|
|
|
REPORTAJUL
Este cel mai complex format utlizat in emisiunile de stiri si este cea mai buna ocazie pentru jurnalistul de televiziune de a se exprima pe deplin, imbinand mesajul transmis de text cu cel transmis de imagine. Durta medie optima este de 75 pana la 90 de secunde, dar poate cobori pana la 40 de secunde, sau in cazuri exceptionale poate urca pana la doua minute, daca subiectul este considerat de importanta majora.
In functie de distanta dintre momentul desfasurarii evenimentului si momentul difuzarii, se intalnesc doua tipuri de reprotaj:
1. reportajul in direct, atunci cand cele doua momente coincid; un tip mai rar utilizat in emisiunile de stiri;
2. reportajul inregistrat, cand difuzarea informatiei are loc dupa desfasurarea evenimentului; este varianta cea mai utlizata in emisiunile de stiri televizate si constituie principalul subiect al acestui capitol.
Principala caracteristica a reportajului de stiri este faptul ca trateaza subiectul dintr-un singur unghi de abordare si numai unul. Daca subiectul necesita o durata mai mare decat cea optima, e preferabila tratarea sa in doua, sau chiar mai multe reportaje din unghiuri de abordare diferite, decat intr-un singur reportaj cu o durata mai mare si in care unghiurile de abordare sunt amestecate, caz in care intelegerea si retinerea informatiei ar fi mult ingreunate.
1. Etapele realizarii reportajului
I. Alegerea subiectului
Se va face utilizand criteriile de selectie a informatiei in functie de natura postului si de politica redactionala.
II. Documentarea
Aceasta etapa incepe inca din redactie, imediat ce subiectul a fost ales, prin studierea tuturor documentelor disponibile, legate de subiect. In cazul unui eveniment anuntat pentru care se prevede un reportaj in direct, este indicat ca echipa sa faca in prealabil o deplasare la fata locului pentru a repera punctele cele mai favorabile amplasarii camerei (camerelor) de luat vederi, in scopul obtinerii unor imagini cat mai sugestive. In cazul reportajului inregistrat, aceasta delplasare preliminara nu este recomandata deoarece poate duce la formarea unei idei preconcepute despre subiect si chiar la ratarea unei imagini interesante. Aici este foarte importanta stabilirea contactelor cu persoane susceptibile de a putea furniza informatii esentiale in intelegerea subiectului.
Odata ce a fost incheiata aceasta prima etapa, cea "de redactie", se va trece la faza principala, cea a documentarii in teren. Aceasta cuprinde culegerea informatiilor ce vor fi utlizate atat la nivel de text, cat mai ales, la nivel de imagine. De aici rezulta necesitatea unei perfecte colaborari intre reporter si operator, primul fiind obligat sa posede un minimum de cunostinte despre posibilitatile camerei de luat vederi si sa fie capabil sa gandeasca subiectul, inainte de orice, in termeni de imagine. Reporterul trebuie sa fie constient ca, desi el este raspunzator de calitatea produsului finit, ceea ce trebuie valorificat la maximum este munca operatorului, deci imaginea. Numai asa se poate obtine acea unitate a echipei, absolut necesara pentru realizarea unui reportaj de calitate.
Daca vorbim de clasificari, inevitabil ne vom gandi la criterii. Vom prezenta in continuare cateva dintre acestea.
I. DUPA POZITIA CAMEREI:
Planuri fixe - camera imobila.Sunt planurile cel mai frecvent utilizate in realizarea reportajului pentru emisiunea de stiri.Un asemenea reportaj ar trebui sa contina 90-95% planuri fixe.
Miscari de camera - camera in miscare.Este un tip de plan care nu este recomandat in reportajele-stire.Astfel, intr-un asemenea reportaj, de 75-90 de secunde, nu ar trebui sa avem mai mult de una, cel mult doua miscari de camera, si numai daca utilizarea lor este bine justificata.Dinamizarea reportajului se va realiza in primul rand prin alternarea unghiurilor de filmare si a valorilor de cadraj si nu prin utilizarea abundenta a miscarilor de camera.
II. DUPA TIPUL MISCARII CAMEREI:
Panoramari (laterale sau veritcale) - miscare de rotatie dupa un ax perpendicular pe axul camerei.Panoramarile verticale se mai numesc si bascule, iar deca miscarea este rapida vorbim despre un raf.
Travelling (lateral, orizontal sau veritcal) - miscare de translatie de-a lungul sau perpendicular pe axul camerei. Nu este recomandat in reportajele de stiri, decat in situatii exceptionale.In "Manuel du journalisme radio-tele", Jacques Larue-Langloisexclude total posibilitatea utilizarii travellingului, mentionand ca miscari de camera doar panoramarea,bascula si transfocarea.Principalul motiv pentru care travellingul nu este recomandat este faptul ca este aproape imposibila realizarea unei miscari perfect rectilinii tinand camera pe umar.
