ORDINEA SOCIALA LA RASCRUCEA DINTRE ETNICITATE SI GENUL SOCIAL

Responsabilitatea sociala-politica a studiilor despre etnicitate este un aspect tot mai mult accentuat in literatura de specialitate, apreciindu-se ca aceste studii pot deveni complice ale ideologiilor nationaliste/ etnicizante, sau, din contra, pot contribui la constituirea unei atitudini critice fata de ele. Dincolo de recunoasterea acestei responsabilitati este, desigur, importanta gasirea metodelor si perspectivelor de abordare, care asigura tratarea non-esentialista a fenomenelor ce tin de domeniul relatiilor si identitatilor etnice. In cercetarea "Femei si barbati in Clujul multietnic", realizat de catre Fundatia Desire cu sprijinul Centrului de Resurse pentru Diversitate Etno-Culturala intre august 2000 si iulie 2001, am optat pentru introducerea perspectivei de gen in studiul etnicitatii, si vice-versa. [1] Lucrarea de fata pune in discutie (1) scopurile, (2) cadrul conceptual, precum si cateva dintre (3, 4) rezultatele si (5) concluziile investigatiei. Astfel aduce argumente in favoarea cercetarilor care analizeaza relatia dintre etnicitate si gen din punctul de vedere al constituirii ordinii sociale si a inegalitatilor intre femei si barbati de etnii diferite.

1. Relatia dintre gen si etnie si constituirea ordinii sociale

Scopul cercetarii mele [2] a fost sa identific prin diferitele metode ale investigatiei empirice aspecte culturale, sociale si politice ale relatiei dintre gen si etnie, asa cum se observa ele intr-un context concret, afectand ierarhii socio-materiale si la randul ei fiind afectate de catre ordinea sociala mai larga. Mi-am propus sa inteleg cum se constituie la intersectia lor sistemele de putere si de discriminare, cum se articuleaza conceptiile despre 'feminitate', 'masculinitate', precum si despre rolul femeilor si barbatilor in viata publica si familiala, dar si cum se produc experientele cotidiene traite in diverse situatii materiale.

M-a interesat, deci, intrepatrunderea proceselor de genizare si etnicizare a realitatii socio-umane, intr-un dublu sens: pe de o parte ca si procese culturale, prin care se definesc diferentele de gen si cele etnice (inclusiv caracteristicile celor care se clasifica ca fiind persoane de un anumit sex si/ sau de o anumita etnie). Iar pe de alta parte ca si procese sociale, care - impreuna cu alti factori - localizeaza indivizi de diferite sexe si etnii in anumite pozitii sociale, excluzandu-le de la anumite resurse materiale si simbolice pe baza unor criterii etnice si de gen, respectiv pe baza unor (pre)judecati despre abilitatea si posibilitatea indivizilor vazuti prin etnia si/ sau prin genul lor, mai precis prin imaginile hegemonice despre aceste etnii si genuri. Atat in contextul proceselor de genizare, cat si in cel al celor de etnicizare, relatia dintre social, cultural si politic structureaza si ierarhizeaza realitatea in care itinerariile individuale se insereaza, fiind responsabila de identificarea anumitor persoane cu anumite caracteristici presupus innascute, cu comunitati omogene in interior si/ sau cu statut social considerat a fi "adecvat" pentru ele.

Intr-un cuvant, abordez genizarea si etnicizarea ca si procese intretasute cu retele complexe de relatii de putere, care produc si legitimeaza ordinea sociala, caracterizata de inegalitati de toate felurile, la randul lor formate si sub impactul altor procese de diferentiere si stratificare sociala. In aceasta "ordine", anumite pozitii subiect sunt discriminate, defavorizate, si mai mult, in cadrul ei, se naturalizeaza relatia dintre presupusa, dar de fapt construita "identitate esentiala" si pozitiile subiect prescrise acestor identitati de catre cei care detin puterea simbolica si materiala in diverse planuri ale vietii.

2. Identificari multiple si organizarea diferentelor sociale

Perspectiva de gen [3] introdusa in analiza nu se adauga pur si simplu la perspectiva care abordeaza aspecte ale realitatii sociale din punctul de vedere al proceselor de constituire a diferentelor etnice. Noul mod de abordare generat la rascrucea celor doua este in masura sa identifice asemanari si diferente intre "comunitati etnice" si in interiorul lor. Acestea, de obicei, sunt considerate total diferite intre ele si omogene in interior prin virtutea limbii vorbite si a "traditiilor culturale" presupuse ca fiind elemente permanente, care constituie solidaritati in interior si granite in exterior. In acelasi timp, tot datorita acestei abordari, sunt aduse la iveala si similitudinile si deosebirile dintre femei si barbati, dar si din interiorul femeilor si al barbatilor, astfel aceste categorii pot fi descifrate ca si seturi de modele culturale constituite si prescrise social.

Printr-o astfel de analiza se releva natura multipla si fragmentata a identitatilor sociale, caracterul construit al identitatilor etnice si de gen, acestea devenind inteligibile pentru analist ca si procese de identificare, care se desfasoara in cadre materiale si simbolice concrete. Prin ea se recunoaste ca atat identificarea etnica, cat si cea de gen intotdeauna implica relatii de putere si strategii de negociere asupra categoriilor culturale prin care identitatile respective se definesc, cat si asupra pozitiilor sociale in care se localizeaza subiectivitatile astfel circumscrise. Dincolo de a fi construite prin discursuri sociale si politice si de a fi produse/ reproduse prin institutii sociale, ambele identitati se constituie si in practica de zi cu zi a oamenilor. Apartenenta la o etnie si/ sau la un gen dobandeste semnificatii individuale prin experientele cotidiene traite, proces care comporta atat valentele acomodarii la asteptarile sociale si reproducerea normelor cu privire la "normalitate", cat si rezistenta la ele si schimbarea consensului asupra a ceea ce se considera a fi "natural".

