Sursele istorico-antropologice ale interculturalitatii interactive din Banat

I. Argument

Intr-un moment in care globalizarea[1], cu practicile sale aferente, promovate ostentativ la scara planetara, genereaza panica de status cultural la nivelul segmentelor de opinie, iar la nivel comunitar da nastere la afilieri protectioniste, se inmultesc vocile care o aseamana cu un nou tip de fundamentalism; cu nimic mai putin agresiv decat fundamentalismul islamic. Esenta sa eminamente integrationista, bazata pe ipoteza generalizarii galopante a prosperitatii americane, o identifica din ce in ce mai mult cu "vechile razboaie civilizatoare" care in istoria umanitatii nu au facut altceva decat sa mentina grave polarizari social-economice si multiseculare crize identitare.

Disociindu-se cu luciditate de accentele ideologice ale triumfalismului globalizarii pe care-l denunta ca "un mit al postmodernitatii". Jerome Binde[2] atrage atentia asupra "angoaselor sociale care emerg din incertitudinile identitare" provocate de metisarea programatica a modelelor culturale diferite de modelul cultural american. Hibridarea culturala si etnica, genocidul cultural, refacerea cultural-ideologica a marilor piete imperiale, tirania si monopolul multinationalelor care domina piata informatiilor, un paternalism fara pater, sunt doar cateva sintagme care stau la baza unor replici articulate analitic la adresa personajului invizibil - mondializarea - despre care noi nu stim daca este actor sau autor al unei drame al carei scenariu nimeni nu-l cunoaste.

In acest context, redescoperirea valentelor explicative si hermeneutice ale interculturalitatii, ca resursa practic inepuizabila a coeziunii sociale, constituie singura instanta de reflexie colectiva pentru identificarea unor noi instrumente de construire a unei lumi in care diferentele sa nu mai fie privite ca handicap, ci ca potential valoros pentru un nou tip de unitate in diversitate.

Interculturalismul defineste ipostaza dialogica a culturilor prin intrarea in rezonanta a diferentelor, in timp ce multiculturalismul se focalizeaza pe conservarea identitara a diferentelor.

Iata de ce interculturalitatea Banatului singularizeaza aceasta parte a Europei, chiar la nivel continental, prin metisajul sau interconfesional, interetnic, interlingvistic si intercultural reusit, legitimand-o ca sediu natural pentru studii antropologice, sociologice, psihologice si istorice de profil. Din aceasta cauza Asociatia antropologilor, sub coordonarea unor inalte personalitati din Elvetia, de talia profesorului universitar dr. Doctor Honoris Causa Christian Giordano si a antropologului prin vocatie, dr. François Ruegg, s-au orientat sa amfitrioneze aici, in Timisoara, conferinta internationala cu tema generica "Stiintele sociale si interculturalitatea".

In plus, la Timisoara, in aria noilor optiuni valorice post 1989, traditiile multiseculare ale interculturalitatii din tara noastra s-au obiectivat, cu sprijinul generos al Consiliului Europei, intr-o structura normativa cunoscuta sub numele de Institut Intercultural Timisoara. Conceput, deci, ca expresie a societatii civile si partener valabil de dialog cu institutii similare din Occident, Institutul Intercultural Timisoara nu a insemnat inceputul vreunor activitati de educatie interculturala, ci institutionalizarea unui model de relationare performanta a etniilor diferite, care prin coexistenta pasnica au creat un tip original de interculturalitate: interculturalitatea interactiva a Banatului.

Originalitatea se defineste prin urmatoarele aspecte:

a.     daca in Occident interculturalitatea s-a dezvoltat din nevoia de a da o replica modelelor culturale ale emigrantilor, de cele mai multe ori acceptati cu ostilitate retinuta pentru potentialul lor destabilizator si posibile surse de poluare a identitatii mentalului colectiv al tarilor vestice, in Banat interculturalitatea are la baza un original comportament permisiv care a dat posibilitatea fiecarei etnii sa se integreze in istoria comunitara, fara a se simti agresata de "bastinasi", fie ei majoritari sau minoritari. Permanenta raportare la aceleasi probleme cotidiene, a facut ca preocuparea de explorare in comun a solutiilor practice la problemele comunitare identice sa genereze o coeziune sociala naturala, adica fara apel la normativitatea de tip institutional. Diversitatea etnica a fost perceputa ca sursa de amplificare a solutiilor alternative pentru problemele comunitare, identice in esenta lor, in arealul banatean contactele interetnice cotidiene nu au fost, deci, orientate de obligatiile exogene ale cetateniei comune sau de "achitarea" unor datorii de natura institutionala, ci din nevoia endogena de atenuare a orizonturilor de asteptare fata de proiecte comunitare globale. Interculturalitatea a inceput si continua sa fie interactiva in acest sens;

