|
|
|
SOCIOLOGIE POLITICA
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
SOCIOLOGIE POLITICA
SINTEZE
Sociologia (lat. socius, "social" si gr. logos, "stiinta" are ca obiect studiul vietii sociale umane, a grupurilor si societatilor. Termenul de sociologie apare pentru prima oara in 1838, in lucrarea filosofului francez Auguste Comte "Curs de filosofie pozitiva". Au urmat diferite incercari de definire a sociologiei: Emile Durkheim a conferit sociologiei statutul de stiinta a faptelor sociale, Max Weber a considerat sociologia ca stiinta care studiaza actiunea sociala, Dimitrie Gusti considera sociologia ca fiind stiinta realitatilor sociale.
Obiectul sociologiei ca stiinta este reprezentat de realitatea sociala in multitudinea formelor sale de manifestare: familia, stratificarea sociala, raporturile intre componentele societatii, grupurile etnice, minoritare, rasiale, religioase, culturale etc.
De-a lungul dezvoltarii societatii omenesti au fost formulate numeroase idei si teorii privitoare la realitatea sociala incepand cu Grecia si Roma Antica (Platon, Aristotel), continuand cu perioada moderna - sec. al XVII-lea si al XVIII-lea (Thomas Hobbs, John Locke, Charles de Montesquieu, Jean-Jacques Rousseau) si pana in perioada contemporana (T. Parsons, R.K.Merton, R.Collins, A.Giddens, George Herbert Mead).
In cultura romana, primele idei despre societate au fost formulate de Dimitrie Cantemir, in lucrarea Descrierea Moldovei. Observatii despre realitatile sociale intalnim apoi la reprezentantii Scolii Ardelene si la luptatorii pasoptisti (N.Balcescu, I.Ghica, I.C.Bratianu). La inceputul sec.al XX-lea, Spiru Haret elaboreaza conceptia sa sociologica bazata pe principii matematice iar Dimitrie Gusti pune bazele scolii sociologice romanesti prin elaborarea si aplicarea metodei monografice la studiul comunitatilor satesti. Dintre contributiile remarcabile ale Scolii romanesti de sociologie se evidentiaza sistemul sociologic elaborat de Petre Andrei (1891-1940).
In perioada contemporana, principalele directii teoretice din sociologie, respectiv: functionalismul (B.Malinowski, T.Parsons, R.K.Merton), conflictualismul (Georg Simmel, James W. Vander Zander, R.Collins), structuralismul (A.Giddens) si interactionismul (G.H.Mead, E.Goffman) sunt proiectia teoretica a evolutiei societatii capitaliste.
Constituirea sociologiei ca stiinta a fost influentata de doua conditii: a.conditiile epistemologice; b.conditiile social-structurale.
a.Dezvoltarea stiintelor naturii in sec.al XVII-lea si al XVIII-lea a generat un model exemplar de stiinta caracterizat prin cateva presupozitii fundamentale:
1.obiectul stiintei il reprezinta fenomenele reale dintr-un domeniu de referinta oarecare;
2.principiul determinismului: constituirea si dinamica fenomenelor din domeniul de referinta sunt guvernate de legi care urmeaza a fi descoperite de stiinta;
3.functia descriptiv-explicativa a stiintei: orice stiinta trebuie sa ofere o descriere a fenomenelor reale cat si o explicare a lor;
4.structura teoretico-metodologica a stiintei: orice stiinta este compusa din teorii cu functii explicativ-predictive si o metodologie de descriere si prelucrare a faptelor, de construire a teoriilor si de testare a acestora.
Se poate considera ca procesul de constituire a sociologiei ca stiinta a inceput odata cu formularea unui program general de a aplica metodele de cercetare stiintifica, dezvoltate in stiintele naturii, la analiza fenomenelor sociale.
b.Sociologia nu se putea afirma ca stiinta decat intr-o societate care se orienta spre punerea pe baze rationale a organizarii sale, cauta sa solutioneze problemele sale prin mijloace non-represive, fundamentate pe cunoastere.
Pe masura dezvoltarii unei multitudini de stiinte sociale care se ocupa cu diferite aspecte ale realitatii sociale (istoria, demografia, economia, politologia etc.) s-a impus necesitatea definirii sociologiei ca stiinta in raport cu aceste stiinte sociale. Sociologia se ocupa cu studiul caracteristicilor generale, abstracte ale comportamentului social, ale relatiilor sociale, grupurilor, colectivitatilor in timp ce continutul concret al acestora constituie obiect al disciplinelor mentionate.
Sociologia reprezinta totodata o metodologie generala a investigarii fenomenelor care compun societatea, in calitatea lor de fenomene sociale si nu economice, politice, juridice.
Sociologia ar putea fi deci definita ca fiind o teorie generala a socialului, a organizarii sociale.
Dintre ramurile sociologiei, sociologia politica este considerata a fi una dintre cele mai dezvoltate si mai mature discipline de ramura ale acesteia, avand drept obiect studiul proceselor sociale care determina comportamentele umane in cadrul activitatilor politice, activitati prin care membrii unui grup uman, initial cu opinii, motive si interese diferite, ajung la decizii si optiuni colective care se impun intregului grup si simbolizeaza o politica a acestuia in ansamblu.
Folosind metoda comparativa, sociologia politica analizeaza organizarea statala si economica si influenta acestora asupra comportamentului oamenilor integrati diferitelor structuri sociale si politice.
Fondatorii sociologiei politice sunt considerati Max Weber (Germania) si Moisei Ostrogorski (Rusia).
Pentru a putea analiza continutul unor teorii reprezentative ale sociologiei politice, se impune definirea unor concepte-cheie: actiunea sociala; competenta sociala; responsabilitatea sociala; structura sociala; statusul si rolul social; grupul social; controlul social.
