METODELE DE INTERVENTIE: IMPLEMENTAREA ROLURILOR

caracteristici ale tipurilor de roluri asumate de asistent in procesul de interventie;

criterii de selectare a rolurilor;

tehnici de implementare a rolurilor;

tehnici utilizate pentru o mai buna intelegere a contextului, factorilor cauzali, modului de gandire si componentei afective ale celui asistat.

Am vazut ca rolurile asumate de asistent in cadrul interventiilor se refera la tipurile de comportament la care apeleaza acesta pentru a ajunge la schimbarile dorite ale situatiei persoanei asistate. In continuare vom examina unele metode si tehnici utilizate in procesul de realizare a rolurilor asumate.

Planificarea schimbarii, selectarea rolurilor si metodelor adecvate pentru realizarea planului, ca si modul specific in care asistentul de implica personal in realizarea activitatilor corespunzatoare rolurilor si metodelor sunt caracterizate de o complexitate deosebita. Se poate intampla ca, desi a avut loc o estimare corespunzatoare, deSI s-a elaborat un plan de interventie adecvat, acestea sa se dovedeasca lipsite de utilitate datorita manierei in care asistentul se implica pe sine ca specialist si implica celelalte resurse in realizarea planului.

Exista patru factori semnificativi care au impact asupra selectiei si implementarii rolurilor:

a)     sistemul asistat si contextul sau situational;

b)     intelegerea de catre asistent a propriului context. Ca specialist, asistentul trebuie sa cunoasca foarte bine resursele pe care atat agentia din care face parte, cat si comunitatea le pot oferi pentru a ajuta persoana asistata. Asigurarea unei orientari in raport cu aceste tipuri potentiale de sprijin si alegerea celor mai adecvate reprezinta probleme deosebit de complexe. Este necesara cunoasterea de catre asistent a modului in care diferitele agentii controleaza accesul la resurse. Trebuie luata in considerare modalitatea de colaborare cu specialistii din respectivele agentii, ca si tipul de sprijin necesar persoanei asistate pentru a stabili relatii corespunzatoare cu acestea. De asemenea, trebuie sa se tina seama de abilitatile, competentele si timpul de care asistentul dispune pentru a putea asigura serviciile adecvate situatiei celui asistat;

c)     continutul activitatilor pe care le desfasoara asistentul impreuna cu cel asistat si cu alte resurse (ce face asistentul);

d)     climatul de lucru pe care asistentul incearca sa il dezvolte.

Discutia despre metodele utilizate corespunzatoare diferitelor roluri nu poate evita aspectele ce tin de valorile si credintele referitoare la fiintele umane, la actiunile adecvate in vederea stabilirii relatiei de asistenta, precum si la conditiile pe care le presupune realizarea schimbarii.

Straduinta pentru competenta si pentru controlul propriei vieti

Exista o credinta privind straduinta inerenta fiintelor umane pentru dobandirea de competenta si de exercitare a controlului asupra cursului propriilor vieti. De fapt, aceasta reprezinta o problema centrala pentru toate persoanele. Cea mai mare parte a anxietatii si suferintei umane este determinata de temerile de esec al acestor eforturi. Perceptia esecului potential afecteaza imaginea de sine; confruntarea cu accesul limitat la resurse genereaza sentimente negative, care, la randul lor, afecteaza cursul vietii; apare o ambivalenta referitoare la cauzele esecurilor: de ordin personal, sau, fiind legate de mediu (teoria atribuirii). In consecinta, rezulta un sentiment de lipsa de speranta privind modul in care propriile actiuni ar putea influenta cursul evenimentelor.

De aici rezulta importanta participarii celui asistat la activitatile de solutionare a problemelor sale, importanta intelegerii obiectivelor sale. Prin urmare, asistentul trebuie sa acorde o atentie deosebita structurarii unei relatii de parteneriat, care sa asigure achizitii de competente la nivelul celui asistat. In plus, asistentul trebuie sa manifeste un profund respect pentru toti oamenii si pentru eforturile lor de a-si controla propriile vieti.

