Conceptul de socializare primara

Conceptul de socializare primara

Fiinta sociala prin excelenta, omul este socializat prin chiar natura sa. Socializarea inseamna insasi existenta societatii ca atare si reflectarea sa inevitabila in natura umana. Ea este definita drept totalitate a proceselor, mecanismelor si institutiilor prin care societatea se reproduce in personalitatea umana. Ea este privita, de teoreticienii moderni ai societatii ca un proces interactiv de comunicare intre constiinta sau personalitatea individuala si influentele sociale. De fapt, socializarea este proces cu o participare minima, daca nu chiar nula, a constiintei si vointei umane, intrucat realitatea sociala este suverana, supunand individul propriilor ratiuni de reproducere. In esenta, socializarea este un fenomen cultural, iar aspectul sau observabil consta in invatarea sociala, adica in initierea culturala. Dupa cum spunea Leo Frobenius, fata de oamenii care sunt purtatorii ei, cultura trebuie inteleasa ca un organism independent, ca o fiinta vie care o nastere, o copilarie, o maturitate si o batranete.

'Nu vointa oamenilor da nastere culturii, ci cultura il re-invie pe om'.

Cel putin din perspectiva resurselor umane, este indeobste acceptat ca tinerii sunt cel mai important capital al Romaniei contemporane. [1]De aceea consider ca ei trebuie ajutati sa paseasca cu dreptul pe drumul vietii si sa nu cada in plasa tentatiilor care se ivesc la tot pasul. Influentele negative se gasesc peste tot iar cei care cad in plasa lor isi revin cu greu.

Socializarea incepe din primele zile de viata si continua de-a lungul intregii vieti. In primii ani de viata, sunt deprinse categoriile sociale fundamentale (limba materna, reperele axiologice primare, deprinderea gusturilor, a modelelor bazale de comportament..
Ca proces stadial si continuu, niciodata total sau incheiat, socializarea presupune doua etape(stadii) principale : etapa socializarii primare (de baza) si etapa socializarii secundare(continue).

Socializarea primara este procesul prin care se formeaza primul univers social al individului. Individul devine capabil sa faca fata vietii sociale prin includerea lui in elementele sociale de baza : norme, valori, credinte, reguli de comportare. Socializarea primara debuteaza o data cu nasterea si are functia de a transforma fiinta biologica in fiinta sociala prin apropierea lumii-viata a primelor grupuri de contact, printre care familia detine locul pricipal.

Fiecare individ este plasat prin nastere in interiorul unor structuri sociale obiective. Contactul sau cu aceste structuri nu este insa direct, ci mijlocit.

Agenti ai socializarii primare sunt asa numitii alti semnificativi(parinti, membrii ai familiei, rude, alte persoane), care au rolul de a media pentru el realitatea obiectiva.Prin urmare, realitatea cu care copilul vine in contact din primele clipe ale vietii si pe care o interiorizeaza, facand-o asa, este lumea-viata celuilalt semnificativ.[2]

Familia exercita o influenta puternica asupra optiunilor scolare si profesionale atat prin transferul unor modele ale parintilor catre urmasi, cat si prin proiectia unor ambitii, neimpliniri catre acestia. Familiile trebuie sa fie implicate in imbunatatirea invatarii acasa, precum si in scoala, daca avem copii care vor sa devina persoane instruite. Familiile pot intari invatarea acasa, prin implicarea in scolile in care studiaza copii lor, incurajandu-i pe acestia sa participe la lectii si sustinandu-le interesul pentru disciplibne incitate si largindu-si propiile abilitati parentale. Toate acestea sunt utile, pentru ca familiile in societatea moderna se confrunta cu solicitari ridicate, cu o competitie crescuta pentru obtinerea atentiei din partea copiilor lor, precum si cu poveri economice, care forteaza tot mai multi parinti sa lucreze in afara caminului si limiteaza serios timpul pe care acestia il petrec cu copii lor. Provocarile respective sunt complicate si de lipsa comunicarii dintre scoli si familii si de faptul ca adesea practicile scolare esueaza in a veni in intampinarea nevoilor multor familii ale elevilor.[3]

