|
|
|
ISTORIA EDUCATIEI MONDIALE
Istoria invatamantului are in vedere teorii, metode si administrare, cu privire la scoli si alte agentii de informare din antichitate si pana in prezent. Educatia, sau invatamantul , este si a fost desfasurat prin efortul uman si instruire. Poate fi formal, sau neformal. Educatia neformala se refera la procesul social general prin care fiinta umana dobandeste cunostinte si ingeniozitate, talent, atat necesare pentru a functiona in cultura lor. Educatia formala se refera la procesul prin care profesorii instruiesc elevii la cursuri de studiu in cadrul unor institutii.
Inainte de inventarea cititului si a scrisului, oamenii au trait intr-o societate in care s-au chinuit sa supravietuiasca impotriva fortelor naturale, impotriva animalelor si impotriva altor oameni. Pentru a supravietui, analfabetii si-au dezvoltat unele indeletniciri care au crescut si s-au amplificat ca dimensiuni culturale si educationale. Pentru ca o anumita cultura, sa se poata derula pe viitor, ea trebuia transmisa, trebuia data mai departe, de la adulti la copii. Cele mai timpurii procese educationale au continut informatii privind strangerea, adunarea mancarii si gasirea unui adapost, faurirea de arme si alte unelte, invatarea unei limbi si dobandirea de valori, de comportament si de ceremonii religioase sau practici ale unei culturi date.
Prind educatia directa, fara norme legale, parintii, oamenii batrani si preotii ii invatau tineri obiceiurile si rolulile pe care trebuiau sa le stie pe cand vor fi adulti. Aceste lectii, formau mai mult un cod al manierelor ce avea stapanire asupra comportamentului lor. Deoarece au trait inainte de inventarea scrisului, analfabetii urmau o traditie pe cale orala, sau povestita, pentru a transmite cultura si istoria de la o generatie la alta. Folosind viul grai, oamenii au invatat sa creeze simboluri, cuvinte, sau semne pentru a exprima ideile. Cand aceste simboluri s-au materializat in scrisori sau pictografii, omul a creat un limbaj scris si a trecut un mare hop spre deprinderea de a citi si scrie.
In Egiptul antic, care a prosperat din anul 3000 inaintea erei noastre si pana in anul 500, tot inaintea erei noastre, preotii predau nu numai obiceiurile culturii respective dar si scriere, stiinte, matematica si arhitectura. La fel, in India, preotii au dus la marea parte a educatiei formale. De prin anul 1200 inaintea erei noastre, preotii au inceput sa predea atat principiile Veda, textele sacre ale Hinduismului, dar si stiinte, gramatica si filosofie. Educatia oficiala in China dateaza de la 2000 inaintea erei noastre.Planul de invatamant continea filosofie, poezie si religire in concordanta cu predarile lui Confucius si Lao-tzu.
Istoricii au considerat ca invatamantul oficial din Vest are ca origine principala Grecia Antica. Iliada si Odiseea, poem epic al lui Homer a fost scris candva in secolul 8 inaintea erei noastre, si a creat o traditie culturala ce a atribuit grecilor sensul de identitate de grup.In vremurile grele prin care treceau, operele lui Homer au devenit un tel educational. Luptatorii descrisi de Homer in operele sale, ca Agamemnon, Odiseea sau Ahile, au devenit eroi si modele pentru tinerii greci.
Grecia Antica a fost impartita atunci in orase-state, sau zone ca Atena, Sparta. Atena a accentuat o societate si un invatamant uman si democratic, dar aproximativ o treime din cetateni erau cetateni liberi, cealalta parte fiind formata de sclavi si de nerezidenti, de persoane din alte state sau regiuni. Numai copiii cetatenilor liberi mergeau la scoala. Se considera ca un om liber are dreptul sa isi aleaga nivelul educational pe care si-l doreste astfel incat sa isi pasteze datoriile civice dar sa se si dezvolte, iar educatia femeilor depindea de la zona la zona. In Atena spre exemplu, femeile nu aveau drepturi economice, nu mergeau la scoala, singurele exceptii facandu-le unele fete care luau lectii in particular acasa.Sclavii nu puteau profita de pe urma invatamantului, sau unii dintre ei doar in masura foarte mica. Sparta, inamica Atenei, folosea educatia si invatamantul pentru antenamente militare si pentru instructie. In contrast cu Atena, fetele din Sparta aveau mai multe posibilitati de a studia la scoala, dar era mai mult un antrenament atletic, fizic, pentru a deveni mame sanatoase de viitori soldati Spartani.
In anii 400 inaintea erei noastre, au inceput sa predea in Atena o serie de profesori denumiti Sofisti, care pretindeau ca pot sa predea orice, atata timp cat cei carora le predau sunt dispusi sa invete. Erau specializati pe logica, gramatica si retorice, materii ce formau inima filosofiei si a literaturii.Acesti profesori erau mai interesati de a-si invata elevii sa se certe si sa castige argumente decat sa ii invete principii ale adevarului si ale moralitatii.
