|
|
|
"Metropolisul de astazi este o sala de curs; profesorii lui sunt reclamele. Sala de curs propriu-zisa a devenit o inchisoare demodata, un donjon feudal" [McLuhan, 2006: 304].
Lumea umana se afla intr-o continua transformare, ce se produce in prelungirea transformarilor ideatice vehiculate prin intermediul limbajului. Limbajul este, in consecinta, vehiculul intentiilor, al sugestiilor convertite apoi practic in actiune. El slujeste misterioasa capacitate a mintii de a capta sugestii ikdeatice de tot felul si a le pune in miscare, facandu-le sa se atraga, sa se combine si recombine creativ in sugestii noi, fascinante, ce iradiaza universul mintal al unui numar din ce in ce mai mare de indivizi ai comunitatii sau, dupa caz, ai speciei, pentru ca apoi sa se reverse in formele materiale in continua schimbare ale realitatii umane. Alvin Toffler, R. Guénon, M. McLuhan, P. Ricoeur, U. Eco, C. Noica, P. Botezatu sunt doar cateva nume prestigioase ale culturii universale care au atras deja atentia asupra unui fapt deosebit de important in raport cu cercetarea noastra: acela al imensului potential sugestiv incorporat in ideologii si al posibilitatii de manipulare persuasiva a mintii umane prin inocularea unor idei ce slujesc interese obscure mascate de clisee ideatice cu mare rezonanta afectiva pentru omenire. Gustave Le Bon remarca in acest sens: "Studiind intr-o lucrare anterioara, rolul ideilor in evolutia popoarelor, am dovedit ca orice civilizatie provine dintr-un numar mic de idei fundamentale, rareori innoite. Am aratat cum se statornicesc aceste idei in sufletul multimilor; cu cata greutate patrund acolo si ce forta poseda, odata ce au patruns. Am aratat totodata ca marile perturbatii din istorie sunt, cel mai adesea, consecinta modificarii acestor idei fundamentale" [1995: 32].
Cele mai mari probleme ale omenirii au venit, intr-adevar, din "betonarea" convingerilor ce pot deveni adevarate baraje in calea fluxului transformator al vietii: indata ce suntem "ferm convinsi" de ceva avem tendinta sa filtram toate perceptiile noastre prin sita acestor convingeri si sa le impunem celorlalti, fie si cu forta, instaurand in familie, sau in lume, dupa caz, un soi de dictatura. Iata de ce orientam astazi acest demers psihosemiotic spre analiza aspectelor ascunse ale comunicarii, aspecte care prezinta un mare interes pentru optimizarea comunicarii educationale..
1.1. Forta persuasiva a miturilor
Omul a avut dintotdeauna tendinta de a sintetiza verbal principalele idei care-i puteau jalona existenta. Limbajul verbal i-a permis stocarea si vehicularea acestora mai intai oral, la nivel mintal, apoi cu ajutorul textului scris. Cuvintele implicate in mituri si rituri continua sa aiba forta sugestiva tocmai datorita situarii radacinilor textului lor oral in profunzimile inconstientului colectiv. Din acest motiv miturile si celelalte creatii orale continua sa fie cele mai puternice sugestii si autosugestii colective. Ele constituie realmente fundamentul de mare forta sugestiva al lumii de astazi, care influenteaza aproape irevocabil relatiile interumane. Conceptiile criptate metaforic in aceste creatii orale sunt inscrise in baza de date colectiva si functioneaza, inca, asemenea unor programe sugestive de mare forta pentru mintea umana, existand putine sanse ca normele impuse speciei sa fie incalcate flagrant fara ca amenintarea ordinii sa fie sesizata si inlaturata. Jung, Adler, Freud, Le Bon sunt doar cativa dintre psihologii care au analizat in profunzime implicatiile acestui aspect asupra comportamentului individual si colectiv uman. In acest sens Gustave Le Bon sesiza: "Printre factorii indepartati, exista unii de ordin general, care se regasesc la baza tuturor credintelor si opiniilor multimilor: neamul, traditiile, timpul, institutiile, educatia" [1995: 44]. Referindu-se la popoare "conduse de traditie", Riesman remarca, deasemenea: "Deoarece ordinea sociala descrisa este relativ stabila, conformitatea de comportament a individului este dictata intr-o foarte mare masura de relatii de forta intre diversele grupe de varsta si sex, de clanuri caste, profesiuni s.a.m.d. - de relatii, deci, care exista din veacuri si care nu se modifica decat putin, daca in genere se modifica, in succesivele generatii. Cultura determina comportamentul in cele mai mici detalii si o eticheta grijulie si rigida stapaneste domeniul relatiilor de rudenie, domeniu de o importanta hotaratoare Putina energie este cheltuita pentru gasirea de noi solutii la problemele seculare" [1950: 40].
