Memorie si identitate intr-un spatiu intercultural (cazul Banatului)

Arhiva de istorie orala a Fundatiei «A treia Europa» din Timisoara

Cele ce urmeaza sunt cateva observatii intemeiate pe o cercetare de teren de mai mult de un deceniu. Ea s-a bazat pe alcatuirea unei arhive de istorie orala care sa puna in evidenta, pe de o parte, traumele suferite de oameni si comunitati in regimul comunist si felul in care acestia/acestea le-au facut fata. Pe de alta parte, interviurile de istorie orala pe care le-am realizat singura (incepand din 1991) sau in echipa (incepand din 1997 la Fundatia « A Treia Europa » cu o echipa interdisciplinara de tineri, pe care am coordonat-o) au urmarit ca, prin inregistrarea de povestiri ale vietii, sa creeze o baza de date utila cercetatorilor din stiintele sociale (arhiva contine peste 500 de ore de inregistrare) interesati de teme specifice profesiunii lor, cum ar fi: istoria si sociologia familiei, istoria educatiei, raporturile generationale, relatiile de gen, limbajul oral, istoria si sociologia comunitatilor, antroplogia memoriei. Am enumerat doar cateva dintre aceste teme.

In ultimii ani, atentia noastra s-a concentrat pe reprezentarea in arhiva a tuturor etniilor care au trait in Banat, atat in zona rurala cat si in cea urbana, pe surprinderea - prin persoanele alese pentru interviu - a diferentelor de generatii, de sex, de ordin social, religios, lingvistic si a fenomenelor de interculturalitate specifice zonelor rurale si urbane.

Intr-un timp secund, arhiva a fost utilizata pentru a transmite mai departe, spre un public mai larg, prin editarea unor volume de povestiri ale vietii[1] o parte din informatiile care ar putea fi utile societatii civile pentru a-si intari solidaritatea in jurul unei memorii impartasite, pentru a cunoaste mai bine o istorie de obicei ignorata (cea a vietii oamenilor obisnuiti, a vietii cotidiene, a sensibilitatilor, atitudinilor, opiniilor, reprezentarilor) si a deveni mai sensibila la diversitate, sub formele in care o poveste a vietii o poate face perceptibila.

Nu in ultimul rind, am incercat sa analizam materialul arhivat si sa elaboram mici studii pentru a semnala unele subiecte interesante pentru cercetator, care pot constitui obiectul unor aprofundari. O parte dintre ele au fost publicate sub forma de prefete sau postfete in volumele pe care le-am editat, altele au aparut in reviste de specialitate. Sub rubica Pro Memoria, revista "Orizont" a preluat spre publicare texte, fotografii din arhiva Fundatiei si a adus la cunostinta publicului proiectele in care am fost angajati. Una din temele de studiu care a stat constant in atentia noastra, a fost cea a producerii si receptarii discursurilor memoriei, a rolului si functiilor pe care ele le au intr-o societate, din punct de vedere al formarii opiniilor, al modelarii comportamentelor si al comunicarii valorilor.

In cercetarea de teren pe care am intreprins-o asupra memoriei diferitelor comunitati din Banat, am putut constata adesea importanta pe care memoria o are in explorarea si uneori in definirea sau redefinirea identitatii individuale si de grup. Examinarea relatiei dintre memorie si identitate intr-un spatiu intercultural - cum ne-am obisnuit sa consideram spatiul banatean - ne obliga sa examinam categoriile in functie de care e gindita sau imaginata diferenta culturala. Apartenenta etnica nu e singura care intra in joc in astfel de cazuri. Relatia intre etnic, social, politic si religios pe de o parte si cea dintre etnic si apartenenta locala (un loc de nastere sau cel in care individul si-a petrecut o mare parte din viata sau o parte importanta a acesteia), regionala sau nationala pe de alta (relatie a carei relevanta creste in contextul integrarii europene) sunt azi elemente cheie ale unei analize care percepe identitatea sub aspectele ei dinamice si in functie de contexte istorice precise.

Cel in care ne-am construit terenul si implicit cel in care comunicam rezultatele cercetarii este un context caracterizat din punct de vedere politic prin transformari majore cu consecinte importante pe plan cultural. Intrebarea este cum s-a redefinit acest context dupa 1989, avand in vedere ca regimul comunist a facut tot ce e posibil ca sa reprime diferentele si dreptul lor de a se afirma. Politica dusa de regimul comunist in privinta minoritatilor de orice tip a fost intotdeauna ambigua, duplicitara, redusa uneori la un activism cultural superficial, la o reprezentativitate decorativa.