Transfocare (sau zoom) - este vorba de o falsa miscare de camera. Aceasta este fixa, dar se modifica distanta focala a obiectivului. Efectul este de travelling orizontal (apropiere sau departare) prin modificarea valorii de cadraj
III. DUPA VALOAREA DE CADRAJ:
Planuri largi
Planuri stranse
IV. DUPA POZITIA SUBIECTULUI FATA DE CAMERA:
Plan ansamblu - plan cu valoare mare de cadraj, in care subiectul nu este bine identificat si situat in decor. Are rol in stabilirea decorului in care se petrece actiunea, dar poate da informatii si despre amploarea acesteia.( vezi foto 1 )
Plan general - plan cu valoare mare de cadraj, in care subiectul este bine identificat si situat in decor.Are rolul de a stabili exact locul desfasurarii actiunii. (vezi foto 2 )
Plan american - plan situat la limita intre larg si mediu, cu subiectul cadrat de la genunchi in sus. Este foarte des utlizat in relatarile din picioare ( stand-up ), deoarece permite prezentarea in plan secund a unor elemente de decor care pot plasa reporterul la locul faptei. ( vezi foto 3 )
Plan mediu - subiectul cadrat de la brau in sus.( vezi foto 4 ). Este un tip de plan folosit destul de frecvent la interviuri.
Prim-plan - plan cu valoare mica de cadraj. Subiectul este cadrat bust. ( vezi foto 5 )
Gors-plan - plan cu valoare misca de cadraj. Subiectul este cadrat cap. La cadraj este permisa taietura pana la nivelul radacinii de par, dar se va avea grija sa se lase suficient loc pentru a nu scoate barbia din cadru cand subiectul vorbeste.In general denumirea de gros-plan este data planurilor stranse in care este prezentat un subiect - altul decat un om - de foarte aproape. (vezi foto 6 )
Paln detaliu - planul cu cea mai mica valoarea de cadraj, prezinta un detaliu din subiect. (vezi foto 7 )
V. DUPA ROLUL IN REPROTAJ:
Planuri ilustrative - au rolul de a ilustra textul cu imagine.
Planuri de legatura - fac legatrua intre doua momente ale unei secvente, sau intre doua secvente diferite.
prin secventa se va intelege o succesiune de planuri care sugereaza o actiune. Sau mai pe scurt, o unitate de loc, timp si actiune.
Plan cheie - in cadrul reportajului este unul singur, si anume primul plan al reportajului. Are rol de a acorsa vizual, de a capta atentia telespectatorului. Nu este neaparat un plan factual, ci trebuie sa contina elemente cat mai socante pentru ochi. Nu orice plan care deschide un reportaj este un plan cheie. De exemplu, planurile care prezinta sigle (logo-uri) ale unor institutii, sau cele care au, in general, rol de localizare a actiunii, nu sunt planuri cheie si de accea plasarea lor in deschiderea reportajului nu este recomandata.
VI. DUPA CANTITATEA DE INFORMATIE FURNIZATA:
Planuri informative - sunt planuri care au continut informativ ridicat si care permit foarte putin, sau chiar de loc, acoperirea lor cu text. Sunt planuri care ar trebui sa fie cel mai cautate si care sa furnizeze baza reportajului.
Planuri pretext - sunt planuri cu continut informativ practic nul, dar care au o vaga legatura cu subiectul. Permit furnizarea informatiei la nivel de text care nu a putut fi plasata pe palnurile informative si care este absolut necesara intelegerii subiectului.
Interviul in cadrul reportajului (sincronul)
In cadrul etapei de documentare, reportajul trebuie sa prevada si o discutie cu un interlocutor apropiat, sau chiar implicat in subiect si care i-ar putea furniza informatii ce vor fi prezentate ca atare in cadrul reportajului. Chiar daca rolul principal al acestui fragment de interviu este de a creste credibilitatea materialului, el nu va fi utilizat cu orice pret, daca informatia nu este suficient de puternica, sau daca furnizorul ei are mari dificultati in exprimare. In continuare vom prezenta cateva repere pentru realizarea unui interviu corect, din care sa poata fi selectat un fragment ce va fi utilizat la realizarea reportajului.
Intrebarile vor fi putine si bine tintite. Ele vor fi formulate in asa fel incat raspunsul sa aiba sens si in conditiile in care intrebarea cade la montaj. Se va tine seama si de faptul ca interviul ( sincronul ) va fi "lansat" din constructia textului, in asa fel incat discursul interlocutorului sa curga firesc. Lansarile radiofonice, de tipul " .directorul intreprinderii X, domnul Ion Popescu, ne-a declarat. ", reprezinta o solutie simplista, neadecvata unui reportaj de televiziune.Prezentarea interlocutorului se va face printr-un insert (burtiera) cu numele si calitatea acestuia.Informatia nu este atat de importanta incat sa justifice consumul de timp necesar transmiterii ei si prin textul reporterului, si, in plus, demonstreaza integrarea fortata a interviului, sau chiar inutilitatea acestuia in reportaj.
