ECONOMIA AGRARA SI SFARSITUL TARANIMII -studiu de caz

Cateva scurte precizari

In vara anului 1998, am initiat impreuna cu studentii Facultatii de Sociologie de la Universitatea Oradea o serie de campanii sociologice consacrate studierii mutatiilor sociale si economice care au loc in spatiul lumii rurale. Prima campanie de teren am desfasurat-o in comuna Ileanda din judetul Salaj, in satele Ileanda, Podisu, Bizusa, Luminisu, Dolheni si Barsauta. Cea de-a doua campanie de acest tip a avut loc in vara anului 1999, tot cu studentii de la sociologie ai Universitatii din Oradea in comuna Rieni (satele Rieni si Sudrigiu), judetul Bihor. Aceasta campanie a fost posibila datorita sprijinului financiar acordat de Fundatia "Niste tarani", careia dorim sa-i aducem multumirile noastre, in special domnului Dinu Sararu, presedintele fundatiei si domnului profesor universitar Ilie Badescu.

In aceste doua campanii au fost cercetate cateva sute de gospodarii din cele doua zone, rezultand un bogat material de teren, care nu este valorificat decat cu totul partial in studiul de fata. In special au ramas nevalorificate aspectele privind mutatiile intervenite in gospodaria rurala si in organizarea habitatului.. De asemenea, nu am reusit sa surprindem decat partial, clivajul care a aparut intre traditie si inovatie, intre lumea taraneasca si noua lume rurala care tinde sa se constituie.

Ramanem cu speranta ca vom avea ocazia continuarii cercetarilor si in alte zone ale tarii, pe aceleasi baze metodologice, pentru a putea contura, pe masura posibilitatilor noastre, dimensiunile marii probleme rurale cu care este confruntata Romania la acest sfarsit al marelui ciclu istoric taranesc.

1.     Agricultura de subzistenta, cu modelele traditionale prabusite

Analizele intreprinse in urma cercetarii sociologice din zonele anterior mentionate, conduc la configurarea unui model actual de economie rurala care poate fi caracterizat ca fiind bazat pe o agricultura de subzistenta, asociat unei economii traditionale in curs de destructurare si unui proces de "destaranizare" rurala. Intelegem prin agricultura de subzistenta sistemul de productie rurala in care agricultura este orientata aproape exclusiv inspre satisfacerea nevoilor micii gospodarii rurale, fara disponibilitati excedentare de productie care sa fie destinata schimbului si implicit, proceselor de capitalizare a activitatii agricole. Aceasta agricultura de subzistenta este corelata, in proportii zonal variabile, cu existenta unor venituri suplimentare provenind din exteriorul spatiului economic agricol, sub forma unor salarii si pensii, obtinute, in primul rand, in urma unor activitati industriale. De altfel, tocmai nivelul unor asemenea venituri extra-agricole este principalul indicator al dinamicii spatiului rural, atata cata exista, dinamica manifestata aproape exclusiv inspre modernizarea habitatului (constructia de locuinte si modernizarea dotarilor). Din datele prelucrate din cele doua cercetari, se poate formula concluzia ca in cele doua zone investigate veniturile realizate din vanzarea produselor agricole sunt aproape nule, in timp ce veniturile extra-agricole (salarii si pensii), extrem de reduse, nu sunt folosite decat ca surse exterioare si complementare de asigurare a reproductiei simple in cadrul unei agriculturi de subzistenta (pentru plata muncilor agricole si achizitionarea de seminte, mai rar ierbicide, insecticide si ingrasaminte), pentru consumul cotidian si, mai rar, in cazul unor gospodarii cu venituri mai consistente, pentru modernizarea habitatului.

Trebuie facuta precizarea ca exista o variabilitate a modelelor de subzistenta de tip rural. Din cercetarile noastre am putut surprinde existenta a doua modele de subzistenta:

1.     Modelul de subzistenta exclusiv agricola;

2.     Modelul de subzistenta in care mica productie agricola este asociata cu venituri extra-agricole.

Primul model de subzistenta este specific zonelor in care populatia a desfasurat si desfasoara activitati economice exclusiv agricole (atat in fostele C. A. P. cat si in prezent, pe mica proprietate redobandita in urma Legii 18/1991). In cazul acestui model, el presupune o economie de tip autarhic, cu o productie destinata exclusiv consumului propriu (ca o exceptie se pot semnala extrem de sporadice venituri obtinute in special prin vanzarea de animale). Pensiile agricole, obtinute in unele cazuri ca urmare a activitatii desfasurate in C. A. P., sunt extrem de reduse si nu asigura nici pe departe necesitatile financiare reclamate de cultivarea pamanturilor. Din aceasta cauza, o mare parte din pamanturile agricole raman necultivate, iar in conditiile de crestere a preturilor lucrarilor agricole acest fenomen de transformare a pamanturilor arabile in parloaga se accentueaza de la un an la altul. O situatie similara se constata si in cazul fanetelor; tot mai multe terenuri cu fanete raman necosite, ca urmare a faptului ca cresterea animalelor este totalmente nerentabila si, mai ales, datorita faptului ca populatia taraneasca, extrem de imbatranita, nu mai poate presta muncile extrem de dure impuse de cositul si uscarea nutreturilor. De altfel, trebuie precizat faptul ca populatia apartinand acestui model reprezinta inca ultimul segment al lumii traditionale taranesti, purtatoarea unui imaginar colectiv neacumulationist. Intelegem prin aceasta faptul ca un asemenea model desi produce o rationalitate economica de contabilizare a costurilor exterioare muncii proprii (lucrari agricole executate de persoane exterioare gospodariei taranesti, seminte etc) nu produce o cuantificare in termeni de eficienta a muncii membrilor gospodariei proprii. De aceea, in acest orizont mental, productia agricola nu se masoara atat in termeni de eficienta cat, mai ales, in termeni de posibilitate. Ori, din aceasta perspectiva, cu o populatie imbatranita orizontul posibilitatilor este extrem de limitat. De altfel, acest model economic este asociat cu unul demografic regresiv, determinat de fenomenul generalizat de imbatranire a populatiei, ca urmare a masivului exod rural, produs intre 1960-1980, care a distrus bazele demografice ale satelor, in acest exod fiind antrenata preponderent populatia de varsta fertila. Spuneam inainte ca acest model reprezinta ultimul segment al lumii taranesti. El este legat de un anumit tip de ruralitate, cea a satului traditional. Dincolo de posibilele definitii culturaliste ale acestui tip de comunitate, cred ca indicatorul sociologic al traditionalitatii rurale este legat de existenta taranimii. Prabusirea istorica a acestei categorii sociale antreneaza dupa sine, disparitia unor intregi organisme sociale satesti, fara posibilitatea recuperarii lor.

Modelul economic de acest tip este reprezentativ pentru zona Ileanda- Salaj, in special pentru satele situate la distanta de soseaua si calea ferata care fac legatura intre Dej si Baia Mare (respectiv, Zalau). In aceasta zona, procesul de imbatranire demografica, asociat cu inexistenta unor structuri complementare agriculturii de subzistenta (care sa revalorifice marile disponibilitati agricole) si cu precaritatea tot mai accentuata a rutelor de acces inspre localitati, va face ca sate intregi, unele cu mari suprafete agricole, care incep sa fie invadate de padure, sa dispara in urmatorii ani (Barsauta, Luminisu, Sasa, Dolheni, posibil Rogna, toate localitati din comuna Ileanda). Evolutiile demografice conduc la o asemenea posibilitate. Iata situatia privind volumul demografic al acestor sate in secolul nostru:

Evolutia demografica a unor localitati din comuna Ileanda

Populatia-anul

Dupa cum se poate vedea, numai nucleul demografic, reprezentat prin centrul de comuna-Ileanda, aflat de-a lungul unei importante artere de circulatie si in lunca ferila a Somesului, dezvolta un model demografic stationar, chiar usor progresiv, pe durata intregului secol. Toate celelalte localitati se incadreaza intr-un model demografic regresiv, cu variatii locale, mai mult sau mai putin accentuate. Cea mai importanta regresiune demografica este inregistrata de satul Barsauta: de la 210 locuitori in 1910, la 25 de locuitori in 1992 ( in 1998 Barsauta mai avea doar 19 locuitori, in 11 gospodarii locuite, restul caselor fiind parasite, unele chiar distruse), dar si celelalte localitati inregistreaza importante pierderi demografice.

Hemoragia demografica a zonei incepe in 1992, odata cu sfarsitul colectivizarii agriculturii. Exodul rural inspre marile orase, inceput in 1992 va fi partial compensat, o perioada de timp, prin sosiri de populatie din alte zone si prin sporuri demografice naturale. Aceste sosiri de populatie nu se vor produce insa decat cu totul accidental in satele indepartate de soseaua nationala. Ele vor afecta, in primul rand, centrul de comuna, Ileanda, care va dezvolta un model demografic stationar, chiar usor progresiv, asa cum am mai aratat. Dar iata care este miscarea migratorie a populatiei comunei Ileanda in perioada 1959-1971 (pentru anii 1972-1999 nu am analizat inca datele statistice):

Miscarea migratorie in comuna Ileanda (1959-1971)

Procesul de imbatranire demografica, extrem de accentuat pentru unele sate ale zonei, este ilustrat de distributia populatiei pe varste, inregistrata la recensamantul din 1992. Prezentam mai jos tabelul cu distributia pe varste in unele localitati ale comunei Ileanda:

Localitatea

Al doilea model de subzistenta este specific zonelor rurale care au gravitat fie in jurul unor zone urbane, fie s-au aflat pe mari rute de acces inspre centre industriale, prin aceasta fiind, in fapt, in zona de atragere a marilor orase. Acest model este reprezentativ pentru un numar mare de gospodarii din comuna Rieni-Bihor, (cu satele Rieni si Sudrigiu, cercetate de noi), ca si pentru localitatile Ileanda si Bizusa, din judetul Salaj, de asemenea obiect al investigatiei noastre.

Existenta centrelor industriale de la Beius si, mai ales, Stei (fostul dr. P.Groza, cu exploatarile sale miniere, mai ales de uraniu) sau a bazinului minier al Baii Mari, a facut posibil navetismul, fenomen care partial a blocat exodul rural si a asigurat importante surse de subzistenta, complementare agriculturii. De aceea, in cadrul acestui model, chiar daca si aici este prezent fenomenul de regresie demografica (consecinta a intrarii generalizate a spatiului romanesc in modelul demografic regresiv de tip european, dupa 1989), a existat in permanenta o importanta populatie de varsta fertila care a asigurat baza piramidei demografice. Dar iata evolutia populatiei din comuna Rieni in perioada 1880-1992:

Populatia-anul

Centralizat, pe ansamblul intregii comune Rieni, evolutia populatiei se prezinta astfel:

Pentru zona Beiusului, chiar daca in cele doua importante centre ale zonei, Beiusul si Steiul, activitatea industriala aproape a incetat, dupa 1989, a aparut in zona un alt centru economic extrem de important. Este vorba de societatea comerciala "European Drinks", producatoare de ape minerale si de bauturi alcoolice care are principalele obiective economice in comuna Rieni (in satele Sudrigiu si Valea de Jos). Aceasta societate comerciala a preluat mii de persoane de varsta activa din localitatile zonei, expansiunea sa economica fiind un model de revitalizare zonala.

Cu toate acestea, agricultura caracteristica acestui model este una de subzistenta. Produsele agricole obtinute sunt destinate, aproape exclusiv consumului propriu, iar veniturile extra-agricole, totusi scazute, nu reprezinta o sursa de capitalizare folosita in scopul expansiunii agricole. Aceste venituri sunt destinate subzistentei si, in unele cazuri, modernizarii habitatului. Este de remarcat faptul ca in cadrul acestui model, care a mentinut un important fond demografic, o posibila modernizare a agriculturii este cu totul blocata de accentuatul fenomen de parcelare a proprietatii, asociat cu proprietatile de pamant extrem de mici. Aceasta caracteristica nu este de data recenta; zona submontana a depresiunii Beiusului a fost secole intregi confruntata cu o importanta presiune demografica. Ea a functionat in aceste conditii ca un rezervor demografic din care au plecat in permanenta importante grupuri umane fie inspre zona fertila a Campiei de Vest, fie inspre marele centru industrial al Oradiei. De aceea, datorita faptului ca depresiunea Beiusului a fost intens populata, iar populatia si-a mentinut in mare parte continuitatea, suprafetele de pamant s-au redus prin impartiri succesive la urmasi si cunosc o extraordinara farmitare. Spre exemplu, cele 146 de gospodarii din satul Sudrigiu (care are si un bloc de locuinte, la nr. 129, insa familiile acestui bloc nu au fost luate in analiza deoarece ele nu constituie unitati economice, neavand suprafete de pamant in proprietate), dispun de un total de 244,31 hectare, adica o medie de 1,83 de hectare pe gospodarie. In privinta structurii proprietatii funciare, pe categorii de terenuri, potrivit datelor statistice oficiale, totalul suprafetei arabile la nivel de localitate este de 200,05 hectare, suprafata totala a fanetelor insumeaza 26,53 hectare, terenurile de slaba calitate, in fapt soluri erodate, 8,79 hectare, fondul forestier detinut de persoane particulare este de 0,78 de hectare, iar intreaga suprafata a intravilanului, constituita din gospodarii si mici suprafete anexa este de 7,73 hectare. Analizand dimensiunile medii ale diferitelor categorii de terenuri, rezulta ca suprafata medie pe gospodarie a terenurilor arabile este de de 1,50 hectare, fanetele au o suprafata medie de 19 ari, iar suprafata medie pe gospodarie a perimetrelor construibile din intravilan este de 5,8 ari. Padurea, proprietate privata, ocupa 0,5 ari pe gospodarie; in fapt numai doua gospodarii din Sudrigiu detin mici suprafete de padure.