1.2. Influenta persuasiva a textului scris.
Indiferent din ce perspectiva il privim, textul scris a devenit instrumentul si fundamentul civilizatiei de astazi. El continua sa prezinte o importanta cruciala in viata omenirii, gratie faptului ca permite o mai mare stabilitate, durabilitate si precizie a mesajelor sugestive pe care le vehiculeaza comunicational pe arii spatio-temporale practic nelimitate. Valoarea textului ca factor de sugestie este confirmata de autoritatea pe care acesta continua sa o prezinte in fata utilizatorului sau individual sau colectiv. Mirajul literei tiparite este inca atat de mare, incat cei mai multi receptori ai sai nu-si pun intrebari legate de veridicitatea datelor continute intr-o carte tiparita sau intr-un ziar. Sa nu uitam ca majoritatea obiectelor ce compun lumea civilizata lipseau acum cateva mii, sau chiar cateva sute de ani cu desavarsire. Ele au aparut, asadar, mai intai ca idei-cuvinte intr-o minte umana. Aceste idei au fost apoi sintetizate in teorii despre lume (Aristotel, Descartes, Newton, Einstein, si ceilalti). Apoi teoriile si-au depus "ouale de aur" in toate sferele de activitate umana si automat milioane de oameni s-au mobilizat « incalzindu-le », hranindu-le cu propriile idei si sentimente pentru ca ele sa scoata treptat "puii" noilor realitati artificiale printre care ne miscam in mare viteza astazi. (O viteza ingrijoratoare, daca ne gandim ca dupa modelul stupului de albine, ea este un simptom al dezintegrarii).
In concluzie, realitatile create in mintea umana si exprimate verbal, simbolic sub forma de planuri sau teorii despre lume coboara foarte repede in strada, reconfigurand material Lumea dupa noile concepte si reguli. La aceasta modificare permanenta participa activ mintea colectiva, antrenata persuasiv prin necesitate, curiozitate si, nu in ultimul rand, prin competitie.
1.3. Receptivitatea la indoctrinare.
In istoria moderna a lumii miturile au imbracat forme noi, de tipul doctrinelor filosofice sau al teoriilor stiintifice, stiinta nefiind in viziunea multor specialisti decat "o alta forma de magie" ( Sahleanu, 1978). Marile linii de gandire ale lumii s-au revelat promotorilor lor intr-o secunda de magica inspiratie: cele mai neasteptate sugestii s-au nascut din contactul mintii framantate de dorinta de a cunoaste cu realitatea necunoscuta. "Din cele cincizeci sau o suta de sisteme filosofice propuse in diferite momente ale istoriei universale, observa Ch. S. Peirce, poate ca cele mai multe sunt nu atat rezultate ale evolutiei istorice, cat ganduri fericite, ivite accidental in mintea autorilor lor. O idee socotita interesanta si fructuoasa a fost adoptata, dezvoltata si fortata sa produca explicatii pentru tot felul de fenomene" [Peirce, 1990: 158].