Una dintre provocarile majore ale investigatiei noastre consta in tratarea paradoxului ce se genereaza din tensiunea intre punctul initial si final al cercetarii. Intre punctul in care termenii de etnie si de gen sunt utilizati ca sisteme de clasificare de-la-sine-intelese, si in care se presupune ca apartenenta indivizilor la aceste categorii este ne-problematica. Respectiv intre punctul in care aceste categorii se deconstruiesc si se re-conceptualizeaza ca si procese de identificare cu pozitii subiect, procese ce implica negocieri si relatii de putere, delimitari de si identificari cu atributele si pozitiile prescrise.

La inceput, adresandu-ne subiectilor cercetarii, i-am clasificat ca si "romani", "maghiari" si "romi", respectiv "femei" si "barbati", de parca astfel de categorii (si toate persoanele definite prin aceste categorii) s-ar delimita strict unele de altele si ar fi omogene in interior odata pentru totdeauna datorita unor esente fixe. In cazul etniilor romane si maghiare "limba materna", in cazul etniei rome "rasa", iar in cazul femeilor si barbatilor "sexul" sunt considerate, de obicei, ca fiind substraturi "naturale" ale existentei lor sociale. Prin cercetarea noastra am dorit sa contribuim tocmai la deconstruirea acestor tipuri de esentialisme, fie de natura etnica, fie de natura sexuala. Utilizarea categoriilor de "etnie" si de "gen" cu scopul de a defini despre "cine" vorbim in cercetarea noastra, releva constientizarea faptului ca in contextul nostru social-istoric etnicitatea si genul, dar mai ales primul, sunt considerate ca fiind importante/ prioritare marci ale diferentei. Ca atare, ele sunt utilizate ca semne distinctive, prin referire la care prea usor se emit prejudecati si opinii despre sine si despre celalalt, prin care se "explica" cine cu cine poate sau nu poate sa intre in relatii de diferite feluri, cine ce poate si ce nu poate, respectiv ce trebuie si ce nu trebuie sa faca. In cercetarea noastra utilizam aceste categorii nu ca si seturi de trasaturi esentiale, ci ca si subiectivitati si pozitii subiect constituite prin discursuri si practici sociale, care atribuie anumite caracteristici, sanse si limite celui/ celei care se situeaza in aceste pozitii.

Care este, care poate fi utilitatea sociala a unei astfel de cercetari, in care "dispare" identitatea, cel putin in acceptiunea sa de set de caracteristici esentiale, si, astfel, parca, devine imposibila proiectarea unor actiuni publice/ politice ca si "politici identitare" asumate in numele anumitor colectivitati? Consider ca, descoperirea caracterului relativ al similitudinilor interioare din cadrul unor categorii sociale, precum si a diferentelor intre ele, nu face imposibila creionarea unor solidaritati intra- si/ sau inter-sexuale, si ale celor intra- si/ sau inter-etnice. Din contra, ea, de fapt, faciliteaza proiectarea unor comunitati de actiune axate pe diferite probleme sociale - care se formeaza, se descompun si se reformeaza in functie de prioritatile mereu actuale -, si care se articuleaza in numele unor "identitati strategice". Astfel de actiuni strategice nu sunt politici identitare in sensul traditional al cuvantului, in sensul ca nu se legitimeaza prin trimiteri la esente identitare. Dar nici nu exclud sansa ca ele sa implice numai persoane de aceeasi etnie si gen, precum intrevad si posibilitatea de a constitui legaturi de solidaritate, care transced delimitarile etnice si de gen. Intr-un cuvant, ele fac posibila definirea unor afilieri (coalitii) mai mult sau mai putin temporale intre indivizi situati in pozitii subiect asemanatoare. Afilieri asumate in mod responsabil vizavi de problemele sociale cu care ei se confrunta intr-un anumit moment, in timp ce, in raport cu alte chestiuni, pot participa si la alte politici de coalitie fara sa se (auto)invinovateasca pentru "pierderea identitatii lor autentice". Daca identitatea individului consta, de fapt, intr-un set de procese de identificare cu si detasare de pozitiile subiect prescrise indivizilor de catre institutii si discursuri sociale dominante la un moment dat, daca identitatea are un caracter fragmentat, procesual, multiplu si situational, atunci ne putem astepta ca manifestarile individului in diverse actiuni publice sa raspunda si ele la multiplele ipostaze prin care el/ea exista. Pana la urma, nici una dintre subiectivitatile individului nu este prioritara, sau mai importanta decat cealalta, nu exista un punct de vedere neutru din care ierarhizarea identitatilor sa fie de-la-sine-inteleasa, chiar daca politicile identitare traditionale favorizeaza anumite identitati, respectiv naturalizeaza prioritatea acestora fata de celelalte. Astfel, nici o politica identitara nu este mai adecvata decat cealalta, precum si nici o politica identitara nu este continuarea de-la-sine-inteleasa a unei identitati "naturale" in planul actiunii sociale, ci presupune construirea sociala a categoriei in numele careia se structureaza si necesita stabilirea unor strategii de colaborare (temporale), care, nicidecum si niciodata, nu necesita similitudinea absoluta, atemporala a actorilor sociali implicati.

Complexitatea fenomenului identitar, conceptualizat prin perspectiva teoretica descrisa in paragrafele anterioare, poate fi surprinsa doar printr-o metodologie pluridisciplinara, fiecare metoda din cadrul ei aducand propriile contributii la intelegerea diverselor sale aspecte. [4] De aceea, in cercetarea "Conditia femeilor si barbatilor in Clujul multietnic" am utilizat multiple metode pentru a primi raspunsuri la intrebari diferite. In acest punct lucrarea mea doar le semnealeaza, urmand ca in urmatoarele paragrafe sa prezinte date generate prin ancheta sociologica si prin interviurile aprofundate.

Ancheta sociologica prin chestionar [5] si interviurile aprofundate [6] au adresat fenomenul prin intrebari legate de viata si experientele "oamenilor mici". Prin metoda cantitativa am generat date statistice reprezentative conform procedurii de esantionare efectuate asupra populatiei vizate in legatura cu ordinea de gen [7] caracteristica vietii de cuplu, cu starea economica a femeilor si barbatilor de diferite etnii, precum si cu gandirea despre relatiile interetnice si cu practica acestora. Prin metoda calitativa am scos la iveala naratiuni dezvaluite in bogatia detaliilor si prin sensurile atribuite experientelor "feminine" si "masculine" legate de viata de cuplu, de relatia cu copiii si parintii, de alegerea si profesarea unei meserii, precum si de conceptiile despre viata femeilor si barbatilor.