Spre deosebire de Sofisti, filosoful grec Socrate a predat si descoperit principii universale ale adevarului, frumusetii si bunatatii. Socrate afirma ca adevaratele cunostinte exista in toti si trebuie sa fie aduse la cunostinta. Metoda sa, ii indemna pe elevi sa se gandeasca profund la ceea ce inseamna viata, adevarul si justitia.
Platon, urmas al lui Socrate, ce a studiat de la dansul, a infiintat in Atena o scoala denumita Academie. Parerile lui duceau la o o lume eliberata, o lume a ideilor perfecte si a conceptelor universale.Lucrarea sea, Republica, a fost una din cele maiinteresante lucrari filosofice ale Occidentului. In sistemul de invatamant al lui Platon, fiecare clasa ar fi trebuit sa fie in alt mod instruita pentru a pregati elevii in concordanta cu rolul pe care acestia il vor avea in societate.
In 335, elevul lui Platon, Aristotel, a infiintat in Atena o alta scoala numita Lyceum. Aristotel credea ca oamenii sunt in esenta rationali, si ca ei pot descoperi legi naturale care guvernau universul, si ca aceste legi pot fi urmate in viata de zi cu zi. De asemenea, considera ca oamenii educati, care folosesc motive pentru a lua decizii, ar putea ajuta la obtinerea unei vieti a moderatiei, in care extremele sa nu fie niciodata atinse.
In secolul 4 inaintea erei noastre, oratorul grec Isoctrate a instituit un invatamant ce ii facea pe elevi sa devina oratori competenti, ce ar putea servi ca oficiali guvernamentali. Acestia erau nevoiti sa studieze retorica, logica, politica, etica si istorie. Ei examinau modele de oratorica si practicau public, prin viu grai.Aceste metode au influentat direct teoreticienii din Roma, ca de exemplu Cicero si Quintilian.
In vreme ce grecii isi dezvoltau civilizatia in zonele ce inconjurau estul Marii Mediterane, romanii castigau controlul asupra peninsulei Italiei si vestului Marii Mediterane. Romanii erau preocupati, din punct de vedere educational vorbind, de razboaie, concurenta, politica si administratie civila. Ca si in Grecia, numai o mica parte din italiei mergeau la scoala. Scoala era pentru cei cu bani si pentru cei ce aveau timp sa participe la ore. In vreme ce fetele invatau sa scrie si sa citeasca acasa, baietii participau la cursuri ale invatamantului primar, numite aludus. In ciclul secundar, baietii invatau Gramatica limbii Latine si Greaca, predata de asa numitii pedagogi.
Dupa invatamantul primar si secundar, tinerii instariti urmau scoli de retorica si oratorica, ca ii pregatea pentru a deveni lideri guvernamentali sau in administratie.Cicero, a imbinat ideiile grecesti cu cele romane, explicand modalitati de invatare a oratorilor, in cartea sa numita De Oratore . Ca si Isocrates, Cicero era de parere ca studentii trebuiau sa invete gramatica, retorica, logica, matematica si astronomie. De asemenea, a mai afirmat ca ar trebui sa studieze etica, stiinte militare, stiinte naturale, geografie, istorie si drept.
Quintilian, un educator renumit ce a trait in primul secol al acestei ere, a scris ca educatia ar trebui sa fie bazata pe stadii individuale ale dezvoltarii omului, de la copilarie la maturitate. El a creat lectii specifice pentru fiecare stadiu. De asemenea el a indemnat profesorii sa ii faca pe elevi interesati si receptivi prin crearea unor materiale atractive si interesante.
Educatia Antica Evreiasca (Izraelita)
Educatia in poprul Evreu a avut multiple influente asupra invatamantului occidental. Evreii Antici aveau un mare respect pentru cuvantul scris si considerau ca Dumnezeu le ofera adevarul prin Biblie. Majoritatea metodelor de invatamant sunt preluate din Biblie si Talmud, o carte despre legea religioasa si civila. Liderii religiosi, cunoscuti sub denumirea de rabi, indrumau parintii sa isi invete copiii crezuri religioase, drept, practici etice si indeletniciri vocationale. Atat fetele cat si baietii erau introdusi in religie prin studirea celui mai sacru document al iudeilor, si anume Tora.Lectiile se desfasurau in sinagogi, plasamente pentru studiu religios si cult.
In timpul Evului Mediu, care a durat aproximativ din secolul 5 si pana in secolul 15, in special Biserica Catolica Romana, a conturat puternic societatea si invatamantul Occidental. Institutiile erau capela, manastirea si parohia, unde se preda scoala la nivel elementar. Scoala din manastiri si catedrale oferea nivelul de invatamant secundar. Majoritatea scolilor inclinau sa oblige invatarea limbii Latine, vechea limba Romana utilizata in biserici in timpul ceremoniilor si lectiilor. Biserica prevedea unele limite in ceea ce privea oportunitatile educarii femeilor in spiritul comunitatii religioase sau manastiri. Manastirile aveau librarii si scoli care ajutau la pregatirea calugarilor, in urmarea de catre acestia a regulilor religioase ale comunitatii.
Comerciantii si mestesugarii aveau de asemenea anumite scoli ca ofereau educatie de baza si antrenament specific. Luptatorii aveau parte de practici militare si codul cavalerismului.