In acest context, se poate aserta ca istoria omenirii a fost dintotdeauna esential influentata / indoctrinata prin sugestiile unei ideologii anume. "Ideologiile gata facute" cu care suntem periodic stramutati artificial dintr-o "lume" in alta, adesea fara drept de replica, pe langa "punctul de vedere fix, unitar asupra lumii pe care il ofera, contin si un sambure maladiv. Acest fapt nu i-a scapat lui Noica: printre efectele diverselor tipuri de probleme umane ce decurg din accelerarea fara precedent a iuresului ideatic civilizator, el identifica "Sase maladii ale spiritului contemporan". Konrad Lorenz se alatura lui Noica, descriind printre "Cele opt pacate capitale ale lumii", "receptivitatea la indoctrinare", pe care, in general, nu o recunoastem ca factor de sugestie dirijata. Iata de ce este necesar sa analizam gratie carui fapt "popoare intregi, ca insi, au putut fi un simplu comentar la cate o religie, la o etica, sau la o "idee" pur si simplu." [Noica, 1997: 109]
Wittgenstein se numara printre putinele spirite interesate sa caute un raspuns acestei intrebari. El a avut curajul de a revela, ca exemplu, calea persuasiva pe care au fost impuse doua teorii ce au marcat evolutia lumii in ultimele doua secole: teoria evolutionista si teoria freudiana a libidoului: "Sa ne gandim la tumultul produs de Darwin. Un cerc de admiratori care spuneau: "Bineinteles", si un alt cerc (de adversari) care spuneau: "Bineinteles ca nu". De ce ar trebui sa spuna cineva "Bineinteles"? (Ideea era aceea a unor organisme monocelulare care devin din ce in ce mai complicate pana ajung mamifere, oameni etc.). A vazut oare cineva acest proces desfasurandu-se? Nu. Dovezile obtinute de crescatorii de animale nu sunt mai mult decat o picatura intr-o galeata. Dar au existat MII DE CARTI in care se spunea ca aceasta este solutia evidenta. Oamenii erau siguri pe temeiuri extrem de slabe. N-ar fi putut exista o atitudine constand in a spune: "Nu stiu. Este o ipoteza interesanta care ar putea sa fie, eventual, bine confirmata". Aceasta arata cum putem fi convinsi de un anumit lucru. In cele din urma uitam cu totul orice chestiune privitoare la verificare, suntem pur si simplu siguri ca trebuie sa fi fost asa" [Wittgenstein, 2005: 75].
Cat priveste teoria freudiana a "libidoului", responsabila in mare masura de obsesia sexuala care a ruinat treptat moralitatea omenirii, Wittgenstein remarca: "Freud are temeiuri foarte ingenioase pentru a spune, multa imaginatie, dar si uriase prejudecati, prejudecati ce sunt, foarte probabil, in masura SA-I INDUCA IN EROARE PE OAMENI" [Wittgenstein, 2005: 73]. Nu este de mirare ca, spre sfarsitul vietii, initiatorul metodei psihanalitice, scormonitor al tenebrelor sexuale se simtea, cum insusi ii marturisea lui Jung, amenintat de un "torent negru de noroi" [cf. Jung, 1996: 163]. Grav este ca astazi ne simtim cu totii amenintati de acest "torent" izvorat din imbolnavirea grava a celei mai obsedate de sex specii de pe planeta, boala care ucide in fiecare zi milioane de suflete nevinovate. Calea pe care s-a ajuns aici este obsesiva punere in discutie, pana la indoctrinare, a ideilor freudiene legate de conditionarea sexuala excesiva a vietii noastre, fapt respins chiar de cei mai prestigiosi psihologi contemporani cu Freud. Efectele indoctrinarii, indiferent de domeniu, sunt sesizate din aceeasi perspectiva a impactului sugestiv pe termen lung si de R. Guénon: "Pentru ca am fost nevoiti sa facem aluzie la "urmele" pe care le lasa, in mentalitatea comuna, teorii in care nici savantii insisi nu mai cred si care astfel continua sa-si exercite influenta asupra oamenilor, este bine sa insistam ceva mai mult asupra lor, caci exista aici ceva care poate sa contribuie la explicarea anumitor aspecte ale epocii actuale" [1995: 125]. Unul dintre aceste aspecte este faptul ca un model ideatic, odata impus, se constituie intr-un "prototip ideatic" care face sa intre in "consonanta" toate domeniile, determinand o impregnare difuza la toate nivelele existentiale. Pe calea propagandei se inoculeaza cu mare eficienta idei si nume care "domnesc" adesea veacuri la rand, chiar si dupa ce au devenit, asa cum remarcase Le Bon, serioase obstacole in calea progresului. Iata de ce "modelul" prezinta in orice domeniu o importanta incalculabil mai mare in privinta impactului persuasiv decat orice alta forma de sugestie dirijata; el se poate propaga usor la scara unei intregi populatii extinzandu-se treptat la scara planetara. In acest sens, Le Bon observa: "Cu modele se conduce multimea, si nu cu argumente". Personalitatile ce se constituie in modele "nu trebuie totusi sa se indeparteze prea mult de ideile general acceptate. Imitarea lor ar deveni atunci prea dificila, si influenta lor ar fi nula. Tocmai din acest motiv, oamenii mult superiori epocii lor nu au in general nici o influenta in epoca [Le Bon, 1995: 72].