b.     incercarile de abordare a realitatilor noastre prin prisma multiculturalitatii au esuat (si vor esua) deoarece aici sunt alte conditii decat, sa zicem, in Belgia, unde comunitatea flamanda si cea valona reprezinta, de fapt, doua structuri institutionale distincte, comunicarea fiind asigurata de constrangeri politico-economice de tip statal. "Tara" este, in realitate, o unitate mecanica intre doua unitati fundamental diferite ca optiuni valorice, dar cu experienta comuna in gestionarea conflictelor latente;

c.      existenta, pe toata perioada de formare civico-profesionala, a institutiilor scolare cu limba de predare materna pentru toate minoritatile, prin asigurarea unui suport financiar nediscriminatoriu in raport cu populatia romana, majoritara, din resursele bugetului public;

d.     asigurarea, de catre Statul roman a institutiilor de cultura in limbile minoritatilor, Timisoara fiind singurul oras european cu teatre de stat in limba romana, germana si maghiara.

In incheierea acestui cuvant prevenitor la prezentarea perspectivei istorice a interculturalitatii banatene, ca replica la multe distorsiuni puse in circulatie de politicienii rau intentionati, chiar din randul unor minoritari, amintesc spusele unui expert al problemei: "este necesar sa distingem, in tesatura densa a evolutiei, zgomotele parazite care vor dispare in uitare, de muzica noilor valuri care poarta in ele germenii reali ai schimbarii"[3].

A fi eurofil, aici si acum, presupune a sti sa ne proiectam toate valorile noastre in circuitul mondial de valori plecand de la procentul de europenism pe care ni-l confera originalitatea mentalului nostru colectiv.

Valorile nu au frontiere, iar frontierele nu vor mai avea valori (geografice) de aparat in viitoarea Europa unita. Iar daca globalizarea se va dovedi "sens ireversibil" al societatii umane, intre conditia de cetatean al lumii si cetatean al unui stat anume, cetatenia europeana nu poate fi evitata.

Metisajul dintre noul europocentrism, americanocentrism, niponocentrism si sinocentrism ar putea avea ceva de invatat, la alta scara, desigur, din metisajul reusit al interculturalitatii interactive a Banatului.

II. Repere istorice ale metisajului interetnic

Un procent semnificativ din populatia Romaniei a fost reprezentat de minoritatile etnice. In anul 1930, populatia Romaniei Mari era putin peste 18 milioane de locuitori. Romanii reprezentau un procent de 73% dupa limba materna si 71,9% dupa etnie, din populatia tarii. Peste sase decenii, conform celui mai recent recensamant, procentul minoritatilor din totalul populatiei Romaniei (de circa 22 milioane de locuitori) reprezinta circa 12%.

Minoritatile etnice cele mai importante sunt si acum maghiarii, romii si germanii. La ora actuala in Romania sunt recunoscute oficial 18 minoritati etnice, fiecare dintre acestea fiind reprezentate in Parlamentul Romaniei. In general, minoritatile etnice s-au bucurat in Romania moderna de drepturi si libertati care le-au permis sa-si conserve si promoveze specificul etnic sau cultural.

Dupa 1990, chestiunea ocrotirii minoritatilor s-a pus cu mai multa pregnanta. Crearea si mentinerea conditiilor pentru pastrarea, dezvoltarea si afirmarea identitatii minoritatilor nationale au devenit politici de stat.

Principala idee care ramane este ca, minoritatile nationale, prin contributia lor la viata culturala, stiintifica si economica a tarii, prin spiritul de convietuire si acceptare reciproca pe care-l genereaza, reprezinta un atu si o bogatie pentru Romania.

In prezent aplecarea spre problemele minoritatilor apare atat ca o obligatie morala a statului roman fata de minoritatile care traiesc pe acest teritoriu cat si o respectare a prevederilor formulate de organismele internationale privind drepturile acestora.

J. J. Ehrler[4] remarca Banatul sub forma unui patrat. Este inconjurat in parte de raurile Mures si de Dunare, de munti inalti, numiti Chicera, Rusca, Morarul, precum si de munti acoperiti cu zapada inspre hotarul Tarii Romanesti si al Ardealului, granitele Banatului. Raurile care brazdeaza in interior acest tinut sunt Timisul, Bega, Carasul si Barzava.

Arealul Banatului este de 28.526 km², din care 18.966 km² apartin Romaniei, iar circa 1/3 Iugoslaviei (9.276 km²), pe cand un colt, in partea de nord-vest, la confluenta Muresului cu Tisa, apartine Ungariei (284 km²).

Asadar, zona Banatului romanesc cuprinde judetul Timis in intregime, judetul Caras-Severin, mai putin localitatile Bucova, Cornisorul, Boutarii de Sus si de Jos; judetul Arad din stanga Muresului, partea vestica a judetului Mehedinti (de la Varciorova)[5].

Fara indoiala, factorii de mediu sunt decisivi in miscarile de populatie, fie ele spontane sau dirijate[6]. Cu toate acestea, in cazul colonizarilor petrecute in Banat in secolele XVIII-XIX, motivatia nu avea o argumentare legata in exclusivitate de mediul geografic propice, descris anterior, desi, subliniem faptul ca si acesta avea un rol decisiv.