In privinta localitatii Rieni, din aceeasi zona, analiza datelor statistice indica o suprafata funciara totala de 313,46 hectare, din care 238,19 hectare o reprezinta terenul arabil, 59,67 hectare, fanetele, 4,29 de hectare, pamanturile neproductive, iar intravilanul ocupa 7,88 hectare. Aceasta localitate nu are nici o suprafata de padure in proprietate privata. Suprafata medie a proprietatii funciare pe gospodarie este de 1,59 hectare, suprafata medie arabila este de 1,22 hectare, iar suprafata medie a fanetelor de 30,44 de ari. Suprafata medie a perimetrului intravilan, pe o gospodarie, este de 4,02 ari.

Luand in calcul cele 85 de gospodarii, din satul Rieni, luate ca unitati sociale de esantion (pentru care am constituit baza de date), ele au impreuna numai 129,20 de hectare de pamant, din care 71,64 hectare, pamant arabil. Suprafata medie de pamant intr-o gospodarie este de 1,52 de hectare, iar suprafata medie de pamant arabil este de 84 de ari. In privinta numarului de loturi, dispunem de date pentru 80 de gospodarii. Aceste 80 de gospodarii insumeaza un numar de 537 de loturi, pentru o gospodarie revenind in medie 6,7 loturi de pamant. Deci, rezulta ca suprafata medie a unui lot de pamant este de 22,6 ari, ceea ce demonstreaza extraordinara farmitare a proprietatii.

Mergind mai departe in analiza, din datele statistice de care dispunem reiese ca din totalul de 129,20 de hectare, arabilul reprezinta aproximativ 55%, restul constituind-o alte terenuri, in special fanete. Prelucrand statisticile oficiale, rezulta ca pentru localitatea Rieni, avand 196 de gospodarii, arabilul reprezinta 75% din totalul pamantului, in timp ce din esantionul de peste 43% din gospodariile din Rieni, rezulta ca suprafata arabila este de numai 55% din intreaga suprafata. De unde provine aceasta abatere? Este evident ca ea nu este decat rezultatul diferentei de metoda in evaluarea calitatilor terenurilor agricole. In timp ce primariile procedeaza la evaluari globale privind calitatea unui lot de pamant, gospodariile procedeaza la evaluari de detaliu. Astfel, este posibil ca un lot de pamant, partial cultivat cu cereale sa fie incadrat oficial ca arabil in totalitate, desi proprietarul, mult mai bun cunoscator al calitatii pamantului sau, stie ca numai o parte a lotului poate fi cultivata. Aceasta diferenta intre mentalitatea administratiei locale si mentalitatea proprietarilor de pamant, explica diferentele, uneori discrepante, care apar in evaluarea calitatii pamantului. De obicei, pamanturile arabile apar in registrele oficiale ca avand o suprafata mai mare decat cea declarata de proprietari in cursul anchetei.

Caracteristicile raportului dintre populatie si teritoriu, precum si mecanismele de transmitere egalitara a masei succesorale la urmasi au facut ca zona Beiusului sa prezinte aspecte specifice privind peisajul rural. In primul rand, necesitatile istorice ale folosirii fiecarei suprafete de pamant in scopuri agricole au facut ca intravilanul sa fie extrem de limitat, ca suprafata, in raport cu extravilanul. Cresterea populatiei a determinat o crestere a densitatii de locuire in intravilan, fara fenomene de roire demografica in extravilan, deci fara atat de cunoscutul fenomen romanesc de extindere a vetrei satului si aparitie a satelor catun, autonomizate in raport cu satul-matca, de origine. Cel putin pentru perioada sfarsitului secolului al XIX-lea si pentru secolul al XX-lea se poate semnala existenta unor vetre satesti fixe, in interiorul carora se produc fenomene de crestere a densitatii de locuire. De aceea, satul din zona Beiusului se prezinta ca o unitate sociala extrem de compacta, intravilanul fiind net demarcat de extravilan; satele zonei se prezinta ca adevarate insule de gospodarii si gradini cu pomi fructiferi in mijlocul unui peisaj agrar de campuri deschise, peisaj cunoscut in sociologia rurala occidentala sub denumirea de "open-field". O alta caracteristica care contribuie la aceasta impresie a puternicei rupturi intre extravilan si intravilan este determinata si de tipul de gospodarie beiusana: casele sunt asezate de-a lungul ulitelor astfel incat unul dintre peretii casei formeaza zidul care delimiteaza gospodaria de ulita. Urmeaza, in continuare, poarta masiva cu gardul zidit (din caramida, mai rar, piatra si deseori, chirpici), continuat, apoi, cu grajdul, care, la fel cu casa, are unul dintre pereti cu functie de zid la ulita. Toate aceste elemente, inlantuite, prin sirul de gospodarii care se succed de-a lungul ulitelor, dau aspectul de masivitate, rareori intalnit in satul romanesc, cu exceptia satelor transilvanene influentate de tehnica arhitectonica saseasca.

Pe de alta parte, concentrarea habitatului intr-un intravilan restrans, ca suprafata, este asociata in satele din Transilvania cu sistemul de asolamente colective. Aceasta reprezinta regula generala, infirmata insa de zonele care au cosnstituit puternice rezervoare demografice. Astfel, in depresiunea Maramuresului, o alta zona intens populata, cu un model demografic stationar si chiar si actualmente cu tendinte progresive, concentrarea populatiei in vetre intravilane stabile nu a fost urmata, decat in rare cazuri, de geneza unui asolament colectiv. Partajarea excesiva a pamantului la urmasi, prin regula succesiunii egalitare, a facut imposibila geneza asolamentului colectiv bienal sau trienal. Se pare ca geneza asolamentului trienal, care reprezinta maximum de rationalizare a exploatatiei agricole taranesti traditionale, poate avea loc numai in conditiile unei proprietati medii care trece dincolo de pragul critic de 3 iugare de pamant (un iugar este echivalentul a 57,57 ari ). Ori in zona cercetata din depresiunea Beiusului, suprafata medie a unei gospodarii este situata, in general, sub aceast nivel, iar lotizarea excesiva prin impartire la succesori a complicat si mai mult posibilitatea unor operatiuni cadastrale de comasare si lotizare pe asolament bienal sau trienal a extravilanului. De aceea, zona Beiusului prezinta caracteristici sociologice foarte interesante de asociere a culturilor in regim de "open-field" cu proprietati extrem de risipite in loturi individuale neintegrate in sisteme de rotatie colectiva a culturilor. Aceasta caracteristica determina un aspect mozaicat al culturilor din extravilan, caracterizate prin succesiuni, aparent arbitrare ale fanetelor, lanurilor de grau, din ce in ce mai rare, sau ale terenurilor cultivate cu porumb sau cu cartofi.

In comuna Ileanda-Salaj, dispunem de date privind volumul proprietatii in cazul a 274 de gospodarii. Totalul loturilor celor 274 de gospodarii este de 872, iar totalul suprafetelor de pamant de care dispun aceste gospodarii este de 395,6 hectare. Rezulta de aici ca numarul mediu pe o gospodarie este de 3,12 loturi, deci un numar mai redus decat in cazul localitatilor din Bihor. Suprafata medie a unui lot agricol este de 46 de ari, iarasi superioara localitatilor din Bihor, in timp ce suprafata medie a pamantului unei gospodarii din comuna Ileanda-Salaj este de 1,43 de hectare, suprafata apropiata de suprafata medie din Rieni, insa putin inferioara acesteia.

Legea 18/1991, aplicata atat in zona Rieni cat si in zona Ileanda pe baza principiului refacerii proprietatii pe vechile amplasamente, nu a facut decat sa reinoade traditia istorica a farmarii excesive a proprietatii, in conditiile mostenirii egalitare si a fondului funciar redus. O solutie alternativa in asemenea zone putea sa o reprezinte reorganizarea extravilanului, prin tehnica comasarilor si reorganizarii cadastrale. S-a preferat insa metoda mai simpla insa total ineficienta economic, aceea a refacerii proprietatii pe vechile amplasamente, chiar daca acestea constituiau, de multa vreme, expresia unei accentuate farmitari a proprietatii.

****

O alta caracteristica a modelului in care mica productie agricola este asociata cu venituri extraagricole o constituie faptul ca el tinde sa devina netaranesc. Marea masa a celor care cultiva pamantul nu este reprezentata de taranime, fie ea chiar fosta taranime care a lucrat in C. A. P. De obicei, un asemenea model structureaza o caracteristica ocupationala caracterizata prin faptul ca sotul si copii de virsta activa care au ramas in gospodarie au prestat activitati de tip industrial, in timp ce sotia a ramas singura ce a desfasurat activitati agricole in C. A. P. Actualmente, in conditiile imbatranirii populatiei, o mare parte din capii de familie sunt pensionari, fosti muncitori in intreprinderile din zona. Prezentam mai jos situatia statistica privind ocupatia persoanelor intervievate (capi de gospodarie sau sotiile acestora):

Comuna Rieni

Ocupatia actuala (capi de gospodarie sau sotii)

Comuna Rieni

Ocupatia anterioara (capi de gospodarie sau sotii)

Din tabelele de mai sus reiese faptul ca atat in urma cu cativa ani, cat si in prezent, persoanele care au avut ca unica ocupatie agricultura sunt extrem de putine: 6,6%, in perioada anterioara si 8,8% in prezent. In rest au predominat muncitorii (76,9%), respectiv, in prezent, pensionarii (54,9%). O situatie asemanatoare se constata si pentru comuna Ileanda (avem date numai pentru situatia actuala):

Si in cazul comunei Ileanda se poate constata numarul mare de pensionari, care presteaza activitati agricole, in general persoane de peste 65 de ani. Cea mai mare parte a patronilor muncitorilor si intelectualilor este concentrata in centrul de comuna-Ileanda si in satul Bizusa, in timp ce localitatile mai indepartate au un numar mare de pensionari, in special, pensionari C.A.P., cu o pensie modica.

Atat pentru pensionari cat si pentru capii de gospodarie care sunt si in prezent muncitori, activitatile agricole sunt activitati complementare de subzistenta. Ele ofera surse imediate pentru consumul gospodariei, fara disponibilitati excedentare care sa fie destinate pietei. Este evident ca in asemenea circumstante caracterizate prin dimensiunile reduse, farmitarea excesiva a proprietatii si transformarea agriculturii intr-o simpla sursa de venituri suplimentare ale unei populatii neagricole, nu exista procese reale de modernizare a agriculturii, de investitii si de circulatie agricola a capitalului funciar. Este de remarcat faptul ca circulatia pamantului (de altfel, extrem de slaba) in zona Beiusului tinde sa devina o circulatie neagricola, datorita faptului ca extinderea societatii comerciale "European Drinks" a facut ca aceasta firma sa cumpere intinse suprafete de pamant, in special in zonele apropiate de rutele de acces si in cele cu surse subterane de apa. De aceea, practic circulatia agricola a capitalului funciar este blocata, in schimb a inceput procesul de circulatie neagricola a pamanturilor, ceea ce a facut ca pretul acestora sa creasca, devenind prohibitiv pentru potentiali investitori agricoli (spre exemplu, in zoneleapropiatede rutele de acces, pretul hectarului de pamant a ajuns la 30.000.000 lei ). De altfel, din analizele efectuate de noi, din prelucrarea partiala a datelor, rezulta ca nici un intervievat nu si-a manifestat intentia de a cumpara pamant arabil nici in viitorul apropiat, dar nici in perspectiva. Dar iata care este situatia statistica pe datele partiale, privind intentiile de cumparare de pamant si bunuri:

Dupa cum se poate constata din tabelul de mai sus, cea mai mare pondere (41,8%) o reprezinta gospodariile care nu doresc sa achizitioneze nici masini agricole dar nici pamant. Procesul de blocare a circulatiei capitalului funciar este semnificativ ilustrat de aceasta lipsa a tendintelor acumulationiste in agricultura. Semnificativ este si faptul ca nu exista nici preocupare pentru largirea septelului de animale, si asa extrem de redus in aceste localitati. O categorie relativ importanta (17,6) o reprezinta gospodariile care doresc sa achizitioneze materiale de constructie, ceea ce scoate in evidenta unele tendinte consumiste, de modernizare a habitatului, dar si acestea statistic putin reprezentative. Dar iata care este situatia si in satele din comuna Ileanda-Salaj:

In general si in zona Ileanda-Salaj se desprind aceleasi tendinte ca si in cazul zonei Rieni-Bihor. Totusi, apar si unele diferente determinate de specificul zonei, in primul rand procesul de pierdere a interesului pentru cumpararea de pamant agricol este mai putin accentuat decat in zona Rieni, existand totusi 8,9% capi de gospodarie (sau sotii ale acestora) care isi manifesta dorinta de a cumpara pamant, in primul rand pamant arabil. Trebuie remarcat faptul ca apar diferente semnificative intre satele puternic imbatranite, aflate la distanta fata de rutele de acces (Luminis, Dolheni, Podis) si localitatile Ileanda si Bizusa, aflate pe soseaua nationala Cluj Napoca -Baia Mare, in sensul ca intentia de achizitionare de pamant se manifesta preponderent numai in aceste sate de la sosea (29 de gospodarii in Ileanda si Bizusa si numai 3 gospodarii in celelalte sate). O alta constatare: aproape 50% dintre gospodarii nu doresc sa achizitioneze nici un echipament agricol dar nici pamant.