Manipulata politic, problema etnica sau rasiala a fost generatoare de vrajba, incordare si tragedii in anii dictaturilor succesive - de tip fascist sau comunist - pe care Romania le-a traversat si nu a ramas fara urmari (resuscitarea extremismelor).

O data cu recastigarea libertatii diversitatea a fost redescoperita si revalorizata. Prima consecinta a fost o repliere asupra lor insesi a diverselor comunitati etnice, religioase sau de alt tip, fragilizate de presiunile constante exercitate asupra lor.

O situatie mai degraba defavorabila unei deschideri catre ceilalti, dar probabil trecatoare. Cred acest lucru pentru ca in foarte multe dintre interviurile cu povestea vietii pe care le-am inregistrat - singura sau in echipa cu mai tinerii mei colaboratori de la Fundatia "A Treia Europa" - cei care relateaza experienta lor de viata - oameni in virsta in general - evoca adesea contexte sau situatii favorabile achizitionarii unor competente de ordin intercultural. Casatoriile mixte, relatiile de vecinatate, spatiul educational sau profesional, practicile comerciale, sarbatorile sunt adesea invocate ca ocazii prielnice pentru a transforma intalnirea cu celalalt intr-o experienta benefica, imbogatitoare, valorizata pozitiv. Mai mult decat atat, acest orizont de valori, caracterizat prin aprecierea pozitiva a schimbului intercultural tinde sa se constituie intr-un reper fundamental al identitatii banatene.

Imaginare sau reale, armonia si buna intelegere cu celalalt, par a fi pentru oameni diferiti etnic sau religios, aspecte esentiale ale identitatii regionale, vazute ca o prefigurare a "bunului european", cu care, in datele lui fundamentale, "bunul banatean" ar fi foarte asemanator. Prin ce anume? Prin chiar aceasta competenta de tip intercultural, achizitionata in timp, care l-ar face diferit pe romanul banatean de confratii lui din celelalte regiuni ale Romaniei. "Traitul printre nationalitati" - cum se exprima un interlocutor - il face pe romanul din Banat sa nu se considere "un simplu roman". Nenumarate sunt faptele evocate in sprijinul unei astfel de imagini si chiar daca ele nu ar avea nici un suport real - ceea ce nu e cazul - aceasta idee pare solid inradacinata in mentalitatea banatenilor si nu poate avea decat un efect pozitiv.

Acest lucru e cu atat mai important cu cat, in mentalul colectiv, dar si in sfera politicilor culturale, se opereaza simultan cu doua conceptii concurente despre identitate: una care o gandeste in termeni de substanta, ca ceva imuabil, ce trebuie mai degraba prezervat in interiorul unor granite precise si una care o priveste ca rezultat al interactiunii cu celalalt, supusa negocierilor periodice si reconstruirilor conjuncturale. De felul in care e infatisata si descrisa frontierea identitara ca si statutul de unicitate sau pluralitate al identitatii depinde si felul in care e tratata problema interculturalitatii. Doar pornind de la aspecte relevate de cercetarea de teren si de exemple concrete, putem sa aprecia corect suportul teoretic si cadrul de interpretare cu care operam, optand pentru una sau alta dintre perspectivele conturate mai sus.

Din acest punct de vedere, ar merita poate mentionate cateva lucruri pe care le-am remarcat in urma analizei interviurilor cu povestea vietii inregistrate in Banat.

1.Ca practica de teren, interviul de istorie orala presupune o interactiune intre cel intervievat si ascultator. E vorba de a pune in relatie oameni din generatii diferite, care ajung sa impartaseasca, prin intermediul povestirii, o experienta de viata si de cunoastere. In cazul cercetarii noastre, fiind vorba de a studia comunitati etnice fata de care cei ce au facut interviul erau pe pozitie de outsideri, practica interviului a insemnat prin ea insasi o forma de participare la un schimb intercultural, desfasurat ca o initiere de durata, ca un proces de negociere. Intalnirea cu celalalt are loc in acest caz nu doar in limita stricta a interviului, ci implica adesea relatii de durata si apropiere mult mai complexe decat simplul act de inregistrare a povestirii.