Se incerca, pe de o parte, o aerisire a centrelor suprapopulate din Imperiu Habsburgic, marcate de o profunda criza economica si sociala, iar pe de alta parte, avand in vedere facilitatile extraordinare de care beneficiau colonistii, se urmarea crearea unei zone - tampon, care sa obtureze eventualele patrunderi ale unor puteri interesate catre centrul Imperiului.

Nu in ultimul rand, resursele pe care le oferea Banatul, constituiau un alt motiv pentru realizarea colonizarilor. Graitoare, in acest sens sunt numeroasele "Landesbeschreibungen" (descrieri ale tinutului), realizate in intervalul 1718-1778, care urmareau stabilirea potentialului economic al regiunii, scopul final fiind acela de a completa resursele secatuite ale statului in perioada de agonie a absolutismului[7].

Este sesizabil impactul de-a lungul timpului, a diverselor puteri politice si militare in spatiul banatean, care si-au lasat in buna masura amprenta, gratie factorului uman, care primeaza.

Populatia autohtona, purtatoare de valori europene, datorita excelentei modelului latin, coroborate cu elemente de cultura si civilizatie de factura bizantina ori slava, a constituit un factor esential al constituirii ulterioare, la zorile epocii moderne, a unui spatiu multietnic, de sinteza a valorilor europene.

Privit, asadar, intr-un context mai larg, sud-est european, "Banatul este o zona de contact, o placa turnanta intre lumea central-europeana si lumea balcano-egeeana din sud"[8].

Sapaturile arheologice intreprinse de-a lungul timpului in spatiul banatean[9] au relevat o locuire din cele mai vechi timpuri, caracterizata prin continuitate, existand insa si perioade in care informatiile arheologice sunt lacunare, iar cele documentare sunt inexistente.

In secolul al IX-lea, Banatul a ajuns sub stapanirea coroanei maghiare, dupa ce, anterior, gotii si avarii stapanisera acest teritoriu.

Regele Stefan I a transformat Banatul impreuna cu Ardealul in provincie a Regatului Ungariei, dar in anul 1522, Ludovic al II-lea, regele Ungariei a fost infrant de turci la Mohács. Tinutul a ramas in posesia Imperiului Otoman, dupa ce la 26 iulie 1552 cetatea Timisoara a fost asediata si cucerita.

Dupa o perioada de 164 de ani de stapanire otomana, Banatul a fost cedat habsburgilor, in urma tratatului incheiat de partile beligerante la Passarowitz, in anul 1718. Aceasta s-a putut intampla dupa ce printul Eugeniu de Savoya a cucerit, in anul 1717, cetatea Timisoara. In acest context, de multe ori, unele voci contesta atributul Banatului de a avea o istorie proprie si ca aceasta ar incepe abia o data cu epoca moderna. Ideea este absolut deplasata si nu concorda cu realitatile relevate de o pleiada de istorici atat maghiari, cat si romani, germani sau de alta apartenenta etnica.

Tratatul de pace incheiat la Belgrad in anul 1739 a reconfirmat stapanirea habsburgilor asupra Banatului.

Deoarece Banatul a fost considerat "un bun nou dobandit", el nu a mai fost reincorporat la Regatul Ungariei, iar fiindca in tara nu existau nici orase si nici nobili, stapanind mosii care sa le fi fost donate, domnul tarii il guverneaza printr-o Camera obisnuita, numita Administratia Tarii. Aceasta decide fara ingradire asupra problemelor de drept politienesc si in cauzele penale, in concordanta cu legislatia din Austria de Jos[10]. O urmare a acestor fapte a fost aducerea in spatiul banatean a unei populatii neomogene din punct de vedere etnic si care provenea din majoritatea tinuturilor Imperiului.

Zonele din care proveneau colonistii sunt extrem de diverse. De regula, din toate provinciile Imperiului au fost dislocati colonisti si adusi in Banat. Astfel, colonistii au fost stramutati din Alsacia, Lorena, Saar, Rheinland-Pfalz, Baden-Württemberg, Bavaria, Boemia, Moravia, Ungaria, Transilvania, Galitia, Prusia, Slovenia, Turingia, Tirol, Westfalia si chiar din Italia. S-a pus, astfel, baza unei comunitati multietnice si multilingvistice, dar in cadrul ei la acea vreme existand o relativa izolare in functie de grupurile lingvistice ori etnice.

Cert este faptul ca pentru colonisti se intrezareau conditii favorabile oferite de Imperiu, constand in scutiri de dari, diverse gratuitati si avantaje care de cele mai multe ori erau in dezavantajul populatiei autohtone, un amalgam de populatie romaneasca, maghiara (de retinut faptul ca Banatul s-a aflat o indelungata perioada sub suzeranitatea coroanei maghiare) si sarba.

Cu toate ca le erau promise o serie de avantaje, colonistii se confruntau cu o serie de probleme. Casele promise, care urmau a fi ridicate de administratia austriaca nu erau finalizate, la care s-a mai adaugat un alt aspect, cu repercusiuni negative asupra populatiei, anume, bolile cu care s-au confruntat o data cu schimbarea mediului de viata.