Probabil cea mai faimoasa definitie a familiei este cea a lui Murdock. Acesta a exercitat o influenta puternica asupra sociologiei familiei. El defineste familia ca:

" grup social caracterizat printr-o locuinta comuna, cooperare economica si reproducere. Include adulti de ambele sexe, cel putin doi dintre acestia intretinand relatii sexuale aprobate social, si unul sau mai multi copii, proprii sau adoptati."[4]

Mecamismele si continutul socializarii primare difera si in functie de statutul socio-profesional si cultural al parintilor. Continuturile specifice apropiate in cursul socializarii primare variaza de la o societate la alta in functie de definitiile date copilului si copilariei.Ele variaza chiar si in cadrul aceleiasi colectivitati, fiind transmise in mod diferit, atat in functie de definitiile sociale al unor particularitati biologice(varsta, sex), cat si de distributia sociala a cunoasterii.[5]

Instrumentul principal si privilegiat al socializarii primare este limbajul. Prin internediul limbajului copilului ii sunt transmise modele de conduita, care pot fi aplicate imediat sau ulterior in viata cotidiana si care permit identificarea sau diferentierea sa in raport cu alte persoane.

Pe langa dimensiunea cognitiva, socializarea primara implica si o importanta dimensiune afectiva, destul de importanta pentru perioada copilariei. Aprecierea lumii-viata este conditionata de identificarea emotionala a copilului cu altul semnificativ. Preluand rolurile si atitudinile acestuia, copilul le transforma in roluri si atitudini proprii, adoptand totodata si imaginea pe care o are altul semnificativ cu privire la pesoana sa (a copilului). Astfel, copilul devine capabil de autoidentificare, dobandind o identitate subiectiv coerenta, ordonata si admisibila. In cursul diverselor experiente cu diferiti alti semnificativi, rolurile si atitudinile apropiate parcurg un proces de abstractizare progrsiv, de la cele asociate unei persoane concrete la cele generale si impersonale.

Dimensiunile dobandite prin socializarea primara sunt completate pe parcurs cu elemente noi. Procesul prin care persoana isi modifica comportamentele si asimileaza noi modele culturale si comportamentale, isi asuma noi sisteme de valori, noi atitudini si roluri este definit ca socializare secundara. Continuturile interiorizate in cursul socializarii secundare reprezinta o cunoastere specializata. Cu alte cuvinte, ea asigura invatarea rolurilor institutionale.[6]

Familia exercita o influenta deosebit de adanca asupra copiilor. O mare parte dintre cunostintele despre natura, societate, deprinderile igienice, obisnuintele de comportament, elevul le datoreaza educatiei primite in familie. (Utilizarea in limbajul comun a expresiei : « A avea cei sapte ani de acasa»). Din perspectiva socilogica, familia este institutia fundamentala in toate societatile. Familia este un « grup social relativ permanent de indivizi legati intre ei prin origine, casatorie sau adoptiune ». In societatea romaneasca, suntem familiarizati cu anumite versiuni ale familiei : familia nucleu si familia extinsa. Mai exista si un al trei-lea tip de familie, familia poligama.

Familia nucleu(nucleara)- « consta in doi adulti de sex opus care intretin o relatie sexulala aprobata de societate, impreuna cu proprii lor copii sau adoptati ».

Familia nucleu poate fi de doua feluri : de orientare si de procreare.

Familia nucleara de orientare este familia in care ne nastem si in care ocupam statutul de copil.

Familia nucleara de procreare este familia pe care o cream prin casatorie si obtinem statutul de adult.

Familia extinsa (cosangvin)- « consta din doua sau mai multe familii nucleare unite prin legatura parinte-copil, care include legaturile intre frati si surori. »