Totodata, exista credinta in importanta contextului social asupra modului in care se structureaza vietile oamenilor. Contextul social este cel care ofera anumite sanse, anumite resurse. Indivizii trebuie sa dispuna de capacitatea de a valorifica acele resurse si de capacitatea de a contracara impactul negativ al unor conditii de mediu. Asistentii sociali incearca sa (re)stabileasca o corespondenta intre abilitatile oamenilor si mediul lor. Majoritatea asistentilor sociali sunt de acord cu aceasta problema, insa, in practica, apare frecvent tendinta de a cauta factorii cauzali ai problemelor doar la nivelul persoanei si tendinta de concentrare asupra deficitelor, a patologiei acesteia, in loc de a lua in considerare si posibilitatile de schimbare la nivelul mediului, care ar putea reduce raspunsurile negative fata de situatie.

Este necesar ca planificarea interventiei in vederea solutionarii problemei sa ia in considerare conceptul de motivatie. Nu pot exista asteptari privind motivarea sistemului asistat daca nu se tine seama de propriile sale obiective. Nimeni nu va actiona in vederea schimbarii unei anumite situatii daca aceasta este considerata satisfacatoare. In aceeasi masura, sub aspectul importantei, apare si speranta ca situatia poate fi schimbata, imbunatatita, adica un anumit grad de optimism legat de faptul ca "se poate intreprinde ceva".

Cerinta ca asistentii sociali sa fie activi in acordarea de ajutor celor asistati, fie prin facilitarea accesului lor la resurse, fie prin a actiona in beneficiul lor ridica aproape intotdeauna probleme legate de crearea dependentei. Este probabil sa se produca dependenta atunci cand asistentul gandeste in locul celui asistat, planifica in locul celui asistat, actioneaza in locul celui asistat, adica in cazurile cand nu realizeaza implicarea acestuia in luarea deciziilor si in punerea lor in practica.

In decursul vietii sale, orice fiinta umana trece prin diferite perioade mai mult sau mai putin caracterizate de dependenta. Nimeni nu se poate dezvolta ca persoana fara o lunga perioada de dependenta (daca luam in considerare, de pilda, numai copilaria).

Problema dependentei presupune luarea in considerare a unui numar de doua principii:

• nimeni nu poate fi independent fara cunoastere si fara abilitati sociale, intrucat lipsa acestora este de natura sa genereze dependenta;
• implicarea activa in viata celui asistat, realizata cu profesionalism, poate reduce dependenta.

Cum sunt realizate rolurile selectate?

Mai intai ar trebui sa examinam relatia pe care se bazeaza aceste roluri diferite ale asistentului social. Ne amintim ca scopul relatiei este acela de dezvoltare a parteneriatului. Insa caracteristicile relatiei pot diferi, chiar daca este vorba de unul si acelasi rol, fiind determinate de modul in care asistentul apreciaza nevoile celor asistati privind tipurile de suport activ. Spre exemplu:

cel care are un ego puternic, abilitati care ii permit sa faca fata problemelor obisnuite, va necesita o concentrare asupra resurselor colaterale, relatia fiind orientata conform principiilor modelului "asistentei centrate pe sarcina". In acest mod se incearca sa se consolideze controlul pe care il exercita cel asistat asupra circumstantelor in care se afla;

cel care are o imagine negativa despre sine si despre experienta sa de viata (inclusiv contextul social actual), care nu a avut modele de functionare sociala corespunzatoare, va necesita imbunatatirea calitatii educatiei;

cel care vine in contact cu asistentul social in mod involuntar, trimis de alte surse, ridica o serie de dificultati, nu numai in privinta comunicarii, ci si in privinta stabilirii climatului de incredere reciproca.