Colonistilor li s-a acordat o atentie mare la nivelul Curtii de la Viena, insa, au existat o serie de dificultati pe plan local in ceea ce priveste aplicarea prevederilor venite de la Viena.

Dupa capitularea Timisoarei, la 12 octombrie 1716, principele Eugeniu de Savoya l-a desemnat la 1 noiembrie 1716 pe generalul conte Claudius Florimond Mercy d'Argenteau, in calitate de guvernator militar si civil al Banatului, la 1717, pe baza actului Haupt-Einrichtungs-Werck, emis la sfarsitul anului 1716, fiind numita, cu acordul comun al Camerei Aulice si a Consiliului Aulic de Razboi, Comisia de organizare a Tarii Banatului (Banater Landes-Einrichtungs-Commission), al carui presedinte era Contele Mercy, iar vicepresedinte, generalul Wallis, comandantul cetatii Timisoara[11].

Contele Mercy (1716-1734) a impartit Banatul in 12 districte: Timisoara, Cenad, Ciacova, Becicherecul Mare, Panciova, Varset, Palanca Noua, Lipova, Lugoj, Faget, Caransebes si Orsova, la conducerea fiecarui district aflandu-se un administrator, iar in fiecare sat cate un conducator local numit cneaz sau soltuz[12].

Din punct de vedere administrativ, Banatul, dupa 1716 a devenit domeniu al Coroanei si Camerei imperiale. Dupa finalizarea constituirii Administratiei imperiale a Banatului (Kaiserliche Banater Landes-Administration), problemele legate de economie, finante si comert au ramas sub ordinele Camerei Aulice (Hofkammer).

In ceea ce priveste problemele legate de colonizare, a functionat asa numita Neoacquistische Kommission (Comisia Neoaquistica), infiintata in anul 1718 in vederea rezolvarii problemelor aparute in teritoriile cucerite. Mai apoi, intre 1778-1779, Banatul a fost inclus din punct de vedere administrativ in Ungaria, formandu-se trei comitate noi: Timis, Torontal si Caras, subordonate Consiliului Locumtenential Ungar[13].

In momentul colonizarilor se pot distinge mai multe grupuri, care in functie de ocupatii s-au asezat in anumite regiuni ale Banatului, care le ofereau mediul propice derularii indeletnicirilor.

In insemnarile de calatorie prin Ardeal si Banat, Nicolae Iorga schita in cateva propozitii profilul a doua grupari etnice:

'Svabii au case bune, albe, care seamana desavarsit una cu alta. Ele sunt, iarasi, intocmai ca si cele de la Zadarlat, si tot astfel de case intalnim ceva mai departe, la Josefdorf, numit dupa imparatul colonizator. Satele si targusoarele lor nu seamana deloc cu ale sasilor Ardealului, precum nici sufleteste aceste doua feluri de nemti nu samana intre sine. Unii sunt foarte vechi aici, altii foarte noi; unii au venit ca niste cetateni, altii ca o taranime model. Unii sunt negustori si mesteri, altii au pornit de la plugarie. Sasul s-a facut luteran de acum trei sute de ani, svabul a ramas catolic.'[14]

Astfel, Steierii se aseaza incepand cu anul 1725 la Resita, iar in 1778 la Steierdorf. Ii mai gasim in localitatile: Anina, Oravita, Secul, Doman, Valiug, Bocsa si Sasca. Dialectul lor cuprinde elemente bavareze si boemiene. Numarul lor a fost apreciat in 1966 ca variind intre 15000 si 18000.

Germanii originari din Boemia (Deutschböhmen) traiesc in partea muntoasa a Banatului (masivul Semenicului), in localitatea Garana/Wolfsberg, Brebul Nou/Weidental si Lindenfeld, precum si in Sadova Veche si Caransebesul nou din Valea Timisului. Ei s-au asezat aici in anii 1827-1828. Numarul lor era in 1966 de aproximativ 3000 de persoane.

In mediul acesta complex, cea mai importanta relatie, din toate punctele de vedere, a fost relatia romano-germana. Ea a lasat urme adanci, usor de recunoscut si astazi, chiar si intr-o scurta trecere prin Banat, unde, din pacate, comunitatea germana s-a redus drastic.

Mai intai, vom sesiza ca in cazul analizat lipseste imaginea dusmanului secular, care a facut atata rau tuturor. In Banat, frustrarile nu au avut nici anvergura si nici durata din alte parti, din Transilvania, de pilda. In Banat trecerea spre modern s-a facut in conditii aparte, in perioada asa-numitului "Banat imperial" inaugurata la 1718, "fenomen recunoscut, dar superficial cercetat de istoriografia austro-germana"[15].