2. Ca metoda specifica de prospectare a problematicii care ne intereseaza, povestea vietii prezinta avantajul de a radiografia identitatea sub aspectul ei dinamic, ca un proces in care se produc reconfigurari periodice si in care rolul decisiv al interrelationarii si interactiunii este foarte vizibil (cu cei din anturajul imediat, cu grupuri si cadre de referinta - reale sau simbolice - cu un orizont de norme si valori in functie de care evenimentele sunt (re)semnificate, un traseu existantial capata, retroactiv, un anume sens).

3. Aspectul poate cel mai interesant il constituie felul in care un individ ierarhizeaza criteriile si cadrele de referinta in functie de care isi gandeste identitatea.

Pentru unii e determinanta o istorie familiala ce functioneaza ca un fel de poveste intemeietoare, asemanator cu felul in care, pentru altii, functioneaza istoria comunitatii careia ii apartin. La fel poate fi utilizata parcurgerea unei genealogii, prilej pentru unii de a descoperi la acest nivel elemente de continuitate si de stabilitate, pentru altii de a face sa transpara metisajul etnic si cultural, mult mai frecvent intr-o regiune cum e Banatul care a cunoscut valuri succesive de colonizari si emigrari. Povestea numelui unei familii sau persoane, a unei porecle alteori, se inscrie in acelasi sistem de raportari.

Limba e un factor important, chiar daca nu pentru toate comunitatile studiate ea ocupa loc prioritar in ierarhia criteriilor de identificare. Majoritatea interlcutorilor nostri din generatia mai varstnica vorbesc mai multe limbi. A sti romana, maghiara, germana si sarba sau macar doua sau trei limbi din aceasta configuratie e pentru multi banateni un prilej de mandrie si o trasatura apreciata ca specifica identitatii lor regionale sau locale.

Chiar si atunci cand le-au invatat sub presiunea imprejurarilor istorice defavorabile si nu doar din necesitati practice, acest fenomen de interculturalitate e foarte apreciat retrospectiv, ca o forma de emancipare si cosmopolitism. Desigur ca pentru generatiile mai tinere, noile forme de plurilingvism includ mai degraba interesul pentru limbile de circulatie (engleza, germana si franceza), dar importanta e cred includerea in programul de educatie familiala a invatarii unei limbi straine ca un lucru valorizat si valorizant.

Sunt si situatii cand limba nu e un factor suficient de solidarizare pe criteriul etnic. Bulgarii catolici din Banat pun accent pe faptul ca ei sunt catolici pentru a marca diferenta lor fata de majoritatea ortodoxa a bulgarilor din Bulgaria. Carasovenii de pe Valea Carasului vorbesc sarbo-croata si se considera croati si in virtutea religiei lor catolice (sunt o populatie veche in Banat, din secolul al XII - lea venita din sudul Dunarii, a carei origine e inca o incertitudine pentru istorici).

Pentru evreii din Banat, multi dintre ei vorbitori de maghiara, traditia religioasa e cea care asigura in mod decisiv apartenenta la comunitatea evreiasca.

Pentru germanii din Banat dialectul pe care il vorbesc are anumite caracteristici locale care il fac diferit chiar de la un sat la altul, la fel ca si costumul popular, in timp ce diferentele dintre svabii din campie, austriecii din sudul Banatului si pemii din regiunea montana nu ii impiedica pe cei mai multi sa-i considere pe toti germani. Cand la mijlocul secolului al XIX -lea intreaga populatie colonizata de-a lungul secolului anterior ajunge sa vorbeasca germana, limba oficiala a Imperiului, identitatea franceza, italiana sau luxemburgheza - in functie de locul de origine al colonistilor si de limba pe care o vorbeau la sosirea in Banat - este provizoriu uitata.

O mare parte dintre germanii din Tomnatic isi revendica in 1945 - 1946, pe baza unui certificat de origine intocmit de preotul satului, identitatea franceza, (in contextul in care identitatea germana devenise un stigmat, iar o parte dintre cei plecati cu trupele germane in 1944 reusesc sa ajunga ca, demonstrand originea lor franceza prin acelasi certificat de origine (ce contine genalogia familiei) sa fie acceptati de statul francez ca "fiii care se intorc dupa doua secole la patria mama". Nu altfel gandesc despre ei multi dintre germanii emigrati din Romania in Germania, afirmand ca nu fac decat sa revina in locul de unde fusesera colonizati.Dimpotriva, cei aflati deja in Occident, capata acolo sentimentul diferentei lor fata de ceilalti germani si incep sa ia in considerare si identitatea romaneasca, in baza, de aceasta data, a locului lor de nastere (Heimat) si a competentei lingvistice.

