|
|
|
Studiul literaturii de specialitate cu privire la empatie si atribuire a condus 'la constatarea ca empatia si atribuirea sunt doua concepte care au evoluat in universuri diferite si care rareori s-au regasit in acelasi discurs cu toate ca realitatile pe care le acopera sunt strans relationate'(Ruxandra Gherghinescu,1996).
Pentru a explica de ce aceste concepte se regasesc in discursuri diferite autoarea a realizat o analiza paralela a definitiilor lor, a cailor prin care au fost abordate, ca si un succint istoric al evolutiei cercetarilor in care au fost implicate.
Ea a constatat ca in ciuda diferentierilor care pot aparea, in cadrul definitiilor formale ale empatiei, ideile care le sustin nu sunt atat de divergente cum par la prima vedere. Fiecare dintre aceste definitii presupune:
- sensibilitatea la experientele afective ale celorlalti si un element de impartasire si de castig al intelegerii printr-o relatie stransa intre participanti, observandu-se prezenta constanta a ideilor de identificare a unui subiect, identificare in sens de transpunere in psihologia altuia.
Atribuirea este definita de F. Heider (1958) ca ' un proces prin care subiectul proiecteaza asupra obiectului perceptiei sale sociale-persoane, actiuni, situatii psihosociale, anumite caracteristici si stari proprii care-i permit in acest fel o structurare mai buna si o organizare subiectiva a obiectelor sociale percepute."
Din analiza definitiilor celor doua concepte se observa ca acestea au la baza mecanisme psihice diferite. In empatie accentul cade asupra identificarii care trimite catre o retraire prin transpunere cu scopul interpretarii realitatii, clasificarii conduitelor celuilalt prin optica acestuia.
In atribuire, mecanismul de producere este proiectia care va duce la clasificarea conduitelor celuilalt potrivit unghiului nostru propriu de vedere.
Din punct de vedere istoric s-a putut conchide ca domeniile predilecte de studiu ale abilitatii empatice au fost in sfera psihologiei, artei, personologiei, psihologiei relatiilor umane. Se face o trimitere catre psihologia persoanei si prin considerarea empatiei ca trasatura de personalitate, ca potential.
Daca teoriile atribuirii au fost elaborate si studiate in campul psihologiei relatiilor interpersonale, studiindu-se mai ales atribuiri unilaterale literatura asupra atribuirilor reciproce fiind saraca in aceasta perioada, in prezent se incearca intemeierea unei teorii sociale a atribuirilor.
Aceste analize teoretice au condus la concluzia ca diferentele intre empatie si atribuire sunt evidente la nivelul mecanismelor psihologice.
In cazul empatiei este vorba despre o transpunere care faciliteaza preluarea perspectivei celuilalt, ceea ce inseamna plasarea in cadrul intern de referinta al acestuia. Este vorba despre faptul ca Eul se simte in celalalt in timpul momentelor empatice pentru a-i retrai sentimentele, gandurile, starile psihologice dar fara pierderea identitatii de sine.
In atribuire avem de a face cu proiectii care au ca rezultat preluarea propriei perspective cu privire la celalalt, ceea ce inseamna ca subiectul nu paraseste propriul cadru de referinta, el proiectandu-si propriile stari asupra celuilalt.
La nivelul efectului psihologic, daca demersul empatic devine o cale de cunoastere adecvata tocmai prin preluarea perspectivei celuilalt, prin retrairea de catre Eu a starilor celuilalt ca si cum ar fi acea persoana conducand la intelegere - despre atribuire se poate afirma ca este o cale de apreciere, aproximare care poate duce la fel de bine la intelegere sau la eroare printr-o echilibrare a propriului eu in relatia cu lumea (Ruxandra Gherghinescu, 1996).
Regan D. T. si Totten Giudit (1975), S. Marcus (1997), Ruxandra Gherghinescu, (1996) apreciaza rolul empatiei in cresterea acuratetei atribuirilor, dar si faptul ca relatia dintre actorul social si observator poate fi impregnata cu empatie. S-a constatat ca ambele concepte sunt utilizate in sfera cunoasterii sociale care este evaluativa si apreciativa.
Am realizat aceasta paralela intre empatie si atribuire deoarece dorim sa evidentiem rolul lor in viata sociala si interdependenta dintre stilul apreciativ si stilul atributional.
