|
|
|
Majoritatea copiilor strazii traiesc in canale, catacombe, sali de asteptare din gari, scari de bloc, in parcuri, in adaposturi amenajate ocazional, la diferite persoane pentru care presteaza si anumite munci (patroni de baruri, magazine etc.) si foarte rar trec pe acasa. Pe strazile marilor orase ale tarii a devenit o obisnuinta sa intalnesti astfel de copii care vagabondeaza, care traiesc din furturi si cersit, copii carora li se neaga existenta.
Termenul de vagabond vine de la "vagari", care inseamna "a rataci". "A vagabonda inseamna a rataci din loc in loc, la intamplare (Epureanu si Manoiu, 1997, p. 67). Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, vagabondajul reprezinta "infractiunea comisa de omul capabil de munca ce refuza sa exercite o ocupatie, fara domiciliu stabil si lipsit de mijloace cinstite de trai".
Copiii strazii sunt nevoiti sa vagabondeze, sa mearga dintr-un loc in altul deoarece sunt mereu alungati de politisti, de adulti, de patroni sau de vanzatori, iar ei trebuie sa-si asigure nevoia de hrana si adapost. Principalele modalitati prin care copiii strazii castiga bani sunt: "cersitul, incarcat si descarcat diferite produse, spalat de masini si parbrize, munca la terase, chioscuri, magazine, munca in piete, munca in constructii, furturi" (Cace, 2003, p. 103). Dar nu putem vorbi in cazul copiilor strazii de o munca permanenta, ci de una ocazionala, ei muncesc ceea ce li se ofera, cand si unde li se ofera.
Cauze ale vagabondajului:
lipsa educatiei (majoritatea copiilor strazii nu frecventeaza scoala, rata abandonului scolar este foarte mare, iar familiile de origine au capacitati educative diminuate);
lipsa ocrotirii parintesti;
conditiile precare de viata;
lipsa de echilibru social;
sensibilitatea morala si tulburari psihice (considerata principala cauza a vagabondajului);
atractia pe care o prezinta bandele de vagabonzi;
Principalele caracteristici ale vagabondului sunt: "schimbator si distrat, lipsit de vointa, apatic, pasiv, uneori accese de mare excitabilitate, emotiv, sensibil la exces, impresionabil, susceptibil, egoist, orgolios" (Epureanu si Manoiu, 1997, p. 68).
Majoritatea copiilor strazii se aduna in grupuri mai mici (doua-trei persoane) sau mai mari (grupuri ce ajung pana la douazeci de persoane). Acestea functioneaza mai mult noaptea, cand se retrag de pe strazi in adaposturile lor si unde desfasoara activitati comune (mananca, fac schimb de alimente, de haine, tigari, discuta, se joaca etc.) insa, in timpul zilei, predomina activitati individuale. Fiecare incearca sa-si procure singur mijloacele de existenta deoarece concurenta este foarte mare, fiecare hoinareste in locurile numai de el stiute si fiecare face ce vrea. O parte din aceste grupuri sunt formate din copii abandonati care au rupt total legaturile cu familia, alte grupuri sunt formate din copii neglijati de familie, care isi petrec o parte a timpului pe strada, dar seara tarziu se intorc acasa, contactul cu familia fiind permanent. Initial, copiii si tinerii se grupeaza in astfel de grupuri, nu datorita unui scop comun, ci datorita asemanarii situatiei in care se afla. Mai tarziu, insa, se dezvolta si scopul deviant si delincvent. In interiorul acestor bande copiii fumeaza, beau, se drogheaza, practica jocuri de noroc, hoinaresc, terorizeaza alte persoane, comit furturi si practica prostitutia. Bandele au caracteristici comune, au reguli si mai mult, in interiorul lor exista o specializare a indivizilor in comiterea infractiunilor: "suti (hoti de buzunare), spargatori auto, specialisti in furturi prin escaladare, cersetori, prostituate, pesti, escroci etc." (Epureanu si Manoiu, 1997, p. 69 ). O caracteristica importanta a acestor grupuri este solidaritatea. Membrii sunt condusi de un lider care s-a impus prin forta, autoritate personala si vechime in strada. In general, el este cel mai mare, cel mai puternic, stie sa se faca ascultat de ceilalti (daca e nevoie poate utiliza si violenta asupra celorlalti, ii poate exploata).
"Membrii bandei de vagabondaj au urmatoarea provenienta:
locuinta aglomerata si venit insuficient;
lipsa de afectiune din partea parintilor;
copil fara paternitate recunoscuta (copil din flori);
copil atras in banda de anumiti membri;
fiul unui hot, care a infundat puscariile ani la rand;
copil provenit dintr-un cartier tiganesc, unde femeile si copiii se ocupa cu furtul;
copii care consuma alcool, mostenind acest viciu de la parinti;
debili mintali si infantili care sunt utilizati la furturi;
copil provenit dintr-o familie divortata, ambii parinti fiind alcoolici;
copii abandonati de ambii parinti;" (Epureanu si Manoiu, 1997, p. 69-70)
Bandele de copii si tineri reprezinta pentru societate un adevarat pericol, un focar criminogen. Copiii strazii sunt de multe ori arestati de catre politisti pentru vagabondaj, si de multe ori sunt obligati sa recunoasca anumite infractiuni, sa si le asume, infractiuni pe care nu le-au comis. Si totusi, "infractiunile grave: talharie, crima sunt extrem de rare in randul copiilor strazii, iar procentul copiilor strazii delincventi este nesemnificativ prin raportare la totalul minorilor delincventi" (Teclici, 1995, p. 62).
Vagabondajul afecteaza, de asemenea, si individul. Cel care "nu are un domiciliu si nici profesie este o primejdie pentru securitatea publica. Pe individ, vagabondajul il afecteaza atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Expusi schimbarilor de temperatura, fara adapost, siliti mai intotdeauna sa doarma pe maidane, lipsiti de cea mai elementara igiena, copiii vagabonzi isi pierd sanatatea treptat, ajungand la o degradare fizica, inainte de vreme. Din punct de vedere psihic, fiind zilnic in contact cu strada ajung sa frecventeze locuri indoielnice, avand in permanenta sub ochi exemple imorale" (Epureanu si Manoiu, 1997, p. 67 ).
"Lumea strazii este pentru copiii strazii ca o lama de cutit cu doua taisuri. Pe de o parte, este plina de seductii, atragand copiii cu totala sa libertate, cu bogatia situationala, cu numeroase ocazii de a-si experimenta spiritul de initiativa si creativitatea. Cealalta fata a lumii strazii o reprezinta pericolele sale, violenta, lipsa de perspectiva si angoasele" (Teclici, 1995, p. 59).