Rezulta ca realizarea rolurilor pe care si le asuma asistentul social necesita o examinare si o evaluare atenta a abilitatilor celui asistat.

In literatura de specialitate se fac referiri la mai multe tehnici de implementare a rolurilor:

1. Furnizarea de informatii, componenta importanta a rolurilor de broker, abilitator, avocat, educator, presupune sporirea gradului de cunoastere al celui asistat cu privire la propriile sale probleme. Informarea poate viza resursele comunitatii, eligibilitatea, procedurile care asigura accesul la acestea, modul lor de utilizare si maniera in care asistentul poate acorda sprijin pentru a fi obtinute. De asemenea, informatiile se pot referi la variantele de solutii, cu avantajele si dezavantajele aferente.
2. Predarea in scopul invatarii, al formarii unor deprinderi, abilitati care sa permita sa se faca fata problemelor, tehnica esentiala a rolului de educator. Strans legata de furnizarea de informatii, aceasta tehnica presupune o atentie deosebita pentru ca persoana asistata sa colecteze informatii, sa le analizeze si sa le ia in considerare in demersul de conturare a unor moduri alternative ale cursului propriei vieti. Este o tehnica laborioasa, care presupune mult timp. Ex.: terapia Goldstein
3. Repetitia, presupune o luare detaliata in considerare a aspectelor privind modul in care persoana asistata va indeplini o sarcina specifica. Aceasta este incurajata sa-si asume rolul potrivit pentru a face fata situatiei reale, sa gandeasca la obstacolele potentiale si la modul in care le-ar putea depasi.

Aceasta tehnica este utilizata in cadrul rolurilor de educator, broker, avocat, abilitator.

4. Orientarea si acordarea de sfaturi, presupun ca asistentul sa ofere sugestii directe referitoare la anumite actiuni. Acestea sunt necesare mai ales atunci cand celui asistat ii lipseste experienta necesara pentru a putea sa faca fata situatiei.
5. Modelarea si identificarea vizeaza prezentarea asistentului ca un model, nu ca o autoritate. Asistentul social se prezinta pe sine ca un partener activ, care s-ar putea comporta intr-un anumit mod in eventualitatea ca s-ar confrunta cu problema respectiva (rolurile de broker, avocat, mediator, educator).
6. Discutia logica. In masura in care cel asistat este caracterizat de unele aspecte pozitive privind modalitatile de rezolvare a problemei si este apt sa faca o aprecieze corect realitatea, cu referire la alternative si consecintele lor, atunci discutia logica poate fi utilizata ca o metoda in scopul educarii sau al facilitarii accesului la resurse.
7. Discutia de grup, permite celui asistat sa-si exprime sentimentele legate de ceea ce se intampla cu el, sa-si elibereze energia care poate fi utilizata in vederea cresterii capacitatilor de a face fata problemelor.

In acelasi timp, este urmarita o mai buna intelegere a contextului problemei, a factorilor cauzali, a conditiilor, insistandu-se asupra modului de gandire si asupra sentimentelor. Prin aceasta, se incearca sa se dezvolte gradul de constientizare al celui asistat cu privire la propriul comportament. Pentru ca acesta sa se poata raporta mai clar la situatia sa, pot fi utilizate urmatoarele tehnici:

a)          parafrazarea - interpretarea mesajelor emise de cel asistat, folosind alte cuvinte. Asistentul reda mesajul in cuvinte mai putine, pentru a demonstra ca l-a inteles corect, dar si pentru a arata emitentului cea produs. Pentru aceasta, asistentul trebuie sa asculte cu mare atentie, apoi sa simplifice, sa sintetizeze continutul, sentimentele, gandurile, comportamentele, asa cum le percepe. Totodata, el trebuie sa urmareasca reactia interlocutorului, sa observe daca acesta confirma sau nu corectitudinea acelei parafrazari. Exemple: O femeie :"Cred ca in ultimele doua saptamani am incercat sa tin seama mult mai mult de ce spun sotul si copiii". "Vreti sa spuneti ca ati facut progrese in ce priveste atentia acordata sotului si copiilor." Sau. Alt exemplu: O mama in varsta de 22 de ani spune:

"Nu ar fi trebuit niciodata sa ajung sa fiu mama"

"Va displace sa fiti mama."