1.4. Forta persuasiva a prestigiului
Ceea ce functioneaza in mod persuasiv dupa consascrarea modelelor, indiferent ca este vorba de stiinta, arte sau politica, este prestigiul persoanelor sau ideilor respective, care continua sa exercite adesea puternice influente chiar si dupa disparitia fizica a modelului. Odata instalat, prestigiul devine "un fel de fascinatie" exercitata asupra mintii noastre "de un individ, o opera sau o doctrina". "Aceasta fascinatie ne paralizeaza toate facultatile critice si ne umple sufletul de uimire si respect. Sentimentele astfel provocate sunt inexplicabile, ca toate sentimentele, dar sunt probabil de acelasi tip cu sugestia suferita de un subiect magnetizat. Prestigiul este cel mai puternic resort al oricarei dominatii", observa Le Bon: [ 1995: 72].
In lucrarea "Sindromul Superman" [1996] am detaliat modul cum "se fabrica" "modelele" ideologice, politice si sociale si cum se ajunge la complexul de superioritate (sindromul "Superman"), care departe de a mai fi un caz izolat, tinde sa devina o epidemie cu consecinte fatale pentru viitorul omenirii, inscriindu-se pe lista celor "sase maladii contemporane" descoperite de C. Noica si deopotriva pe lista celor "Opt pacate capitale ale omenirii" revelate de Konrad Lorenz.
Aceasta manipulare "civilizatoare", incepe foarte devreme: o multime de obisnuinte, de preconceptii, de prejudecati, de idei false despre adevarata realitate, inaccesibila pe calea simturilor noastre limitate, inlantuie gandirea omeneasca, ridicand intre noi si realitate ziduri groase de cuvinte si comportamente falsificatoare. Asemenea mamei care tine strans de mana copilul ca sa nu-l piarda in lume, societatea ne tine strans legati cu miile de lanturi ale cuvintelor: nume, grade de rudenie, ierarhii sociale, profesionale, competitionale de tot felul, conceptii stiintifice sau empirice despre lume si viata etc. Ele formeaza "centura de siguranta" in care coboara copilul la nastere si care-l impiedica sa rataceasca pe caile Realitatii necucerite, nerecenzate si necenzurate verbal. In consecinta, Wilhem von Humboldt era indreptatit sa afirme ca: "Omul traieste printre obiectele sale indeosebi, ba am putea spune chiar exclusiv, deoarece sentimentele si actiunile sale depind de perceptiile sale. Prin acelasi act prin care omul emite din sine limbajul intocmai ca viermele de matase care-si toarce din el insusi firul, si se inchide in acest limbaj, tot astfel fiecare limba nationala trage in jurul poporului caruia ii apartine un cerc magic, din care nu poate iesi decat in masura in care concomitent intra in cercul altei limbii" McLuhan,1975: 67].
Exista, asadar, o multime de "cercuri vicioase" ale influentelor socio-educationale care "inghit" omul chiar din clipa nasterii sale. Actiunea lor incepe la nivelul normele familiale si continua la cel al conditionarile educationale, etnice, culturale, etc. Conditionarea continua apoi prin orientarea profesionala, prin statutul social, prin orientarea politico-ideologica, prin asimilarea conceptiile stiintifice global promovate etc. Cu cat "presa" care "stanteaza" personalitatea umana impune un numar mai mare de constrangeri lingvistice, cu atat creste productia de indivizi robotizati, dispusi la o "munca repetitiva". Paradoxal, insa, cu cat individul este mai devreme "infasat", scufundat in perimetrul credintelor colective, cu atat mai mult i se adanceste iluzia libertatii si independentei decizionale. Deci cu cat constrangerile sunt mai profund integrate ca norme interioare cu atat convertirea la lumea controlata de acestea este mai deplina.