Interlocutorul va fi plasat intr-un mediu cat mai familiar, dar si sugestiv pentru locul desfasurarii actiunii. Se va evita insa ca discutia sa se poarte la birou, acolo unde interlocutorul s-ar simti prea stapan pe situatie si ar putea avea tendinta de a conduce situatia. Evident ca acest lucru nu este intotdeauna posibil.Ar fi destul de dificil,de exemlu, sa-l convingem pe guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei sa-si paraseasca biroul.
In acelasi scop reproterul nu va ceda nici o clipa micorfonul din mana, acesta reprezentand un fel de sceptru, un simbol al puterii celui care stabileste regulile jocului. De altfel, este indicat ca interviul sa se realizeze cu doua microfoane: al reproterului si o lavaliera pentru interlocutor. Astfel se poate evita aparitia microfonului in cadru, lucru nedorit nu doar din ratiuni estetice, sau pentru ca ar putea constitui un bruiaj optic, ci si pentru ca astfel este eliminata ideea de intermediar intre interlocutor si public.
Se va evita prezenta bruiajelor optice pe fundal (elemente de decor viu colorate sau in miscare, care ar putea distrage atentia telespectatorului de la discursul interlocutorului).
Reporterul va sta cat mai aproape de operator, in asa fel incat privirea interlocutorului sa fie, practic indreptata spre camera de luat vederi. Se va crea astfel senzatia ca interlocutorul se adreseaza direct publicului si in acelesi timp el va discuta cu o persoana reala, ceea ce ii va diminua stresul provocat de prezenta camerei de luat vederi. Interlocutorul trebuie sa converseze cu publicul pentru ca informatia ii este adresata si este interesanta pentru acesta. Daca nu este asa, interviul este inutil.
III. Editarea (montajul)
Editarea reprezinta realizarea efectiva a reportajului ca produs finit, bun de difuzat. In functie de produsul rezultat in urma montajului exista doua tipuri de montaj:
MONTAJ ON-LINE - produsul rezultat in urma editarii este un produs finit, bun de difuzat.
MONTAJ OFF- LINE - produsul rezultat este doar o macheta care va fi supusa montajului on-line pentru a obtine produsul finit. In general acest tip de montaj se utilizeaza in cazul in care exista foarte mult material brut, ceea ce nu se intampla, in general, la reportajele pentru emisiunile de stiri, unde materialul brut nu depaseste de obicei 5-7 minute.
In functie de suportul pe care se efectueaza montajul se intalnesc de asemenea doua tipuri de montaj, utilizate in mod curent in editarea reportajului de sitri:
MONTAJ DIRECT sau PRIN ASAMBLARE (cut) - montajul se face prin alipirea planurilor pe un suport considerat virgin.
MONTAJ PRIN INSERT - consta in acoperirea cu un semnal a unui semnal preexistent, fie el si negru. Acest tip de montaj permite acoperirea cu planuri ilustrative a unui interviu prea lung, sau plasarea textului reporterului de-a lungul reportajului.
Inainte de a trece la editarea materialului, jurnalistul trebuie sa stie ca trebuie sa evite o serie de greseli cu un impact negativ mai mic sau mai mare in receptarea informatiei. Dintre acestea, patru sunt de o gravitate deosebita si producerea lor este cu desavarsire interzisa:
TAIETURA PE MISCARE DE CAMERA
Pentru a putea citi si analiza o miscare de camera ochiul are neaparata nevoie de doua puncte de reper: la inceputul si la sfarsitul miscarii. Din aceasta cauza, orice miscare de camera trebuie obligatoriu sa inceapa si sa se tremine cu o zona de fix suficient de mare pentru a fi perceputa de ochi. In functie de continutul informativ, aceste zone pot varia ca durata de la circa o secunda, pana la durata de plan.
SALTUL IN CADRU (jump-cut, claque)
Este schimbarea brusca a pozitiei subiectului in doua planuri succesive, fara o modificare semnificativa a valorii de cadraj ( foto 9 ). Daca diferenta de valoare de cadraj este de cel putin 30%, atunci nu este salt in cadru si alaturarea planurilor este permisa ( foto 10 ). Situatia apare frecvent la montajul sincronului. Cea mai buna solutie de eliminare este acoperirea zonei de salt cu un plan ilustrativ (metoda insertului video). Metoda cea mai ieftina si mai frecvent utilizata este, insa, intercalarea unui plan subliminal, de obicei de negru, care atenueaza efectul de salt (metoda "mustei").