Colonizarile realizate in secolul al XVIII-lea in Banat de catre Imperiul Habsburgic, constituie un fenomen istoric extrem de interesant si totodata, la fel de controversat, care si-a pus amprenta asupra evolutiei ulterioare a Banatului, atat din punctul de vedere al formelor noi de organizare politica, ce au fost implementate, dar si prin turnura pe care a luat-o componenta demografica a Banatului. Nu in ultimul rand, trebuie recunoscut faptul ca, desi de multe ori in detrimentul populatiei preexistente in tinut, situatia economica a Banatului s-a modificat radical, intrandu-se pe un fagas al modernizarii perpetue, situatie datorita careia pana si azi, Banatul se bucura de un anumit avantaj in terte domenii fata de regiunile care au intrat sub incidenta altor puteri, sau care si-au pastrat autonomia.

Prin concursul mai multor factori de natura politica si geo-strategica (printre care o importanta majora o detin resursele Banatului si pozitia strategica), Imperiul Habsburgic a realizat dislocari semnificative de populatie, apartinatoare celor mai diverse etnii ale Europei, adunandu-le in creuzetul nationalitatilor din Banat.

Printre cauzele care au generat colonizarea, specialistii care au tratat in detaliu problema[16] identifica atat cauze de natura politica, religioasa, dar si de natura economica si sociala.

Evident, la aceste cauze de natura obiectiva, se adauga si politica de expansiune a Imperiului Habsburgic, Banatul nu reprezentand doar un virtual tampon in fata tendintelor de extindere ale Imperiului Otoman, ci si o posibila regiune favorabila din punct de vedere economic, ce putea furniza fondurile necesare vistieriei Austriece secatuite de razboaiele purtate. Rolul de Bastion al Catolicismului al Banatului consideram ca trebuie privit cu circumspectie, avand in vedere faptul ca prin Patentele de colonizare, si mai cu seama a celei emise de imparatul Iosif al II-lea, erau atrasi nu doar catolicii, specificandu-se libertatea de confesiune a colonistilor.

In ceea ce priveste recensamintele populatiei, trebuie remarcat cel care a fost realizat in anul 1770 de catre Contele Clary, presedinte al Administratiei Banatului, care ne indica intreaga populatie a vechii provincii, fiind inclusa aici si partea atribuita in 1919 Iugoslaviei. Componenta etnica a populatiei este prezentata in tabelul de mai jos[17]:

In anul 1774, un recensamant al functionarului superior al administratiei banatene, Jakob Ehrler, arata ca numarul romanilor este de 220.000, al sarbilor si grecilor de 100.000, al germanilor de 53.000, al maghiarilor si bulgarilor de 24.000, al evreilor de 340. Aici se adauga si un numar redus de spanioli, colonizati in primele decenii ale secolului al XVIII-lea la Becicherecul Mare (Noua Barcelona), precum si alte grupuri etnice, ce si-au facut intr-un fel sau altul, simtita prezenta, printre care si un numar de francezi.

Minoritatea nationala sarba din Romania cuprinde aproximativ 30000 de cetateni, dupa datele ultimului recensamant, asezati preponderent in Banat, in judetele Timis, Caras-Severin si Arad. Prezenta sarbilor pe teritoriul Romaniei nu i-a impiedicat pe acestia sa-si pastreze o serie de caracteristici culturale specifice, cu toate ca au existat de-a lungul timpului interferente cu manifestarile culturale ale poporului roman.

Primele scoli sarbesti din Banat, infiintate cu doua secole si jumatate in urma, au avut in general un caracter confesional. Ulterior s-au produs mai multe reforme scolare, permitand faurirea unei vieti spirituale si culturale proprii. In prezent, reteaua scolara de stat, in care se predau cursuri in limba sarba cuprinde 26 de unitati, dintre care: 2 gradinite, 2 scoli primare, 2 scoli gimnaziale, 1 liceu (Liceul Teoretic "Dositei Obradovici" din Timisoara), iar in 16 unitati scolare romanesti limba sarba se studiaza ca materie facultativa. De asemenea, doua universitati, Universitatea de Vest din Timisoara si Universitatea Bucuresti pregatesc studenti cu specializarea limba si literatura sarba[18].

Sarbii din Romania au traditie si in domeniul publicisticii. Caracteristica tuturor acestor ziare si reviste a fost termenul scurt de aparitie - de la cateva luni pana la doi ani. Activitatea editoriala incepe prin anul 1827, cand Dimitrie Tirol editeaza "Almanahul Banatean", prima publicatie periodica in limba sarba de pe teritoriul Romaniei. In spatiul cultural al sarbilor din Romania au fost editate pana in prezent peste 20 de titluri de ziare, reviste, almanahuri literare si social-istorice. In prezent, in limba sarba apar: saptamanalul "Nasa reci" ("Cuvantul nostru"), revista literara trimestriala "Knijevni jivot" ("Viata literara") si, sporadic, "Tekelijino zvono" sau "Bezdinski vesnik". In 1828, acelasi Dimitrie Tirol a infiintat prima biblioteca populara cu sali de lectura, considerata ca fiind cea mai veche de pe intreg teritoriul etnic sarbesc.

