Contabilitatea imobilizarilor - generalitati

CONTABILITATEA IMOBILIZARILOR - GENERALITATI

Fundamentari teoretice privind conceptul de imobilizari

Desi principiul de inregistrare contabila a imobilizarilor este simplu, totusi in practica apar unele dificultati ca urmare a frontierelor existente intre (1) cheltuielile perioadei si recunoasterea unui activ imobilizat; (2) activele circulante si activele imobilizate.

(1) Diferentele majore dintre cheltuielile perioadei si activele imobilizate constau in faptul ca inscrierea in cheltuieli diminueaza rezultatul exercitiului, deoarece bunul economic s-a consumat, in timp ce, recunoasterea unei imobilizari antreneaza cresterea activelor si o diminuare esalonata a rezultatelor exercitiilor, prin intermediul amortizarii.

In sprijinul accentuarii diferentelor dintre cheltuieli si active este necesar sa citam dispozitia conform careia "un activ reprezinta o resursa controlata de catre entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se asteapta sa genereze beneficii economice viitoare pentru entitate si al carui cost poate fi evaluat in mod credibil[1]".

Prin urmare, conditiile-pereche privind recunoasterea unui activ sunt: a. capacitatea activului de a genera beneficii economice viitoare pentru entitate b. costul activului sa poata fi evaluat credibil.

Autorii lucrarilor de specialitate[2] ne-au atras atentia asupra importantei alegerii intre capitalizarea sau imputarea in cheltuieli a unei plati legate de achizitia sau productia imobilizarilor, subliniind ca in cele mai multe cazuri imobilizarile detin partea principala din totalul patrimoniului intreprinderii.

Este evidenta semnificatia acestor semnale, avand in vedere ca o eroare situata la nivelul catorva mii de lei sau poate putin mai mult nu ne implica in egala masura cum s-ar intampla daca o plata de cateva zeci de mii ar fi incadrata gresit. Bineinteles, nu trebuie sa judecam doar prin prisma cuantumului platit din conturile de disponibilitati banesti, pentru ca nu numai acesta contribuie la alegerea metodei adecvate de capitalizare sau imputare in cheltuieli.

(2) In ceea ce priveste delimitarea frontierei dintre active imobilizate si active circulante, raspunsul il regasim in dispozitiile O.M.F.P. 1752/2005, pct. 27-28, conform carora prezentarea activelor ca active imobilizate sau ca active circulante depinde de scopul caruia ii sunt destinate. Activele imobilizate cuprind acele active destinate utilizarii pe o baza continua, in scopul desfasurarii activitatilor entitatii.

Astfel, putem concluziona ca destinatia utilizarii, in scopul desfasurarii activitatii entitatii, reprezinta un criteriu de departajare a activelor imobilizate de restul activelor.

Edificator este si continutul pct. 64 din O.M.F.P. 1752/2005, in spiritul caruia activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii si detinute pe o perioada mai mare de un an.

Beneficiile economice viitoare sunt reprezentate de capacitatea activului de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de trezorerie sau de echivalente de trezorerie catre entitate. Potentialul poate fi unul productiv, fiind parte a activitatilor de exploatare ale entitatii.

Standardele Internationale de Contabilitate prevad criteriul de recunoastere a unei imobilizari "cand se asteapta sa se obtina beneficii economice in decursul mai multor perioade contabile si cand asocierea acestora cu veniturile poate fi determinata doar vag sau indirect.".[3]

Doctrina de specialitate[4] defineste imobilizarile din punct de vedere patrimonial. Din acest unghi, imobilizarile sunt reprezentate de bunuri sau valori destinate sa deserveasca o perioada indelungata activitatea unei intreprinderi, fiind caracterizate prin: a) durata de utilizare mai mare de un an; b) nu se consuma si nu se inlocuiesc la prima utilizare; c) nu isi schimba forma pe parcursul utilizarii; d) nu sunt destinate comercializarii.