Componenta fundamentala a activitatii umane, actiunea sociala consta intr-un ansamblu de transformari aplicate de catre un individ sau grup social unui obiect in scopul adaptarii la sistemul social.Max Weber a constatat ca orice activitate este sociala in masura in care comportamentul individual se modifica urmare actiunii unui alt individ si bazat pe valorile sau simbolurile acceptate de membrii grupului social.
Actiunea sociala are mai multe parti componente: actorul, agentul, obiectul si scopul.
Actorul social, ca element al realitatii sociale, este acel individ al carui comportament consta in impulsionarea sau modificarea comportamentelor altor persoane prin conformarea la rolurile prescrise de societate.
Obiectul social, tinta actiunii sociale a actorului social, este la randul sau un actor social, intrucat el isi stabileste propria actiune sociala, ca raspuns la actiunea actorului social initial. Intre cei doi, in cadrul relatiei sociale, se pot manifesta comportamente de acceptare, respingere sau negociere.
Intre actorul social si agentul social exista o diferenta bazata pe structura continutului acestora: actorul social este un individ, iar agentii sociali sunt, de obicei, clase sociale, grupuri politice, economice, religioase, culturale etc.
Actiunea sociala are o baza motivationala si un sistem de prescriptii normative (norme, valori). Sociologic, actiunea sociala se caracterizeaza prin:
1. intentionalitate sau angajare voluntara;
2. rationalitate;
3. institutionalizare.
Sistemul actiunilor sociale se compune din actiuni practice si actiuni teoretice, cele doua tipuri fiind intr-o stransa legatura, astfel incat eficienta uneia conditioneazǎ eficienta celeilalte.
La baza oricǎrei actiuni sociale stǎ actiunea umanǎ, dar actiunea umanǎ se poate manifesta in lipsa actiunii sociale. Comportamentul individual dǎ expresie actiunii umane, iar actiunea socialǎ derivǎ dintr-un comportament social. Actiunea umanǎ este activitatea individualǎ asupra unui obiect pe care il modificǎ sau ii dǎ alt sens, iar actiunea socialǎ se manifestǎ ca relatie tranformatoare intre un agent sau un subiect al actiunii si un obiect al actiunii, in care agentul modificǎ obiectul.
Eficienta actiunii este nivelul atins de o activitate in realizarea scopului, a functiei sau a unei trebuinte, si se concretizeazǎ in preformante individuale sau sociale. De regulǎ, individul cautǎ sǎ eficientizeze actiunile sale deoarece numai astfel poate sǎ rǎspundǎ exigentelor normelor integrǎrii sociale. Eficienta poate avea mai multe grade sau nievele de manifestare: de la 0 panǎ la eficientǎ maximǎ, criteriul ei fiind constituit de un optimum social al actiunilor.
Individul sau grupul actioneazǎ in virtutea calitǎtilor de actori sau agenti sociali. In cadrul procesului de socializare omul poate fi si actor si agent social. Insusirea normelor si valorilor grupului si ale societǎtii este modalitatea de realizare a statutelor si rolurilor in cadrul actiunilor sociale. Orice om este apt sǎ desfǎsoare activitǎti de modificare a comportamentului celui cu care intrǎ intr-o relatie umanǎ sau socialǎ.
Cresterea eficientei actiunii sociale impune ca actorii si agentii sociali sǎ dispunǎ de anumite deprinderi: competentǎ socialǎ, constiintǎ participativǎ si responsabilitate socialǎ.
Competenta socialǎ se referǎ la capacitatea unui om sau grup social de a actiona eficient in indeplinirea unui scop social cu mijloace cat mai putine si cu costuri cat mai reduse. Competenta socialǎ inseamnǎ totodatǎ si capacitatea de solutionare eficientǎ a organizǎrii unui grup cat si disponibilitatea pentru cooperarea cu ceilalti asigurandu-se astfel functionalitatea grupului conform obiectivelor si scopurilor sociale.
Constiinta participativǎ impune cu necesitate participarea socialǎ a actorului social. Participare inseamnǎ implicarea individului si integrarea acestuia intr-o structurǎ organizationalǎ prin actiune si interactiune, actiunea fiind expresia participǎrii individului la actul de modificare a comportamentului celorlalti in cadrul relatiei sociale.
Responsabilitatea socialǎ reprezintǎ actul aderǎrii individului la actele altor indivizi, ale cǎror efecte si le asumǎ pentru sine si pentru colectivitatea sa, in mod liber. Ea inseamnǎ o cale activǎ de raportare la un anumit scop si ideal prin angajarea de rǎspunderi si riscuri.
Structura socialǎ reprezintǎ un ansamblu de interactiuni umane si sociale integrate intr-un sistem, caruia ii determina identitatea si stabilitatea. Ea inglobeaza totalitatea raporturilor dintre formele de convietuire socialǎ, manifeste intre componentii unui sistem social.
Structura socialǎ este un subsistem cu doua coordonate: una orizontala si una verticala. Pe coordonata orizontala se situeaza familia, satul, orasul, natiunea, iar pe cea verticala se situeaza grupurile ocupationale, generatiile, grupurile sexuale, grupurile de varsta si grupurile cu diferite nivele de instructie scolara.
In viata cotidiana omul detine in societate o anumita pozitie care poarta numele de status social. Statusurile variaza dupa personalitatea oamenilor, iar multe dintre interactiunile sociale constau in identificarea si selectarea statusurilor.
Statusul atribuit reprezinta pozitia acordata de societate, urmare a dimensiunii psihosociale a individului (varsta, sex, religie, rasa, mediu familial).
Statusul dobandit este pozitia castigata de o persoana prin invatare sau prin efort. El se contureaza si se obtine de catre individ in cadrul competitiei cu toti cei care aspira la el si prin exprimarea optiunilor pentru pozitia dorita a fi ocupata (ex.: student, profesor, doctor, director, etc).