Monitorizarea presei [8], focus-grupul [9] si talk showul [10] au interogat aspecte ale dimensiunii institutionale a fenomenului investigat. Primul a schitat campul discursiv mediatic, care participa la constituirea imaginilor publice ce pot sa devina puncte de referinta pozitive si/ sau negative pentru auto-identificarea oamenilor (si) in termeni etnici si de gen. Interviul de grup si talk showul (chiar daca cel din urma nu este o metoda de cercetare), prin reflexiile publice ale participantilor/ participantelor asupra propriului activism social, au relevat contributia diverselor organizatii publice la redefinirea "feminitatii" si "masculinitatii" in contextul nostru post-socialist, printre altele si la formarea gandirii despre rolul femeilor in relatiile interetnice.

3. Etnicitatea, genul si ordinea de gen

In ancheta sociologica, pentru operationalizarea termenului de "ordine de gen" am folosit urmatorii indicatori: diviziunea sexuala a muncii, relatii de putere in viata de familie, conceptii despre rolul si locul femeilor si barbatilor in familie si in afara ei. In chestionar acesti indicatori au aparut 'traduse' in mai multe intrebari concrete, referitoare la practici si conceptii legate de treburile gospodaresti si cresterea copiilor, la conceptii despre locurile de munca adecvate femeilor si barbatilor, la luarea deciziei in familie in raport cu diverse probleme, la ocurenta violentei domestice si sexuale in familie si in mediul inconjurator, la conceptii despre egalitatea intre femei si barbati, la caracteristicile asociate cu feminitatea si masculinitatea si altele. Un pic mai jos (in paragraful 3.1.) lucrarea reconstituie fragmente din baza de date pentru a semnala masura in care etnicitatea si genul organizeaza diferentele intr-o anumita ordine/ierarhie sociala, si, in particular, in ceea ce numim ordine de gen.

Interviurile aprofundate, la randul lor m-au ajutat sa descriu si sa inteleg in detalii experientele legate de ordinile de gen si sensurile atribuite acestora de catre persoane de etnie, sex, varsta si statut ocupational diferit. Interlocutorii nostri au fost rugati sa ne povesteasca despre viata lor, ghidandu-se dupa cateva intrebari generale si specifice, care focalizau atentia pe anumite teme si momente cruciale ale vietii, dar au fost lasati sa vorbeasca liber despre fiecare tema si sa povestesca cat doresc. In ansamblu, cele mai multe povestiri au fost redate in legatura cu aprecierea vietii femeilor si barbatilor (inclusiv in termeni comparativi, precum si in legatura cu imaginea despre femeia ideala si barbatul ideal, cu avortul, cu mamele singure, cu conceptii despre trasaturile ce trebuiesc educate la fete si la baieti). Dar multe si nuantate au fost si naratiunile despre viata de cuplu (referitoare la idei despre casatorie, despre luarea deciziei in familie, despre femeia cu multiple responsabilitati, despre barbatul care se ocupa cu treburile casnice si cu cresterea copiilor). Povestirile au relevat, desigur, si alte teme, asupra carora, insa, lucrarea de fata nu reflecteaza, limitandu-se sa le utilizeze pe cele mentionate in interpretarea ipostazei femeii care lucreaza in afara familiei, asa cum se incadreaza aceasta in ordinea de gen intrafamiliala (vezi paragraful 3.2.).

3.1. Frecventa conceptiilor si practicilor care acompaniaza inegalitatile de gen

Esantioanele folosite in ancheta au fost probabiliste, s-au realizat pe baza adresei a 1.800 de familii, aleator alese pentru interviuri. Ele sunt reprezentative la nivelul populatiei Clujului, dar si la nivelul comunitatilor romanesti, maghiare si rome din oras. Fata de procentajele etniilor in totalul populatiei, in sub-esantioanele definite prin etnie am supraponderat numarul persoanelor de etnie maghiara si roma, astfel incat am lucrat pe un sub-esantion de romani de 847 de persoane, unul de maghiari de 480 de persoane, unul de romi de 200 de persoane, unul de oras, supraponderat, compus din 1.527 persoane, si un esantion reprezentativ pentru oras de 1.145 de persoane.

Datele prezentate in aceasta lucrare exprima frecventa conceptiilor si practicilor legate de temele investigate prin comparatia facuta intre cele trei etnii, precum si intre barbatii si femeile celor trei etnii, utilizand sub-esantioanele. De aceea, comparand frecventele, trebuie sa luam in considerare ca maghiarii si romii au fost supraponderati in aceste esantioane, si ca, aici, de fapt, distributia frecventelor este reprezentativa in cadrul celor trei sub-esantioane, respectiv pentru esantionul de oras supraponderat.

Rasfoind in baza noastra de date, ne putem da seama, ca ordinea de gen caracteristica familiilor azi este diversificata, iar stratificarea sociala devine si ea tot mai accentuata. Ele fiind in flux, provocarea mare fata de realitatile contemporane este intelegerea proceselor materiale si simbolice care re-pozitioneaza femei si barbati de diferite etnii in ierarhiile sociale in re-constituire. Totusi, unele aspecte ale relatiilor de gen au ramas sub impactul modelelor traditionale (celor care situeaza femeia in sfera rolurilor domestice si/ sau le "exploateaza" mai accentuat in acest domeniu chiar si in conditiile in care ea aduce venit in casa), si ca principiile diviziunii sexuale a muncii in familie si in viata publica continua sa reproduca inegalitatea intre femei si barbati.

