Diretii metodologice in asistenta sociala a grupurilor minoritare

DIRETII METODOLOGICE IN ASISTENTA SOCIALA A GRUPURILOR MINORITARE

1. Notiuni generale

Grupurile minoritare trebuie sa depaseasca o serie de disfunctii specifice , iar in acest sens pot beneficia de interventii asistentiale . Cele mai eficiente practici de asistenta sociala sunt cele centrate pe individ , or in cazul grupurilor minoritare , interventiile trebuie sa se rasfranga asupra unui grup de indivizi si deci trebuie aplicate tehnici asistentiale centrate pe grup .

Sociologii fac distinctia intre grup si categorie sociala . Un grup este o clasa de persoane care sunt constiente ca au o apartenenta comuna si recunosc anume tipuri de obligatii fata de membrii aceluiasi grup . O categorie este o clasa a carei natura si alcatuire sunt decise de cel ce le defineste (Banton , 1998, p.120). Potrivit acestor definitii ceea se se indica prin sintagma grup minoritar ar putea corespunde atat notiunii de grup cat si celei de categorie .

Interventiile asistentiale pe grupuri , in general , si pe grupuri minoritare in special , prezinta dificultati aparte si de aceea orientarile metodologice trebuie sa tina cont de :

marimea grupurilor ;

posibilitatea respingerii interventiei de catre unele persoane din grup ;

dificultatea desfasurarii relatiei dintre un asistent social si un grup de indivizi ;

costurile interventiei (stiut fiind ca beneficiarii sunt numerosi si trebuie abordati nediscriminatoriu)

esecul intr-o actiune asistentiala care se amplifica proportional cu marimea grupului , reactia acestuia putand degenera pana la nivelul unui conflict intre intregul grup minoritar si autoritati (care au autorizat asistentii sociali).

Din punct de vedere metodologic se deprind doua repere organizatorice concordante :

1.     Relatia de asistare poate fi eficienta doar pana la nivelul in care marimea grupului asistat nu depaseste marimea unui grup mic (40 persoane) .Sunt grupuri minoritare (cum ar fi minoritatile sexuale , minoritatile religioase , minoritatile rasiale si altele)  din comunitatile teritoriale (sate , orase) care se inscriu in aceasta conditie si pot fi asistate de un singur specialist . In schimb , in cazul grupurilor minoritare mari trebuie procedat astfel :

identificarea persoanelor care trebuie asistate

alcatuirea unor grupuri mici de asistati pe baza unor criterii de genul : varsta , ocupatie , statut marital , apropiere rezidentiala , tip de handicap , etc.

repartizarea fiecarui grup construit in acest mod la cate un asistent social (specializat pe tipul de problema de rezolvat) ;

derularea interventiilor in conformitate cu tehnicile centrate pe grup ;

informarea pe diverse cai a tuturor membrilor grupului minoritar asupra posibilitatii de a primi ajutor din partea institutiilor si organizatiilor de asistenta sociala .

Demersul organizat in aceasta maniera necesita confirmarea din partea potentialilor asistenti de a accepta interventiile exterioare grupului lor . Refuzul vehement al acestora are , de obicei , un motiv resentimental iar pentru a-i convinge se poate apela la alti membrii (prestigiosi) din acelasi grup cu ei .

2.     In momentul demararii actiunii de asistenta sociala trebuie sa se cunoasca urmatoarele elemente :

tehnica de interventie - in cele mai mici amanunte (confirmata de eventualele simulari in cadrul unor sedinte de pregatire)

marirea costurilor interventiei si proiectarea esalonarii ei pe etape de desfasurare (a omite acest aspect inseamna a compromite actiunea practica si a spori neincrederea asistentilor fata de majoritatea populationala)

locurile de unde pot fi procurate resursele utile interventiei de la cele existente chiar in comunitatea rezidentiala din care face parte grupul asistat (in felul acesta comunitarii insisi se pot mobiliza pentru a continua o interventie de lunga durata , se dezvolta solidaritatea intra-grupala si se micsoreaza numarul problemelor sociale) .