Crasovenii[19] sau karasevici sunt un alt grup etnic din Banat, de origine slava, asezat la poalele Muntilor Semenic. Intre Resita si Anina se afla principalele asezari rurale locuite de acestia: Carasova (Karasevo), Clocotici (Klokotic), Lupac (Lupak), Nermet (Nermid), Rafnic (Ravnik), Vodnic (Vodnik) si Iabalcea (Jabalc).

Dupa unele voci, crasovenii sunt considerati sarbi, iar dupa altele, bulgari, croati sau cehi. Cu toate acestea, pornind de la limba vorbita, obiceiuri si port acestia prezinta elemente comune cu popoarele balcanice.

Poate fi remarcat un puternic conservatorism manifestat la nivelul crasovenilor, manifestat prin pastrarea cu strictete a limbii si obiceiurilor. In unele cazuri, conservatorismul dus la limite, indica semne de involutie, in special prin mariaje in interiorul comunitatii, adica la mariaje intre rude, chiar daca intre rude mai indepartate.

Cehii sunt colonizati la inceputul secolului al XIX-lea, incepand cu al treilea deceniu, fiind "asezati in Muntii Almajului pentru defrisarea padurilor, pentru producerea de cherestea, ca forta de munca in industria mineritului, dar si pentru intarirea zonei de granita a Imperiului Austriac"[20]. In Muntii Almajului satele de cehi sau pemi, (veniti in mare parte din Boemia), sunt: Garnic, Sf. Elena, Ravenska, Eibenthal (apartinand de Dubova), Sumita si Bigar. Datorita relativei izolari geografice a localitatilor, aceste comunitati au reusit sa-si conserve relativ bine religia, costumele, obiceiurile, unele mestesuguri si arhitectura. In tinutul Almajului sunt consemnate si comunitatile restranse de cehi cum este cea din Bozovici sau Prilipeti.

In localitatea Bozovici, comunitatea ceha numara aproximativ optsprezece familii. Restrangerea comunitatii se datoreaza emigrarilor frecvente in Cehia sau Germania, in special din motive financiare.

Bulgarii din Banat reprezinta o comunitate foarte mica. Asezati in localitatile Vinga si Dudestii Vechi, ei sunt originari din tinutul Vidinului. In anul 1738, pe timpul guvernarii Banatului de catre Austria, prinde contur si se intemeiaza in partea de est a imperiului, langa Sannicolaul Mare, satul de bulgari - pavlicheni, numit Besenova Veche (azi Dudestii Vechi).

Bulgarii din Vinga provin din orasul Kiprovet, situat in partea de vest a Bulgariei, iar bulgarii pavlicheni din Vinga sunt in jurul orasului Nikopole, din satele Belene, Ores, Trancevica si altele.

Dupa Primul Razboi Mondial, multe familii de bulgari din Vinga s-au mutat in orasele invecinate Arad si Timisoara de aceea numarul lor a inceput sa scada. Scaderea devine si mai pronuntata odata cu venirea comunismului in Romania. Dupa colectivizare, in conditiile in care fiecare familie avusese mult pamant si ramanand fara el, fiecare a cautat sa se mute la Arad sau Timisoara unde au gasit locuri de munca. In ultimele decenii, ca urmare a conditiilor politico-economice existente, o mare parte dintre familiile din toate cele trei sate principale ale bulgarilor Vinga, Dudestii Vechi si Brestea s-au stabilit in Timisoara.

In prezent comunitatea bulgara din Timisoara conform recensamantului din 1992 numara 1350 de persoane. Pentru intregul judet Timis, tabloul minoritatilor etnice poate fi schitat pe fondul recensamantului populatiei din anul 1992:

Statistica demografica a judetului Timis, 1992[21]

Comunicarea intre minoritatile din Banat a fost intotdeauna remarcabila, suportul sau fiind plurilingvismul practicat in toate comunitatile etnice minoritare. Germanii, de exemplu, folosesc, alaturi de limba materna, romana si maghiara; sarbii si bulgarii sunt bilingvi din totdeauna, romana fiind insusita de preferinta ca a doua limba in familiile lor; evreii sunt multilingvi. Alaturi de limba slovaca, majoritatea din Nadlac este vorbitoare de romana si maghiara. In general, interferentele dintre minoritati sunt multiple si ele se datoreaza colaborarii diferitelor comunitati lingvistice in domeniile culturii, cunoasterii stiintifice si tehnice, in problemele comune cu care se confrunta in privinta apararii drepturilor lor. Respectarea si chiar influentarea traditiilor religioase ale celuilalt a fost si a ramas o trasatura constanta in viata amintitelor comunitati.

Folosirea a doua, trei si chiar a patru limbi in Banat e un aspect rar intalnit in alte regiuni ale Europei. Plurilingvismul (bilingvism si, in multe cazuri, trilingvism) care este specific unei parti insemnate a populatiei din aceasta zona dateaza de secole. Necesitatea comunicarii, interesele economice, intelegerea valorilor celuilalt au presupus insusirea si practicarea atat a limbii materne, cat si a limbilor comunitatilor invecinate. Multilingvismul din Banat a fost inteles ca o bogatie care apartine fiecarui locuitor; a fost perceput ca un mijloc de apropiere intre oameni.