Privind frecventa tipurilor de gospodarii in functie de cine aduce venituri in casa in cazul romanilor, maghiarilor si romilor din oras, putem observa ca la primii doi in marea majoritate a gospodariilor (circa 74 %) atat femeia, cat si barbatul aduc venituri in casa, dar in cazul romilor aceasta cifra se reduce la 25%, in timp ce in esantionul supraponderat de oras ponderea acestui tip de gospodarie este de 68,3%. Dincolo de considerentele materiale, valoarea atribuita muncii in afara casei reiese din acele grafice, care arata ca - indiferent de etnie - cea mai mare pondere a barbatilor (circa 77 %) si a femeilor (circa 70 %) nu ar opta sa stea acasa nici daca si-ar putea permite financiar. Acest fapt poate fi considerat ca semn al depasirii gandirii traditionale despre "locul natural" al femeii, precum si despre distinctia intre domeniul privat, ca sfera femeilor si cel public, atribuit barbatilor. Totusi, mai mult decat de jumatate dintre barbati si dintre femei (acest procent fiind mai ridicat la romi) considera ca nu este acceptabil ca un barbat sa ramana acasa din motive familiale, ceea ce releva considerarea acestei optiuni ca incompatibila cu masculinatea "adevarata" si/ sau persistenta normelor sociale care sanctioneaza acest tip de comportament. Totodata, cei mai multi dintre intervievati, indiferent de etnia lor, considera ca femeile suporta mai usor somajul (47,1 % dintre barbatii romani si 48,4 % dintre femeile romane, 31,1 % dintre barbatii maghiari si 37,2 % dintre femeile maghiare, precum si 47,8 % dintre femeile rome; este interesant de observat aici, ca 48 % dintre barbatii romi cred contrariul, adica ca barbatii sunt cei care suporta mai usor somajul).

Pentru a vedea discrepanta dintre schimbarea statutului femeii in functie de angajarea sa pe piata muncii si dintre mentinerea principiilor traditionale ale diviziunii muncii in familie, putem observa datele, care ne arata distributia conceptiilor despre participarea femeilor si barbatilor la educatia copiilor. Acestea dovedesc ca nu exista diferenta prea mare intre cele trei etnii in gandirea despre si practica legata de rolul predominant care ii revine femeii in raport cu aceasta sarcina: 62,9 % dintre femeile romane si 51,5 % dintre barbatii romani, 67 % dintre femeile maghiare si 59,3 % dintre barbatii maghiari, precum si 69,6 % dintre femeile rome si 80 % dintre barbatii romi afirma ca, in familia lor, mama se ocupa mai mult de cresterea copiilor.

Inegalitatile intrafamiliale generate dintr-un sistem de putere care aloca femeilor mai multe obligatii in viata domestica chiar daca ele participa (in mod egal sau inegal) la asigurarea veniturilor necesare familiei, cel putin la nivelul perceptiei, se estompeaza oarecum prin practicile de luarea deciziilor in legatura cu diverse probleme. In marea majoritate a cazurilor femeile se simt puternice, dupa cum ne si putem astepta, in deciziile legate de amenajarea locuintei si de alegerea scolii pentru copii, in timp ce in raport cu factori ce asigura o mai mare mobilitate sociala (de exemplu alegerea localitatii de domiciliu si a masinii) barbatii au ultimul cuvant de spus. In parerile despre decizia asupra avortului, de asemenea, gasim asemanari in cele trei sub-esantioane: majoritatea dintre barbatii romani, maghiari si romi (62,3 %; 64,1 % si 54,9 %) considera ca decizia asupra avortului trebuie sa fie o decizie comuna, ei toti cred ca aceasta decizie nu este in primul rand un drept al femeii. La acest capitol, parerile femeilor arata oarecum diferit, mai ales in cazul femeilor rome, dintre care numai 28,6% considera acest drept a fi al ambilor parteneri, in timp ce 22,6% cred ca biserica trebuie sa aiba ultimul cuvant de spus in raport cu aceasta optiune, dar atat femeile maghiare cat si cele romane tind mai ales spre limitarea dreptului femeii de a decide asupra propriului corp in favoarea cuplului.

Ceea ce priveste frecventa conceptiilor despre egalitatea intre femei si barbati, exista diferente semnificative intre femei si barbati de etnii diferite. Pe esantionul supraponderat de oras barbatii considera intr-o pondere de 29,2 % ca egalitatea consta in drepturi egale (ponderea femeilor din aceasta categorie fiind de 19,3 %), in timp ce femeile au o pondere mai mare (de 24 %) in categoria celor care cred ca egalitatea inseamna obligatii familiale egale, fata de barbati (dintre care numai 17 % considera acest lucru). Este interesant de vazut diferentierea in interiorul etniilor si intre etnii: in timp ce pe esantionul de romi 32 % dintre barbati cred in importanta obligatiilor familiale egale, tot pe acest esantion, doar 14,1 % dintre femei gandesc astfel, in timp ce la romani si maghiari mai multe femei decat barbati exprima aceasta parere.

Raspunsurile la intrebarea "de ce nu exista egalitate intre sexe" releva o diferenta de gen semnificativa care se pare ca persista indiferent de etnie: ponderea femeilor care sunt convinse ca nu exista egalitate pentru ca femeile lucreaza mai mult acasa se situeaza intre 40 % si 43,6 %, in timp ce barbatii considera doar in jurul mediei de circa 25 % importanta acestui factor. De asemenea este genizata si conceptia despre cauzele imposibilitatii egalitatii dintre sexe. De exemplu, pe esantionul populatiei maghiare 57,1 % dintre barbati considera ca aceasta se datoreaza diferentelor biologice si doar 28,6 % cred ca asteptarile sociale diferite genereaza inegalitatea, in timp ce nici una dintre femeile acestui sub-esantion nu considera diferentele biologice drept cauze ale inegalitatii, in schimb 62,5 % dintre ele sunt de parere ca asteptarile sociale difera in cazul femeilor si barbatilor, de aceea nu este posibila egalitate intre ei. Diferenta de gen in raport cu aceasta problema este observabila si pe sub-esantionul romanesc: fata de 30,4 % (procentul barbatilor) doar 18,4 % dintre femei considera diferentele biologice ca fiind cauzele inegalitatii, iar in raport cu cele 34,8 % (procentul barbatilor) mai multe femei (47,4 %) sunt de parere ca egalitatea este imposibila datorita asteptarilor sociale diferite. Educatia se defineste si ea ca un factor important al inegalitatii, mai ales in cazul barbatilor romi, care in procent de 40 % explica imposibilitatea egalitatii cu educatia diferita pe care fetele si baietii o primesc.