Detaliile prezentate ne inlesnesc delimitarea urmatoarelor directii necesare in metodologia asistentei sociala aplicabila grupurilor minoritare :

identificare grupurilor de asistat ;

stabilirea potentialului asistential intra-grupal ;

precizarea analitica a pasilor strategici in activitatea asistentului social .

Prima dintre aceste trei directii ne forteaza sa gasim un procedeu prin care sa stabilim cu destul de mare precizie categoriile reale de beneficiari ai serviciilor de asistenta ; cea de-a doua ne procura un tablou sinoptic asupra resurselor umane si materiale care ar putea ajuta la desfasurarea optima a interventiei si la blocarea recidivei fenomenelor disfunctionale ; iar a treia nu este altceva decat o specificare a actelor , reactiilor , sarcinilor , abilitatilor pe care trebuie sa le controleze asistentul social .

Scala de modulare a normalitatii

Intotdeauna indivizii sau grupurile au avut reprezentari despre ceea ce este de dorit sa se intample (normalul) , precum si despre cea ce este de respins , de evitat , de contracarat . Interventiile asistentiale se produc nu pentru a transforma individul normal intr-un actor de inalta performanta , ci pentru a preintampina caderea lui din normalitate sau pentru a-l integra sferei faptului social normal .

Se poate considera ca ceea ce este socialmente agreat sau dorit in spatiul grupurilor minoritare ca fiind o valoare ce suporta modulatii pozitive sau negative si care ocupa pozitia centrala in cadrul unor intervale de clasificare surprinse in cea ce se poate denumi scala de modulare a normalitatii (Tabelul 1)

Tabelul 1

Se poate numi interval de normalitate partea cea mai mare din numarul total de indivizi dintr-o societate , o comunitate , un grup minoritar care subscrie relativ la aceleasi valori , comportamente , ocupatii , opinii si care asigura stabilitatea ansamblului social . Totusi , daca acceptam grade si sfere diferite de normalitate (specifica varstei , sexului , profesiei , religiei) , trebuie sa recunoastem ca si anormalul se divide in cel putin doua clase : ca abatere pozitiva (supranormalul , reprezentat de indivizi aflati peste media sociala : talentele , geniile , sihastrii) si ca abatere negativa (subnormalul , reprezentat de indivizii aflati sub media sociala : delicventii , alcoolicii , vagabonzii) . Daca se porneste de la ipoteza ca intre obiectivele fundamentale ale oricarui ansamblu populational se afla asigurarea echilibrului partilor si ordinea functionala , se ajunge la cateva observatii interesante asupra scalei reprezentate :

scala nu are intervale egale (intervalul de normalitate are ponderea cea mai mare) desi , cu exceptia situatiilor de mari bulversari sociale (razboaie , revolutii) sau naturale( cutremure, incendii) , permite remarcarea unor tendinte constante : in orice grup minoritar exista , in diverse ponderi , atat fenomene de normalitate cat si de anormalitate ; un grup minoritar este stabil numai daca intervalul lui de normalitate este mai larg , daca prevaleaza in raport cu cel de anormalitate ; un grup minoritar este in criza atunci cand schimbarile atunci cand manifestarile anormale din interiorul lui se aproprie cantitativ sau chiar depasesc numarul manifestarilor minoritare de tip banda s un grup minoritar este in eroziune atunci cand intervalul lui de subnormalitate este mai mare decat cel de supranormalitate s un grup minoritar poate intra in faza de progres accentuat numai daca intervalul de supranormalitate este mult mai amplu decat intervalul de subnormalitate

scala permite evidentierea faptului ca, in mod curent , grupurile minoritare actioneaza in forme care le particularizeaza si prin parghii specifice (morala , religie, educatie) pentru realizarea stabilitatii interne.

