locul de
aparitie, editura, anul aparitiei; la periodice se aduga numele periodicului (cules intre ghilimele),
locul de aparitie (mai ales pentru cele mai putin cunoscute), anul de aparitie, anul calendaristic,
numarul, ziua si luna, pagina (paginile) unde se gaseste lucrarea respectiva. Acelasi procedeu se
utilizeaza si pentru studiile publicate in volume, cu precizarea ca, in acest caz, se indica si titlul
volumului (cules in italice sau subliniat), editia, locul de aparitie, editura, anul aparitiei.
In cazul documentelor, se va specifica arhiva unde se afla, fondul, pachetul, fila; in cazul
manuscriselor se va specifica autorul - daca e cunoscut, titlul, locul unde se pastreaza, fondul,
numarul manuscrisului, fila. In cazul obiectelor de muzeu trebuie sa se mentioneze institutia care
pastreaza obiectul, colectia, numarul de inventar.
b) Al doilea sistem, in conformitate cu standardele Harvard, prevede mentionarea anului
aparitiei lucrarii imediat dupa numele autorului. De asemenea, apar o serie de diferente in ceea ce
priveste modul de citare a periodicelor - in italic sau subliniate -, precum si la aparatul critic:
mentionarea autorului, a anului aparitiei lucrarii si a paginii.
Ambele sisteme sunt corecte, optiunea pentru unul din acestea facandu-se de catre student
de comun acord cu coordonatorul stiintific al lucrarii.
Anexele lucrarii pot cuprinde: izvoare inedite reproduse integral sau partial, profile de
imagine, harti, grafice, liste cronologice, ilustratii, desene. Daca lucrarea are mai multe ilustratii
este necesar sa se alcatuiasca o lista a acestora.
Cuprinsul trebuie sa contina structura lucrarii, indicandu-se: titlul fiecarui capitol si
subcapitol, cu paginile intre care se afla, anexele si bibliografia. Cuprinsul poate fi plasat fie la
inceputul lucrarii. Dupa redactarea ,,la prima mana", dupa un timp necesar pentru
detasarea autorului de problema, lucrarea va fi finisata, dandu-i-se forma definitiva.
Aparatul critic sau stiintific constituie parte integranta a lucrarii. Acesta poate fi atasat
la sfarsitul fiecarui capitol, la sfarsitul lucrarii sau in subsolul fiecarei pagini. El cupinde
trimiterea exacta la lucrarile folosite si constituie o garantie stiintifica a lucrarii. Sistemul
trimiterilor va fi utilizat atat pentru indicarea surselor citatelor inserate in lucrare - nu se admit
citate fara indicarea surselor , cat si pentru indicarea ideilor preluate de la alti autori. Toate
lucrarile la care se face trimitere in aparatul critic trebuie incluse in lista bibliografica. Tot in note
se mai pot da o serie de indicatii bibliografice, se pot reproduce fragmente din diferite surse, se
pot face diferite completari care in text ar dauna fluentei expunerii. Pentru trimiteri se foloseste
sistemul de numerotare de la 1 la n, pe fiecare pagina, capitol sau lucrare in intregime.
Si pentru elaborarea trimiterilor sunt utilizate doua sisteme. Potrivit celui reglementat de
normele romanesti, trimiterea la sursa urmeaza aceleasi reguli ca pentru redactarea bibliografiei,
cu mentiunea ca se citeaza intotdeauna pagina (paginile) unde se gaseste citatul reprodus sau
ideea preluata. Al doilea sistem, prevede mentionarea autorului, a anului aparitiei lucrarii sau a
paginii. Optiunea pentru unul din sisteme se va face de catre student, de comun acord cu
coordonatorul stiintific al lucrarii, tinand cont de faptul ca sistemul de intocmirea a listei
bibliografice trebuie sa coincida cu cel utilizat pentru realizarea aparatului critic.