Inegalitatile de gen, percepute, dupa cum am vazut in moduri atat de diferite, se reflecta si in termeni materiali/ financiari. Baza noastra de date ne arata ca in majoritatea gospodariilor, indiferent de etnia persoanelor, barbatii au venit mai mare decat femeile (59,2 % dintre barbatii romani si 51,4 % dintre femeile romane; 62 % dintre barbatii maghiari si 41,3 % dintre femeile maghiare; 74 % dintre barbatii romi si 67 % dintre femeile rome au afirmat acest lucru). Pe sub-esantionul romilor 52,2 % dintre barbati traiesc in gospodarii unde venitul pe persoane este sub 0,6 milioane lei, dintre femeile aceluiasi sub-esantion 55, 4 % traiesc in astfel de gospodarii, in timp ce numai 14,9 % dintre barbatii si 15,6 % dintre femeile din esantionul supraponderat de oras apartin unor astfel de gospodarii, ceea ce ne arata distanta sociala, inegalitatile materiale dintre romi si restul populatiei. In categoria de "persoane cu venit pe persoane peste 3 milioane", regasim 13,1 % dintre barbatii si 6,8 % dintre femeile din sub-esantionul de romani, 2,5 % dintre barbatii si 2,1 % dintre femeile din sub-esantionul maghiar, 3,3 % dintre barbatii si 0 % dintre femeile din sub-esantionul de romi, in timp ce 8,2 % dintre barbatii si 4,6 % dintre femeile din esantionul de oras supraponderat se situeaza in aceasta categorie. Aceste date ne arata, din nou, inegalitatile dintre diverse etnii, dar si cele dintre femei si barbati de o anumita etnie.

Faptul ca diferenta etnica si de gen este transformata in inegalitate ni se releva si daca privim ponderea gospodariilor incomplete care au cap de gospodarie barbati sau femei in diverse categorii socio-materiale. In cazul gospodariilor incomplete, care au cap de familie barbati, in 9,8 % dintre cazuri venitul pe persoane este sub 0,6 milioane, in 19,6 % dintre cazuri se situeaza intre 0,6-0,9 milioane, in 12 % dintre cazuri se situeaza intre 09,-2,5 milioane, in 22,8 % dintre cazuri intre 1,25-1,75 milioane, in 16,3 % dintre cazuri intre 1,75-3 milioane, iar in 19,6 % dintre cazuri venitul pe persoane se situeaza peste 3 milioane. In cazul gospodariilor incomplete cu cap de familie femei, este mult mai scazut procentul cazurilor care au peste 3 milioane (doar 7,1%), precum, de asemenea este mai scazut si procentul cazurilor cu venituri pe persoane intre 1,25-1,75 milioane (19,2%) si cele cu venituri intre 1,75-3 milioane (11,2%), si este mai ridicat procentul cazurilor cu venituri pe persoane sub 0,6 milioane (16,1 %), si procentul cazurilor cu venituri intre 0,9-2,5 milioane (27,2 %). Situatia materiala a femeilor singure si a barbatilor singuri (ca si capi de gospodarie ai nucleelor incomplete) este mai echilibrata in cazul gospodariilor, unde venitul pe persoane este intre 0,6 si 0,9 milioane lei (19,2 % dintre gospodariile incomplete cu cap de gospodarie femei se situeaza in aceasta categorie de venituri, si, precum am vazut putin mai sus, acest procent este de 19,6 % in cazul barbatilor).

3.2. Sensuri traite ale modificarii ordinii de gen traditionale

Naratiunile culese despre conditia femeilor si barbatilor care aduc venit in casa, releva modalitatile concrete in care genul organizeaza viata sociala si itinerariile individuale, fiind afectat la randul sau de catre starea materiala si sociala a persoanelor in cauza. Ca si constructie sociala, genul se dovedeste a fi un principiu care distribuie indivizii de sex diferit in diverse roluri, care, pe baza de sex - ierarhizandu-i in acelasi timp - asociaza anumiti indivizi cu anumite caracteristici, comportamente, activitati, care include/ exclude anumiti indivizi in/ din anumite sfere, si care astfel transforma diferenta in inegalitate, legitimand-o pe cea din urma cu "deosebiri biologice". Cercul vicios al conceptiilor culturale si practicilor sociale ni se releva si cu aceasta ocazie: conceptiile culturale asociaza femeile si barbatii cu anumite ipostaze, si astfel legitimeaza anumite practici sociale de convietuire in cadrul cuplului, la fel cum practicile respective se legitimeaza prin anumite conceptii despre normalitatea "feminina" si "masculina" si reproduc credinta in valabilitatea lor.

Din povestirile culese reiese clar ca ordinea de gen caracteristica unui cuplu este marcata de conditii materiale, concepte culturale si relatii de putere. Ea nu este o ordine definibila prin perfectiunea generata din complementaritatea estetica a celor doua sexe, ci este un regim politic, structurat de nevoi materiale, de strategii de negociere asupra pozitiilor, de relatii de putere in care miza convietuirii consta in mentinerea unui echilibru intre impunerea unei ordini care avantajeaza pe cel/ cea cu putere si intre acceptarea nevoii celuilalt de a avea satisfactia respectarii propriilor interese.