Rostul plurilingvismului (cultivat prin intermediul scolilor, asociatiilor culturale, organizatiilor politice, grupurilor minoritare, bisericii) a fost bine inteles de populatiile Banatului, iar rezultatele au concurat la afirmarea valorilor unui patrimoniu cultural si de civilizatie acceptat ca apartinand in mod egal tuturor.

Sistemul de invatamant pentru minoritatile nationale corespunde cu cel general din Romania si cuprinde gradinite, scoli primare si gimnaziale, licee, scoli profesionale si de ucenici, invatamant postliceal. In invatamantul superior se sustin unele cursuri pentru studentii de nationalitate maghiara si germana, la cererea acestora, in limbile respective.

In anul scolar 1999-2000, un numar de 4.125.762 de elevi (reprezentand 18,08% din populatia tarii) au frecventat invatamantul preuniversitar, din care 215.542 de copii si elevi (5,22%) au frecventat invatamantul in limba materna.

In conformitate cu Ordinul ministrului nr. 4758 din 12.10.1998, cadrele necesare invatamantului gimnazial, liceal si profesional se pregatesc in institutiile de invatamant superior din Romania.

Universitatile din Romania sunt incurajate sa intreprinda masuri pentru organizarea de sectii de specializare in limbile si literaturile minoritatilor nationale, dupa cum urmeaza: Universitatea Bucuresti - maghiara, slovaca, germana, turca, rusa, ucraineana, bulgara, tiganeasca; Universitatea 'Babes-Bolyai' Cluj-Napoca - maghiara, germana; Academia de Arta Teatrala 'Szentgyörgyi István' din Targu Mures - maghiara; Academia de Arta Teatrala Timisoara - germana; Universitatea de Medicina si Farmacie din Tg. Mures - sectie limba maghiara; Universitatea 'Politehnica' Bucuresti - germana; Universitatea 'Politehnica' Timisoara - germana; Academia de Studii Economice Bucuresti - germana; Universitatea de Vest din Timisoara - ceha si sarba; Universitatea din Suceava - ucraineana si polona; Universitatea 'Ovidius' din Constanta - turca.

Invatamantul cu limba de predare germana se incadreaza intr-un sistem traditional de unitati si sectii in limba materna, cu cadre didactice si de conducere din randul minoritatii. El cuprinde copii si tineri care doresc sa invete in limba materna, dar este deschis si copiilor romani sau celor ce apartin altor minoritati.

In ceea ce priveste strict invatamantul pentru minoritati din Banat, cazul cel mai interesant (si fericit, am spune) il reprezinta Timisoara. Fenomenul intercultural se manifesta aici in scoli cu traditie, cum ar fi Liceul Teoretic Nikolaus Lenau - cu predare in limba germana, Liceul Bartok Bela - predare in limba maghiara, anterior amintitul liceu al minoritatii sarbe si al vorbitorilor de limba sarba, deopotriva - Dositej Obradovic. Nu in ultimul rand, se cuvine a fi amintite doua scoli moderne, Liceul William Shakespeare si J.L. Calderon, scoli in care procesul instructiv-educativ se desfasoara in limbile engleza, respectiv franceza.

Poate perioada cea mai tragica din istoria Banatului o reprezinta cea a deportarilor in Rusia si Baragan, soldata pe de o parte cu pierderea a catorva zeci de mii de vieti, tinere, de cele mai multe ori. De acest fenomen nu a fost lovita doar populatia germana, ci si cea majoritar romaneasca, fapt care a dus la o imbatranire a populatiei din Banat. Mai apoi, perioada

comunismului in Romania a generat exodul germanilor din Banat si din Romania, in general, in R.F. Germania. Surprinzator este insa faptul ca Revolutia din 1989, in loc sa prilejuiasca o stopare a emigrarilor, a produs rezultatul contrar, in anul 1990 (comparativ cu alti ani) emigrand in Germania cele mai multe persoane, numarul lor ridicandu-se la 60.000.

La nivelul autoritatilor romane, in perioada urmatoare Revolutiei din Decembrie 1989 s-au luat o serie de masuri, care erau tardive incercari de a stopa exodul populatiei germane din Romania. De mentionat este Decizia nr. 103 a Guvernului Romaniei, din 3.10.1990, in care se prevedeau o serie de actiuni care sa contribuie la stabilizarea populatiei germane si cuprindea propuneri pentru restabilirea germanilor emigrati in R.F. Germania. Decizia prevedea reglementari legate de patrimoniul cultural al germanilor din Banat si Romania, sprijinirea scolilor si a publicatiilor in limba germana din tara. Aceste teluri au fost atinse, in prezent, minoritatea germana din Romania dispunand de scoli cu predare in limba materna - germana, de la nivel prescolar la liceu, cum de altfel, am mentionat si mai sus. Cu toate ca etnici germani mai sunt foarte putini in Romania, aceste scoli sunt frecventate, aproape in majoritate de elevi romani, lucru imbucurator, tinand cont de faptul ca acestia devin purtatori ai culturii germane din Banat si din Romania, in virtutea interculturalitatii.