Un alt indicator important este cel care surprinde tendintele in planificarea cantitatilor de suprafata agricola cultivata anual. In comuna Rieni-Bihor, situatia se prezinta astfel:

Iar in comuna Ileanda-Salaj

Din cele doua tabele credem ca se surprinde in mod deosebit de semnificativ tendinta de autarhizare a agriculturii in cele doua zone. Astfel, peste 50% din gospodariile investigate in Salaj, cultiva pamantul numai in functie de necesitatile economice intrinseci ale consumului familial, fara o orientare inspre economia de piata; numai doi subiecti (0,5%) din 395 declara ca se orienteaza in cultura agricola si dupa necesitatile pietei. Am putea considera acest tip de cultivare a pamantului un sistem agricol de tip neofeudal, prin faptul ca planificarea cultivarii se face dupa nevoile imediate ale consumului gospodaresc. El reediteaza in forme particulare, vechile tehnici ale agriculturii de tip itinerant, specifice fazelor medievale timpurii, in care, dupa o anumita perioada de folosinta,pamanturile erau lasate in moina, necultivate, apoi ele erau fie repuse in cultura, fie lasate ca sa fie reinvadate de padure. Credem ca aceasta ultima situatie va insoti evolutia agriculturii din satele izolate, cercetate de noi in Salaj (Sasa, Barsauta, Luminisu), sate cu o populatie imbatranita, in curs de disparitie. De altfel, in zona Ileanda numai 14,4 dintre gospodarii, potrivit datelor statistice, cultiva in intregime pamantul pe care l-au redobandit dupa 1989. In judetul Bihor (com. Rieni), aceast procent al pamanturilor cultivate in intregime este mai mare (36,3%), fapt explicabil si prin densitatea mai mare a populatiei, insa si aici se constata revenirea spatiului rural la o economie naturala de subzistenta: nici o gospodarie, din cele analizate pe datele partiale, nu-si planifica culturile agricole in functie de necesitatile pietei.

Analiza balantei bugetare gospodaresti ofera si ea importante informatii privind eficienta activitatilor agricole. Aceasta balanta realizata pe datele partiale din comuna Rieni se refera la veniturile si cheltuielile medii in agricultura. Ea nu a luat in calcul cheltuielile suplimentare ale unor familii legate de achizitionarea unor tractoare si alte echipamente agricole, deoarece numarul lor este nesemnificativ ( 6 tractoare la 85 de gospodarii, adica un tractor la 14,1 gospodarii, 4 pluguri trase de tractor, 6 semanatori, 5 discuri mecanice, 5 remorci), iar anii in care au fost cumparate sunt diferiti si afost extrem de dificila calcularea amortizarilor. De asemenea, nu au fost incluse cheltuielile, extrem de reduse, legate de cumpararea unor animale. Oricum, aceste cheltuieli neevaluate de noi se adauga la celelalte cheltuieli cu activitatea agricola sau cresterea animalelor. Dar iata cum se prezinta cheltuielile medii anuale pe gospodarie:

Iar veniturile medii anuale pe gospodarie, obtinute din agricultura si cresterea animalelor se prezinta astfel:

Facand balanta bugetului mediu anual pe gospodarie rezulta ca volumul cheltuielilor din agricultura este mai mare decat volumul veniturilor realizate prin vanzarea de produse agricole, lactate sau animale (nu am luat in calcul consumurile gospodaresti, din productia proprie, aproape imposibil de cuantificat). Deficitul mediu anual cuantificabil pe gospodarie este de 853.941 de lei. Este deci evident ca realizarea reproductiei agricole nu se poate face decat apeland la venituri extraagricole. Aceste venituri sunt reprezentate de salarii si pensii. Pentru luna iulie 1999, volumul veniturilor medii extraagricole, in gospodariile din comuna Rieni a fost de 1.496.174 pe gospodarie. Luand ca baza de calcul acest volum mediu al veniturilor rezulta un volum al veniturilor medii anuale (nete) pe gospodarie de aproximativ 17.954. 088 de lei. Din aceste date se desprinde cu evidenta faptul ca gospodaria rurala nu poate asigura nici macar baza reproductiei simple. Fondurile necesare productiei agricole sunt completate din venituri extraagricole. In aceste conditii, agricultura ca si cresterea animalelor raman activitati complementare, de subzistenta. Ele nu sunt surse autosuficiente de potentare a proceselor de capitalizare din agricultura. Pe de alta parte, nici veniturile medii anuale, obtinute in urma activitatilor extra-agricole, prin volumul lor modest, nu ofera bazele unei asemenea capitalizari. Ele sunt folosite pentru consumuri gospodaresti, completarea fondurilor necesare activitatilor agricole si modernizarea, atat cat este posibil, a locuintei si dotarilor ei.

Analiza tipurilor de cultura si a modelului economic de crestere a animalelor aduce noi informatii privind caracterul de subzistenta, dar si de sursa de venituri complementare, specific actualei economii rurale. Datele de teren permit conturarea unui nou model de cultura agricola diferit de modelul traditional. Aceasta diferenta se refera atat la tipurile de cultura agricola si la ponderea lor in cadrul economiei rurale, cat si la aparitia unor mari diferentieri intre gospodarii, interiorul comunitatilor rurale, in sensul ca unele gospodarii isi reduc considerabil activitatea agricola sau renunta la unele culturi agricole, altadata fundamentale. Cereala cea mai afectata de noul model agricol este graul. De mii de ani griul a fost cereala-simbol, in cadrul civilizatiei agricole romanesti si europene, emblema bunastarii unei gospodarii. Chiar si in perioada colectivizarii graul si-a pastrat pozitia privilegiata in cadrul culturilor agricole, dar in prezent, in zonele colinare se poate constata o reducere considerabila a suprafetelor cultivate cu grau. Cauzele acestei situatii sunt multiple; in primul rand graul este o cereala folosita exclusiv in alimentatia oamenilor, neavand functia polivalenta a porumbului, iar in prezent painea nu mai este facuta in gospodaria rurala, ea fiind cumparata, chiar si in zonele mai izolate, in care am constatat procesul de cvasi-autarhizare a agriculturii, singurele produse procurate din exterior fiind painea, zaharul, sarea si uleiul. In al doilea rand, chiar si in zonele colinare unde dupa 1989 a continuat cultivarea graului, cea mai mare parte a productiilor de grau nu au fost destinate consumului gospodaresc ci vanzarii. Ori preturile la grau (asociate cu o productivitate extrem de scazuta) au fost descurajante pentru producatorul agricol, care de multe ori nici nu a reusit sa-si vanda recolta. O asemenea situatie am intalnit-o pe Valea Somesului, in comuna Ileanda. Lunca Somesului (cu satele Ileanda, Bizusa, Podisu, cercetate de noi) are un sol extrem de fertil, foarte adecvat pentru cultura cerealiera a graului si porumbului. Cu toate acestea, dupa 1989 si in aceasta zona in care se obtineau mari productii de grau, cultura graului s-a restrans considerabil ca urmare a nerentabilitatii acesteia, cu toate ca in zona si-au facut aparitia si mici asociatii agricole, cultivand terenuri luate in arenda. Dupa scurta vreme, aceste asociatii s-au desfintat, datorita faptului ca nivelul costurilor lucrarilor agricole (in special costurile cu carburantii) a fost extrem de ridicat, iar pe de alta parte, au existat mari probleme legate de vanzarea produselor obtinute (preturi mici, care nu au permis nici macar recuperarea costurilor si lipsa unei retele de achizitii). In prezent, inginerii agronomi au trebuit sa se reprofileze profesional, iar cultura cerealiera, atata cat mai exista, se face, in general, prin revenirea la metodele traditionale. Spre exemplu, in comuna Ileanda, inginerul agronom, care inainte de 1989 obtinea importante productii agricole, a incercat dupa desfintarea C. A. P. sa infiinteze o asociatie agricola, desfiintata in scurta vreme, iar in prezent acest specialist este administratorul liceului din localitate. O situatie similara se intalneste si la Rieni, unde inginera agronom a devenit, dupa 1989, secretar la primaria comunei (de altfel, situatia specialistilor din agricultura si lipsa lor de perspective, ar merita un studiu separat).

Revenind la problema restrangerii culturii graului, prezentam in continuare datele statistice obtinute in urma cercetarii de teren. In comuna Rieni, din 85 de gospodarii investigate pe tema tipurilor de cultura practicate, numai 22 de gospodarii mai cultiva grau (26,5%), in timp ce 61 de gospodarii au renuntat la aceasta cultura. In Ileanda, din 296 de gospodarii, numai 65, adica 21,9%, mai cultiva grau in prezent. Interesante sunt si datele privind utilizarea graului in gospodaria rurala: 73,5% dintre gospodarii nu nu produc dar nici nu cumpara grau pentru nevoile casnice, ci numai paine sau faina, in timp ce 22,9 % declara ca graul obtinut le acopera nevoile casnice (cumparand totusi painea, dar folosind graul propriu pentru faina), iar 3,6% declara ca mai cumpara grau, din cand in cand.

Cu totul alta este situatia cultivarii cartofului si a porumbului. Aceste doua plante ocupa primele locuri in culturile agricole ale zonelor investigate. La Rieni, 91,6 dintre gospodariile investigate, cultiva cartoful, care ajunge in 62% dintre gospodarii pentru nevoile consumului propriu (35,1% dintre gospodarii trebuind sa mai cumpere cartofi pentru a-si acoperi necesitatile, iar 2,4% dintre gospodarii avand disponibilitati de vanzare). In comuna Ileanda, 65,9% dintre gospodarii cultiva cartoful, care acopera integral necesitatile de consum pentru 40,5% dintre gospodarii, iar 1,3% dintre acestea, avand disponibilitati excedentare, folosite pentru vanzare. In privinta porumbului, acesta este cultivat in 70,6% din gospodariile din Ileanda, iar in Rieni, in 90,4 dintre gospodarii. Cele doua plante ocupa aceste importante ponderi in culturile gospodariei rurale ca urmare a folosirii lor complexe, atat in consumul membrilor gospodariei, cat si pentru cresterea animalelor, in special a porcilor. Cu toate acestea, este de remarcat faptul ca nici in cazul acestor plante, ele nu sunt cultivate de totalitatea gospodariilor rurale. Mai ales in cazul comunei Ileanda a aparut o proportie relativ mare de gospodarii care nu cultiva nici porumb, nici cartofi. Acest fenomen are mai multe cauze: in primul rand, atat in Ileanda (asezare importanta pe cursul mijlociu al Somesului si vechi targ, folosit de o mare zona rurala), cat si in Rieni, au aparut nuclee gospodaresti cu un comportament economic de tip urban, formate din gospodarii cu venituri relativ ridicate, obtinute din activitati extra-agricole. Asemenea gospodarii, avand locuinte de dimensiuni impresionante si facilitati de dotare care trec mult dincolo de media dotarilor din locuinta romaneasca, inclusiv cea de tip urban (spre exemplu, la Rieni, exista inclusiv locuinte cu piscina), au renuntat aproape totalmente la cultivarea pamantului sau cresterea animalelor (cu exceptia gradinii de legume, a catorva pomi fructiferi, a pasarilor si a clasicului porc). In al doilea rand, la Ileanda exista o importanta comunitate de tigani. Ei sunt concentrati in partea de est a satului si nu dispun de terenuri agricole. Este evident ca gospodariile de tigani vor diminua ponderea gospodariilor care cultiva diferite cereale.

