|
|
|
SISTEMUL DE PROTECTIE SOCIALA DIN ROMANIA -COMPARATIE GLOBALIZATA
Problemele protectiei sociale, cu care se confrunta in prezent toate tarile, o preocupare aparte pentru statele aflate in tranzitie, in general, si pentru tara noastra, in special. Aceasta, in contextul in, care ne confruntam cu inexistenta unui model de tranzitie a societatii de la o forma social-economica bazata pe un sistem de organizare si conducere sociala si economica autoritara la un sistem bazat pe autonomizarea relatiilor si a agentilor si functionarea economiei pe principiile cererii si ofertei.
Mobilizarea resurselor-resurse menite sa sprijine politica activa in domeniul fortei de munca pot sa provina atat din sectorul de stat, cat si din cel particular, desi la inceputul tranzitiei acestuia din urma ii revine un rol foarte limitat in domeniul finantarii.
Finantarea privata nu constituie o raritate in tarile cu economie de
piata. In Japonia realocarea fortei de munca se face in cea mai mare masura prin eforturile financiare ale firmelor particulare, in industria americana constructoare de autovehicule, membrii sindicatului din ramura (United Auto Workers) care urmeaza a fi concediati au dreptul-prin contractul de munca sa fie recalificati in prealabil pe cheltuiala firmei. Mai recent, contractul colectiv negociat si semnat cu toate cele trei mari firme producatoare de autovehicule stabileste programe de sustinere a veniturilor care asigura membrilor de sindicat plata de ajutoare de somaj foarte propiate de nivelul salariului pe toata durata contractului. Se poate argumenta ca firmele private vor asigura pe salariatii lor contra riscurilor de fluctuare a cererii pentru forta lor de munca
numai daca firmele , la randul lor , pot sa plaseze aceste riscuriasupra pietei de capital .
In Europa Centrala si de Est asemenea piete de capital nu exista pentru cea mai mare parte a sectorului privat in formare si sindicatele ar fi rau sfatuite, in aceste conditii, sa insiste asupra introducerii unor asemenea prevederi in contractele de angajare a fortei de munca. Oricum, cea mai mare parte a somajului deriva din disponibilizarile din intreprinderile de stat decat din cele private.
Intreprinderile de stat din Europa Centrala si de Est continua adesea sa sprijine pe lucratorii concediati, permitandu-le sa beneficieze in continuare de anumite facilitati sociale (de exemplu, de locuinte), iar in Federatia Rusa chiar prin finantarea lucrarilor publice care au acceptat sa-i angajeze. Dar asemenea activitati nu sunt desfasurate in mod sistematic si, oricum, costurile lor se vor suporta in final de la bugetul de stat.
Finantarea publica poate fi efectuata in primul rand din impozitarea cu caracter general (Australia, Irlanda si Polonia) sau din impozitele pe salarii ale patronilor si salariatilor (Germania, Ungaria si Romania), in cazul impozitelor pe salarii, statul administreaza ceea ce reprezinta, in fond, resurse private destinate asigurarii de servicii pentru angajarea in munca, dar include (de obicei) plati pentru asigurarea contra somajului. Pe masura ce situatia economica se imbunatateste, finantarea ar trebui sa se imparta in masura sporita intre bugetul de stat si intre contributiile intreprinzatorilor si ale salariatilor. (Ungaria a facut anumiti pasi in aceasta directie, dar cu dificultati intrucat restrictii severe bugetare sunt impuse intreprinderilor), in unele cazuri, si pe masura ce se ajunge la folosirea integrala a fortei de munca, ata finantarea poate fi trecuta catre patroni si salariati, asa cum este cazul in Japonia.