In ceea ce priveste mass-media, statul roman sprijina publicatiile de limba germana din tara, al caror tiraj a scazut drastic in ultima perioada, in concordanta cu numarul cititorilor.

Un aspect mai putin avantajos al Deciziei 103 este punctul 1, lit. e, alin.2, in care se prevede ca etnicii germani la restabilirea lor in Romania sa rascumpere proprietatea pe care o detineau in tara inainte de 1989. Cu toate ca, inainte de 1989, Statul roman prelua de la etnicii germani care emigrau cu acte in regula, gospodariile, achitandu-le acestora contravaloarea - oricum ireala - a caselor, multora casele le erau confiscate.

Mai trebuie mentionat un fenomen extrem de interesant, care s-a manifestat dupa 1944, cand guvernul comunist din Romania si ocupantul sovietic, in vederea remedierii daunelor produse de Germania nazista in razboi, au demarat procesul de deportare la munca fortata a germanilor din Banat. In numeroase localitati a putut fi sesizata o febrila actiune de cautare a radacinilor franceze de catre persoane care s-au declarat germane, ori maghiare, ori romane, in functie de conjunctura si imprejurari istorice. Acest aspect, reprezinta fara urma de tagada, o particularitate a Banatului, ca spatiu multietnic si multicultural.

O alta componenta a fenomenului intercultural din Banat si din Romania este prezenta familiilor mixte din punct de vedere etnic. In aprilie 1995, la Bucuresti, a fost infiintata Fundatia "Armonia" pentru familiile etnic mixte din Romania. Este laudabila initierea unui demers in acest sens, de monitorizare si de sprijinire a familiilor etnic mixte, intrucat acestea vin sa confirme, inca o data, caracterul interactiv al interculturalitatii. Fundatia "Armonia" are la nivel national 38 de ramuri-filiale, 21 filiale judetene si 17 municipale[22].

"(.) Scopul acestor organizatii este de a milita pentru intarirea armoniei in relatiile dintre familiile etnic mixte, pentru respectul reciproc intre etnii, pentru dezvoltarea spiritului de toleranta si prieteniei intre cetatenii apartinand diferitelor rase si popoare"[23].

Modul in care reprezentantii populatiei majoritare interactioneaza, pe aceasta componenta a casatoriilor interetnice, cu celelalte etnii, poate fi observat din cele ce urmeaza[24]:

Din situatia prezentata mai sus, se poate observa ca cele mai multe casatorii interetnice se incheie intre minoritatile etnice (13.979), urmate de familiile mixte de romani-maghiari (94.413), romani-germani (23.836) si romani-tigani (7.073). Din punctul de vedere al mediului de provenienta, procentual 76,4% din familiile etnic mixte provin din mediul urban, iar 23,6% din mediul rural[25].

Pentru Banat (compus din punct de vedere administrativ din judetele Timis, Arad si Caras-Severin), existenta familiilor etnic mixte se prezinta astfel[26]:

Caracterul intercultural al Banatului este o certitudine care, la ora actuala, cu greu mai poate fi contestata. Spatiu de convergenta atat intre etnii, cat si intre confesiuni, aceasta zona gazduieste convergenta dintre mentalitatea de tip occidental, sustinuta deopotriva de traditia austriaca si de Catolicism si pe de alta parte, mentalitatea rasariteana, reprezentata de Ortodoxie. Cu toate acestea, in aceasta zona "tampon" nu sunt cunoscute conflicte interetnice si interconfesionale de-a lungul timpului. Mai mult, ca o particularitate, este de sesizat interculturalitatea interactiva, ca model optim al convietuirii pasnice. Acest tip de interculturalitate are ca suport multilingvismul specific banatean precum si gradul sporit de toleranta fata de convingerile celuilalt. Fenomenul se manifesta pe larg in viata cotidiana a individului, prin participarea reciproca la diferitele sarbatori atat laice cat si bisericesti, pornind de la principiile ecumenismului, in ultimul caz. Un alt aspect, care nu trebuie neglijat, este certitudinea existentei casatoriilor interetnice, acestea constituind dovada vie a interculturalitatii si totodata un factor al dezvoltarii multilingvismului.

Pe aceste considerente, existand deja o platforma compusa din acceptarea reciproca a valorilor si toleranta, Banatul poate oferi un model de solutii viabile pentru evitarea unor conflicte sau neintelegeri generate de perceperea celuilalt ca fiind diferit. A fi diferit si a fi acceptat ca atare atrage dupa sine libera dezvoltare a creativitatii si in acest sens, populatia Banatului, indiferent de etnie sau de convingeri religioase poate oferi un model demn de urmat.