Ca si in Grecia, in Roma, doar o parte din populatia urma cursuri de invatamant. In special, personalul religios, adica cei ce doreau sa devina, calugari, preoti sau calugarite, mergeau la scoala.Marea majoritate erau servitori care lucrau de cele mai multe ori ca agricultori pentru lorzii feudali.Acesti servitori, nemergand la scoala, erau majoritatea analfabeti.
In secolul 11 si 12, au aparut multiple influente arabe cu privire la felul de abordare si invatare a matematicii, stiiintelor sociale, medicinii si filosofiei. Sistemul numerelor arabe era foarte important, si a devenit baza operatiilor aritmetice occidentale.Intelectualii arabi, au tradus lucrarile lui Aristotel, Euclid, Ptolemeu, lucrari cu mare influenta asupra scolarilor din Grecia. Majoritatea acestor lucrari au fost pierdute in Evul Mediu, si probabil ca ar fi fost pierdute definitiv, daca unii arabi nu le-ar fi pastrat.
In secolul 11, a avut loc Scolasticismul, o miscare filozofica si educationala, care a reunit atat motive umane cat si motive biblice.Aceasta miscare incerca sa uneasca teologia Crestina cu filosofia greaca. Aquinas, a carui lucrare intitulata Summa Theologiae, a descris vocatia profesorilor ca una ce combina credinta, dragostea si invatatura.
Institutiile de invatamat superior, dezvoltate in aceasta perioada, au luat denumirea de universitati. Cele mai importante din Europa, sunt cele de la Paris, Salerno, Bologna, Oxfors. Cuvantul universitate vine de la latinul universitas, sau asociatie, cu privire la asociatiile pe care studentii si profesorii le-au organizat pentru a discuta probleme academice. Universitatile medievale ofereau diplome universitare de stiinte umane, de teologie, medicina si drept.
Renasterea, sau renasterea invatatului, a inceput in europa in secolul 14, atingandu-si punctul maxim la mijlocul secolului 15. Elevii au devenit mai interesati de stiintele umane, mai degraba decat aspectele religioase, clasice lae grecilor si romanilor. Educatorii umanisti si-au gasit modele in clasic. Renasterea a fost foarte puternica in Italia, cel mai mult in arta, literatura si arhitectura. In literatura, lucrari ale unor mari scriitori ca Dante Alegheri, Petrarch si Giovanni Boccaccio au devenit foarte importante.
Profesorii umanisti, au definit metode de predare pentru a pregati persoane educate. Desiderius Erasmus a considerat ca intelegerea si transformarea literaturii era mult mai importanta decat memorarea ei, cum a fost pana atunci impusa de multe scoli religioase medievale.El a indrumat profesorii sa studieze domenii ca arheologia, astronomia, istoria si Scriptura.
Inventarea presei scrise la mijlocul secolului 15 au facut cartile sa fie mult mai usor de procurat si a facut ca rata lecturii sa creasca. Prezenta la scoala nu a crescut insa in aceasta perioada. Scoala elementare era deobicei destinata copiilor din familii de talie mijlocie, in timp ce copiii din familiile de talie mica nu aveau sanse sa ia parte la astfel de lectii. Copiii nobililor aveau sansa sau ia parte la cursuri secundare umaniste.
Oportunitatile de invatamant pentru femei s-au modificat considerabil in aceasta perioada, in special pentru femeile ce aveau o stare buna financiara. Totusi, planul de invatamant, preciza anumite domenii destinate femeilor, ca dansul, poezia, arta. Pentru fetele din clasa muncitoare, in special cele din mediul rural, educatia a fost strict limitata la pregatirea in domenii casnice, ca si gatitul sau cusutul.
Reforma religioasa din secolul 16 a insemnat un declin pentru autoritatile bisercii Catolice si a contribuit la aparitia claselor mijlocii in Europa. Adeptii reformei, religiosii protestanti ca John Calvin, Martin Luther, au respins autoritatea acelui Papa Catolic, si au creat biseri Crestine, sau protestante. Au stabilit scoli care sa ofere permanent lectii de aritmetica, citire, scriere si religie, pentru copii, in limba lor proprie, reforma dand tuturor doritorilor posibilitatea sa scrie si sa citeasca.
In timp ce scolilie acestea, in limba materna, erau si pentru fete si pentru baieti, la nivel primar, baietii din clasele mai mari, ce au continuat cursuri de pregatire profesionala sau cursuri secundare, trebuiau totusi sa continue cu limba latina sau greaca. Cele mai importante scoli secundare erau gimnaziul in Germania, scoala de gramatica a limbii latine in Anglia, si liceul in Franta, erau scoli ce predau limba greaca si latina, limba ce era necesara pentru a putea intra la universitate.
Martin Luther i-a incurajat pe parinti sa isi invete copiii sa citeasca si sa ii invete religie, deoarece considera ca familiile, alaturi de biserica sunt lideri ai Reformei.Martin Luther, era astfel, un adept al religiei, si al faptului ca tinerii ar trebui mai mult decat oricat sa se roage, sa citeasca biblia.