In alt treilea rand, in comuna Ileanda exista sate extrem de izolate si extrem de imbatranite. Multe dintre aceste gospodarii nu mai cultiva decat pamantul de langa casa, iar in unele cazuri, s-a renuntat si la cultivarea acestui pamant (spre exemplu, la Barsauta).

Alaturi de grau, ovazul, altadata o graminee extrem de cultivata in gospodaria taraneasca, si-a redus mult ponderea in cultura (28,2% dintre gospodariile din Rieni mai cultiva ovaz si 8,5 % in comuna Ileanda). Aceasta reducere trebuie asociata, in primul rand, cu o considerabila diminuare a numarului de cai din gospodaria rurala, atat in cazul comunei Ileanda (0,2 cai pe gospodarie), cat si in cazul Rieniului (0,5 cai pe gospodarie). De asemenea, secara, asociata in trecut, de multe ori cu graul, in producerea painii (grau amestecat), a disparut cu totul din cultura agricola a celor doua zone.

In concluzie, am putea remarca prabusirea cultivarii gramineelor in cele doua zone si mentinerea, in schimb, a culturii plantelor cu o functionalitate complexa, de provenienta americana, care sunt folosite insa, aproape exclusiv in cadrul unei agriculturi de subzistenta, neorientata inspre piata. Alte plante: dovleacul, fasolea, trifoiul, lucerna sau sfecla furajera, largesc gama plantelor cultivate in cele doua zone, fara ca vreuna dintre ele sa fie cultivata pentru necesitatile unei posibile economii de piata (dintre aceste plante se detaseaza dovleacul, folosit pentru cresterea porcilor).

In privinta cresterii animalelor, remarcam aceeasi caracteristica a distributiei neomogene pe gospodarii a numarului de animale. Astfel, la Rieni, 48,2% dintre gospodarii nu mai cresc vaci insa acest lucru este partial compensat prin faptul ca 27,1% dintre gospodarii au cel putin o bivolita de lapte (in toata Transilvania nordica sau in Partium, in zonele de campie si colinare se cresc un mare numar de bivoli, apreciati atat pentru laptele lor dar si ca animal de tractiune). Cu toate acestea, se poate remarca faptul ca spre deosebire de gospodaria traditionala care avea cel putin un animal de lapte, in noua gospodarie rurala, preponderent netaraneasca, exista un mare numar de gospodarii care nu-si mai satisfac necesarul de lapte din resurse proprii (de obicei, gospodariile fara animale de lapte, fie nu mai folosesc laptele in consumul cotidian, fie il cumpara de la vecini). In Ileanda, zona in care cresterea animalelor era puternic dezvoltata, numarul mediu de vaci pe o gospodarie (de 1,4 vaci si 0,8 bivoli pe gospodarie) indica mentinerea unei mentalitati traditionale in acest domeniu, dar si aici au aparut, mai ales in centrul de comuna Ileanda, o serie de gospodarii fara bovine. In comuna Rieni, cresterea oilor practic a disparut (intr-o singura gospodarie din cele investigate se mai cresc oi), in timp ce la Ileanda mai exista inca un numar mediu de 4,4 oi pe gospodarie.

Cresterea porcinelor(alaturi de cresterea pasarilor) este principala preocupare legata de cresterea animalelor. La Rieni, numarul mediu de porci pe o gospodarie este de 1,8, iar la Ileanda, de 2,7. La pasari, in Rieni numarul mediu este de 15,4 pe gospodarie, iar la Ileanda, de 19,4 pasari. In ambele zone insa, animalele sunt crescute preponderent pentru consumul propriu sau cel al copiilor plecati la oras. Cu toate acestea, o parte a porcilor si a viteilor sunt destinati vanzarii, fiind o sursa de venituri suplimentare (dar relativ reduse, datorita pretului mic al carnii), pentru gospodaria rurala.

****

Extrem de interesante sunt opiniile celor intervievati, fata de cunostintele necesare cultivarii pamantului, fata de posibilitatea si interesul optimizarii tehnologiilor de cultura sau opiniile legate de rentabilitatea cultivarii pamantului. De asemenea, in cercetare s-a urmarit si surprinderea unor eventuale motivatii pozitive legate de proiectii de perspectiva, in conditiile optimizarii raporturilor economice din lumea rurala, cu alte cuvinte, depistarea viitorilor potentiali fermieri.

1.     Atitudinea fata de modelul traditional de cunostinte in agricultura. Aceasta atitudine a fost masurata dihotomic pe baza a doua raportarii subiectilor la doua afirmatii:

a)     Ne sunt suficiente cunostintele de agricultura mostenite de la parinti;

b)     Nu putem sa avem recolte mai mari decat pina acum.

Iata cum se distribuie raspunsurile subiectilor in cele doua zone cercetate:

Rieni

Ileanda

Distributia subiectilor fata de cele doua opinii indica existenta unei atitudini accentuat traditionaliste, atat in Rieni cat si in Ileanda. Cu toate acestea, in zona Ileanda mentalitatea traditionalista este mai ponderata, peste 50% din subiectii care si-au manifestat atitudinea fata de cea de-a doua opinie acceptand posibilitatea unor recolte mai bune, evident in alte circumstante economice.

2. Atitudinea fata de pamant

Aceasta atitudine a fost testata prin doua enunturi aflate in raport de contradictie: "nu mai renteaza sa lucrez pamantul si as vrea sa-l vand" si "chiar daca pamantul nu este rentabil, as vrea sa-l lucrez in continuare". Iata situatia raspunsurilor:

Rieni

Ileanda

In ambele zone, desi populatia constientizeaza nerentabilitatea actuala a cultivarii pamantului, totusi se manifesta pregnant o atitudine traditionalist-taraneasca fata de pamant, desi in mare parte, agentii economici sunt netaranesti. In acest sens, pamantul este considerat un important capital dar si sursa de venituri de subzistenta. Este important de subliniat faptul ca in pofida prabusirii in autarhie a economiei rurale, cea mai mare parte a populatiei manifesta o puternica atitudine de valorizare pozitiva a pamantului, in zona Ileanda, procentul celor care nu doresc sa-si vanda pamantul, desi agricultura este considerata nerentabila, este de 72,2%. Aceste valori ridicate ale atitudinii pozitive fata de pamant sunt semne de speranta intr-o viitoare posibila revitalizare a agriculturii.

3.     Modernizarea agricola

Disponibilitatile de modernizare a agriculturii, intr-o viitoare perspectiva optimista de existenta a unor strategii reale de stimulare si capitalizare a agriculturii au fost testate prin masurarea atitudinii fata de trei enunturi:

a)     Daca mi s-ar ivi posibilitatea, as mai cumpara pamant;

b)     Daca as fi ajutat de stat, mi-as cumpara utilaje agricole;

c)     Daca s-ar putea as vrea sa cumpar pamant si sa iau in arenda, pentru a deveni fermier.

Fata de aceste enunturi, raspunsurile se distribuie astfel:

Rieni

Ileanda

Examinand raspunsurile subiectilor, credem ca se pot face urmatoarele constatari:

a)     Chiar in conditiile unei economii rurale agricole de subzistenta, exista un mare numar de persoane cu o atitudine optimista capabile sa declanseze in conditii de normalitate economica o revitalizare a agriculturii;

b)     Cele mai multe raspunsuri pozitive se inregistreaza in legatura cu un viitor posibil ajutor de stat pentru achizitionarea de masini agricole;

c)     Un important numar de persoane (in jur de 10%) in Rieni si 17,7% in Ileanda isi afirma disponibilitatile de a deveni fermieri, evident in alte conjuncturi economice. Aceste valori credem ca sunt extrem de importante, indicand existenta unor resurse umane rurale inca insemnate, care ar trebui de urgenta valorificate prin strategii adecvate, capabile sa declanseze modernizarea economiei rurale (in fond, in tarile dezvoltate, sectorul agricol cuprinde in jur de 4-6% din populatia activa). In Romania, procesul de capitalizare a agriculturii ar trebui sa implice strategii ponderate, datorita existentei unei importante populatii varstnice, careia nu i se poate transforma statutul social, fiind un factor de blocare a proceselor de capitalizare. Cu toate acestea, dezvoltarea complementara a sectorului fermier, ar putea debuta, cu variabilitati zonale, prin incurajarea prin facilitati etatiste a proceselor de circulatie si comasarea a capitalului funciar (procese actualmente aproape blocate in sectorul agricol, cu exceptia circulatiei capitalului funciar in scopuri neagricole). In aceste procese ar putea fi atrasa in jur de 10-15% din populatia rurala si chiar o parte a populatiei urbane interesate in dezvoltarea unui posibil sector fermier.

*****

Spuneam la inceput ca procesul de transformare a agriculturii, in zonele studiate, intr-o economie autarhica de subzistenta, este insotit si de prabusirea modelelor economice traditionale, de tip taranesc. Aceasta prabusire se manifesta cel putin in urmatoarele directii:

1.     Agentul economic traditional al economiei rurale, taranimea a fost aproape inlocuit prin noi agenti economici: pensionarii si muncitorii navetisti, care folosesc agricultura ca o sursa complementara de venituri, iar spatiul rural ca un spatiu de habitat;

2.     Agricultura de subzistenta este imposibila fara existenta unor venituri obtinute din activitati extraagricole;

3.     Restrangerea considerabila a suprafetelor cultivate si, in special, a suprafetelor cultivate cu grau, altadata, alaturi de porumb, principala cultura cerealiera. Cultivarea graului tinde sa dispare din gospodaria rurala a zonelor cercetate;

4.     Disparitia industriei casnice taranesti (atat in Ileanda cat si in Rieni, cultivarea inului si a canepii actualmente a incetat. In Ileanda am mai gasit totusi doua gospodarii care mai cultivau plante textile, insa la Rieni nici o gospodarie);

5.     Disparitia micii industrii taranesti a lemnului;

6.     Transformarea modelului demografic echilibrat, cu o puternica baza a piramidei varstelor, intr-un model demografic dezechilibrat, caracterizat printr-o considerabila restrangere a ratei natalitatii.

2. Exodul rural

Problemele demografice cu care se confrunta zonele studiate, in special zona Ileanda, unde s-a produs o adevarata hemoragie demografica prin marele exod rural, ne-au determinat ca sa cercetam problemele sociologice legate de fenomenele migrationiste, atat prin abordarea lor sub aspect cantitativist, cat, mai ales, calitativist, in sensul surprinderii motivatiei plecarilor si raporturile cu lumea rurala ale celor plecati si posibilele tendinte de revenire in acest spatiu.

In comuna Rieni au fost investigate migratiile din doua sate, Sudrigiul si Rieniul. Astfel., dintr-un total de 196 de gospodarii din Rieni, au fost cercetate plecarile din 133 de gospodarii, ceea ce reprezinta 67,8% din totalul gospodariilor. La Sudrigiu, dintr-un total de 133 de gospodarii au fost cercetate 85 de gospodarii, adica 63,9%. Din totalul de 228 de gospodarii al celor doua sate, 76 de gospodarii au cel putin o persoana plecata. Deci, 33,3% din gospodariile din Sudrigiu si Rieni au fost afectate de fenomenul emigrationist.

La un total de 118 persoane emigrate din cele doua localitati, in intervalul 1951-1998, numarul mediu de persoane plecate, pe ansamblul gospodariilor investigate este de 0,52 de persoane, in timp ce numarul mediu de persoane plecate din gospodariile cu plecari este de 1,56 persoane. Analizand fluxurile emigrationiste, intre 1951-1998, ele se prezinta astfel:

Din tabelul de mai sus se poate observa ca exodul rural din zona este nesemnificativ pentru perioada 1951-1960 (doar patru plecari, in decurs de 10 ani). El se accentueaza dupa 1960 si cunoaste o intensitate maxima in intervalul 1991-1995. Cu toate acestea, volumul emigratiei din Sudrigiu si Rieni este de mai mica intensitate fata de zona Ileanda. La aceasta a contribuit, fara indoiala, existenta unor centre industriale urbane in apropierea acestor localitati (Beiusul si Steiul), cu posibilitati de naveta pentru populatia din zona, fapt ce a determinat o relativa stabilitate demografica. Un alt element important merita subliniat, dupa parerea noastra: in pofida unor opinii care sustin ca exodul rural se micsoreaza sau chiar inceteaza, dupa 1989, in conditiile dezindustrializarii urbane si a lipsei de facilitati de habitat in spatiul urban, el continua si in aceste conditii noi si va afecta populatia tanara. Acest fenomen este specific in special pentru zonele in care mai exista inca populatie tanara, dar afecteaza si zonele prabusite demografic, prin emigratia ultimelor cohorte de populatie tanara, asa cum este cazul unor sate din comuna Ileanda, accelerand , prin aceasta, fenomenul de erodare a bazei piramidei demografice, lipsita de populatie tanara, de varsta fertila. De altfel, varsta medie a populatiei implicata in procesele emigrationiste ofera imaginea erodarii bazelor piramidei demografice: in satele Sudrigiu si Rieni, aceasta varsta medie este de 21,7 ani, in timp ce in zona Ileanda ea este si mai coborata, de numai 19,3 ani.