"Imi place sa fiu mama, dar cred ca nu am destula rabdare."

"Va place, dar aveti semne de intrebare asupra calitatilor."

"Da, mi-ar placea sa am mai multa rabdare cu Dana."

b)         clarificarea si reflectarea sunt tehnici care trec dincolo de parafrazare, care, asa cum am vazut, exprima numai mesajul emis de cel asistat. Clarificarea si reflectarea stabilesc relatii intre gandurile, experientele, sentimentele pe care interlocutorul le prezinta in mod disparat, fara vreo legatura intre ele. In acest mod, asistentul demonstreaza incercarea de descifrare a mesajului total, adunand aspectele disparate. Clarificarea retine esentialul si reduce caracterul vag al materialului; reflectarea vizeaza sentimentele, incercand sa ajunga la intelegerea realitatii intr-un mod similar cu cel asistat. Exemple: "Sotul meu este crud cu mine". "In ce mod?" "Nu sunt sigura ce intelegeti dvs. prin crud. Puteti sa-mi explicati?" "Cred ca va face sa suferiti. Puteti sa-mi dati cateva exemple de situatii cand a fost crud?"

c)controlul perceptiei si focalizarea. Controlul perceptiei reprezinta o modalitate de a-l ajuta pe cel asistat sa realizeze ceea ce produce ca mesaj. Am vazut ca parafrazarea presupune confirmarea a ceea ce crede asistentul ca i s-a comunicat, dupa care se poate solicita clarificarea. Concentrarea isi dovedeste utilitatea prin faptul ca se subliniaza o idee, un sentiment, la care s-au facut referiri intr-o larga arie de expresii verbale. In acest mod se reduce caracterul confuz, difuz, vag al mesajelor. Asistentul il sprijina pe cel asistat sa se concentreze asupra notiunilor, ipotezelor, modurilor de gandire, sentimentelor care altfel, nu ar fi aduse in discutie. Modul potrivit de adresare a intrebarilor il ajuta pe subiect sa se clarifice cu privire la efectele propriilor sale comportamente. Ex. un baiat de 12 ani intr-un centru de primire a minorilor:

"Nu-mi place sa vorbesc cu adutii, imi place sa vorbesc cu copiii."

"Nu-ti place sa vorbesti cu adultii. Cum asa?"

"Nu-mi place sa vorbesc serios."

"Nu-ti place sa vorbesti serios.

"Nu."

"Copiii nu-ti pun atatea intrebari personale?"

"Cam asa ceva."

d)         rezumarea si interpretarea. Rezumarea (recapitularea) permite asistentului sa controleze daca a inteles corect si sa-l incurajeze pe cel asistat sa exploreze situatia mai complet. Interpretarea este un proces activ de explicare a sensurilor pe care le atribuie evenimentelor cel asistat, pentru ca acesta sa devina capabil sa se raporteze la problemele sale intr-un nou mod. Ex, dupa o discutie de 20 minute cu mama a trei copii mici: "Iata ce am inteles eu. Dupa divort, ati fost nevoita sa apelati la asistenta sociala pentru ca fostul sot nu a platit pensia alimentara. In aceasta perioada v-ati confruntat cu dificultatile generate de responsabilitatea de a fi parinte singur." Interpretarea se realizeaza din perspectiva a trei cadre de referinta: primul - al celui asistat, al doilea, al asistentului si al treilea, al altui sistem cu care cel asistat interactioneaza. In acest mod se procedeaza la o reevaluare a problemei. Recurgand la interpretare, asistentul aduce in discutie propria sa intelegere, ceea ce crede el ca ar semnifica mesajul sau comportamentul din punctul de vedere al teoriei, al stiintelor umane si sociale. Apoi, solicita punctul de vedere al subiectului, care ar trebui sa evalueze corectitudinea interpretarii.