Pentru simplificarea trimiterilor se foloseste un intreg sistem de prescurtari. Le indicam
mai jos pe cele mai folosite:
Op. cit. (opus citatus = opera citata) se foloseste cand trebuie sa citam o singura lucrare a
unui autor. Prima data trimiterea se face in intregime, asa cum am mai aratat mai sus. A doua
trimitere la aceeasi lucrare se face folosind ,,op. cit.", cules in italic sau cu subliniere.
Ibidem (= in acelasi loc, tot acolo) - cules in italic sau cu subliniere- se intrebuinteaza
cand avem o trimitere succesiva la acelasi autor si aceeasi lucrare. Poate fi si aceeasi pagina, dar
daca este alta se indica exact pagina. Daca intre prima trimitere si urmatoarea s-a intercalat o alta
nota, mentiunea ibidem nu mai este valabila.
Idem (= acelasi) - cules in italic sau cu subliniere - se foloseste in cazul in care se citeaza
mai multe lucrari ale aceluiasi autor si, pentru a se evita repetarea numelui, se foloseste acest
termen, urmand a scrie doar titlurile lucrarilor sau articolelor.
Cf. (confero = compara) se foloseste pentru a indica o comparatie intre paragrafe diferite
din izvoare diferite, intre puncte de vedere diferite sau asemanatoare.
Apud (= la) se intrebuinteaza cand informatia reprodusa nu provine dintr-o sursa primara.
In aparatul critic se abreviaza titlurile unor publicatii, unor periodice precum si a unor
lucrari, a unor colectii de documente, repertorii etc. In acest caz, in lucrare trebuie sa existe o lista
a acestor abrevieri care sa constituie cheia descifrarii trimiterilor. Lista abrevierilor se aseaza
inaintea listei bibliografice sau inaintea introducerii.
Aspectul general al lucrarii trebuie sa fie ingrijit, respectandu-se normele ortografice ale
limbii romane. Utilizarea semnelor diacritice este obligatoie. Se recomana redactarea textului
folosind o spatiere de un rand si jumatate, cu corp 12; aparatul critic se redacteaza la un rand, cu
corp 10.
Pagina de titlu trebuie sa contina: denumirea institutiei coordonatoare (Centrul de Pregatire Profesionala in Cultura), titlul lucrarii (,, LUCRARE DE ABSOLVIRE"- scris cu majuscule), subtitlul complet al lucrarii (tema aleasa - scrisa cu litere mici), anul elaborarii.
Lucrarea se redacteaza, de regula, pe o singura fata a filei. Nu este gresita nici redactarea
pe ambele fete ale filei.
Capitolele se incep pe pagina noua. In situatia in care lucrarea se redacteaza pe ambele
fete ale filei, capitolul se incepe intotdeauna pe pagina cu numar impar. Titlul capitolului se
redacteaza cu majuscule, folosind un corp de litera mai mare decat cel utilizat pentru restul
textului. Numerotarea capitolelor se poate face folosind fie cifre romane - procedeu mai mult
utilizat -, fie cifre arabe. Subcapitolele pot incepe pe pagina curenta, titlul lor fiind cules cu un
corp de litera mai mic decat cel al titlului capitolului, dar mai mare decat litera de rand.
Numerotarea subcapitolelor se face utilizand cifre arabe. In situatia in care numerotarea
capitolelor s-a facut tot cu cifre arabe, numerotarea subcapitolelor va contine si numarul
capitolului respectiv.
In text nu se folosesc prescurtari. Daca se fac referiri la organizatii, institutii etc.
consacrate, la prima citare a acestora se va utiliza denumirea completa, urmata, intre paranteze,
de abreviere.
Textele reproduse intre ghilimele se culeg cu litere de rand (drepte), utilizand acelasi corp
de litera ca pentru restul textului. In situatia in care textul citat este mai mare, acesta poate fi
cules cu un corp de litera mai mic si cu o alta spatiere intre randuri. De asemenea, este indicata
culegerea textului respectiv mai din interior decat restul textului lucrarii.