Pentru zona Ileanda, au fost investigate 132 de gospodarii cu copii plecati. In total, din aceste gospodarii au plecat 328 de copii, dintr-un numar total de 434. Deci, din aceste gospodarii au plecat 75,5% dintre copii. La un numar mediu de 3,28 copii pe gospodarie, 2,48 reprezinta numarul mediu al celor plecati. Aceste date credem ca ilustreaza semnificativ grava hemoragie demografica a localitatilor cercetate. Dar iata cum se esaloneaza aceste plecari, pentru 271 de plecati, pentru care dispunem de date:

Se poate observa ca perioada de maximum al plecarilor este situata in intervalul 1976-1980, dar la fel ca si in comuna Rieni, exodul rural nu inceteaza dupa 1989; el va fi insa diminuat nu atat datorita unor cauze economico-sociale cat datorita epuizarii fondului demografic de populatie tanara din satele comunei situate pe dealuri, la departare de rutele de comunicatii, ramase practic comunitati de batrani.

Ancheta de teren a urmarit si surprinderea motivelor exodului rural, in functie de sexul celor plecati. Iata cum se prezinta situatia in satele Sudrigiu si Rieni, din judetul Bihor (avem date pentru 119 subiecti):

In zona Ileanda, distributia plecarilor, in functie de motivatie, se prezinta astfel:

Cu unele diferente, se poate constata faptul ca ponderea populatiei feminine din totalul plecatilor este mai mare decat cea a populatiei masculine, atat in Rieni cat si in Ileanda. Acest fapt nu este surprinzator, fiind determinat, in opinia noastra, de suprapunerea peste miscarea migrationista de tip modern, consecinta a proceselor de industrializare, urbanizare si distrugerea sistemelor economice traditionale taranesti, a unui model de factura traditionala de comportament marital, caracterizat prin tendinte predominante de virilocalitate si endogamie teritoriala dar si cu manifestari de exogamie teritoriala in cazul populatiei feminine. Cu alte cuvinte, specific pentru comportamentul marital al populatiei romanesti din Transilvania era faptul ca migratia extracomunitara, prin casatorie, a barbatilor era mult mai mica decat a femeilor. Acest mecanism marital era insa limitat la migratia prin casatorie a femeilor in special in zone apropiate, in sate invecinate. In noile conditii insa, asa cum vom arata mai tarziu, modelul traditional de migratie prin casatorie, afectand preponderent populatia feminina, se mentine, insa rutele de migratie se vor largi considerabil, depasind cu mult zona satelor invecinate, ajungandu-se la migratie intrajudeteana, in special urbana, si chiar interjudeteana. In prezent se constata un fenomen extrem de interesant, este drept ca deocamdata cu o frecventa extrem de mica, acela al emigratiei feminine internationale, prin casatorie, fenomen existent in ultimiiani,atat in zona Ileandacatsi in zona Rieni (in special in Germania si S. U. A.). De altfel, ierarhizand motivele plecarilor, pe primul loc se situeaza casatoriile (afectand preponderent elementul feminin), pe locul al doilea, cautarea unui loc de munca, iar pe locul al treilea, studiile, care sunt si ele intrinsec legate, ca finalitate, de un nou loc de munca, diferit de cel al economiei traditionale taranesti dezagregate. Aceasta ierarhie se mentine atat in zona Ileanda cat si in zona Rieni.

Analiza plecarilor din satele Sudrigiu si Rieni arata urmatoarele directii de emigratie:

Dupa cum se poate constata, sensul prioritar al plecarilor este intrajudetean (67,4% dintre cei plecati). Pe de alta parte, aproape un sfert dintre cei plecati (24,6%), au avut ca punct de destinatie orasul Oradea. Este evident ca asemenea rute de migratie judetena au contribuit la expansiunea demografica accelerata a orasului Oradea. De altfel, se poate constata schimbarea modelului migrationist, din unul perirural, cu migratii prin mariaj, preponderent feminine, gravitand in jurul satului de plecare, sensul migratiilor devine preponderent urban: 75,5% dintre cei plecati au avut ca punct de destinatie spatiul urban, fie cel judetean (50,5%), fie cel extrajudetean (25%).

*****

Migratia, nivelul educational si noul model familial

Analiza caracteristicilor educationale ale persoanelor implicate in procesele migrationiste releva ca aceste procese sunt asociate cu ascensiunea educationala a celor plecati, in raport cu persoanele ramase in mediul rural. Acest fapt este pe deplin explicabil prin faptul ca media de varsta a celor plecati este situata intre 19-22 de ani, si plecarea se produce, de obicei, la incheierea unor cicluri de pregatire scolara . Este de remarcat faptul ca desi in cazul femeilor, casatoria este principalul motiv imediat al plecarilor, in fapt si femeile inscrise in acest proces migrationist au un nivel de pregatire scolara ridicat. Am putea spune ca pentru femei, casatoria reprezinta sansa plecarilor si nu motivul profund, care trebuie cautat in schimbarile de mentalitate ale generatiei tinere, odata cu prabusirea modelelor economiei traditionale taranesti, proces puternic accelerat de colectivizarea agriculturii. Dar iata cum se prezinta corelatia intre nivelul de instructie si sexul celor plecati, pe zonele cercetate.

Comuna Ileanda (311 subiecti)

Rieni si Sudrigiu

Procentul celor plecati, cu pregatire medie si superioara, este de 60,0% pentru zona Ileanda si de 70,6% pentru zona Rieni; apare cu evidenta faptul ca ridicarea nivelul de instructie functioneaza ca un mecanism al schimbarii mediului rezidential, din rural in urban, si asa cum voi arata mai tarziu, aceasta schimbare este perceputa, atat de cei ramasi acasa, cat si de cei plecati ca o sansa a realizarii unui statut social si economic superior, in raport cu ramanerea in mediile rurale inghetate intr-un spatiu al unei economii de subzistenta, atat in perioada regimului comunist, cat si dupa 1989.

Pentru cei plecati, familia a constituit cel mai important nucleu de socialitate. Ruptura de socialitate produsa prin emigratie, odata cu care s-au distrus mecanismele traditionale ale socialitatii de tip rural (rudenia, vecinatatea, grupul de varsta, sistemul cutumiar) a fost umpluta, de nucleul familial, singurul ramas, cel putin in prima instanta, pana la integrarea in noile forme ale socialitatii urbane (grupul de munca, vecinatatea de bloc sau de cartier, grupul de prieteni). De aceea, cea mai mare parte a celor plecati o reprezinta persoanele casatorite (nu am reusit sa fac distinctia intre casatoriile ce au avut loc inainte de plecare si cele care au avut loc dupa plecare). Dar iata cum se prezinta situatia in cele doua zone:

Starea civila a persoanelor plecate si numarul de copii-Ileanda

Starea civila a persoanelor plecate si numarul de copii-Rieni

Se poate observa ca numarul celor plecati si sunt casatoriti este extrem de mare; in cazul celor din zona Ileanda, de 93,3%, iar in cazul celor plecati din Sudrigiu si Rieni, de 91,6%. Exodul rural se asociaza si cu schimbarea modelului de reproductie familiala, familia de migratie inscriindu-se in noul trend demografic, cel al familiilor cu 1-2 copii. In zona Ileanda, modelul familial al familiilor de unde pleaca noile generatii este cel al familiei cu o medie de 3,28 de copii. Acest numar de copii inscrie familia parintilor in ultima generatie apartinand orizontului mental al lumii taranesti, o lume dominata de o rata ridicata a natalitatii. Noul model familial al celor plecati coincide cu aparitia modelului demografic regresiv si in spatiul romanesc, inscris in acelasi trend european al regresivitatii demografice (daca consideram pragul critic al modelul demografic stationar, tipul familial al familiei cu o medie de 2,1 copii, familiile cu un numar de copii sub acest prag critic se inscriu intr-un model demografic regresiv).

3. Relatiile cu cei ramasi acasa. Economia alternativa

Intre lumea sateasca a parintilor si noul spatiu, preponderent urban, al celor plecati, ruptura nu este absoluta. Intre cele doua entitati apar relatii sociale complexe, care, de cele mai multe ori, trec dincolo de simpla dimensiune psihologica a raporturilor dintre parinti si copii, situata la nivelul intalnirilor periodice, mai mult sau mai putin frecvente. Este vorba despre faptul ca intre cele doua grupuri inrudite se stabilesc numeroase relatii economice de complementaritate. Studierea acestor relatii permite surprinderea a ceea ce am putea numi economia alternativa sau economia complementara a familiei urbane, dar si a familiei ramasa in spatiul rural. Aceasta realitate ascunsa, de cele mai multe ori, extrem de greu cuantificabila, credem ca reprezinta una dintre caile de intelegere a capacitatii de supravietuire a familiei urbane atat in perioada comunista, cat si in actualele conditii ale "dezindustrializarii" urbane. Alaturi de veniturile familiale obtinute prin activitati contractuale (industrie, servicii, comert, transporturi etc) au existat in permanenta, pentru multe familii, venituri suplimentare provenite din spatiul economiei rurale, fie ca rezultat al muncii proprii in agricultura, fie, mai ales, ca ajutor acordat de parintii ramasi in sate. In prezent, pentru multe familii disponibilizate ca urmare a restrangerii activitatii industriale, aceasta economie alternativa constituie aproape unica sursa de existenta si permite supravietuirea in spatiul urban. De aceea, credem ca alaturi de factori de natura psihologica si educationala, legati de ruptura de mentalitate intre generatia celor plecati si spatiul rural, existenta acestei economii alternative, inca functionale, face ca dimensiunile miscarii inverse de la oras inspre sat, sa fie nesemnificative, ca volum demografic.

In cele ce urmeaza, vom incerca sa conturam caracteristicile interdependentei dintre lumea rurala si cei plecati si sa surprindem, pe cat posibil, dimensiunile economiei alternative, in cele doua zone studiate.

O prima variabila luata in analiza este cea a ajutorului material pe care familia rurala a parintilor il acorda familiilor celor plecati. In acest sens, am cautat sa cerem subiectilor ierarhizarea tipurilor de ajutor, in functie de ponderea lor. Dar iata cum se distribuie formele de ajutorare a familiilor celor plecati, in cazul ajutorului considerat de subiectii investigatii ca ocupand primul loc.

Rieni si Sudrigiu

-forme de ajutor aflate pe primul loc

In privinta formelor de ajutor, aflate pe locul al doilea, ca importanta, numai 19 gospodarii din cele 119 analizate, acorda si un al doilea tip de ajutor (carne de porc, bani, ingrijirea copiilor).

Ileanda

-forme de ajutor aflate pe primul loc

In privinta ajutorului de pe locul al doilea, ca importanta, in primul rand, este mentionata cresterea anuala a unui porc (59 de gospodarii), urmeaza apoi ajutorul cu bani (25 de gospodarii) si ingrijirea copiilor (17 gospodarii). De altfel, ingrijirea copiilor celor plecati, atunci cand este nevoie, apare si ca cel mai frecvent ajutor (18 gospodarii), la al treilea tip de ajutor acordat.

Credem ca datele de mai sus surprind in mod semnificativ economia complementara care functioneaza in cazul celor plecati. Numai 13,5% dintre cei plecati din Sudrigiu si Rieni nu beneficiaza de sursele complementare de bunuri si venituri banesti, oferite de aceasta economie alternativa, creatie specifica a ultimelor decenii si consecinta a exodului rural. Pentru zona Ileanda, procentul celor care nu beneficiaza de efectele economiei alternative este si mai scazut, de numai 3,8% dintre cei plecati.

Desi intr-o masura mai mica, interdependenta dintre familia rurala si familia celor plecati se exprima si in sens invers, sub forma ajutorului in munca sau in bani, pe care familiile plecate il acorda parintilor. Iata cum se prezinta corelatia intre ajutorul in munca si ajutorul in bani, acordat familiilor parintilor, pe 306 cazuri din comuna Ileanda:

Va ajuta cu bani?

Iar in Sudrigiu si Rieni:

Va ajuta cu bani?

Ajutorul acordat parintilor la muncile agricole si ingrijirea animalelor, cu ocazia revenirii periodice in rural atinge valori extrem de mari in cazul zonei Rieniului: 49,9% dintre cei plecati isi ajuta parintii de fiecare data cand se intorc acasa, iar 20,2% o fac, dar nu de fiecare data. In zona Ileanda, ajutorul efectiv in munca este mai redus: 48,7% dintre cei plecati isi ajuta cateodata parintii si numai 0,3% isi ajuta intotdeauna parintii. Alaturi de ajutorul in munca, atat in zona Rieni, cat si in Ileanda, peste un sfert dintre cei plecati isi ajuta parintii cu bani (rar, dar si intotdeauna cand au nevoie): 38,3% in zona Ileanda si 26,9% in zona Rieni.