Protestantii reformei au pastrat sistemul de doua clase adoptat in timpul reformei, si anume primul, cel primar, care era la dispozitia tuturor claselor sociale, si cel secundar, in care barbatii puteau urma domenii clasice umaniste si de gramatica a limbii latine pentru a se pregati in scopul promovarii unor cursuri de talie mai ridicata.
Profesorii din secolul 17 au gasit mai multe cai pentru a dezvolta educatia. Spre exemplu, cehul Comanius, cu numele sau adevarat Jan Komensky a fost foarte important. El a creat un nou fel de gandire, Pansofismul, sau cunostintele universale, conceput sa aduca pe tot globul pamantesc intelegere si pace. El a indrumat profesorii sa se bazeze mai mult pe logica si capacitatea de intelegere a copiilor si nu pe memorare.Pentru a face invatarea mai usoara a scris o carte de invatare a limbii latine in propria sa limba, carte ce poarta titlul: Poarta Limbilor Descuiate (1631). De asemenea a scris Orbis Sensualium Pictus(1658), o carte cu imagini ilustrate, una din primele carti de acest gen destinate copiilor.
Lucrarea filosofului englez John Locke a influentat educatia in Marea Britanie si Nordul Americii.El a observat capacitatea oamenilor de a asimila idei in An Easy Concerning Human Understanding(1690). A afirmat ca la nastere, mintea omului e o tablita goala, o tabula rasa, fara idei. Noi asimilam cunostinte, a afirmat, prin intermediul informatiilor pe care prin intermediul simturilor le captam de la obiectele din jurul nostru. Totul incepe de la niste simple idei, pe care le combinam, rezultan alte idei, mult mai complexe.
Locke a considerat ca oamenii acapareaza informatii mult mai usor cand acestea sunt simple, nedezvoltate, urmand ca apoi, insusi individul sa le transforme si sa le combine.In lucrarea Some Thoughts Concerning Education (1697), Locke recomanda invatatul practic pentru a pregati oamenii in a-si dirija propriile afaceri economice, sociale si politice, in cel mai bun mod cu putinta.
Iluminismul a provocat multiple schimbari in educatie si teoria educatiei in secolul 18. In perioada Iluminismului, denumita si perioada Motivatiei, educatorii considerau ca omul isi poate modifica si in acelasi timp improviza nivelul de trai si modul de viata prin fortele sale proprii, si anume prin puterile lor, prin gandirea critica si prin motivatie.Ideile iluminismului au un puternic impact asupra Revolutiei Americane(1775-1783), si asupra politicii privind educatia in Statele Unite. In particular, filozoful american si in acelasi timp omul de stiinta Benjamin Franklin a evidentiat valoarea invatamantului utilitar si stiintific in scolile americane. Thomas Jefferson, al treilea presedinte al Statelor Unite, solicita importanta unui invatamant in spirit civic, invatamant pe care el il considera foarte important pentru locuitorii unei natiuni democratice. Iluminismul si principiile acestuia, care considera educatia si deci in acelasi timp invatamantul un instrument a reformei sociale si al perfectionarii, raman caracteristici fundamentale ale politicii privind educatia in America.
Temelia educatiei moderne a fost stabilita in secolul 19. Educatorul elvetian Johnan Heinrich Pestalozzi, inspirat din lucrarile filozofului Jean Jacques Rousseau, a dezvoltat o metoda educationala bazata pe lumea naturala si pe simturi. Pestalozzi a fondat scoli in Elvetia si Germania, scoli unde elevii sa fie invatati, iar profesorii scoliti.A afirmat ca scolile trebuie sa semene cu niste camine sigure si indragite.
Ca si Locke sau Rousseau, Pestalozzi a considerat ca gandul a inceput cu senzatii si ca predatul ar trebui sa foloseasca simturile. Sustinand ideea ca elevii, copiii trebuie sa studieze obiectele in propriul lor habitat, in propriul lor mediu, Pestalozzi a dezvoltat o asa numita "lectie obiect", care include exercitii in forma de invatare, numere si limba. Copiii trebuie sa determine si sa traseze formele unui obiect, sa le numere, si sa le denumeasca.Elevii au progresat prin aceste lectii, obtinand rezultate mult mai bune in domeniul desenului, scrisului, adunarii, scaderii, inmultirii, impartirii si citirii.
Pestalozzi a introdus urmatoarele principii in predare:
sa se inceapa cu obiectul concret inaintea introducerii unor notiuni abstracte
sa se inceapa cu mediul inconjurator imediat inainte de a avea de a face cu ceea ce e mai indepartat si fara legatura cu obiectul
inceperea cu exercitii usoare, trecand treptat la mai dificile, fara a incepe deci cu unele dificile
intodeauna sa se continue treptat, cumulativ si incet.
Educatorul american Henry Barnard, primul Membru al Educatiei al Statelor Unite, a introdus ideile lui Pestalozzi la sfarsitul secolului 19. Barnard de asemenea a muncit pentru stabilirea invatamantului liceal public gratuit pentru studentii apartinand tuturor claselor sociale ale societatii Americane.