Locul natal (Heimat) este de altfel un reper important al identitatii germane a svabilor banateni, idiferent de locul unde s-ar afla. "Loc de memorie" in sensul pe care il foloseste Pierre Nora, de loc al unei produceri imaginare, el e si la originea unor documentate si voluminoase monografii locale realizate cu colaborarea tuturor celor care pot oferi documente, fotogafii sau informatii, indiferent in ce loc din lume s-ar afla (uneori pe mai multe continente). Memoria pe care ele o inmagazineaza si produc (caci o mare parte din informatii reintra in circuitul memoriei orale, la fel cum functioneaza pentru alte comunitati calendarul religios in care preotul reaminteste periodic istoria comunitati pe care o slujeste) sta la baza unor actiuni concrete prin care aceasta memorie a unei origini comune e reimprospatata periodic. In functie de locul natal germanii aflati in afara granitelor Romaniei se reunesc anual sau tot la doi ani in Romania sau Germania cu ocazia chirvaiului sau a zilei cand altadata se organiza chirvaiul (Kirchweih), echivalent al rugii sau nedeii (sarbatorite de sarbi si romani).

Dintr-o sarbatoare religioasa, ce reuneste comunitatea intreaga si intensifica sentimentul apartenentei la comunitatea locala, azi chirvaiul e tot mai mult o sarbatoare organizata, de obicei la alta data decat cea prescrisa de calendarul initial (in care era legata de hramul bisericii si cel mai adesea de un sfant de toamna). E deplasat in lunile de vara, de concediu, cand mai multa lume poate participa si isi pierde astfel caracterul demarcator de sarbatoare a recoltei sau a incheierii sezonului de munci agricole.Se relativizeaza si caracterul de sarbatoare a tinerilor (ritualul sarbatorii incluzand si secventa cu pomul sau buchetul - Strauss -ul - licitat care era oferit de castigatorul licitatiei fetei cu care era logodit sau urma sa se logodeasca) din comunitatea locala si de scena pe care se angajeaza contracte matrimoniale.Tinerii germani sunt putini in satele banatene si fara prezenta lor la parada traditionala, chirvaiul se transforma tot mai mult intr-o sarbatoare reinventata (prin analogie cu ceea ce etnologii numesc de obicei "reinventarea traditiei"). Sarcina organizarii lui trece in aceste conditii tot mai mult in sarcina organizatiilor de tip etnic din Romania sau Germania si se apropie de o sarbatoare folclorica la care participa si germani din alte parti, nu doar cei nascuti intr-un anume sat, iar defilarea traditionala a tinerilor capata tot mai mult aspectul unei parade a costumelor pe care o putem intalni in orice festival de folclor.

In satele mixte din punct de vedere etnic traditia voia ca fiecare sa participe la sarbatoarea celuilalt. Asa s-a ajuns ca Pastele sa fie sarbatorit intr-o comunitate locala in care traiau sarbi (sau romani) ortodocsi si germani (sau maghiari) catolici, in doua randuri, iar carnavalul de Lasata Secului (Farsang) sa se extinda de la catolici (germani) la ortodocsi (romani si sarbi) in sudul Banatului. Romanii participau si ei la Balul Strugurilor organizat de maghiari si acestia la sarbatorile romanilor in satele in care convietuiau. Sarbatorile au fost cadrul cel mai propice achizitiilor de ordin intercultural.

Traumele suferite de o comunitate ajung sa faca parte si ele din identitatea acestei comunitati, lasa adica urme asupra constiintei celor implicati, ca si asupra celor care le-au fost partasi. Accentul in povestiri pare a cadea pe dimensiunea analitica, pe incercarea de a gasi explicatii, atat si atunci cand mai e posibil, dar evenimentel tragice ca deportarile in masa sau alte actiuni de reprimare marcheaza adanc viata si devenirea acestor comunitati pe termen lung (cf. prefata la volumul cu "Evreii din Banat, azi" citat mai sus).         