Normalitatea reprezinta starea de sanatate fizica si mintala , capacitatea de a evita sau de a se acomoda la situatii conflictuale , organizarea lor in asa fel incat sa se satisfaca nevoile de baza ale individului si ale grupului sau de provenienta , disponibilitate relationala , aderarea la valori comune unui numar mare de oameni sau cultivarea unor valori personale care sa nu fie excluse sau stigmatizate de grup , detinerea unui sistem de conservare si securitate . normalitatea , dupa R. Linton asigura formarea personalitatii de baza , coeziunea grupala si solidaritatea macro-sociala . In comparatie cu intervalul de normalitate , celelalte doua intervale contribuie la formarea personalitatii statutare sau diferentiare .

Avantajele cele mai mari ale utilizarii scalei de modulare a normalitatii de catre asistentul social (pe langa identificarea beneficiarilor interventiilor ) ar fi :

● trasarea , in cadrul structurii sociale , a intervalelor de apartenenta (supranormal - normal - subnormal) si configurarea unor strategii globale de interventie tinand cont de faptul ca , inevitabil , cele trei categorii populationale coexista

● pozitionarea indivizilor si grupurilor de orice fel in raport cu starea de normalitate si stabilirea marimii spatiului deficitar caruia trebuie sa se adreseze asistenta sociala

● constientizarea obiectivului fundamental al societatii : asigurarea normalitatii indivizilor sau grupurilor pentru ca normalitatea inseamna stabilitate , continuitate (celelalte intervale nu sunt altceva decat modulatii progresive sau regrsive de la normalitate) .

3.Fisa de potential asistential

O societate in care ar exista doar fenomene normale si manifestari cu abatere pozitiva fata de normalitate ar putea fi considerata ideala . Pana in prezent , un asemenea model de societate nu s-a impus nicaieri , nici macar la nivelul unor grupari cu dimensiuni demografice mai reduse decat cele societale . Subnormalul este asadar o prezenta obiectiva in peisajul social , numai ca trebuie distinse cateva tendinte in manifestarile lui :

- unele deficiente tin exclusiv de om , adica de cultura si vointa lui(consumul de alcool , de droguri , organizarea in bande criminale) , iar altele sunt din nastere (imbecilitate , malformatie fizica) :

- unele subnormalitati actioneaza pe durate mai mari , ajungand sa se intinda pe intreaga viata (handicapurile fizice severe, bolile incurabile) , iar altele pot avea durate scurte (somajul , cersetoria, prostitutia);

- unele insuficiente (saracia, analfabetismul , rasismul ) provoaca efecte foarte grave iar altele (nonconforfismul , asumarea statutului de persoana singura) genereaza efecte tolerabile .

Toate tipurile de subnormalitati sunt impovaratoare atat pentru individ cat si pentru grup . Persistenta in cadrul acestora ii poate transforma pe cei in cauza in marginali si mai grav , in exclusi .

Prin potential asistential se inteleg doua componente indispensabile : totalitatea tehnicilor aplicate in actele de asistenta si mijloacele (materiale, sociale, culturale) disponibile in atingerea obiectivelor .

In societatile actuale , in care asistenta sociala reprezinta un departament bine definit si cu obiective precise , sunt delimitate toate tipurile de probleme sociale carora trebuie sa li se raspunda si de asemenea , exista estimari asupra numarului persoanelor care ar trebui sa beneficieze de interventii asistentiale . In acest sens este recomandabil , din punct de vedere metodologic sa se intocmeasca fisa potentialului asistential , in care sa fie specificate , chiar enumerate in maniera detaliata , componentele indispensabile enumerate mai sus (metodele si resursele) la care se adauga :

estimari asupra rezolvarii problemelor prin altruism si asistare de tip traditional;

inventarierea institutiilor asistentiale si a tipurilor de insuficiente la care ele sunt capabile in orice moment sa intervina ;

numarul de specialisti si de voluntari mobilizati in asistenta sociala , precum si distribuirea lor in teritoriu in concordanta cu numarul zonal al asistatilor ;

prevederile legislative care sprijina si coordoneaza activitatea de asistenta sociala .