Asadar, chiar si atunci cand are convingerea ca este liber, individul se refera la o "libertate" impusa si controlata educational, care nu poate depasi perimetrul definitiilor lumii civilizate. Acest mod de a ne conforma unor sugestii impuse prin intermediul unor "elemente inductoare" continute situational este partial innascut, partial insusit pe cale educationala, in maniera in care Sfantul Augustin observa ca invatam "de la sine" arta retorica: observandu-i si imitandu-i pe altii.
1.5. Forta persuasiva a scrierilor sacre
Multi incearca astazi sa-si elimine diverse complexe de vinovatie facand eforturi concertate pentru diminuarea influentei cartilor sacre in viata noastra. Demersul persuasiv este cu totul necugetat si e de mirare cum, chiar la nivele culturale foarte inalte, nu se intrevad consecintele catastrofale ale acestor incercari de dezradacinare a omenirii. Valul de blasfemii ar putea starni un uragan capabil sa culce la pamant insusi "Pomul devenirii umane", "Arborele primordial al lumii". Cu toate acestea credem ca adancimile spirituale la care se afla depozitate credintele impotriva carora sunt racolate astazi forte intelectuale din toate domeniile nu vor putea fi atinse: sunt mii de generatii care au sedimentat aceste credinte raportandu-se permanent la adevarurile fundamentale din care este construita Axa Lumii. Legile primordiale constituie insusi omul cu toata fiinta sa repetata in toate planurile posibile, vazute si nevazute, materiale si imateriale, cognoscibile si incognoscibile. Nu poti falsifica sau ucide aceste legi fara sa falsifici sau sa ucizi omul.
Acest fapt nu i-a scapat lui Noica atunci cand scria: "Daca de pilda un om de stiinta ar obtine prelungirea la nesfarsit a vietii si ar pune procedeul la dispozitia oamenilor, atunci ar trebui sa i se aduca toata slava, in primul ceas, si sa fie trimis inaintea judecatii, in ceasul al doilea. El ar fi un falsificator de valori, respectiv falsificator de fiinta. Asa cum exista falsificatori de bani, pot fi si ai altor valori decat banul, de pilda, falsificatori de adevar sau de frumos, mai ales falsificatori de bine. (O parte din tehnica moderna poate sta sub intrebarea daca, producand anumite tipuri de bunuri inutile, nu falsifica ideea de bine). In masura in care fiinta este o valoare, sau chiar "valoarea" in sanul realului, ea ar putea fi deci falsificata: cum dau unii oameni bani falsi, ne-ar oferi savantul acela fiinta falsa [1997: 8].
Pacat ca Noica n-a trait sa vada cat de aproape era omenirea - in momentul in care el, cu priceperea unui doctor de suflete, ii lua pulsul si-i identifica cele "sase maladii" aproape incurabile de clipa tragica a falsificarii pe care el o prevazuse. Sa vada ca "falsul" a iesit deja din fluxul tehnologic si sa disece noile mituri cu care incercam sa falsificam Mitul originar al "Facerii" pentru a putea impune noul mit al "Supermanului": prototipul uman clonat, hibridat sau cibernetizat, in al carui creier cipurile clipesc ca stelele pe cer. In cartea sa, « Persuasiunea, receptare si responsabilitate », Charles U. Larson face o prezentare foarte amanuntita a noilor mituri ale lumii moderne care sunt utilizate persuasiv pentru realizarea unor texte sugestive mediatice. Cel mai adesea, aceste texte vizeaza o uniformizare de opinie si atitudine a maselor largi pentru a fi usor de manevrat, usor de stapanit si condus, in directii bine planificate la nivel global: Nu poti dirija cu succes Planeta fara a o transforma intr-un « sat global » in cel mai autentic sens surprins de McLuhan si chiar de U. Eco atunci cand atrage atentia asupra efectelor manipularii contextuale si circumstantiale pentru. « majoritatea tacuta ».