In opiniile despre participarea femeilor si barbatilor la treburile casnice se poate depista un paradox ai carui solutii se cauta si ele: paradoxul se genereaza intre recunoasterea nevoii de a participa in mod egal la aceste activitati (deci intre acceptarea unor modele de comportament care ies din tiparele traditionale ale "feminitatii", "masculinitatii" si despartirii transante a lor), precum si intre presupunerea ca "societatea" sanctioneaza comportamente si insusiri androgene. Solutia la acest paradox trait se gaseste de multe ori in definirea participarii barbatilor la treburile gospodaresti in termenii "ajutorului" pe care sotul il da sotiei, si nu in termenii definirii acestor activitati ca fiind adecvate barbatilor. Dintr-un alt punct de vedere, sintagma "acasa sotii trebuie sa-si ajute sotiile" reproduce convingerea de baza, conform careia, in fond, treburile gospodaresti tin de obligatiile naturale ale femeilor, care, cel mult, pot fi asistate in aceste activitati de catre barbati. Mai mult, de multe ori aceasta gandire se reflecta in si se reproduce si prin argumentele aduse in favoarea copiilor fete: "este bine sa ai fata, pentru ca ea isi poate mama". In aceste conditii, rolul definitiei relatiei intre sot si sotie ca unul de ajutor dat de catre sot sotiei este de a mentine de fapt granitele intre roluri, este, s-ar putea spune, o etapa de tranzitie de la delimitarea traditionala clara a rolurilor masculine si feminine la o stare in care caracteristici, comportamente, activitati considerate traditional a fi feminine si/ sau masculine se regasesc amestecate la ambele sexe fara a se considera ca acest lucru este ceva "anormal".

Privind conditiile materiale in care se ia decizia ca femeia sa lucreze in afara familiei, din povestirile culese putem identifica doua ipostaze extreme:

in conditii materiale sarace femeii i se impune sa lucreze, argumentul adus accentueaza ca, fara banii adusi de ea in casa, familia nu s-ar descurca (in aceste situatii "sansa" femeii de a lucra este definita in termenii nevoii materiale, a obligatiei economice fata de familie);

in conditiile bunastarii economice femeii i se a recunoaste dreptul sa lucreze de dragul de a lucra, importanta castigului material fiind uneori chiar banalizata.

Pe langa termenii economici, alte categorii, cele de ordin moral si spiritual in primul rand, sunt utilizate si ele atunci, cand se discuta despre importanta prezentei femeii pe piata muncii. In acest sens se afirma:

"femeia are nevoie de independenta fata de barbat";

"este un sentiment minunat daca femeia castiga la fel de bine ca si barbatul";

"femeia de azi nu poate sa stea numai langa cratita, asa cum a stat bunica ei".

Insa oricum s-ar motiva, recunoasterea nevoii si posibilitatii ca femeia sa castige venituri din activitatile prestate pe piata muncii nu neaparat este dublata de schimbarea conceptiilor culturale despre traditionala diviziune a muncii in cadrul familiei. In acest sens este important de vazut care este impactul prezentei femeilor pe piata muncii asupra diviziunii muncii in familie, si - in aceste conditii - daca se schimba, cum se schimba conceptiile despre trasaturile/ activitatile asociate cu "femeia adevarata" si despre valoarea diferitelor tipuri de munci. De obicei, treburile casnice sunt considerate ca fiind la fel de importante si valoroase ca si munca prestata in afara familiei. Totusi, cele doua tipuri de munci sunt asociate cu stari diferite: cel de acasa fiind definit ca unul de rutina si de plictiseala, iar cel in afara casei ca unul care aduce satisfactii personale (inclusiv materiale) si recreare sociala - astfel cele doua se evalueaza diferit si in aceasta ierarhie femeile sunt cele dezavantajate, fiind puse in situatia de a alege intre a lucra numai acasa si intre a lucra si in afara casei, dar cu conditia de a satisface rolurile lor domestice. In fine, experienta care marcheaza viata femeilor si in acest ultim caz este caracterizata prin dorinte si idei de genul:

"sa-mi vad familia bine si copiii bine si daca ei sunt bine, eu sunt multumita";

"cand se marita, femeia trebuie sa ia in calcul ca s-ar putea sa aiba doi copii, sotul ei si copilul pe care-l naste";

"femeia trebuie sa se gandeasca la treburile casei si sa organizeze si timpul sotului si treburile sale".

In aceste conditii, sursele puterii femeii sunt definite ca si constand din "abilitatea lor de a duce greul" si de "a lucra de doua ori mai mult ca barbatii", din "dorinta lor de a dovedi ca si ele sunt la fel de capabile ca si barbatii", dar si din capacitatea de a-si exploata frumusetea si intuitiile pentru "a aranja pana la urma lucrurile asa cum vrea ele", precum si din tendinta de "a trai cu mai multa sensibilitate toate intamplarile vietii". Fata-n fata cu aceste provocari, barbatii exprima adeseori pareri contradictorii despre "femeia care face cariera", gandindu-se, probabil, si la "primejdiile" inerente schimbarii pozitiei lor in familie, precum reflecta urmatoarele afirmatii:

"femeia cu cariera este o sansa pentru barbatul care este partenerul unei astfel de femei, cu conditia ca femeia sa nu aiba in acelasi timp si temperamentul unui lider dominator, pentru ca atuncea ar transforma un asemenea partener intr-o anexa";

"ideal ar fi, mi-ar placea sa o tin pe sotia mea acasa, sa-mi pot permite sa se dedice mai mult ingrijirii, educarii copilului si sa nu aiba stresul de astazi".

Oricum ar fi privita sansa si dreptul femeii de a lucra in afara familiei, faptul ca barbatul nu se ocupa mai mult de treburile casnice este adeseori "explicat" prin faptul ca sotia are un "spirit mai pragmatic", are "mai multa indemanare", sau "nu te lasa sa te bagi", de aceea, trebuie "sa-i dai mana libera, sa ai incredere in ea in treburile casei". Deci - chiar daca exista un consens cu privire la principiul conform caruia se realizeaza diviziunea muncii in familie ("daca femeia si barbatul lucreaza la fel in afara casei, atunci femeii nu i se poate pretinde sa faca toate muncile casnice precum a facut bunica sa care a stat acasa") -, exista oarecare dubii referitoare la natura pozitiva a schimbarii vietii de cuplu traditionale:

"sunt cazuri in care femeia aduce mai multi bani in casa si dicteaza in casa, deci ea poarta pantaloni in casa si sunt barbatii care nu au ce face, deci daca ei nu-s capabili sa aduca mai mult, sa fie in competitie, nu au ce face, deci ei trebuie sa taca, sa accepte, si asta intoarce lumea pe dos";