Socializarea este deci un termen care solicita o atentie speciala. Implicatiile ei pot fi utile, chiar in contextul dezbaterilor si diferentelor de interpretare, pentru ca ridica o serie de probleme fundamentale.[7]
In imperiul roman, ca si in societatea elena, erau cunoscute ca fapt folcloric, semioficial, organizarile sau asociatiile tinerilor (collegia juvenum), al caror scop exact nu a fost inca deslusit de istorici. Ceea ce se cunoaste este ca faceau sport si scrima, vanau si, uneori, asociatia lor dadea in amfiteatre spectacole de lupta cu fiare salbatice. De asemenea, profitand, pare-se, de numarul si statutul oficial pe care il aveau, se dedau si la activitati mai putin laudabile. 'intoarce-te cat mai devreme acasa, caci o banda de tineri din cele mai simandicoase familii devasteaza orasul', se poate citi intr-un roman latin.
Din punctul de vedere al socializarii, adica al formarii in spiritul unei culturi, indivizii sufera un fenomen modelator in trepte, care traduce, in planul paideumei individuale, succesiunea preagurilor initiatice din societate.

Aceste trepte ale spiritului sunt, in viziunea aceluiasi L. Frobenius, varsta intuitiva sau lumea demonismului pueril (viata culturala si spirituala a varstei copilariei), varsta idealista si lumea ideala (viata culturala si spirituala a varstei tineretii) si, in sfarsit, varsta mecanicista si lumea faptelor (viata spirituala si culturala a varstei mature).

Familia-aceasta forma istorica de comunitate umana are un nucleu social elementar intemeiat prin casatorie si apoi prin raporturi stranse de ordin biologic, economic, si nu in ultimul rand spiritual. Pentru o reusita totala in cladirea unei familii este nevoie de inteligenta si de o stradanie continut de a ne modela pe noi insine printr-un adevarat act de vointa, -de educatie si de forta morala. Familia la primii ei pasi inseamna de ambele parti respect pentru adevar pentru ca numai asa se poate trai si muri linistit si frumos.

Dupa Kant, " scopul educatiei este sa dezvolte in fiecare individ toata perfectiunea de care el este capabil". Ce trebuie sa intelegem insa prin perfectiune? Ea este, s-a zis foarte adesea, dezvoltarea armonioasa a tuturor facultatilor omenesti. A dezvolta pana la cel mai inalt grad posibil, toate posibilitatile existente in noi, a le realiza cat mai complet posibil, fara ca ele sa-si aduca vreo vatamare una alteia, nu este  oare un ideal deasupra caruia nu mai poate exista altul?[8]

In ceea ce priveste manifestarea concreta a functiilor educative si de instruire ale familiei in societatile traditionale, inzestrarea membrilor sai cu anumite trasaturi psiho-sociale - obiceiuri, maniere, moravuri, limba, cunostinte, experiente, anumite credinte si convingeri morale, religioase, estetice si juridice, pe scurt, intreaga lor conduita - era realizata in absenta scolilor, a gradinitelor, a cursurilor de instruire si a institutiilor speciale de educatie religioasa sau morala. Lipsa unei concurente solide a unor agentii extra-familiale a permis familiei consolidarea unui monopol in acest domeniu, si, ca urmare, modelarea indivizilor conform propriei sale naturi si propriilor modele, extinse la nivelul intregii organizari sociale (comunitatea ca familie largita). Societatile industriale si postindustriale au cunoscut, insa, o sporire a numarului institutiilor educative extra-familiale, care au intrat intr-o disputa din ce in ce mai apriga cu institutia familiala, disputa a carei miza erau 'sufletele' membrilor ei, educarea si modelarea acestora. Copiii sunt scosi de sub influenta monopolista a familiei la varste din ce in ce mai mici, acest fapt avand ca urmare pierderea de catre familia moderna a functiilor educative in favoarea agentiilor extra-familiale.
Daca inainte familia era doar una din instantele de socializare care isi disputau individul (pe langa familia extinsa, grupurile de varsta, grupurile de status sau, mai tarziu, cele ocupationale si comunitatea ca ansamblu), astazi ea trebuie sa suplineasca deficitul de socialitate al noilor institutii ale societatii virtuale. In acest sens, ea devine, in exprimarea lui R. K. Merton, cea mai importanta 'curea de transmisie' a normelor culturale din generatie in generatie. Durkheim pastreaza perspectiva educatiei globale, definind-o ca actiune exercitata de generatiile adulte asupra celor tinere in vederea crearii in acestea a fiintei sociale. .
In continuarea intelegerii omului ca individ izolat, care trebuie modelat, 'educat' pentru a deveni sociabil, psohipedagogia moderna sustine ca impulsurile umane pro sau antisociale sunt determinate de primele experiente ale copilariei, intiparite in inconstientul acestuia si care formeaza baza comportamentelor ulterioare. Educatia devine, in acest sens, un proces de modelare si de manipulare a unui 'material uman' mai mult sau mai putin amorf, ai carui autori concurenti sunt familia si societatea. Ceea ce inainte era simbioza se transforma in competitie. 'Traumele ontogenetice' sunt accidente educationale provocate de agresiunea masiva cu care cultura se impune naturii umane.