Frecventa revenirilor periodice si durata acestor reveniri in familia parintilor sunt elemente ce pot furniza informatii suplimentare legate de intensitatea raporturilor dintre cei ramasi si cei plecati, precum si aportul efectiv in munca la economia rurala a gospodariei parintesti. In zona Ileanda, aceste intoarceri periodice se distribuie astfel:

Cand se intoarce, va ajuta la muncile gospodariei?

Iar la Rieni si Sudrigiu, situatia este urmatoarea:

Cand se intoarce, va ajuta la muncile gospodariei?

Se poate considera ca cei care se reintorc la sat o data la mai multi ani sau o data pe an, reprezinta persoane in cazul carora s-a produs o ruptura definitiva cu mediul din care au plecat, chiar daca isi mai ajuta parintii cu bani sau participa sporadic la activitatile agricole. Aceste intoarceri au o valoare afectiv-simbolica, fara consecinte reale in cadrul economiei agrare, chiar daca unele persoane care apartin acestei categorii mai sunt ajutate de catre parinti, in special cu produse alimentare. Categoria persoanelor care aproape au rupt legaturile cu spatiul satesc de origine reprezinta o pondere relativ insemnata in zona Ileanda, de peste un sfert (29,8%) din populatia plecata, fata de numai 12,6% in zona Rieni. De altfel, in zona Ileanda, 7,1% din cei plecati, revin acasa numai o data la mai multi ani, pe cand in Rieni si Sudrigiu nu exista nici o persoana plecata care sa nu revina acasa cel putin o data pe an. Pe de alta parte, persoanele care se intorc de cateva ori pe an pot fi incadrate in categoria celor care mai mentin un relativ contact cu lumea de unde au plecat, desi contributia lor la economia agrara este nesemnificativa. La aceasta categorie de persoane, ponderile sunt aproximativ aceleasi in cele doua zone studiate: 22,7%, in Rieni si Sudrigiu, respectiv 20,1%, in Ileanda. A treia categorie o reprezinta persoanele plecate care mentin contacte intense si continue cu localitatea de unde au plecat. Aceste contacte au loc lunar sau chiar saptamanal. Din ultimele doua tabele se poate surprinde faptul ca aceste vizite sunt, in general, dublate de activitati economice in gospodaria rurala: cele mai multe persoane din aceasta categorie ajutand la activitatile economice ale familiei parintesti. Este de remarcat marea pondere a acestei categorii printre persoanele plecate: in comuna Rieni, 64,7% dintre cei plecati (si investigati de noi), iar in comuna Ileanda, 60% dintre persoanele care au parasit localitatea. Cu toate ca datele de mai sus surprind existenta acestui relativ intens contact intre gospodaria rurala si persoanele plecate si chiar implicarea lor in activitatile economice ale gospodariei, rolul lor economic efectiv este, de cele mai multe ori, mai mult simbolic. Aceasta deoarece perioada de sedere in localitatea de provenienta este, in general, extrem de scurta, fapt care nu permite o implicare sistematica in activitatile economice. Corelatia dintre intensitatea vizitelor si durata lor scoate in evidenta acest rol economic, putin important, al celor plecati:

Rieni si Sudrigiu

Cat de des revine acasa?

Ileanda

Cat de des revine acasa?

Tabelele de mai sus arata faptul ca desi intensitatea revenirilor periodice este statistic insemnata, durata sederii in gospodaria parinteasca este extrem de mica. Pentru Ileanda, 79% dintre cei plecati stau cu parintii, in vizitele lor periodice, cel mult 1-2 zile, in timp ce pentru Rieni procentul celor care stau cel mult 1-2 zile este si mai mare, de 85,8%. Aceste date credem ca exprima semnificativ caracterul contradictoriu al raporturilor dintre parinti si populatia plecata: desi o mare parte a celor plecati beneficiaza de economia alternativa rurala, iar pe de alta parte intensitatea relatiilor lor cu lumea de unde au plecat se mentine relativ ridicata, aportul lor efectiv la economia rurala este neinsemnat. De altfel, acest lucru reiese si din opiniile parintilor, referitoare la implicarea in agricultura a celor plecati. In comuna Rieni, numai 12,6% dintre parintii anchetati declara ca nu s-ar putea descurca singuri, fara ajutorul banesc sau in munca al celor plecati, 50,4% declara ca acest ajutor le este relativ util, dar s-ar putea descurca si singuri, in timp ce 37,0% declara ca nu au nevoie de ajutorul copiilor plecati. In comuna Ileanda, procentul celor care declara ca nu se pot descurca singuri este de 13,5%, 46,5% declarand ca ajutorul le este util, dar nu important, iar 40% considera ca nu au nevoie de nici un ajutor de la cei plecati.

Raporturile dintre parinti si copiii plecati nu se exprima numai prin dimensiunea lor psihologica sau prin ajutorul fizic si financiar. Relatia este mai complexa si implica si aspectul proprietatii funciare. Este vorba de faptul ca dupa 1990, ca o consecinta a Legii 18, multi dintre cei plecati au putut fi improprietariti cu pamant, de catre parinti. O veche cutuma extrem de puternica in Transilvania nordica si in Partile Vestice, face ca la casatorie copiii (inclusiv fetele) sa fie inzestrati cu pamant, in mod egalitar, fie sub titlu de uzufruct, pana la moartea parintilor, fie, cel mai ades, cu proprietate definitiva, inregistrata si intabulata. Mai functioneaza aceasta veche cutuma, dupa mai bine de 30 de ani de la colectivizare si, mai ales, functioneaza ea si in cazul celor plecati? Pe de alta parte, chiar daca cutuma este inca functionala la nivelul sistemului de valori al parintilor, este ea functionala si la nivelul sistemului de valori al copiilor, mai ales al celor plecati? Mai reprezinta pamantul o valoare pentru noile generatii, mai ales pentru cele plecate la oras?

Incercam, in cele ce urmeaza, sa raspundem la aceste intrebari, in opinia noastra, extrem de importante, atat pentru conturarea cat mai completa a sistemului de economie alternativa, complementara, in care este implicata o mare parte din populatia plecata, cat, mai ales, pentru depistarea unor posibile directii capabile sa declanseze nasterea unui viitor sistem fermier, prin recuperarea partiala a unor populatii rurale, plecate la oras.

In zona comunei Ileanda (satele Ileanda, Podisu, Luminisu, Bizusa si Barsauta), situatia a 310 persoane plecate se prezinta astfel:

Iar in comuna Rieni (satele Sudrigiu si Rieni) situatia este urmatoarea, pentru 119 copii plecati:

In zona Ileanda, numai doi din cei 310 plecati, luati in analiza, nu au primit pamant de la parinti. Faptul ca 308 copii plecati in alta localitate au primit pamant ilustreaza mentinerea in stare functionala a vechiului mecanism traditional de transmitere a proprietatii funciare, chiar dupa lunga perioada a intensei colectivizari cu care au fost confruntate satele din zona. Faptul ca o masa atat de importanta de copii plecati a primit pamant, poate explica ajutorul mai modest in munca fizica pe care copiii plecati il acorda parintilor, in zona Ileanda, in raport cu zona Rieni; o parte dintre ei isi cultiva propriul pamant. Cu toate acestea, numai o parte a celor care au primit pamant (fie sub forma de proprietate, fie sub forma de uzufruct), il si lucreaza efectiv: 48,7%. In intreaga zona asistam la erodarea sistemului axiologic traditional, constituit in jurul proprietatii funciare. Este evident ca aceasta erodare trebuie asociata si cu posibilitatile efective ale celor plecati de a-si cultiva pamantul primit. Astfel, numai 6,1% din cei plecati au refuzat sa ia pamant in folosinta sau proprietate si acestia reprezinta segmentul social al celor pentru care pamantul si-a pierdut din vechile functii axiologico-economice. In rest, 44,5% au acceptat pamantul primit de la parinti, dar nu au posibilitati efective ca sa-l lucreze, pamantul fiind, in continuare, cultivat, fie de parinti, fie lasat in parloaga, existand riscul transformarii lui in pamant agricol degradat, in urmatorii ani. Aceasta deoarece, din cercetarile privind agricultura traditionala din zona rezulta ca moina planificata avea un ciclu bienal sau trienal, in sistemele cu asolament colectiv si de maximum 5 ani in cele cu o rotatie individualizata. Dupa acest interval, survin procese de transformare ireversibila a arabilului in zona cu maracinisuri si tufisuri. Dupa 10 ani, apare procesul de reimpadurire, deci de reluare naturala a ciclului silvic, iar repunerea pamanturilor in curs de reimpadurire in ciclul agricol necesitaun urias efort uman. Deci, ne apropiem de incheierea ciclului de "rebarbarizare" a spatiului agricol. Semnele acestei "rebarbarizari" a peisajului agricol se vad peste tot in satele din zona Ileanda, in special cele situate pe malul drept al Somesului, la distanta de calea ferata si de soseaua nationala care leaga Clujul de Baia Mare si Zalau. In aceasta zona, satele, vechi, ca mentionare istorica (Barsauta-1546, Luminisu, fostul Secatura-1566), au ca specific faptul ca reprezinta oaze de pamant agricol, inconjurate de regiuni puternic impadurite. Din cauza populatiei imbatranite si imputinate, neputincioasa in fata agresiunii padurii, in scurta vreme Barsauta nu va mai exista. In prezent cei 19 locuitori ai satului (daca intre timp nu au mai murit unii), cultiva in jur de 6 hectare de pamant (dupa estimarile noastre din 1998), la un total de pamant de peste 150 de hectare arabil (325 de iugare, un iugar reprezentand 0,5757 hectare), restul fiind fanete, pasuni si paduri, pana la 844 de iugare.

In satele Sudrigiu si Rieni, proportia celor care nu au primit pamant de la parinti, dupa 1990, este mult mai mare decat in Ileanda-Salaj: 31,9% din totalul celor plecati. Valori ridicate se inregistreaza si in cazul celor care au refuzat sa ia pamantul primit: 37% dintre plecati. Pe de alta parte, 22,7% dintre plecati, desi au primit pamantul nu pot ca sa-l lucreze. In zona Rieni, numai 8,4% dintre copiii plecati isi lucreaza pamantul primit (fata de 48,7%, cat se inregistreaza in Ileanda).

Credem ca aceste date indica pentru zona Rieni un profund clivaj de mentalitate, legat de valorizarea pamantului, intre generatia parintilor si generatia copiilor plecati. Acest clivaj se constituie pe o situatie contradictorie in raport cu proprietatea funciara. Aratam la inceputul analizei ca circulatia agricola a capitalului funciar este aproape blocata in zona Sudrigiu-Rieni, deoarece nu exista motivatii economice de cumparare a pamantului, inclusiv in cazul persoanelor care au ramas in aceste localitati. Cu toate acestea, valoarea unor pamanturi aflate in apropierea unor rute de acces a crescut enorm, in conditiile in care firma "European Drinks" a achizitionat pamanturi pentru nevoile de extindere a capacitatilor firmei. Practic in zona s-a creat un nou mecanism de valorizarea a pamantului, mecanism care nu se mai bazeaza pe calitatea intrinseca a solului ci pe situarea pamantului in raport cu rutele de acces. Pamanturile aflate la distanta de aceste rute si-au pierdut valoarea de altadata, care a fost o valoare exclusiv agricola. Asistam, asadar, la inceputul unui nou proces, acela de valorizare neagricola a pamantului. De altfel, pentru noile generatii, valoarea agricola a pamantului a scazut mult din importanta, crescand, in schimb, valoarea neagricola a acestuia.

Asa cum am aratat pe parcursul analizei, intre cei plecati si parintii ramasi exista numeroase raporturi de complementaritate economica, manifestata prin diverse modalitati pe care am incercat sa le surprindem. De asemenea, am putut remarca si participarea nemijlocita a unei parti, e drept putin numeroase a populatiei plecate, la cultivarea pamantului, primit de la parinti. Existenta acestei complementaritati ne poate face sa presupunem ca o parte a populatiei plecate va reveni in lumea satului, fie la pensionare, fie mai devreme. De aceea, am cautat sa surprindem aceste posibile fluxuri inverse, capabile, in unele opinii, sa revitalizeze demografic si economic, zone intregi depopulate sau prabusite economic, intr-o agricultura de subzistenta. Iata care este situatia in comuna Ileanda, in cazul a 287 de indivizi care au plecat din localitatile comunei. Opiniile legate de perspectivele celor plecati au fost exprimate de parintii acestora:

Doreste sa revina in sat?

Iar in comuna Rieni:

Doreste sa revina in sat?