Exemplele s-ar putea inmulti si ele ne atrag atentia asupra catorva lucruri de care trebuie sa se tina seama in studierea interculturalitatii: frontierele identitare sunt labile si se restructureaza periodic, operarea cu reprezentarea unei identitati "pure" sau compacte se dovedeste relativa indata ce exploram terenul care ne dezvaluie diferentieri mai subtile decat etichetele cu care operam de obicei.Actiunile intreprinse de diferite organizatii cu caracter etnic, religios, politic sau social, ca si felul in care reprezentantii oficiali sau persoanele care se bucura de prestigiu in interiorul comunitatii folosesc memoria in diversele ei forme (comemorari, inscriptionari, traditii, discursuri verbale sau scrise) pentru a reaminti membrilor ei cine sunt, trebuie cunoscute pentru a intelege procesul complex prin care se construieste si se reconstruieste identitatea.

4. Pasionanta si utila in acest proces de cunoastere se dovedeste si compararea istoriilor de viata, studierea raporturilor lor complementare sau disjunctive, rezultate din schimbarile de perspectiva pe care ni le propun. Ele ne permit sa ne facem o imagine asupra felului in care memoria colectiva se intretese, fie ca e vorba de o comunitate rurala sau urbana, de o comunitate etnica sau religioasa, de un grup profesional sau social. Putem sa observam cum anumite stereotipii se propaga si se transforma in opinie comuna, cum altele sunt puse in cauza si sunt deconstruite, putem vedea care este sursa unora dintre ele, care sunt experientele evocate pentru a le confirma sau combate.

Nu de putine ori, discursurile la moda sau cu mare greutate simbolica (aici mass media are un cuvant greu de spus) influenteaza si optiunile de ordin identitar. Povestea vietii le ia in considerare la modul polemic sau le integreaza ca orizont discursiv anticipator al unei anumite reactii a ascultatorului real sau prezumtiv.

5. Un impact important asupra modelarii discursului identitar in functie de memorie il are discursul identitatii nationale, asa cum s-a constituit el in timp, printr-un anume mod de a reprezenta trecutul si, in primul rand, de a prezenta istoria nationala in raport cu alte istorii nationale sau cu istoriile regionale si locale (ultimele doua putin luate in considerare atunci cand nu existau interese de ordin politic). Ce anume propune acest discurs ca expresie a coeziunii unei natiuni la nivel simbolic, cum trateaza el problema minoritatilor, dar si felul in care e statuat din punct de vedere juridic raportul dintre etnic si national (problema cetateniei), iar, mai recent, cum e gandit raportul dintre national si european - iata doar cateva dintre aspectele de luat in seama cand vrem sa definin contextele favorizante sau defavorizante ale interculturalitatii. De asemenea, guvernele, prin politicile pe care le dezvolta si incurajeaza, au un cuvant important de spus in acest sens.

Toate cele amintite mai sus, ar putea fi sustinute cu exemple din interviuri. Analiza acestora ne-ar permite sa vedem cum aspectele subliniate mai sus, din necesitati de ordin metodologic separat, functioneaza in legatura unele cu celelalte.

Dincolo insa de orice speculatii de ordin teoretic, realizarea interviurilor a fost pentru noi toti ocazia fericita de a ne apropia de viata unei comunitati despre care stiam destul de putine lucruri (inclusiv de a participa la unele sarbatori sau ceremonii, la serviciul religios) si mai ales de a cunoaste oameni deosebiti. Pentru ca, fara indoiala, castigul cel mai important al acestei experiente de cunoastere si apropiere este cel uman. Pe acest plan diferentele intre oameni se estompeaza si se creeaza acel climat necesar intelegerii celuilalt, pe care speram ca il face posibil si proiectul in care ne-am angajat.

In urma cu doi ani, am inceput sa colaboram cu o echipa din Plovdiv (Bulgaria) in cadrul proiectului "A trai impreuna impartasind memoria" sprijinit financiar de fundatia noastra si de Fundatia Culturala Europeana din Amsterdam. Utilizand principii metodologice comune, am creat o baza pentru un demers comparativ (interculturalitatea si memoria urbana), singurul care poate genera cadrul potivit pentru a reflecta la ce este azi interculturalitatea si care sunt conditiile ce o favorizeaza. Aceasta colaborare a fost un exercitiu util pentru a intelege inca o data in ce masura cunoasterea contextelor istorice si social-politice, dar si formatia cercetatorilor pot influenta perceptiile si rezultatele. De asemenea, in ce masura, trecerea de la cercetarea propriu- zisa la actiunea culturala (prin care aceste rezultate se recontextualizeaza), poate fi pentru cercetatorul fenomenelor de interculturalitate un prilej de a-si regandi mijloacele si de a-si redefini conceptele.