Statusul fundamental este acel tip de comportament, pe care ceilalti il asteapta de la noi, cerintele putand fi legate de abilitatile si actiunile specifice unei anumite varste, sex sau ocupatie.
In timp ce statusul este o pozitie ocupata de un individ, rolul reprezinta indeplinirea unei atributii, respective totalitatea asteptarilor care definesc comportamentul oamenilor, asteptari exprimate in drepturi si responsabilitati proprii pentru ocuparea unui status. Rolurile sociale dau expresie unui comportament social si permit totodata proiectarea mentala a comportamentului.
Rolurile pun in evidenta sarcinile ce revin sau pe care si le asuma un individ din perspectiva pozitiei sociale ocupate. Rolurile sociale pot fi dobandite sau pot fi atribuite. Unui status ii este asociat un set de roluri, care exprima complexul de activitati prin care un individ intra in relatie cu ceilalti (ex.: nu pot exista profesori fara studenti). Relatiile de roluri leaga pe oameni unii de altii deoarece drepturile unora sunt indatoriri ale altora.
In cadrul relatiilor dintre persoane mentionam relatiile sociale definite ca elementul stabil al legaturilor sociale. Un grup social nu poate exista fara relatii sociale, respectiv fara contacte, atitudini, interese si situatii in care indivizii isi manifesta drepturile si obligatiile.
Modul de organizare a vietii sociale este societatea. Ea exista numai ca o pluralitate de interactiuni intre indivizii care o compun. Ea este definita ca o realitate sociala relativ independenta care se autoperpetueaza, ocupa acelasi teritoriu si participa la o cultura comuna.
O societate poate fi o comunitate tribala sau un mare stat national modern. Indiferent de marimea ei, o societate exista doar prin membri sai, prin actiunile comportamentele si activitatea membrilor sai.
Notiunea de grup social reprezinta diferite ansambluri de indivizi ce impartasesc acelasi sentiment de unitate si sunt angajate in unul sau mai multe tipuri de interactiune sociala stabila, conditionate de contexte sociale si istorice. El este o grupare de mai multe persoane aflate in relatii de interactiune si dependenta reciproca, mijlocite de o activitate comuna.
Grupurile pot fi: politice, de munca, de solutionare a problemelor, legislative, de autosprijin, etc.
Oamenii se asociaza in grupuri din mai multe motive: pentru ca impartasesc aceleasi idei, idealuri, sperante; datorita atractiei pentru activitatile grupului; simpatiei pentru membrii grupului; pentru a-si satisface nevoile emotionale; independent de natura activitatii grupului.
Comportamentul in grup se desfasoara diferentiat. Comportamentele, asociate cu ceea ce se asteapta de la indivizii situati intr-o pozitie data se numesc roluri si ele sunt conferite de statusul persoanei in grup. Cu cat statusul unei persoane este mai inalt, rolul sau este perceput ca fiind mai atractiv, iar increderea in sine si valoarea cresc. Schimbarile de rol pot avea consecinte importante pentru comportamentul oamenilor.
Structura grupului depinde de trei factori: nevoia de eficienta, tipurile de abilitati si motivatii ale membrilor grupului, mediul in care actioneaza grupul.
Nevoia de eficienta este legata de activitatea grupului intr-o anumita unitate de timp si rezulta din specializarea sarcinilor si din dezvoltarea subgrupurilor care realizeaza diferite activitati.
Tipurile de abilitati si motivatii ale membrilor grupului influenteaza si ele structura grupului in sensul cresterii sau scaderii coeziunii grupului, dupa cum ele au valori mai crescute sau mai scazute.
Mediul social de existenta al grupului poate influenta la randul sau structura grupului: statusul socio-economic al individului influenteaza pozitia sa in grup.
Dintre numeroasele tipologii ale grupurilor sociale vom mentiona cateva mai semnificative: grup primar-grup secundar; grup de referinta-grup de apartenenta; grup intern-grup extern; grup formal-grup informal.
Grupul primar este o structura fundamentala pentru individ si societate; el constituie un scop si nu un mijloc in vederea realizarii de scopuri. In cadrul acestui tip de grup, individul traieste sentimentul propriei identitati , isi afirma specificitatea, acceptatta de ceilali membrii ai grupului ca atare.
Grupul primar este acel grup social in care individul se formeaza ca om, este locul in care omul isi exprima trebuintele si nevoile personale, este spatiul satisfacerii nevoilor personale. In cadrul grupului primar, omul experimenteaza prietenia, iubirea, securitatea si sensul existentei sale.
Conditiile de existenta ale grupului primar sunt: contactele permanente si stabile intre membrii sai, contactul fata in fata si marimea grupului (un grup primar este mic- numai astfel membrii sai pot avea identitare concreta).
Grupul secundar este format din doua sau mai multe persoane implicate intr-o relatie impersonala si care au un scop practic specific (ex.scoala, unitatea militara, unitatea de munca, comunitatea etnica, comunitatea nationala etc.
Relatiile interumane se stabilesc in cadrul grupului de tip secundar in baza unor norme si reguli prescrise care conditioneaza participarea individului la grup- numai astfel un individ este acceptat in grup si isi poate realiza scopurile sale.
Relatiile caracteristice grupului primar se pot manifesta in grupul secundar (ex.in grupul de munca, oamenii dezvolta si relatii de prietenie).
Grupul de apartenenta este grupul caruia indivizii ii apartin (familia, clasa de elevi, grupul de munca) iar normele si standardele sustinute de grupul de apartenenta devin principii pentru opiniile si actiunile indivizilor .
Grupul de referinta este o unitate sociala utilizata in evaluarea si modelarea atitudinilor si actiunilor individului el instituindu-se ca baza a conceptiei individului despre lume.