Pentru comuna Ileanda, este de remarcat faptul ca desi 90,2% dintre cei plecati, regreta, cel putin cateodata, plecarea lor din localitate, numai 22,3% dntre ei doresc sa se intoarca in sat, fie in curand (9,1%), fie, mai ales, dupa pensionare (13,2%). Pentru Rieni, numai 5,9% regreta ca au parasit localitatea, iar procentul celor care doresc sa se reintoarca este mai mic decat la Ileanda: 13,4% dintre cei plecati. Asadar, 77,7% in Ileanda si 86,6% in Rieni reprezinta procentele celor plecati, care nu mai doresc sa revina in localitatile de origine. De aceea, cu toate ca se pot surprinde si fluxuri migrationiste inverse, de la oras inspre sat, ponderea lor este nesemnificativa in raport cu marele volum demografic al exodului urban. Pe de alta parte, chiar daca asemenea fenomene de revenire in spatiul rural se produc, ele implica, in general, o populatie imbatranita, aflata la varsta pensionari, incapabila de o revitalizare a agriculturii. Aceasta populatie va fi purtatoarea modelului agricol de subzistenta, in care veniturile extra-agricole vor fi cuplate cu venituri agricole, intr-o agricultura de tip autarhic, indreptata inspre satisfacerea nevoilor proprii, fara deschidere spre economia de piata.

Desigur, datele partiale de care dispunem pe cele doua zone, nu pot fi extrapolate; este posibil ca in alte zone ale Romaniei, fenomenul de emigratie de la oras spre sat sa cunoasca o amploare mai mare, ne indoim insa ca el va putea sa egaleze vreodata miscarea din ultimele decenii, dinspre sat spre oras. De altfel, credem ca solutia revitalizarii economiei rurale nu este decat partial demografica; ea este in primul rand economica. Crearea strategiilor de dezvoltare a sectorului fermier este una dintre sarcinile de prima urgenta a politicilor economice romanesti.

Barsauta, un sat care moare

Barsauta, un sat uitat de lume. Asezat intre dealuri si paduri, la vreo 15 kilometri de centrul de comuna Ileanda, localitate importanta de pe cursul mijlociu al Vaii Somesului. Pentru a ajunge la Barsauta trebuie sa mergi, obligatoriu pe jos, fie de la Francenii de Piatra, fie de la Baba, din Maramures. Cararile si drumurile care duc la Barsauta sunt tot mai putin circulate si sunt napadite de padure. Semn ca putini ajung acolo si putini ies din sat. De departe, nici nu ai crede ca intre paduri, intr-un varf de deal, este un sat. Si totusi, acolo mai traiesc oameni. Mai traiesc inca.

Satul are o veche istorie, ca toate satele din zona¹⁾. Il mentioneaza un document medieval din 1603, cu un nume, evident maghiarizat, Ujfalu. La 1639, un alt document indica numele de Kis Borszo (kis-mic, in maghiara), 'borszo' fiind o evidenta calchiere maghiarizanta a numelui romanesc, asa cum se obisnuia in cancelariile vremii. De altfel, potrivit unor lingvisti, numele de Barsauta ar deriva de la 'barsa' plugului, ceea ce ar indica ocupatia locuitorilor. Cert este ca peisajul rural extravilan indica vastele operatiuni de defrisare a padurilor de pe dealurile din zona, inaintarea campurilor agricole in zona padurilor. De altfel si alte toponimii din zona amintesc de defrisarile padurilor care au avut loc in epoca medievala. In apropierea Barsautei se gaseste satul Secatura (actualmente numit Luminisu, schimbarea numelui avand loc in perioada comunista), situat tot in mijlocul padurilor, intr-o zona deluroasa. El este mentionat pentru prima oara intr-un document din 1546, tot cu o calchiere maghiarizanta- Zsakatura, iar intr-un document din 1566-Szakathura. Termenul de 'secatura' aminteste de vechea tehnica de defrisare a padurilor: cu securea se desprindea coaja de la baza arborilor, care in timp se uscau. Padurea uscata prin aceasta tehnica se numea 'secatura', 'sacatura'. 'Secatura' era apoi taiata si spatiul obtinut era transformat, finalmente, in camp de cultura.

Recensamantul maghiar din 1900 arata ca satul Barsauta avea un total de 45 de gospodarii si o populatie de 200 de locuitori, deci in medie de 4,4 membri intr-o gospodarie. Dintre acestia, 198 erau romani (190 greco-catolici si 8 ortodocsi), iar 2 sunt evrei, declarati insa maghiari (la rubrica 'etnie', apar ca maghiari, iar la rubrica 'religie', apar ca 'israeliti'). Intreaga suprafata a satului avea 844 de iugare (un iugar=57,57 ari), deci peste 400 de hectare, din care, pamant arabil: 325 de iugare, gradini in intravilan: 20 de iugare, fanete: 197 de iugare, pasuni: 89 de iugare, padure; 209 iugare si 4 iugare pamanturi neproductive. Din cele 844 de iugare, 308 erau proprietatea unei singure persoane, straina de sat, pretorul plasei Ileanda, Szarvady Jozsef. Aceasta proprietate va fi impartita satenilor, dupa reforma agrara din 1921.

Recensamantul romanesc din 1930 arata o populatie stationara, fata de 1900: 204 persoane, toate de etnie romana. La 1966 insa, datele recensamantului arata ca satul, ca de altfel toate satele din zona, dezvolta un model demografic regresiv, inceput prin anul 1961, odata cu colectivizarea si debutul marelui exod inspre orase. Satul nu mai are decat 108 locuitori, ceea ce arata ca practic populatia s-a redus la jumatate, fata de 1930. Fata de cele 45 de gospodarii existente in 1900, satul mai are inca 36 de gospodarii, deci exodul inspre orase nu a distrus inca nucleele familiale ci a redus numai numarul de membri dintr-o familie, prin inceputul emigratiei persoanelor tinere. Inca de la 1966, familia tipica pentru acest sat si pentru intreaga zona este cea a cuplului relativ varstic care ramane in localitate, lucrand la C. A. P., in timp ce tineretul emigreaza. Recensamantul din 1992 arata insa consecintele dramatice ale hemoragiei demografice produse in decenile anterioare; Barsauta nu mai are decat 25 de locuitori ( 3 locuitori avand intre 20 si 49 de ani, restul fiind peste 50 de ani) si un numar de 23 de locuinte, din care o parte nelocuite. In 1998, cand am intreprins ancheta sociologica in Barsauta, numai 11 gospodarii mai erau locuite. Din pacate, Barsauta nu reprezinta un fenomen singular pentru procesele demografice din aceasta zona a Vaii Somesului. Toate satele situate in zonele de deal, la o relativa departare de rutele de comunicatii se inscriu, cu variatii locale nesemnificative, in acelasi model demografic de o regresivitate abrupta. In putini ani, sate intregi vor disparea, iar zone intinse, altadata cultivate, vor deveni un 'desert verde'. Dupa ce generatii intregi au luptat ca sa defriseze padurile si sa transforme natura salbatica in ogor cultivat, se pare ca asistam la incheierea unui mare ciclu, printr-o 'rebarbarizare' a unui peisaj, altadata umanizat. Iar solutii practice, de tip fermier, la acest 'sfarsit al taranimii', nu se intrezaresc. Ele nu mai sunt la indemana taranimii, care se stinge, neputincioasa, ci a politicienilor

***

In satul Barsauta am cunoscut un taran, Bese Ioan, de 80 de ani, cel mai batran locuitor. Un om de o mare luciditate, inteligenta si bun simt. A avut trei copii, toti fiind plecati din sat. Locuieste intr-o casa, altadata frumoasa, cu sotia, o femeie extrem de cumsecade si inca plina de viata. Cu acest taran am realizat interviul care urmeaza si care, cred, surprinde stingerea lenta a ultimei generatii dintr-un sat care moare.

-Acuma mai sunt cate un om-doi intr-o casa.

-Dar cand ati fost tineri, cam cati oameni erau in sat?

-O, nu mai tin minte. stiu cand erau 60 de de casi si toate cu familii multe, cu copii. Cu scoala cu multi copii. Copiii mei aici o invatat. Erau numai 4 clase. Dupa ce faceau cele 4 clase, mereau la Ileanda si le terminau pe celalalte.

-Cand ati fost dumneavoastra tineri, nu ati facut decat 4 clase?

-Ba nu, am facut 7 clase. Se faceau aci in sat. Noi amandoi am terminat aci 7 clase. Dar acum scoala din sat nu mai are elevi.Este inchisa. Scoala este acolo dar nu mai sunt copii.

-Dar in ultimii ani nu s-au mai nascut copii?

-Nu mai este nici un copil intre un an si cinci ani. Avem 4 nepoti, care din cand mai vin pe la noi. Tare rar. Fac si ei scoala. Copiii mei au facut si ei scoli si au plecat din sat. Avem totusi un nepot la Ileanda care vine la noi in fiecare saptamana, ne mai aduce pita, ne mai ajuta la munca.

-Painea nu vine in sat?

- Nu, fiescare ne descurcam cum putem. La noi ne aduce aista mai mic.

-Si la altii cine le aduce?

-Pai au si ei nepoti, feciori. Mai vin si ei si mai aduc de mancare.

-Dar in sat pe unde se poate veni?

-Apoi, cu masina s-ar putea veni pana la Fracenii de Piatra, dar numai cand este vreme buna. In vara asta nu s-a putut veni. A plouat atata si drumul este plin de noroi. Altii vin pana la Baba, din Maramures si de acolo, cam 5 kilometri pe jos. Prin ploaie si noroi, pe o carare. Altadata puteau veni pana inaintea casei cu masina. Acuma nu mai pot. Drumurile sunt rele.

-Dar pe la Baba e tare departe

-Vai vremea asta sti-ne amarul. Nu mai putem iesi din sat si nu pot altii sa mai vina pe la noi.

-Anul acesta malaiul s-o facut?

-Api nu. Nu-i nicicum. Nu-l putem nici sapa. L-am sapat odata, d-apoi de-al doilea nu am mai putut. O venit ploile. Acolo o ramas.

-Fanul ati reusit sa-l faceti?

-D-apoi am inceput sa-l facem da si pa acela il mananca ploile. Ia mai cosasc cate un pic, da o fost dejaba. O venit ploile si nu l-am putut strange. Acela o ramas pa camp.

-Aveti mult pamant, aici in varful acesta de deal, aici intre paduri?

-Avem pamant destul. Nici nu stiu cate hectare. D-apoi vo sase hectare avem. De acela neproductiv. De acela cu spini si padure. Da padurea nu ne-o dat-o. Am auzit ca s-o da la toamna. Avem bugata padure. Pana-i lume.

-Ce credeti ca se va intampla cu satul dupa ce muriti dumneavoastra?

-A hi numa pustiu si a hi numa padure. Ca si amu ii tat mai multa padure. Si-s tat mai multe animale salbatice. Si amu vin caprele (n.n caprioarele) si-ti mananca pasula (n.n. fasolea) di pa gradina. Si mistretii is si mai multi. Cand se face porumbul, mistretii vin pana aici, langa casa, si-l mananca. Nu se mai tem de nimic. Noi suntem batrani si nu putem face nimic. Vin noaptea, cainii aestea latra, latra, da nu se tem de caini.

-Cand se face la dumneavoastra impreunatul oilor si masurisul laptelui?

-In mai, in mai se face. Ultima data la 10 mai. Le mulgem noi si dupa literele de lapte ne da atata lapte peste an

-Dar randul de lapte cum se stabileste?

-Care are mai multe oi si mai mult lapte iau primii.

-Dumneavoastra cat lapte ati avut la masuris?

-Doi litri de lapte. Dupa care trebuie sa luam 120 de litri de lapte. Amu suntem la randul al doilea. Am avut 7 oi cu lapte, da una o murit.

-Inainte oile erau folosite pentru ingunoit pamantul?

-Erau, dar amu nu mai trebe la nimeni gunoi. Avem si noi atata gunoi, numai de vaci, ii tat in gramada. Daca nu vin aistea tineri sa ne ajute, noi nu suntem stapani sa-l ducem pe camp. Iar daca il ducem nu se mai merita sa semeni nimic pa camp. Vin porcii salbatici si caprele de padure si tat distrug. De aceea, oamenii nu mai samana nimic pa tarini. Sant sute de hectare acolo nesamanate, vina padurea pasta iele. Daca nu sa samana si nu sa curata campul, repide vina padurea. Sa impadureste tat. Cine sa samine? Cine sa curete campul? Noi tati de aici santem batrani. Tinerii nu mai vin. Si pa aici, pan' gradini, pa langa casa, pa unde mai samanam, samanam ceva si vin si ne mananca tat porcii de padure. Si aici langa noi o vinit saptamana trecuta porcii de padure, la un neam. Le-o mancat langa casa. O mancat tati cartofii. Nu le-o trebuit decat cartofii noi. Ceia care o mai fost prin pamant, pusi ca samanta nu s-o atins de ei. Numai pe cei noi i-o mancat. I-o mancat tati cartofii. Ii o nepoata care sta la Ileanda si si-o pus cartofi aici. Parintii ei sunt batrani n-o putut sa fugareasca porcii de padure

-Dar malai cat ati pus anul acesta?