Filozoful german Johann Herbart a evidentiat educatia morala si a conturat astfel o bine structurata tehnica de predare. Mentinandu-si ideea ca principala tinta a educatiei este dezvoltarea morala, Herbart se plange ca bunce caractere se mentin doar la nivelul cunostintelor generale, in timp ce comportamente inadecvate rezulta din educatia improprie. Cunostintele, spune el, ar trebui sa creeze o "masa perceptiva" - o retea de idei - in mintea unui om, la care noi idei sa poata fi oricand adaugate. A vrut sa adauge la planul de invatamant pe langa cursurile de aritmetica, citire si scriere, si cursuri de istorie, geografie si literatura. Astfel, bazandu-se pe propriile concepte si idei, Herbart a construit 5 pasi ce trebuie urmati in predare:
1.pregateste elevii sa fie pregatiti pentru noua lectie
2.prezinta noua lectie
3.asociaza noua lectie cu idei studiate anterior
4.foloseste exemple pentru a ilustra punctele majore ale lectiei
5.testeaza elevii pentru a te asigura ca au invatat noua lectie
Educatorul german Friedrich Froebel a infiintat gradinita, care in termen german este kindergarten care inseamna "gradina copilului", si este un model de scolarizare pentru copiii prescolari. Froebel, care a avut o copilarie nefericita, le-a propus profesorilor sa se intoarca cu gandul la copilaria lor si sa descopere astfel cu perspicacitate lucruri pe care le-ar fi putu utiliza in predare. El a studiat proiectul lui Pestalozzi din Yverdon, Elvetia, intre 1808 si 1810. Sustinand ideea lui Pestalozzi si metoda acestuia cu privire la mediul natural , o atmosfera scolara placuta si lectia pe obiecte, Froebel a considerat totusi ca metoda nu este destul de filozofica. Froebel a considerat ca fiecare copil, inauntrul sau, are o esenta spirituala - o vapaie de energie divina - care il face pe copil sa poata invata si sa se poata dezvolta independent.
In 1837 Froebel a deschis o gradinita in Blankenburg, cu un plan de invatamant ce continea cantece, povestiri, jocuri, cadouri si profesiune. Cantecele si povestirile, au stimulat imaginatia copiilor si I-au introdus in pielea unor eroi populari si in pielea unor valor culturale. Jocurile le-au dezvoltat copiilor indemanari fizice si sociale. Jucandu-se unul cu celalalt, copiii au reusit sa se integreze si sa faca parte dintr-un grup. Cadourile, semnificand chiar si cuburi, bile, cilindre, erau niste instrumente perfecte ce ii ajutau pe copii sa defineasca forme pe care obiectele le reprezentau. Profesiunea consta in invatarea de exemplu a ce materiale ar putea folosi in activitati constructive. De exemplu lut, nisip, carton si bete - care pot fi folosite pentru a ridica munti, castele, orase.
Imigrantii din Germania au dus conceptul de gradinita pana in Statele Unite, unde a devenit o parte din sistemul educational American. Margarethe Meyer Schurz a deschis o gradinita de limba germana, si si scoli de pregatire profesionala pentru educatorii de gradinite in boston, Massachusetts in 1860. William Torrey Harris, a deschis si el in St.Louis, Missouri si mai tarziu un Ministru al Educatiei a inclus gradinita in sistemul public scolar American.
Darvinismul social
Sociologul englez Herbert Spencer a influentat in mod hotarator educatia in mijlocul secolului 19 prin unele teorii sociale bazate pe teoriile evolutiei prezentate de naturalistul englez Charles Darwin. Spencer a revizuit teorioa biologica a lui Darwin, transformand-o in Darwinismul social, un corp de idei care s-au aplicat teoriei evolutiei societati, politicii, economiei si educatiei. El a sustinut ca in societatile industrializate, ca si in vechile societati simple, o parte din oamenii fiecarei generatii au supravietuit datorita faptului ca sunt inteligenti si adaptabili. Competitia a facut ca cei mai destepti si cei mai puternici sa urce in topul societatii. Stimuland competitia nelimitata, Spencer a dorit ca guvernul sa isi limiteze activitatile la minimum posibil. S-a opus sistemului public de invatamant, considerand ca se va ajunge la o mediocritate daca se va amesteca clasa superioara cu cea inferioara, si ca se vor aduce astfel elevi cu abilitati reduse. El dorea scoli private, intre care sa existe o competitivitate ridicata, fiecare incercand sa-si aduca atat elevi cat si profesori dintre cei mai buni. Darwinismul social al lui Spencer a devenit foarte cunoscut in secolul 19, cand industrializarea a dus la modificari majorea atat in societatea Europei Occidentale, cat si in societatea Statelor Unite.