Grupul intern este acel grup de apartenenta a membrilor sai, cu care acestia se identifica si in care au constiinta apartenentei la grup.
Grupul extern este grupul din care fac parte ceilalti, perceputi ca entitati exterioare grupului din care face parte individul.
Grupul formal este organizat ierarhic iar functionarea lui se bazeaza pe o organigrama care vizeaza obiectivele grupului, functiile sale fiind definite in raport cu aceste obiective.
Grupul mic se caracterizeaza prin numarul relativ redus de persoane intre care exista relatii directe, avand limita inferioara formata din doua-trei persoane, limita superioara neavand precizari exacte.
Masurarea sociala reprezinta stabilirea unei ordini de marime (frecventa, intensitate etc.) prin atribuire de valori, in acord cu proprietatile obiectului social studiat. Elementele componente ale masurarii sociale sunt: obiectul de masurat, etalonul de masura si regulile de atribuire a valorilor. Obiectul de masurat este alcatuit dintr-o mare diversitate de fapte, fenomene si procese sociale, incepand cu cele de natura macrosociala si terminand cu cele de natura microsociala referitoare la actiuni, comportamente, relatii individuale si de grup.
Etalonul de masura reprezinta o marime definita, cu care urmeaza a fi comparate aspectele cantitative, respectiv marimile variabile ce caracterizeaza fenomenele si procesele sociale in vederea determinarii valorii lor.
Regulile de atribuire a valorilor (numere, numerale sau simboluri) urmeaza indeaproape natura obiectului studiat si caracteristicile etalonului utilizat in masurare. In literatura de specialitate sunt formulate patru niveluri de masura: nominal (categorial), ordinal (care indica ordinea), de interval (care reda intensitatea) si de proportii (de raport).
Una dintre metodele de cercetare sociologica cele mai cunoscute este ancheta sociologica. Ea incorporeaza tehnici, procedeee si instrumente interogative de culegere a informatiilor, realizate prin interviu sau chestionar.
Chestionarul este un instrument de investigare, constand dintr-un ansamblu de intrebari scrise, ordonate logic si psihologic, care, prin administrarea de catre operatorii de ancheta sau prin auto-administrare, determina din partea celor anchetati raspunsuri ce urmeaza a fi inregistrate in scris. In cercetarile sociologice chestionarul este utilozat pentru culegerea datelor obiective (varsta, sex, nivel de scolaritate, venituri) cat si a celor subiective (opinii, atitudini, aspiratii, trebuinte).
Interviul este o tehnica de obtinere, prin intrebari si raspunsuri, a informatiilor verbale, de la indivizi si grupari umane, in vederea verificarii ipotezelor sau pentru descrierea stiintifica a fenomenelor socio-umane. Interviul se bazeaza pe comunicarea verbala si presupune intrebari si raspunsuri, ca si chestionarul. Spre deosebire de chestionar insa, interviul implica obtinerea de informatii verbale.
In cercetarile socio-umane se recomanda utilizarea interviului cand se studiaza comportamente greu observabile, care se desfasoara in locuri private, cum sunt: credintele, opiniile, atitudinile.
Etapele unei investigatii sociologice cuprind urmatoarele:
Toate informatiile despre faptele, fenomenele si procesele sociale din trecut sau din prezent sunt documente sociale. Ele pot fi texte, imagini grafice sau obiecte. Pe baza lor, se reconstituie in plan teoretic viata sociala, relatiile interumane, procesele sociale. Dintre cele mai utilizate documente sociale mentionam: actele oficiale, cartile, revistele, afisele, fotografiile, casetele audio si video, jurnalele personale, scrisorile, biografiile, autobiografiile, bunurile de consum, creatia artistica.
Dintre tehnicile de cercetare sociologica frecvent utilizate amintim si analiza de continut care consta in identificarea si descrierea obiectiva si sistematica a continutului latent sau manifest al comunicarii in vederea formularii unor concluzii stiintifice privind personalitatea celor care comunica, societatea in care se realizeaza comunicarea, precum si comunicarea insasi, ca interactiune sociala.
Controlul social reprezinta procesul prin care o instanta, cu ajutorul unor mijloace materiale si simbolice, influenteaza modifica sau regleaza comportamentul sau actiunile indivizilor grupurilor sociale ce apartin grupului social in vederea asigurarii echilibrului dinamic al sistemului respectiv.
Controlul social este un mecanism de autoreglare a sistemului social si are drept finalitate manifestare a comportamentelor individuale si de grup in acord cu modelele de conduita dezirabile social in scopul asigurarii unei fuctionalitati optime a sistemului. Controlul social asigura consistenta si coeziunea interna a societatii, continuitatea si stabilitatea sa, orientarea si reglarea comportamentului social, integrarea individului in societate.
Controlul social formal consta in definirea si instituirea de norme impersonale, institutionalizate in regulamente, legi sau coduri de catre asociatii sau organizatii oficiale. Menirea acestor norme consta in coordonarea actiunilor individuale pentru realizarea scopurilor comune, minimalizarea surselor de conflict din cadrul asociatiei sau organizatiei si perpetuarea acesteia. El este realizat in mod organizat si explicit de agenti oficiali specializati ai controlului social.
Controlul social informal se realizeaza in special la nivelul rolurilor sociale intr-un grup si se manifesta in mod implicit in cadrul relatilor reciproce dintre indivizi, prin participarea acestora la viata colectiva. El se realizeaza intr-o maniera implicita, neorganizat, in absenta unor agenti oficiali specializati de control. Mentionam ca in societatiile moderne controlul social informal are un trend ascendent.
Controlul social pozitiv se intemeiaza pe cunoasterea si internalizarea de catre indivizi a normelor, valorilor si regulilor de convietuire sociala ca si pe motivatia acestora de a le respecta din convingere. Astfel de control exercita atat agentii oficiali cat si cei neoficiali prin stimulare pozitiva (recompense).