1.6. Conformarea educationala
Conceptul de conformare prezinta o valoare majora in istoria umanitatii. El ocupa un loc special in panoplia instrumentelor comunicarii sugestive. Dar ce anume sta la baza acestei atitudini marcate de tendinta de supunere, ascultare si imitare neconditionata a modelelor? Un prim aspect este legat de nevoile umane fundamentale si de mecanismele de autoconservare. Un altul tine de cadrul educational care, pe cai restrictive sau pe cai afectiv-persuasive, antreneaza sistematic capacitatea de conformare facila la normele impuse social. In cartea sa "Al treilea val", Alvin Toffler (1981) remarca in acest sens: "Realizat dupa modelul fabricii, invatamantul de masa preda citirea, scrierea si aritmetica, notiuni de istorie si alte materii. Aceasta este "programa analitica fatisa". Dincolo de ea se afla insa "o programa analitica ascunsa" sau invizibila, care este, de fapt cea esentiala. Ea cuprinde, in majoritatea tarilor industrializate, trei cursuri: unul de punctualitate, unul de supunere si unul de munca repetitiva, mecanica" [1983: 66].
Alvin Toffler reveleaza astfel un alt aspect important: rolul manipularii persuasive a contextului socio-educational in scopul atingerii tintelor sugestive propuse ideologic. Una din cele mai evidente modalitati de manipulare situationala o constituie uniformizarea ideatica ce se petrece la toate nivelele eductionale ce obliga discipolii la conformare si reproducere, adesea ad literam, a ideilor impuse ideologic. Acest demers "falsificator de fiinta", pe care-l taxa Noica, continua la un nivel la fel de periculos ca cel al clonarii in laborator: "clonarea intelectuala" ai carei artizani par inspaimantati de orice idee originala ce apare natural pe buzele unui tanar si de orice demers creativ care dovedeste ca "ar putea iesi ceva bun" din propria lui minte neindoctrinata. Explicatia? "Traim sub semnul civilizatiei, adica in elementul ei care a devenit a cincea dupa cele patru mari stihii ale lumii: pamantul, apa, aerul, focul." [Noica, 1997: 134]
1.7. Definitia ca instrument persuasiv-educational
Definitia este, de regula, flamura glorioasa pe care stiinta o ridica deasupra necunoscutului. Consecinta este ca din moment ce o definitie a "inchis dosarul" unei probleme cercetate, orice alte conceptii, dovezi contrare, sau alternative sunt adesea combatute cu strasnicie si trebuie sa treaca veacuri pana ce o personalitate de talia lui Russell sa contrazica una de talia lui Frége, sau cineva sa aiba curajul lui David Bohm de a-l contrazice pe Einstein.
Explicatia este simpla: asa cum remarcase Le Bon, odata inoculate educational, pe calea definitiilor, noile idei isi vor castiga prestigiul necesar pentru a aservi pe termen lung populatii intregi de sustinatori capabili, adesea, sa-si dea si viata pentru ele. Acest comportament este justificat de faptul ca esenta scolii se rezuma inca la memorarea de definitii. Nu suntem primii care observam dintr-o indelungata experienta acest adevar. Cu patrunzatorul sau spirit de observatie, Le Bon observa ca cel mai mare pericol al educatiei este "eroarea psihologica fundamentala de a-ti inchipui ca recitarea manualelor dezvolta inteligenta" [1995: 50]. Autorul ii citeaza in sprijinul sau pe Jules Simon si pe Taire. Primul observa : "A invata lectii, a sti pe de rost o gramatica sau un compendiu, a imita bine, iata o placuta educatie in care intregul efort este un act de credinta fata de infailibilitatea maestrului, care nu reuseste decat sa ne diminueze sui sa ne faca mai neputinciosi" .In acelasi sens, Taire afirma ca tanarul francez "timp de sapte- opt ani este sechestrat in scoala, departe de experienta personala care i-ar da notiunea exacta si vie a lucrurilor, a oamenilor si a diferitelor modalitati de a le manui." In consecinta, "transformarea elevilor in "enciclopedii vii ale intregii cunoasteri omenesti " face ca "un om format" sa fie adesea "un om sfarsit capabil doar de un randament mediocru". Pe aceasta cale, afirma autorii "scoala formeaza astazi nemultumitii si anarhistii pregatind popoarelor latine ceasuri de decadenta" [Le Bon, 1995: 55]. Pe de alta parte, faptul ca adesea definitiile sunt rezultatul unei munci individuale, impiedica o deschidere catre toate conceptiile, fiecare cu micul ei aport la cunoastere. Dan Hahn, cercetator in domeniul teoriei comunicarii, constata ca: "Definitiile sunt precum acoperitoarele de pe ochii cailor. Concentreaza atentia asupra unor aspecte, ignorandu-la complet pe celelalte" [1998: 53].