Spencer a considerat ca societatile industrializate au mai degraba nevoie de invatamant stiintific decat invatamant clasic. Astfel, a adoptat un plan de invatamant care imparteau lectiile in 5 activitati umane de baza:
1.cele necesare pentru auto mentinere ca exercitii, sanatate si dieta
2.cele necesare pentru un om ca sa poata lucra pentru un salariu cu care poate sa traiasca, incluzand capacitatile de a citi, a scrie, a evalua si notiuni de stiinte
3.cele necesare pentru a putea crste copii in conditii normale
4.cele necesare celor ce vor sa participe in politica si in viata sociala
5.cele necesare pentru recreare si divertisment
In secolul 19, guvernele din Marea Britanie, Germania, Franta, Italia si alte tari Europene, au organizat sisteme nationale de educatie publica. Statele Unite, Canada, Argentina, Uruguay si alte tari din America de Nord si America de Sud, de asemenea si-au creat sisteme nationale de educatie, bazate in general pe modelele Europene.
In Marea Britanie, Biserica Angliei si alte biserici, s-au ocupat de educatia religioasa a copiilor, invatandu-I sa citeasca, sa scrie, aritmetica, dar si sa citeasca Biblia, cei ce doreau sa studieze trebuind sa plateasca doar o mica taxa. In 1833 Parlamentul Marii Britanii a votat o lege prin care se dadeau niste fonduri acestor scoli. In 1862, printr-o alta lege, s-a votat ca aceste scoli sa primeasca fonduri dupa rezultat. Adica elevii trebuiau sa dea teste, si in functie de rezultatele obtinute, acestor scoli li se distribuiau anumite sume. Actul Educational din 1870, numit Actul Forster, le-a dat autorizatie sefilor de guverni locali sa creeze scoli publice. Astfel, aici s-au constituit doua sisteme, cel vechi, bazat pe Biserica, si cel nou, sustinut de guvern.
Din 1878, Marea Britanie a trecut la un nou sistem educational, astfel mai multi elevi puteau sa invete, aceasta datorita faptului ca in fabrici copiii nu mai aveau dreptul sa lucreze. Pentru a avea locuri, multe scoli private au adoptat metode monitoriale de instruire.Aceste metode constau in predarea lectiilor de catre elevi. Astfel, scolile aveau posibilitatea de a angaja mai putini profesori, punandu-I pe elevii mai mari sa predea lectiile la clasele mai mici . Acesti baieti mai mari, care predau celor mai mici, se numaeau monitori, si erau deci mai avansati in studii decat celora carora le preda. Aceste lectii constau in citire, scriere si aritmetica, si erau impartite in sublectii sau in parti mai mici.Dupa ce monitorul a invatat o sublectie, de exemplu citirea pe litere a unor cuvinte de 3 sau 4 litere, urma sa predea aceasta lectie unui grup, sub atentia profesorului. La sfarsitul secolului 19, invatamantul de acest gen a fost abandonat, deoarece a dus la existenta unui nivel educational limitat.
In Rusia, tarul Alexandru al II-lea, a initiat reformele educationale rezultand Statutul Educational din 1864. Aceasta lege a creat zemstvos, unitati guvernamentale locale, care operau cu scolile primare. Pe langa aceste scoli, Biserica Ortodoxa a infiintat si scoli religioase. Odata ce numarul de copii ce mergeau la scoala crestea incet, o mare parte a Rusiei a ramas analfabeta. Cei ce traiau in mediul rural preferau sa nu isi trimita copiii la scoala, pentru a-I putea pune sa lucreze la ferme. Mai multi baieti decat fete mergeau la scoala, deoarece taranii considerau ca educatia femeii nu este necesara. Fiindu-I teama ca prea multa educatie va afecta negativ viata oamenilor, guvernul tarului a furnizat numai scolarizare limitata pentru a instiga la loialitate politica si pietate religioasa.
Inainte de secolul 19, invatamantul elementar si secundar al Statelor Unite a fost organizat fie la nivel local, fie la nivel regional. Aproape toate scolile operau exclusiv cu fonduri private. Oricum, incepand cu 1830 si 1840, educatorii americani ca Henry Barnard si Harce Mann au avut niste controverse cu privire la instaurarea unui sistem educational, bazat pe crearea unor scoli prin intermediul carora sa ofere posibilitati egale tuturor copiilor americani cu privire la invatamant. In 1852 Massachusetts a elaborat primele legi cu privire la invatamantul public, iar in 1918 toate statele membre au dat legi cu privire la sistemul de invatamant.
La inceputul secolului 20, lucrarile educatorului Ellen Key a influentat educatia din intreaga lume. Cartea ei Secolul copilului(1909) a fost tradusa in foarte multe limbi si a inspirat asa numitii educatori progresivi din mai multe tari. Invatamantul progresiv a fost un sistem de invatamant care evidentia mai mult nevoile si potentialul copilului decat nevoile societatii sau principiile religioase. Printre cei mai mari educatori progresivi se numara: Hermann Lietz si Georg Michael Kerschensteiner din Germania, Bertand Russell din Anglia si Maria Montessori din Italia
Metodele lui Montessori despre invatamantul in copilaria timpurie au devenit international popularizate. Fiind specializata pe medicina, Montessori a lucrat cu copii ce sufereau de handicam mental, in prima parte a carierei sale. In anum 1907, ea infiinteaza o scoala pentru copii, denumita Casa dei Bambini - Casa Copilului, pentru copii saraci din San Lorenzo, parte a Romei. Aici a creat un mediu propice care predomina in materiale si activitati bazate pe observatia ei proprie asupra copiilor. A aflat astfel ca, copiilor le place sa practice anumite indemanari, ca prefera lucrul jocului, si ca pot sa isi mentina concentrarea. Tot ea, mai considera ca, in general, copii au o putere foarte mare de concentrare si ca au puterea sa invete independent, atunci cand au la dispozitie un mediu favorabil, care sa le placa.