Controlul social negativ se bazeaza in special pe temerile individului ca va fi sanctionat in cazul nerespectarii normelor si regulilor sociale. Acest control se exercita de agentii oficiali sau neoficiali care administreaza sanctiuni negative.
Pentru a se putea exercita controlul social se folosesc o serie de mijloace care constau intr-o serie de intrumente de presiune si persuasiune, organizate si neorganizate, implicite si explicite, formale si informale, directe si indirecte, menite sa-i influienteze pe indivizi sa adopte conduite dezirabile si sa se conformeze normelor si prescriptilor grupului comunitatii sau societatii.
Mijloacele controlului social pot fi institutionalizate sau neinstitutionalizate.
Mijloacele de control institutionalizate sunt in cea mai mare parte acele instrumente prevazute in coduri juridice, legi, regulamente, si alte acte si documente cu caracter moral, religios, politic, militar, sportiv etc. Ele emana de la organizatii, asociatii, institutii si persoane oficiale si sunt aplicate tot de insitutii cu caracter oficial.
Mijloacele de control neinstitutionalizate se refera la acele instrumente ale controlului social neformalizate, neoficializate si care de obicei nu sunt inserate sn acte oficiale. Ele sunt reprezentate de traditii, conventii, practici instituite la nivelul grupurilor, dar si de incurajari, blamari etc.
In tipologia mijloacelor de control social se poate distinge si intre mijloacele psiho-sociale si mijloacele material-sociale.
Mijloacele psiho-sociale se adreseaza psihicului uman determinandu-l pe individ sa-si interiorizeze normele si valorile dezirabile social si pe aceasta baza sa-si adapateze opiniile, atituduinile, si comportamentele la modelele culturale propuse de grup sau de societate.
Mijloacele material- sociale sunt cele prin care societatea il determina pe individ sa se conformeze standardelor de comportament pe care ea le impune si ele pot fi fie recompense, fie pedepse.
O alta clasificare a mijloacelor de control social cuprinde mijloacele morale, juridice, religioase, politice, stiintifice, educationale, militare culturale, economice etc.
Mijloacele de exercitare a controlului social sunt puse in aplicare de catre anumite instante sau agenti ai controlului social. Acestia la randul lor pot fi grupati in agenti institutionalizati si agenti neinstitutionalizati.
Agentii institutionalizati sunt reprezentati de diferitele organisme si organizatii de stat juridice, politice, administrative etc. sau asociatii ale societatii civile. Acesti agenti realizeaza un cotrol social oficial organizat asupra indivizilor si grupurilor sociale.
Agentii neinstitutionalizati (informali) sunt reprezentati de anumite grupuri (de presiune, de prietenie, de joaca, criminale etc.) sau indivizi. Acesti agenti realizeaza un control social neoficial, neorganizat si spontan.
La nivelul societatii sau al grupului, intre agentii controlului social se stabilesc anumite legaturi, anumite interactiuni ceea ce determina caracterul de sistem al instantelor de control social.
Unul dintre cele mai importante instrumente de realizare a controlului social este dreptul. Un rol important in promovarea conceptiei referitoare la drept ca instrument al controlului social l-a avut scoala americana a "jurisprudentei sociologice", prin reprezentantii sai cei mai de seama, E. Ross si R. Pound. Pentru acestia dreptul reprezenta baza edificarii ordinii, instrumentul de control cel mai specializat si mai avansat pe care il foloseste societatea.
Dreptul, ca instrument al controlului social, isi exercita aceasta menire atat prin intermediul valorilor juridice cat si prin interventia valorilor, ideilor si idealurilor colective, prin aspiratii si experiente cu incarcatura juridica.
Din perspectiva sociologica, dreptul trebuie considerat un mecanism de control social care functioneaza in aproape toate sectoarele sistemului social. Ca intrument al controlului social, dreptul exercita in primul rand o functie integrativa in cadrul societatii: el atenueaza conflictele potentiale, facand sa functioneze raporturile sociale.
Definind puterea drept capacitatea cuiva de a-si impune vointa in cadrul unei relatii sociale, in ciuda oricarei rezistente intampinate si indiferent de factorii care determina aceasta capacitate, Max Weber considera a fi o resursa de putere orice confera unei persoane sau unui grup un anumit control asupra ceea ce altii au nevoie sau doresc. El distinge intre clase, grupuri de status si partide politice, precizand ca diferenta intre acestea este determinata de tipurile diferite de grupuri sociale care le compun, particularizate prin controlul anumitor resurse de putere: cele economice in cadrul claselor, prestigiul in cadrul grupurilor de status si accesul la aparatul politico-administrativ in cazul partidelor politice.
Distributia diferitelor surse de putere tinde sa fie organizata si institutionalizata in structuri de dominatie relative stabile pentru fiecare tip de societate. In procesul de institutionalizare, un element important il constituie aparitia fenomenului legitimitatii, considerat a ocupa un loc central in conceptualizarea weberiana a puterii: puterea acceptata ca legitima de catre cei asupra carora este exercitata devine autoritate. In acest sens, Max Weber distinge trei tipuri ideale de autoritate: a.charismatica, intemeiata pe caracterul sau eroismul unei persoane si pe modelul normativ revelat sau impus de acea persoana; b.traditionala, avand la baza credinta in suprematia traditiilor si in acele persoane carora aceste credinte le ofera legitimitate; c.rational-legala, bazata pe credinta in legalitatea reglementarilor impuse si in dreptul celor plasati in pozitii de autoritate prin asemenea reguli, de a emite ordine.
Max Weber a analizat pe larg autoritatea rational-legala, considerand ca birocratia este un exemplu tipic in acest sens.
Puterea politica se manifesta ca atare intr-un cadru specific de organizare: statul.