Frustrarile, complexele de tot felul a caror cauza se plaseaza in violenta deosebit de mare cu care normele culturale sunt impuse copiluluisi care genereaza un anumit registru cultural, cam deficitar, la randul sau.
Intr-un studiu al lui G. Gorer si J. Rickman se face urmatoarea deductie sententioasa referitoare la nasterea unei paideume sau a unei culturi etnice majore, de talia culturii ruse: Socializarea copiilor rusi este traumatizanta intrucat ei sunt supusi unui tratament care alterneaza fara nici un fel de regula doua atitudini opuse. 'in intervalul in care mama este antrenata in activitati agricole, atitudinea ei protectoare se manifesta in infasarea cat mai stransa a copilului, procesul de infasare desfasurandu-se intr-o maniera impersonala, aproape fara nici un contact intre mama si noul nascut, prin gesturi precise si repezi. Atunci cand copilul plange, i se 'indeasa' in gura o 'suzeta' facuta din paine mestecata si indulcita. Cand mama revine de la camp, ea deplange singuratatea si nemiscarea la care a fost supus copilul, il dezleaga, il mangaie, ii face igiena, il hraneste etc. In acest fel, viata micului rus incepe intr-o stare de paralizie aproape completa, tn care orice manifestare individuala este blocata si care genereaza frustrari, urmata de scurte perioade de libertate si tandrete excesiva. In continuare, in relatiile parinti-copii, frustrarile si recompensele se succed fara alta logica in afara logicii instabile a sentimentelor. Acest dualism al socializarii se regaseste in dualismul personalitatii specifice poporului rus, care alterneaza fara motive aparente pasivitatea, depresia si dezgustul de sine cu agitatia, exaltarea si starile explozive, in acelasi timp mistice si sexuale. Frustratiile sunt prezente si in socializarea precoce a copiilor americani, dominata de ideologia puritana care cultiva ascetismul si culpabilitatea, de reguli stricte de hranire si igiena, ca si in aceea a copiilor francezi, orientata de principiul dirijarii naturii.'[9] .
In studiile sale, Piaget a elaborat o teorie originala asupra genezei si mecanismelor gandirii denumita teoria operationala. El a delimitat stadii si serii de operatii ale inteligentei.

In ce priveste stadiile:

• stadiul senzorialo-motor, desfasurat de la nastere pana la varsta de 2 ani, cand copilul este preocupat cu castigarea controlului motor si invatarea obiectelor fizice.

• stadiul preoperational, intre 2 si 7 ani, cand copilul este preocupat cu calificarea verbala.

• stadiul concret operational, intre 7 si 12 ani, cand copilul incepe sa se descurce cu conceptele abstracte, cum ar fi numerele si relatiile, inrudirile.

• in fine, stadiul, formal operational, intre 12 si 15 ani, etapa in care copilul incepe sa rationeze logic si sistematic.

Intr-o alta conceptie aceste stadii sunt denumite: stadiul animist infantil, cel al gandirii magice, al gandirii referential egocentrice-sincretice, subiectivist-autista si in fine, al constituirii gandirii concrete si apoi a celei formal-logice.

Teoria lui Piaget conform careia capacitatea intelectuala este calitativ diferita la varste diferite si copiii au nevoie de interactiunea cu mediul inconjurator pentru a castiga competenta intelectuala, a influentat stiinta educatiei si psihologia. Acest nou concept asupra inteligentei a afectat modelul, proiectul invatarii naturale pentru copiii mai mici si dezvoltarea matematicii si a programelor stiintifice.