Planul de invatamand al lui Montessori cuprinde marile clase de activitate:
1.practica
2.senzoriala
3.indeletniciri si studii formale
Ea ii invata anumite indeletniciri foarte folositoare, ca de exemplu sa puna masa, sa serveasca masa, sa spele vase, sa spele haine, maniere sociale de baza. Exercitiile repretate au dezvoltat coordonarea musculara si senzoriala. Acele indeletniciri cuprind si scrisul, cititul si exercitii de aritmetica. Montessori a creat materiale speciale pentru predare, tocmai cu scopul de a dezvolta aceste talente, incluzand greutati, butoane, sireturi dar si materiale identificabile prin sunetul sau mirosul lor. Profesorul e cel care pune la dispozitie materialele necesare, tot el e cel care sustine lectia si o demonstreaza, dar copiii pot si ei la randul lor sa incerce sa invete independent, in particular comportamentul sau talentul
In 1913, Montessori a lecturat in Statele Unite propria sa metoda, a testat-o. Dupa aceste teste, americanii au infiintat multe scoli in stil Montessori, dar au suferit un declic ca popularitate in 1930 cand profesorii au luat o atitudine mai autoritara in clasa. O renastere a stilului Montessori in Statele Unite a avut loc in 1950, coincidand cu o mare atentie asupra invatamantului copiilor.
Munca filozofului si educatorului American John Dewey a influentat in special Statele Unite si alte tari in secolul 20. El a criticat metodele din invatamant care doar amuzau studentii sau erau mai mult decat vocationale. A criticat metodele didactice care pur si simplu distrate fiind si-au distrat si studentii sau au fost prea profesionale. El a pledat pentru educatia care sa realizeze si sa imbogateasca viata curenta a studentilor pe masura ce-I pregateste pentru viitor. Programul educational ce deriva din teoriile lui Dewey, au pus accent pe dezvoltarea copilului in termenii individuali ai nevoilor si ai intereselor. A fost cea mai majora metoda de instructie pentru cea mai mare perioada a secolului 20 in scolile elementare din Statele Unite si multe alte tari.
Munca psihologului elvetian Jean Piaget a avut o influenta majora pentru teoria didactica la inceputul secolului 20, in special in Europa. Piaget a scris extensiv pe dezvoltarea modelelor de gandire si de limba pentru copil. A examinat conceptiile copilului, conceptii de numar, spatiu, logica, geometrie, realitate fizica si judecata morala. Piaget a fost de parere ca, copiii,explorand ambianta in care traiesc si isi efectueaza activitatea, isi creaza o competenta proprie, sau intelectuala, conceptii despre realitate. Interactionand continuu cu mediul ce ii inconjoara, continua sa adauge si sa isi schimbe conceptia despre lume. Piaget afirma ca inteligenta umana se dezvolta in mai multe faze, treptatfiecare sporind puterea de intelegere a unei persoane, intelegere a lumii, intr-o viziune mai noua si mai complexa.
Conducerea politica a influentat sistemele educationale ale multor tari in secolul 20. In URSS, sub comunism, si in Germania, sub conducerea national socialismului, sistemele totalitare de guvern au impus indrumarile exigente ale organizatiilor de sisteme de educatie nationala. Multe alte tari, in cursul secolului 20, inclusiv Statele Unite, au cautat sa balanseze controlul in sistemul educational intre guvernul federal si guvernele locale sau organizatiile private. Cele mai multe tari in secolul 20, au facut mari pasi pentru a creste accesul la educatie.
Guvernele de stat si cele locale au retinut cele mai multe din responsabilitati pentru activitatea de exploatare privind educatia publica in Statele Unite in timpul secolului 20. Deoarece comunitatile individuale adesea au diferite prioritati didactice si diferite capacitati privitoare la finantarea sistemului public de invatamant, sistemele scolare variaza de la o regiune la alta. Guvernul de stat, impreuna cu cel federal, incearca sa reduca diferenta intre regiuni, fondand diferite nevoi pentru finantarea scolilor, pentru standardele academice, si planul de invatamant. La inceputul secolului 20, accesul la educatie era ingradit in statele Unite datorita divergentelor rasiale. Legile statului au impartit cele mai multe scoli in America de Sud in functie de rasa.In partea de nord, nu existau aceste diferente, totusi exista o anumita granita privind indeletnicirile intre albi si negri. Atat in statele sudice cat si in cele nordice, facilitatile scolare pentru elevii Africani Americani erau deobicei neadecvate, transportul public pentru aceste scoli era insuficient sau inexistent, iar cheltuielile publice pe student erau mult mai mici decat cheltuielile efectuate pentru cei albi. In 1954, Curtea Suprema a Statelor Unite, a hotarat in procesul Brown vs Board of Education of Topeka, ca existenta acestor diferente intre cele 2 rase duce la o inegalitate educationala, si ca aceasta segregatie e neconstitutionala. De atunci, s-a instituit o desegmentare a sistemului educational, astfel ca de atunci, in statele Unite, exista o egalitate a conditiilor si oportunitatilor intre toti studentii. Africanilor americani si Spaniolilor americani le-a fost foarte greu sa se integreze, dar pana la urma au dovedit ca au caacitati extraordinare, demonstrand-o prin puncte maxime la testele standardizate.