In cadrul sociologiei politice, statul este considerat o institutie politica la fel ca oricare alta, care dezvolta relatii cu celelalte tipuri de institutii. Totodata, se considera ca analiza puterii politice presupune introducerea unor concepte cum sunt: autoritate, conducere, ierarhie, partid politic.
Organizatie al carui obiectiv final este cucerirea sau influentarea puterii guvernamentale, in vederea intereselor politice, economice, culturale, ideologice, ale unor grupuri, clase sau fractiuni de clasa, comunitati locale, entice sau religioase, partidul politic este o institutie specifica sistemului politic modern, structurata in forme apropiate de cele actuale in a doua jumatate a sec.al XIX-lea. Afirmarea partidelor politice este asociata cu extinderea democratiei si cu cresterea interesului maselor pentru viata politica.
Inchegate in jurul unor personalitati marcante sau determinate de evenimente istorice cruciale, partidele politice se constituie in baza unei ideologii: socialiste, comuniste, fasciste, liberale, etc. Analizand functiile partidelor politice, Max Weber, fondator al sociologiei politice, mentioneaza ca functie principala mentinerea puterii in cadrul unui grup de tip corporatist, astfel incat conducatorii acestuia sa poata distribui avantaje materiale sau simbolice membrilor active ai grupului.
Cercetarile in domeniul sociologiei poliitce au relevat ca, de regula, liderii partidelor politice apartin acelorasi medii, au interese si valori generale comune. Cu toate acestea, intre membrii unei elite politice pot aparea diferente de optiuni politice, valorice sau filozofice, ceeace slabeste puterea elitei conducatoare si o determina sa actioneze pentru a castiga suport din partea membrilor de rand.
In sistemele totalitare, puterea se afla concentrata in mainile unui singur partid, ceea ce face ca elitele politice sa poata ignora total obiectivele declarate ale partidului si convingerile membrilor sai.
In sistemele pluraliste, pot exista patru variante de organizare politica:
a.bipartitismul pur (Anglia, SUA);
b.sistemul cu doua partide si jumatate (Germania);
c.multipartitismul cu un partid dominant (Japonia, Mexic);
d.multipartitismul pur (tarile scandinave).
In sistemele politice occidentale a fost semnalata o tendinta de polarizare a partidelor in functie de ideologiile de stanga sau de dreapta. Totodata, reprezentarea proportionala tinde sa mentina in pozitia de competitori principali mai multe partide politice care sunt astfel nevoite sa intre in coalitii de guvernare, in timp ce sistemele neproportionale favorizeaza, de regula, competitia dintre doua partide principale.
TEORIA ELITELOR
Elite sunt considerate grupuri sociale care au monopolizat, intr-un fel sau altul, autoritatea si puterea, exercitandu-le printr-o forma sau alta de dominatie (economica, sociala, politica, culturala, ideologica etc.).
Elita politica, sinonima in multe lucrari cu clasa politica este minoritatea care ia deciziile majore in societate si concentreaza puterea in mainile sale.
1.TEORIA CLASICA A ELITELOR
a.VILFREDO PARETO
-analizeaza doua tipuri de elite: elitele care guverneaza si elitele care nu guverneaza dar care conduc prin coercitie sau amenintare;
-considera ca componenta elitelor se modifica prin doua mecanisme: indivizi care nu apartin elitelor pot accede la ecestea sau invers si uneori o intrega elita este inlocuita de alta (revolutie, lovitura de stat etc);
-considera ca indivizii apartinand elitelor sunt cei mai dotati in ceea ce priveste inteligenta, caracterul, abilitatile, capacitatile etc.
b.GAETANO MOSCA
-considera elitele ca fiind minoritati organizate pe principiul superioritatii lor intelectuale, materiale si morale, calitati recunoscute si apreciate ca atare la nivelul societatii careia ii apartin;
-clasa politica conducatoare include elita conducatoare dar si sub-elita, formata din tehnocrati, manageri, functionari publici;
-in statul elitist masele nu sunt organizate, ele sunt cele conduse de elite;
-face apologia necesitatii si inevitabilitatii clasei conducatoare;
-clasa conducatoare domina structurile si valorile sociale pentru ca ea este purtatoarea intereselor dominante ale societatii.
2.TEORIA MODERNA A ELITELOR
C.WRIGHT MILLS
Analizand elita puterii in SUA, C.W.Mills (1919-1962) mentioneaza ca aceasta este formata prin reunirea si socializarea relativ comuna a elementelor conducatoare din diferite domenii ale vietii publice americane (industrie, armata, stat), in conditiile in care evolutia capitalismului a dus la atomizarea societatii, la dislocarea vechilor raporturi dintre clasele sociale, precum si la monopolizarea puterii de catre un grup restrans de indivizi.
In lucrarea "Elita puterii" C.W.Mills analizeaza principalele probleme ale societatii contemporane: problema libertatii, a democratiei, a organizarii stiintifice si controlului social, a egalitatii sociale si a relatiilor de putere.
Distributia, extinderea, calitatea, sensul categoriei de putere si a relatiilor pe care le presupune sunt, dupa Mills factori determinanti in descrierea si analiza societatii nord-americane de la mijlocul sec.al XX-lea: "in cadrul societatii americane, puterea nationala rezida in sectoarele politic, economic si militar. Nici o familie nu are o putere directa atat de mare in problemele publice ca o asociatie corporatista oarecare; nici o biserica nu are atata putere in influentarea vietii tinerilor americani de azi ca institutiile militare; nici un colegiu nu are atata putere in determinarea evenimentelor imediate ca Consiliul National de Securitate.
Institutiile religioase, de invatamant si familia nu sunt centre autonome ale puterii nationale; aceste sectoare descentralizate sunt din ce in ce mai mult determinate de cele trei mari centre de putere in care are loc elaborarea deciziilor de importanta practica hotaratoare. In cadrul fiecaruia din cele trei mari centre, unitatea institutionala s-a largit, a devenit administrativa, si in ceea ce priveste puterea deciziilor ei, centralizata.