Fisa de potential poate fi operationala pentru fiecare tip de problema sociala de solutionat si chiar pentru fiecare caz in parte , capitolele din componenta fisei fiind in totalitate variabile masurabile , permit realizarea unei asemenea categorii (Tabelul 2)

Tabelul 2

Primii doi indicatori definesc esenta autoritatii unui sistem asistential si trebuie analizati cu atentie . Primul dintre ei obliga asistentul social sa aiba o orientare metodologica potrivita naturii populatii asupra careia trebuie sa intervina si sa detina lejeritatea de a utiliza tehnici induse de metodologie . In ceea ce priveste cel de-al doilea indicator resursele sau mijloacele asistentiale , absenta sau insuficienta resurselor compromit obiectivele interventiilor protectoare si indica fie saracia societatii fie deficiente de alocare . Depasirea acestor neajunsuri determina sistemul asistential sa-si organizeze fisa de potential la indicatorul SURSE tinand cont de doua exigente :

mijloacele asistentiale sa corespunda naturii solicitarilor si expectantelor asistatilor ;

marimile alocatiilor bugetare si extrabugetare pentru asistenta sociala sa fie proportionale cu marimea fondului disfunctional .

Este bine ca indicatorii inclusi in asemenea document informativ sa fie selectati dupa tipicul alcatuirii fisei localitatii in cazul anchetelor sociologice . Ceilalti indicatori , par , la prima vedere , inutili ; totusi ei , au calitatea de a-l constientiza pe individ asupra unor capitaluri culturale pe care el le detin deja si sa-l provoace sa incerce valorificarea lor in plan local, adica individul insusi sa devina o importanta resursa pentru potentialul asistential local .

4. Atributiile principale ale asistentului social in interventiile pe grup

Practicarea asistentei sociale are sanse mai mari de reusita daca este centrata pe individ. In acelasi timp insa , nu trebuie sa uitam ca individul este membru al unor grupuri si ca , daca el beneficiaza de asistenta efectele acesteia se vor gasi si in structura grupurilor de care apartine . Corectarea insuficientelor prin interventii centrate pe individ presupune (Cojocaru , 2002, p.142) :

identificare tipului dominant de vulnerabilitate a persoanei

stabilirea contractului intre specialist si client ;

mobilizarea clientului in clarificarea , motivarea sau urmarirea propriului interes;

orientarea realista a mijloacelor clientului in vederea atingerii obiectivelor ;

responsabilizarea clientului in adaptarea principiilor personale la cele socialmente recunoscute ;

acompanierea clientului pentru a fi eficient ;

schimbarea opticii de auto definire a clientului in asa fel incat sa se considere potent si recuperat din starea de normalitate .

Pe langa plusul de eficienta interventiile personalizate par si mult mai simple . In schimb , interventiile centrate pe grup ridica probleme suplimentare determinate de dificultatile asistentului social de a obtine consensul intra-grupal , de a stabili cu precizie marimea grupului de asistat , durata optima a derularii interventiei , daca participa singur sau trebuie ajutat de un personal asistential mai numeros .

Demersurile asistentiale asupra grupurilor minoritare , desi sunt tot interventii centrate pe grup , trebui sa raspunda si altor neajunsuri specifice :