"femeia trebuie sa fie supusa barbatului, cum scrie si in Biblie, dar supunere asa, sa nu o transformi pe ea in roaba casei, dar totusi, sa cedeze la nevoie iar barbatul sa aduca cat mai multi bani si totusi sa tina cont de minimele pretentii feministe si sa inteleaga ca femeia pe langa parti materiale, mai are nevoie si de spirit, sa nu o blocheze in a-si face micile tabieturi";

"femeile care lucreaza au putere, in sensul ca stimatii barbati nu mai pot sa-si aroge ca eu te tin, eu te fac si de aici cred ca si ambitia femeii de a fi egal cu partenerul ei, ca sa scape de reprosurile acestea";

"sotul meu este capul familiei si trebuie sa isi asume mai multe responsabilitati pe care chiar si le asuma e firesc sa fie mai dificila viata lui si prin munca pe care o desfasoara, programul lui e mai incarcat invers n-ar fi bine, femeia trebuie sa aiba mai mult timp liber decat barbatul, cred ca este firesc si pentru casa, si pentru sine, si pentru copii".

Situatia materiala a familiei este si ea amintita ca factor important, care structureaza conditia femeii muncitoare, pozitia ei fata de barbat, posibilitatea unei vieti de cuplu egalitariste. Uneori castigurile mai bune, masina personala, aparatura casnica, alteori angajarea unui baby-sitter, iarasi alteori facilitatile care ar trebui acordate de catre stat (cum ar fi asigurarea mesei de pranz la locul de munca, dotarea mai buna a creselor, gradinitelor, scolilor, sau chiar discriminarea pozitiva) sunt considerate a fi solutiile la inegalitatea domestica la care sunt supuse femeile. Exista, deci, o perceptie a diferentei intre femei si barbati care se transforma in dezavantajul femeii, chiar si in cazurile in care "tuturor le merge greu in aceasta saracie". Dar ea nu este acompaniata intotdeauna de dorinta barbatilor (si a femeilor) de a schimba principiile diviziunii muncii in familie, astfel, din nou, ajutorul se asteapta din partea "societatii" si "statului", nu se realizeaza conexiunile dintre lumea patriarhala din interiorul si din exteriorul familiei. Aspect, care, este poate si mai putin constientizat in conditiile bunastarii materiale, in cazul unor cupluri care, bazandu-se financiar pe veniturile barbatului, nu considera cum se transforma inegalitatea domestica (uneori asociata cu dependenta femeii de sot) in nesansa femeii de a se afirma in afara familiei asemenea partenerului. La baza acestor situatii sta de fapt perceptia starilor proprii ca fiind de inegalitate, de dezavantajare sau, din contra, ca fiind compromisuri si/ sau normalitati acceptate, care asigura "intelegerea" si convietuirea pasnica a celor doi. Daca, in unele cazuri, se vorbeste despre neimplinirile femeilor pe plan profesional, si pentru a "salva", poate, status quo-ul familial care asigura un oarecare echilibru in viata lor, acestea se vad a fi solutionate prin schimbarea unor mentalitati si practici intalnite la locul de munca:

"este important ca femeile sa nu se eticheteze ca incapabile, sa nu se considere mai putin competitive si profesionale la locul de munca din cauza ca au copii";

"femeia trebuie sa fie ajutata sa se simta importanta la locul de munca, sa i se aprecieze munca la fel ca si cea a unui barbat";

"unde majoritatea sunt femei la o societate sau intreprindere, ele sunt prost platite, dar acolo unde majoritatea sunt barbati, acolo saracele femei mai au noroc sa se strecoare cu acelasi salariu ca si barbatii".

4. Genul, etnicitatea si relatiile interetnice

In cele ce urmeaza lucrarea mea schiteaza pe scurt asemanari si diferente dintre femei si barbati in conceptiile despre cealalta etnie si practicile cotidiene ale relatiilor interetnice, asa cum ni se releva ele din datele generate prin ancheta sociologica.

Desigur, daca se pot identifica "modele feminine" si "modele masculine" in raport cu aceste chestiuni, ele au doar valoare statistica, si pericolul de a le reifica prin a le lega de "esente" etnice si de gen nu trebuie subestimat. De aceea ele trebuiesc vazute ca rezultand din rolurile si pozitiile sociale care sunt prescrise la un moment dat ca "normale", "naturale" persoanelor apartinand diverselor categorii, de exemplu femeilor rome. Caci realitatea sociala este intotdeauna mai complexa decat modelele pe care studiile despre ea le presupun si le regasesc, si - de exemplu - insasi definirea unor "modele feminine" comporta deja anumite conceptii despre si asteptari legate de feminitate, determinate social si cultural.

La intrebarea daca respondentii au relatii directe cu persoane din cealalta etnie 80,8 % dintre barbatii din sub-esantionul roman si 76,5 % dintre femeile aceluiasi sub-esantion raspund cu "da". Dintre barbatii si femeile din sub-esantionul maghiar procentul celor care au raspuns cu "da" a fost mai mare (94,9 % si 92,9%). In sub-esantionul romilor procentele se inverseaza: mai multe femei decat barbati au astfel de relatii (87,1 %, fata de 75,3 %).

Ceea ce priveste relatiile de prietenie, datele ne arata urmatoarele: 61,6 % dintre barbatii si 72,8 dintre femeile din sub-esantionul de romi afirma ca au prieteni romani, si, de asemenea, proportia celor care au prieteni maghiari in acest sub-esantion, este mai mare in cazul femeilor decat al barbatilor (55,3 % fata de 42,4 %). In cazul sub-esantioanelor romanesti si maghiare, procentele se inverseaza: barbatii par a stabili mai degraba prietenii cu persoane din cealalta etnie, decat femeile; 80,4 % dintre barbatii maghiari au prieteni romani (fata de numai 66,8 % dintre femei), si 59,5 % dintre barbatii romani au prieteni maghiari (fata de 52,7 % dintre femei). Atat procentul femeilor, cat si cel al barbatilor din sub-esantionul maghiar, care afirma ca au prieteni romi, este foarte scazut (5,2 % si 5,9%). In cazul sub-esantionului romanesc, procentul barbatilor care au prieteni romi este un pic mai ridicat decat procentul femeilor din acelasi sub-esantion, dar frecventa acestui caz este relativ scazut in ambele cazuri (de 8,2 % si de 3,2 %).