In fiecare dintre aceste trei zone institutionale, instrumentele de exercitare a puterii care stau la dispozitia celor care decid, au crescut enorm, puterea lor executiva centralizata s-a marit, in cadrul fiecaruia au fost elaborate practici administrative moderne. Pe masura ce fiecare din aceste domenii devine mai mare si mai centralizat, deciziile se iau de un grup mic de corporatii, care determina evenimentele politice, economice si militare ale lumii. La varful acestora, au aparut acele "cercuri inalte" care constituie elitele, acestea detinand cel mai mult din ceea ce se poate poseda: bogatie, putere si prestigiu (ex.Rockefeller, Ford, Hunt).
Indicatorul principal al elitei moderne nu este bogatia ci puterea; elita puterii nu este numai o forta politica in societatea moderna ci si o institutie sociala dominanta, ea determinand deciziile majore privind directia dezvoltarii sociale, cresterii economice, directia dezvoltarii educatiei si invatamantului, protectia mediului, planningul familial, etc Cumulul de putere se manifesta in societatea moderna prin cumulul puterii de decizie, fie ca este vorba de razboi, pace, legislatia muncii, control asupra industriei timpului liber sau planning familial.
PLURALISMUL
Avand drept fundament teoretic conceptele de echilibru, stabilitate si schimbare graduala ale functionalismului, pluralismul (reprezentanti: Arnold Rose, Talcott Parsons) considera ca puterea societatii este descentralizata, difuza si fragmentata intrucat societatea insasi este formata din numeroase grupuri si asociatii (politice, economice, culturale, religioase, profesionale etc.) care adesea au interese diferite, uneori conflictuale. Ca urmare, nici unul dintre grupuri nu joaca un rol dominant, natura si directia de dezvoltare a societatii fiind determinata printr-un proces competitiv democratic.
Statul are rolul de a determina instituirea echilibrului intre grupurile de interese aflate in divergenta, pluralismul lor fiind la randul sau un factor de echilibru in ceea ce priveste exercitarea influentei la nivelul politicilor guvernului si al principalelor institutii. Acest echilibru se bazeaza pe raportul in continua schimbare intre cei care castiga si cei care pierd, cei care dau si cei care iau.
Pluralismul promoveaza acceptarea tacita de catre toti partenerii sociali a principiilor politice de baza: consensul valorilor, respectarea traditiilor si procedurilor democratice.
Echilibrul social este determinat si de separarea institutiilor economice si guvernamentale de cele politice. In acelasi timp, desi exista necesitatea unui factor coordonator centralizator puternic, acesta este echilibrat de distributia relativ egala a fortelor sociale, ca expresie a raportului intre nevoia de autonomie si cea de integrare.
Statul reprezinta autoritatea si puterea institutionala. In societatile moderne, statul este garantul suprem al democratiei reprezentative in bataliile politice. El actioneaza ca un mediator social, fara a favoriza o clasa sau un grup social anume, scopul sau suprem fiind acela de a institui echilibrul intre interesele diferite ale grupurilor sociale si de a reprezenta societatea in ansamblu, coordonand in acelasi timp activitatea principalelor institutii publice.
Capabilitatea statului de a institui puterea legii si ordinea sociala este data si de aplicarea principiului separatiei puterilor si inlaturarea conflictelor de interese din activitatea institutionala. In acelasi timp, pluralismul din viata politica, economica si sociala este un alt factor de echilibru.
Grupurile sociale structurate pe baza intereselor comune pot exercita o puternica influenta asupra factorilor de decizie prin actiuni concertate, astfel ca cetatenii participa la luarea deciziilor. Puterea politica este distribuita la nivelul cetatenilor organizati in asociatii de tip voluntar si poate fi exercitata de cetateni in functie de abilitatile, inclinatiile, aptitudinile lor si functie de timpul disponibil a fi dedicat acestui scop.
Activitatea politica se desfasoara la nivelul grupurilor sociale astfel ca politicile guvernamentale sunt decise functie de solicitarile care vin din comunitate, prin grupurile sociale.
Pluralismul este foarte popular in SUA; el are drept sloganuri: "guvernarea poporului, de catre si pentru popor", "egalitate in fata legii" si "separatia puterilor statului".
TEORIA LUI MAX WEBER DESPRE BIROCRATIE
-considera ca relatiile economice (ex. relatiile de clasa bazate pe bogatie si venit)stau la baza puterii si politicii;
-apreciaza ca statul are un rol cvasi-autonom, in care functionarii de stat isi servesc propriile interese iar birocratia pare a fi o putere prin ea insasi;
-birocratiile sunt corpuri abilitate de specialisti si experti, o forma rationala de organizatie constituita pe principii de functionare specifice si nu pe autoritatea unor persoane sau traditii, o masinarie sociala in care indivizii sunt ca niste obiecte depersonalizate;
- odata cu modernizarea societatii si cresterea autoritatii legale si rationale, creste si profesionalismul liderilor, puterea se concentreaza in birocratii care mentin controlul asupra oamenilor, materialelor, resurselor intelectuale si au monopolul expertizei;
-birocratiile au capacitatea de a pune in practica sau nu politicile liderilor politici (prin administartia publica);
-birocratiile sunt forme de organizare statala stabile dar se manifesta intransigent cu elitele nehotarate sau care nu corespund standardelor birocratice, la fel si cu cetatenii care nu se supun controlului deciziei politice;
-intrebarea centrala este Cine detine controlul si coordoneaza complexul angrenaj birocratic?
-birocratia este considerata a fi un instrument de putere.