La inocularea unor conceptii asupra lumii si vietii pe calea invatamantului bazat pe memorarea de definitii si ideologii "de-a gata" se adauga astazi educatia persuasiva realizata in afara perimetrului scolar, educatie care incepe la cea mai frageda varsta si continua intreaga viata. In acest McLuhan observa ca orasul "cu toata complexitatea lui de functii, actioneaza, "ca instrument manipulator de mare forta; ca arhetipul public in masura sa modeleze irevocabil viata noastra: metropolisul de astazi este o sala de curs; profesorii lui sunt reclamele. Sala de curs propriu-zisa a devenit o inchisoare demodata, un donjon feudal". Explicatia este simpla: "Inaintea aparitiei tiparului, centrul educatiei il reprezenta marea masa comunitara. Astazi, fluxul informatiilor si impactul educativ din afara clasei depasesc atat de mult tot ce se intampla in interiorul clasei, incat trebuie sa reconsideram procesul de invatamant in totalitate" [2006: 304]. In aceste conditii nu avem de ce sa ne miram ca astazi tinerii resping in bloc "scoala cazarma" (Jean Vial), scoala care este "haina de gata si nu haina pe masura" (Alfred Binet). Sa fie aceasta pana la urma o reactie salutara la incorsetarea si indoctrinarea educationala, reactie menita sa forteze -cum se intampla adesea in cazul marilor schimbari - un viraj al educatiei omenirii in directia respectului pentru libertate si reintegrarea omului in Natura demult parasita? Marile centre de studii ale lumii, preocupate tot mai serios de ameliorarea climatului educational, confirma aceasta concluzie, recunoscand in unanimitate esecul scolii traditionale si necesitatea unei schimbari radicale la nivelul educatiei in sensul adaptarii ei la nevoile concrete, practice, grijii pentru valorizarea reala, diferentiata a fiecarei personalitati parte, si constientizarii locului natural al omului in ecosistemul planetar, loc la fel de important ca al oricarei alte fiinte.
BIBLIOGRAFIE: Berger, René, Arta si comunicare, Editura Meridiane, Bucuresti, 1976. Bergson, Henri, Eseu asupra datelor imediate ale constiintei, Editura Institutul European, 1998. Commoner, Barry, Cercul care se inchide, Editura Politica, Bucuresti, 1980. 2002. Guénon, René, Domnia cantitatii si semnele vremurilor, Editura Humanitas, Bucuresti, 1995. Kuhn, T. S., La structure des révolutions scientifiques, Flammarion, Paris, 1972. Larson, Charles U., Persuasiunea: receptare si responsabilitate, Editura Polirom, Iasi, 2003. Le Bon, Gustav, Psihologia multimilor, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1995. Lorenz, Konrad, Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate, Editura Humanitas, Bucuresti, 2006. McLuhan, Marshall, Texte esentiale, Editura Nemira, Bucuresti, 2006; Galaxia Gutenberg, Editura Politica, Bucuresti, 1975. Nagel, Thomas, Vesnicele intrebari, Editura Bic ALL, Bucuresti, 2004. Naisbitt, John, Megatendinte, Editura Politica, Bucuresti, 1989. Noica, Constantin, Sase maladii ale spiritului contemporan, Editura Humanitas, Bucuresti, 1997. Odobleja, Stefan, Introducere in logica rezonantei, Editura Scrisul romanesc, Craiova, 2003. Platon, Opere vol. IV-VI, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989. Servan-Schreiber, David Vindeca stresul, anxietatea si depresia fara medicamente si fara psihanaliza, Editura Elena Francisc Publisihing, Bucuresti, 2004. Snow , C. P., "Doua tipuri de cultura", in "Caiet de pedagogie moderna", nr. 10, Editura didactica si pedagogica, 1981. Toffler, Alvin, Al treilea val, Editura Politica, Bucuresti, 1983. Wylie, Ph., The Magic Animal, Doubleday, New York, 1968.