-D'apoi noi nu am pus mult. Pana la vo 40 de ari. O ramas atata pamant nearat. Copiii de la oras ne spun sa nu mai punem malai deloc ca nu-l putem sapa. Ne spun ca ne aduc ei malai. Cum sa nu pui chiar deloc, macar sa ai in holda un pepene (dovleac) pentru porci. Ca tinem porci ii ingrasam si le dam si la feciorii care o plecat. Vai de noi.

-Grau v-ati pus?

-Nu punem aici, ca punem degeaba. Nu vine aici ca sa-l recolteze. Amu nu mai samana nimeni grau ca nu vine nimeni ca sa-l treiere. Combine nu sunt, cu coasa nu suntem in stare sa-l seceram si chiar daca l-am secera, nu vine nici o batoza sa-l treiere. Da aici s-o facut inainte mult grau. Cu remorcile se ducea inainte graul de aici. Amu ce sa facem? Cumparam painea de la Ileanda, asteptam nepotii sa vina sa ne-o aduca.

-Pamantul in sat ramane atunci nearat?

-Numa pustie-i p-aici. Pamanturile astea bune se pustiesc. Nici nu mai cosim pamanturile. Cele mai multe pamanturi nu au fost cosite de 4-5 ani. Ia, un mos de 80 de ani, cine a cosi? De aceea, numa pan'gradini, pa langa casa mai lucram pamantul. Numa asa cat mai putem si noi, ca nici aista nu-l putem lucra tat.

-Avand atata pamant nelucrat inseamna ca aveti multa pasune pentru animale. Ce animale aveti?

-Avem trei vaci, doi vitei. Am avut trei, dar unul l-am taiat, l-am vandut, 8 oi si doi porci. Aistea doi porci ii impartim in patru, le dam si la copii. Tat mai mult le dam lor decat ne ramane noua. Ca-asa-s parintii.

-Tare greu o duceti. Cred ca va mai ajuta si copiii cu bani.

-Nu ne ajuta cu bani. Ii ajutam noi pa ei. Io am o mica pensie, am avut grija de vitele colectivului timp de 12 ani. Stiti cate pensie avem? 220 de mii. Atata avem amandoi, cu sotia.

-Si copii nu va trimit si ei niste bani?

-Da, amu copii. Nu ne trimat. Ne trimat si ei una si alta. Au si ei multe greutati, pana pasta cap. Si ei is cu familile lor. Cu copiii la facultate. Sa ne aduca pita sa avem ce manca. Asta asteptam. Incolo nimic. Cat putem ii ajutam ca-s ai nostri.

-Fasole si cartofi puneti?

-De astea punem. Avem si fasole si cartofi. Pamant avem dat nu-i cine lucra. Suntem batrani. Ai mei parinti nu o trait nici unul atata cat mine.

-Cam cine-i cel mai tanar om din sat?

-Acela-i mai tanar, Petrea. De la vecinii aistea, de aici. El ii curator la biserica in locul meu. Nu-s stapan, is prea batran. Ba nu, mai tanar ii un alt Petre. Are 40 si ceva de ani si are copil mic. O stat pana nu demult la Dej, da s-o despartit de nevasta si s-o casatorit cu alta femeie pe care o adus-o aici. Cu ea are un copil mic pe care trebuie sa-l boteze. Ii venit nou in sat, ii nascut de aici, da o plecat si amu s-o intors. Nu stiu cat o sta pe aici. Are casa si la Dej. Da pa acolo o ramas somer. Cand ii aici, cand ii in Dej. Sa vede ca nu-i place aici. Sta numa de sila si-i cu gandu de duca. S-o obisnuit la oras. Altii n-o vinit dupa '89. si nici nu cred ca or vini. Cine sa vina in salbaticiile aieste?

-Inainte cum era de Craciun? Se colinda in sat?

-Da, sigur. Amu nu mai colinda nimeni. Nu-i cine, ca nu-s tineri.

-Preot aveti aici in sat?

-Avem, da vine rar. Are si alte sate: Dolhenii si Sasa. Pa aici vine cand poate. Inainte celalalt popa venea tat la trei saptamani, ca are trei sate. Aista nu se mai tine de regula. Vine cand poate. Zice ca mere si la ceva scoala in Oradea. Vine rar pa la noi.

-Inseamna ca trec si luni de zile pana de face aici o liturghie.

-O trec bugate. Nici chiar diac (n.n. cantor) nu mai avem. Trebuie sa vina popa cu diacu. Ii un diac de aici si sta la Bizusa. Cand vine popa din Dolheni il cheama si pa diacu de la Bizusa.

-Inainte de 1948 ati fost greco-catolici aici?

-Da. Am fost. Da amu tati is ortodocsi. Ce sa facem? Aici abia vine popa sa mai faca o slujba. Suntem batrani si nu ne mai gandim sa trecem din nou la greco-catolici. Bine ar fi ca macar sa vina popa pa aici din cand in cand.

-Aici arati cu tractoarele?

-Cu tractorul.

-Cai nu mai sunt pe aici?

-Mai sunt in tat satul doua perechi de cai. Atat. De fapt o familie nu are decat un cal. Mai ara aistea si cu caii.

-Dar aveti tractor in sat?

-Ba, nu avem. Si amu ne-o venit cineva cu un tractor de la Vima, din Maramures (n.n. Barsauta se gaseste la hotarul dintre Salaj si Maramures). Acela ne-o arat.

-Cam cat se plateste la tractor?

-Care cum s-o putut tocmi cu tractoristul. O mai avut si cupoane. Care cum poate. Care poate face rost de motorina ii ara mai repede si mai ieftin. Vin pa aici tractoristi de la Baba, de la Vima, de la Mestecanis.

-Vad ca dumneata desi ai mult pamant nu ai semanat decat cativa ari. Aceasta este situatia generala in sat?

-Asa se intampla cu toti. Oamenii sunt batrani. Nu mai au nici bani sa plateasca la tractor, nu pot nici sa-si lucreze pamantul, iar daca am samana pe hotar ar fi degeaba. Vin animalele padurii si mananca tot.

-Vad ca sunteti un sat de batrani. Cam ce varsta are cel mai batran om din sat?

-Is cel mai batran. Am 80 de ani. Am prins razboiul, dar am avut nacaz cu un picior, am fost mobilizat, dar nu am fost pa front.

-Imediat dupa razboi erau multi tineri in sat?

-Tat o fost bine pana s-o facut colectiv. Cand s-o facut colectiv atunci s-o dus din sat. Jumatate s-o dus, imediat ce s-o facut colectiv. Pan anii 1960-1961, aici tate familiile o intrat in colectiv. Tinerii o plecat din sat. O lasat pamantul si s-o dus. Am ramas putini in sat. Tati o plecat.

-Cam de cand nu se mai fac in sat nunti si botezuri?

-Nici nu mai stiu cand a fost ultima nunta. Cred ca o trecut mai mult de 20 de ani. Cine sa se casatoreasca? Toti suntem batrani. Tineret nu mai avem de foarte multi ani.

-Dar nu o mai venit tineret in sat dupa 1989?

-N-o mai vivit N-o vinit. O mai vivit ceva pensionari. O ramas in pensie si s-o intors acasa. Da numa vreo doua familii. Insa nimeni nu sta aici. Stau numa vara pa aici, pa la pamant. Iarna se duc de acolo de unde o vinit. Unu de aici, de sus, o vinit di pan Zarnesti. Este pensionar. Sta aici numa vara. Cred ca asa o sa fie si in anii urmatori. Nu mai vin tineri aici. Satul se distruge. Cel mai tare ne doare starea drumurilor. Ati vazut cum sunt drumurile pana aici la noi? De fapt nici nu se poate intra in sat cu masina.

-Credeti ca daca s-ar repara drumurile s-ar intoarce lumea in sat?

-Poate ca unii ar mai veni. Ar putea si mai usor sa se alimenteze. Uitati-va si acum, sunt doua batrane in sat care au ramas fara paine. Nu ai de unde lua un zahar, o cutie de chibrituri. Daca nu-i drum si cu caii ii rau. Merge unul si-si aduce paine cu spatele, kilometri intregi. Vedeti ii tare greu aici. Pui malai, pui cartofi si vin porcii de padure. Malaiul abia apuca sa se faca un pic si vin porcii si intr-o noapte il termina. Ii munca aici ca sa zici ca nu stai, nu obtii nimic.

-Aici nu exista nici un magazin?

-Cum sa existe daca nu ai pa unde sa aduci marfurile?

-Dar ce se intampla daca sunteti bolnavi, daca trebuie sa va faceti injectii?

-D-apoi este aici un om care stie sa faca injectii. La animale, dar mai face si la oameni. Stie sa faca numai in muschi. Asta-i tot ce avem. Ii drept ca mai vine veterinarul din Ileanda, pentru animale. Doctorii din Ileanda nu vin deloc pe aici. Ba acum ca este un copil mic in sat o fost cineva din Ileanda. La oameni mari, cand ii cineva bolnav, il punem in car si-l ducem la Ileanda. Numa cu caru il putem duce.

-In ultima vreme o murit multi oameni?

-Apoi nici oameni nu mor multi ca nu-i de unde. Suntem putini. Inainte de Craciun o murit unul. Avea 94 de ani. S-o mai dus o gospodarie, ca o fost singur si acolo nu o mai ramas nimeni. Ii pustie casa. Incetul cu incetul se duc tate.

(Intre timp intra cineva in curte)

-O venit Petrica cu vacile!

-Parca spuneati ca sunteti singuri. Cine este Petrica?

-D'apoi avem un copil, de la casa de copii din Jibou, L-am adus numai pa timpul vacantei. Ii dam de mancare,ii mai cumparam si ceva haine si el ne ajuta. Mai ales are grija de animale, dar nu se prea pricepe si mai pierde vacile. In sat mai sunt inca doi copii orfani, adusi de la Jibou pa timpul verii. Ne descurcam si noi cum putem, ii ajutam si noi pe ei, ne ajuta si ei pe noi.

***

1) Studiul toponimiilor satelor zonei poate oferi detalii interesante privind procesele de maghiarizare din aceasta parte a Ardealului, intreprinsa la nivel oficial, inca in perioada medievala. Este insa de remarcat faptul ca aceasta maghiarizare este de suprafata, la nivelul actelor oficiale, fara ca ea sa produca efecte reale asupra locuitorilor zonei, care este aproape pur romaneasca, exceptiile fiind la nivelul localitatii Ileanda, fost centru de plasa si nod important de comunicatii, unde au existat mici comunitati maghiare si evreiesti, iar in prezent o importanta comunitate de tigani, grupata in partea de est a localitatii. Localitatea Bizusa, situata pe Valea Somesului, la vreo 2 kilometri de Ileanda, este cunoscuta inca din perioada medievala sub denumirea de Budöspataka, ceea ce in romaneste ar insemna 'Izvorul Puturos'. Ea este mentionata sub aceasta denumire inca la 1564 si se pare ca denumirea romaneasca-Bizusa- este o calchiere dupa maghiarul 'budös', 'puturos'. Denumirea este legata de faptul ca in localitatea Bizusa exista un izvor de apa minerala sulfuroasa, cu proprietati curative, in prezent Bizusa fiind o statiune de odihna si tratament. Deci, denumirea romaneasca este rezultatul unei transformari fonetice a unei denumiri maghiare si ea a intrat sub aceasta forma in limbajul curent si cel oficial. Daca se analizeaza insa documentele istorice se poate constata ca alaturi de denumirea de Budöspataka, mai apare si denumirea, evident romaneasca, de 'Puturoasa'. Este vorba de mentionari din 1850 si 1854, dintr-o perioada in care administratia austriaca, mai receptiva la fenomenul romanesc, dupa evenimentele din 1848-1849, prezinta, in paralel, atat denumirea maghiara- 'Budöspataka', cat si denumirea romaneasca-'Puturoasa'. Termenul maghiar s-a impus insa si in romaneste, de unde avem Bizusa, mai ales ca 'Puturoasa' avea pentru romani o nuanta peiorativa. Si alte denumiri de localitati din zona indica aceste paralelisme lingvistice si oscilatii toponimice: Ciumeniul (actualul Podisu, din 1964), este la 1560, Harasztos, ca la 1590 sa fie mentionat cu denumirea romaneasca maghiarizata-Csomeny, iar la 1591, cu o dubla toponimie, maghiaro-romana - Harasztos alias Chománfalva et Chiömeny. In 1854 se indica clar dubla denumire: romaneasca- Ciumani siungureasca- Csömeny, vechea denumire maghiara-Harasztos, pierzandu-se. Exemplele ar putea continua si pentru alte sate din zona.