5. Concluzii

Indivizii abordati cu mijloacele anchetei prin chestionar si a interviurilor aprofundate - auto-definindu-se ca apartinand unei etnii si unui gen -, de fapt s-au identificat cu anumite dezirabilitati sociale referitoare, de exemplu, la normalitatea de a fi "maghiar", de a fi "femeie" si/ sau de a fi "femeie maghiara". Constientizand acest lucru, ne putem da seama ca diferenta dintre etnii si genuri este una constituita social, are caracter situativ, si ca, in functie de anumite probleme sociale, granitele dintre ele par a se dizolva, iar in functie de altele se dovedesc a fi extrem de rigide.

De exemplu, in raport cu anumite fenomene sociale, diferenta dintre indivizi - care, in alte contexte se explica prin diferente etnice, situandu-i pe subiecti in spatii imaginare si reale separate de granite ce par impermeabile - se dovedeste a fi irelevanta din punct de vedere etnic. Astfel, de exemplu, in conceptiile si practicile cotidiene legate de anumite chestiuni, putem identifica o mai mare asemanare intre femei de etnii diferite decat intre femeile si barbatii aceluiasi "grup etnic", ceea ce releva eterogenitatea interioara a "grupului etnic" si transcederea granitelor etnice constituite prin practicile etnicizante. Si, pana la urma, releva inexistenta "grupului etnic" in sens de comunitate omogena in interior, care se delimiteaza, o data pentru totdeauna, strict de alte "grupuri". Sau, in alte cazuri, ni se releva diferentele intre femei si/ sau diferentele intre barbati, astfel incat ne dam seama ca, de exemplu, "feminitatea", in masura in care o privim ca un set de caracteristici, este constituita prin discursuri si practici sociale si cunoaste multiple versiuni - unele, poate, considerate a fi mai "masculine" -, toate la fel de relevante si "adecvate" din punctul de vedere al actorilor, ca si cele considerate a fi "normale", sau cel putin dominante intr-un anumit spatiu social.

Altfel spus, etnia si genul - ale caror intrepatrundere am abordat-o in lucrarea de fata -, sunt pozitiile subiect prescrise indivizilor intr-o anumita ordine sociala si culturala ca si normale si naturale, pe baza unor caracteristici considerate a fi innascute biologic si/ sau perpetuate cultural. Ordinea etnica - produsa la nivelul politicului, dar si la nivelul vietii cotidiene - prescrie setul de comportamente si de moduri de gandire "adecvate" indivizilor apartinand unei anumite etnii, dar si ierarhia "normala" intre etnii, oferind "explicatii" la naturaletea inegalitatii sociale intre etnii. De asemenea, ordinea de gen - generata si ea la diverse nivele - prescrie norme si valori "adecvate" indivizilor apartinand unui anume gen, dar si ierarhia de gen "naturala", explicand inegalitatile intre ele prin diferente biologice innascute. Ceea ce am descifrat prin analiza, este modul in care subiectii nostri ne vorbesc de pe aceste pozitii subiect prescrise lor, in calitatea lor de "romani", "maghiari", "romi", "femei", "barbati", in timp ce, de fapt, ca si indivizi, ne vorbesc despre experiente personale, care - chiar daca sunt evaluate in termeni etnici si de gen -, cateodata ies din tiparele stabilite de catre "ordinea etnica" si "ordinea de gen" dominanta. Atat etnia cat si genul sunt principii care organizeaza diferentele, construiesc ordinea sociala, constituie ierarhii si inegalitati, dar sensurile apartenentei la anumite pozitii si ale impartasirii anumitor caracteristici definite prin etnie si/ sau gen sunt negociate permanent de catre indivizi in viata lor cotidiana.

Bibliografia citata

Bradley, Harriet: "Changing Social Division: Class, Gender and Race", in Social and Cultural Forms of Modernity, Robert Bocock & Kenneth Thompson (eds.), Polity Press, 1993: 11-69.

Chodorow, Nancy: "Gender, Relation and Difference in Psychoanalytic Perspective", in Polity Reader in Gender Studies, Polity Press, 1995: 41-50.

Connell, R. W.:"Gender Regimes and Gender Order", in Polity Reader in Gender Studies, Polity Press, 1995: 41-50.

Harding, Sandra (ed.): Feminism and Methodology. Social Science Issues, Indiana University Press and Open University Press, 1987.

Kligman, Gail: "The Rites of Women: Oral Poetry, Ideology and the Socialization of Peasant Women in Contemporary Romania", in Women, State, and Party in Eastern Europe, S. L. Wolwick & A. G. Meyer (eds.), Duke Univ. Press, 1995.

Lindsey, Linda L.: Gender Roles. A Sociological Perspective, Prentice Hall, Third Edition, 1997.

Magyari-Vincze, Enikő (ed.): Femei si barbati in Clujul multietnic, Cluj: Desire, 2001

Maynard, Mary - Purvis, June (eds.): Researching Women's Lives from a Feminist Perspective, Taylor & Francis, 1995.

Nielsen, Joyce McCarl (ed.): Feminist Research Methods. Exemplary Readings in the Social Sciences, Westview Press, 1990.

Rossides, Daniel W.: Social Stratification. The Interplay of Class, Race and Gender, Prentice Hall, Second Edition, 1997.

Stanley, Liz - Wise, Sue (eds.): Feminist Praxis. Research, Theory and Epistemology in Feminist Sociology, Routledge, 1990.

Verdery, Katherine: "From Parent-State to Family Patriarchs: Gender and Nation in Contemporary Eastern Europe", in East European Politics and Societies, vol. 8, nr. 2, Spring 1994: 225-256.