e)          informarea - implica acordarea de informatii, sugestii sau sfaturi. In general, sunt vizate patru aspecte:

sa se ajunga la un punct de vedere comun asupra situatiei

sa poata fi prezentat punctul de vedere al asistentului

sa poata sa fie oferite sugestii privind actiunile pe care cel asistat ar fi dispus sa le incerce

sa fie comunicate noi cunostinte privind situatia.

f) actiunile. Cei asistati pot fi incurajati sa incerce noi modalitati de raspuns la situatie, urmate de evaluarea rezultatelor lor. Astfel, ei ajung sa inteleaga mai bine modul in care propriile lor comportamente ajung sa influenteze comportamentele celorlalti.

g)          confruntarea, pare cea mai dificila tehnica. Aceasta trebuie sa se bazeze pe o intelegere profunda a modului de implicare a celui asistat, aducand in discutie aspecte la care nu s-a gandit sau pe care nu este dispus sa le recunoasca. Inainte de utilizarea acestei tehnici trebuie sa se raspunda la intrebarea referitoare la modul in care, prin intermediul confruntarii, cel asistat este ajutat sa se indrepte in directia dorita de schimbare. Tehnica poate fi utilizata numai dupa o evaluare atenta a relatiei si a climatului de lucru. Nu trebuie sa se recurga la confruntare ca o metoda de sanctionare, de disciplinare a celui asistat. Ex: Un asistent lucreaza cu un barbat, condamnat pentru tentativa de abuz asupra fiicei sale de 13 ani. La ultimele doua intrevederi a intarziat cate 20 minute, iar astazi 30 minute. Participarea sa a fost mai mult formala, superficiala. "Imi cer scuze pentru intarziere. Circulatia a fost groaznica. Stiti si dvs." "Am fost ingrijorat pentru ca ai intarziat astazi. Este a treia oara. Asa ne ramane mai putin timp de lucru. Dar ingrijorarea mea este mai mare. Stiu ca nu va convine sa veniti aici, ca o faceti obligat de judecator. Dar asa cum decurg lucrurile, nu cred ca as putea sa trimit un raport favorabil. Mi se pare ca venirea aici va deranjeaza. As dori sa aflu ce simtiti in legatura cu venirea aici."

h)         relatia. Aceasta tehnica presupune ca asistentul sa adopte pozitia de resursa colaterala. Poate fi utilizata atunci cand exista asteptari considerabile ca sistemul asistat sa ajunga la solutionarea problemei doar cu putin ajutor. Asistentul observa, sprijina, controleaza actiunea celui asistat, dar nu se implica in activitati concrete, in "a face ceva" pentru acesta. Controlul actiunii este lasat in seama celui asistat.

O alta dimensiune urmarita in procesul de implementare a rolurilor se refera la cresterea gradului de constientizare al celui asistat cu privire la comportamentele celorlalti. In acest scop. Pot fi utilizate toate tehnicile deja mentionate, punandu-se un accent deosebit pe o informare mai sustinuta a celui asistat cu privire la perspectivele altor sisteme. Se insista asupra normelor de comportament, asupra asteptarilor privind comportamentele in anumite situatii. Se trec in revista componentele afective (proprii si ale celorlalti), se analizeaza diferite moduri de comportament si reactiile pe care acestea le declanseaza la nivelul celorlalti.

Ex: parinti cu dificultati in interactiunea cu copiii lor, datorita lipsei de cunostinte privind asteptarile realiste fata de copii, in raport cu stadiul lor de dezvoltare.

Sunt abordate moduri alternative de comportament.