Dupa Revolutia de la 1917, Partidul Comunist a efectuat mari schimbari privind deciziile educationale ale Uniunii Sovietice. In 1920, Joseph Stalin a stabilit un plan de invatamant foarte rigid, ce se baza doar pe stiinte, matematica si ideologia Comunista. Scolile sovietice, castigau mereu un mare numar de vizitatori straini, in special din tarile in curs de dezvoltare. In 1957, Uniunea Sovietica a lansat primul satelit artificial in spatiu, Sputnik. Pentru multi oameni de stiinta din celelalte tari, aceasta reusita a indicat standardul ridicat al tehnologiei sovietice. Anton Semyonovich Makarenko a adus si eu stabilitate in sistemul educational Sovietic, prin reabilitarea delicventilor juvenili.
Multi au criticat caracterul rigid al sistemului educational sovietic. Gorbachev, a incercat in 1989-1990, sa reformeze educatia, incercand sa instaureze un control preponderent local asupra unitatilor de invatamant. Starea proasta a economiei si nemultumirea oamenilor, tragea dupa sine o necesitate evidenta a unei reforme.
Odata cu caderea regimului Comunist in 1991, fostele republici sovietice ca Rusia, Ucraina si Georgia, au devenit independente, ajungand sa-si controleze propriile sisteme educationale si sociale. Din cauza problemelor economice ale tarilor in cauza, sistemul educational este prost platit, neexistand fonduri pentru educatie. In toate aceste tari exista diferente de limba, in special folosindu-se dialecte, motiv ce duce la o alta bila neagra putem spune, privind scolarizarea. Chiar daca Rusia pare sa aiba o populatie compacta, mai exista cel putin 100 de grupari, se minoritati.
Caderea comunismului a afectat si educatia din Germania. Dezmembrarea Uniunii Sovietice din 1989 pana in 1991, si caderea Zidului Berlinului in 1989, a ajutat la colapsul instaurat din cauza guvernului Comunist in Estul Germaniei. Germania de Est s-a unit cu Germania de Vest in 1990, si astfel, sistemul de invatamant din vest a cuprins acum intreaga Germanie. Legea de baza, The Grundgesezt, ofera statului responsabilitate majora privind invatamantul primar si cel secundar.
Gradinita, fondata de catre Froebel in secolul 19, ramane populara in Germania. LA varsta de 6 ani, copiii trec de la gradinita la scoala Gundschule, scoala primara de baza, iar la 9 ani, continua cu invatamantul secundar, care are mai multe forme: Hauptschule, Realschule, Gymnasium si Gesamtschule. Hauptschule ofera o educatie generala, Realschule pregateste elevii de varsta mijlocie pentru cariere ca manageri sau ssupraveghetori, Gymnasium este o scoala pregatitoare pentru universitate, iar Gesamtschule este o scoala secundara de intelegere si aprofundare. Invatamantul german include de asemenea aranjamente extensive profesionale si tehnice.
Guvernul central controleaza cea mai mare parte a invatamantului in Franta. Un departament federal, Ministerul Educatiei, adopta un plan de invatamant pentru toti elevii ce studiaza aceleasi subiecte la aceeasi varsta pe teritoriul tarii. Scolile franceze pun accent pe gandirea prudenta si pe folosirea corecta a limbii franceze. Liceul, tip de invatamant secundar traditional, pregateste studentii pentru universitate. Scolile mari, sunt universitati care anrteneaza oameni pentru functii de viitori lideri guvernamentali, in domeniul social, economic, administrativ. Pe langa invatamantul primar si secundar gratuit, guvernul aloca burse pentru scolile Catolice. In 1960 guvernul a inceput deasemenea sa ofere unele fonduri scolilor private care ating insa unele standarde de stat.
Secolul 20 a fost marcat de asemenea si de necesitatea crearii unor sisteme educationale intre tarile in curs de dezvoltare, in special Asia si Africa. Evidentele statistice arata ca in aceste state, un procent mai mare de 50% din copii cu varste intre 6 si 18 ani nu frecventeaza scoala.Pentru a sustine educatia, invatamantul atat la nivele elementare cat si in randul adultilor, UNESCO (United Nations Educational Scientific and Cultural Organisation) promoveaza campanii de studiu, si alte proiecte educationale. UNESCO are ca obiectiv ca fiecare copil din lume sa fie introdus in cadrul unui centru educational, in cadrul unei scoli, astfel incat sa se evite analfabetismul. Unele progrese au avut loc, dar e evident ca este nevoie de mult timp si de mari eforturi pentru a 'civiliza' intreaga populatie a planetei