SALTUL IN AX (saritura peste ax)
Consta in alaturarea a doua planuri in care subiectul a fost filmat de-o parte si de alta a axului desfasurarii actiunii ( foto 11 ).Cu alte cuvinte in cele doua planuri alaturate, subiectul va fi filmat din aceeasi jumatate a unui cerc imaginar impartit in doua de axul imaginar al desfasurarii actiunii.
UTILIZAREA PLANURILOR SUBLIMINALE
Pentru a putea percepe o imagine, ochiul uman are nevoie de cel putin 1/30 secunde. Imaginile cu o durata mai mica decat aceasta se numesc imagini subliminale, iar utilizarea lor este interzisa prin lege,deoarece ele sunt percepute in subconstient si au o foarte mare capacitate de sugestie.Pentru a putea citi o imagine, sunt necesare cel putin 3 secunde. Cu alte cuvinte, acest interval de timp este necesar pentru ca ochiul nu doar sa perceapa existenta imaginii, ci sa o ii si descifreze continutul.Planurile cu o durata mai mica decat aceasta sunt numite planuri subliminale, iar utilizarea lor este cu desavarsire interzisa in cadrul reportajelor de stiri, unde, asa cum am mai spus, publicul nu trebuie sa ramana cu nelamuriri sau sa-si puna intrebari.
In aceasta imagine se poate
vedea subiectul bine identificat ( cladirea Rectoratului U.P.B. ). Datorita
valorii mari de cadraj ( largimea cadrului ) se regasesc suficiente elemente
pentru localizarea acestuia.
Subiectul este cadrat in intregime.Este permisa existenta unui luft (
spatiu deasupra capului ) care nu poate, insa, depasi 20% din inaltimea
subiectului.
Subiectul este cadrat de la genunchi in sus.Valoarea de cadraj a planului este suficient de mare pentru a permite plasarea reporterului la locul evenimentului, fara, insa, a putea determina cu exactitate locul. In acelasi timp planul este suficient de strans incat subiectul ( reporterul in acest caz) sa poata fi bine identificat.
Subiectul este cadrat bust.Este un tip de plan utilizat de obicei in realizarea interviurilor.
Subiectul este cadrat cap. In cazul de fata planul mai poate fi strans cu cateva procente, lasand insa suficient spatiu pentru ca, in cazul in care subiectul vorbeste,barbia sa nu iasa din cadru.
In acest plan este prezentata doar o parte a fetei subiectului.Valoarea de cadraj poate fi scazuta oricat de mult, astfel incat sa nu se poata vedea decat un ochi, de exemplu.
In ambele situatii alaturarea planurilor nu este permisa, deoarece apar schimbari ale pozitiei subiectului.In prima situatie singura solutie posibila este intercalarea unui plan de legatura.In situatia de jos poate fi folosita oricare din metodele prezentate pentru eliminarea saltului in cadru.
Diferenta dintre valorile de cadraj ale celor doua planuri este mai mare de 30%.Alaturarea planurilor este permisa.
Directia privirii subiectilor determina axul desfasurarii actiunii. Cele doua planuri au fost filmate de-o parte si de alta a acestui ax. In aceste conditii alaturarea acestora nu este permisa datorita saltului in ax.
In afara de greselile de montaj enuntate exista si altele, mai mult sau mai putin grave,dar care au un impact negativ considerabil asupra receptarii si intelegerii mesajului. Cumularea acestor efecte de-a lungul reportajului se traduce, la nivelul publicului, prin expresia "nu-mi place", determinand pana la urma schimbarea programului.
Alaturarea a doua miscari de camera. Orice miscare de camera solicita suplimentar ochiul care are nevoie de un moment de repaus, reprezentat de cel putin un plan fix.In conditiile in care ochiul retine circa 70% din informatia receptata, suprasolicitarea sa prin alaturarea miscarilor de camera va avea efect negativ nu doar in retinerea celei de-a doua miscari, ci si a planurilor urmatoare.
Taietura pe dinamica miscarii. Se va evita inceperea, sau terminarea unui plan cu subiectul in miscare, taieturile facandu-se preferabil pe momente de repaus, ori inceput, sau sfarsit de miscare.
Alaturarea a doua planuri stranse. Nu este o greseala extrem de grava, dar e bine ca aceasta situatie sa fie, pe cat posibil, evitata. Planul strans simuleaza privirea de aproape care cere ochiului un effort suplimentar, acesta fiind construit de natura sa functioneze la parametrii maximi in vederea la distanta.
Alaturarea a doua planuri cu diferenta semnificativa de cromatica, sau contrast
Este evident ca evitarea in totalitate a acestor greseli, in conditii reale de lucru, este practic imposibila. Jurnalistul e pus in permanenta in situatia de a decide care este combinatia cu impact negativ minim.
