Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Documente categorii

Organele de simt la albina

Organele de simt la albina


Organele de simt sunt reprezentate prin analizatori. Prin intermediul lor sunt formate si transmise ascendent excitatiile din mediul intern si extern catre sistemul nervos central si, dupa prelucrare la nivelul sistemului nervos sunt transmise descendent impulsuri nervoase motorii catre diferitele grupe de muschi sau glande.

.Pe suprafata corpului albinei sunt diferite categorii de sensile, organe de simt de origine ectoderma reprezentate, in general, prin formatiuni senzitive, de forma unui neuron bipolar, cu o prelungire distala care primeste diversele excitatii.

. Se disting astfel sensile de forma alungita, de peri (trichadea), sensile conice (basiconica), conice si adancite (coeloconica, ampullacea si campaniformia), placi (placodea) si scoloparii (scolophora).



.Analizatorii pot fi grupati in analizatori: tactili, olfactivi, gustativi, auditivi,statici, hidrici-termici si vizuali.

Analizatorii tactili preiau excitatiile mecanice prin perii senzitivi sau conurile senzitive in care patrund terminatii ale celulelor nervoase. Acestea sunt dispuse pe intreaga suprafata a corpului, pe antene, aparatul bucal si picioare. In asociatie cu analizatorii olfactivi, acesti analizatori fac posibila desfasurarea de catre albina a unei activitati intense in mediul intunecos.

Analizatorii olfactivi sunt situati pe ultimele opt articole ale antenei. Ei sunt reprezentati prin conuri senzitive adancite si sensile placoide paroase (3000-30000 sensile). Albinele percep substantele odorizante in dilutie de 1:500-1:1000000 si mirosul a 43 uleiuri eterice. Simtul mirosului este foarte important in viata familiei de albine. El intervine in orientarea albinelor in gasirea surselor de hrana, in distingerea albinelor straine de cele din aceeasi familie (mirosul glandei Nasonov amestecat cu cel al nectarului ofera un miros specific coloniei), in distingerea matcii imperecheate de cea neimperecheata, mirosul emis de matcile iesite la imperechere atrag trantorii iar mirosul de venin irita albinele.

Analizatorii gustativi sunt situati pe antene, anexele bucale si picioare si permit albinelor sa distinga cele patru gusturi fundamentale:dulce, amar, acru si sarat. Intensitatea si calitatea senzatiilor gustative depind de mai multi factori, cum ar fi: concentratia substantelor cu care receptorii intra in contact, varsta si starea fiziologica a albinelor, conditiile mediului extern. Albinele resping solutiile cu concentratii de zahar mai mici de 5% dar consuma cu placere solutiile cu concentratia de zahar intre 30-50% (important pentru prepararea siropului de zahar folosit in stimulare).



Analizatorii auditivi sunt reprezentati prin sensilele baziconice si poroase aflate pe al 3-lea si al 10-lea segment antenar. Sunt in jur de 150 sensile baziconice pe fiecare antena. Albinele percep sunetele situate in jurul frecventei de 500 Hz cu ajutorul organului Johnston, organ situat pe pedicelul antenei. Organul Johnston este sensibil la vibratii cuprinse intre 8 si 40000/sec. Albinele percep dar si emit sunete (cand se pregatesc sa intepe,in timpul dansului ce semnaleaza sursele de cules), iar matcile tinere, virgine, tinute captive in botci, cat si matca batrana din stup, in perioada roitului, canta, emit sunete ascutite si regulate. Deci sunetele, in familia de albine, sunt o forma de comunicare intre membrii acesteia.

Analizatorii statici sau ai echilibrului sunt situati pe aripi, palpi si picioare fiind sensibili la presiunea si vibratiile aerului. Rolul lor este de a mentine corpul, pe timpul zborului, intr-o pozitie favorabila.

Analizatorii hidrici si termici sunt situati pe antene si palpii maxilari (in cazul analizatorilor hidrici) sau la extremitatea distala a antenelor (analizatorii termici) si au rol in perceperea umiditatii si a temperaturii aerului. Preferinta pentru temperatura mediului ambiant difera in functie de varsta. Astfel, albinele tinere, de pana la 7 zile, prefera temperaturi cumprinse intre 37 si 37,5°C, iar cele mai in varsta, temperaturi cuprinse intre 31,5 si 36,5°C.



Analizatorii vizuali sunt reprezentati prin cei doi ochi compusi, mari, situati frontal si cei trei ochi simplii (ocelii) situati sub forma de triunghi, in partea frontal-superioara a capului. Albina dispune de un camp vizual foarte intins, de aproape 360°, are doar putine unghiuri moarte si asta datorita celor doi ochi compusi. Desi albina are o vedere panoramica, acuitatea vizuala a ei este de 80 de ori mai scazuta decat cea a omului, maximumul acuitatii vizuale la albina inregistrandu-se in zona anterioara-mediana a ochilor compusi.

Albinele disting cel mai bine obiectele apropiate si in miscare si detaliile pe verticala decat cele pe orizontala. Ochiul albinei detecteaza miscarea atunci cand imaginile vizuale se succed cu o viteza mai mare de 300 cadre/secunda (la om viteza imaginilor este de 10-30/secunda).

Referitor la perceperea culorilor, albinele poseda o vedere tricromatica, fiind sensibile la undele scurte, in special la lumina violeta. Sensibilitatea lor descreste treptat de la ultraviolet la bleu-violet, verde, galben, bleu-verde si portocaliu. Albinele nu vad culoarea rosie insa pot distinge obiectele colorate in rosu deoarece percep o culoare ('purpuriul albinelor') care este o combinatie intre ultraviolet si galben. Florile de culoare alba sunt percepute dupa cum petalele acestora reflecta sau absorb razele ultraviolete.


ochi compus albinuta


agricultura

pomicultura






Upload!

Trimite cercetarea ta!
Trimite si tu un document!
NU trimiteti referate, proiecte sau alte forme de lucrari stiintifice, lucrari pentru examenele de evaluare pe parcursul anilor de studiu, precum si lucrari de finalizare a studiilor universitare de licenta, masterat si/sau de doctorat. Aceste documente nu vor fi publicate.