1. Studierea prealabila a grupului asistat pentru a-i stii particularitatile existentiale normale . Tendinta minoritarilor aflati in dificultate este aceea de a adopta "conduite de refugiu". Cu ajutorul acestora ei se conserva , rsping opresiunea majoritatii , dar nu scapa de tama de majoritate . Ori , asistentul social trebuie sa rezolve nu numai un indicator oarecare de deprivare , ci si dezinhibarea comportamentului minoritarilor .
2. Solicitarea , anularea "valorii de strain" a asistentului social . In unele variante de interventie , cel care asista este agrat pentru ca este strain de grupul minoritar si se poate conta pe impartialitatea actelor lui ; alteori (mai ales atunci cand problemele de rezolvat au origini externe grupului) asistentul social este suspectat de interese duplicitare si sunt acceptati numai specialistii care au caracteristici similare grupului minoritar . Prin urmare , este recomandabil sa existe , in oricare centru de protectie sociala asistenti sociali proveniti din grupurile minoritare .
3. Marimea exagerat de mare a grupului de asistat . Minoritatile grupale sunt , de regula , puternic omogene . In consecinta , se poate merge in construirea grupului pana la dimensiunea maxima a unui grup mic (40 persoane) . Totusi unii specialisti (Brown , 1986) apreciaza ca eficienta , responsabilizarea , receptivitatea aistatilor scade prea mult atunci cand marimea grupului este mai mare de 14 persoane .

Asemena dificultati sunt compensate din punct de vedere metodologic de scala de modualare , care ne ajuta la identificarea beneficiarilor si la construirea grupului de asistat si de fisa de potential , care ordoneaza pozitia asistatilor fata de resursele necesare asistarii . Se pot completa aceste repere metodologice cu precizarea obligatiilor profesionale , de principiu ale asistentului social in diverse momente ale interventiei centrate pe grup (minoritar) . Se deosebesc in acest sens urmatoarele faze si atributii asistentiale aferente :

1. Faza de incipienta relationala sau de contacte initiale in care asistentul trebuie sa aibe ca prioritate :

prezentarea sumara a unor aspecte identitare ce tin de propria persoana (varsta , statut marital , calificare si experienta profesionala) ;

solicitarea umor informatii similare din parte fiecarui membru al grupului ;

formularea unor scopuri si conventii , inclusiv in privinta procedurii de luare a deciziilor (Irimescu , 2002, p.185) ;

identificare expectantelor fiecarui participant la actiune ;

stabilirea regulilor de ascultare si acceptarea reciproca ;

evitarea subestimarii ori supra etimarii unui membru al grupului :

Faza contactelor lucrative, in care relatia cu asistentii se aprofundeaza si in care asistentul social trebuie sa tina cont de ( vezi Coulshed, 1993 p. 140-141):

- pastrarea statutului de lider, mai ales cand relatia dintre asistenti si, sau relatia cu asistentii se tensioneaza

- exercitarea rolului de consilier raspunzand " senzitiv si empatic fiecarei persoane participante impartasind informatii cu privire la comunicarea eficienta sau ineficienta" (Girleanu, 2002, pp. 117-118), responsabilizandu-i pe cei cu care dialogheaza

- momentele in care trebuie sa se implice mai mult (planificare, indrumare, organizare) si momentele in care trebuie sa fie o prezenta discreta

- acceptarea propunerilor venite din partea grupului, mai ales daca acestea sunt luate prin consens

- reactia grupuilui fata de interventiile externe si gradul in care grupul insusi se mobilizeaza pentru a produce solutii si interventii

- posibilitatea delegarii responsabilitatii atunci cand rezolvarile asistentiale intragupale sunt operationale.

3. Faza iesirii grupului din situatia critica si a iminentei retragerii asistentului social survine atunci cand:

- de pe pozitia de orientator si lider, asistentul social devine doar observator

- membrii grupului au invatat sa actioneze contra vulnerabilitatii si se ajuta sau se sprijina unii pe altii

- grupul isi indeplineste cu eficienta sarcinile, astfel incat asistentul social ramane doar cu un rol consultativ minor, insa cu o autoriate mare.

Intrucat, dupa aceste faze, misiunea interventionista a asistentului social este incheiata, retragerea lui se poate produce oricand. Inaintea acestui moment se recomanda efectuarea unor sedinte de analiza asupra experientelor traite de partile asistentiale, insistandu-se in special asupra caracteristicilor grupului de dinainte si de dupa producerea interventiei.