TEORIA MARXISTA
1.TEORIA MARXISTA CLASICA
a.KARL MARX
-munca determina dezvoltarea societatii omenesti;
-dinamica procesului de dezvoltare sociala este data de activitatea economica, de producerea bunurilor materiale: hrana, imbracaminte etc
-dezvoltarea culturala are un fundament economic;
-baza societatii este viata economica din care apoi deriva institutiile juridice, politice, religioase, culturale, educationale;
-societatea omeneasca, pe parcursul diferitelor etape ale dezvoltarii sale, a creat diferite sisteme de productie, diferite institutii economice; acestea la randul lor, au determinat cutumele si practicile din toate domeniile vietii sociale, inclusiv din cea politica;
-puterea este determinata de relatiile economice, astfel ca cei ce detin resursele economice de productie detin si puterea politica;
-dominarea politicului de factorul economic se manifesta la nivel statal, clasa dominanta economic fiind clasa dominanta politic;
-din moment ce clasele sunt grupari politice, conflictul politic este un conflict de clasa.
b.ANTONIO GRAMSCI
-a analizat aparatul ideologic al statului capitalist;
-a introdus conceptul de hegemonie ideologica culturala-clasa conducatoare controleaza si formeaza ideile si constiinta maselor, ea isi foloseste calitatea de conducator politic, moral si intelectual pentru a impune propria conceptie despre lume ca fiind cea universal acceptabila si de a manipula interesele si nevoile grupurilor sociale dominate;
-hegemonia ideologica a clasei conducatoare este impusa prin intermediul statului.
2.TEORIA MARXISTA MODERNA
ALTHUSSER
-combina analiza sociala si istorica a marxismului cu analiza aistorica si asociala a structuralismului;
-distinge intre ideologii (determinate social si istoric) si ideologie (determinata structural) Ex.ideologii: democratice, crestine, feministe, marxiste etc si ideologie: chiar daca continutul sau variaza, forma ramane aceeasi;
-statul apare odata cu societatea capitalista si este determinat de modul de productie capitalist, el avand rolul de a proteja interesele societatii capitaliste;
-identifica doua mecanisme principale prin care statul se asigura ca poporul respecta legile: I.aparatul represiv-politie, fortele armate, inchisori; II.aparatul ideologic: scoala, familia, religia, sistemul juridic, cultural, politic, mass-media, care genereaza ideologii (sisteme de idei si valori) care apoi sunt internalizate de indivizi si grupuri sociale.
STRUCTURALISMUL
-accentueaza constragerile structurale ale sistemului capitalist care limiteaza autonomia statului si forteaza institutiile acestuia sa lucreze invariabil in favoarea clasei capitaliste dominante;
-argumenteaza ca datorita virtutilor sistemului de productie specific societatii capitaliste, statul devine capitalist chiar si in absenta unui control direct al aparatului de stat capitalist;
-participarea directa a membrilor clasei dominante in aparatul de stat este efectul si nu cauza;
-structura institutiilor politice si economice din societatea capitalista determina elita politica sa serveasca acele interese privind rolul direct sau indirect al afacerilor in viata publica;
-viabilitatea statului este dependenta de stadiul dezvoltarii economice, liderii de stat avand obligatia de a promova interesele marilor afaceri;
-clasa capitalista este divizata in interior si de aceea statul protejand interesele capitaliste in general, ale tuturor capitalistilor, ramane autonom.
INSTRUMENTALISMUL
-se sustine ca statul este un instrument al clasei capitaliste ca intreg, dar in realitate ea contine mai multe fractiuni, astfel ca statul ramane relativ autonom fata de toate fractiunile;
-se accentueaza ideea controlului direct si indirect al statului de catre clasa capitalista dominanta;
-intre clasa capitalista dominanta si stat exista o stransa legatura, astfel ca mecanismele de control al statului exercitate de acesta clasa, de facto, transforma statul intr-un stat capitalist;
-capitalistii nu guverneaza, nu ocupa functii politice dar ei conduc prin controlul exercitat asupra institutiilor si oamenilor politici, direct, prin manipularea politicilor statului sau indirect prin exercitarea presiunilor asupra statului.
REALISMUL
MACHIAVELLI, HOBBES
-"scopul scuza mijloacele";
-"puterea face dreptul".
-principii:
1.politica si societatea sunt guvernate de legi obiective care au fundamentul in insasi natura umana (determinism, darwinism);
2.realismul politic este definit in raport de interese iar interesele in raport de de putere si nu de motive sau preferinte ideologice;
3.principiile morale si etice sunt separate de principiile politice;
4.aspiratiile morale ale unei natiuni nu sunt identice cu legile morale care guverneaza lumea (ex.politica externa se bazeaza pe interesul national si nu pe interesul moral);
5.obiectivitate;
6.centrarea preocuparilor pe relatiile internationale si pe politica externa.
CORPORATISMUL
-curentul corporatist reformuleaza problematica pluralista, fiind denumit si "corporatism keynesian";
-afirma urmatoarele teze:
a.statul este puternic centralizat;
b.statul este responsabil pentru conducerea si organizarea societatii, conform principiilor sale;
c.statul reprezinta binele comun;
d.statul este garantul autoritatii morale si ordinii de drept, determinand armonia sociala si unitatea nationala;
e.statul coordoneaza viata societatii prin rolul institutional activ pe care il are inclusiv in economie, intervenind direct;
f.parteneriatul intre guvern, corporatii si sindicate determina stabilitate politica, scaderea somajului si a inflatiei, investitii de capital si consumul populatiei;
g.statul corporatist include redistribuirea economica si extinderea drepturilor cetatenesti;
h.interesele organizate sunt legitime;
i.interventiile statului sunt acceptate atata timp cat respecta principiile capitaliste.
-exista doua tipuri de stat corporatist:
I.statul corporatist care se apropie de cel elitist;
II.statul corporatist care de apropie de cel pluralist.
